Etichetă: Comisia Europeană

https://www.youtube.com/watch?v=8BVnfKk_LsE Scumpirile aberante caracterizate de creșteri bruște și nejustificate ale prețurilor la bunuri și servicii de consum, reprezintă o problemă gravă care nu numai că...

https://www.youtube.com/watch?v=m7cQnNuPIN8&pp=ygUicmVmdWdpYXRpIHVjcmFpbmllbmllbmkgaW4gUm9tYW5pYQ%3D%3D Cca 4 milioane de refugiați din Ucraina, printre care și copii, au fost înregistrați în România, din Februarie 2022. Acești copii au fost...

Comisia Europeană a organizat în perioada 31 mai-1 iunie 2003 la Bruxelles, primul summit anual pentru Rețeaua de Centre Europene de Inovare Digitală...

The European Women's Association (EWA), o platformă globală nonprofit care promovează femeile antreprenor și afacerile conduse de acestea, a fost premiată ȋn cadrul evenimentului internațional „Future...

Actualul cadru geopolitic a forțat țările europene să își redefinească relațiile energeticeși să inițieze măsuri rapide pentru a deveni independente din punct de vedere...

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4 Analiza evenimentelor militare și politice ce au avut loc în Ucraina, conform informațiilor difuzate de canalele de știri internaționale și naționale, precum și a...

Sectorul economiei sociale din UE a salutat lansarea în decembrie a Planului European de Acțiune. E momentul să trecem de la entuziasmul inițial la...

Rezumat. Frontierele Uniunii Europene „nemetropolitane! se întind peste mări și țări, din Asia până în America Centrală și de Sud, trecând prin Africa, din Oceanul Atlantic până în Oceanul Pacific și respectiv, cel Indian!Dacă la frontierele Ceuta și Melilla (enclave spaniole în Maroc) sute de imigranți clandestini provenind din Africa Neagră (subsahariană) mor pentru că vor să trăiască liber și decent în Europa, accesul lor în Insulele Canare (din Spania)  situate la nord-vest de Sahara Occidentală (africană), în Oceanul Atlantic, este reprimat violent (cu „ferocitate”) de către gărzile civile spaniole!Din Lampedusa italiană situată în sud la cca 200 de km de Agrigente (Sicilia) între Malta și Tunisia, expulzarile sunt considerate un „obiect de activitate” ale unor instituții ale statului finanțate din bani publici (europeni). Și lista poate continuă !Ca și cum Europa nu ar dispune de frontiere destule considerate „fragile” de către Comisia Europeană, la porțile Uniunii Europene (ale „Raiului”) și-a făcut apariția nu de mult o nouă zona de tranzit cu un ridicat flux migrator către centrul Europei, un puternic furnizor de candidați clandestini la imigrare care nu are „contact direct” cu frontierele UE !Este vorba de Mauritania (de la „Mauretania”, vechi regat berber, o țară din regiunea Maghreb, în nord-vestul Africii mărginită cu Oceanul Atlantic în vest, Senegal în sud-vest, Mali în est și sud-est, Algeria în nord-est și Sahara de Vest (teritoriu controlat de Maroc din 1975) în nord, format într-un procent de cca 94% din Deșertul Saharei-restul din câmpia de la sud, iar aici se găsește „Ochiul