Etichetă: Carl De Schutter

În căutarea adevărului istoric, în celebrul dosar criminal, neelucidat, al bandei din Nivelles (Brabant), am avut ocazia să studiez o serie de (alte) dosare criminale, de mare anvergură, care îl succed pe acesta, dintre care unele au fost soluționate, iar altele nu. Și care, ca de altfel, ca și dosarul Cools sau Brabant, așteptă soluții, motiv pentru care Ministerul Justiției a decis prelungirea prescrierii acestora cu un deceniu. În vasta mea lucrare de aici (cca 100 de pagini), prezint cu detalii, pe baza unui sistem axiomatic logico - deuctiv, carențele unui sistem judiciar inchizitorial belgian moștenit de la Napoleon (via Franța), aflat în pragul unui colaps cronic. Dosarul criminal „Marc și Cori(n)ne” (1992), în care cuplul de îndrăgostiți format din Marc Kistemann (în vîrstă de 21 de ani) și Cori(n)ne Malmendier (în vârstă de 17 ani), iar, ulterior, Lucien Schmitz (în vârstă de 36 de ani–ucis cu 13 lovituri de cuțit, soția căruia, Marianne, este violată) sunt asasinați în cursul lunii iulie 1992, de către cei 2T (Thierry Muselle–în vârstă de 33 ans și Thierry Bourgard–în vârstă de 24 de ani), originari Plombières (comună francofonă din regiunea Valonia formată din localitățile Gemmenich, Hombourg, Montzen, Moresnet și Sippenaeken). Cadavrele lor sunt descoperite pe 22 iulie 1992 în pădurea Lierneux (comună francofonă din regiunea Valonia, formată din localitățile Lierneux, Arbrefontaine, Bra, Trou de Bra, Grand Heid, Reharmont, Sur le Thiers, Derrière le Thiers, Les Villettes, Erria, Pont de Villettes, Florêt, La Chapelle, Odrimont, Jevigné, Verleumont, Hierlot, Petit-Sart și Grand-Sart). Conform expertizei medico–legale, cuplul ar fi fost ucis pe 14 iulie. Cei 2T (Thierry) ar mai fi comis și violuri (în regiune) în perioada 11–16 iulie. Identificați, arestați (Muselle–pe 19 iulie, iar în proximitatea domicilului său, iar Bourgard în cursul zilei următoare) și încarcerați în detetenție provizorie pe 23 iulie 1992 și condamnați la moarte de către Juriul Popular (Curte cu Jurați) de la Liège, pe 18 decembrie 1995, Curtea de Casație va anula (casa) sentința (din cauza unor vicii de procedură), pe 9 mai 1996, ceea ce va genera un al 2-lea proces, care va debuta pe 18 noiembrie 1996, în fața Curții cu Jurați de la Arlon al provinciei Luxemburg (comună din regiunea Valonia, la frontiera cu Luxemburg, formată din localitățile Arlon, Autelbas, Bonnert, Guirsch, Heinsch și Toernich) și care, în verdictul său din 13 decembrie 1996 îi condamnă pe cei doi criminali Muselle și Bourgard la muncă silnică pe viată. Merită de remarcat aici și fapul că înainte de a fi interpelați, cei 2 din urmă, erau recidiviști și ar mai fi fost condamnați și încarcerați, tot pentru viol și crimă, iar în luna iulie 1992, Thierry Muselle (condamnat la 10 ani de detenție criminală în 1984 pentru violul și asasinarea unei adolescente ăn vărsta de 16 ani) a fost în libertate condișionată sub control judiciar, iar Thierry Bourgard (condamnat la 10 ani de detenție criminală pentru viol și tortură) „în concediu penitenciar” (după 3 ani efectați din pedeapsă). Bourgard și-a recunoscut faptele care i-au fost reproșate, mai puțin asaniarea cuplului Marc et Cori(n)ne. Din contă, Muselle a negat orice implicare a sa în asanite și violuri. Ca urmmare a acestor evenimente dramatice, tatăl lui Cori(n)ne, Jean-Pierre Malmendier (1949–2011, om politic belgian), membru al partidului MR (Mișcarea Reformatoare, de inspirație liberală, prezentă în Belgia francofonă), împreună cu tatăl lui Marc, François Kistemann, vor depune, pe 4 decembrie 1992, la Parlamentul belgian, o petiție (semnată de către 259.445 de persoane), pentru reformarea sistemului carceral și „severizarea” punerii în libertate a recidiviștilor în materie criminală, conmdamnați, în special, pentru crime sexuale și crime de sânge. În ceea ce îi privește pe 2 criminali, detenția