Acasă Etichete Grandes Ecoles

Etichetă: Grandes Ecoles

Le grand concours de Grandes Ecoles d’ingénieurs „Mines – Ponts” (Les...

https://www.youtube.com/watch?v=2GzK4vhUPCA Le Concours Commun Mines-Ponts est, avec les concours de Polytechnique-ESPCI-ENS, Centrale-Supélec, le Concours commun des instituts nationaux polytechniques (CCINP), et le Concours e3a-Polytech, l’un...

Enseignant dans les CPGE (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles) & les...

https://www.youtube.com/watch?v=qvS4KFolPT0 L'agrégation est un concours de recrutement de professeurs soit de l'enseignement secondaire, soit de l'enseignement supérieur.  Les professeurs agrégés de l'enseignement secondaire (fonctionnaire...

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI – 10). Subiecte de matematici...

Thomas CSINTA (France) Enseignant-chercheur (Research professor) en modélisation mathématique  et mathématiques appliquées en sciences de l’engénieur et social – éconimiques, Le Parisien (Franța), Director de...

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI – 6). Subiecte de fizică...

A Grande école is a specialised elite professional school that is separate from, but parallel and often connected to, the main framework of the French public university system. The grandes écoles offer teaching, research and professional training in single academic fields such as engineering, architecture, business administration, academic research, or public policy and administration. The schools only admit students through an extremely competitive examination process; a significant proportion of their graduates occupy senior positions in French business, academia, civil service and civil society. Grandes écoles primarily admit students based on their national ranking in competitive written and oral exams called concours, which are organised annually by the French central government. While anyone can register for concours, successful candidates have almost always completed two or three years of dedicated preparatory classes ('classes preparatoires') prior to admission. Most Grandes écoles are publicly funded and therefore have limited tuition costs. Some grandes écoles, especially business school (Écoles de Commerce), are organised privately, and therefore have more costly tuitions. The term Grande école originated in 1794 after the French Revolution, when the National Convention created the École normale supérieure, the mathematician Gaspard Monge and Lazare Carnot created the École centrale des travaux publics (later École Polytechnique), and the abbot Henri Grégoire created the Conservatoire national des arts et métiers. The model was probably the military academy at Mézières, of which Monge was an alumnus. The system of competitive entry was used as a means to open up higher education to more candidates based on merit. Some schools included in the category have roots in the 17th and 18th centuries and are older than the term Grande école, which dates to 1794. Their forerunners were schools aimed at graduating civil servants, such as technical officers (Ecole d'Arts et Métiers, renamed Arts et Métiers ParisTech, established in 1780), mine supervisors (École des mines de Paris established in 1783), bridge and road engineers (École royale des ponts et chaussées established in 1747), and shipbuilding engineers (École des ingénieurs-constructeurs des vaisseaux royaux established in 1741). Five military engineering academies and graduate schools of artillery were established in the 17th century in France, such as the Ecole de l'artillerie de Douai (established in 1697) and the later école du génie de Mézières (established in 1748), wherein mathematics, chemistry and sciences were already a major part of the curriculum taught by first-rank scientists such as Pierre-Simon Laplace, Charles Étienne Louis Camus, Étienne Bézout, Sylvestre-François Lacroix, Siméon Denis Poisson, Gaspard Monge (most of whom were later to form the teaching corps of École Polytechnique during the Napoleonic era). In 1802, Napoleon created the École spéciale militaire de Saint-Cyr, which is also considered a grande école, although it trains only army officers. During the 19th century, a number of higher-education grandes écoles were established to support industry and commerce, such as École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne in 1816, Ecole Supérieure de Commerce de Paris (today ESCP Business School, founded in 1819), L'institut des sciences et industries du vivant et de l'environnement (Agro ParisTech) in 1826, and École Centrale des Arts et Manufactures (École Centrale Paris) in 1829.

„Ma thèse en 180 secondes” (Teza mea de doctorat în 180...

https://www.youtube.com/watch?v=2-VUlu4egc8&pp=ygUPTW9oYW1lZCBLZXRhdGEs Prof. dr. Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al Agenției Universitare a Francofoniei AUF-Europe centrale et orientale despre a doua ediție...

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI – 5). Subiecte de fizică...