Saharei”).Populată de către „Pulaari” (arabo-berberi originari din nordul Africii) și „sonikhé”, Mauritania constituie un punct de trecere „nevralgic” între Africa de Nord și Africa Neagră, considerată un „nod gardian” plasat între „ciocan și nicovală”, o țară văzută din exterior că o țară „Jandarm” al Europei !Pe neașteptate, cu un deceni și jumătate în urmă (în primăvară anului 2006) am descoperit pentru prima dată în largul coastelor mauritane celebrele „cayucos”, bărci uriașe (ambarcațiuni mai mult sau mai puțin vetuzte) de cca 15 m lungime, utilizate de către pescarii mauritanieni, „tixite” cu clandestini, candidați la imigrația ilegală în Uniunea Europenă, via Insulele Canare, respectiv Spania!Majoritatea dintre ei proveneau din zonele implicate în conflicte socio-economice subsahariene, Liberia, Sierra Leona și Coasta de Fildeș!Presiunile din toate părțile nu se vor lasă așteptate !În primul rând, din partea Comisiei Europene în general și din partea Spaniei în particular! Dar și din partea comunității internaționale, Amnesty Internațional care critica atât presiunile cât și pentru măsurile întreprinse de către organismele responsabile cu imigrația clandestină în UE! Printre cele solicitate de către guvernul de la Nouakchott (capitală țării, cca 720.000 de locuitori) pentru a face față afluxului de imigranți figura printre altele și deschiderea unui „Centru de Retenție” la Nouadhibou (al doilea oraș că importantă a țării, cca 90.000 de locuitori) în nordul Mauritaniei, destinat celor care vor fi expulzați din Insulele Canare de către guvernul spaniol.Ca locație, o fosta școală a fost desemnată și amenajată sub supravegherea Crucii Roșii Internaționale, ulterior numită de către localnici „Guantanamito”!În recentul sau raport intitulat „Mauritania, nimeni nu ne vrea” pe care l-am putut studia, Amnesty Internațional atrage atenția asupra faptului că „Guantanamito”  (după numele lagărului de prizonieri din Guantanamo a bazei militare navale americane din Cuba, înființat în 2001 cu 750 de deținuți, în care după investigațiile noastre, în luna mai a acestui an încă erau reținuți și torturați 275 de prizonieri) exemplifica perfect politica europeană din ultimii ani în ceea ce privește „extinderea” către sud ale frontierelor sale exterioare.Notă. Centrul de detenție de la Guantanamo (doar o parte a sistemului de lagăre de detenție pe care le menține Statele Unite ale Americii în exterior, incluzând acest sistem și alte lagăre în Irak și Afganistan, în care zeci de deținuți au fost aduși la Guantanamo din alte centre secrete de detenție ale CIA) este o închisoare de înaltă securitate din cadrul Bazei Navale Americane din golful Guantanamo, bază situată pe insula Cuba. Golful este proprietate a Statelor Unite ale Americii. Din 2002, autoritățile americane l-au folosit ca centru de detenție pentru deținuți acuzați de terorism, majoritatea acestor deținuți fiind reținuți în Afganistan, în timpul invaziei din această țară care a urmat atacurilor de la 11 septembrie 2001.

