Acasă Etichete Bernard Tapie

Etichetă: Bernard Tapie

Celebrul penitenciar parizian „de la Santé” inaugurat cu 155 de ani...

Atunci când vorbim de obiectivele (mai mult sau mai puțin) prestigioase ale Metropolei pariziene, cele mai vizitate, în principiu, ne referim la Arcul de Triumf/Avenue des Champs-Élysées, Muzeul Luvru, Turnul Eiffel/Champ de Mars, Catedrala Notre Dame/Île de la Cité, Cartierul Latin, Moulin Rouge, Bazilica Sacré-Cœur din Monmarte, Opéra (Platul) Garnier, Palatul Versailles, Grande Arche/La Défense (cel mai mare cartier de afaceri european), Disneyland Paris, etc., dar o imensă majoritate dintre noi nu știe că cel mai „vizitat" obiectiv parizian (cel puțin, simbolic) este celebrul „Centre Pénitentiaire de Paris-La Santé" aflat, ca o ironie a sortii pe Rue de la Santé (Str. Sănătății) în sectorul (arondismentul) 14, într-un cartier rezidențial „șic", dat în folosință în 1867 cu o capacitate operațională de 920 de locuri (cu 99 de celule repartizate în cartierul de semibertate și 684 în cartierul de detenție provizorie, cu dimensiuni de 7-9m2). Dat în folosintă cu 155 de ani în urmă, celebritatea acestei închisori se datorează, în primul rând, celor care au fost încarcerați aici de-a lungul mai multor „pelerinaje” fie cu caracter infracțional, fie cu caracter politic, dintre care nu lipsesc nici brand-urile legendare ale marii criminalități franceze sau membrii crimei organizate de mare anvergură, iar pe unii dintre ei am avut (chiar) ocazia și plăcerea să-i cunosc. Să nu uităm nici faptul că există printre deținuți si nevinovați iar viața lor este un adevărat calvar. Și este de datoria noastră sa-i ajutăm, necondiționat, dacă avem această posibilitate. Din păcate însă, vizitatorii de la Santé nu sunt turiști ordinari, dar cei care vin să petreacă momente (mai mult sau mai puțin) agreabile în cadrul celebrului „Parloir” (MAF-Maison d'Accueil des Familles) în compania celor oropsiți ai vieții, dar iubiți, care nu sunt abandonați. Începând cu 1 martie 2017, cele 186 penitenciare franceze (repartizate pe întreg teritoriul național) au o capacitate operațională de 58.664 de locuri. În prezent, sunt încacerate (deținute), în aceste centre private de libertate, 69.430 de persoane, dintre care 2.330 sunt persoane de sex feminin. Dintre aceste centre, 86 sunt Maisons d'arrêt (centre de detenție provizorie pentru „preveniți”–cercetați penal în așteptarea procesului), 94 sunt Centres de détention (pentru „deținuți”–condamnați la pedepse scurte de închisoare) și Maisons centrales (închisori de maximă siguranță pentru „deținuți”–condamnați la pedepse lungi de închisoare, inclusiv, la închisoare pe viață), iar 6 sunt Etablissements pénitentiaires pour mineurs (penitenciare pentru minori). Acestora se mai adaugă și un Etablissement public de santé (penitenciar public, național, de sănătate) situat în Maison d'arrêt de Fresnes (centrul de detenție provizorie de la Fresnes–regiunea urbană pariziană). Centrul penitenciar de Paris-La Santé, este un Maison d'arrêt (centru de detenție provizorie pentru „preveniți”, adică, cercetați penal în stare de arest preventiv sau pentru deținuți care sunt „liberabili” în scurt timp, cel mult 1 an) cu un cartier de semilibertate, aflat pe Strada de la Santé nr.42, în sectorul (arondismentul) 14 înconjurat de Bulevardul Arago, Strada Messier, respectiv, Strada Jean-Dolent, pe care se află și o școală elementară (chiar) în fața închisorii, și este singurul penitenciar în metropola Paris–intramuros. Însărcinat cu proiectul acestuia în 1861 arthitectul Joseph-Auguste-Émile Vaudremer, închisoarea va fi construită (pe un teren trapezoidal de 2,8ha), între 1863–1867 și inaugurată pe 20 august. O particularitate a acestei închisori (penitenciar, compus dintr-un cartier de centru de detenție provizorie și un cartier de semiliberate–pentru deținuții care desfășoară o activitate lucrativă în exterior, în timpul zilei, și care urmează a fi eliberați condiționat sub control judiciar sau definitiv–cu