A Grande école is a specialised elite professional school that is separate from, but parallel and often connected to, the main framework of the French public university system. The grandes écoles offer teaching, research and professional training in single academic fields such as engineering, architecture, business administration, academic research, or public policy and administration. The schools only admit students through an extremely competitive examination process; a significant proportion of their graduates occupy senior positions in French business, academia, civil service and civil society. Grandes écoles primarily admit students based on their national ranking in competitive written and oral exams called concours, which are organised annually by the French central government. While anyone can register for concours, successful candidates have almost always completed two or three years of dedicated preparatory classes ('classes preparatoires') prior to admission. Most Grandes écoles are publicly funded and therefore have limited tuition costs. Some grandes écoles, especially business school (Écoles de Commerce), are organised privately, and therefore have more costly tuitions. The term Grande école originated in 1794 after the French Revolution, when the National Convention created the École normale supérieure, the mathematician Gaspard Monge and Lazare Carnot created the École centrale des travaux publics (later École Polytechnique), and the abbot Henri Grégoire created the Conservatoire national des arts et métiers. The model was probably the military academy at Mézières, of which Monge was an alumnus. The system of competitive entry was used as a means to open up higher education to more candidates based on merit. Some schools included in the category have roots in the 17th and 18th centuries and are older than the term Grande école, which dates to 1794. Their forerunners were schools aimed at graduating civil servants, such as technical officers (Ecole d'Arts et Métiers, renamed Arts et Métiers ParisTech, established in 1780), mine supervisors (École des mines de Paris established in 1783), bridge and road engineers (École royale des ponts et chaussées established in 1747), and shipbuilding engineers (École des ingénieurs-constructeurs des vaisseaux royaux established in 1741). Five military engineering academies and graduate schools of artillery were established in the 17th century in France, such as the Ecole de l'artillerie de Douai (established in 1697) and the later école du génie de Mézières (established in 1748), wherein mathematics, chemistry and sciences were already a major part of the curriculum taught by first-rank scientists such as Pierre-Simon Laplace, Charles Étienne Louis Camus, Étienne Bézout, Sylvestre-François Lacroix, Siméon Denis Poisson, Gaspard Monge (most of whom were later to form the teaching corps of École Polytechnique during the Napoleonic era). In 1802, Napoleon created the École spéciale militaire de Saint-Cyr, which is also considered a grande école, although it trains only army officers. During the 19th century, a number of higher-education grandes écoles were established to support industry and commerce, such as École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne in 1816, Ecole Supérieure de Commerce de Paris (today ESCP Business School, founded in 1819), L'institut des sciences et industries du vivant et de l'environnement (Agro ParisTech) in 1826, and École Centrale des Arts et Manufactures (École Centrale Paris) in 1829.

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI – 8). Subiecte de matematici...

A Grande école is a specialised elite professional school that is separate from, but parallel and often connected to, the main framework of the French public university system. The grandes écoles offer teaching, research and professional training in single academic fields such as engineering, architecture, business administration, academic research, or public policy and administration. The schools only admit students through an extremely competitive examination process; a significant proportion of their graduates occupy senior positions in French business, academia, civil service and civil society. Grandes écoles primarily admit students based on their national ranking in competitive written and oral exams called concours, which are organised annually by the French central government. While anyone can register for concours, successful candidates have almost always completed two or three years of dedicated preparatory classes ('classes preparatoires') prior to admission. Most Grandes écoles are publicly funded and therefore have limited tuition costs. Some grandes écoles, especially business school (Écoles de Commerce), are organised privately, and therefore have more costly tuitions. The term Grande école originated in 1794 after the French Revolution, when the National Convention created the École normale supérieure, the mathematician Gaspard Monge and Lazare Carnot created the École centrale des travaux publics (later École Polytechnique), and the abbot Henri Grégoire created the Conservatoire national des arts et métiers. The model was probably the military academy at Mézières, of which Monge was an alumnus. The system of competitive entry was used as a means to open up higher education to more candidates based on merit. Some schools included in the category have roots in the 17th and 18th centuries and are older than the term Grande école, which dates to 1794. Their forerunners were schools aimed at graduating civil servants, such as technical officers (Ecole d'Arts et Métiers, renamed Arts et Métiers ParisTech, established in 1780), mine supervisors (École des mines de Paris established in 1783), bridge and road engineers (École royale des ponts et chaussées established in 1747), and shipbuilding engineers (École des ingénieurs-constructeurs des vaisseaux royaux established in 1741). Five military engineering academies and graduate schools of artillery were established in the 17th century in France, such as the Ecole de l'artillerie de Douai (established in 1697) and the later école du génie de Mézières (established in 1748), wherein mathematics, chemistry and sciences were already a major part of the curriculum taught by first-rank scientists such as Pierre-Simon Laplace, Charles Étienne Louis Camus, Étienne Bézout, Sylvestre-François Lacroix, Siméon Denis Poisson, Gaspard Monge (most of whom were later to form the teaching corps of École Polytechnique during the Napoleonic era). In 1802, Napoleon created the École spéciale militaire de Saint-Cyr, which is also considered a grande école, although it trains only army officers. During the 19th century, a number of higher-education grandes écoles were established to support industry and commerce, such as École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne in 1816, Ecole Supérieure de Commerce de Paris (today ESCP Business School, founded in 1819), L'institut des sciences et industries du vivant et de l'environnement (Agro ParisTech) in 1826, and École Centrale des Arts et Manufactures (École Centrale Paris) in 1829.

Protejat: Corupția și crima în bandă organizată la Facultatea de Alimentație...

