Acasă Etichete Colruyt Group

Etichetă: Colruyt Group

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Asasinatele din Brabant (Brabant wallon, Belgia) sunt crime deosebit de sângeroase comise într-o serie de bracaje (jafuri armate) care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în magazinele (supermarketuri) ale grupului agroalimentar Delhaize Group (Mega Image) din Flandra Orientală (în provinciile Hainaut și Namur), respectiv, în magazine rețelelor de supermketuri Colruyt Group și GB Group dar și în nordul Franței, la Maubeuge (în departamentul Nord), de către un gang (o bandă) de răufăcători (gangsteri–criminali cu sânge rece), „Banda din Nivelles” neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane și-au pierdut viața (printre care și 3 copii și 2 polițiști). Este cel mai sângeros dosar criminal de „drept comun” (dacă admitem că nu este politic!) și printre cele mai sângeroae din întreaga istoria criminală a Belgiei (inclusiv, printre cele politice, extremiste-de stânga, de drepta, separatiste, atacuri teroriste -jihadiste), care așteaptă și astăzi „soluționarea”. Pentru vizualizarea rezumatului (consistent, în 4 pagini) este suficientă accesarea (printr-un click) a oricărei etichete (din bcâteva zeci) după deschiderea articolului.. Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem clasifica în două etape. Prima, între 1982–1983 (13 martie 1982–1 decembrie 1983) iar cea de-a doua, în toamna anului 1985 (27 septembrie și 9 noiembrie). Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777–937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. În ceea ce privește identificarea asasinilor din Brabant, adică, ai membrilor gangului (comandoului) care comitea jafurile armate, poliția federală și justiția belgiană ar fi făcut eforturi ieșite din comun (apelând chiar și la colegii lor din Franța și din Germania Federală–Germania de Vest), dar fără succes. Au existat, într-adevăr, câteva piste (mediatizate sub formă fake news) care păreau a fi reale (cel puțin, în timpul și ulterior derulării evenimentelor), între care ar fi existat, chiar și o oarecare „convergență”, în sens mai „slab”, suficientă însă, pentru enunțarea unei „conjecturi judiciare” ca o posibilă „soluție” în dosarul de instrucție, dar, ulterior, acestea au fost (toate) abandonate pentru că s-ar fi dovedit, din păcate, a fi false (adică, lipsite de un „suport material solid și fiabil”). În caduil investigațiilor noastre în acest dosar (sub formă de „privat investigation”) an enunțat o conjectură, care credem că va conduce la „soluționarea” dosarului, adică, la identificarea asasinilor și ca urmare, la restabilirea adevărului istoric în acest dosar. În acest vast material (în cca 60 de pagini) prezint din punct de vedere cronologic, „construcția” mai mult sau mai puțin artificială a acestor conjecturi „oficiale”, care, până în prezent nu au condus nicăieri (adică, au înaintat către o „fundătură”), probabil și unul dintre motivele pentru care timp de 4 decenii acest dosar criminal de excepîie nu a putut fi soluționat. Adunând toate informațiile disponibile la aceea vreme despre atacurile (jafurile) armate ale asasinilor din Brabant (derularea evenimentelor, caracterul lor infracțional-criminal, modul operator, depoziția martorilor, descrierea asasinilor, etc.) poliția (judiciară) federală belgiană a emis, încă de la început, ipoteze care, deși, aparent, păreau justificate, nu ar fi avut nimic de-a face cu realitatea. Este vorba de o posibilă reglare de conturi (sub formă de răzbunare) față de lanțul de supermarketuri  Delhaize (cu filialele AD Delhaize, Proxy Delhaize, City Delhaize, Shop & Go, Tom&Co, cca 16.000 de salariați în Belgia și o cifră de afaceri de cca 20Md €) aparținând grupului Ahold Delhaize (creat în 1867 de către care Jules Delhaize, cu sediul social în strada Osseghem din Molenbeek-Saint-Jean–una dintre cele 19 localități ale regiunii Bruxelles Capitală), care, ulterior va exploata magazine și într-o serie de state din Europa și SUA. Dacă ținem cont și de faptul că în 1982, comandoul, practic „s-a echipat” (adică, „s-a pregătit”) doar pentru jafurile armate pe care urma să le comită, ulterior, în supermarketuri (pe 13 martie 1982 furtul unei puști de la Armureria din Dinant–provincia Namur, pe 30 septembrie furt de arme din Armureria Daniel Dekaise din Wavre–provincia  Brabant, iar pe 23 decembrie furtul vehicului VW Golf GTI de la Auberge du Chevalier din Beersel–provincia Brabant) sentimentul