Etichetă: George W. Bush

„Mulți dintre cei care trăiesc ar merita să moară, iar dintre cei morți, ar merita să trăiască. Puteți să le acordați această șansă? În acest caz, să nu fiți prea prompți în privința pronunțării pedepsei capitale” (John Ronald Reuel Tolkien, 1892-1973, fost professor universitar, scriitor, poet și filizof britanic, cunoscut, în special pentru lucrările sale Hobbitul și Stăpânul Inelelor/The Lord of the Rings)Congresele internaționale (mondiale) contra pedepsei cu moartea, organizate de către ECPM (Together Against the Death Penalty, fondată în 2000, cu statutul Ecosoc al Națiunilor Unite din 2016), care au ca scop lupta pentru abolirea universală a pedepsei capitale în lume (cel puțin, în cazul infracțiunilor care nu constituie, în sine, crime de sânge) și mobilizarea societății civile (pe plan international) contra acestei sancțiuni penale (inumane, ireversibile, etc.) au loc la intervale de 3 ani, începând cu 2001, când, între 21–13 iunie se va desfășura primul congres mondial la Strabourg (Franța). Cu ocazia acestor congrese internaționale, în afară de prezentarea unui bilanț general în privința aplicării pedepsei cu moartea în lume și rezultatele obținute în favoarea abolirii acesteia și de către alte organizații cu caracter inernațional, în special, din Malaezia, Adpan (Anti-Death Penalty Asia Network), Suhakam (Comisia Drepturilor Malaeziei), Bar Council of Malaysia (Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocaților din Malezia), respectiv, Madpet (Malaysians Against Death Penalty & Torture), țară în care compatriotul nostrum (roman) Ionuț–Alexandru Gologan a fost condamnat la moarte (în 2013) și evident, bine cunoscuta Amnesty International (cu sediul la Londra, fondată în 1961 și distinsă în 1977 cu Premiul Nobel pentru Pace, având-l ca secretar general din 2010 pe Salil Shetty din India), un ONG care promovează drepturile omului, mai ales cele menționate în Declarația Universală a Drepturilor Omului a ONU sau Hands Off Cain (o ligă de cetățeni și parlamentari pentru abolirea pedepsei cu moartea la nivel Mondial, fondată la Bruxelles în 1993, ONG membru constitutiv al Partidului Radical Transnațional, având ca unul dintre obiectivele sale principale, un moratoriu al ONU asupra execuțiilor, privit ca un punct de întâlnire între aboliţionişti şi retenţionişti care permite statelor retenționiste să facă un pas către abolitionism), respective, Acat France (Actiuni Creștine pentru Abolirea Torturii, ONG creștină ecumenică fondată în 1974, care luptă contra torturii și a pedepsei capitale, în favoarea dreptului la azil și supraveghează condițiile de detentie ale celor condamnați definitiv), membră a Fiacat (Federația Internațională a organizațiilor ACAT, fondată în 1987)(Re)amintesc aici faptul că ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort/Together Against Death Penalty–Împreună contra Pedepsei cu Moartea) este o organizație francceză renumită (de referință) de luptă contra pedesei cu moartea, cu sediul central (general) la Paris (prezență și în SUA la New York, respectiv, în Canada la Montreal), creată în octombrie 2000 de către francezii Olivier Déchaud (președinte–fondator), Michel Taube și Jean-François Daniel, având ca scop promovarea abolirii universale în lume a Pedepsei Capitale (Pedeapsa cu Moartea), făcând lobbying pe lângă instanțele internaționale CDP (Comisia Drepturilor Persoanei) al ONU și FDP (Forumul Drepturilor Persoanei) al UE, fiind un membru activ al Comitetul de pilotaj CMPM (Coaliția Mondială contra Pedepsei cu Moartea). Printre membrii organizației Ensemble contre la peine de mort (ECPM) îl regăsim pe Profesorul Philippe Maurice, Director de Cercetări în Istorie Medievală la EHESS (Școală Superioară de Înalte Studii în Științe Sociale), fost condamnat la moarte (1980) și grațiat în 1981 de către președintele ales François Mitterrand (1916 – 1996, în funcție între 1981–1995) simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franța, precum și pe Profesorul de Drept Robert Badinter, abolitionist convins, părintele abolirii Pedepsei Capitale în Franța (1981), apărător benevol în anii 1970 a zeci de condamnați la moarte, care așteptau pe coloarul morții să fie ghilotinati, cu celebra „mașină umană și democratică a morții" a lui Jeseph-Ignace Guillotin (1838–1814, medic, om politic și deputat francez), care în ședința Adunării Naționale din 1789 (după succesul Revoluției franceze și Declarația Drepturilor Omului și al Cetățeanului), propune reforma(rea) vechiului Cod Penal (CP) francez, prin intermediul a 6 articole fundamentale, iar mai târziu, în ședința din 20 martie 1791, utiulizarea unei mașini „mecanice, eficace, sigure", dar în special „umane” și „democratice”, pentru executarea sentințelor de condamnare la moarte, căruia îi propune și numele „Louisette”! (după numele Doctorului J. Louis, Secretar al Academiei parisiene de Chirurgie care a studiat, a pus la punct și a perfecționat mașina!). Alți membri celebri ai organizației sunt și Profesorul Rick Halperin (SMU-Southern Methodist University, Dallas), cunoscut pentru