Etichetă: Dosarul criminal Mendez

Dosarul criminal „Asasinatele din Brabant (TBW)” considerat cel mai important și misterios din întreaga istorie criminală a Belgiei (nesoluționat în peste 4 decenii) reprezintă o serie de atacuri (jafuri armate) sângeroase (17/18, în care au fost ucise cel puțin 28/29 de persoane), care au avut loc în Belgia între anii 1982 și 1985 (cu precădere în provincia Brabant, în Flandra de Est/Orientală, Hainaut, Namur dar și în Franța–în departamentul Nord, la Maubeuge). Acestea le-am studiat detaliat și aprofundat într-o serie extinsă de anchete (investigații) jurnalistice și editoriale (private) publicate într-un ciclu de lucrări științifice cu caracter academic sub titlul „Brabantul în haos și sub teroare” (propus și ca subiect de teză de doctorat) în Jurnalul Bucureștiului (ISSN L278–0115) și în volumuele 8 și 9 ale ciclului de cărți „Investigații jurnalistice în serial” (totalizând peste 1.500 de pagini în format aproape A4). Atacurile armate (cu caracter terorist) din Brabant ar fi fost comise de o grupare infracțională (criminală, deosebit de periculoasă) cunoscută și sub numele de „Banda din Nijvel” („Les Tueurs Fous du Brabant”) care a terorizat fosta provincie belgiană Brabant (și împejurimile ei) fără ca membrii acestea să fi fost identificați vreodată pentru a putea fi deferiți justiției. De-a lungul celor 4 decenii care au urmat acestor atacuri mai multe piste au fost exploatate (mai mult sau mai puțin riguros), însă fără niciun rezultat, printre care menționez Filiera „Boraine” (motivul ar fi fost banii, iar în jafuri ar fi fost implicați foști polițiști, având în vedere faptul că, conform balisticii ar fi fost folosit un revolver Ruger P38 Special al cărui proprietar a fost Michel Cocu–fost polițist comunal în Boussu și leader al bandei), „Cadavrele rafinate” (ipoteza conform căreia asasinatele extrem de bine țintite și motivate politic ar fi fost ascunse în mod deliberat, având ca scop strategic mușamalizarea crimelor și protejarea adevăraților autori, în conexiune cu celebrul dosar de pedocriminalitate Ballets roses/André Pinon–în care ar fi sost implicați înalți funcționari ai statului belgian, magistrați, jandarmi și polițiști de rang înalt dar și regele Albert II), „Șantajul în raport cu crima organizată contra grupului de supermarketuri Delhaize” (în special prin intermediul filalei sale nord–americane Food Lion, cu atacurile/jafurile armate comanditate de către mafia americană, susținută de către deputatul Albert Mahieu), „Teza unei posibile lovituri de stat” pentru destabilizarea regatului belgian sau în conexiune cu alte dosare criminale de mare anvergură ale timpului cum au fost „Furtul unui important stoc de arme de foc” (printre care și pistoale Smith & Wesson modèle 41) de la ESI (Escadronul Special de Intervenție al Jandarmeriei belgiene, subunitate tactică și administrativă a unui regiment de cavalerie, echivalentul unei companii de infanterie sau o unitate a armatei aeriene/escadrilă), în weekeend-ul de noul an, în noaptea de 3 ianuarie 1982), „Dosarul criminal Mendez” (nesoluționtat, asasinarea în 1986 a lui Juan Mendez, inginer la Fabrica Natională Herstal în conexiune și cu dosarul fostului jandarm Madani Bouhouche presupus implicat în dosarul asasinilor din Brabant), „Dosarul criminal Goffinon” (anchetele conduse de fostul adjutant șef al Jandarmeriei belgiene, Guy Goffinon–figură centrală a BSR–Brigada Specială de Căutare din Bruxelles, asupra unei serii de scandaluri politice, financiare și criminale din anii 1980 și a BND–Biroul Național al Drogurilor, supraviețuitor și într-un atac cu bombă la Bruxelles contra lui pe 12 octombrie 1981, după ce a investigat activitățile dubioase ale mai multor jandarmi, dar și grupul de extremă dreapta „Westland New Post”–o altă pistă care fi putut fi implicată în TBW), „Dosarul Vernaillen” (tentativa de asasinat în noaptea de 25/26 octombrie 1981 asupra maiorului de jandarmerie Herman Vernaillen și a soției sale, la domiciliul lor conjugal, legat din punct de vedere istoric de „Asasinatele din Brabant”, evidențiind legături neclare dintre membrii corupți ai forțelor de poliție, printre care și jandarmii Robert Beijer și Madani Bouhouche–aparținând unei „forțe de poliție paralelă” și crima organizată, care, de altfel, au și fost suspectați de tentativa de asasinat), „Dosarul Ertrijckx” (asasinarea strâns legată de investigațiile comisiei parlamentare de anchetă privind crimele din Brabant–dosarul special F22b7 a lui François Ertrijckx–fost scafandru profesionist în marină și fost bodyguard al cântărețului Plastic Bertrand dar și informator al serviciile de PJ–Poliție Judiciară între 1984–1985 cu numele de cod „Asterix” datorită mustății sale galice, al cărui cadavru este descoperit pe 22 ianuarie 1985 la Anderlecht, la volanul unui Pontiac parcat în tufișurile din jurul Centrului Comercial Westland, după ce a fost împușcat de la distanță mică de un individ care se afla pe scaunul pasagerului, care cu câteva zile înainte de moartea sa ar fi dezvăluit prenumele leaderului asasinilor din Brabant–„Dany”, identificat mult timp de către anchetori în persoana lui Madani Bouhouche, o figură centrală a rețelei de extremă dreaptă a jandarmerie, ceea ce ar fi corespuns, cel puțin, parțial, cu descrierea lui Jules Montel, un alt informator al poliției judiciare, care a fost, de asemenea, executat în mod misterios pe 11 iulie 1984), „Dosarul criminal Souleïman” (maltratarea cu bestialitate și asasinarea comerciantului Ali Suleïman Ali Ahmad în apartamentul său, pe 2 septembrie 1989 în care fostul jandarm Madani Bouhouche–eliberat condiționat sub control judiciar pe 17 noiembrie 1988, a fost din nou suspectat, cu toate că, conform avocaților săi, Jean–Pierre Dumont și Martial Lancaster care l-au vizitat pe 28 octombrie în închisoarea din Nivelles, acesta susținea că n-ar fi tras deloc/niciun foc de armă, atunci în cadrul „expediției ucigașe” de la Anvers iar participarea sa la „acțiune” ar fi fost solicitată de către Robert Beijer, numai pentru a-l asista pe acesta din urmă, de altfel, contrazis de către acesta din urmă), „Incendierea jurnalului Pour” (din str. Concorde n022 la Ixelles–Bruxelles în noaptea de 5/6 iulie 1981, fondat în 1973, după publicarea unui dosar complet de anchetă legată de organizația neofascistă clandestină „Front de la Jeunesse”–Frontul Tineretului în care ar fi fost implicați și militanții organizației teroriste WNP–Westland New Post fondată în 1981 de către Paul Latinus și în care un rol important ar fi jucat atât el cât și fostul n02 al Siguranței Statului Comisarul Christian Smets–„Le Canard”/Rața, decedat pe 3 noiembrie 2022 la vârsta de 78 de ani, la Bruxelles), „Dosarul WNP” (grupare anticomunistă și antisemită armată și violentă, având ca membri mai mulți foști angajați ai Jandarmeriei belgiene, suspectat de asasinarea, din ordinul lui Paul Latinus–găsit spânzurat pe 24 aprilie 198, a unui cuplu de administratori–presupuși agenți ai KGB, din strada Pastorale de la Anderlecht, pe 18 februarie 1982, Alphonse Vandermeulen/în vârstă de 31 de ani și Francesca Arcoulin/în vârstă de 44 ani, de care au fost acuzați, oficial Marcel Barbier militant WNP și complicele său Eric Lammers, Alphonse Vandermeulen fiind fostul soț al lui Marcelle Gobert, devenit, ulterior, prietena lui Marcel Barbier), „Asasinatul de la ciupercărie” (în care corpul unei adolescente în vârastă de 16 ani Christine Van Hees, legat de mâini și picioare este descoperit carbonizat pe 13 februarie 1984 într-o ciupercărie abandonată din Auderghem–Bruxelles, fiind acuzat de dramă și inculpat în dosar Michel Libert n02 al grupării Westland New Post în octombrie 1982–dar disculpat ulterior, când ancheta a fost orientată către pista Nicolas Le Bon, care a fugit din Belgia și a stat temporar în Elveția, Turcia, Thailanda și în sfârșit, în Cambodgia unde va deceda într-un accident de motocicletă la Phnom Penh în 2013). O pistă care nu a fost exploatată niciodată de către Justiția Belgiană a fost cea denumită „pista franceză” (criminală) și aceasta exista deja (cel puțin teoretic) încă din perioada atacurilor armate sângeroase din Brabant (1982–1985) sub forma „corecțională” (furturi de vehicule, falsificare de plăcuțe de inmatriculare, furturi cu violență și circumstanțe agravante de arme de foc, etc.) dintre care aș menționa jaful (în noaptea de 13/14 august) în Piața Națiunii de la Băcănia Piot de la Maubeuge (orașul în care au fost experimentate baloanele de observație, folosite în timpul bătăliei de la Fleurus pe 26 iunie 1794, în cadrul Războiului Primei Coaliții) din Zona Metropolitană Lille (departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France) în care polițistul–agent de ordine publică francez Christian Delacourt a fost grav rănit (dar a supraviețuit) într-o fuziadă (schimb intens de focuri între atacatori și hoți), în care doi indivizi dintre care unul mare, masiv, numit, ulterior de către anchetatori „Le Géant”/Uriașul/Șchiopul) care au reușit să fugă de la locul faptei la bordul unui vehicul marca VW Santana, găsit luna viitoare în pădurea Soignes din Zona Metropolitană Bruxelles, după atacul pe 30 septembrie 1982 de la armureria Dekaise de la Wavre, aflată pe Chaussée de Bruxelles, când au fost sustrase 15 arme de foc: pistoale, revolvere și pistoale–mitraliere). Cu această ocazie, în fuziada care a avut loc, agentul–brigadier Claude Haulotte (în vârstă de 33 de ani, membru al Poliției Comunale) își pierde viața (cu un glonț tras în cap), în timp ce patronul Daniel Dekaise a fost maltratat (bătut cu bestialitate). Alte atacuri ale presupușilor asasini din Brabant (Banda din Nivelles) ar fi fost furtul de vehicule rapide (în special Volkswagen Golf GTI, vehiculele Peugeot et Audi) în nordul Franței și în Belgia) care după ce au fost revopsite, cu plăcuțe false de inmatriculare au fost utilizate, ulterior, în jafurile comise din supermarket-urile grupului Delhaize, în care se va remarca și un al doilea membru al bandei, numit, ulterior, „Le Tueur” (Ucigașul/Nebunul). În anii care au urmat acestor atacuri, grație, „pistei franceze” au fost identificați în frații Sliman. Este vorba de Xavier și Thierry Sliman (originari din Charleville-Mézières) figuri legendare ale marelui banditism francez din anii 1980 în departamentul Ardennes (regiunea administrativă Grand Est–rezultată prin fuziunea regiunilor Alsacia, Champagne-Ardenne și Lorena). Este remarcabil și faptul că imprescriptibilitatea în dosarul TBW (cum este cazul în dosarele de crimă de sânge și în Suedia) a fost un proces lung și complex, mai ales pentru faptul că justiția prnală belgiană se confruntă cu o serie de bariere („carențe”) care au fost greu de depășit. Probabil că este printre foarte puținele țări în care procedura de Apel nu există în cazul dosarelor criminale judecate de către Curtea cu Jurați, iar până în 2000, aceasta nu exista nici în Franța, introdusă prin Legea Goigou promulgată pe 15 iunie 2000 relativ la prezumpția de nevinovăție. În anii 1980, prescrierea faptelor în cazurile de crime de sânge avea ca dată limită 10 ani, mai puțin dacă parchetul estima că ar exista încă piste „neexploatate” (nestudiate), context în care termenul de prescriere era de 20 de ani. Într-un asemenea context, data prescrierii faptelor din dosarul TBW (Asasinatelor din Brabantul Valon) era pe 9 noiembrie 2005, ceea ce a fost anulată datorită insistenței, pe de o parte, a părții civile (constituită din rudele victimelor atacurilor ucigașe), iar pe de altă parte, datorită presei de investigație (scrisă și vorbită), care punea în evidență noi piste (neanchetate) și „elemente noi”, în dosar. Prin urmare, autoritățile judiciare au prelungit termenul de prescriere