răzbunării față de rețelele de magazine implicate în marea distribuție pare și mai justificat, cu atât mai mult cu cât vor fi vizate, pe lângă magazinele  Delhaize și magazinele rețelei Colruyt (fondată în 1965 sub numele „Discount”, de către Franz Colruyt la Lembeek din provincia Brabant flamandă, regiunea Flandra făcând parte din Colruyt Group, o întreprindere familială belgiană multinațională ca și Delhaize). Particularitățiile acestor atacuri constau în faptul că în timpul derulării lor, gangsterii „trăgeau în tot ce mișca” în jurul lor, fără niciun fel de milă, chiar dacă în cauză erau și copii, sau mai mult, forțele de ordine (polițiștii și jandarmii), dar și sumele mici de bani furate, care erau într-o totală disconcordanță cu amploarea și anvergura acestora. Primul ucis, va fi polițistul comunal (municipal) Claude Haulotte (în vârstă de 33 de ani, de 10 în serviciu) la Wavre, pe 30 septembrie 1982, care atunci când are loc atacul de la armureria lui Daniel Dekaise (în vârstă de 27 de ani) de pe strada Bruxelles, deschis cu 4 ani în urmă (în 1979), distribuia convocări în cutiile de scrisori (legat de alegerile care urma să aibă loc peste 10 zile. În momentul atacului (hold–up), Dekaise se întreținea cu 2 clienți (Gérard Gradzki și Cyrille Seykens) și niciunul dintre ei nu a observat parcarea în fața magazinului a unui VW Santana (albastru), la bordul căruia au sosit 2 asasini. Cei 2 nu păreau interesați de bani, doar de arme.Vor alege 15 handgun (pistoale, revolvere cu țeavă scurtă), o pușcă de vânătoare (semiautomată) Baretta (calibrul 12), două pistoale-mitraliere Ingram, 3 Colt 45, un pistol calibrul 7,65 (italian), un pistol FN Browning M1910 (semi-automat proiectat de John Browning și produs de Fabrica Națională din Belgia, folosit de naționalistul sârb Gavrilo Princip ca să-l asasineze pe arhiducele austro-ungar Franz Ferdinand pe data de 28 iunie 1914, de fapt, pretextul declanșării Primului Război Mondial), 4 Smith & Wesson 9 mm (American Outdoor Brands Corporation, noul nume din 2016 al Smith & Wesson Holding Corporation), un pachet de cartușe (muniție) polivalentă 357 Magnum (.357 Smith & Wesson Magnum, .357 S&W Magnum, .357 Magnum, sau 9×33mmR), 3 Ruger 45 (calibrul 45 Auto, cu o capacitate 7+1, Novak® LoMount Carry 3-Dot). Cel de-al 2-lea ucis, va fi jandarmul Marcel Morue cu ocazia atacului de la magazinul Colruyt din Nivelles pe 17 septembrie 1983. Acesta din urmă, împreună cu colegul său Jean-Marie Lacroix (fără să fie „pregătiți” de un război sângeros de tip „gherilă urbană”!), vin la magazin doar pentru un control de rutină, pentru că semnalul de alarmă al acestuia (aparținănd societății de supraveghere din Hal) ar fi fost foarte „sensibil” și suna la orice zgomot de mai mare intensitate. Dar, fiind așteptați în parcarea magazinului, imediat după ce se opresc (la o distanță de cca 3 m) lângă un Saab Turbo 900 (de culoarea albastră) un individ deschide focul asupra lor cu un .22 long rifle. Jean-Marie Lacroix fiind rănit ușor la mâna stângă, se ascunde în spatele vehiculului (un combi VW T3, aflat în dotarea Jandarmeriei belgiene) și încearcă să riposteze cu pistolul său de calibru 7,65 trăgând 3 gloanțe, după care urcă la volanul vehiculului pentru a părăsi locul dramei, nu înainte însă de a transmite mesajul la Jandarmeria din Nivelles „Marcel este ucis, repede, întăriri” (la ora 01h34). După o altă rafală trasă asupra vehicului său, „făcându-l pe mortul” cu picioarele căzute (ușor din cabină), scapă cu viață. Din contră, Marcel Morue rănit la gleznă cu două proiectile, cade pe spate și solicită ajutoare prin stația radio, dar în acel moment, un alt criminal (cu corpulență medie, cca 1,80m înălțime, purtând barbă, îmbrăcat cu un impermeabil lung) va deschide focul asupra lui (tot cu un 22 long rifle) dintr-un alt vehicul, marca Mercedes 190 (alb), rănindu-l grav la gât, iar ulterior, îl execută cu 3 gloanțe trase în cap cu o pușcă cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a încărca un nou cartuș. Pentru a activa mecanismul de resetare, a scoate cartușul deja explodat și a introduce noua muniție mânerul din față trebuie din tras înapoi. Unele modele particulare, cum ar fi Rys-K-ul rusesc produs de către KBP instruments și Neostead-ul produs de Truvelo, funcționează cu o așa-numită pompă inversată, deoarece mișcarea de rearmare se face împingând mânerul spre față. Acest tip de armă este mult mai rapid decât o pușcă tip bolt-action și deasemenea decât una cu levier, deoarece