convingerile sale abolitioniste, membru al CAIUSA (Chair of Amnesty Internațional, USA), Tristan Mendès France, reputat scriitor și jurnalist francez, fiul matematicianului și profesorului emerit de renume de la Universitatea Bordeaux, Michel Mendès France, și nepotul marelui om politic de stânga, Pierre Mendès France, fost Prededinte al Consiliului în Franța (19 iunie 1954–5 februarie 1955) în timplul Republicii a IV (27 octombrie 1946–4 octombrie 1958), fost Președinte al ECPM până în 2007. În prezent această organizație are ca Director general pe Raphaël Chenuil-Hazan, Secretar general pe Emmanuel Maistre și Director de Programe pe Nicolas Perron. „Dreptul de a trăi este cel mai important dintre toate drepturile (fundamentale) ale Omului” (…) „Am fost întotdeauna un aboliționist, prin educație, prin mediul meu profesional, prin sensibilitatea mea față de literatură, de la Victor Hugo la Albert Camus. (…). Dar aboliționismul nu era bătălia (lupta) mea prioritară. Au fost altele, mai mult politice, decolonizarea, Războiul Algeriei, libertățile (democratice). (…). Există o mare diferență între modul de a concepe, intelectualmente, lipsa de umanitate și incoerența pedepsei cu moartea (...) și este cu totul altceva de a le trăi în realitatea juridică (...). Condamnarea la moarte a teroristului într-o democrație, nu înseamnă altceva decât susținerea valorilor acestuia din urmă. (…). Eu nu doresc decât liniștea pe care morții o reclamă.” Robert Badinter (n.1928, profesor de drept, fost ministru al Justitiei/23 iunie 1981-19 februarie 1986; „părintele” abolirii Pedepsei Capitale in Franta/9 octombrie 1981-votat de către Adunarea Nationala pe 18 septembrie 1981 cu 363 de voturi pentru si 117 voturi contra, adoptată în Senat pe 30 septembrie 1981 cu 161 pentru și 126 contra; consultant la elaborarea Constituției României/1991; fost președinte al Consiliului Constitutional Francez/4 martie 1986–4 martie 1995 și președinte de onoare al celui de-Al 6-lea Congres Mondial contra Pedepsei cu Moartea de la Oslo-Norvegia, între 21-23 iunie 2016). (....) Ca urmare a presiunii politice (internaționale), asupra autorităților judiciare din această țară, în special, prin intermediul congreselor internaționale contra pedepsei cu moartea (mondiale și regionale), toate execuțiile au fost blocate ca urmare a unui muratorium, iar pedeapsa capitală a lui Ionuț Gologan a fost „convertită” în 10 lovituri de bici și 20 de ani de „temniță” (recluziune criminală). Menționez aici faptul că pe 27 iunie 2018, Curtea Federală a Malaeziei a condamnat la moarte și un alt român pentru traffic de droguri, pe Daniel–Ionel Țurcan (astăzi, în vârstă de 55 de ani, plecat din țară încă din anul 1999). După ce a lucrat în industria textilă din Turcia, românul s-a întors în Europa,în Italia, în 2004, pentru ca în 2009 să se stabilească (maim ult sau mai puțin legal) în Spania. Recrutat în „profesia” de „cărăuș” (în materie de stupefiante), la sfârșitul anului 2013, de către un oarecare „Jamal”, Țurcan pleacă în Brazilia, de unde urma să transporte drog dur (de mare risc) în Laos și Vietnam, în perioada 1 decembrie 2013–11 ianuarie 2014 și înainte de a pleca spre Malezia a avut chiar „satisfacția” de a locui într-un hotel de lux (timp de 4 nopți) San Raphael din Sao Paulo. Însă, pe 13 ianuarie 2014, acesta va fi interpelat de către polițiștii de pe Aeroportul din Kuala Lumpur în posesia a două pachete de cocaină. Încarcerat în închisoarea Simpang Renggam (împreună cu un alt român, Marian Laurenţiu Peity din Timișoara în vârstă de 35 de ani, interpelat pe 12 octombrie 2011 pe Aeroportul din Kuala) și achitat în prima instanță peste un an (în 2015), în urma apelului făcut de către procurorii parchetului, în 2017, Țurcan nu va mai avea noroc și contra acestuia va fi pronunțată pedeapsa capitală, ca și contra compatriotului său Ionu–Alexandru Gologan, iar pe 27 iunie 2018, în urma refuzului apelului acestuia de către Curtea Federală a Malaeziei, sentința rămâne definitivă. Având însă în vedere faptul că după 1991 Malaezia nu a mai executat niciun cetățean străin pentru trafic de droguri, pedeapsa acestuia, foarte probabil, va fi comutată la o pedeasă cu închisoare, cu executare în penitenciar, de tip recluziune criminală (peste 10 ani de detenție). În ceea ce îl privește pe Peity, cu 3,218.7 g de metanfetamină în bagaje, și el va fi condamnat la moarte pentru trafic de stupefiante în 2016, iar după 2 ani în așteptarea executării sentinței din 2017 (când recursul său a fost respins de către Curtea de Apel federală), și pedeapsa lui a fost comutată la 10 lovituri de baston de trestie de zahăr și 18 ani de recluziune criminală. La cel de-a 8-lea congres mondial de la Berlin, conform documentelor prezentate, în Iran, în cursul anului trecut, cel puțin 333 de execuții ar fi avut loc, ceea ce reprezintă o creștere de cca 25% față de 2020 (când numărul acestora ar fi fost de cel puțin 267) dintre care doar 55 (adică, cca 16,5%) ar fi fost anunțate „oficial” (contra unei medii de cca 33% în perioada 2018–2020), iar restul de 83,5% (dintre cele 278 de execuții în total, în 