la 40 de ani, ceea ce implica închiderea definitivă a cazului (nesoluționat) pe 10 noiembrie 2025, având în vedere faptul că ultimul atac și cel mai sângeros a avut loc pe 9 noiembrie 1985 în supermarketul Delhaize de la Alost (provincia Flandra Orientală/de Est) cu 17 victime (8 persoane ucise și alte 9 rănite). Însă, mai devreme, în 2020, Parchetul Federal belgian a declarat că un proces ar putea avea loc în 2023 pentru că anchetatorii ar fi în posesia unor informații în privința asasinilor și a motivației acestora. Ceea ce după cum știm nu a avut loc. La baza ei ar fi stat o variantă nouă a Legii din 22 martie 1999 privind procedura de identificare prin analiză ADN în materie penală, care reglementează identificarea prin analiză ADN și prelucrarea profilurilor genetice în cazuri penale, inclusiv de la persoane decedate sau cadavre neidentificate, adoptată pe 7 martie 2024. Denumirea sa oficială în Monitorul Belgian (Moniteur belge) este „Loi du 7 mars 2024 modifiant le Code d'instruction criminelle et la loi du 22 mars 1999 relative à la procédure d'identification par analyse ADN en matière pénale”. Textul final a fost aprobat în Camera Reprezentanților în data de 29 februarie 2024, fiind promulgat oficial de Regele Belgiei ca lege în data de 7 martie 2024. De fapt, această lege este „generată” de „pista franceză” având ca „protagoniști” pe frații Xavier și Thierry Sliman (din nordul Franței, frontalieră cu Belgia), lansată de către fostul comisar de poliția judiciară, jandarmul Jean–Pierre Adam, împreună cu Patrick Verdin, fostul „asociat” în infracțiunile criminale ale lui Thierry Sliman (timp de un sfert de secol) în cartea sa „Tueries du Brabant, La piste négligée, on pouvait, on devait éviter 27 morts” (Éditions Memory) și cercetată teoretic, profund și detaliat de mine (în Jurnalul Bucureștiului) cu sprijinul unui alt delincvent (infractor) „de rang înalt”, tot din nordul Franței, François–Xavier Dupire care ar fi frecventat anturajul fraților Sliman în perioada atacurilor, iar în anii 1997–2005 a fost sub „supravegherea” mea, într-un conext cu totul „special”. Rolul cercetărilor lui Thomas Csinta în TBW (cazul Brabant Killers). Rezumat generat de AI Thomas Csinta intervine în cazul Brabant Killers ca jurnalist și cercetător de investigații criminalistice. De origine franco-română, folosește o abordare multidisciplinară care combină jurnalismul de investigație și modelarea matematică aplicată științelor sociale pentru a analiza cazuri penale europene majore. Rolul său specific în relație cu ucigașii din Brabant se învârte în jurul mai multor domenii cheie: 1. Elaborarea și analiza „pistei franceze” Thomas Csinta a dedicat o serie lucări de investigații aprofundate (articolele, cărții) subiectului cunoscut sub numele de „Pista franceză”, care converge către idea că frații Xavier și Thierry Sliman ar fi făcut parte din Banda Nivelles care a comis cele 17 atacuri armate în care au fost ucise 28 de personae și rănite 22. Prin publicațiile sale (în special în Jurnalul Bucureștiului, al cărui director este), s-a concentrat pe analiza ramificațiilor internaționale ale bandei. 2. Legături cu SAC (Serviciul de Acțiune Civică) În scrierile sale, el subliniază în special potențialele legături dintre crima organizată franceză, frații Sliman și SAC (Service d'Action Civique), o fostă structură paralelă de securitate („poliție paralelă” creată în 1960 de un grup de fideli ai lui Charles de Gaulle) din Franța. El analizează modul în care această conexiune ar fi putut oferi infrastructura, protecția sau armele necesare pentru ca ucigașii să opereze în regiunea istorică Ardenne (dintre nordul Franței și Belgia) la începutul anilor 1980. 3. O contra-anchetă jurnalistică independentă Confruntată cu numeroasele impasuri ale sistemului judiciar belgian și cu închiderea oficială a anchetei în 2024, rolul lui Csinta a fost acela de a desfășura o adevărată contra-anchetă private pentru a „bloa” clasarea dosarului. Scopul ei declarat este de a „restabili adevărul istoric” prin corelarea probelor fizice (cum ar fi atacul asupra armureriei Dekaize din Wavre) cu profilurile psihologice și criminale ale suspecților francezi. În cadrul investigațiilor sale publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul universitar și jurnalistul de investigație Thomas Csinta folosește o metodologie unică: aplică modele matematice, teoria haosului și sistemele complexe neliniare pentru a analiza comportamentele criminale și scările de violență din acest dosar istoric. Iată modul în care Thomas Csinta corelează aceste teorii științifice cu dezvăluirile legate de frații Sliman și rețelele crimei organizate franceze (de mare anvergură): 1. Aplicarea Teoriei Haosului în Criminologie • Sisteme complexe și predictibilitate. Csinta tratează atacurile Asasinilor din Brabant nu ca pe niște acte izolate de banditism brut, ci ca pe un sistem dinamic guvernat de „Codul Socio-Genetic” (CSG). El susține că un comportament criminal aparent haotic ascunde, de fapt, o ordine deterministă. • Efectul de fluture pe scena crimei. Modificări minore în faza de pregătire a unui jaf (cum ar fi logistica, proveniența armelor sau legăturile de protecție) pot genera violențe disproporționate la fața locului (precum execuțiile din parcările Delhaize). În viziunea sa, violența extremă a bandei nu a fost rezultatul hazardului, ci consecința directă a structurii lor de suport militar și politic. 2. Conexiunea fraților Sliman cu Sublumea Criminală Franceză Prin contra-ancheta sa privată, Thomas Csinta aduce detalii structurale importante despre ramificațiile franceze ale cazului: • Infrastructura SAC (Service d'Action Civique). Csinta a analizat în detaliu cum rețelele de crimă organizată din Franța, conectate cu gruparea politică și de securitate (poliție) paralelă SAC, au oferit acoperire și logistică. În această structură, frații Xavier și Thierry Sliman (originari din zona Ardenilor, aproape de granița belgiană) nu acționau singuri, ci ca pioni într-un angrenaj mult mai vast. • Filierele de armament. Jurnalistul demonstrează cum armele utilizate (inclusiv cele din atacul asupra armureriei Dekaize din Wavre) și vehiculele furate tranzitau frontierele datorită acestor protecții. Din perspectiva sa, „pista franceză” explică de ce autorii atacurilor reușeau să dispară fără urmă de fiecare dată: ei beneficiau de rute de exfiltrare sigure în Franța, unde rețelele de crimă organizată cooperau cu elemente radicale din serviciile de securitate. • Formalismul psihosocia. Profesorul Csinta folosește ecuații și modelări comportamentale pentru a demonstra că profilul fraților Sliman corespunde perfect cu tipologia „executanților ideali” recrutați de structurile de tip rețea, capabili de un nivel de violență militară greu de înțeles pentru criminalitatea de rând. o În analizele sale publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul Thomas Csinta folosește teoria proprie numită Codul Socio-Genetic (CSG) pentru a explica logistica și violența din spatele atacurilor comise de Tueurs du Brabant, oferind o atenție deosebită atacului de la armuraria Dekaize din Wavre. Iată cum funcționează acest concept matematico-criminologic și cum se aplică direct în cazul rețelei de criminali: 1. Ce este Codul Socio-Genetic (CSG)? • Complementaritatea cu ADN-ul. Thomas Csinta susține că pentru a înțelege un criminal de mare anvergură, analiza biogenetică (ADN-ul biologic, „cuantificat” de el într-o lucrare premiată la salonul de inventică de la Geneva) nu este suficientă. CSG funcționează ca o „genetică socială” bazată pe ecuații și modele matematice, care în complementaritate cu CBG (Codul Biogenetic/ADN) determină AGP (Codul Genetic Personal) specific fiecărui IU (Individ Uman). • Cuantificarea influenței mediului. Codul măsoară modul în care factorii de mediu, rețelele din care face parte individul și traiectoria sa socio-judiciară îi configurează comportamentul infracțional. În cazul unui individ „normal” în plan psihosocial, unui CBG corespunde un singur CGS. În cazul disocierii de personalitate (dedublării de personalitate sau personalității multiple), unui CBG pot corespunde două sau mai multe CSG. • Sistem complex neliniar. Aplicând formalismul matematic, autorul demonstrează că banda din Nivelles, a Asasinilor din Brabant nu a fost o adunare haotică de infractori mărunți, ci un sistem strict determinat. Violența extremă aplicată (execuțiile cu sânge rece) răspundea unui algoritm de acțiune specific, antrenat în medii militarizate sau paramilitare, cum ar fi cele din rețelele de tip SAC (Service d'Action Civique) din Franța. 2. Aplicația practică: Atacul de la armuraria Dekaize (Wavre) Atacul asupra armurăriilor–și în special al celei de la armuraria Dekaize din Wavre pe 30 septembrie 1982–reprezintă pentru Csinta punctul de plecare ideal în demonstrarea conexiunii cu rețelele de crimă organizată franceze și frații Sliman. • Faza de aprovizionare strategică. Spre deosebire de o bandă clasică ce folosește arme găsite la întâmplare, în viziunea CSG, o rețea profesionistă își începe logistica prin capturarea de armament specific. La Wavre, banda a furat arme (pistoale, revolvere) și o mare cantitate de muniție, structurându-și arsenalul exact ca o unitate de comando militară. • Testarea violenței brute. În timpul atacului de la Wavre, un polițist (Claude Haulotte) a fost ucis cu sânge rece când a încercat să intervină. Analiza comportamentală arată că atacatorii aveau deja un profil psihologic fixat pe anihilare rapidă, trăsătură specifică mercenarilor sau criminalilor din rețelele de crimă organizată transfrontaliere franceze (zona Ardenilor) unde acționau suspecții. • Rutele de exfiltrare. Prin modelarea traiectoriilor folosite după atacul Dekaize, Csinta subliniază că ușurința cu care atacatorii treceau granița și făceau dispărute mașinile furate arată existența unui „cod de sprijin” logistic transfrontalier. Aceasta confirmă faptul că frații Sliman au funcționat ca elemente executive perfecte în interiorul acestui sistem complex protejat politic și militar. În investigațiile sale, Thomas Csinta acordă o importanță crucială modului în care Asasinii din Brabant au gestionat logistica transportului, punând în evidență o legătură directă între atacul de la armuraria Dekaize din Wavre și mașinile furate (precum Volkswagen Santana și Golf GTI). Prin prisma Codului Socio-Genetic (CSG) și a teoriei haosului, vehiculele nu erau simple mijloace de fugă, ci componente strategice ale unui sistem militarizat interconectat. 1. Relația strategică dintre armuraria Dekaize și vehicule Pentru o bandă de criminali obișnuiți, mașinile sunt furate la întâmplare. În schimb, Csinta demonstrează că logistica acestei grupări criminale răspundea unui algoritm exact: • Sincronizarea operațională. Atacul sângeros de la armuraria Dekaize (30 septembrie 1982) a necesitat o mobilitate extremă. Banda trebuia să transporte rapid un volum uriaș de arme și muniții grele. Pentru a garanta succesul, au fost selectate vehicule specifice, capabile de viteze mari și rezistență la impact. • Filierele transfrontaliere. Mașinile utilizate în acea perioadă erau adesea furate sau modificate prin rețele ale crimei organizate din nordul Franței și regiunea Ardenilor. Acest lucru face legătura directă cu frații Xavier și Thierry Sliman, localizați exact în acea zonă de frontieră. Conexiunea arată că banda beneficia de o infrastructură logistică (garaje conspirative, numere de înmatriculare false) furnizată de structuri de tip SAC (Service d'Action Civique). 