Rezumat (1%). Imediat după anunțarea embargoului impus de către Comisia europeană Marii Britaniei în privința exportului de carne de vită și derivatele sale (din cauza maladiei „vacii nebune″ - ESB[1]), rețele  tentaculare, de trafic, de tip mafiot, vor apărea în Belgia (iar ulterior și în Franța), care prin intermediul unor firme de transport „bidon″ (unele chiar și fantomă), vor importa carnea interzisă din Marea Britanie, pentru a o exporta, ulterior,  în restul Uniunii Europene sau chiar și în estul Europei, în Africa, cu mențiunea „made în Belgia″ (Made in Belgium). Cu alte cuvinte, „mafia hormonilor de creeștere″ se reciclează în traficul de carne al vacii nebune. [A se vedea pentru detalii și articolul autorului din bibliografie „Dezastrul hormonilor (francezi) de creștere, Thomas CSINTA-Corespondent Poliţia Capitalei, Paris)]. Astfel, pe 3 iulie 1997, la ora 11h00, BSR (Brigada de Supraveghere și de Investigație) a Jandarmeriei belgiene (integrată ulterior în Poliția Federală Belgiană), însoțită de către o echipa de inspectori veterinari belgieni și de către o altă echipa, de inspectori anti-fraudă, vor efectua o descindere la Wingene, în Flandra Occidentală, în localurile unei firme recent create (și supravegheate de câteva săptămâni): Tragex-Gel, în cadrul căreia își desfâsurau activitatea, Dirk De Soete (Administrator delegat), Kristiaan Dierickx (Responsabil cu încarcarea cărnii în camioanele frigorifice) și evident, Ruddy De Kock (Decock, proprietarul fimei), condamnați definitiv deja de către Justiția belgiană în alte dosare penale. O altă întreprindere, citată și ea în dosarul traficului de carne a „vacii nebune″, percheziționată și ea, a fost întreprinderea Lefèvre din Mouscron (Provincia Hainaut, Regiunea Valonă). Parchetul din Bruges (Provincia Flandra Occidentală, regiunea Flamandă, Belgia), precum și Comisia europeană, deși erau convinși că cei 3 menționați mai sus sunt pilonii de baza al acestui trafic, nu au găsit nereguli în cadrul societăților mai sus menționate. În fond, anchetatorii ar fi vrut să descopere originea celor 700 de tone de carne de vită de origine britanică, descoperită în Olanda pe 29 aprilie (și confiscată de către Parchetul din Middelburg), la Flessiungue (Provincia Zelande) și Rotterdam (Olanda), care probabil niciodată nu a tranzitat prin Belgia, însa de acolo era organizat traficul, printre altele și prin intermediul firmei Bero NV a lui Dirk De Soete (care va succede firmei Tragex-Gel după faliment) către SUA și România. În scurt timp, în acest trafic de mare anvergură se vor implica, și alte două firme, una franceză și altă spaniolă, specializate în importul-exportul cărnurilor și ale preparatelor cărnoase. Din investigațiile pe care le-am făcut (sub acoperire, ca administrator al uneia dintre aceste firme) reieșea că cele 700 de tone de carne confiscate în Olanda, făceau parte dintr-un import de carne mult mai important (cca 1.600 de tone, în ambalaje de 20-25 de kg) din Marea Britanie (descoperită pe 3 iulie 1997), de către firma mai sus menționată și transformată în „carne de origine belgiană 100%″, pentru că ulterior, cele 900 de tone rămase să fie exportate de către firmele franceză și spaniolă (Guinaco), specializată în comerțul cu Guineea Ecuatorială) via Franța și Spania (unde au fost importate), către Ungaria, Rusia și Egipt, respectiv, către Gabon și Mayotte (Departament francez ultramarin insular situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului în arhipelagului Comore, dar separat de statul Comore din anii 1970). O altă încărcătura de 60 de tone, a fost descoperită și de către autoritățile vamale franceze, în cursul zilei următoare. Însa, Comisia Europeană, face o dezvăluire în cadrul unei reuniuni a Parlamentului Europei pe 7-8 iulie la Strasburg. Ea se referea la Marcel Colla, Ministrul belgian de Sănătate, care , personal, ar fi acordat autorizația de exploatare întreprinderii Tragex-Gel, pe 29 mai, cu toate că de peste 6 luni ea desfășura deja o activitate frauduloasă (ilicită) și era administrată (dirijată) de către persoane conoscute autorităților judiciare că persoane notorii în încălcarea sistematică a legislației în vigoare privind transportul de carne și derivatele sale, iar pe 13 mai el a fost prevenit și de către Comisia Anti-fraudă a CE ! Traficul a fost descoperit pe 29 aprilie de către autoritățile