2021) n-ar fi fost au fost menționate de către autorități, printre care s-ar fi aflat și 2 delincvenți minori și 17 femei (față de 2020, când numărul acestora ar fost 9). În plus, cel puțin 193 de executii în 2021 (și cel puțin 3.758 din 2010) ar fi avut la bază pedepasa capitală pronunțată de către un Tribunal Revoluționar și cel puțin 183 de execuții (cca 55% din totalul lor) ar fi avut la bază sentințe de condamnare la moarte pronunțate pentru crime de sânge, iar 126 (cca 38%) pentru tafic de stupefiante, față de 25 (cca 10%) în 2020. Interesant este faptul că nicio execuție legată de traficul de stupefiante n-ar fi fost semnalată de către autorități (sursele oficiale), dar, pentru prima dată, în ultimii 15 ani, n-ar fi fost semnalată nicio execuție publică (ceea ce pare a fi evident, pentru că niciuna nu ar fi fost oficială). Nu mai puțin interesant este și faptul că cca 705 deținuți condamnați la moarte pentru crime de sânge ar fi fost „iertați” de către familiile victimelor lor în virtutea legii Talionului (a retribuirii/remunerării–a reciprocității între infracțiunea criminală și pedeapsă, cunoscută și sub numele de „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”), intermediară, în cadrul justiției penale, între răzbunare și intervenția unui judecător imparțial, pe care Șaria le consideră „crime” (în particular, de „sânge”). Ca o consecintă a acestei legi (pe care savanții musulmani o consideră foarte justă/dreaptă și echitabilă), dacă un infractor a comis o crimă de sânge (a ucis intenționat/qatl-e-amnd sau a mutilat intenționat/zarb-Jahr amnd, o persoană), familia acesteia are drept la o „despăgubire” (retribuție) echivalentă (corespunzătoare) sub formă de daune morale și materiale din partea autorului crimei, iar dacă acesta își permite să le plătească diyya (prețul sângelui) el va putea fi iertat conform principilui „marelui pardon” al Islamului. Din contră, dacă moartea este accidentală (omucidere involuntară/qatl-e-na-amd) sau rănirea neintenționată (zarb-Jahr na-amnd), legea Talionului nu poate fi aplicată dar inculpatul riscă o pedeapsă până la 3 ani de închisoare și trebuie să se achite de compensarea prejudiciului suferit de victimă. Bătălia penntru abolirea pedepsei capitale în Franța, datează încă din secolul al XVIII-lea, când în 1791 au loc dezbateri de mare anvergură pe această tematică (între aboliționiști și retenționiști), avându-l ca simbol pe Louis-Michel Lepeletier Marchiz de Saint-Fargeau (1760–1993, victima unui asasinat, fost deputat între 1989–1793 și președinte al Adunării Naționale în 1990) raportor al primului Cod Penal pentru abolirea sentinței de condamnare la moarte. Tentative de abolire a pedepsei cu moartea vor avea loc și după mișcările revoluționare între 1830–1848 cu referire la principiile declarației Drepturilor Omului si ale Cetățeanului din 1789 (care se pronunță, atât, contra sclavagismului cât și contra pedeapsei cu moartea). În secolul al 19, numeroși juriști, avocați, magistrați, universitari și intelectuali francezi se vor angaja în bătălia pentru abolirea pedepsei cu moartea, pe care o declară „imorală”, ineficace și primitivă, pentru că are la bază legea Talionului. Cu toate acestea, pași importanți nu vor fi făcuți în această direcție, iar sancțiunea va fi, aproape, întotdeuna aplicată în cazurile în care victima era un „om al legii” (depozitar al ordinii publice), un copil, mai multe victime, etc., sau om politic, în particular, președinte de stat, cum a fost cazul lui Marie François Sadi Carnot (1837–25 iunie 1894 la Lyon, al 5-lea președinte al Franței, din 3 decembrie 1887, asasinat de către anarhistul de origine italiană Sante Geronimo Caserio/n.1873, condamnat la moarte și ghilotinat pe 16 august 1894) sau Joseph Athanase Doumer (Paul) Doumer (1857–7 mai 1932 Paris, al 14-lea președinte al Republicii, în funcție din 13 iunie 1931, asasinat de către medicul de origine rusă Paul Gorgulov/n.1985, condamnat la moarte și ghilotinat pe 14 septembrie 1932). Chiar și în secolul XX, societatea civilă va fi dominată de retenționiști, până la alegerile prezidențiale din 1981, când candidatul socialist François Marie Adrien Maurice Mitterrand (1916–1996, ales al 21-lea președinte al Franței, în funcție între 1981–1995) se va pronunța public contra pedepsei cu moarte și promite că în cazul alegerii sale în fruntea statului va aboli această sancțiune penală (în ciuda faptului că cca 2/3 dintre francezi erau favorabili acestei pedepse–conform legii Talionului).Ales în funcție pe 10 mai și numit, oficial, pe 21 mai, Mitterrand numește în funcția de ministru al justiției pe avocatul și profesorul de drept aboliționist convins Robert Badinter (n.1928, în funcție între 1981–1986, consultant la elaborarea Constituției românești în 1991), apărător benevol al condamnaților la moarte ai anilor 1970, care va pune în practică declarația președintelei, devenind astfel „părintele” abolirii pedepsei capitale în Franța. Iată, în continuare, cei 15 (cei mai mari) aboliționiști francez și rolul acestora (deosebit de important) în abolirea pedepsei capitale în Franta...