2. Semnificația mașinilor-fetiș. Volkswagen Santana și Golf GTI În analiza sa structurală, Csinta evidențiază rolul modelelor specifice folosite de atacatori: • Volkswagen Santana. Acest model a devenit un simbol al primei perioade a masacrelor. Era o mașină rapidă pentru acele vremuri, spațioasă (perfectă pentru a ascunde sacii cu arme de la Dekaize) și, mai ales, banală, permițând grupării criminale să se piardă ușor în traficul din Belgia și Franța. • Volkswagen Golf GTI. Ulterior, banda a trecut la mașini și mai agresive. Golf-ul GTI oferea un raport greutate-putere excelent, ideal pentru ambuscade rapide în parcările Delhaize și pentru a depăși cu ușurință mașinile standard ale jandarmeriei belgiene din acea epocă. • Distrugerea urmelor. Modelul matematic al comportamentului lor arată o disciplină militară: mașinile erau incendiate sau scufundate în canale (cum a fost cazul la Ronquières în Canalul Bruxelles–Charleroi) imediat ce își îndeplineau rolul tactic, eliminând indiciile biologice. 3. Concluzia modelării CSG Conform contra-anchetei lui Thomas Csinta, alegerea armurăriei Dekaize ca țintă militară și selectarea vehiculelor de mare viteză dovedesc că atacatorii nu operau în haos. Ei urmau un „cod” operational de comando, beneficiind de sprijinul unor filiere franceze specializate în traficul de mașini și armament greu. În studiile sale transdisciplinare, Thomas Csinta utilizează ecuațiile matematice neliniare și modelele fizico-matematice complexe pentru a decodifica comportamentul liderilor criminali, în special cel al personajului poreclit „Uriașul” (Le Géant), considerat creierul militar al grupării criminale Tueurs du Brabant. Prin aplicarea Codului Socio-Genetic (CSG), Csinta transformă analiza criminologică clasică (bazată doar pe deducții psihologice) într-o știință exactă structurată pe formalism matematic. Iată cum descompune profesorul Csinta acțiunile și profilul „Uriașului” prin intermediul matematicii aplicate: 1. Modelarea comportamentului prin sisteme dinamice neliniare În viziunea lui Csinta, atacurile conduse de „Uriaș” pe teren nu erau simple acte impulsive de violență, ci rezultatul unui sistem dinamic neliniar. • Predictibilitate și determinism. Deși scenele crimelor păreau haotice (focuri de armă trase la întâmplare, panică), modelul matematic arată că acțiunile „Uriașului” respectau o traiectorie deterministă strictă. Fiecare mișcare în spațiu și timp (timing-ul atacurilor, poziționarea în perimetru) răspundea unui algoritm optimizat pentru neutralizare maximă în timp minim. • Controlul variabilelor de mediu. „Uriașul” este descris în ecuații ca variabila principală de control a sistemului operational, cel care dicta pragul de violență (scara de violență cuantificabilă) și menținea stabilitatea grupului sub stres extern. 2. Cuantificarea comportamentului uman și a discernământului Prin studiile sale de psihologie și sociologie criminală bazate pe teste sociometrice judiciare, Csinta utilizează formule pentru a „traduce” factorii interni și externi ai suspectului: • Ecuația discernământului și a traumei. Modelul său matematic include variabile care măsoară modul în care trauma trăită de individ, pregătirea sa militară (sau paramilitară) și mediul său socio-cultural (influența rețelelor de crimă organizată de frontieră sau a structurilor de tip SAC) îi configurează acțiunile în spațiul socio-judiciar. • Profilul executantului perfect. Matematica aplicată în CSG demonstrează că „Uriașul” deținea o structură comportamentală specifică–un „cod genetic social” modificat–ce îi permitea să execute comenzi cu o precizie matematică și o detașare emoțională totală, trăsături matematice specifice mercenarilor de elită. 3. De la haos la ordinea structurală a „Uriașului” Pentru publicul larg, prezența unui bărbat de peste 1,90 m care împușca oameni în supermagazine părea un coșmar absurd. Pentru Thomas Csinta, acest comportament este dezasamblat în ecuații ale societății. „Uriașul” nu era un element haotic, ci un produs perfect calibrat al unui sistem complex transfrontalier. Distrugerea sistematică a probelor (mașinile arse, armele aruncate în canalul Ronquières) reprezenta faza de „resetare a sistemului” în ecuația sa operațională. În cadrul modelului transdisciplinar conceput de Thomas Csinta, eșecul anchetei belgiene și integrarea fraților gangsteri Xavier și Thierry Sliman în Codul Socio-Genetic (CSG) sunt explicate matematic prin incapacitatea autorităților de a decodifica un sistem dinamic neliniar transfrontalier. Iată analiza detaliată a acestor două aspecte fundamentale: 1. Eșecul judiciar al autorităților belgiene în fața sistemelor neliniare Conform analizelor publicate de Csinta în Jurnalul Bucureștiului, justiția din Belgia a abordat cazul folosind o metodologie liniară, clasică, bazată pe analizarea fiecărui atac ca pe o infracțiune izolată. Profesorul Csinta demonstrează că acest mod de operare a fost sortit eșecului din următoarele considerente matematice și procedurale: • Analiza fragmentată vs. Abordarea sistemică. Anchetatorii belgieni au căutat amprente, martori și conexiuni locale separate pentru fiecare jaf (Braine-l'Alleud, Overijse, Alost). În ecuațiile CSG, gruparea criminală Tueurs du Brabant reprezenta un sistem complex neliniar global. Ignorând variabilele de rețea externe (filierele de protecție din Franța, ramificațiile SAC), poliția a rulat algoritmi de căutare greșiți. • Zgomotul de fond judiciar. Denaturarea probelor, cum a fost cazul sacului cu arme „plantat” tardiv în canalul de la Ronquières în 1986, a introdus un nivel uriaș de „zgomot” în sistemul informațional al anchetei. Justiția belgiană s-a lăsat ghidată de aceste perturbații induse intenționat, ceea ce a dus la prescrierea și clasificarea definitivă a dosarului în 2024, fără a putea aresta vinovații. 2. Cum se încadrează frații Sliman în modelul „Geneticii Sociale” (CSG)? În modelul CSG introdus de Thomas Csinta, Codul Biogenetic (ADN-ul biologic) este doar o componentă care trebuie corelată cu influențele psiho-sociale și de mediu pentru a defini un profil criminal. Frații Xavier și Thierry Sliman (figuri marcante ale marelui banditism francez) se potrivesc perfect în acest algoritm structural: • Vectorul de mediu transfrontalier. În ecuațiile sociometrice ale lui Csinta, originea fraților Sliman (zona Ardenilor, la granița franco-belgiană) funcționează ca o variabilă de localizare strategică. Acest mediu le-a oferit o infrastructură logistică ideală pentru mișcări rapide de tip „hit-and-run”, utilizând rute de exfiltrare pe care jandarmeria belgiană nu le putea monitoriza. • Intersecția cu rețelele de „poliție paralelă” (SAC) ale puterii politice. Codul Socio–Genetic măsoară interdependența dintre infractor și colectivitate. Frații Sliman nu erau simpli hoți de rând; modelul lui Csinta îi plasează în interiorul rețelelor SAC (Service d'Action Civique). Această apartenență le-a configurat un comportament operațional militarizat (execuții cu sânge rece, utilizarea de armament greu de tip comando preluat de la armuraria Dekaize) și le-a asigurat o imunitate pe termen lung în spațiul socio–judiciar . • Validarea prin testul actual. Recentele decizii ale Curții de Apel din Mons de a ordona exhumarea membrilor familiei Sliman pentru recoltarea de ADN arată că, după patru decenii, justiția încearcă să valideze exact ceea ce modelul structural al lui Csinta a identificat teoretic: legătura biologică directă cu probele rămase (urmele de pe celebrul manteau negru). În cadrul contra-anchetei sale private publicate în Jurnalul Bucureștiului, profesorul Thomas Csinta folosește metode din fizica teoretică și matematicile aplicate în științe sociale (MASS) pentru a crea o abordare științifică. Această abordare este detaliată în continuare, arătând totodată modul în care investigația sa se corelează cu concluziile fostului jandarm–comisar de poliție judiciară belgian Jean-Pierre Adam în privința „pistei franceze”. 1. Formalismul operatorial-spectral în testele sociometrice judiciare Thomas Csinta propune o schimbare radicală în criminologia clasică și psihiatria judiciară, înlocuind interpretările subiective cu ecuații matematice și modele spectrale. • Transpunerea dosarului în ecuații. Fiecare element al unui dosar penal (comportamentul suspectului, traumele suferite, mediul penitenciar, influența socială) este convertit într-o variabilă matematică cuantificabilă. • Spațiul „separabil” Hausdorff. Comportamentul infracțional este proiectat într-un spațiu matematic abstract. Aici se aplică calculul operatorial și regulile formale de tip Gödel. Scopul este de a izola indicii preciși (spectrul comportamental) dintr-un volum uriaș de informații haotice. • Determinarea iresponsabilității penale. Acest formalism măsoară riguros pragul în care discernământul unui individ cedează sub presiunea mediului. În cazul grupării criminale Tueurs du Brabant, modelul demonstrează matematic că execuțiile sângeroase aveau la bază un profil „calibrat” prin tehnici de antrenament paramilitar și militar, eliminând ipoteza unor jafuri comise la întâmplare. • 2. Intersecția dintre Thomas Csinta și fostl jandar de poliție judiciară Jean-Pierre Adam În timp ce profesorul Csinta a dezvoltat modelul matematic bazat pe sistemul Codului Socio-Genetic (CSG), fostul anchetator belgian Jean-Pierre Adam a strâns probe de pe teren. Cei doi au ajuns independent la aceeași concluzie logică privind „pista franceză”: • Misterul lui Michel Piro. Jean-Pierre Adam și Thomas Csinta susțin că un personaj cheie din (sub)lumea interlopă, Michel Piro, a jucat un rol important în complicitatea fraților Xavier și Thierry Sliman. Conform investigațiilor lor comune, Michel Piro ar fi fost asasinat în Franța de către Thierry Sliman și Patrick Verdin (suspecți achitați ulterior în Franța din lipsă de probe materiale suficiente). Scopul acestei execuții a fost strict eliminarea unui martor incomod pentru ca acesta să nu vorbească și să nu desconspire rețeaua. Ambii cercetători resping teoriile care încercau să lege uciderea lui Piro de alte dosare belgiene celebre (cum ar fi cazul de pedofilie Dutroux). Prin modelul structural, Csinta arată că asasinarea lui Piro a fost o măsură pur logistică de protecție a rețelei care coordona atacurile sângeroase din supermagazinele Delhaize. Această convergență între munca de teren a lui Jean-Pierre Adam și modelizarea teoretică (fizico–mateamatică) a lui Thomas Csinta oferă o structură argumentativă solidă celei mai solide ipoteze actuale din dosar. Pentru a asigura o claritate maximă, vom descompune acest ultim nivel al investigației profesorului Thomas Csinta în cele două componente fundamentale: procesul judiciar din Franța privind asasinarea lui Michel Piro și aplicarea matematicii avansate (regulile formale gödeliene) în expertiza psihiatrică. 