Etichetă: CROUS

Nota autorului. Consecințe grave ale amendementului suprimării APL (Ajutorul Personalizat pentru Locuință) studenților străini (neeuropeni) în Franța, integrat în art.67 din bugetul anului 2026. Această măsură se adresează celor peste 130.000 de studenți care studiază în Franța (într-o mare majoritate de cazuri în sistemul LMD și rar în sistemul ultraelitist PGE/Prépa–Grande Ecole), via Campus France (un organism public francez, subordonat ministerelor educației și afacerilor externe, responsabil cu promovarea învățământului superior francez în străinătate, care ajută studenții și cercetătorii străini să integreze printr-un program de selecție sever institutele învățământ superior și de cercetare în Franța). Originari în special din Magreb (Africa de nord) și Africa subsahariană (din fostele colonii franceze) sau chiar și din unele țări arabe, acești studenți „străini” formează o „categorie” francofonă în sens matematic (structură algebrică, generalizând noțiunile de mulțimi, grupuri sau spații topologice) crescută și educată în limba franceză, respectiv, în cultura și civilizația franceză, mult mai ușor adaptabilă în Franța decât categoria de „europeni francofili” care ajung în Franța, tot, într-o mare majoritate de cazuri, prin programele de mobilitate europene (Erasmus, Erasmus+, Tempus, Socrate, Leonardo, etc.) și a cărei integrare, cel puțin reală (nu fake) ridică (mari) probleme (linvistic, cultural-educațional, etc.) Dacă ținem cont de faptul că acest „artificiu” financiar va permite statului francez economisirea a numai 100Mil€ („un mizilic” din cca 65 Mld€ consacrat educației sau pe lângă uriașul deficit bugetar al CAF - Casa de Alocații Familiale, care este de cca 20Mld€), ne dăm seama că această măsură integrată în amendamentul 67 are ca scop principal reducerea imigirației legale în Franța, pentru că, din contră, în „mobilitatea europeană” (în special Erasmus+), în perioada 2021 –2027 investițiile se ridică la 26 Mld€. Cu alte cuvinte Franța preferă în loc de francofoni neeuropeni, francofili europeni, chiar dacă adaptarea lor este mai dificilă și nu rareori cu (mari) probleme. Adică, „construcția europeană” (teoretic un succes) în defavoarea suveranismului (practic, prezent aproape în toate statele comunitare, din cauza nemulțumirii „maselor”), ceea ce prelungește, de altfel, prin continuitate (matematică) dispariția frontierelor țărilor europene (teoretic, deja realizat) și regionalizarea acestora (în curs) care să favorizeze procesul european de „carcaletizare” a națiunilor până la distrugerea definitivă și ireversibilă a acestora. Deci, „construcția europeană” merge înainte „pas cu pas” în toate direcțiile prin măsuri social-politice, economice și administrative (mai mult sau mai puțin artificiale!), care converg „în normă” către ideea că procesul este ireversibil. Dar să nu uităm nici faptul că au existat perioade „gloriase” din istoria RPR/RSR când construcția socialismului (cu prelungirea ei prin continuite în comunism!) era considerat, tot un proces ireversibil (sic!)

Evident, dacă în cazul studiilor științifico–ingineresti și medico– farmaceutice, cunoașterea limbii franceze și a subtilităților lingvistice ale acesteia, respectiv, a culturii generale, este mai puțin „solicitată” (într-un mediu, oarecum pseudo–intelectual) și diplomele DELF/DALF sunt mult mai eficiente, în domeniile socio-uman (inclusiv juridic), economic–comercial, respectiv, literar–artistic, acestea joacă un rol deosebit de important, pe care un viitor candidat la concursurile de admitere în școlile de înalte studii sau universitățile franceze nu le poate dobândi, sub nicio formă, în diplomele eliberate de către Institutul Francez. Întocmai, din acest motiv, lucrările mele științifice (fizico – matematice), cu un caracter „formativ” și „intuitiv” (specific învățământului francez), concepute și elaborate pe suportul unor teme aplicative (extrase din realitate), cărora sunt asociate cursuri teoretice corespunzătoare (în loc de cel „informativ” și „abstract”, specific învățământului românesc, care, mai mult, îl dezorientează și îl „destabilizează” pe elevul sau studentul român), respectiv, cele de cultură generală (promovată prin intermediul faptului divers - sub formă de investigații jurnalistice în serial), reușesc relizarea unei „convergente” dintre cele două sisteme educative, cel francez și cel românesc, într-un timp scurt, ceea ce permite atât studenților care vor susține concursul de admitere în școlile superioare de înalte studii (grandes écoles) cât și celor care vor fi admiși (pe baza de dosar) în universități să facă față primului ciclu universitar francez (CPGE – Licență). Într-adevăr, cu mai mult sau mai puțin succes, în funcție de modul în care programa a fost aprofundată. Din câte știu, sunt „sigur pe lume”, cel care a realizat asemenea lucrări complexe, de mare anvergură, ceea ce și justifică interesul (deosebit) al BNF (Bibliotecii Naționale a Franței „Francois Mitterrand”) pentru acestea, care, conform fostului sau director (între 2002–2007), Jean-Noël Jeanneney (n. 1942, eminent istoric, univeritar si om politic) „îmbogățesc prin originalitatea, conținutul și calitatea lor”, uriasa colecție

„Stimate Domnule Profesor, Mă numesc Marinela Ionescu și v-am cunoscut în vara anului 2012 la mare, prin intermediul unui prieten comun. Mai exact, în luna august, în stațiunea Techirghiol, unde erați la tratament cu soția dvs, la CBR (Complexul Balnear de Recuperare). Eu și soțul meu, Nelu, eram cazați la Pensiunea Domnului Rareș Căpățână (cu curte și terasă), aflată chiar în proximitatea Sanatoriului, care, cunoscându-vă de foarte mult timp și știind că sunteți responsabil în România de un program de recrutare a studenților români pentru școlile superioare de înalte studii și universitățile franceze, m-a și îndrumat către dvs. De fapt, coordonatele dvs le-am obținut, dintr-o carte de matematică (cu probleme date la concursuriule de admitere în sistemul de Grandes Ecoles în Franța, de care nici n-am auzit până atunci !), pe care era o dedicație pentru Domnul Căpățână. Într-o după masă, ne-am întâlnit la o terasă în oraș și l-am luat cu noi și pe băiatul nostru Mihăiță, atunci în cl. XI-a la  un liceu foarte bun (din provincie), cu rezultate deosebite la școală și care era dornic să-și continue studiile superioare la o universitate  în Franța.