nu necesită scoaterea mâinii utilizatorului de pe trăgaci în timpul reîncărcării). La locul dramei jandarmii vor descoperi și cadavrele omului de afaceri Jacques Fourez (în vârstă de 49 de ani) figurând cu domicilul Knokke (dar rezident la Uccle, pe Av. Mercure nr.13) și Elise Dewit (de aceași vârstă, cu același domiciliu, secretara unui notar de pe strada Jordaens din Bruxelles) Cuplul ar fi plecat de la Paris la începutul serii, la bordul unui vehicul marca Mercedes 190 (CNN254, alb) iar Fourez ar fi ieșit de pe autostradă pentru a se alimenta cu carburant la stația de benzină al supermaketului Colruyt, la care acesta avea un card de credit magnetic de alimentare (cu numărul DATS 00/321336).Înainte de alimentare, el s-ar fi îndepărtat însă de vehicul („pentru a-și satisface niște nevoi personale”) și „ar fi dat nas în nas” cu 2 dintre asasini aflați în parcare déjà de la ora 01h10.Ca urmare, asasinii vor deschide focul asupra lui și îl vor răni mortal cu un proiectil de 7,65 în cap, după care „îl lichidează” cu alte două proiectile, tot în cap.Acele ceasornicului său Seiko, au rămas blocate (probabil în urma căderii pe bitum) la ora 01h16. Jacques Fourez (om de afaceri celibatar, foarte discret, domiciliat la Menin), care avea o relație („secretă”) cu Elise Dewit (de peste un deceniu), își cunpștea mașina și consumul acesteia și nu s-ar fi „alimentat decât la nevoie”, iar cei 2 aveau o situație materială prosperă. El era girantul unei societăți imobiliare (de închirieri apartamente), dar și al unui lanți de „superettes ” (magazine alimentare de dimensiuni mici) în contact cu suprafețele mari de alimentație (de distribuție) și era asociat într-o afacere cu dulciuri și cafea. Elise Dewit era proprietarul unui apartament (de lux) și a unui hotel la Bruxelles, dar și a unei proprietăți la Knokke.În sfârșit, investigații aprofundate în dosar ar fi scos la iveală și faptul că Jacques Fourez ar fi fost un „client fidel” al restaurantului gastronomic din Ohain, cunoscut la Bruxelles sub numele de Auberge des „Trois Canards”. Trebuie să menționez aici și faptul că, conform investigațiilor mele, în cursul zilei de 17 septembrie 1983, cu puțin timp înainte de atacul de la Colruyt, 38 de deținuți ar fi evadat „în masă” de la închisoarea Tournai (construit în 1868 după modelul Ducpétiaux, avându-l ca director, astăzi, pe Madeleine Den Haerynck).Printre aceștia se afla și Philippe De Staerke (fost angajat în Legiunea Străină franceză) al cărui frate Léon („Petit Léon”) a fost anchetat timp de un an și jumătate după descoperirea a 3 cadavre într-o pădure de brazi din de Rhode Saint Genèse, la începutul toamnei 1980, un dosar în care putea fi implicat și evadatul.În ciuda acestui eveniment excepțional, presa n-a acordat nicio importanță acestuia datorită celui care a avut loc în cursul nopții în parcarea de la Colruyt. Merită să adaug aici și faptul că, gangul (banda de asasini) din Nivelles ar fi fost bănuit și de implicarea sa și în Dosarul furtului (jafului) de arme de la ESI (Escadronul Special de Intervenție antiterorist de elită) la Etterbeek (între 31 decembrie 1981–3 ianuarie 1982), care găzduia și Grupul Diane (unitate de intervenție de elită, echivantul GIGN–Grupul de intervenție de elită a Jandarmeriei Naționale), evident, cu complicitatea unor „oameni din interior” (jandarmi), ceea ce va îi orienta, de altfel, pe anchetatori, către o pistă conform căreia gangul ar fi compus fie din jandarmi cu orientări extremiste de stânga, membri ai CCC (Celulele Combatante Comuniste, organizație belgiană clandestină de luptă armată de ideologie marxist–leninistă, fondată în 1983) sau cu orientări de extremă dreaptă WNP (Westland New Post, creat în 1970 de către un grup de neonaziști, cu aspirații teroriste, de către Paul Latinus–inginer de cercetări aplicate în domeniul industriei nucleare care lucra în cabinetul ministerial al lui Cécile Goor, protejat un timp de către leaderii CEPIC–Centrul Politic al Independenților și Cadrelor Creștine (Centre politique des indépendants et cadres chrétiens), o organizație politică condusă de către Paul Vanden Boeynants, ai căror membri frecventau „Cercul Națiunilor”), fie acesta ar avea complicitatea unor jandarmi (deveniți bandiți), care, la rândul lor, ar fi avut legături cu organizația Gladio (rețeaua clandestină stay-behind a NATO o structură creată „sub egida” ministrului de Interne, Mario Scelba, imediat, după terminarea celui de-al 2-lea Război Mondial, contra unei posibile