1. Contextul achitării lui Thierry Sliman și Patrick Verdin în Franța Asasinarea lui Michel Piro (găsit mort la volanul mașinii sale în Franța) reprezintă, în viziunea axei de investigație formată din jurnalistul Thomas Csinta și fostul gendarm al poliției judiciare Jean-Pierre Adam, actul prin care „pista franceză” a fost forțat redusă la tăcere. • Acuzația inițială. Thierry Sliman și complicele său, Patrick Verdin, au fost puși sub acuzare de către justiția franceză, fiind suspectați că l-au executat pe Piro pentru a bloca orice scurgere de informații legate de logistica transfrontalieră a Tueurs du Brabant. • Mecanismul achitării. Procesul desfășurat în Franța s-a finalizat cu achitarea celor doi suspecți. Motivul juridic principal a fost absența unor probe materiale irefutabile (lipsa amprentelor directe sau a armei crimei la momentul respectiv). Justiția franceză a considerat că dosarul se baza în mare parte pe indicii circumstanțiale și mărturii indirecte. • Efectul de barieră. Această achitare a creat un blocaj juridic major între Franța și Belgia. Ea a împiedicat autoritățile belgiene să facă legătura oficială, la nivel de rechizitoriu, între execuția lui Piro și masacrele din supermarketurile Delhaize. Această barieră a fost parțial spartă abia recent, odată cu decizia Curții de Apel din Mons de a ordona exhumările pentru testele ADN. 2. Utilizarea regulilor formale gödeliene în evaluarea psihiatrică judiciară În paralel cu analiza evenimentelor din teren, Thomas Csinta folosește Teoremele de Incompletitudine ale lui Kurt Gödel pentru a demonstra limitele expertizelor psihiatrice și judiciare clasice în procesele penale de mare anvergură. • Ce presupune logica gödeliană în drept. Gödel a demonstrat matematic că într-un sistem logic formal axiomatic, există întotdeauna propoziții adevărate care nu pot fi demonstrate folosind regulile interne ale acelui sistem. • Aplicarea la dosarul Brabant: Csinta argumentează că sistemul judiciar clasic (codul penal, procedurile standard de interogatoriu) este un „sistem închis”. Când anchetatorii belgieni au încercat să explice violența criminalilor folosind doar instrumentele legii, au dat peste o „incompletitudine”. Adevărul despre rețea nu putea fi demonstrat doar din interiorul dosarului penal clasic. • Noua metodologie psihiatrică. Profesorul Csinta propune ca evaluarea discernământului și a responsabilității penale a marilor infractori (cum ar fi „Uriașul”, „Asasinul”/frații Sliman) să nu se mai facă prin simple interviuri psihologice (care pot fi manipulate de acuzați), ci printr-un formalism logico-matematic extern. Acest model matematic analizează comportamentul ca pe un text formal codificat, unde traumele, antrenamentul militar și mediul social sunt introduse în ecuații pentru a calcula matematic dacă un individ a avut sau nu control total asupra acțiunilor sale în momentul crimei. Prin acest dublu filtru—rigoarea matematică a teoriilor lui Gödel și contra-ancheta jurnalistică asupra rețelelor de crimă organizată si structurată—Thomas Csinta a oferit o perspectivă unică asupra modului în care s-a orchestrat impunitatea în cel mai sângeros dosar din istoria Belgiei.

Conform rezultatelor investigațiilor noastre minuțioase (de mare anvergură), în Dosarul TBW (Asasinatelor din Brabant) ar exista o serie de „coincidențe” (mai mult sau mai puțin), între activitatea criminală a lui Claude Dubois și faptele pe care justiția le-a reproșat și care cred că (poate) nu sunt întâmplătoare, dar și o serie „elemente noi”, de altă natură, care nu au fost exploatate, fie pentru că nu au fost considerate importante de către anchetatori, fie pentru că nu au fost cunoscute în cei 40 de ani de anchetă. Prezentăm aici câteva de mare importanță, dintr-un material laborios de anchetă (în peste 100 de pagini, în format A4). Auberge du Chevaliers (Beersel, provincia Brabant în sudul regiunii Bruxelles–Capitală), unde în atacul armat pe 23 decembrie 1982, gestionarul (administratorul) José Vanden Eynde a fost ucis (asasinat) aparținea lui Jef Jurion (fost fotbalist), iar localul ar fi fost un loc de întâlnire al membrilor direcției echipei de fotbal RSC Anderlecht.Iar legătura Claude Dubois face „legătura” dintre acesta și banca Van Loo (aparținând echipei RSC Anderlecht), căreia acesta aducea clienți importanți (printer altele, și pentru spălare de bani!), împreună cu prietenul său, avocatul Ronny (Ronald Rossignol).Bancherul Léon Finné, unul dintre cei 5 asasinați pe 27 septembrie 1985 (după jaful armat de la Braine–l’Alleud), la un alt supermarket Delhaize din Overijse (provincia Brabant) lucra pentru banca Van Loo (după ce, înainte, a fost gestionarul Banque Copine de pe Avenue Louise, unde avea biroul avocatul și prietenul lui Claude Dubois, Ronald Rossignol).Acesta revenea din Le Grand-Duché (Marele Ducat de Luxemburg) și s-ar fi oprit la supermarketul din Overijse pentru a cumpăra ziarele locale.Colette Dumont, cealată presupusă vitimă a lui Claude Dubois, revenea tot din Le Grand-Duché.În ceea ce privește cuplul Fourez-Dewit, Jacques Fourez era (printre altele) și agent imobiliar și era în contact cu o serie persoane care „făceau business”, mai mult sau mai puțin legal cu Claude Dubois, în timp ce Elise Dewit lucra (printre altele) și pentru serviciul de urbanism al orașului Bruxelles cu care acesta „colabora” deseori (prin intermediul angajaților–funcționari ai săi). În plus, ulterior, am mai decoperit și o altă „coincidență”.Înainte de cele 3 jafuri armate (deosebit de sângeroase) comise în 1985 (în „etapa a 2-a” a atacurilor Bandei din Nivelles), pe 27 septembrie, la supermarketul Delhaize din Braine–l’Alleud (provincia Brabant), cu 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), respectiv, la cel din Overijse (provincia Brabant) cu 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné) și un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), iar pe 9 noiembrie, la supermarketul Delhaize din Alost (provincia Flandra Orientală), cu 8 morți, ceea ce i-a făcut pe anchetatori să creadă că ar fi fost vorba de o „intervenție” (de răbunare) din partea filierei mafiei americane care controla Food Lion, numele lui Claude Dubois apare din nou în dosarul TBW (asasinilor din Brabant) pentru că pe 26 aprilie 1984, la ieșirea Lot-Beersel de pe Autostrada E19 este găsită o valiză–roller, care conform amprentelor recuperate de pe aceasta, ar fi aparținut presupusului „decupator din Mons”, iar printre alte obiecte (o revistă de specialitate despre armament și cu informații detaliate despre incendierea unei mașini, aceasta ar fi conținut și două arme de foc, câteva cărți de identitate furate dar și o scrisoare de santaj contra directorului regional al supermarketelor Delhaize (cu o avere estimate la cca 1,25MdFRB, echivalentul a cca 51M€).După părarea mea, ar fi fost vorba de o înscenare pentru compromiterea lui Claude Dubois (pentru că valiza îi aparținea și o ținea Le Top Ten, din Vilvoorde, dar amprentele sale nu ar fi fost identificate nici pe arme și nici pe scrisoarea de șantaj) sau a lui Ronny (Ronald Rossignol) având în vedere legătura dintre cei doi și afacerile oculte și tentaculare în care erau implicați. (....). De remercat este aici faptul că un martor de sex feminin X2 (în X-dossiers), care ar fi frecventat în anii 1980 o bandă de tineri din Nivelles din care făceau parte Philippe Lauwaert (Le Snoous), Philippe Franck, Bernard Paulus (și frații săi: Jehanne, Françoise, Camille, Juliette), Laurent Ledec și fratele său, Eric Bekaert, Philippe Mouton, François Mouton, Pascal Bekaert, Anne Huybrechts, Jesus, Jean-Paul Pilate, frații Etienne și Muriel Bernard, Damien Taverne, Eric Steenwerk, Kurt Vandera, Manuel Mauquois, fiul notarului Molle, Jijacli Nabil, Catherine Françoise, având ca leaderi pe Bernard Paulus, pe Franck Philippe și pe Pascal Bekaert, înainte de jafurile armate din Brabantul Valon, ar fi frecventat un club de tragere (tir sportiv) la Seneffe (regiunea Wavre) sub podul autostrăzii A19 al fostei papetării din Genval, în proximitatea pădurii Hall. O altă bandă de tineri (sau „superpoziționată”, oarecum, peste cea de mai sus) care „gravita” în jurul lui Kurt Vandera, ar fi comis 47 furturi cu violență, 6 tentative și 9 furturi calificate, un „rackett” la restaurantul Menestrel pe malul lacului Genval, pe 13 iunie 1982 (în care unul dintre membri bandei ar fi fost rănit de către un jandarm) dar și un furt de la Contele Launoy din Waterloo, tot în 1982.Un alt „amănunt” remarcat de către martorul X2 ar fi fost că un tinichigiu italian ar fi împrumutat bandei vehicule și arme de foc, probabil, nu pentru a se deplasa și a se antrena la clubul de tir din Seneffe.Sau faptul că Nadine Dubois (prietenul lui Daniel St-Jean, care, ulterior, a devenit prostituată la Bruxelles), este rugată în seara zilei de 17 septembrie 1983 de către Philippe Lauwaert să aducă niște prieteni (care nu au permis de conducere), la barul (cafeneaua) „Telephone” din Lillois, înainte de jaful aramat de la supermarketul Colruyt din Nivelles (soldat cu 3 morți, jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit).Interesant este faptul că la primul drum al ei ea observă prezența unui vehicul Mercedes 190 (de culoare albă sau gri) la stația de benzină, iar la revenire, în jurul orei 01h30, vehiculul era tot acolo.În cursul zilei următoare, ea află din presă de atacul armat din noaptea trecută.Cu dosarul jafului armat de la Colruyt din Nivel sunt însărcinați comisarii Bernard Glimes, Patrick Denis, Luc Haulotte (de la PJ) și Procurorul Jean Deprêtre.Mama lui Philippe Lauwaert a fost secretara lui Jean-Marie Schlicker (cel de-al 2-lea judecător în dosarul TBW) pe vremea când acesta era avocat. Odată cu mutarea sediului Poliției Judiciare din Nivelles în 1987, o parte o serie de documente din dosarul „Les Balettes roses” au dispărut.(Re)amintesc aici faptul că dosarul „Les Ballets roses” (pângere penală depusă la jandarmerie cu nr.38.66.4982/79, în conexiune cu „Minderjarigen” dosar nr.348/81 cu PV nr15538) în care ar fi participat la partuze (ședințe colective de desfrâu sexual sau orgii, partide de sex în grup), alături de înalți funcționari ai statului belgian (miniștri, jandarmi cu rang înalt, oameni politici, înalți funcționari ai statului, etc.), chiar și regele Albert II al Belgiei, au existat bănuieli că și acesta ar fi avut legături cu dosatul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), cu atât mai mult cu cât, tot, procurorul Jean Deprêtre, l-ar fi clasat, fără urmări (cu puțin timp înainte de debutul asasinatelor din Brabant), sub pretextul că protagoniștii principali, André Pinon (psihiatru din Bruxelles) și soția sa Josiane Jeuniau, „Les monstres du loch Ness”, ar fi transformat doar „un fantasm într-o legendă urbană”.„Pista” purta numele de „Teoria „cadavrelor distinse” (crime–asasinate cu un scop precis, dismulate în măcel uman) în raport (legătură) cu celebrul dosar Pinon (de orgii sexuale în grup, în care, ar fi existat dovezi că înalți funcționari ai statului, miniștri, jandarmi cu grad înalt și chiar regele Albert II al Belgiei, ar fi participat la partuze–sex în grup, în care ar fi fost implicați minori), mai ales, după asasinarea bancherului Léon Finné (pe 27 septembrie 1985).Ceea ce este însă interesant, este faptul că atunci, noul substitut al procurorului regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre, care, ulterior va fi însărcinat și cu dosarul TBW (Asasinatele din Brabantul Valon), va împiedica (refuza) depunerea în dosarul de instrucție („Roze Balletten/Les Ballets roses”) ale casetelor video cu celebre partuze din vila dr. Ronald Bettens.Ca urmare, la sfârșitul anului 1981, Jean Deprêtre clasează dosarul cu nr.38.91.1005/79, ca și cum acesta, în realitate, nici n-ar fi existat, cu atât mai mult cu cât, ulterior (cu aproape peste un deceniu), pe 13 februarie 1990 o tânără femeie de naționalitate franceză Maud Sarr afirma (sub anonimat) că printre cei care ar fi participat la orgiile sexuale ale „Ballets roses” s-ar fi aflat chiar si Jean Deprêtre, comandantul Jandarmeriei Léon François (fost și șef al BND–Biroul Național de Droguri), respectiv, Marcel-Henri Jaspar (1901–1982), fiul arhitectului Ernest Jaspar (1876-1940), fost avocat și om politic cu o orientare politică liberală și cel mai tâmăr membru al ministerelor guvernului belgian (în exil la Bordeaux în 1940), devenit apoi ministru plenipotențiar de pe lângă guvernul cehoslovac (tot, în exil), cunoscut pentru lucrările sale Congo belge și Héliopolis, oraș creat în Egipt de către industriașul belgian Edouard Empain (1852–1929), bunicul lui Édouard-Jean Empain (Wado, 1937–2018, fost PDG–Președinte Director General al grupului Empain-Schneider timp de un deceniu, 1971–1981, care a făcut obiectul unei răpiri celebre pe 23 ianuarie 1978, eliberat pe 26 martie contra sumei de 40Mil FRF (cca 23 M€PPA). Subiect de teză de doctorat. Kidnapping de lux. Celebrele răpiri ale celei de-a...