Se pare că o (mare) majoritate dintre studenții facultății facultății AT (Alimentație si Turism)–secția IMIT a Universității Transilvania din Brașov (dar și a secțiilor Ingineria produselor alimentare, Controlul și expertiza produselor alimentare, Inginerie și management în alimentație publică și agroturism) a Universității Transilvania din Brașov nu au nici măcar cunoștințe elementare de matematică (despre numere reale, mulțimi, șiruri, funcții, ecuații algebric, etc.)  și fizică (despre sisteme de referință, stări de agregare ale materiei, mișcări, viteză, accelerație, unități de măsură, etc.), dar acestia sunt admisi, sistematic (după crearea acesteia în 2016) la această unitate de învățământ superior,  cu filiere „non-realiste” („ne-realiste”, „ireale”), adică „umaniste” pentru a deveni ingineri în industria turismului românesc (și numai în industria turismului românesc, pentru că aceasta nu are, absolut nimic de-a face, cu cel extern, nici ca structură organizatorică și nici ca profil adaptat pe piața de competențe, adică, nici ca formă și nici ca fond).  Ca urmare, cum este posibil ca o universitate de stat, finanțată din bani publici să-și bată joc de studenții săi (cărora le „acordă”, în plus și locuri „fără taxe”) știind că aceștia nu au niciun viitor  în acest domeniu? Cum poate o instituție de învățământ superior delivra diploma de inginer unor analfabeți la matematică și fizică (fără cunoștințe elementare !) care ar trebuie sa creeze modele fizico-matematice pentru implementarea unor dispozitive tehnico–administrative în  industria turismului ? În contextul în care nivelul de cunoștințe al acestora nu depășește nici măcar (în cazul fericit !) nivelul cunoștințelor dobândite în școala generală, având în vedere faptul că un student „umanist” (care provine de la secția „umană” a unui liceu sau colegiu), în care chiar dacă avea în programă „ceva” matematică (și fizică), el nu a mai învățat, practic, nimic ! Dar mai ales, cum pot spera cadrele didactice de specialitate (de matematică și de fizăcă) că asemenea „specimene” vor reuși să însușească în primul an de studii o programă de matematică compusă din Analiză Matematică (funcții de o variabilă și două variabile reale, limite de funcții, continuitate, derivabilitate–derivate  parțiale, diferențiabilitate, integrabilitate–integrale simple și duble, ecuații diferențiale, spații vectoriale–algebră liniară, matriuci, determinanți, structuri algebrice, etc.), Probabilități și Statistică Matematică (evenimente și modele probabilistice, variabile aleatorii, spații probabilizabile, indicatori statistici și serii statistice  de medie, de dispersie, regresie, etc.) și Fizică (sisteme de referintă, mișcări–ecuații de mșcare, stări de agregare, elemente de mecanica și dinamica fluidelor, de meteorologie, fenomene de transport în fluide, etc.) ? O adevărată prostituție intelectuală pe bani publici ! Ne-am bătut joc de titlul științific de „Doctor”, acordându-l (prin canalele tentaculare ale corupției) contra unor lucrări științifice de plagiat, copy–paste sau compuneri ordinare (nici măcare de valoarea unui eseu studențesc)  unor absolvenți de învățământ superior „subcalificați”, „non–valori”, analfabeți funcționali (nu puțin dintre ei formați în  focarele de infecție și poluare intelectuală ale universităților private sau chiar și de stat, „second hand”) fără nico vocație de cercetare (și publicații cu caracter științific), provenite fie din învățământul preuniversitar (școală generală, liceu), fie din „viața activă” sau chiar și unor pensionari (fără niciun contact cu cercetarea academică) dintre care foarte mulți au ajuns chiar și cadre didactice universitare și nu puțin dintre ei, profesori universitari! Acum, ne străduim să acordăm titlul de „Inginer” unor studenți care în științele fizico–matematice nu au nici măcar cunoștințe de liceu ? Adică,  care în cel mai fericit caz stăpânesc programa de școala generală! Mă întreb, ce mai urmează ? Extras din scrisoarea adresată conducerii universității Transilvania și a facultății de Ingineria și Managementul în Industria Turismului: „În atenția D-nei Liliana Rogozea, prorector, D-nei Cristina Maria Canja–director  departament IMAT, D-nei, Carmen Bădărau și D-nei Ioana Sonia Comănescu– prodecani.Bună ziua d-na profesor Liliana Rogozea,Vă contactez din partea d-lui profesor Dan Săvescu, care fiind în străinătate, printr-un lanț al slăbiciunilor, via profesorul Narcis Zărnescu, secretar științific la AOȘR-Secția a X-a (printre altele, mmembru și al Staff al Jurnalului Bucureștiului) m-a îndrumat către dvs.Sunt conștient de faptul că deranjez, pentru că atât momentul (sărbătorile de iană) cât și subiectul (Licența IMIT) sunt absolut „dezagreabile”, dar, din păcate, nu știu dacă voi putea fi disponibil, cel puțin pentru tematica din urmă, în viitorul (foarte) apropiat.Ca să trec direct la subiect, un fost student al Universității Transilvania (în Licența IMIT), „inginer” și manager în Industria Turismului, cum spune el, „fără niciun fel de cunoștințe-nici măcar elementare, de matematică și fizică”, admis în facultatea de AT (Alimentație și Turism) la sectia IMIT (Ingineria și Managementul din Industria Turismului) cu o diplomă de bacalaureat cu „profil uman”, care a absolvit cu „note bune”  disciplinele de Analiză Matematică, Probabilități și Statistică Matematică, respectiv, la Fizică, ne descrie detaliat, într-o scrisoare, pe care ne roagă să o publicăm, modul în care studenții, în cadrul Licenței IMIT sunt „trecuți” fără să „aibă niciun fel de cunoștițe la disiplinele fundamentale”, la „mica înțelegere” cu titularul de curs, sub pretextul (cu justificarea”) că „oricum, matematica nu contează mai târziu”.