pedeasa efectuată integral) aparținând DISP (Direcția Interregională de Serviciu Penitenciar) Paris–Ile de France în cadrul Curții de Apel Paris, este că până în 2000, deținuții erau repartizați în funcție de originea lor geografică și etnia lor, în 4 blocuri: Blocal A (Europa Occidentală sau de Vest), Blocul B (Africa Neagră sau Subsahariană), Blocul C (Magreb/„Africa franceză”–Algeria, Tunisia, Maroc) și Blocul D (restul lumii). În sfârșit, Centrul de detenție provisorie de la Santé dispune și de un cartier (Q) B4 al „persoanelor vulnerabile” (PV), conform Administrației Penitenciarelor, considerat de către mass–media un cartier (Q) „VIP” cu 19 celule (identice cu celelalte ale închisorii), ceea ce de altfel, posedă, cel puțin oficios, fiecare închisoare franceză, cu scopul de a proteja „anumite” persoane de restul populației carcerale (printre care și polițiști, jandarmi sau magistrați, și poate nu în ultimul rând, „turnători/„indic”-uri care riscă să fie maltratați și chiar uciși). Celelate închisori „pariziene”, din zona Paris–extramuros (în cadrul Curții de Apel Paris) sunt cele de la Villepinte, Fresnes, Fleury-Mérogis, Meaux, Melun și Auxerre. La inaugurarea închisorii de la Santé pe 20 august 1867, penitenciarul dispunea de 500 de celule, dar în secolul XX, numărul lor s-a dublat, ajungând le 1.000. Prima execuție a avut loc în 1909, iar ultimele două execuții pe 28 noiembrie 1972, în jurul orei 05h15, când sunt ghilotinați „pe ascuns” („fără publicitate”) Claude Buffet (1933–1972, fost legionar francez, devenit criminal) și Roger Bontems (1936–1972, fost militar parașutist francez, devenit delincvent multirecidivist), la un interval de numai 7 minute de către călăul André Obrecht (1899–1995, executor șef între 1951–1976), penultimul „în post”, avându-l ca succesor pe Marcel Chevalier (1921–2008). Înainte de a deveni un criminal notoriu, Claude Buffet, se angajează în 1953 în Legiunea Străină și este trimis în Indochina, dar dezertează pe 6 octombrie 1954 și dispare timp de 5 luni și 29 de zile. Interpelat pe 4 aprilie 1955, el este plasat în detenție și apoi trimis în Algeria pentru executarea contractului de 5 ani cu Legiunea Străină, în cadrul celui de-al 4-lea Regiment al acesteia care opera în Maroc. La demobilizarea lui pe 4 august 1958, Buffet era titular al Medaliei coloniale și al mai multor medalii comemorative ale Campaniei din Indochina și ale operațiunilor de menținere a ardinii în AFN (Africa franceză de Nord/Margreb–Algeria, Maroc, Tunisia). În ceea ce îl privește pe Roger Bontems, după Războiul din Algeria (1954–1962) acesta devine instructor parașutist în cadrul Armatei franceze, dar în urma unui accident cu motocicleta (când își fracturează vertebrele cervicale) este trecut în rezervă și se califică în meseria de instalator, dar și în cea de furt (jaf) calificat și agresiune cu violență. Particularitatea lui în ceea ce îi privește pe cei condamnați la moarte constă în faptul că el este singurul condamnat la moarte (și executat), fără să fi comis o crimă de sânge (în același dosar criminal cu Buffet, care era asasinul, iar el, doar, complice la asasinat). Pe 21 septembrie 1971, cei 2 colegi de celulă încarcerați pentru diferite infracțiuni criminale la Maison centrale de Clairvaux, vor pune la cale o evadare, luând ca ostatici la infirmeria închisorii pe gardianul Guy Girardot (în vârstă de 25 de ani, tatăl unei fetițe) și infirmiera Nicole Comte (în vârstă de 35 de ani, mama a 2 copii), care vor fi uciși (sugrumați). În acest an se îmlinesc 5 decenii de la execuția lor în închisoarea de la Santé, care a fost și ultima în această închisoare (celebră) și 155 de ani de la inaugurarea acesteia. Iar, dacă pe profesorii Robert Badinter și Philippe Maurice îi considerăm, părintele, respectiv, simbolul abolirii pedepsei capitale în Franța, pe Claude Buffet și Roger Bontems îî putem considera ca „precursori” ai acestui eveniment istoric.

Protejat: „Eroare judiciară” în dosarul politico – juridic atipic, Adidas –...