În sfârșit, după părerea lui Nadine Dubois, vehiculul Mercedes era utilizat de către cei care frecventau Ciupercăria de la Auderghem (Bruxelles–Capitală), unde pe 14 februarie 1984, în jurul orei 21h00, anunțați telefonic (anonim), de un incendiu devastator, pompierii din Bruxelles vor descoperi cadavrul (gol și carbonizat) al adolescentei Christine Van Hees (în vârstă de 16 ani)Însărcinat cu ancheta în dosar, a fost comisarul general Christian de Vroom, de la PJ (Poliția Judiciară) Bruxelles, iar conform declarației acestuia, înainte ca trupul tinerei să fie ars pe un rug improvizat, aceasta a fost violată și ștrangulată. Timp peste 3 decenii anchetatorii de la poliția federală belgiană vor explora zeci de piste fără niciun succes, după ce pe 13 septembrie 1984, un punk, Serge Clooth este arestat și inculpat, dar va fi eliberat după peste 3 ani de detenție provizorie, pentru că anchetatorii vor ajunge la concluzia că indiviul nu era vinovat. În 1997, un anonim, la început, iar ulterior cunoscut sub numele de Régina Louf, afirma că ea ar fi participat la execuția lui Christine și susținea că ea ar fi fost victima unui un ritual satanic, practicat de către pedocriminalul Marc Dutroux și Jean-Michel Nihoul (om de afaceri și escroc belgian din Bruxelles, asociat cu criminalitatea sexuală a lui Marc Dutroux) dar, în 2014 pista lor va fi abandonată de către Parchet, iar cei doi sunt scoși de sub urmărirea penală în dosar. (A se vedea pentru detalii lucrarea autorului Subiect de teză de doctorat inter–pluri și transdisciplanar. Crime sexuale. Dispariții...)Aparent, acest dosar criminal „La Champignonière”, care nu are nicio legătură cu cu dosarul TWB (Asasinatele din Brabant) transmis Parchetului din Nivelles.Procurorul găsește însă similitudini între Banda din Nivelles și cea de tineri de la Ciupercărie, în dosar, dar există divergențe „serioase” între anchetatorii implicați Georges Marnette, Joël Stevens (de la PJ Nivelles) și Bernard Glimes.Într-un raport, în acesr dosar, apare mențoionat numele de „Jesus” și o mașină cu un „vultur” pe capotă, precum și locurile (localurile) pe care acesta le frecventa.Iar italianul (garajistul), poseda un vehicul Ford Transam și în plus, se pare că, printre altele, ar fi și „șchiopătat”.Printre alte „amănunte”, martorul X2 afirma că un „oarecare” Olivier Castiaux (al cărui amantă ar fi devenit în 1984, în timp ce era într-o „relație cu fratele acestuia, Karel Castiaux), se afla în întreținerea garajistului italian, care era în relații (foarte) bune cu patronul localului Les Trois Canards, frecventat, printre alții și de către cuplul format din dr. Mailleux și dr. Lombard, care cu dr. Zimmer, făceau parte din anturajul bandelor din Nivelles.Un martor în dosarul Dutroux, afirma că numele înregistrat în documente al lui Maileux era „Mah.ieu” (care se pronunță Mailleux) și care organiza partuze (sex–party) la Feluy.Conform investigațiilor noastre, acesta ar fi fost medic în închisoare, dar conform martorului X2, el ar fi avut o activitate și în „centrul medical Place E. Delalieux din Nivelles" (X2, PV.118379).Proprietarul unei carmagerii (măcelării) la Bruxelles, el ar fi avut un angajat cunoscut ca „marele blond” (le grand blond) care ar fi fost în contact cu Jean-Michel Nihoul și cunoștea un oarecare „Marceleau”, pe lângă proprietea căruia ar fi fost găsite armele pescuite în cursul lunii noiembrie 1986, la locul „Le Large de Fauquez” (Ronquières) de-a lungul canalului Charleroi-Bruxelles de către o echipă de anchetă flamandă Delta) pentru a cerceta fundul acestuia cu scopul găsirii unor arme de foc de care s-ar fi debarasat în locul indicat mai sus asasinii (conform unui denunț anonim).În plus, conform declarației martorului X2, Castiaux l-a fi cunoscut și pe Jacques Van Camp, patronul pensiunii „Les Troi Canards” din Ohain (pe care Mailleux și Lombard l-ar fi frecventat cu regularitate) și care a fost ucis de membrii bandei din Nivelles, pe 2 octombrie 1983Un alt cuplu, Dassonville Carine și Emmanuel („clarvăzători”, „vrăjitori”), „prieteni” cu martorul X2, l-ar fi frecventat pe Castiaux, iar Carine ar fi fost în relații bune cu cei de „La Champignonière și l-ar fi cunoscut și pe VDB (Paul Vanden Boeynants, 1919–2001, om politic belgian, fost prim-ministru în perioada 1966–1968 si 1978–1979), pe care l-ar fi întâlnit cu ocazia decesului Santini.Ei l-ar fi hipnotizat pe martorul X2 și i-ar fi străpus gâtul cu ace n mai multe locuri.Conform lui Castiaux (care își mai întreținea, din când în când, vehiculul și la garajul Wauthier Braines, unde a avut loc un alt asasinat anchetat de către comisarii Patrick Bertrand și Patrick Denis, anchetorii lui Jean-Marie Schlicker), martorul X2 ar fi fost o „vrăjitoare” într-o viață anterioară, pentru că pe corpul ei ar fi fost prezente 3 triplete de 3 neguri, iar substitutul procurorului Jean Deprêtre, ar fi fost îndrăgostit de ea, căreia de altfel, i-ar fi și mărturist acest lucru în scrisori, pe care i le-ar fi dat lui, personal.În cursul anului 1987, ea (martorul X2) si Castiaux ar fi luat masa de mai multe ori cu Christian Bayens (judecător de instrucție) și De la Chevalière (probabil, Damien „judecător de pace și libertate” la Tribunalul din Tournoi).Bayens susținea că la dineurile Opus-Déi de la castelul Don Jolbert (supravegheat de către Patrick Denis, copii ar fi făcut felații invitaților (chiar în timpul mesei sau după). În 1988, Castiaux și martorul X2 ar fi fost într-un voyage în Franța, ocazie cu care l-ar fi întâlnit pe Wilfried Martens (1936–2013, om politic flamand, cu tendințe democrat creștine, fost membru al Christen-Democratisch en Vlaams–CD&V, ex-CVP și prim-ministru belgian în perioada 1981–1992 și președinte al Partidului European între 1990–2013).Castiaux s-ar fi întâlnit cu un jandarm sau polițist de la Nivelles (probabil, pe Lionel Ruth care împreună cu Eddy Vos conduceau, atunci, o echipă formată din 12 anchetatori), iar martorul X2 ar fi revenit singură, după un sejur de 10 zile.Tot Patrick Bertrand și Patrick Denis (de la PJ Nivelles, care ar fi fost și unul dintre amanții martorului X2) susțineau și faptul că în cele două atacuri armate la supermarketurile Delhaize din Braine Alleud și de la Overijse, pe 27 septembrie 1985, ar fi acționat, simultan două bande, distincte.Din contră, jandarmul Costa din cadrul echipei de anchetatori susținea că ar fi fost vorba de aceași bandă, în cazul în care aceasta ar fi avut „niște informații” și ar fi dispus de un „itinerariu favorabil”. De remarcat este și faptul că în perioada 85/86 dosarul TBW a fost transferat celulei de anchetă din Jumet (condusă de către Lionel Ruth), ca de altfel și dosarul „La champignonière”.Într-o seară la Dolo (club privat de partuze din Etterbeek, administrat de către Dolores Bara), martorul X2 ar fi surprins o conversație între comisarii Georges Marnette și Patrick Bertrand legată de „eliminarea” unui taximetrist.În cursul zilei următoare, aflăm din presa locală că pe 9 ianuarie 1983, un șofer de taxi independent Constantin Angelou a fost găsit în portbagjul mașinii sale, asasinat, la Mons (provincia Hainaut), controlat cu puțin timp înainte de către comisarul Alex Deloyer (de laAntigang–Poliția Judiciară Bruxelles) în timp ce aștepta un client pe Av. de l’Hippodrome la Ixelles). Constantin Angelou a lucrat pentru aceeași companie de taxi STI (Société des Taxis Indépendants) pentru care a lucrat și José Vanden Eynde la acea vreme (ucis pe 23 decembrie 1982 în pensiunea–restaurant Chevalier din Beersel, de către banda din Nivelles, după ce a fost torturat cu bestialitate) la fel ca și Herman Wachtelaer (la „începutul” activității sale de extremist de dreapta), fiul unu Waffen SS, care a condussocietatea secretă Yggdrasil–Levensboom („calul lui Yggr” sau „calul lui Odin”, arborele vieții și arborele cunoașterii, simbolul formei nesfârșite ramificate, forța vitală aprigă), cărora ar fi aparținut și o serie de membri importanți și ai WNP, printre care menționez pe Michel Libert (din 30 octombrie 1982), Jean-Francis Calmette (din 8 noiembrie 1982), Frédéric Saucez (din 31 mai 1983) și Christian Elnikoff . Wachtelaer ar fi „staționat” majoritatea timpului în jurul Gării de Nord, unde ar fi frecventat restaurantele grecești (inclusiv, „Athènes”), unde ar fi intrat în contact Angelou și cu Vanden Eynde.Din păcate (sau din fericire), Herman Wachtelaer, până la urmă, a fost disculpat în dosar.În sfârșit, în privința lui Jean Deprêtre (fost procuror al regelui din Nivelles, timp de 22 de ani, pa care l-a părăsit la vârsta de 67 de ani, în 2003) putem menționa faptul (puțin cunoscut) că acesta ar fi fost șantajat cu moartea fiicei sale Claire–Anne (branșată la aparate pentru a trăi în clinica Anne-Sophie Bordet), decedată ca urmare a unei grave maladii în 1987.El ar fi fost coleg cu Dassonville Carine la Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve), care la rândul ei, ar fi fost și ea amenințată cu moartea, ca de altfel și comisarul Marc Simon și fiica sa. Martorul X2 ar fi frecventat și ea Dolo, unde l-ar fi cunoscut pe Madani Bouhouche, dar și pe soția acestuia, în cadrul unei „reuniuni”, la Hilton, la care ar fi participat Jean Gol (1942–1995, om politic belgian, fost deputat de Liège din 1971, apoi, secretar de stat al economiei regionale Valonia între 1974–1977), (1939–2018, om politic și istoric belgian, fost membru al Partidului socialist, autor al legii contra rasismului și xenofobiei adoptată în 1981), Wilfried Martens, VDB, Willy-Clarisse-Elvire-Hector) De Clercq/De Clerck (vicomte, 1927–2011, om politic belgian flamand) Jean-Michel Nihoul, Delvoye și Karel) și la care ea n-ar fi fost prezentă „la fața locului” pentru că ar fi „așteptat la bar”. Conform comisarului lui Jean-Pierre Dorane (obligat să demisioneze din postul de director al Poliției Judiciare din Charleroi în 2009, după 10 ani în funție), ar mai exista un nume în dosarul TBW care nu ar fi fost dat „publicității”.Este vorba de Schwart (un traficant de arme) numele căruia apare, pentru prima dată, în dosarul criminal Mendez (asasinarea în vehiculul său, un WW Passat break–verde închis, pe autostrada Bruxelles–Namur, la Rosières, pe 7 ianuarie 1986, a inginerului comercial Juan Mendez de la Fabrica Națională de Arme din Herstal, care ar fi făcut dezvăluiri fratelui său José Maria referitor la faptul că firma utiliza pentru desfacerea produselor sale o piață paralelă ilicită în America Latină, de care ar fi beneficiat și țări aflate sub embargou–cum ar fi Surinam sau Venezuela, care ar fi adus Belgiei un beneficiu anual de cca 400.000$US).Atât Castiaux căt și Jacques Van Camp, patronul pensiunii Trois Canards (care ar fi fost, conform investigațiilor noastre, o parte, a unei „loje masonice”) îl cunoșteau bine pe Schwart (aparținâmd fie la Mossad fie unei organizații paramilitare arabe), ca de altfel și jurnalistul belgian Serge Dumont (cu numele său real Maurice Sarfatti), corespondent în Orientul Mijlociu al cotidianelor Le Soir (Bruxelles), Le Temps (Genève) și La Voix du Nord (France), răpit și sechestrat timp de 24 ore la Cairo pe 2 februarie 2011, care ar fi avut relații apropiate cu Dorane și frații Mendez, și ar fi lucrat în dosarul TBW și cu celebrul jurnalist belgian René Hacquin (1941–2006) colaborator al cotidianelor La Libre Belgique, iar ulterior, al Le Soir, cu jurnalistul și scriitorul belgian Walter De Bock (1946–2007, fiul lui Alfons De Bock, fost profesor de fizică și prorector la Universitatea Catolică din Louivain), care a colaborat la Nieuwe