Însă, întocmai, aici este problema!În primul rând, cum este posibil ca un absolvent de liceu cu profil „uman”, care deși mai are în programa de liceu, teoretic, un curs de matematică, dar, practic, nu mai învață „mai nimic”, să fie admis în cadrul unei licențe (L1) în domeniul ingineriei, fie și în industria turismului? Este o dramă, pentru că acel candidat nu dispune decât cel mult de niște cunoștințe („foarte”) elementare de matematică din școala generală!În al doilea rând, cum este posibil, ca acesta să ajungă să obțină o diplomă în cadrul unei licențe de inginerie, când în anii următori (L2-L4), într-o serie de discipline, el ar trebui să-și utilizeze cunoștințele fizico-matematice (economie, gestiune, etc.), cu atât mai mult cu cât, în acest an universitar (2022–2023), fizica este „extinsă” și la o disciplină periferică ei, „climatologia”?Drama studentului nostru, Marius Dăscălescu (*), este că el și-ar fi dorit să-și continue studiile într-un master de inginerie a turismului în Franța, la Universitatea Littoral sau la Universitatea Toulouse-Jean Jaurès (având în vedere faptul că Universitatea Dauphine–Paris 9, este mult prea selectivă și greu accesibilă), dar din păcate „inginerul” care după cum ne spune nu are „nici măcar cunoștințe de matematică de nivel de școală generală”, nu-și poate realiza visul.Ca să-și susțină punctul de vedere  și veridiciatea celor afirmate, acesta spune că s-ar afla și în posesia unor mărturii scrise și semnate, ale altor foști studenți ai licenței IMIT, astăzi, „ingineri străluciți” în ingineria turismului. Și în plus, ne asigură că, un eventual, „flagrant delict” organizat de către DNA în luna ianuarie 2023, „înainte șau după examenele” (în cadrul sesiunii din primul semestru) la științele fundamentale (matematică și fizică), adică, la cele de Analiză Matematică, respectiv, de Fizică și Climatologie, va putea confirma spusele lui. Concret, faptul că acestea vor fi promovate de către studenți care „n-au nimic în comun nici cu științele fizice și nici cu matematica”.În sfârșit, d-nă profesor, eu cred că am putea ajunge la un compromis, care ar putea fi (sigur) benefic, atât cadrelor didactice, cât și studenților, conform unui algoritm (dispoztiv educațional) care ar putea face cinste, nu numai facultății de AT, dar și Universității Transilvania.Respingerea la examenele în sesiunea de iarnă, la disciplinele de Analiză Matematică, respectiv, Fizică și Climatologie,a tuturor studenților (din anul I) care nu corespund din punctul de vedere al pregătirii cerințelor impuse de programă.Implementarea unor cursuri ajutătoare (cum se întâmplă și în Franța), gratuit,tuturor studenților care provin din „filiere umaniste”, pentru ca în sesiunea din vară să se poată descurca, cât de căt, la disciplinele fundamentale, cu atât mai mult cu cât va trebui să facă față în cel de-al 2-lea semestru și disciplinei de „Porobabilități și Statistică Matematică” care nu este, totuși, o glumă, mai ales pentru niște studenți care „nu au nimic comun cu matematica”.3. Începând cu anul universitar 2023-2024, să implementați (cum se întâmplă și în Franța) un an pregătitor, L0 pentru studenții care vin „nepregătiți” pentru un profil de inginerie, cu o durată de un 1 an universitar, sancționat cu o diplomă de DAES (Diplomă de Acces la Studii Universitare), care să le permită asimilarea și poate, aprofundarea, cursurilor din primul ciclu universitar – Licență (L1-l4).Înainte de mă adresa dvs, am vorbit și am cerut și părerea profesorului Florian Colceag (un prieten și colaborator apropiat cu care în 2004, am fondat IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii  şi  Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), marginalizat oarecum, întocmai, datorită competitivității și performanțelor sale de către analfabeții funcționali–factori de decizie, din ministerele Educației și a Cercetării, dar și a altor personalități în domeniul educației, respectiv, ai AJTR (Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România) care susțin că „problema” pe care o aveți la secția de IMIT la Universitatea Transilvania este foarte gravă (și trebuie denunțată !), iar aceasta nu ar fi una izolată, dar o problemă, de fapt, și a altor universități din țară care pregătesc și ele studenți în acest profil. Cu alte cuvinte, acestea se confruntă cu aceași problemă, care din puct de vedere etic și profesional este „indecent și imoral” și face obiectul unui dosar penal în materie de „corupție și crimă în bandă organizată”, care trebuie combătută, cu orice preț și cu orice mijloace pentru a putea asigura (într-un timp „rezonabil”) tranziția de fază a sistemului universitar românesc dun starea de „fake” în starea „standard” (cel puțin) considerată „normală” în țările civilizate ale Europei.Și în sfârșit, pentru că studenții dvs nu pot fi pregătiți nici măcar prin intermediul unor „cursuri particulare” datorită nivelului lor foarte slab în domeniul științelor exacte, trebuie să luați măsuri urgente și eficace pentru eradicarea acestui flagel sau cel puțin, pentru diminuarea acestuia, pe cât se poate mult. Legat de această problemă, mă puteți contacta, oricând și sunt dispus la un dialog, atât cu dvs cât și cu responsabilii licenței IMIT din cadrul Universității Transilvania. Din contră, fără niciun răspuns din partea dvs, vom fi obligații să publicăm materialul în Jurnalul Bucureștiului sub formă de scrisoare deschisă adresată Ministrului Educațieiu și să-l distribuim pe (toate) rețelele de socializare, ziarelor locale (brașovene) dar și celor naționale, având în vedere caracterul „național” acestui flagel.”