invazii sovietice). Dar ambele organizații vor dispare însă, CCC în 1985, după arestarea membrilor săi, iar WNP, după „siunciderea” lui Paul Latinus pe 23 aprilie 1984, ca urmare a unei anchete minuțioase lansate de către autoritățile juridico–poliținești responsabile cu siguranța statului. Dacă foarte mult timp ancheta va stagna în acest dosar, un eveniment neașteptat, foarte important și nefericit, o va relansa și va bulversa opinia publică. Este vorba de asasinarea la Rosières, pe 7 ianuarie 1986, a iginerului comercial Juan Mendez (de la FN Herstal–fabrica națională belgiană de armament), șef al departamentului de Apărare și Securitate pentru America Latină, Spania și Portugalia. Acesta practica tirul sportiv și avea la domicilul său o importantă colecție (un arsenal) de arme.O parte (considerabilă a acestei colecții) va fi furată, de către necunoscuți, de la domiciliul său din Overijse pe 15 mai 1985, atunci cănd, gangul asasinilor din Brabant era, încă, operativ și era în pregătirea perpetrării celor 3 jafurilor armate (deosebit de sângeroase) din cea de a doua etapă a activității sale criminale (două, pe 27 septembrie și unul pe 9 noiembrie 1985). Ca urmare, Memdez își va lansa propria anchetă în acest „dosar” (în care autoritățile competente nu „prea” s-ar fi implicat!), pentru ca până la urmă să-și bănuiască prietenul (intim), fostul jandarm Madani Bouhouche.Cu ocazia celor două atacuri armate de la supermarketurile Delhaize pe 27 septembrie 1985, acesta (fiind în străinătate, deci „mai presus de orice bănuilă”) s-ar fi temut că asasinii ar fi comis atacurile cu armele furate de la el, avându-l ca intermediar pe Bouhouche.Nu vom cunoaște niciodată raționamentul lui (care l-ar fi condus la identificarea lui Bouhouche), pentru că pe 7 ianuarie 1986, el va fi „ciuruit” și ucis cu mai multe gloanțe în cap, în vehiculul său descoperit pe „breteaua” autostrăzii Bruxelles–Namur de la Rosières, iar Madani Bouhouche, a decedat pe 22 noiembrie 2005 la Fougax-et-Barrineuf (în regiunea muntoasă din zona Foix–prefectura departamentului Ariège, în sudul Franței), unde trăia sub identitatea Daniel Bureau. Arme dispărute de la sediului Grupului Diane, vor fi găsite, ulterior în locuința lui Mendez (o mitralieră HK de fabricație germană), „depusă” la acesta după asasinarea lui, în locuința lui Bouhouche (urme de „riot gun/less-lethal launcher”, arme-puști/lansatoare de muniție neletală–din cauciuc/grenade-cu caze lacrimogene sau fumigene utilizată contra manifestanților, în revoltele urbane, în revoltele din mediul carceral etc.), apoi, ascunse sub viaductul Vilvorde (în 1988) sau în vehiculul Renault 25 ascuns la Woluwe-Saint-Etienne ascuns într-unul dintre garejele „rețelei” de jandarmi, grație infomațiilor recuperate de pe hardiskul calculatorului lui Beijer (un jandarm prieten intim cu Bouhouche). Justiția belgiană bănuia că în jafurille și asasinatele din Brabant ar fi implicat jandarmii Grupului „G” și Diane (grup de intervenție de elită în Belgia) din care ar fi făcut parte, alături ce 2 menționați mai sus și ații, printre care Christian Pattijn și Marc Fiasse, care în 1974, ar fi făcut parte din grupul Diane, alături de Martial Lekeu și Christian Amory (împreună cu Claude Godin, Mirco Trava, Jean-Pierre Stiénon, Alain Libert și Jean-Pol Quasin, respectiv, Jean-Pierre Stiénon) și după ce s-au refugiat în Florida (SUA) s-ar fi convertit în „diferite” funcții în cadrul Bisericii de Scientologie, respectiv, Christian Pattijn, Marc Fiasse și Jean-Pierre Stiénon refugiati în Florida (la Clearwater) chiar, puțin mai devreme în 1983, care conform investigațiilor noastre, împreună cu încă câțiva, printre care și Francis Pattyn, Lucien Marbaix, Jean-Pierre Stiénon, Jean-Marie Millet, Madani Bouhouche și Martial Lekeu, ar fi fost și membri ai „grupului G”. În sfârșit, acest lucru s-ar fi datorat unul alt fost jandarm din Dendermonde, Christiaan Bonkoffsky (menționat în repetate rânduri în documente cu inițialele C. B.), care era bănit de către anchetatori că ar fi fost „le géant” (gigantul, uriașul–cca 1,90m) în jafurile armate din Brabant. Fratele acestuia ar fi indicat presei flamande că Robert Beijer și Madani Bouhouche ar fi venit la domiciliul lor (din Dendermonde), la sfârșitul anilor 1970 și prima jumătate a anilor 1980, în repetate rânduri (desori) „pentru a se consulta” cu Christi(a)an Bonkoffsky (1954–2015, originar din Termonde), fost jandarm membru al Brigadei Diane (Direcția de unități speciale–Directorate  