În ceea ce îl privește pe camerunezul Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani), fost jihadist, asasinul lui Yan Colonna la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) de la Arles (DISP Marseille–Sud Est, din str. Nicolas Copernic nr.44, 13200 Arles), construită între 1989–1991 (în cadrul programului 13.000 și dată în folosință în 1991, cu o capacitate operațională de 157 de locuri) acesta părea să fi fost un deținut „cu un trecut lipsit de orice fel de violență” (cel puțin, aparent și vizibil), conform fostei directoare a instituției penitenciare din Arles, Corinne Puglierini (care, în plus, mai menționa în declarația sa și faptul că „„bărbatul în vârstă de 36 de ani își desfășura activitatea sa de „auxiuliar” de sport–însărcinat cu menajul în sala de activități fizice, începând cu luna septembrie 2021, „mai mult decât satisfăcător”). Din contră, investigațiile noastre în acest dosar criminal de excepție au pus în evidență o serie de „elemente” care sunt mai mult sau mai puțin corente, contradictorii și chiar „departe de realiate” (lipsite de adevăr).În primul rând, Franck Elong Abé (n.1986 la Metet, în centrul Camerunului) nu era (numai) camerunez, dar și francez, ceea ce explică fatul că după interpelarea lui în 2012, în Afganistan (de către americani) el a fost extrădat în Franța (țara sa adoptivă), unde era, de fapt, admis încă de la vârsta de 15 ani, via OMI (Ornanizația de Migrație Internațională) cu dispozitivul de „reîntregire a familiei”, având în vedere că părinții săi au reușit să obțină, ceva mai devreme, statul de „refugiat politic” în regiunea administrativă Normandia în nordul Franței (provincie istorică divizată administrativ între 1955–2015 administrativ în Normandia de Sus, la nord de Paris, pe cursul inferior al Senei, și, în partea vestică, în Normandia de Jos, care cuprindea și Peninsula Cotentin). În țara sa natală, el va fi crescut de către bunicii săi din partea mamei (protestanți și conservatori), conform propriei sale decrații făcute expertului–psihiatru care l-a examinat după extrădarea lui în Franța (în luna mai 2014). Expertiza lui psihiatrică pune însă în evidență și „tulburări de comportament” care vor debuta în jurul vârstei de 13 ani (deci înainte de stabilirea lui în Franța), iar anturajului său familial evocă la acesta, încă de la vârstă fragedă, prezența unor „posesiuni diabolice” și „impulsiuni irezistibile” motiv pentru care ar fi fost consultat în repetate rânduri, fie de către „clarvăzători”, fie de către preoți. În al 2-lea rând, după sosirea lui în Franța (în 2001), Franck Elong Abé va fi marcat nu numai de tulburări de comportament dar si de un „parcurs carceral haotic”, motiv pentru care deși era încarcerat din 2014 (în Franța) și a fost condamnat „numai” la 9 ani de detenție criminală, încă în 2022, acesta era privat de libertate, în contextul în care, conform legii, după efectuarea a 2/3 din pedeapsă în caz de recidivă (1/2 în cazul dacă era „primar”–adică, la prima condamnare) era „liberabil” (adică, putea beneficia de eliberare condiționată sub control judiciar).Cu alte cuvinte, după 6 ani de închisoare, din care erau deductibile (sub formă de „grații ale închisorii”), pentru „bună purtare”, 3 luni în primul an și 2 luni în fiecare dintre anii următori.Dar așa cum rezultă din dosarul de instrucție, din păcate, el a fost „victima” și și a unei alte condamnări în timpul detenției sale după „revenirea” (nu tocmai „protocolară”) în țară (Franța), care ar fi fost doar parțial (sau deloc) contopită cu cea „principală”, pe care o executa, motiv pentru care „liberabilitatea” lui (liberatea condiționată sub control judiciar), ar fi fost „ușor translataă în timp”.În sfârșit, întrerupându-și școlaritata (studiile) în clasa a VIII-a, devine un delincvent juvenil, iar de la vârsta de 16 ani va fi interpelat de mai multe ori pentru diferite infracțiuni (mai mult sau mai puțin minore) motiv pentru care va fi plasat sub tutela unui magistrat (judecător) pentru minori.Devenind „francez” la 18 ani (prin naturalizare), decide să integreze Marina militară (Forțele Armate al Marinei franceze), dar are ghinionul de a comite „un jaf armat” (infracțiune criminală deosebit de gravă) cu puțin timp înainte de încorpoare.Așa cu menționează în depoziția (declarația) sa „nu avea niciun motiv să acomită un asemenea act infracțional, doar voiam să devin militar”, dar, din păcate „nu eram stăpân pe situație și nu mă puteam controla”, pur și simplu, eram, efectiv, „posedat”.Din fericire (sau nu, pentru el), expertiza psihiatrică (conform căreia ar fi fost într-o stare de „iresponsabilitate penală”) „îl salvează” de detenție, dar va fi spitalizat în unități (structuri) psihiatrice ale unor spitale din departamentele Seine-Maritime și Eure cu diagnosticul de „schizofrenie” (paranoidă), timp de peste un an.Ceea ce nu a impiedicat, toutuși, justiția ca să-l condamne, pentru prima dată, în 2006 pentru furt, căreia vor urma alte condamnări până în 2011, printre care și amenințarea cu moartea, când decide să plece în Afganistan, o decizie foarte „la modă”, în acea perioadă, în rândul tinerilor francezi de origine musulmană.