lui Thierry Muselle va fi prelungită de către TAP (Tribunalul de Aplicare si Amenajare a Pedepsei) de la Arlon, cu puțin timp înainte de acordarea libertății conditionate sub control judiciar acestuia (pe 20 aprilie 2010), după examinarea cererii de caătre Curtea Criminală pe 5 aprilie, ca urmare a unei tentative de asasinat (prin ștrangulare) în noaptea de 30–31 martie 2010 asupra unui deținut (cu care împărțea celula de numai 2 zile) în închisoarea Lantin, pentru care, pe 20 iulie 2011, el va fi condamnat la 20 de luni de închisoare, confirmat în Apel și pe 15 februarie 2012. Conform investigațiilor mele, gestul lui Muselle este explcabil, pentru că în cei 18 ani de detenție (1992–2010) el ar fi stat singur în celula sa, pentru că ar fi refuztat, întotdeauna, un „colocatar”, iar această doleanță a lui ar fi fost până atunci, oarecum, respectată, cu toate că alte 4 tentative de acest gen, în trecut ar fi eșuat. Mă întreb dacă n-ar fi fost un pretext, din partea autoritîților carcerale (administrației penitenciare), pentru a-i refuza eliberarea condiționată, asupra cărei urma să statueze TAB în luna aprile cu un aviz favorabil din partea celor care l-au examinat. Este foarte probabil că rudele victimelor s-ar fi opus eliberării sale condiționate (care sunt consultate în asemenea situații), iar administrația penitenciarului ar fi găsit pretextul pentru a nu-l elibera. Cu atăt mai mult cu cât Jean-Pierre Malmendier, tatăl lui Corin(n)e l-a și „vizitat” (întîlnit) pe acesta pentru a-i cere explicatii, cu puțin timp înainte de a muri din cauza unui stop cardio - respirator în 2011. El își va tenta din nou norocul în 2013, dar din păcate, fără succes! Până la urmă, moare, din cauze naturale, cel puțin oficial (datorită unei supradoze de heroină–conform surselor mele) în noaptea de 31 martie – 1 aprilie 2015 în închisoarea din Huy (oraș francofon din regiunea Valonia situat pe cursul fluviului Meuse, formată din localitățile Huy, Ben-Ahin, Tihange și Neuville-sous-Huy), la vârsta de 55 de ani, în timp ce Thierry Bourgard, încarcerat și el, pe 5 decembrie 2019. În cursul lunii viitoare (augut 1992), vor debuta alte două dosare criminale belgiene sordide. Dosarul criminal Patrick Derochette (1992), în care pe 5 august, o fetiță Loubna Benaïssa (în vărstâ de 9 ani), dispare fără urmă la Ixelles (una din cele 19 comune din Regiunea Capitalei Bruxelles situată în partea de sud-est a aglomerației Bruxelles, învecinându-se cu localitățile Bruxelles, Etterbeek, Forest, Auderghem, Uccle, Saint-Gilles și Watermael-Boitsfort). Criminalul, care a și violat-o înainte de a o ucide și a-i ascunde corpul în pivnița stației de benzină–Service auto (a părinților săi) a fost identificat, tardiv (datorită indiferenței și a multor erori comise de către cei implicați în dosar), peste 4 ani și jumătate (cu ocazia investigațiilor dezlănțuite în dosarul pedocriminal Dutroux) pe 5 martie 1997, de către o celulă de anchetatori de la Neufchâteau, în persoana lui Patrick Derochette (în vârstă de 28 de ani, recidivist, condamnat, deja, în 1984, pentru infracțiuni sexuale), care lucra ca mecanic auto–pompist la benzinăria Q8 (împreună cu tatăl său) aflată la colțul străzii Wéry cu șoseaua Couronne din Ixelles. (A se vedea pentru dealii lucrările autorului Ce s-a întâmplat cu Estelle Mouzin? Dezvăluirile pedofilului–violator și serial...