of Special Units-fostul Comisariat General al Unităților Speciale al Poliției federale creat în 1972, însărcinat cu misiuni de supraveghere, de protecție, de arestare și intervenție specializată în materie de crimă organizată, banditism și terorism), al Carnavalului din Termonde (înființat în 1979) și vivepreședinte al asociației De Tijlvrienden (cu pseudonimul „Bonno”). În urma unui incident (utilizare nejustificată a armei de serviciu) pe Aeroportul Bruxelles–Zaventem, este mutat în 1982 de la Brigada Diane la cea din Alast, în cadrul Poliției Locale (după reforma Poliției belgiene în 2001), de unde se va pensiona în 2014, cu puțin timp înainte decesul său pe 14 mai 2015 la Alost (și incinerarea corpului acestuia). În concluzie, cu alte cuvinte, cei 3 jandarmi, Christiaan Bonkoffsky, Robert Beijer și Madani Bouhouche ar fi fost mai mult decât „apropiați”.Ceea ce Robert Beijer a negat cu vehemeță, afirmând că el nici măcar nu l-ar fi cunoscut pe fostul jandarm Christiaan Bonkoffsky, deci cu atât mai puțin ar fi fost probabil ca să-l întâlnească la el acasă și ca urmare, fratele acestuia ori îl confundă, ori ar fi făcut această declarație cu un scop precis, datorită unei manipulări din partea unor instituții ale statului care vor să claseze („soluționeze”) dosarul, cu atât mai mult cu cât recompensa de 10 Mil FB (cu o valoare de 250.000€ dar cca 520.000€PPA în 2021) promisă de rețeaua de supermarketuri Delhaize (în cazul furnizării unor informații fiabile care pot conduce la descoperirea „adevărului istoric” în dosar) și-a păstrat valabilitatea. În sfârșit, pe 13 februarie 1995, Curtea cu Jurați a provinciei Brabant, îl va condamna pe Bouhouche la 20 de ani de recluziune criminală pentru complicitatea sa în toate dosarele criminale mai sus menționate, mai puțin în cel al lui Mendez, în care va fi achitat. El ar fi murit accidental pe 22 noiembrie 2005 (atunci în vârstă de 52 de ani), după ce un copac, pe care îl tăia (în cădere) i-ar fi strivit capul (craniul) în proximitatea locului retras (și greu accesibil) unde locuia, cunoscut sub numele de Barthole de la Fougax-et-Barrineuf (conform procurorului republicii de Foix).El a fost eliberat din închisoarea de la Jamioulx în cursul lunii iunie 2000, după ce testul pe care la trecut la poligraf (ca de altfel și fostul său coleg, jandarul Beijer) în cursul lunii mai, i-a fi fost favorabil. În sfârșit, nici Robert Beijer nu scapă de justiția belgiană, chiar dacă „cavala” lui va fi mult mai lungă. Interpelat ca și Bouhouche, dar mult mai târziu (peste 5 ani), el va fi extrădat din Tailanda (unde se ascundea) în Belgia (via Aeroportul Internațional de la Frankfurt) și încarcerat în închisoarea de la Nivelles pe 30 august 1991, pe baza unui mandat internațional de arestare delivrat pe 12 septembrie 1989 de către autoritățile judiciare belgiene, după ce va fi interpelat la Bangkok la data de 18 ianuarie 1991. În aceleași dosare criminale ca si Madani Bouhouche, Robert Beijer va fi condamnat la („numai”) la 14 ani de recluziune criminală, jurații considerâand că implicarea lui în cele ce i-a reproșat justiția ar fi fost „considerabil” mai mică decăt al colegului său.Eliberat condiționat din închisoare în 1999, el își va reface viața în Tailanda (pentru tratamentul cancerului său pe căi neconvenționale), țara în care a fost interpelat de către autoritățile polițienești cu aproape un deceniu în urmă. În 2010 Beijer publică o carte cu titlul „Le dernier mensonge”, (Ultima minciună) în care susține că ar fi fost însărcinat cu destabilizarea Jandarmeriei belgiene din partea GRU (Direcția Principală de Informații–agenția de informații militare externe a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse) fostul Stat Major al Armatei Sovietice a Uniunii Sovietice), care începând cu anul 2010, oficial, se va numi (complet), Direcția Principală de Activitate a Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse și este cea mai mare agenție de informații externe a Rusiei, considerată mai activă pe plan internațional decât succesorul KGB-ului, FSB (serviciul secret al Federației Ruse, înființat oficial pe 12 aprilie 1995, cu sediul central în Moscova, având ca principale activități în interiorul țării, contra-inteligența, securitate internă și de frontieră, contra-terorism și supraveghere, precum și investigarea altor tipuri de infracțiuni grave, inclusiv, încălcarea legii federale).

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Cvintuplul masacru al lui...