Între timp, în 2008 pleacă în Canada unde se va converti la islam luându-și numele de mujahedin „Zakaria” și intră în contact cu alții care au revenit din Afganistan. Dar în 2010 va fi expulzat din Canada pentru că ar fi agresat „mai mulți fideli ai unei moschee, cărora i-ar fi reproșat că ar fi „musulmani falși/ipocriți”.Ca urmare, anul următor el revine în Franța și se stabilește la Bordeaux, unde ia decizia de a se „instala” (stabili) în Afganistan unde reușește să intre legal cu o viză de lucru de 3 luni în domeniul „umanitar” cu scopul „de-a putea face o idee despre talibani” (adică, de a-i cunoaște pe talibani, de aproape). La început locuiește (ca „nou recrut”) într-o tabără (cu corturi) la Mir Ali în Pakistan (în munții pakistanezi Orakzai), unde după 6 luni fiind clasat (considerat) ca „sigur”, va deveni mesajer între talibanii din Waziristanul pakistanez și cei din provincia afgană Khost, unde de altfel, va fi și interpelat în 2012 de către un polițist de frontieră afgan care îl predă forțelor aliate internaționale.Merită de remarcat faptul (interesant) că el se va atașa „mentalității” talibanilor (din Afganistan și Pakistan) și luptei cu caracter terorist în care sunt angajați aceștia dar va denunța ideologia și practicile organizației teroriste și criminale Al Qaeda.Predat autorităților franceze în cursul lunii mai 2014 (după cca 1 an și jumătate de sejur în închisorile americane din Afganistan) și încarcerat în regiunea sa de reședință Normandia, la centrul „medieval” de detenție provizorie Bonne-Nouvelle din Rouen (DISP Rennes-Grand Ouest, Bul. Europei nr. 169, 76100 Rouen, dat în folosință 1864, cu 272 de celule și 518 locuri operaționale pentru bărbați, respectiv, cu 35 de celule si 52 de locuri operaționale pentru deținute și 34 de celule individuale pentru minori dar și un cartier de smilibertate cu 19 celule și 20 de locuri operaționale), expertiza psihiatrică pune în evidență la el „o structură de personalitate comportând caracteristici ale psihozei” dar neagă „abolirea discernământului” (deci, implicit, „iresponsabilitatea penală”) și aprobă cercetarea lui penală în stare dearest preventiv, recomandându-i, în plus, să beneficieze și de o „reală pregătire profesională”. Celibatar, fără familie (și fără copii), Franck Elong Abé va fi plasat în detenție provizorie și clasat, în cursul lunii noiembrie 2015, DPS (Détenu Particulièrement Signalé/Deținut sub supraveghere permanentă), datorită „periculozității sale deosebite/ieșite din comun” (pentru pericolul deosebit pe care îl reprezenta pentru anturajul său) și a „instabilității sale psihice” (care „genera, automat, un comportament violent), ceea ce îl izolează de școală, de activități socio–eucative și sportive, dar îl va apropia de deținuți integriști și radicalizați.Foarte probabil, pentru că în luna septembrie va fi condamnat la 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corecțional din Rouen (capitala regiunii administrative Normandia) într-un alt dosar infracțional grav, conform unor surse oficiale, de „tentativă de evadare” (cu luare de ostatici, cu un „makeshift weapon” în unitatea de ingrijiri medicale cu caracter phihiatric al închisorii Lille-Loos-Sequedin/DISP Lille Eurométropole, unde era încarcerat). De fapt, închisoarea Lille-Loos-Sequedin este un centru penitenciar modern aflat sub DISP (Direcția Interregională a Serviciului Penitenciar) Lille–Grand Nord dată în folosință recent (în 2005) care are în componența sa un cartier de detenție provizorie pentru bărbați (cu 361 de celule și o capacitate operațională de 436 de locuri), un cartier de detenție provizorie pentru femei (cu 129 de celule și o capacitate operațională de 149 de locuri), dar și un cartier de semilibertate pentru bărbați (cu 14 celule și o capacitate operațională de 49 de locuri) și pentru femei (cu 8 celule și o capacitate operațională de 11 locuri) dar și un CNE (CNO–Centru Național de Evaluare/Centru Național de Observație), o structură înternă a Administrației Penitenciare Franceze (AP) care are ca obiectiv studiul personalității deținuților și evaluarea periculozității acestora înainte de orientarea lor către centrele private de libertate în care urmează să-și execute pedepsele. În sfârșit, statutul de DPS lui Franck Elong Abé i-a fost renoit și în cursul lunii mai 2020. Între timp, în luna aprilie 2016, el va fi condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru participarea sa la „o asociere de răufăcători în vederea perpetrării unu act terorist”.Transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles în luna octombrie 2019 el va fi plasat într-un QI (cartier de izolare) până când „grație comportamentului său corect și respectuos” și în „absența incidentelor disciplinare” începând cu luna august 2019, (re)devine DPS.În momentul transferului deținutului Abé în această închisoare (preveztă cu „Salons familiaux”/Saloane familiale, „UVF–Unités de vie familiales”/Unități de viață familială și „Parloirs simples”/Prison visiting room), densitatea carcerală era de 82,2%, adică, erau încarcerate cca 129 de persoane.Capturat de către americani în 2012 și încarcerat în închisoarea de la Kabul, acesta s-ar fi radicalizat, ceva mai devreme, în Centrul penitenciar (Maison d'arrêt/Centru de detenție provizorie) modern de la Bordeaux-Gradignan (DISP Bordeaux–Sud Ouest, dat în folosință în 1967, cu un cartier pentru bărbați cu 305 de celule individuale–cu o densitate carcerală de 221,61%, cu un cartier pentru femei cu 21 de celule și 22 de locuri operaționale–cu o densitate carcerală de 186,3%, cu un cartier pentru minori cu 23 de celule individuale–cu o densitate de 47,8% și cu un cartier pentru bărbați de „pedepse amenajate” cu 68 de celule și o capacitate operațională de 82 delocuri–cu o densitate carcerală de 61%).Conform informațiilor din dosarul de instrucție, Abé ar fi ajuns singur (adică, neînsoțit) în Afganistan (cu contract de mmuncă de tip umanitar), unde după ce ar fi aderat la triburile talibane urma să se angajeze ca mujahedin în „Războiul sfânt”, contra celor pe care aceștia considerau „mécréants” (atheistic, unbeliever), adică, „jandarmii lumii” (americanii) și forțele de coaliție internațională angajați în GWOT (Global War on Terror, declanșat pe 28 septembrie 2001 de către George W, Bush după atacarule teroriste de 11 septembrie în SUA). Înainte de a-l asasina pe Yvan Colonna în închisoarea de maximă siguranță de la Arles (unde este transferat în octombrie 2019), acesta l-ar fi „susținut” public pe asasinul profesorului de istorie–geografie Samuel Paty (de la școala generală Le Bois d'Aulne, în vârstă de 47 de ani, originar din Moulins, departamentul Allier, regiunea Auvergne-Rhône-Alpes, căsătorit și tatăl unui copil în vârstă de 5 ani) și ar fi refuzat orice