Rezumat. Dedic acest articol regretatului Nicolae (Nick) Iliescu fost redactor șef al Jurnalului Bucureștiului, decedat, neașteptat, în urmă unui stop cardio–respirator, în ziua alegerilor europarlamentare, pe 26 mai 2019. În timpul procesului arbitrajului în dosarul Adidas–Crédit Lyonnais (la care am asistat), am vorbit cu el de mai multe ori la telefon despre subiect și dacă, el n-ar fi insistat, acest articol nu l-aș fi scris. Îi mulțumesc (adevărat, tardiv) și pe această cale pentru încrederea acordată. Pe Bernard Tapie nu l-am cunost personal (și nici nu am dorit să-l cunosc), deși am avut ocazia (cu mulți ani în urmă), prin intermediul unui prieten foarte bun, apropiat (intim) Yves Cohen (constructor–promotor imobiliar, copreședinte–director general al firmei franco–americane European Homes), cu care am lucrat în Franța, în primii ani după stabilirea mea în Franța, la restaurarea (renovarea) și consolidarea unor clădiri medievale (utilizând modele de structuri mecanice cu distribuție de rezistență complexă) și căruia, printre altele, i-am dedicat și o carte de matematică. Acest lucru însă nu m-a împiedicat să-l admir pe Tapie pentru talentul deosebit și curajul său în afaceri, pentru inteligența să inovatoare și puterea sa de muncă, pentru pragmatismul și simțul său practic, pentru tăria să de caracter și spiritul său de luptător și, poate nu în ultimul rând, pentru carisma lui și puterea sa de convingere. Nu știu dacă în bătălia să cu dublul său cancer (de care suferă în prezent) va ieși învingător, dar pentru mine (ca de altfel și pentru mulți alțîi), Bernard Tapie este și va ramâne un supraviețuitor legendar în lupta sa crâncenă cu Statul francez, cu Justiția franceză, pe care pâna la urmă, după un sfert de secol, l-a și câstigat, „no mercy”, „no comment”. Sunt convins că în ciuda greșelilor pe care le-a comis (și pentru care de altfel, a fost sancționat penal), societatea civilă (franceză) a avut mult mai mult de câștigat de pe urmă lui, decât de pierdut. Multe surse mass–media (franceze, dar în special cele străine), atunci când vine vorba de despăgubiri morale și materiale într-un dosar penal (criminal sau corectional–delictual), îl menționează pe Bernard Tapie (nejustificat) în dosarul Adidas–Crédit Lyonnais, ca victima a unei grave erori judiciare. Ori, legat de acest punct de vedere, subliniez faptul că atipicul și controversatul om de afcaeri francez (de mare succes), Bernard Tapie (acum, în vârsta de 76 de ani, fost printre altele om de televizune și om politic), care astăzi suferă de un dublu caner (la stomag și esofag) nu a fost și nu este victima a unei erori judiciare „clasice” care ar putea în fi inclusă în categoria erorilor judiciare prezentate în lucrarea (autrorului, în cca 450 de pagini) „Revizuirea condamnărilor penale în cadrul Justiției franceze și marile sale erori judiciare, oficiale și oficioase, în procedura criminală (Subiect de teză de doctorat în matematici aplicate în științe sociale, bazat pe teoria abstractă a categoriilor, a teoriei grafurilor și a topologiei rețelelor). Partea I” Epilog În cursul lunii septembrie 2017, cu ocazia mai multor interviuri, Bernard Tapie aduce la cunoștința marelui public că suferă de cancer la stomac. După un tratament clasic anticancer (chimio și radio terapie), Tapie este supus unei complexe și dificile intervenții chirurgicale în cursul lunii ianuarie 2018. Puțin timp mai târziu, el își anunță fanii (în special, pe cei din Marsilia, care aveau un cult deosebit pentru el) de apariția celui de al-doilea cancer, la esofag. După publicarea aceastei lucrări în iulie (în cca 120 de pagini), am aflat că mi-a citit articolul și s-a întrebat că de unde știu așa de multe lucruri despre el, fiind foarte surprins (mirat) de admirația mea, contrar jurnaliștilor politici și a justiției franceze, în general. L-am asigurat de faptul că sursele mele sunt „discrete” dar sigure penbtru că ele provin din mediul carceral, de la infractori încarcerați sau eliberați între timp care l-a cunoscut bine și l-au apreciat. Mulți dintre aceștia erau infractori „mărunți” din cartierele mărginașe defavorizate ale Marsiliei care au fost condamnați la pedepse corecționale mici (de ordinul a câtorva luni sau ani) încarcerați la celebra închisoare Baumettes sau la Aix en Provence, implicați în violență urbană, degradere