Nici sfârșitul primului deceniu al acestui secol (mileniu) nu va fi scutit de crime abominabile, lugubre, sordide (macabre), în Brabantul belgian, care succed sângeroasele asasinate din Brabant (Nivelles) și care vor marca profund, nu numai, istoria țării dar și a Europei Occidentale. Dosarul criminal de infanticid Lhermite (Brabantul Valon, 2007), dosarul criminal de familicid Storme (Bruxelles, 2007), respectiv, cel de pruncucidere de la Termonde (Flandra Orientală/de Est, 2009) vor confirma cele menționate mai sus. În primul dintre acestea, Geneviève Lhermitte (n.1996, housewife, domiciliată la Bruxelles, în str. Berkendael nr.42/44), profitând de absența soțului ei Bouchaib Moqadem (cu ocazia unei deplasări la Marrakech, în Maroc, pe 31 ianuarie 2007, pentru a-și vizita familia), pe 27 februarie 2007 își ucide cei 5 copii din disperare, în orașul Nivelles (provincia Brabant, regiunea francofonă Valonia), după care tentează o sinucidere, dar, din (ne)fericire, va supraviețui. Arestată pe 1 martie 2007 si încarcerată în detenție provizorie la închisoarea Forest (secțiunea Berkendael), ea este inculpată într-un dosar criminal (pentru crimă de gradul 1, conform art.392–394 ale Codului Penal Belgian), iar în procesul său desfășurat între 8–19 decembrie 2008 la Nivelles, în fața Curții cu Jurați a provinciei Brabant (în care era apărată de către prestigioșii avocați Daniel Spreutels și Xavier Magnée–fostul decan al Baroului din Bruxelles între 1990–1992) compusă din 8 femei și 4 bărbați, aceasta din urmă, o va condamna la închisoare pe viață, cu toate că avocatul general al acuzarii,  procurorul Pierre Rans a solicitat contra acesteia 30 de ani de recluziune criminală, ca urmare a unor circumstanțe atenuante invocate de natură psihică (depresie profundă, tulburări emoționale și de comportament, halucinații, etc.), fără ca iresponsabilitatea penală a ei să fie legal - stabilită (acceptată). Se pare că barbaria și cruzimea cu care ea și-a ucis copii ar fi determinat Curtea să-i majoreze pedeapsa (peste cea solicitată de către avocatul general), la maximă prevăzută de lege, ceea ce, în principiu, se întâmplă foarte rar în dosarele criminale belgiene în care este vorba de crime de sânge (multiple).  Bouchaib Moqadem, fostul ei soț s-a recăsătorit pe 14 februarie 2010 la Etterbeek cu jurista Asmae Beldie (n.1975, dr. în dreptul islamic), în fața primarului comunei, Vincent De Wolf, iar în primăvara anului ea va da naștere unei fetițe cu prenumele Youssra (care are trăsături comune cu Nora, una dintre cele 5 fete ale lui  Bouchaib Moqadem, ucise de către fosta sa soție). Originară din Bruxelles, Geneviève Lhermitte (fiica lui Michel Lhermitte–mic om  de afaceri și Marina Schoevaert–asistentă medicală), a absolvit la Uccle, în 1991, IEPSCF (Institutul Educațional de Promovare Socială a Comunității Franceze) cu o diplomă de licență în limba franceză și istorie, unde în cursul anului universitar 1988–1989 îl întâlnește pe  viitorul său soț, Bouchaib Moqadem (narocan de origine, care studia matematica și fizica, fără să fi obținut diplomă de licență).După căsătoria lor pe 22 septembrie 1990, cei 2 se vor muta (aparent, temporar) în apartamentul din Bruxelles (Forest) al doctorului Michel Schaar, în care funționa și cabinetul său (de medic generalist), și care îl găzduia pe Moqadem după venirea lui studii în Belgia. Schaar (care avea conultații și la spitalul francez Berchem Sainte Agathe) l-ar fi cunoscut pe fratele acestuia în Maroc, în anii 1980, care l-ar fi rugat să-l susțină și să-l ajute pe Bouchaib să poată studia în Belgia, în învățământul superior,   motiv pentru care cel din urmă, îl considera pe medic, oarecum, un tată adoptiv, spiritual, mai ales, datorită sprijinului financiar (permanent) al acestuia.În 1991, Geneviève Lhermitte obține un post de profesor în localitate și în curând va da naștere și la primii doi copii ai săi,  Yasmine (n. 13 august 1992) și Nora (n. 13 februarie 1995). Din păcate, însă, între 1 iunie 1995–31 august 1996, a fost concediată medical datorită unei depresii post-partum (postpartum–caz  specific de depresie care afectează unele femei după naștere și poate dura chiar și câteva luni) ale cărei cauze nu sunt pe deplin cunoscute, dar se pare că s-ar datora transformărilor hormonale pe care le suferă femeia (creșterea exccesivă a nivelului de estrogen și progesteron–cca de 10 ori pe perioada sarcinii, scăzând brusc după naștere). Pentru a putea face față cheltuielilor cotidiene, Michel Schaar îl angajează (oficial, cu