fel de comunicare cu spraveghetorii (gardienii). Legat de acesta din urmă, reamintesc faptul că pe 16 octombrie 2020, în jurul orei 17h15 polițiștii de la BAC (Brigada Anticriminalitate) din Conflans-Sainte-Honorine (considerată capitala franceză a industriei transportului fluvial, departamentul Yvelines–Grand Paris Seine et Oise) sunt alertați de către polițiștii municipali din Eragny-sur-Oise (departamentul Val d'Oise), după ce descoperă pe drumul public județean (D48E) cadavrul unui bărbat decapitat, nu departe (la cca 3,5km, pe str. Ambasadorului) de Școala generală Le Bois d'Aulne (aparținând Academiei Versailles), identificat în persoana profesorului Samuel Paty.Agresorul, Abdoullakh Anzonov (având la naștere numele de Abdoullakh Abouyezidovitch), un tânăr cetățean rus (de origine cecenă) în vârstă de 18 ani (născut la Moscova), cunoscut autorităților polițienești franceze (ca delincvent juvenil) pentru infracțiuni corecționale de drept comun minore (degradare de bunuri și violență în bandă organizată), fără, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, avea statutul de refugiat politic în Franta (împreună cu părinții săi) și a obținut pe 4 martie 2020 un titlu se sejur (carte de rezident, valabil 10 ani), cu domiciliul în Evreux (prefectura departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia). „Auxiliar de curățenie” el va fi acceptat la un curs de „întreținere a spațiilor verzi” pe care ar fi trebuit să urmeze între iunie 2020 – februarie 2021, dar va fi exmatriculat datorită absențelor acumulate. În ciuda eșecului său școlar dar și a diferitelor incidente (violență verbală și fizică contra mai multor deținuți sau chiar și gardieni ai închisorii) în cursul anului 2020, începând cu luna februarie 2021, Franck Elong Abé redevine un „deținut cu statut ordinar” din DPS.În urma mai multor sesizări, în luna mai 2021, Administrația Penitenciară preconizează transferul acestuia într-o unitate administrativă de tip QER (Cartier de Evaluare al Radicalizării), dar până la urmă, proiectul este abandonat.S-ar părea că, cel puțin aparent, „omul ar fi fost pregătit să ajungă în Paradis” și „să moară ca un adevărat erou” (pentru Allah), evident, cu ambiția „de a deveni mare pentru Islam”.Ca urmare, Abé își instalează biroul în celula sa, își așează frigiderul pe pat, iar el doarme pe o pătură întinsă pe sol (o practică des întâlnită la „fanaticii” islamismului). Cum „liberabilitatea” lui (eliberarea sa condiționată sub control judiciar) se apropia, în cursul lunii februarie 2022, când, cu Yvan Colonna, încă juca șah și Pétanque (joc cu bile al cărui scop este de a arunca bilele de metal cât mai aproape de o țintă, o mică bilă de lemn colorată, numită și „cochonnet"/„purcica. în mod normal pe o suprafață plană de țărână, pământ uscat acoperit cu praf), Franck Elong Abé ar fi afirmat că după ieșirea din închisoare se va îndeletnicii cu „creșterea caprelor”, foarte probabil, ca o aluzie la „profesia” lui Yvan Colonna (care înainte de a fi interpelat în 2003 era specializat în această activitate).Într-un asemenea context, între „imaginea carcerală” a lui Franck Elong Abé, conform raportului lui Corinne Puglierini (fosta directoarea a închisorii de maximă siguranță de la Arles) și „parcursul carceral haotic” al acestuia (conform anchetei noastre) pare să fie o profundă disconcordanță.În sfârșit, în al 3-lea rând, trebuie să remarcăm faptul că pare mai mult decât suspect faptul că Abé a fost transferat la închisoarea de maximă siguranță de la Arles.Pentru că chiar și în cazul „deosebit” de grav, adică, recidivă, cu o condamnare suplimentară necontopită (de 30 de luni de închisoare de către Tribunalul Corectional din Rouen pentru o „tentativă de evadare”), inclusiv, fără grațiile închisorii pentru „bună purtare” (ceea ce ar contrazice conjectura lui Corinne Puglierini), în total, Abé avea de executat 9 ani+30 de luni de detenție criminală (adică 11 ani și jumătate), iar după 2/3 de privare de libertate, cel puțin teoretic, era liberabil (chiar dacă nu la prima sau a doua solicitare, dar la următoarele).Având însă în vedere încarcerarea lui în detenție provizorie din mai 2014 (imediat, după extrădarea lui în Franța), în octombrie 2019 (când are loc transferul lui la închisoarea de maximă siguranță/Maison Centrale de la Arles aflată pe DJ 35, pe o suprafață de 110 000 m2, cu 160 de celule, dar cu o o capacitate operațională de 157 de locuri), Abé ar fi executat deja (în cazul cel mai grav) din totalul pedepsei sale 5 ani, adică, aproape ½ din pedeapsă și în scurt timp, putea deveni liberabil, conform celor susținute de către fosta directoare a închisorii Corinne Puglierini.Într-un asemenea context, sub nicio formă nu poate fi justificat transferul lui într-o închisoare de maximă siguranță, rezervat, în exclusivitate, condamnaților la pedepse lungi de închisoare (recluziune criminală), inclusiv, celor condamnați la închisoare pe viață.Cu atât mai mult cu cât în „aprecierea parcursului său carceral” si „comportamentul său în mediul carceral” existau disconcordanțe radicale. Ca urmare, acest transfer nu a fost deloc întâmplător, ceea ce, de altfel, sursele mele din mediul carceral și confirmă.După „evaluarea” lui Abé în închisoarea Lille-Loos-Sequedin (în cadrul Centrului Național de Evaluare) în timpul detenției sale provizorii, acesta părea să fie „omul ideal” pentru misiunea de a-l executa pe Colonna.Amândoi erau erau „en fin de peine” (la srârșitul pedepsei) și în plus, exista riscul ca Yvan Colonna să fie transferat la închisoarea Borgo din Corsica (un „centru istoric de detenție” cu 2 cartiere pentru condamnați și un centru de detenție provizorie pentru preveniți, la cca 15km de Bastia–prefectura departamentului Corsica de Nord), dar de vină ar fi fost Covid-2019, care ar fi încurcat toate planurile.Inclusiv, pe ale mele, care ar fi împiedicat (conform Administrației Penitenciare) să-l vizitez și să stau de vorbă cu el.