În exclusivitate absolută: Subiect de teză de doctorat. Crime sexuale. Dispariții misterioase. Nebuloasa...). În ziua dramei, Loubna Benaïssa (de origine magrebină) și sora sa Nabela intră într-un magazin alimentar Aldi de pe Goffart din Ixelles (nu departe de domiciliul lor pe strada pentru a face niște cumpărături, dar, din păcate, uită să cumpere iaurt, motiv pentru care după revenirea acasă, mama lor o trimite pe Loubna înapoi după iaurt. De atunci, ea n-a mai fost văzută niciodată. Merită subliniat aici faptul că ancheta a fost neglijată (voit sau nu!) încă de la început, pentru că magistratul instructor (judecătorul de instrucție) pentru a demara ancheta nu a fost numit în dosar decât după 6 zile de la dispariția fetiței (care, practic, nu va trece la studiul dosarului decăt peste 16 zile) ori, după cum știm, primele zile în cazul unei dispariții sunt determinante. Apoi, anchetatorii din Ixelles, în paralel cu pista lui Patrick Derochette s-ar mai fi risipt și în alte două piste (pe care nu le mai menționez pentru că au fost abandonate din lipsă de probe materiale), probail, pentru faptul că mecanicul auto–pompist, ar fi furnizat un alibi solid, afirmând că în timpul comiterii crimei, între orle 11h30 – 13h30 ar fi luatm masa de prânz cu fratele său. Cadavrul victimei descoperit pe 5 martie 1997 în pivnița benzinăriei (demolată în 2001) a fost ascuns într-o cutie metalică, oarecum, întâmplător, cu ocazia unei vaste percheziții în dosarul Dutroux care va debuta în cursul lunii septembrie 1996. Pe 8 martie 1997, o ceremonie funerară va fi organizată în memoria ei la marea moschee de la Bruxelles, de unde corpul ei va fi transportat în Maroc pentru a fi înmormântat la Tanger, de unde familia ei este originară Arestat pe 7 martie 1997, Patrick Derochette (atunci în vârstă de 33 de ani) recunoaște „parțial” faptele care îi sunt reproșate, adică, numai violul comis asupta fetiței. Cu această ocazie sunt descoperite și victimele lui Dutroux, în viață, Laetitia și Sabine, care vor fi eliberate, dar și cadavrele lui Julie și Melissa. Ancheta va fi relutată de la început, după transferul dosarului de la Parchetul de la Bruxelles la cel din Neufchâteau, odată cu căutarea victimelor lui Duroux. Atunci intră în vizorul anchetatorilor 2 bărbați, condamnați deja pentru viol asupra minorilor, care locuiau în zona magaziunului unde Loubna s-a întors pentru a cumpăra iaurt. Unul dintre ei, un algerian (pe care nu-l nominalizăm pentru că a fost disculpat în dosar) era în Algeria atunci când evenimentul dramatic are loc, iar celălalt, Patrick Derochette, a declarat că ar fi luat masa de prânz cu fratele său, ceea ce, atunci, îl disculpă, cu toate că acesta a fost recunoscut vinovat într-un dosar criminal, dar „infracționalizat” (practică aplicată, în special în cazul „primarilor”–inculpați pentru prima oară), de atentat la pudoare în cazul a 2 băieți (cu vârstele de 9 și 13 ani) în perioada 1982–1984. Pe 13 iunie 1984, ca urmare a unor expertize psihiatrice, conform deciziei TCB (Tribunalul Corecțional Bruxelles) Patrick Derochette este declarat iresponsabil penal, spitalizat, dar după 50 de zile, este „lăsat la vatră”, adică, să plece acasă! Începând cu 4 martie 1999 (după o perioadă de observație în anexa psihiatrică a închisorii Forest) acesta va fi internat în QHS (Cartier de Maximă Securitate) al EDS (Eablissement de Défense Sociale) „Les Marroniers” de la Tournai (oraș francofon din regiunea Valonia), cu o capacitate de 350 de locuri, rezervat persoanelor cu probleme psihice grave (iresponsabili penali). Notă. În Belgia, Legea Défense Sociale (Apărarea socială) din 1930, modificată prin legea din 1 iulie 1964 instituie două măsuri specifice (conform art.71 din Codul Penal Belgian) autorului atins (bolnav) de „demență” (o categorie largă de boli cerebrale care cauzează o scădere pe termen lung și adesea graduală a memoriei și a capacității de a gândi, având ca simptome problemele emoționale, dificultățile de comunicare, scăderea voinței și forma comună Boala Alzheimer–între 50% și 70 % din cazuri, demența vasculară–cca 25%, demența cu corpi Lewy–cca 15% și demență fronto-temporală–Boala Pick), „aflat, din punct de vedere juridico–medical, într-o stare gravă de dezechilibru mintal (sau de debilitate mintală) care nu-i permite acestuia să-și controleze acțiunile.” Prima măsură constă în punerea sub observație a acestei personae într-o