olandeze competențe, care organizează imediat o întrevedere cu omologii lor belgieni. Tot ele au sesizat (anunțat) pe 7 mai și UCLAF (Unitatea de Control și de Lupta Anti-fraudă) a Comisiei Europene, care pe 13 mai informează autoritățile veterinare și vamale begiene, care, în consecință vor demara o anchetă penală legată de întreprinderea Tragex-Gel. În ceea ce îl privește pe Marcel Colla, acesta acuză o „neglijență administrativă″ și refuză o „asociere de răufăcători″ sau o „favorizare al infractorului″ din poartea serviciilor aflată în subordinea să, care ar fi "rătăcit" scrisoarea de atenționare a UCLAF-ului, cu atât mai mult cu cât, „celebrul″ Dirk De Soete, avea deja la activ un an de închisoare pentru comerț cu carne avariată (contaminată cu ESB[1]). În fond și la urmă urmei, deși nu există o probă flagrantă (materială) în privința tranzitării cărnii de vită britanice în Belgia, dovezi indirecte, convergente către acest adevăr au fost obținute și pe 4 iulie la Hamburg, unde au fost descoperite de către autoritățile vamale germane, cca 172 de tone de carne de vită de origine britanică, traficate în documente (și ștampilate  de către administratorul firmei Tragex-Gel!) că și cum originea lor de proveniență ar fi fost Belgia. În acest timp, de cealaltă parte a frontierei, în Franța, Judecătorul de Instrucție Edith Boizette (magistrat responsabil cu instruirea unui dosar cu efecte juridice), ancheta și ea asupra riscului de aprovizionare (și distribuire) ale unor firme franceze cu carne de vită de origine britanică, contaminată cu ESB[1] și în toată discreția a și arestat 3 intermediari francezi care au fost încarcerați într-un dosar penal („spălare de bani în bandă organizată″), după ce, tot în iulie 1997, la Bully les Mines (regiunea urbană transfrontalieră Lille-Departamentul Pas de Calais, la frontiera cu franco-belgiană), vameșii au descoperit 170 de tone de care de vită de origine britanică care tranzita prin Franța, iar patronul unei societăți franceze a depus o plângere în privința livrării lui, de către o firma belgiană (Tragex-Gel, dirijată de către Rudy De Kock), a 1.900 de tone de carne de vită de origine britanică („Made în Belgium″), care acesta urmă să exporte (distribuie) în Africa și Rusia. Pe 29 iulie, Tragex-Gel din Wingene, deci Ruddy De Kock (Ruddy D(d)e Cock, Decock), Drik De Soete (Dirk Desoete) și Michel Debus (foboxer profesionist, deja arestat de către Parchetul Kortrijk (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra din Belgia) pentru maltratarea unui inspector veterinar) intră din nou în colimatorul Ministrului Sănătății Marcel Colla (care va lua toate măsurile pentru încarcerarea în detenție provizorie a lui De Kock, începând cu 1 noiembrie), după ce o nouă cantitate de 50 de tone de carne de vită „Made în Netherlands″ livrată de către acesta societății de produse lactate GDX-Belgium din Thorembais Saint Trond (Perwez, Provincia Brabant, Regiunea Valonia, Belgia), este identificată de către IEV (Institutul de Expertiză Veterinară) la solicitarea Parchetului Bruges, că ar fi carne de vită de origine britanică. Astfel, în noiembrie 1998, lichidarea societății  Tragex–Gel de către justitia belgiana (Tribunalul de Comerț), intră în linia dreapta, în faza să ultima, iar pe de altă parte, în Franța, Judecătorul Edith Boizette reușește să descopere „circuitul″ banilor obținuți în urmă traficului de carne, în care sunt implicați și 3 francezi, arestați pe 11 februarie 2009: Jean-Philippe Guyon (fost șef al unei mici firme specializate în cadouri de întreprindere), Gérard Poulalion (fost administrator al unei întreprinderi de transport din Seine et Marne - Métropole du Grand Paris, regiunea urbană pariziană), precum și contabilul lor, Jacques Costa (care ulterior, a fost eliberat din lipsa de "probe insuficiente" pentru a fi încarcerat). Acesta din urmă aflat sub control judiciar, va fi judecat în stare de libertate. Urmărind filiera de plată, în aprilie 1999,  Edith Boizette descoperă banii în BIL (Banca Internațională din Luxemburg), precum și în BBL (Bruxelles-Lambert), respectiv, în BPM (Banque Pasche de Monaco), care o dată „spălați″ (cu  simt de răspundere) reveneau cu ușurință în băncile belgiene și erau investiți din nou în același tip de activitate frauduloasă. (A se vedea pentru detalii anchta autorului pe Investigație Jurnalistică „Belgische Tak”)