În orice caz, din „ordinul mieilor”, cel din urmă nu trebuia să părăsească închisoarea din Arles decât cu picioarele în față, pentru că acesta avea de gând „să vorbească”, ceea ce de altfel s-a și întîmplat.Iar asasinul era o „pradă ușoară”, ușor influențabil și manipulabil care are șanse relativ scăzute să asiste la propriul său proces și oricum, având în vedere tublburările sale psihice (schizofrenie, paranoia și foarte probabil, o combinație a lor, „liniară” sub formă de „schizofrenie paranoidă”) chiar dacă va spune „ceva” nu cred că va fi luat în considerare.Dar nici nu cred că ar avea ce spune, pentru că la rândul său, atât el, cât și Erignac și Colonna, el este victima unei conspirații naționaliste pusă la punct și dusă la bun sfârșit de către „mieii” corsican, reduși la tăcere și „crescuți” pe fermele insulei.Cu certitudine, având în vedere relațiile apropiate și „cordiale” pe care le-ar fi avut Abé (martir pentru Allah) cu Colonna (martir pentru Corsica), este foarte puțin probabil ca el să fi bănuit ca ve deveni, într-o zi asasinul lui, ceea ce celui din urmp „nici prin minte nu i-ar fi trecut” !Colonna era un ultranaționalist echilibrat, responsabil, de caracter, fără a fi un criminal, care s-a lăsat antrenat într-un joc al unor „iele” mai mult „mielizate” decât „sirenizate”, crezând că va putea ieși învingător și biruitor în calitatea sa pe care a dobândit-o (neintenționat/nepremeditat) de „icoană a naționalismului corsican”.În ceea ce îl privește pe Abé, acesta era un descreierat radicalizat cu o profundă instabilitate psihică, nu atât dominat de demoni (cum credea), cât mai ales de halucinații datorate unor simptome specifice unei schizofrenii „lejere” (debutante și netratate), fără un profil killer înnăscut, care, sub nicio formă n-ar fi trebuit să se „intersecteze” într-un centru privat de liberate, așa cum am detaliat acest lucru.Dar din păcate, soarta a decis altfel. Pentru ca nedeterminarea ambiguității comportamentului haotic a lui Franck Elong Abé să fie și mai clară în mediul carceral merită să menționez aici si faptul că pe 30 martie 2022, în fața Adunării Naționale, când Corinne Puglierini este audiată în prezența succesorului său la direcția închisorii din Arles, Marc Olivier, ea rămâne fermă pe poziție și susține (în continuare) că profilul deținutului Abé, nu ar avea nimic „notabil”, chiar dacă succesorul ei confirmă că acesta din urmă va comite, totuși, alte evenimente, considerate, „notabile”, înainte ca statutul său de DPS să fie „ridicat” pentru a devein un „dețiunt ordinar”.Astfel, pe 17 iulie 2020 (după numai două luni și jumătate după ce iese din izolare), atunci urmând o pregătire în domeniul întreținerii spațiilor verzi, acesta îi „dă un cap în gura unui detinut pe care îl umple de sânge”, numai pentru simplul fapt că „ar fi înțeles greșit modul în care urma să fie utilizat sistemul de irigare a a acestora”, iar pe 10 decembrie blochează curtea promenadei închisorii îar în interiorul acesteia va vandaliza (premeditat) proiectoarele, tuburile de neon, cabinele telefonice și alte obiecte puse la dispoziția deținuților.Și asta după ce în cursul lunii martie el s-a bătut cu alți 2 deținuți musulmani din cauza Islamului, motiv pentru care este transferat în QI (cartierul de izolare).Și în sfârșit. după ce pe 14 iulie 2021 (de ziua națională a Franței), el atacă un supraveghetor (gardian) pe care îl amenință cu moartea, pe 25 august va agresa fizic un membru al personalului închisorii în timp ce, în perioada mai–septembrie 2021 acesta va boicota, systematic, complexul sportive din cauza unor neînțelegeri cu instructorii responsabili cu educația fizică a deținuților.Înainte de a-l sugruma pe Yvan Colonna pe 2 martie 2022, pe 14 ianuarie va mai ataca și un alt deținut („dându-i un pumn în gură și făcându-l Ko”) pentru simplul fapt că i-ar fi făcut reproșuri în legătură cu menajul pe care l-a prestat și de care acesta n-ar fi fost mulțumit. Și în plus, conform investigațiilor noastre, acesta ar fi avut, deja, în total, înainte să fie transferat la Arles, cca 29 de incidente, mai mut sau mai puțin grave (conform dosarului său carceral/de detenție și reactualizat în „spitalul–închisoare” Seclin). Merită de menționat aici faptul că spitalul psihiatric pentru deținuți din Seclin (oraș în departamentul Nord, regiunea administrativă Hauts de France în partea flamană a regiunii urbane Lille Eurométropole) dat în folosință în 2013, este o unitate medical – carcerală, „betonată” (atât în interior cât și „de jur împrejur”), cu foișoare și acces „ultrasecurizat”, numit în jargon administrativ UHSA (Unitate Spitalicească Special Amenajată), cea de a 6-a în Franța, în care sunt internați deținuții cu tulburări psihice (mai mult sau mai puțin grave) aflată în subordinea Centrului de detenție provizorie Lille–Sequedin și CHRU Lille (Centrul Spitalicesc Regional Universitar din Lille, cu profesorului Pierre Thomas, șeful Polului psihiatric) și creată prin Legea de programare și de orientare a justiției din 2002.Echipamentul personalul este prevăzut în jurul gâtului (atunci când se delasează) către „camerele” (celule îmbrăcate, în interior, în lemn) un „bandaj din fibră de carbon” pentru a fi protejat în cazul unui „derapaj” neprevăzut al unui bolnav (deținut), ceea ce mă duce cu cândul la celebrul film de ficțiune RoboCop (film de acțiune științifico-fantastic din 1987 regizat de către Paul Verhoeven). Instituția a fost dată în folosință cu 39 de supraveghetori (gardieni), 53 de asistenți medicali, 39 de infirmieri și 5 medici–psihiatru cu 60 de paturi, divizată în 3 secțiuni Majorelle (bleu–cu o tonalitate blândă, apropiată de culoarea violet, după numele artistului francez Jacques Majorelle care a promovat în lucrările sale, cea mai sensibilă, cu spitalizări sub constrângere, indiferent de sex și vârstă), Garance (garanță roșie extrasă din Roiba/Rubia tinctorum, o plantă ierboasă din familia Rubiaceae, cunoscută și sub denumiri populare: rimenele, rodea, pațchină, rezervată