anexă psihiatrică a unei închisori, iar cea de-a doa măsură, plasarea lui, pe termen nelimitat, într-un EDS, conceput cu acest scop. Conform unor investigații aprofundate, dintre cei 229 de pacienți internați (atunci), la EDS Tournai, cca 48,8% ar fi comis infracțiuni cu caracter sexual (viol, tentativă de viol, atentat la pudoare, exhibiționism, etc.) iar valoarea media a IQ a acestora ar fi fost 71,4, adică mult sub limita inferoară a mediei populației centrată pe 100 (în vecinătatea 80–120), conform curbei (clopotului) lui Gauss. În plus, 33,2% din ei nu prezentau nuciun fel de trulburări psihice (psihiatrice), iar din restul (dintre cei cu tulburări psihice), cca 37,4% aveau simptome de tulburări psihotice (cu precădere, schizofrenie sau schizofrenie paranoidă), dar 26,8% nu prezentau nici măcar tulburări de personalitate (constatat la majoritatea persoanelor care suferă de tulburări psihotice), adică, cca ½ din totalul care erau diagnosticați cu această maladie (57,3%), iar 37,9% erau clasați persoane cu tulburări de personalitate antisociale. [A se vedea pentru detalii articolul autorului M’s („Mensanii”) lui Roland Berril!]. În sfârșit, Patrick Derochette moare (din cauze naturale) pe 14 decembrie 2016 (la vârsta de 52 de ani), după ce pe 14 iunie 2015, ca urmare a unei agresiuni fizice grave (care nu ar fi avut nicio legătură cu moartea lui Loubna Benaïssa), cu ocazia unei altercații, acesta intră într-o comă profundă la Clinica Notre-Dame de la Tournai, unde este transportat în regim de urgență. Ca urmare a unor complicații, el va fi adus pe 14 decembrie, în jurul orei 22h00, la Serviciul de urgență al CHWP (Centre Hospitalier de Wallonie Picarde–Centrul Spitalicesc al Valoniei Picard), dar, puțin înainte de ora 23h00, el este victima unui stop cardio–respirator. Dosarul criminal care urmează celor două (mai sus menționate) în vara anului 1992 („Marc et Cori(n)ne”, respectiv, „Loubna Benaïssa–Patrick Derochette”) este Dosarul criminal al „nebunului de la Mouscron” (oraș francofon din regiunea Valonia), în care criminalul Arnaud Degezelle (adolescent în abandon școlar, în vârstă de 17 ani, singuratic, „monstrul care nu si-a regretat niciodată actele sale criminale”), în ziua de 12 august 1992, la Mouscron, o rănește grav (în spate) cu un foc de armă (revolver de calibrul 7.65) pe Carine Moerman (în vârstă de 25 de ani), îl lucide pe stradă, pe 24 august, cu un glont în ceafă, pe David Matton (în vârstă de 16 ani), iar pe 11 septembrie, într-un imobil de pe strada Pèlerins, o rănește grav (cu un glont în zona lombară) pe Nathalie Vanbraekel (în vârstă de 19 ani) prin ușa camerei în care aceasta se ascundea împreună cu mama sa (Thérèse Pollet), după ce în noaptea de 9–10 septembrie, tentativa sa de asasinat contra lui Éric Delemme (în timp ce acesta penetra cu vehiculul său în garaj), eșuază. Condamnat pe 25 noiembrie 1993 de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) a provinciei Hainaut la închisoare pe viață pentru un asasinat și 4 tentative de asasinat, Arnaud Degezelle („Fantomas”, „ucigașul nebun din Mouscron ”, atunci în vărstă de 18 ani), care își alegea victimele la întâmplare (și care ar fi recunoscut că dacă n-ar fi fost arestat la timp ar fi ucis mai multe persoane !), moare ca urmare a unui consum excesiv de droguri (supradosă–overdose de herionă), pe 8 decembrie 2012, în patul său, într-o celulă a închisorii din Andenne (oraș francofon în pregiunea Valonia, în provincia Hainaut, situat pe malul frluviului Meuse, formată din localitățile Andenne, Baronville, Coutisse, Landenne, Maizeret, Namêche, Sclayn, Seilles, Thon-Samson și Vezin–învecinându-se cu localitățile Fernelmont, Héron, Huy, Namur, Gesves și Ohey). Conform investigațiilor mele, Arnaud Degezelle (care ar fi fost terifiant în timpul procesului și ar fi „râs în nas” magistraților și juraților–în timp ce mama sa ar fi izbucnit în