Protejat: Concours „Prépa Ecricome” (Les Grandes Ecoles de Commerce et Management...

Ecricome est une association loi 1901 fondée en 1987 par de grandes écoles françaises de commerce et de management. Au gré des fusions et des mouvements, la banque d’épreuves compte cinq écoles de premier plan, multi-accréditées à l’international par EQUIS (European Quality Improvement System), AACSB (Association to Advance Collegiate Schools of Business) et/ou AMBA (Association of Masters of Business Administration)  et/ou EPAS (EFMD Programme Accreditation System). Cinq écoles, toutes multi-accréditées. De plus, toutes nos écoles siègent au sein de la Conférence des Grandes Écoles (CGE). Cette appartenance place nos écoles membres dans le cercle prisé des Grandes Écoles françaises car, seules 1% des écoles de management françaises en sont membres. Les écoles membres d’Ecricome délivrent des diplômes visés par le ministère de l’Enseignement supérieur et de la Recherche après une évaluation par une instance nationale, CEFDG, créée à cet effet. Le visa (accordé par l’État) permet d’obtenir une bourse et de poursuivre ses études dans n’importe quel cursus. Il certifie la qualité de l’enseignement, des professeurs et du recrutement des candidats. C’est un label de qualité et de sérieux tant pour les candidats que les recruteurs. (pour plus d’information, site du MESR)Le grade de Master est délivré par la Commission d’Evaluation des Diplômes et des Formations de Gestion (CEFDG) la seule instance nationale compétente pour l'évaluation des formations dans ce domaine et elle garantit leur qualité. La commission d'évaluation des formations et diplômes de gestion organise les modalités de contrôle de la qualité des formations supérieures de commerce et de gestion dans la perspective de la construction de l'espace européen de l'enseignement supérieur. Elle examine également l'évolution des formations supérieures de commerce et de gestion en cohérence avec le dispositif global des formations supérieures existantes; elle prend en compte le potentiel de recrutement des établissements et l'évolution du marché de l'emploi. La commission est consultée sur les questions relatives aux formations supérieures de commerce et de gestion ainsi que sur les diplômes qui les sanctionnent. Elle formule des avis et des recommandations et remet chaque année aux ministres un rapport d'activité. Les ecoles du Concours Ecricome (Ecoles de Commerce et Management) sont EM Sstasbourg,  KEDGE Business School, Montpellier Business School, NEOMA Business School et Rennes School of Business

Concours „Pérpa HEC” (Economique et Commerciale). Fusion des épreuves mathématiques HEC...

Thomas CSINTA (France) Enseignant-chercheur (Research professor) en modélisation mathématique  et mathématiques appliquées en sciences de l’engénieur et social – éconimiques, Le Parisien (Franța), Director de...

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI – 6). Subiecte de matematici...