de bunuri, furturi cu sau violență și poate nu în ultimul rând, în traficul de stupefiante „ușoare”/slabe (cannabis, hașis–obținut din mugurii nefecundați ai plantei femele de cannabis sativa L.ssp indică/cânepă, marijuana–un amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semințele și florile uscate ale cânepei indiene/cannabis sativa indică cu aspect de tutun verzui tăiat foarte fin cu conținut de THC–tetrahidrocanabinol, principala substanță psihoactivă a acestor produse vegetale, amfetamină/alfa metilfenetilamină–un stimulent potent al sistemului nervos central descopeii în 1887, utilizat în tratamentul tulburării de hiperactivitate cu deficit de atenție, narcolepsiei, și obezitățîi, etc.). Activitatea mea cu ei (în cadrul unor cursuri de matemetică și științe fizice) mi-a permis să pbțin o serie de informații inedite despre el, dar șă și înțeleg mai bine, atât complexitatea focarelor cât și a mecanismelor generatoare a infracționalitățîi juvenile. Pentru mulți dintre ei, Tapie era un simbol al reușitei în viață și toți voiau să devină (ajungă) ca Tapie. Mulți dintre ei erau fanii lui din cea de-a două generație (adică, din tată-n fiu) iar părinții lor ar fi fost în „full contact” cu acesta încă de când el făcea parte din categoria „Les (des) petites gens” (persoane cu statut socio–profesional modest, umile și servile ale societății civile, etc.). În luna noiembrie 2019, un apropiat de-ai lui, m-a anuțat că boală lui s-a extins la plămâni, dar că Tapie refuză să considere că ar fi într-o fază terminală a viețîi sale, ceea ce, de altfel, va refuza să creadă chiar și când află vestea (în cursul luni aprilie, de ziua mea de naștere – 23 aprilie) că boală a început să se extindă atât la rinichi cât și la creier, după ce în noaptea de 3–4 aprilie, hoți (cagulați) pătrund în casa lui de la Combs la Ville (departamentul Seine et Marne–regiunea urbană pariziană) și fură ce apucă, nu înainte să-i agreseze fizic (destul de grav) pe el și pe soția sa (cea de-a doua) Dominique Mialet-Damianos (de origine greacă cu care s-a căsătorit în 1987) și să-i lege la mâini și picioare. Evident, hoții, până în prezent nu au fost identificați, dar ancheta este în derulare. Dar cum veștile proaste nu vin niciodată singure, duminică, pe 3 octombrie 2021, în jurul orei 08h30, inima legendarului Bernard Tapie a încetat să bată (la domiciliul său parizian–în imobilul său de lux – „hôtel particulier” din strada Saintes Père de la Paris, aflată la granița sectoarelor 6 și 7), după o lungă bătălie cu boala sa incurabilă, din care, din păcate, nu a putut ieși învingător, ca din altele din viața lui, care au intrat în „mitologia” reușietei cetățeanului de rând pe plan socio–profesional, în lungul și anevoiosul său „drum spre înalta societate”. Ceremonialul funebru va avea loc pe 8 octombrie 2021 în Catedrala Sainte-Marie-Majeure de la Marsilia, după care urmează să fie înmormântat în cimitirul Marzagues. Căsătorit cu Michèle Layec în 1964 (prima sa soție, cu care va avea 2 copii, pe Nathalie și pe Stéphane), Tapie (care lasă în urmă lui o avere de cca 200M€, fără litigiul său cu Credit Lyonnis care, era în derulare, dar în care într-o primă fază el a ieșit, deja, câștigător – obțînând 403M€), are și cu cea de-a două sa soție Dominique Mialet-Damianos (cu care s-a căsătorit pe 23 mai 1987 în Insula Corfu), tot 2 copii și tot o fată și un băiat, pe Sophie și Laurent. Merită se menționez și aici faptul că în cursul anului 1988, Bernard Tapie bate recordul de traversare a Oceanului Atlantic (cu un echipaj) la bordul „monohull-lui” său Club Méditeranée (în 1980)/La Vie Claire (în 1983), numit ulterior Phocéa (după numele așezării grecești Phoée, numită Massalia către 600–Marsilia de astăzi), devenit, ulterior, cel mai extravagant iaht privat din lume, în calitate de „armator” (proprietarul unei nave comerciale care este implicat în navigația maritimă, folosind-o, de obicei, pentru transportul de marfă și încasând o chirie denumită „navlu” ce reprezintă prețul transportului pe apă între două porturi) Fie acest articol un pios omagiu adus legenedarului om de afaceri–indistructibil și invincibil, Bernard Tapie, idolul multor generațîi de tineri din cartierele defavozitate ale marilor metropole franceze („des petites gens”), că simbol al reușitei în viață pe plan socio – profesional.