acte), în 1998, pe Moqadem, ca asistentul său cu timp parțial (part–time) de iar din 1998 cu normă întreagă (full–time), dar medicul este cel care va susține financiar toată familia, inclusiv, repareațiile legate de casă, cheltuielile legate de întreținerea acesteia, cheltuielile de asigurare de sănătate, respectiv, cele în timpul vacanțelor sau cele legate de taberele școlare ale copiilor, etc.După nașterea lui Yasmine, acesta din urmă va cumpăra o casă în care alături de el se va instala și cuplul Geneviève Lhermitte–Bouchaib Moqadem cu fetița lor, iar apartamenul său din Bruxelles îl va utiliza, în exclusivitate, consultațiilor sale medicale. În această perioadă cu importante dificultăți financiare, într-un context complet nefavorabil „măririi” (extinderii) familiei, Geneviève va da naștere lui Miriam (n.20 aprilie 1997) și Mina (20 mai 1999), ceea ce va determina mutarea familiei (cu puțin timp înainte de nașterea copiilor) de la Bruxelles (din casa dr.-ului Michel Schaar), în orașul Nivelles, la parterul si primul etaj al unui imobil, de pe Av. General Jacques nr.42), unde acesta din urmă va plăti chiria pentru „familia numeroasă” (compusă din Geneviève Lhermitte și Bouchaib Moqadem, cu cei 4 copii ai lor Yasmine, Nora, Miriam și Mina), ipoteca, întreținerea, etc., dar va și petrece câteva zile, săptămânal, la etajul 2 al acestuia (amenajat, special, pentru el și nevoile sale). Dar nu peste mult vor debuta și primele tensiuni în sânul familiei, mai ales pentru că Geneviève, care avea și două surori, pe Catherine (n.1969) și Mireille (n.1972) va fi debordată cu creșterea copiilor dar și cu problemele casnice (gospodărești), în timp ce Bouchaib petrecea din ce în ce mai mult timp în baruri și la spa, pe lângă care, își vizita, anual, și familia sa din Marrakech, la care petrecea, în medie, cca 2 sătămâni (variabil, între o spătămână și o lună). În sfârșit, pentru ca tensiunile să-și atingă apogeul, pe 9 august 2003, se va naște și cel de-al 5-lea copil al cuplului, ultimul, Mehdi. Copleșit de griji și probleme materiale, depresia post-partum a lui Geneviève se va accentua și ușor, pe neobservate, aceasta se va transforma într-o tulburare psihică, care, în scurt timp, relativ, se va agrava și va dobândi un caracter ireversibil. „Condiționabilă” teoretic (adică, liberabilă condiționat sub control judiciar)  din 2017 (adică, după ispășirea a 10 ani de pedepasă privată de libertate, conform legii), Geneviève Lhermitte și-ar fi pus mari speranțe (în timpul detenției sale) în refacerea vieții sale post-carcerale, pe baze noi, conform altor criterii (principii), demne de un condamnat care și-a executat pedeapsa în condițiile legii, adică, care „și-ar fi plătit datoria față de societatea civilă. În ceea ce îi privește pe psihiatri–experți, aceștia au fost convinși că  Geneviève Lhermitte ar fi vrut, cu certitudine, să se siuncidă. Cu alte cuvinte, să comită un act de „siuncidere alturistă”! Faptul că autoînjunghierea ei nu i-a permis acest lucru (adică, a eșuat), suferința (din cauza durerii), epuizare fizică și psihică, dar și conștientizarea actului macabru comis, o determină să sună la urgență (100 Mons) pentru a solicita intervenția SMUR. Ca urmare, după părerea mea, faptul că în momentul comiterii actului său criminal Geneviève Lhermitte suferea de un grav dezechilibru mintal, nu există nicio îndoială, dar acest lucru nu o absolvă de responsabilitatea penală, care intervine, doar, în cazul unor afecțiuni psihice deosebit de grave, cum sunt demența mixtă (vasculară și Alzheimer) într-o fază (foarte) avansată (categorie largă de boli cerebrale care cauzează o scădere pe termen lung și adesea graduală a memoriei și a capacității de a  gândi afectând modul de desfășurare a activităților uzuale de zi cu zi), schizofrenia paranoidă (caracterizată prin halucinaţii, care presupun, de obicei, o anumită formă de ameninţare sau de conspiraţie) dedublarea de personalitate (caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități  și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect pe fondul unor tulburări psihice) sau bipolaritatea cronică degenerativă (cunoscută anterior ca  depresie maniacală, o tulburare mentală care cauzează perioade variabile de depresie), o formă mult mai garvă de depresie (și mult mai profundă) decât depresia de care suferea inculpata (anxio– depresivitate severă).Subliniez aici și faptul că există o diferenţă considerabilă între schizofrenia paranoidă şi tulburarea de personalitate paranoică, care nu este o formă de schizofrenie. Persoana care are doar o tulburare de personalitate nu are halucinaţii, dar, doar o extremă suspiciune. Un schizofrenic paranoic are un sistem complex de idei bizare, care este, de obicei, organizat în jurul unor teme coerente care implică persecuţia sau conspiraţiile unor forţe puternice, secrete. Dacă schizofrenicul paranoic aude voci, ele se referă de obicei la această temă.