A Grande école is a specialised elite professional school that is separate from, but parallel and often connected to, the main framework of the French public university system. The grandes écoles offer teaching, research and professional training in single academic fields such as engineering, architecture, business administration, academic research, or public policy and administration. The schools only admit students through an extremely competitive examination process; a significant proportion of their graduates occupy senior positions in French business, academia, civil service and civil society. Grandes écoles primarily admit students based on their national ranking in competitive written and oral exams called concours, which are organised annually by the French central government. While anyone can register for concours, successful candidates have almost always completed two or three years of dedicated preparatory classes ('classes preparatoires') prior to admission. Most Grandes écoles are publicly funded and therefore have limited tuition costs. Some grandes écoles, especially business school (Écoles de Commerce), are organised privately, and therefore have more costly tuitions. The term Grande école originated in 1794 after the French Revolution, when the National Convention created the École normale supérieure, the mathematician Gaspard Monge and Lazare Carnot created the École centrale des travaux publics (later École Polytechnique), and the abbot Henri Grégoire created the Conservatoire national des arts et métiers. The model was probably the military academy at Mézières, of which Monge was an alumnus. The system of competitive entry was used as a means to open up higher education to more candidates based on merit. Some schools included in the category have roots in the 17th and 18th centuries and are older than the term Grande école, which dates to 1794. Their forerunners were schools aimed at graduating civil servants, such as technical officers (Ecole d'Arts et Métiers, renamed Arts et Métiers ParisTech, established in 1780), mine supervisors (École des mines de Paris established in 1783), bridge and road engineers (École royale des ponts et chaussées established in 1747), and shipbuilding engineers (École des ingénieurs-constructeurs des vaisseaux royaux established in 1741). Five military engineering academies and graduate schools of artillery were established in the 17th century in France, such as the Ecole de l'artillerie de Douai (established in 1697) and the later école du génie de Mézières (established in 1748), wherein mathematics, chemistry and sciences were already a major part of the curriculum taught by first-rank scientists such as Pierre-Simon Laplace, Charles Étienne Louis Camus, Étienne Bézout, Sylvestre-François Lacroix, Siméon Denis Poisson, Gaspard Monge (most of whom were later to form the teaching corps of École Polytechnique during the Napoleonic era). In 1802, Napoleon created the École spéciale militaire de Saint-Cyr, which is also considered a grande école, although it trains only army officers. During the 19th century, a number of higher-education grandes écoles were established to support industry and commerce, such as École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne in 1816, Ecole Supérieure de Commerce de Paris (today ESCP Business School, founded in 1819), L'institut des sciences et industries du vivant et de l'environnement (Agro ParisTech) in 1826, and École Centrale des Arts et Manufactures (École Centrale Paris) in 1829.

Protejat: Cours Prépa (CPGE – MPSI –1). Subiecte de fizică specială...

A Grande école is a specialised elite professional school that is separate from, but parallel and often connected to, the main framework of the French public university system. The grandes écoles offer teaching, research and professional training in single academic fields such as engineering, architecture, business administration, academic research, or public policy and administration. The schools only admit students through an extremely competitive examination process; a significant proportion of their graduates occupy senior positions in French business, academia, civil service and civil society. Grandes écoles primarily admit students based on their national ranking in competitive written and oral exams called concours, which are organised annually by the French central government. While anyone can register for concours, successful candidates have almost always completed two or three years of dedicated preparatory classes ('classes preparatoires') prior to admission. Most Grandes écoles are publicly funded and therefore have limited tuition costs. Some grandes écoles, especially business school (Écoles de Commerce), are organised privately, and therefore have more costly tuitions. The term Grande école originated in 1794 after the French Revolution, when the National Convention created the École normale supérieure, the mathematician Gaspard Monge and Lazare Carnot created the École centrale des travaux publics (later École Polytechnique), and the abbot Henri Grégoire created the Conservatoire national des arts et métiers. The model was probably the military academy at Mézières, of which Monge was an alumnus. The system of competitive entry was used as a means to open up higher education to more candidates based on merit. Some schools included in the category have roots in the 17th and 18th centuries and are older than the term Grande école, which dates to 1794. Their forerunners were schools aimed at graduating civil servants, such as technical officers (Ecole d'Arts et Métiers, renamed Arts et Métiers ParisTech, established in 1780), mine supervisors (École des mines de Paris established in 1783), bridge and road engineers (École royale des ponts et chaussées established in 1747), and shipbuilding engineers (École des ingénieurs-constructeurs des vaisseaux royaux established in 1741). Five military engineering academies and graduate schools of artillery were established in the 17th century in France, such as the Ecole de l'artillerie de Douai (established in 1697) and the later école du génie de Mézières (established in 1748), wherein mathematics, chemistry and sciences were already a major part of the curriculum taught by first-rank scientists such as Pierre-Simon Laplace, Charles Étienne Louis Camus, Étienne Bézout, Sylvestre-François Lacroix, Siméon Denis Poisson, Gaspard Monge (most of whom were later to form the teaching corps of École Polytechnique during the Napoleonic era). In 1802, Napoleon created the École spéciale militaire de Saint-Cyr, which is also considered a grande école, although it trains only army officers. During the 19th century, a number of higher-education grandes écoles were established to support industry and commerce, such as École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne in 1816, Ecole Supérieure de Commerce de Paris (today ESCP Business School, founded in 1819), L'institut des sciences et industries du vivant et de l'environnement (Agro ParisTech) in 1826, and École Centrale des Arts et Manufactures (École Centrale Paris) in 1829.