plâns) ar fi fost înscris în 2010 (prin intermediul unui juriu de învățământ universitar al Comunității franceze) în anul doi la Departamentul (Facultatea) de Matematică a Universității Namur (la forma de învățământ „la distanță”), unde profesorii săi îl considerau „distant, rigid (autoritar) dar foarte implicat în cursurile sale”, iar, conform directorului departamentului Anne Lemaître, care l-a întâlnit de mai multe ori, „acest băiat nu era nici simpatic si nici agreabil”, iar trecutul său n-a avut, absolut, nicio legătură cu misiunea noastră de educație. În cadrul întrevedrilor noastre noi nu am abordat decât, strict, probleme legate de organizarea cursurilor ”. Nici Marcel Rémon, vicerectorul (prorectotul) universității, care ar fi avut un rol important în admiterea lui (mai ales, pentru a-i da o șansă), care l-a întâlnit o singură dată afirma într-un proces verabal că „Aranaud era rezervat, tăcut și nu era ușor de comunicat cu el”. Cu puțin timp înainte de decesul său (neprevăzut), acesta ar fi trimis o scrisoare lui Anne Lemaître (legat tot de cursurile sale), în care fîcea cunoscut acesteia că el nu mai suporta că era descurajat și sabotat în activitatea sa de studiu și că îi părea rău că, crează probleme universității. Se pare că singurul lucru care l-ar fi deranjat (avîn în vederefaptul că ar fi recunoscut fără niciun fel de obiecții atât asasinatul cât și cele 4 tentative de asasinat) ar fi fost verdictul de „muncă silnică pe viață” (maximă, având în vedere vârsta sa fragedă–după o deliberare a juriului de numai ½ h) pronunțat de către Jean-Claude Lacroix, președintele juriului la proces (având ca avocat general pe Luc Van Ausloos) o expresie care îi părea depășită, în loc de care ar fi preferat-o, poate, pe cea modernă, de „închisoare pe viață”! Mi s-a părut însă intersant schimbul de replici înainte de pronunțarea verdictului. Întrebându-l Lacroix, „ce ați face, deci, în libertate ?”, Arnaud Degezelle (apărat de către avocatul Gérard Rivière) i-a răspuns, sec, acestuia: „cum nu este cazul, nu (mai) are niciun rost să vorbim…” Din nou Lacroix: „Vă gândiți din când în când la David Matton (tânărul de 16 ani pe care l-a ucis)? Ce ați vrea să-i spuneți familiei acestuia?” Din nou, răspunsul lui Arnaud este jalnic: „Ce ați vrea să-i spun?” În sfârșit, până la debutul celebrului dosar criminal Dutroux (1995–1996), justiția belgiană va cunoaște alte două dosare criminale de mare anvergură, care au rămas, de-a lungul timpului, nesoluționate, ca de altfel și dosarele criminale „Asasinatele din Brabant” și „Asainarea lui Cools”. Este vorba de dosarul criminal „Decupastorul din Mons” (Hainaut, 1993 - 1998) și „Dispaiția lui Kim și Ken Heyrman” (Anvers, 1994) A se vedea pentru detalii articolul...

Un dosar criminal belgian, de mare anvergură, care succede asasinatele din Brabant, uciderea premeditată a medicului veterinar Karel Van Noppen, în care, după un sfert de secol de la eveniment, aduc probe materiale fiabile care pun la îndoială comanditarul, adică, pe Alex Vercauteren (agricultor, crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani), condamnat la închisoare pe viață (fără posibilitatea eliberării condiționate), în 2002.Înfiltarat sub acoperire (grație unei cunjuncturi) în vastul trafic de carne de vită britanică via Belgia, contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină) pus la cale in anii 1990-2000 de către Mafia hormonilor de creștere din Belgia, cred că mă aflu în posesia unor informații și documente care pot schimba cursul istoriei în acest dosar.Conform acestora, comanditarul asainatului lui Van Noppen nu ar fi cel pe care justiția belgiană l-a condamnat, aproape cu un deceniu în urmă, la închisoare pe viață, dar, un asasin plătit, din partea clanului omului de afceri Ruddy Decock, fostul director al întreprinderii Tragex-Gel, principalul leader al „mafiei hormonilor de creștere″. În