În sfărșit, nu cred nici în pericolul public pe care ar putea reprezenta inculpata, dar nu exclud recidivarea acesteia, într-un context, oarecum, asemănător. Cred că merită să mai adaug și faptul că înainte de ăntocmirea actului de acuzare, judecătorul de instrucție, a solicitat și părerea profesorului de psihologie (expert) Christian Mormont, în privința rezultatelor projective  psychological test  realizate de către Martin Bronckart.Într-un raport al său din data de 8 noiembrie 2007, acesta menționează la inculpată și o posibilă depresie maniacală (de tipul celei pe care am menționat-o mai sus), însă, într-o formă afectivă și defensivă (mult mai puțin gravă), între agonie și extaz, care, nu a permis, sub nicio formă, declararea, în dosar, a iresponsabilității ei penale (din punct de vedere medico–legal). Probabil, că acest lucru ne permite să imaginăm și faptul că, prin cvintuplul său asasinat, Geneviève Lhermitte ar vrut să (ne) lase un mesaj, dacă ținem cont și de faptul că ea va comite actul său odios în ziua revenirii soțului său din Maroc, Bouchaib Moqadem, al cărui avion a aterizat pe Aeroportul (Național) Bruxelles–Zavemtem la ora 17h15, adică, cca 2h ½ după derularea dramei, când, în principiu, dacă ar fi reușit să se și sinucidă, așa cum a prevăzut, acesta din urmă ar fi avut parte, la intrarea în acasă, de un un adevărat horror show, cu atât mai mult cu cât, cei doi copii mici Mina și Mehdi au fost executati pe patul matrimonial iar Nora, copilul preferat al dr.-ului Schaar, în sala de baie a acestuia.  Așa cum am menționat, inculpata conștientiza fapta și voia (dorea) să fie pedepsită sever și în fața Curții cu Jurați de la Nivelles în 2008. Faptul că aceasta a condamnat-o la pedeapsa maximă (închisoare pe viață) dovedește că aceasta nu i-ar fi acordat niciun fel de circumstanțe atenuante, chiar dacă probleme ei (grave) de natură psihică (puse în evidență ăn timpul instrumentării dosarului) au fost invocate de către apărare. Din contră, se pare, totuși, că TAB (Tribunalul de Aplicație și Amenajare a Pedepselor) de Bruxelles a fost impresionat de comportamentul ei ireproșabil în detenție, pentru că după 10 de încarcerare (minimă conform legislației belgiene, necesară în cazul condamnării la închisoare pe viată–majorată, ulterior, la 15 ani de rexcluziune criminală), chiar dacă eliberarea ei condiționată sub control judiciar i-a fost refuzat-o, prima dată în 2017 (chiar și în urma unui recurs la CEDO-Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strabourg, conform art.6, pragraful 1), a acceptat-o (anticipat) în 2019, adică, după 12 ani de privare de libertate.După căsătoria lui Moqadem Bouchaib cu Asmae Beldi, pe 14 februarie 2010 la primăria din Etterbeek, oficiată de către Vincent De Wolf (și după un pelerinaj la Mecca în Arabia Saudită în cursul lunii mai 2015), se pare că acesta s-ar fi mutat, ulterior, de la dr. Schaar (astăzi în vărstă de 73 de ani), care, actualmente, ar trăi singur în casa lui de la Bruxelles și si-ar fi propus să scrie o carte (încă din 2015) având ca tematică cvintuplul asasinat al lui Geneviève Lhermitte, în care a fost implicat (indirect).   În timp, ce Bouchaib Moqadem, urma să devină, conform documentului de filiație, Bouchaib Moqadem-Schaar (conform avocatului său Carine Liekendael.În încheiere, conform avocatului ei, Nicolas Cohen, TAB ar fi aprobat punerea în libertate condiționată a ei (anticipată–după extinderea detenției la 15 ani de recluziune criminală) din închisoarea Forest-Berkendael pe 18 aprilie 2019, pentru a fi plasată într-un centru psihiatric (la alegere–de pe o listă oficială), cu regim strict (sever ), pe care a și părăsit-o, efectiv, pe 6 mai. După ce ea a beneficiat deja de două concedii penitenciare (de o jumătate de zi) în cursul lunilor iulie și august 2019, Geneviève Lhermitte (în vârstă de 54 de ani) a fost plasată în centrul psihiatric „închis” Saint-Bernard, de la Manage, de unde pe 21 ianuarie 2021 a fost transferată într-unul mai puțin restrictiv. Din contră, cartea promisă a dr.-ului Scahaar (care n-ar fi „perceput niciodată antagonismul lui Geneviève Lhermitte”) n-a apărut încă, din păcate!