Centrul Gifted Education. Program de parteneriat de formare „Solutii Gifted”. Invitație...

Thomas CSINTA, Profesor de matematici aplicate în științe inginerești și social–economice, Director de studii CUFR (Consultanță Universitară Franco – Română) de pe lângă Școlile...

De la corespondentul nostru juridic Societatea de avocatură Pavel Mărgărit și...

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4   Având în vedere că înființarea unei societăți în România care își desfășoară activitatea ca broker de asigurare și/sau de reasigurare în România presupune condiții...

Profesorul Doru Pop de la UBBC (Universitatea Babeș – Bolyai) din...

Curierul francez (The French Dispatch), care rulează la București și la Cluj în cadrul Festivalului Filmului American Independent, este un film comic și tonic, cu accente...

„La bienveillance”, expoziția artiștilor Ion Grigorescu și Christian Paraschiv la Galeria...

Articolul face parte din ciclul „La pas prin galeriile bucureștene”, rubrică înființată de mine și consacrată deja, din luna mai 2015, în Jurnalul Bucureştiului....

Eu nu plâng…ca un prunc abandonat (Corespondență de la Conf. dr....

https://youtu.be/8dPaPHxiGe4 https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/plagiatul-in-lumea-contemporana-si-responsabilitatea-penala-prin-definitie-exploatarea-neautorizata-a-unei-opere-literare-stiintifice-sau-artistice-precum-si-a-unei-marci-de-fabricatie-a-un/ De dimineață am fost chemat la medic, trebuia să-mi spună rezultatele. Am plecat senin, nu am premoniția lucrurilor negre, sau a celor albe ce...

Plagiatul în lumea contemporană (Plagiatul, boala copilăriei epigoniei. Responsabilitatea morală,...