acest dosar care merită o atenție deosebită, după părerea mea, Karel Van Noppen (1952–1995, medic veterinar, inspector guvernamental al abatoarelor) de la IEV (Institutul de Expertize Veterinare) este ucis pe 20 februarie 1995 în proximitatea casei sale din Wechelderzande (secțiune a orașului belgian flamand Lille din provincia Anvers). În jurul orei 19h30, acesta iese pe ușa casei sale și se îndreaptă către mașina sa din parcare, când este întâmpinat de 2 necunoscuți care îl escortează în mașina sa (un Mercedas 190 alb), aflat la cca 10 m distanță, în care îl execută cu sânge rece, cu 3 gloanțe. Van Noppen era responsabil cu o anchetă legată de practicile ilegale (ilicite) ale agriculturilor și oamenilor de afaceri din Belgia care utilizau hormonii de creștere (în cazul animalelor) pentru a mări profitul între 10–100% (pe cap de animal), cu toate că erau interzise de către Uniunea Europeană încă din 1989.Acest dosar complex al „Mafiei hormonale” avea și o ramură care comercializa (sub formă de trafic) carnea contaminată cu „boala vacii nebune” (Encefalopatia Spongioformă Bovină) importată (la preț derizoriu) din Marea Britanie (aflată sub embargou), prin schimbarea etichetelor britanice cu cele belgiene. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne..., O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari....]În sfârșit, cei care l-au exacutat pe veterinar, l-au identificat ca comanditar al asasinatului pe Germain Daenen (ale căror animale au fost testate pozitiv).Astfel, pe 12 iunie 1996, în jurul orei 09h00, Poliția Judiciară din Turnhout (oraș din regiunea Flandra, vecină cu localitățile Baarle-Hertog, Beerse, Kasterlee, Merksplas, Oud-Turnhout, Ravels și Vosselaar și cu cea olandeză Baarle-Nassau), îl interpelează la domiciliul său de la Munsterbilzen pe Germain Daenen (atunci, în vârstă de 36 de ani, fost director al abatoarelor Bilzen din provincia Limbourg), ulterior administrator a două firme, una de de crecătorie de bovine și cealaltă, de vânzare en gros, la Munsterbilzen.Ca urmare, după cca 20h00 de audiere, judecătorul de instrucție de la tribunalul Turnhout Myriam Vrints, îl inculpă pe Germain Daenen (cu un cazier judiciar important) de complicitate la asasinat și îl plasează în detenție provizorie.Ceilalți 2 inculpați în dosar, asasinii, sunt arestați, mai devreme, pe 20 mai la Sainte-Maxime (comună în departamentul Var, regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur/Provence-Alpi-Coasta de Azur, în sud-estul Franței).Este vorba de Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani), cel care ar fi furnizat arma crimei (revolver chinez marca Norinco) și de Albert Barrez (în vârstă de 39 de ani) cel care ar fi fost trăgătorul.Interpelarea lor nu ar fi fost un ar fi ridicat niciun fel de probleme (conform unor surse apropiate dosarului), pentru că, încă de la început, polițiștii – anchetatori bănuiau că la originea execuției lui Van Noppen ar fi fost „Mafia hormonală.”Între 1990–1993, Germain Daenen a exploatat abatoarele din Bilzen, perioadă în care ar fi hrănit animalele sale (bovine) cu hormoni de creștere (interzis din 1989) și ar fi furat 32 de bovine (crescute cu hormoni de creștere) sesizate din Sittard (Olanda), iar mai târziu din Saint-Trond (după care dispare, undeva, în Valonia), pentru care, de altfel, a și fost condamnat la 5 zile de închisoare.El ar fi fost arestat în 1994 pentru o escrocherie legată de semnarea unor cecuri bancare neacoperite în valoare de cca 160MFRB (cca 55.000€PPA), după care ar fi făcut declarații în documente administrative de falimente frauduloase.