Linie, Knack, BRT, De Krant și De Morgen, respectiv, cu Paul Ponsaers (n.1952, licențiat în sociologie și doctor în criminologie, profesor la Universitatea Gand) sur les tueries. (https://www.youtube.com/watch?v=f51i7zDpepc) În ceea ce îl privește pe Lionel Ruth, acesta l-ar fi frecventat și pe Bill șoferul lui Paul Vanden Boeynants (răpit pe 14 ianuarie 1989, de către banda lui Patrick Haemers, operațiune pusă la cale de către BRS–Brigada Socialistă Revoluționară și eliberat pe 12 februarie la Tournai de 63Mil FRB–cca 10,3Mil€PPA), cu care, conform martorului X2 se întâneau pe parkingul (în parcarea) motelului Drogenbos, unde ea venea acpmpaniată de către amantul ei, comisarul Patrick Denis. Merită adăgat și faptul că Bill ar fi fost în contact și cu un alt dr. Zimmer, iar la în clubul Dolo, pe care îl frecventa, intra în contact cu Bouhouche. În sfârșit, în acest dosar TBW (al asasinilor din Brabant) existau o serie de întrebări, dintre care la majoritatea nu au putut fi „exploate” nici până în prezent, cu toate eforurile depuse de către judecătorii de instrucție care l-au instrumentat (Guy Wezel, Jean-Michel Schlicker, Freddy Troch, Jean-Claude Lacroix, Jean-Paul Raynal), până la numirea oficială în 2012 a lui Martine Michel (cel de-al 6 judecărtor de instrucție, devenită din 17 iunie 2020 președinta Tribunalului de Prima Instanță din Chareleroi), cu Comisarul Eddy Vos ca șef de anchetă, ar fi avut la dispoziție un efectiv de cca 80 de anchetatori (polițiști și jandarmi). Este vorba de conexiunile (legăturile) dintre infracțiunile (aproape, în exclusivitate, criminale) care ar fi fost comise de către membri bandei din Nivelles. (...). În această (vastă) conspirație, în care după cum am văzut, ar fi fost implicați jandarmi (conform unui raport în 39 de pagini ai jandarmilor–subofițeri–adjutanți șefi, Gérard Bihay, Guy Dussart și Franz Balfroid de la BSR–Biroul de Supraveghere și Cătare de la Wavre), membri ai grupului G („Gendarmerie”), care ar fi acționat la comanda (și din ordinul) unor personilități politice (de extrema dreaptă), până la urmă, nu a condus la niciun rezultat în privința identificării membrilor bandei din Nivelles.Primul jandarm-anchetator însărcinat cu investigațiile în dosar, în perioada 1985–1994, subofițerul Alain Lachlan (decedat la Namur pe 15 iulie 2018, la vârsta de 64 de ani), a urmărit această pistă, care îl avea ca protagoniști pe Paul Latinus (fondatorul Westland New Post (WNP), dar mai ales pe Michel Libert (presupusul „uriaș”), Eric Lammers și Marcel Barbier, militanți neonaziști (membri ai WNP), cercetați penal pentru asasinarea cuplui Alphonse Vandermeulen (în vârstă de 31 de ani) și Francesca Arcoulin (în vârstă de 44 de ani) din Anderlecht în 1982 și pe Jean Bultot (care pe 27 ianuarie 1986 s-a refugiat, cu soția și copilul în Paraguay, după ce, pe 26 ianuarie 1986, judecătorul de instrucție Jean–Michel Schlicker care succede lui Guy Wezel, l-a inculpat pe Bouhouche în dosarul asasinatului inginerului Mendez) Aici îmi permit să fac o observație importantă legat de complicitatea lui Michel Libert la jafurile armate și asasinatele din Brabant.Într-un interviu, acesta din urmă (fost unul dintre leaderii organizației de extremă dreaptă Westland New Post–WNP), răspunde pe 23 mai 2018 unei provocări din partea unui martor anonim (recrutat în WNP), care într-o declarație a sa susținea că chiar el i-ar fi spus că în 1982 ar fi fost implicată într-o fuziadă (schimb intens de focuri de armă) cu poliția în care un jandarm a fost ucis și că ar fi făcut parte din banda din Nivelles (fiind „le géant”).În ceea ce îl privește pe Michel Libert, acesta recunoaște că ar fi efectuat, des, misiuni de „reperaj” în lanțul (rețeaua) de magazine GB (Grand Bazar, creat în 1985 exploatat de către grupul Carrefour și oficial, dispărut în 2009, cu toate că în acest an existau înca 780 de magazine, dintre care 58 încă și în 2013) și în special în cel din GB Crainhem, dar neaga orice implicare a sa în jafurile armate și asasinatele din Brabant. Și într-adevăr, în mărturia anonimă există o serie de incoerențe.Pentru că în atacul armat de la armureria Dekaise din Wavre, pe 30 septembrie 1982, este ucis nu un jandarm, dar un polițist comunal, inspectorul Claude Haulotte și nu în timpul urmăririi vehiculului asasinilor, dar în fața armuriei.Doi jandarmi au fost, doar, răniți și nu uciși, în timpul urmăririi vehicului asasinilor către Bruxelles.Și în sfârșit, pe 30 septembrie 1982 era singura dată când dintre cei 3 („uriașul”, „bătrânul” și „asasinul”) membri „activi” ai bandei a lipsit unul, iar acesta a fost uriașul, ori Libert măsura 1m91, deci este imposibil să nu fi fost remarcat dacă ar fi fost la fața locului (dramei). Apoi, faptul că Michel Libert efectua reperaje des în contul WNP, nu înseamnă mare lucru, pentru că lucra, atunci, îm magazin în calitate de „agent de securitate”, iar în acesta nu s-a comis niciun jaf armat și ca urmare, nici n-au fost victime. În ceea ce privește fuziada cu poliția din 1982 (probabil, în cea de la Maubeuge), Libert susține că ar fi fost, doar, în trecere (tranzit), o singură dată în viața lui, în drum către un prieten care locuia la Charleville-Mézière.În concluzie, Alain Lachlan (adjutant la jandarmeria din Wavre) primul jandarm-anchetator aparținând CBV (Celula Brabantului Valon) însărcinat cu investigațiile în dosar (în perioada 1985–1994), legat de implicarea organizațiilor extremiste, ar fi fost convins, ca de altfel și adjuntatul șef Gérard Bihay, că asasinatele din Brabant ar fi avut un caracter politic și ar fi avut ca scop destabilizarea țării pentru înlocuirea regiumului politic regalist.(Re)amintesc aici faptul că, oficial, activitățile WNP se vor încheia după moartea lui Latinus, dar WNP se destrama deja în 1983 – cănd are loc trădarea lui Latinus. După eliberarea lui Libert în ianuarie 1984 (care el însuși va fonda, ulterior, două organizații de etremă dreaptă: „Les compagnons du Christ Graal” și Cersber–Centre d’étude et de recherche socio-biologiques et raciales) au existat două grupuri în cadrul WNP: Grupul Latinus (Paul Latinus, Karl Delombaerde, Guido Delvaux și Jean-Paul Dauphin), respectiv, Grupul Libert ( Michel Libert, Xavier Sandron, Benoit Delcorps, Christophe Delcorps, Xavier Delcorps, Marcel Barbier și Eric Lammers). Pe lângă aceste două facțiuni rivale, un al treilea grup („pro-violență”, format din Bruno Caille, Christian Elnikoff și Lucien Marbaix) a fost activ în cadrul WNP, cel mai probabil după moartea lui Latinus. Alături de cei menționați mai sus au mai apărut ca inculpați la procesul corecțional al WNP de la Bruxelles din 1988 Frédéric Saucez, Jean-Bernard, Pèche, Francine Vandenborre, Françoise Durvin, Philippe Vandenherewege și Marc De Jode. În sfârșit, în afară de cei menționați mai sus, inculpații „principali” și cei „periferici”, în dosarul filierei „boraine” (Cocu, Michel; Baudet, Michel; Vittorio, Adriano; Bouaroudj, Kaci; Estiévenart, Jean-Claude; Debruyn, Josiane) au mai fost anchetați începând cu 1983 (dar până în 1985 disculpați în dosar) și alți posibili complici, denunțați de către Adriano Vittorio: Jean-Louis Dramaix, Vincent Louvaert, Willy De Schepper, Robert Becker, respectiv, taximetristul Constantin Angelou (asasinat la Mons și găsit în portbagajul mașinii sale).. Au existat, evident, și alții.Dintre aceștia aș menționa pe Daniël Blanchart (1955–2008, constituție ateletică–robust, înalt–1m90, posibilul „uiriaș”, decedat ca urmare s unui cancer) care avea în gestiune o întreprindere de fierărie (pe care ar fi exploatat-o timp de 34 de ani) pe strada comerțului nr.345 la Elouges (secțiune a orașului Dour din provincia Hainaut, regiunea Brabantul Valon) numai că acesta n-ar fi avut niciodată nimic de-a face cu justiția, chiar dacă i-ar fi cunoscut pe mulți dintre cei incupați din „filiera boraine”, în special, cu ocazia perecerilor pe care le organiza. Se pare că s-a căsătorit cu puțin timp înainte de a muri cu o cameruneză (în vârstă de 26 de ani), pe care l-ar fi cunoscut-o prin internet și cu care avea și un copil. Din contră, conform anchetei noastre, Daniel Blanchart nu ar fi murit de cancer, dar ca urmare a unui traumatism cerebral (după o comă profundă care a durat o săptămână) pe care l-ar fi suferit  într-o altercație (de o rară violență) între fierari (dealeri) rivali.Pe de altă parte, terenul pe care funcționa întreprinderea lui nici nu ar fi fost a lui, personală, dar fi fost în locație și ar fi aparținut unei societăți de pompe funebre. Aici menționez faptul că el ar fi intrat în colimatorul justiției când în proximitatea întreprinderii sale (de la sfârșitul anilor 1979 și până în prima jumătate a anilor 1980), cu ocazia uor amenajări teritoriale (locale) ar fi fost găsite schelete (umane) și diferite obiecte (printre care și arme) care ar fi aparținut victimelor jafurilor armate sau ar fi fost „originare” din magazinele în care au avut loc jafuri armate.Richard Brouette (decedat la începutul anilor 1990) un antreprenor de pompe funebre (și dealer de fier vechi din Boussu), în contact „direct” cu  Daniël Blanchart dar și cu  Michel Cocu, respectiv, Michel Baudet (care erau inculpați principali în dosarul TWB și ar fi lucrat în trecut pentru el) a fost și el în arest preventiv (detenție provizorie) timp de 1 an (în perioada 1983–1984, în pauza „asasinatelor”), ca un posibil „potențial” membru al „filierei boraine”, după ce vehiculul marca Saab 900 Turbo (implicată în jafurile armate ale Bandei din Nivelles) ar fi fost văzută (și parcată) într-o magazie (garaj) a lui. În plus, acesta ar fi fost și el un fanatic al armelor de foc și posesorul unui revolver de 9mm, respectiv, o carabină (pușcă automată, cu numărul de inmatriculare 413.424) care l-a început, „părea că ar fi fost utilizate în atacuriile armate ale asasinilor”. Conform anchetei noastre, Brouette ar fi fost arestat pe 18 iunie 1984 pentru deținerea ilegală a unui Luger P38 (revolverul de 9mm) și eliberat pe 25 iulie 1984, iar tatăl lui Richard Brouette, ar fi fost vărul lui Michel Baudet.Jean-Claude François (n.1945, cca 1m77–înălțime, originar din Thulin, de lângă Bergen, fost temnicer–gardian la închisoare, înainte de a fi șofer) care locuia în orașul Dour, a fost  și el suspect în cadrul anchetei că ar fi aparținut  Bandei din Nivelles. Într-un interogatoriu al lui Michel Cocu (cel din 2 decembrie 1983), François a fost „menționat” pentru prima oară (de către acesta) drept coautor al jafului de la supermarketul din Nivelles. El ar fi fost în vehiculul Saab 900 Turbo, împreună cu Cocu și alți 2 și tot el ar fi fost cel care–potrivit lui Cocu–ar fi folosit (deschis focul) cu pistolul Colt .45 la jaful armat de la Nivelles. El ar fi fost în contact cu  Adriano Vittorio (pe care l-ar fi cunoscut în închisoare), după ce acesta a fost pus în libertate, cu care ar fi participat la un jaf din Drogenbos, alături de Baudet, Estiévenart și Cocu.Jean-Claude Ilegems (poreclit „Tonton Zébule”, care locuia pe proprietatea lui Richard Brouette și lucra ocazional pentru el),  găsit mort–spânzurat (de un stâlp din beton) pe 9 iunie 1983 lângă rulota în care locuia de pe proprietatea lui Brouette. Odată cu arestarea acestuia în primăvara (vara) anului 1984 în dosarul TWB (Asasinatelor din Brabant), un alt dosar urma să fie deschis, cel al sinuciderii foarte ciudate (bizare, dubioase) a lui Jean-Claude Ilegems, căruia, Richard Brouette (care a apelat uneori la serviciile lui contra cost), i-ar fi  oferit adăpost într-o rulotă pe un teren viran din Boussu (pe același teren pe care ar fi fost ascuns Saab 900 turbo, utilizat la jafurile din Temse și supermarketul Colruyt din Nivelles).După furtul vehicului Saab 900 turbo din garajul Jadot din Braine-l'Alleud în