urgențelor, cu acordul deținuților, atăt bărbați, cât și femei sau minori) și în sfârșit Véronèse (după numele pictorului venețian al Renașterii Paolo Caliari/Véronèse dedicat deținuților cu lung sejur în vederea pregătirii unui „proiect de viață” după punerea lor în libertate). Interesant este și faptul că Abé ajunge în această unitate medicală (psihiatrică) pentru că în cursul lunii februarie 2015 (adică, după jumătate de ani după extrădarea sa în Franța și încarcerarea lui centrul de detenție „Bonne Nouvelle”/Veste bună – sic ! ca o ironie a sorții) el va eșua într-o sinucidere (voit sau nu), greu de spus dacă era sau nu, un fake.Cert este faptul că în ziua de 10 martie el reușește să „atragă” în „camera” (celula) sa o internistă (în psihiatrie) Diane D (în vârstă de 27 de ani) pe care o amenință cu moartea (punându-i la gât axul bobinei din toaletă pe care era plasat sulul de hârtie igienică) spunându-i: „Te previn, dacă vei apăsa pe bip-ul tău, eu voi înfige țeava (axul) în gâtul tău. Tu vei veni cu mine și mă vei însoți până la terenul de fobal”.Dar internista, în disperarea ei, după două minute, va striga după ajutor și imediat vor intervenii infimierii aflați în proximitatea locului care îl vor anihila pe agresor fără niciun fel de violență, prin injectarea unui calmant puternic.La întrebarea dacă actul său a fost sau nu o „tentativă de evadare”, Abé nu va răspunde deloc și ca urmare, va fi îndepărtat atât de curtea de promenadă cât și de terenul de fotbal.In fața instanței, avocatul său Pauline Vallois, a cărei intervenție, de altfel, va fi rapidă, nu existau niciun fel de probe materiale care să fi pus în evidență, o eventuală, tentativă de evadare, motiv pentru care acesta pleda pentru„relax” (achitarea lui).Din contră, procurorul Reublicii de Rouen, care se uita în ochii inculpatului, înconjurat în boxă de către membri ai BAC (Brigada de AntiCriminalitate) echipați cu pistoale Taser X26 (cu impulsuri electrice și cu cameră video incorporată), pregătiți să intervină cu „eficacite” (la nevoie), contestă spusele avocatei: „El și-a premeditat gestul. Contează prea puțin dacă avea sau nu șanse de evadare. Fapta este de o extremă gravitate” și silictă de 3 ani de închisoare.În ceea ce privește victima Diane D., conform avocatului ei Honoré Derain, afirma că ar rămâne traumatizat pe viață din cauza acestui eveniment dramatic, de care își va aduce aminte de fiecare dată când deschide poarta închisorii.Verdictul a fost conform așteptărilor, 4 ani de închisoare (cu 18 luni de suspendare) și plata sumei de 3.000 € reprezentând daune morale.

Tragedia din Ucraina, provocată de primitivismul lui Vladimir Putin, generează tot felul de reacții bizare sau gregare într-o lume cu multe minți precare. Uneori,...

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4 Lacrimi, bocete de disperare ale familiilor care își plâng morții, case și blocuri incendiate, scene inimaginabile de dezolare ….După 4 zile de Război, poporul...

Considerat de către autoritătile judiciare americane un „angajat" moral în atacurile teroriste islamiste din 11 septembrie 2001 din SUA şi un „posibil" pilot-kamikaze al celui de-al 5-lea avion care urma să efectueze o „aterizare forţată" pe Casa Albă, franco-algerianul Zac(h)arias Moussaoui (Zakariyyā Mūsawī, n.1968), este primul şi singurul condamnat în acest dosar de terorism organizat, de mare anvergură, fără precedent în istoria evenimentelor tragice americane. În ciuda faptului că pe 29 mai 2006, un mesaj din partea lui Oussama Ben (Bin) Laden, considerat autentic de către autorităţile americane, infirmă orice fel de implicare a acestuia în derularea evenimentelor. Astfel, pe 3 mai 2006, după 7 zile de deliberare, Juriul Popular compus din cei „12 oameni furioşi" (jurati) ai District Court for the Eastern District of Virginia (Alexandria Division) de la Tribunalul de Stat (de Înaltă Instanţă) din Alexandria (Statul Virginia – SUA), îl gaseste vinovat pe Zacarias Moussaoui, dar „îl trece pe acesta la limită”  (matematic vorbind), pe lângă pedeapsa cu moartea, considerată, totusi, de către cei prezenţi în sală ca sancţiunea penală „cea mai adecvată şi satisfăcătoare" în cazul acestuia. Mentionez aici faptul că, desi, într-un context (mai mult sau mai puțin) legal, condamnarea la moarte a lui Moussaoui, cel putin teoretic, ar fi fost posibilă (pentru că dacă acesta „ar fi ciripit (vorbit)", după interpelarea lui „întâmplatoare” pe 16 august 2001-datorită „unor neregularitati administrative” legate de viza sa de sedere în SUA, tragedia naţională americană din 11 septembrie putea fi evitată), el scapă de pedeapsa capitală, numai pentru că: „juraţii nu au putut estima cu o unanimitate de voturi condamnarea la moarte a acestuia”. Ca urmare, pe 4 mai 2006, dupa 41 de ore de dezbatere contradictorie, Judecătoarea Leonie Brinkema îl condamnă oficial pe Zacarias Moussaoui la închisoare pe viaţă incompresibilă (adică, fără posibilitatea eliberării condiţionate sub control judiciar în timpul vieţii). În timpul investigaţiilor mele în SUA (legat de tematica acestui material), am contactat o serie de persoane şi personalităţi din diverse instituţii (publice, respectiv, private), trusturi de presă, etc., ale Administraţiei Americane, implicate direct sau indirect (mai mult sau mai puţin) în elucidarea atentatelor teroriste comise pe 11 septembrie 2001.  Consider de datoria mea să menţionez faptul că în acestă lucrare expun o părere strict personală, care, în mod evident, nu angajează sub nicio formă, nici responsabilitatea morală şi nici cea juridică a celor cu care am intrat în contact şi care mi-au furnizat documente sau informaţii inedite legate de Zac(h)arias Moussaoui. Notă. Tematica acestui material face subiectul unei teze de doctorat aflată în fază de redactare (elaborare). În concluzie, orice informatie complementară (suplimentară) legată de aceasta este bine venită, dacă poate contribui la restabilirea adevărului istoric!