Încarcerat în detenție provizorie la închisoarea din Anvers, aici i-ar fi întâlnit pe cei 2 complici ai săi, Albert Barrez și Carl De Schutter (transferat, ulterior, la închisoarea de la Draguignan–sub-prefectură a departamentului Var, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, din sudul Franței).Audiați în dosar, cei 2 vor face aceleași dezvăluiri anchetatorilor, atât în Belgia cât și în Franța, conform cărora, Germain Daenen (în vârstă de 36 de ani) ar fi fost cel care a comanditat asasinarea doctorului Karel Van Noppen.Singura disconcordanță în declarațiile cei 2 ar fi fost rolul pe care l-ar fi avut fiecare în acest asasinat.De Schutter își minimiza rolul, afirmând că el i-ar fi dat doar arma lui Albert Barrez și suma de 600.000FRB (cca 21.000€PPA) ca să-l ucidă de doctorul Karel Van Noppen, pe când, celălalt, susținea că, din contră, nu el, dar celălalt, Carl De Schutter, l-ar fi executat pe medic. De fapt, problema anchetatorilor n-ar fi fost cei 2 asasini, dar faptul că dacă Daenen ar fi fost adevăratul comanditar sau doar un intermediar al acestuia, ceea ce, de altfel, a și fost.Pentru că, comanditarul, agricultorul–fermier Alex Vercauteren (crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani) a fost identificat, mult mai târziu și nu foarte ușor.Merită de remarcat aici faptul că în anii 1990, inspectorii veterinari ar fi fost expuși în repetate rânduri unor atacuri din partea membrilor Mafiei hormonilor de creștere (compusă din cu cca 50 de membri - importatori, distribuitori, vânzători, agricultori, dar și câțiva veterinari și farmaciști), iar Karel Van Noppen ar fi fost și el amenințat, la rândul său. Ceea ce era de înțeles, pentru că Belgia era una dintre țările Europei în care hormonii de creștere erau cel mai mult utilizați la creșterea animalelor (în particular, a bovinelor), ceea ce avea ca rezultat (conform unor investigații private la care am participat), că între 40–55% din carnea bovină vândută (comercializată) „en détail” era obținută cu ajutorul hormonilor de creștere. Ca urmare a unei vaste anchete care a durat peste 5 ani, pe 5 iunie 2002, Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al provinciei Anvers (prezidat de către Van Fraechem), în cadrul unui proces corecțional care a debutat pe 15 aprilie, i-a condamnat (după o deliberare care a durat cca 3 ore) pe fiecare dintre cei „3 mușchetari”, Albert Barrez, Carl De Schutter și Germain Daenen la 25 ani de recluziune.Din contră, cel de-al 4-lea, comanditarul, Alex Vercauteren, acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.Instrucția a demonstrat (oarecum) faptul că arma crimei a fost procurată și furnizată de către Carl De Schutter (un cunoscut traficant de arme), arestat, după cum am menționat în Franța (la Sainte-Maxime, pe 20 mai), iar acesta, îmrpeună cu Albert Barrez (arestat împreună cu De Schutter) ar fi fost asasinii lui Karel Van Noppen, ceea ce, de altfel, cei 2 ar fi și recunoscut. Din contră, presupusul intermediar Germain Daenen (apărat de către avocatul Marc Similon) și presupusul comanditar Alex Vercauteren (apărat de către cunoscuții avocați Walter Van Steenbrugge și Hans Rieder), au negat orice implicare a lor în asasinat, atât în timpul instrcției cât și la proces, în ciuda dezvăluirilor făcute de către asasini, conform cărora, vinovăția lor ar fi fost o certitudine.Este interesant și faptul că Albert Barrez, înainte de deliberare, încearcă să facă un prim pas către o „clemență”, implorând pe Flor Van Noppen (om politic belgian, deputat) fratele lui Karel Van Noppen, prezent în sală „Eu nu mă pot scuza, dar sper că mă veți (putea) ierta”.Conform omului politic, Mafia hormonilor de creștere ar fi continuat să contamineze carnea de bovină în Belgia, încă și în deceniul trecut, pentru că AFSCA (Agenția Federală pentru Securitatea Alimentră) din Belgia, ar fi incapabilă să facă față controlului, iar pentru forțele de ordine publică, acesta n-ar mai fi o prioritate.Complicele său la asasinat, Carl De Schutter, sper și el că va beneficia și el de o oarecare clemență, pentru că a colaborat cu autoritățile polițienești și judiciare.Din contră, Germain Daenen ar fi fost revoltat doar pentru