noaptea de 8 spre 9 iunie 1983, anchetatorii s-au întrebat în mod firesc dacă nu cumva Jean-Claude Ilegems ar fi aflat despre activitățile infracționale criminale ale celor din anturajul său (Richard Brouette, Michel Cocu și Michel Baudet), ceea ce ar fi „necesitat” eliminarea (lichidarea) lui. De altfel, cei 3 ar fi lucrat, în trecut și pentru firma de construcții a lui Richard Brouette. Înmormântat într-o „mare grabă” (fără practicarea unei autpsii medico–legale „adevărate”), pe 13 iunie 1984, judecărul de instrucție însărcinat cu instrumentarea dosarul a ordonat exhumarea lui, iar examinarea cadavrului de către legist ar fi pus în evidență faptul că acesta, înainte de a se „sinucide” ar fi fost îmbătat și bătut.Comisarul Jean–Pierre Tilmant de la Poliția Judiciară din Bruxelles ar fi fost și el convins că Tonton nu s-ar fi siuncis (din cauza pozțiței anormale a corpului în cazul unui siuncigaș), dar, această pistă nu a fost explorată în continuare și Richard Brouette a fost eliberat după câteva săptămâni în detenție provizorie din motive de „probe fiabile insuficiente, pentru menținerea lui în detenție”. Cei din Boussu care l-au cunoscut pe Ilegems și care îl știau de „bon vivant” (gurmand), un tip amuzant (distrativ), foarte „mobil” (dinamic) rămân convinși și ei că Tonton a fost pur și simplu ucis. El (care locuia într-o rulotă, înconjurată de „mașini–epave” abandonate), pe proprietatea dealerului local de servicii funerare (pompe funebre) Richard Brouette, era ultimul care închidea, în fiecare seară, cafeneaua (berărie) din Boussu, după ce ultimul client „avea chef să plece”.Jean-Louis Dramaix (n.1945 la Wasmuel–regiuna Mons, mecanic de profesie cu domiciliul pe Chaussée de Bruxelles nr. 157 din Vorst/Forest, care semăna foarte mult cu fostul jandarm Christian Amory, consemnat de altfel, într-un proces verbal de către anchetatori) a fost acuzat și el de către unii membri ai „filierei boraine” că ar fi participat (și lel) la jaful din supermarketul Delhaize din Uccle. În plus, Michel Cocu ar fi susțiunut într-unul dintre cele 28 variante ale declarațiilor sale că Dramaix ar fi participat atât la jaful armat de la Nivelles împreună cu Adriano Vittorio cât și la cel de la Temse (Tamise) de unde au fost furate cele 7 veste anti-glonț.Dramaix a fost interpelat pe 13 decembrie 1983 (în urma unui denunț ai membrilor „filierei boraine” deja anchetați în jaful armat de la supermarketul Delhaize din Genval pe 4 martie 1983) de către echipa GRB (Grupul de Reprimare a Banditismului) al Poliției Judiciare condusă de către comisarul  Georges Marnette (acuzat de falsă pedofilie și suspendat temprar în dosarul Elio Di Rupo, decedat în 2010), care a interpelat și pe legendarul criminal François Besse („regele evadărilor”), dar și pe ați răfăcători belgieni, printre care pe Hassan Maâche (gangster belgian, care împreună cu fratele său Mohammed și Baghdad Maâche, au fost implicati într-o serie de jafuri armate și evadări), respectiv, pe Marcel Habran („specializat” în atacul furgoanelor blindate transportoare de fonduri în cash), fiind implicat și în ancheta privind activitatea teroristă a organizației de extremă dreaptă WNP (Westland New Post), fondată de către  Paul Latinus, respectiv,  Front de la Jeunesse (condus de către  Francis Dossogne). „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Brand-uri...). Cu o jumătate de ani înainte de jaful comis pe 19 decembrie 1969 (în valoare de cca 50.000€PPA) de către Jean-Claude Estiévenart și Oswald Rigali la uzina Carbochimique din Tertre), în noaptea de 18/19 iunie 1969, Dramaix, împreună cu  Estiévenart și alți 2 complici, ar fi escaladat zidul cazarmei Rolinkazerne din Etterbeek (unde își terminase serviciul militar) și ar fi furat 3 mitraliere semiautomatre, participând cu acestea la diferite spargeri ale „filierei boraine” și la 7 furturi de automobile.Mai mult, arma (pistolul) de serviciu al unui agent național fiscal din Eugies, furat pe 12 iulie 1970, a găsit la domiciliul lui Dramaix cu ocazia unor percheziții efectuate în cursul lunii august, după arestarea complicilor săi. Exista deasemenea și suspiciunea implicării sale în jaful armat pe 1 decembrie 1983, la magazinul de bijuterii al familiei Szimusyk din Anderlues (provincia Hainaut) în care soții Maria Krystina Szimusyk (în vârstă de 38 de ani) și Jean Szimusyk (în vârstă de 43 de ani) de origine poloneză stabiliți peste un deceniu în Belgia, au fost asasinați cu sânge rece. El a fost pus în libertate și disculpat în dosarul TBW pe 28 iulie 1984, iar înainte de a fi arestat, lucra ca șofer și susținea că ar fi „rupt” deja cu trecutul său de infractor, deci, n-ar fi avut, absolut, nicio legătură cu jafurile armate în care anchetatorii au vrut să-l implice „forțat” ca țap îspășitor.În sfârșit, ultimul de pe lista suspecților Cel Waals Brabant, a fost politicianul de extremă dreaptă Simon Gevenois (fost membru al Blocului neo-nazist de extremă dreaptă Belge și al Agir, organizații–cu mulți susținători în regiunea La Borinage și  colaboratoare cu Frontul Național Francez al lui Jean-Marie Le Pen) care locuia la o fermă în Honnelles, lângă granița belgiano-franceză–la cca 50km, și era astfel vecin cu gangsterul Adriano Vittorio, considerat mult imp, „părintele spiritual” al bandei din Nivelles. Ferma sa organiza tot felul de întruniri cu militanții de extremă dreaptă ai „Front de la Jeunesse” la care nu rareori ar fi participat si gangsterul Adriano Vittorio (în „calitate” de fost membru al SAC – Serviciul de Acțiune Civică). În percheziția efectuată pe proprietatea sa ar fi fost descoperite o serie de conversații (înregistrate pe casete) cu 10 ofițeri de rang înalt al Armatei belgiene, material propagandistic  neo-nazist, pistoale antirevoltă, etc, dar nu și echipament (armament) utilizat îm jafurile armate de către banda din Nivelles. Ca urmare, el  (fost, printre altele și informator al securității statului, devenit în 1985 leaderul partidului de extremă dreaptă „Forces Nouvelles”) a fost, doar, învinuit și audiat în dosarul TWB fără să fi fost inculpat și acest lucru, foarte probabil și din cauza „vecinului” său Adriano Vittorio, dar nu numai, pentru că mulți dintre susținătorii săi avea legături cu lumea interlopă sau cu crima organizată.În sfârșit, după achitarea în „bloc” a filierei boraine”, magistrații tribunalelor din Brabant vor continua să instrumenteze dosarul TBW (Asasinilor din Brabant), dar fără succes. Guy Wezel, prinul judecător de instrucție însărcinat cu dosarul (care însumează astăzi, cca 1,2 milioane de pagini scrise și peste 2 milioane cu anexe) va fi urmat de alți 4, Jean-Michel Schlicker, Freddy Troch, Jean-Claude Lacroix și Jean-Paul Raynal, iar judecătorul de instrucție de Charleroi Martine Michel (împreună cu fostul său șefi de anchetă, comisarul Eddy Vos–care a dirijat ancheta timp de un deceniu și jumătate cu comisarul Lionel Ruth, înlocuiți, ulterior, cu Gilles Quinet și Jean-Luc Duterme de la PJ Charleroi), numit în 2012, devenită din 17 iunie 2020 președinta Tribunalului de Prima Instanță din Chareleroi, este cel de-al 6-lea, până în prezent, sub „îndrumarea” procurorului regelui de Liège, Christian De Valkeneer  și sub „spravegherea” procurorilor de la parchetul federal, Eric Van Duyse și Eric Van der Sypte.De remarcat aici faptul că după retragearea lui Ruth în 2010, Eddy Vos (un profesionist care ar fi cunoscut cel mai bine dosarul, după Ruth, cu 15 ani de vechime în dosar) rămâne șeful de anchetă al CBW (Cellule de Brabant Walon) dar va fi eliberat („îndepărat”) din funcție pe 9 noiembrie 2015 (ca urmare, a „clasării” dosarului) pentru că aceasta va fi reorganizat „pe baze noi” iar în conducera acesteia vor fi numiți comisarii Quinet și Duterme (cu o experiență de 25 de ani, care va juca un rol important și în dosarul pedocriminalului Marc Dutroux, care vor colabora cu cei 8 anchetori ai PJF (Poliția Judiciară Federală). Când Jean-Pierre Doraene, directorul PJ (Poliția Judiciară) din Charleroi se retrage din funcție, Gilles Quinet îi va succede.În sfârșit, ca urmare a unor „elemente noi” care au fost semnalate în dosar, în special de către anchetatorii francezi (printre care figurez și eu), data clasării dosarului a fost prelungită cu încă un deceniu, adică până în 2025, când  se împlinesc 4 decenii de la utimul jaf armat comis pe 9 noiembrie la supermarketul Delhaize din Alost (provincia Flandra Orientală), în care 8 persoane vor fi ucise și alte 9 rănite, pentru suma „derizorie” de 937.777 FRB (cca 50.000 €PPA). Însă, pentru ca acest lucru să fi fost posibil, era nevoie de o refromă în procedura civilă (în cursul lunii mai 2015) care să permită prelungirea anchetei în dosar (până la clasarea lui definitivă), de la 30, la 40 de ani.

Ca urmare a unei noi „piste” propuse autorităților belgiene (aflată în studiu) pentru unul dintre cele mai mari și spectaculoase jafuri de diamante (în valoare de 21M€) comise în Belgia (la ABN Amro din Anvers Diamond Center), pe 2 martie 2007, fără violență, am fost contactat pentru realizarea unei anchete private legate de identificarea membrilor unei grupări infracționale de crimă organizată specializată în jafuri armate (banda din Nivelles), care în prima jumătate a deceniului opt al secolului trecut (1982–1985) a comis o serie de bracaje (jafuri armate), cu precădere în spații comerciale mari (Delhaize - Mega Image) din provincia belgiană flamandă Brabant, făcând 28 de victime (29 din surse sigure), dintre care 3 copii. Autoritățile belgiene consideră că dosarul „teroii din Brabant”, care urmează a fi prescris în 2025 și în care asasinii nu au fost identificați, încă, nici astăzi, este cel mai sângeros dosar criminal din întreaga istorie a regatului. În acest vast articol de investigatie, încerc să lansez o nouă pistă, în care fac o serie de conexiuni între evenimentele infracționale criminale de mare anvergură din anii 1980, care au marcat atât istoria criminală a Franței cât și a Belgiei, bazându-mă pe rezultatele unei anchete (cercetări) minuțioase conform căreia, unii infractori francezi (criminali) de mare anvergură din acea perioadă istorică (cu care am reușit să intru în contact) ar fi avut legături cu membri ai bandei din Nivelles, care și ei, la rîndul lor, ar fi fost, la origine, infractori francezi, iar ulterior, ar fi devenit criminali (asasini) în Belgia. [A se vedea pentru detalii lucările autorului: O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină, O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre)]. Dacă în Franța, pedeapsa capitală a fost abolită pe 9 octombrie 1981 (cu puțin timp după câștigarea alegerilor prezidențiale de François Mitterrand) de către profesorul de drept Robert Badinter (ministru al Justiției între 23 iunie 1981-19 februarie 1986, consultant la elaborarea Constituției României în 1991, președinte al Consiliului Constituțional Francez între 4 martie 1986-4 martie 1995, etc.), considerat, printre altele, și părintele abolirii pedepsei capitale, în Belgia, această sancțiune penală (care exista după cîștigarea indeperndeței în 1830–și era rar aplicată) va fi abolită doar prin legea din 10 iulie 1996, adică, peste un deceniu și jumătate. Însă, după 1950 (când are loc ultima execuție), pedeapsa de condamnare la moarte, este, automatic, comutată la pedeapsa de înnchisoare pe viață (compresibilă), adică posibilitatea (e)liberării condiționate sub control judicar (în majoritatea cazurilor „sub sechestru electronic”), cel puțin, teoretic, după 15 de ani de recluziune criminală (18 ami, în Franța), dacă nu există și alte amendamente (printre care și o perioadă de siguranță, care în principiu, este de 22 de ani de recluziune criminala, iar în cazuri excepționale, poate ajunge până la 30 de ani–pedeapsă maximă în executare, în Franța– în funcție de o serie de factori, printre care menționez recidiva criminală și circumstanțele agravante).