Etichetă: Ecuatia Schrodinger-thomas csinta-aplicatii în economie

Ecuația lui Schrödinger  este ecuație cu derivate parțiale în variabilele poziție și timp, care determină funcția de undă (funcția de stare) asociată unei  particule la scară atomică, considerată ecuația fundamentală a mecanicii cuantice nerelativiste în formularea Schrödinger, numită inițial mecanică ondulatorie. Evoluția temporală a funcției de undă, conform ecuației lui Schrödinger, pune în evidență efecte tipic cuantice, cum este împrăștierea pachetelor de unde. În cazul stărilor staționare, ecuația lui Schrödinger independentă de timp înlesnește calculul nivelelor de energie ale atomilor și moleculelor. Această ecuație poate fi aplicată sub o formă adaptată și sistemelor complexe care studiază procesele economice evolutive. Axa Paris-Berlin coloana vertebrala a Uniunii Europene, „grav avariată", oare? Conform unui studiu realizat de către INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice francez), dacă, cu un deceniu ăn urmă, populația activă a Germaniei era de cca 44,6 milioane (din 82 de milioane de locuitori), iar cea a Franței de cca 28,3 milioane (din 62 milioane, Franța Metropolitană, fără colectivitățile teritoriale peste mări, DOM-TOM), în 2025 populațiile active ale celor două mari țări ale UE, precum și a Zonei Euro se vor apropia sensibil: în Germania vom asista la o scădere importantă a ei până la 38 de milioane, pe când în Franța la creșterea ei până la 30 de milioane. Explicația este în esență demografică. INSEE (Institutul Național de Statistică și Studii Economice) ține cont de creșterea vârstei de pensionare, conform modelului francez Woerth (vezi Marea reformă a regimului de pensii francez. „Sinistrele” legi și constante ale lui Woerth!) care va menține seniorii pe piață muncii, ceea ce include, implicit, un sold migrator pozitiv. Ea decurge însă, înainte de toate, din speranța mare de viață la naștere (82 ani în medie), precum și IDU* (Indicele de Dezvoltare Uman) în Franța (mult mai mare ca în Germania), luând ca ipoteză o rată de 1,95 copil pentru fiecare persoană de sex feminin. În Germania, o mamă care lucrează este privită de către societate ca o mama „delăsătoare“. Majoritatea nemților preferă o activitatea lucrativă în raport cu familia. În concluzie, Germania duce lipsă de tineri, iar slaba rată a natalității ea o consideră, mai mult, ca un avantaj pe termen scurt, decât un handicap pe termen lung. Din contră, lipsa forței de muncă este compensată cu imigrația legală masivă, ceea ce atât FMI** cât și BCE*** încurajează.Notă.*IDU (Indicele de Dezvoltare Uman) este un indice statistic compus, introdus de catre Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) in 1990, pentru evaluarea nivelului de dezvoltare uman ale tarile lumii. Acest indice este media aritmetica simpla a trei variabile, care la randul lor sunt compuse din factori depinzand de dezvoltarea socio-economica a unei tari. Astfel : IDU= (L+E+V)/3, unde L=Longevitate (SV-Speranta de Viata la nastere, intre 25-85 de ani), E=Nivelul de Educatie (Rata de Alfabetizare, Rata Bruta de Scolarizare, intre 0-100%), V=Nivelul de Viata [PIB(PPA)/loc]. Tripletul (L, E, V) este dat de formulele : L= (SV-25)/60 ; E= (2RA+RBS)/3 ; V= [lgPIB(PPA)/loc-2]/2,60206. In final, obtinem formula: IDU = {[(SV-25)/60 + (2RA+RBS)/3 + [lg(PIB(PPA)) – 2]/2,60206}/3**FMI (Fondul Monetar Internațional), constituit prin Tratatul de la Bretton Woods pe 22 iulie 1944, este o organizație internațională cu 186 de state membre. Peste 40 de state au participat la semnarea acordului de la Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli pentru viitoarea guvernare a economiei mondiale. Acest acord a condus la înființarea BIRD (Banca Internaţionala pentru Reconstrucție și Dezvoltare deasemeni cunoscută pe scurt și sub numele de Banca Mondială) şi FMI (Fondul Internaţional Monetar). Aceste instituții sunt cunoscute ca fiind gemenii Bretton Woods. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referință standard, aurul, iar $US era singura monedă convertibilă în aur. FMI are ca scop principal promovarea unei economii mondiale competitive, a cooperării monetare internaționale, garantarea stabilității financiare, facilitarea comerului internațional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a forței de muncă, la stabilitate economică şi combaterea sărăciei în lume. Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări. Fiecare ţară achită cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe plan internaţional ($US, €, £, yenul japonez) sau în DST, iar restul de 75% în moneda naţională. Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani. În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 375 Md $US. Puterea de vot a fiecărei ţări este proporţională cu cota subscrisă. FMI răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi Consiliul Director. În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a FMI şi a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente. Directorul General al FMI este Christine Lagarde (Franța).***BCE (Banca Centrală Europeană), având ca Președinte, tot pe Christine Lagarde (din 1 noiembrie 2019) și un capital de peste 5Md de €, este banca centrală a Uniunii Europene (cu funcția de administrare a politicii monetare în cele 19 țări care folosesc euro ca monedă) creată în 1998 cu sediul social (general) la Frankfurt pe Main (Germania) și definește orientările politicii monetare ale Zonei Euro. Ea are ca obiectiv menținerea inflației la un nivel inferior, dar apropiat de 2%, având dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote, drept obținut prin Tratatul de la Maastricht. Stabilitatea prețurilor este definită ca o creștere anuală a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) din zona euro de sub 2%, stabilitatea prețurilor trebuie menținută pe termen mediu.Rata de refinanțare, principala sa rată directoare este de 1% din 7 aprilie 2009. Alte două rate directoare, rata de remunerarea a depozitelor bancare și rata de împrumut marginal (limită) sunt fixate de către BCE la 0,25%, respectiv, la 1,75%. Actionarii BCE sunt următoarele bănci (în ordinea descresterii contribuției capitalurilor lor): a) Zona Euro: Banca Federală Germană (18,94%); Banca Franceză (15,22%); Banca Italiei (12,50%); Banca Spaniolă (8,3%); Banca Olandei (3,79%); Banca Națională a Belgiei (2,23%) Banca Greciei (1,96%); Banca Națională a Austriei (1,84%); Banca Portugaliei (1,65%); Banca Finlandei (1,25%); Banca Centrală a Irlandei (1,11%); Banca Națională a Slovaciei (0,59%); Banca Sloveniei (0,33%); Banca Centrală a Luxemburgului (0,17%); Banca Centrală a Ciprului (0,14%); Banca Centrală a Maltei (0,06%); b) Zona non-Euro: Banca Regatului Unit (14,52%); Banca Națională a Poloniei (4,9%); Banca Națională a României (2,46%) ; Banca Suediei (2,26%); Banca Națională a Danemarcei (1,48%); Banca Națională a Republicii Cehe (1,45%); Banca Națională a Ungariei (1,39%); Banca Națională a Bulgariei (0,87%); Banca Lituaniei (0,43%); Banca Letoniei (0,28%); Banca Estoniei (0,18%).