că a considerat despăgubirile materiale și morlale pe care îi reclama justiția, disproporționate.Comandoul ar fi executat, de fapt, o acțiune criminală numită „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), cu o rară lașitate.Atunci când asasinul îl sună la ora 19h30 (de la telefonul unui client al veterinarului–fără știrea lui), îl întreabă pe acesta „ați putea veni la mine, unul dintre animalele mele este bolnav (suferind)…”, Karel Van Noppen răspunde cu afirmativ și iese pe ușa casei, îndreptându-se către mașina sa din parcare.Asasinii îl așteptau ascunși într-un vehicul BMW Seria5 (semilux, cu jante speciale) furat, parcat în apropiere.Imediat cum s-a asezat pe scaunul șoferului, asasinul îi trage un prin glont în abdomen, apoi, un al doilea în spate, și în sfârșit, un al treilea, pentru a fi sigur că moare pe loc, în ceafă. Deși, încă pe 27 martie, judecătorul de instrucție Myriam Vrints de la tribunalul din Turnhout îi interpelează (pe cei „3 muschetari”), având în vedere contactele lor cu Mafia hormonilor de creștere, pe 18 aprilie sunt puși în libertate, pentru că aparent, aceștia ar fi avut alibiuri „solide”.Dar, pe 20 mai 1996, la instigarea PJ (Poliției Judiciare) din Turnhout și Anvers, în cadrul celului numită „Orma” (contra Mafiei hormonilor de creștere) dirijată de către judecătorul de instrucție Marc Allegaert, poliția franceză îl interpelează (arestează) pe traficantul de arme Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani, din Anvers, condamnat în Franța la 2 ani de închisoare pentru deținerea unui arsenal militar la domiciliul său fără autorizație) în vila luxuoasă a mamei sale (aflată pe drumul Sadequets la Sainte-Maxime, de pe Coasta de Azur).La originea arestării sale ar fi fost un „hoț ordinar” de mașini, tot din Anvers (care nu figurează ca inculpat în dosar, deci nu-i declinăm identitatea), care ar fi fost însărcinat pe 19 februarie de către traficantul de arme să fure un vehicul la Eeklo (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra), capitala regiunii Meetjesland (aflată între Gand și Bruges).Ca urmare, deja, în timpul arestului său, Carl De Schutter va colabora cu polițiștii și îl va denunța pe Albert Barrez, căruia, acesta din urmă i-ar fi înmânat arma crimei (un revolver marca Norinco) și „recompensa” pentru executarea contractului. Supus unui interogatoriu în închisoarea din Draguignan (centru penitenciar ăn departamentul Var în regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur, dat în folosință în 1984 cu 367 de locuri, închis în 2010 datorită inundării lui și demolat în 2018) De Schutter, dezvăluie anchetatorilor cum ar fi fost contactat în închisoarea din Anvers de către Germain Daenen (fost director al abatoarelor din Munsterbilzen) care l-ar fi însărcinat ca să se „ocupe" de Van Noppen, contra smei de 600.000 FRB (100.000FFR).Totuși, anchetatorii erau convinși că acesta din urmă ar fi fost doar un intermediar și nu adevăratul comanditar.La început, bazându-se pe declarațiile lui De Schutter, ei îl băniau pe crescătorul de vite Théo Goossens din Lokeren (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra).Dar acesta din urmă nega cu vehemență orice implicare a sa în crimă.În sfârșit, se pare că De Schutter ar fi vrut să bruieze adevărata pistă, dar până la urmă cedează (psihic), iar în luna septembrie 1996, într-o scrisoare adresată avocatului lui Théo Goossens, acesta se va retracta, afirmând că aceste nu are, absolut, nimic de-a face cu crima.Acest lucru este confirmat și cu ocazia confruntării dintre cei 2 în fața judecătorului de instrucșie pe 8 octombrie 1996, motiv pentru care Théo Goossens va fi pus în libertate și disculpat în dosar.În cartea sa „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), nume de cod al asasinatului dr. Van Noppen, Albert Barrez (autorul) prezintă (sugerează) mai mulți comanditari potențiali posibili.