În Belgia, ca și în Franța (în trecut), în principiu, în cazul coondamnării la 30 de ani de recluziune criminala (maximă în executare) sau la închisoare pe viată, condamnatul este liberabil condiționat după 15 ani de încarcerare (recluziune criminală), care, practic, poate fi pus ăn aplicare, dupa 19, 20, 23 sau chiar și 25 de ani îin cazurile menționate mai sus. Este JAP (Judecătorul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei), care împreună cu TAB (Tribunalul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei– compus din 3 magistrați, la recomandarea unei comisii formate din experți–psihiatrii, membri ai Administrației penitenciare) iau această decizie. (A se vedea pentru detalii La perpétuité en Belgique).În sfârșit, deși după cel de-al 2-lea Război Mondial exista o reală tendință (din partea tribunalelor) de a-i sancționa pe „colaboraționiștii” (belgieni) cu cel de-al 3-lea Reich (Germania nazistă) cu pedeapsa capitală, dintre cei 1.202 condamnați la moarte (mai puțin, cei condamnați la moarte prin contumacie–în lipsă), numai 242 au fost executați (106 în regiunea flamandă Flandra, 122 în regiunea francofonă Valonia și 14 în regiunea Bruxelles - Capitală).Este criminalul de război german Philipp–Johann–Adolf Schmitt (1902–1950), comandantul Fortăreței (Fort) Breendonk (Breendonck–din Willebroek, o comună din regiunea Flandra) și a lagărului de tranzit (fosta cazaemă) „General Lt. Dossin de Saint–Georges” de la Malines (Mechelen), ultimul și singurul criminal german executat în Belgia, pe 8 august 1950 (în urma unui verdict pronunțat pe 25 noiembrie 1949), arestat în Olanda, în 1945 și încarcerat la închisoarea din Rotterdam, după ce a fost recunoscut de către jurnalistul Paul–Michel–Gabriel Lévy (1910–2002), profesor la UCL (Univeritatea Catolică de la Louvain la Neuve), fost șef al serviciului de informații al INR (Institutul Național de Radiodifuziene belgian) înainte de război. În sfârșit, revenind la banda (gangul) de asasini din Nijvel (Nivelles) provincia Brabant, care a activat în prima jmătate a anilor 1980, în ciuda indulgenței autorităților judiciare belgiene, în contextul social–istoric de atunci, membrii acesteia (acestuia) ar fi fost condamnați la moarte, fără niciun fel de îndoială.Din contră, în ceea ce privește execuția lor, desi unii specialiști în materie criminală nu se îndoiau de acest lucru, eu sunt sigur de faptul că, „principiul” comutării automate a pedepsei capitale în închisoare pe viață ar fi funcționat și în cazul lor, iar ei ar fi fost eliberați (sub o formă sau alta), cel mult, dupa un sfert de secol de recluziune criminală.În ceea ce privește abolirea pedepsei capitale în Franța, ea devine în 1981 cel de-al 36-lea stat aboliționist în lume, era însă ultima țară a CEE (Comunitatea Economică Europeenă – predecesorul UE) care o mai aplica (practica).Iar ultimul executat în Franța, nu este Christian Ranucci (așa cum crede o importantă majoritate a societății civile–susținută greșit chiar și de mijloacele mass– media), dar Hamida Djandoubi, ghilotinat pe 10 septembrie 1977 la celebra închisoare Baumettes de la Marsilia.În sfârșit, nu pot să nu fac o conexiune (indirectă) între jafurile armate, cu precădere, din supermarket-urile Delhaize (Mega Image) ale Bandei din Nivelles (din provincia Brabant) și cele ale Bandei „Deghizaților” (de la Paris), derulate, practic, în aceași perioadă (1981–1986), specializată în spargerea de seifuri (bancare) care au comis 27 de atacuri armate, fără, însă a comite asasinate.A se vedea pentru detalii lucrările autorului: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați..., Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam...), Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam..., Pedeapsa Capitală (Document istoric – Thomas CSINTA), Împreună contra pedepsei cu Moartea (Congresele internaționale de la Geneva, Kuala Lumpur și Oslo). Asasinatele din Brabant (Brabant wallon din 1995, Belgia) desemează (de fapt), o serie de bracaje (jafuri armate) deosebit de sângeroase care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în supermarket-urile Delhaize (Mega Image) din Flandra Orientală (provinciile Hainaut, Namur), dar și în nordul Franței în departamentul Nord (la Maubeuge), comise de către un gang (o bandă) de răufăcători (criminali), neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane își vor pierde viața (printre care și 3 copii).Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem grupa în două etape.Prima, între 1982–1983 iar cea de-a doua, în toamna anului 1985.Iată și atacurile aramate (din punct de vedere cronologic) pe care Poliția federală belgiană presupune că ar fi fost comise de către acest gang (compus, din 3 sau 4 persoane purtătoare de măști) ca, de altfel, și „les postiches” (deghizații), care operau, aproximativ, în aceași perioadă istorică (la Paris). Prima etapă.- 13 martie 1982, furtul unei carabine (puști) dintr-o armurerie (Dinant, provincia Namur).- 13 august 1982, furtul a câtorva cutii de ceai și sticle de vin din băcănia Piot (Maubeuge, departamentul Nord, regiunea administrativă Nord-Pas de Calais, astăzi, Hauts de France), un polițist rănit grav.- 30 septembrie 1982, jaf armat comis de către doi indivizi (fără măști sau cagule) la armureria lui Daniel Dekaise (Wavre, provincia Brabant), 15 pistoale automate furate, un polițist municipal, ucis la fața locului și mai mulți răniți, aflați la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.- 23 decembrie 1982, jaf armat la Auberge du Chevalier (Beersel, provincia Brabant/sudul regiunii Bruxelles–Capitală), 1 mort–administratorul, după ce acesta a fost torturat cu sadism, în timp ce criminalii au „ospățit” și petrecut (cu voie bună), ciocnind cu șampanie, la fața locului.- 9 ianuarie 1983, asasinarea unui șofer de taxi (la Mons, provincia Hainaut).- 11 februarie 1983, jaf la un supermarket Delhaize (Genval, provincia Brabant), sustrași 692.384 FB (echivalentul a cca 35.000€PPA).- 25 februarie 1983, jaf armat la un supermarket Delhaize (Uccle, provincia Brabant/regiunea Bruxelles–Capitală), sustrași 600.000FB (cca 30.000€PPA), un rănit grav. - 3 martie 1983, jaf aramat la un supermarket Colruyt (Hal, provincia Brabant), 704.077 FB (36.000€PPA), un mort.- 7 mai 1983, jaf armat la un supermarket Grand Bazar (Carrefour Market din 2009), sustrași 800.000 FB (echivalentul a cca 41.000€PPA).- 10 septembrie 1983, jaf armat la Uzina textilă Wittock-Van Landeghem (Tamise, provincia Flandra Orientală), 7 veste anti-glonț sustrare, un mort și un rănit.- 17 septembrie 1983, jaf armat la un supermarket Colruyt (Nivelles, provincia Brabant), 3 morți (jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit) și un rănit (jandarmul Jean-Marie Lacroix).- 2 octombrie 1983, jaf armat la Auberge des Trois Canards (Ohain, provincia Brabant), 1 mort.- 7 octombrie 1983, jaf aramat la un supermarket Delhaize (Beersel, provincia Brabant), 1 mort.- 1 decembrie 1983, jaf armat la o bijuterie (Anderlues, provincia Hainaut), 2 morți.A doua etapă.- 27 septembrie 1985 (între orle 20h00–21h00), jaf armat la un supermarket Delhaize (Braine–l’Alleud, provincia Brabant), 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), sustrași 200.000 FB (cca 10.000€PPA). Probabil că, având în vedere faptul că Jurnalul Le Soir afirmă (din greșală) că și Bozidar Djuroski Jr. ar fi fost ucis, numărul victimelor (persoanrlor ucise de către gangul din Brabant) este indicat în mijloacele mass–media că ar fi fost 29, în loc de 28.- 27 septembrie 1985 (dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné), un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), sustrași 991.103 FB (cca 50.000€PPA)- 9 noiembrie 1985, jaf armat la un supermarket Delhaize (Alost, provincia Flandra Orientală), un măcel, 8 morți și 9 răniți, sustrași 937.777 FB (cca 47.500 €PPA).Notă. Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777– 937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. Ancheta dirijată între 1985–2000 de către Lionel Ruth (sub conducerea procurorului Regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre și al magistratului Eric Van der Sypt, procuror la Parchetul federal de la Bruxelles) ar fi pus în evidență o serie de elemente comune acestor jafuri (în număr de 17–dintre care 4 comise în 1982, 10 comise în 1983 și 3 comise în 1985), mai ales, balistice (cu același tip de armament), vehicule utilizate (Volkswagen Golf GTI), modul operatoar (asasinte la întâmplare), zona geografică (provincia Brabant și vecinătăți) etc., mai ales în urma unor descoperiri, în cursul lunii noiembrie 1986, care vor avea loc în Canal Bruxelles-Charleroi, la Ronquières (componența municipalității Braine-le-Comte, în provincia valonă Hainaut din Belgia, înainte de fuziunea comunelor belgiene din 1977, cunoscută în special datorită planului înclinat, o construcție hidrotehnică de mari dimensiuni, inaugurată în 1968 și realizată pentru a compensa o diferență de nivel de aproximativ 68 de metri pe canalul Bruxelles-Charleroi). Aceste obiecte (probe materiale judiciare) apartinând presupușilor membri ai gangului din Nivelles, sunt adunate și păstrate în arhiva procuraturii federale, de care răspunde Eddy Renard. Portretrul robot al atacatorilor ar pune în evidență 3 persoane, cu trăsături (fizice) diferite.Un „ucigaș cu sânge rece” (descreierat, probabil și toxicoman), un „uriaș” (copulent de cca 1,80–1,82m) și un „bătrân” (probabil, peste 60 de ani).Identificarea lor însă, timp de cei 35 de ani care au trecut de la „retragerea lor voluntară la vatră” („pensionarea” lor) nu a fost posibilă, în ciuda unor eforturi deloc neglijabile din partea autorităților polițienești și judiciare belgiene, care, susțin că au exploatat cîteva zeci de piste, aparent, fiabile de-a lungul anilor (din câteva sute posibile). Ce am flat de la membri organizației criminale a lui Ruddy Decock ? Nimic, pentru că nu eram un om de încredere, așa cum era Tornel, al cărui loc de boss în cadrul firmei l-am preluat, privizoriu. S-au prins că nu sunt de-al lor, cu toate că am făcut tot posibilul ca să le fiu pe plac. Oricum, eu sunt convins că ei habar nu aveau cine erau membri bandei din Nivelles, dar bănuiau și ei că erau francezi și că ar fi avut relații cu membri poliției locale și chiar cu polițiștii–judiciari federali. N-ar fi fost exclus faptul că interesul meu deosebit pentru acest dosar să le fi atras atenția și să fi căzut, întocmai, din acest motiv, în dizgrația lor. Dar eram la începutul activității mele de investigator și corespondent de presă al Ziarului (Revistei) Poliției Capitalei (la investigații criminale) și mă gândeam că fiind în contact cu răufăctori (criminali) ar trebui să insist pentru că în cei aproape două decenii de la debutul bandei, bembri săi nu au fost identificați și nici dosarul jafurilor și asasinatelor lor, nu a fost clasat. Cuvinte cheie: Thomas Csinta – jurnalul bucureștiului, Albert Fagniard, Albert II al Belgiei, Ali Suleiman Ahmad, Bruno Berliner, Célestin Rinchard, Christiaan Bonkoffsky, David Van de Steen, Paul Van den Boeynants, Lionel Ruth, Francis Zwarts, François Rasse, Freddy–André Horion si Roland Feneulle, Jan Caubergh, Jean-Claude Myszka, Jean-François Ertrijckx, John Thomas Straffen, Juan Mendez, Julien Lahaut, Lucien Léger, Mahmoud-Philippe El Shennawy, Marc Dutroux și Michel Nihoul, Michel Bellen, Odon Renard, Patrick Geay, Patrick Haemers, porte-avions-Michel Ardouin, Robert Marguery, Roger Champenois, Serge Hernout, Staf Van Eycken, Taleb Hadjadj, Philipp–Johann–Adolf Schmitt, banda din Nivelles (Nijvel)