Prin definiție, exploatarea neautorizată  a unei opere literare, științifice sau artistice, precum și a unei mărci de fabricație, a unui brevet de invenție sau în general a unei creațîi spirituale sau materiale, de orice natură a ar fi ea (cu scopul realizării unui profit!), care posedă un autor sau mai mulți autori, fără acordul acestuia sau al acestora, se numește „contrafacere" sau „imitație". Ea este considerată o activitate frauduloasă de natură contravențională  sau infractională din partea celor care o comit, deci este sancționată de lege. Atât de către Codul Civil, cât și de către Codul Penal. Cert, în contextul actual al unei mondializări, mai mult decât, agresive, în care informația circulă necontrolată (în virtutea libertății de exprimare) și cu o viteză uriașă de propagare, plagiatul este imposibil de stopat sau de eradicat. Există însă un set de măsuri generale care ar putea contribui esențial la monitorizarea și menținerea lui în anumite limite „decente", pentru a face din acesta un flagel de tip marginal, ca din multe alte fenomene specifice societății de consum (evaziunea fiscală, publicitatea mincinoasă, dezinformarea, vânzarea și cumpărarea de tip „fake” pe internet, etc.). Astfel, în România, unde în mediul universitar, plagiatul a devenit un „sport national” învățământul superior și cercetarea ar trebui reorganizate pe niște criterii care să permită separarea cadrelor universitare, în două grupuri (submulțimi) disjuncte: cadre didactice (cu o vocație, predominantă, didactică)  si  de  cercetare (cu o vocație, predominantă, de cercetare), pentru a nu-i obliga pe cei cu vocație didactică predominantă să scrie și să publice articole stiintifice și cărți, de care aceștia nu sunt capabili. Pentru că modelul de enseignant–chercheur (research professor) din țările occidentale, cu o  normă de cca ¼ activitate didactică și restul de ¾ activitate de cercetare (în Franța), se pare că instituțiile de invățământ superior românești nu este funcțional, nici măcar în cazul în care cele două activități ale cadrului didactic universitar se „înjumătățesc” (adică, ½ din timp activitate didactică și ½ din timp activitate de cercetare). În felul acesta, cei cu vocație de cercetători ar face mai multă cercetare (cu activitate didactică redusă, doar, în ciclul doctoral–sub formă de cursuri de cercetare), iar cei cu vocație de „dascăli” ar face mai multe ore de curs (în ciclurile de licență și mater–în care, cercetarea este, în general, practic, limitată sau marginală). Acest model ar exclude, cadrelor didactice universitare din România, care nu au vocație de cercetare să presteze „servicii” didactice (adică, cursuri) în alte instituții de învătământ superior (publice sau mai ales, private), în calitate de „profesor (cadru didactic) asociat” („cu plata la oră”) în timpul programului afectat cercetării sau să presteze un alt „job” full-time într-o instituție privată (sau în unele cazuri și publice). În momentul da față, în majoritatea țărilor europene, cadrele didactice universitare (și în special gradele superioare – conferențiar și profesor) îndeplinesc un dublu rol, așa cum acest lucru este bine pus în evidență prin statutul lor (în Franța): enseignant–chercheur (conferențiar și profesor), adică formator pe de o parte și cercetător pe de altă parte sau assistant research professor și research professor (în majoritatea țărilor anglo–saxone). Expresia de EC („Enseignant–Chercheur”) apare în Franța, pentru prima dată (într-un text oficial) în Legea din 26 ianuarie 1984 – Legea Sovary, după numele ministrului educației naționale mitterrandist, Alain Savary (1918–1988, în funcție între 1981-1984), prin intermediul art.55, 56 și 57, iar statutul ascestuia este reglementat prin decretul n084-431 din 6 iunie 1984. Pe baza art.L952-2 din Codul Educației, acesta, deși, este un funcționar (public) are partricularitatea de a fi independent în activitatea sa lucrativă (profesională), adică, în privința prelegerilor (cursurilor, seminariilor) pe care le ține, respectiv, în privința cercetărilor pe care le inițiază, evident, conform unei programe de studii, într-un ciclu de pregătire (1, 2 sau 3), în cadrul unei instituțîi de învățământ superior public sau privat (conform art.43 al Legii de Orientare al Învățământului superior n068-978 din 12 noiembrie 1968). În ceea ce privește misiunea acestuia, art.3 din decretul n084-431 (având la baza art.55 din Legea 84-52), precizează că un enseignat–chercheur, în calitatea sa de funcționar, trebuie să desfăsoară o activitate lucrativă cu un volum de 1.607h anual (conform art.7 din Legea 84-52), din care, activitatea sa didactică se compune (conform art.4), de manieră disjunctă, fie din 128h de curs, fie din 192h de seminar, fie din 288h de lucrări practice de laborator (cu ultimele două, „flexibilizate”–adică, „ușor” variabile, conform unui alt decret din 23 aprilie 2009) sau dintr-o combinație ponderată a acestora, 1h00 de curs (seminar, laborator) fiind echivalata cu 4,2h din acctivitatea pe care o desfăsoara un salariat în funcția publică (în care intră, pregătirea cursului, corectarea lucrărilor, supravegherea examenelor, etc.). În ceea ce priveste restul activității, deținătorul titlului de „enseignant–chercheur” (research professor), este consacrat (destinat) cercetării științifice, difuzării culturii, respectiv, a informației tehnico–științifice, cooperării internaționale (prin intermediul programelor de colaborare, conferințelor, congreselor, colocviilor, seminariilor științifice, etc.) și participarea la conducerea unor instituții de învățământ superior sau subunități ale  acestora (catedră, departament, facultate sau mai nou UFR– Unitate  de Învățământ și Cercetare din cadrul unei universități, respectiv, subunități de învățământ și cercetare, dependente de o instituție de învățământ superior). Crearea titlului de enseignant–chercheur are la baza ideea că acest tip de cadru didactic universitar, în principiu, are propriul său curs (liber), original (într-un domeniu), bazat pe propriile sale tehnici și metode pedagogice, precum și pe rezultatele sale științifice. Din contră, în primul ciclu universitar francez (în cei 3 ani de Licență: L1, L2, L3), în care volumul de ore este mare, pentru a face față orelor „neacoperite” de către cadrele didactice universitare de tip EC (Enseignant–Chercheur), de  MIES (Moniteur d'Initiation à l'Enseignement Supérieur, conform decretului 89-794, echivalentul unui preparator și asistent universitar  doctorand–aflat în posesia unei ALR –Alocație de Cercetare, cu o activitate didactică de maximum 96h/an de seminar sau lucrări practice de laborator), respectiv, de ATER (Attaché Temporaire d'Enseignement et de Recherche, conform decretului n°88-654 din 7 mai 1988, cel care au obținut deja titlul de doctor și a fost admis pe listele de calificare de enseignant–chercheur/conferențiar sau profesor, dar nu este înca titularizat, cu cel puțîn 64h de curs/an, 96h de seminar/an și 144h de lucrări practice de laborator/an) și pentru a nu le compromite activitatea lor de cercetare, MENC (Ministerul Educației Naționale și al Cercetării), face, sistematic, titularizarea (pe baza de concurs național: scris și oral) a unor profesori din învatamântul mediu (preuniversitar), cca 14.000 (în activitate, în  prezent), de tip PRCE/Pr. Ce (Professeurs Cértifiés–profesori titulari în școală generală și în liceu, aflați, în posesia unui Certificat d’Aptitude au Professorat de l’Enseignement du Second degré–cu cca 6.000 de titulari) și PRAG/Pr. Ag (Professeurs Agrégés–aflați în posesia unei diplome de Agrégation–cel mai prestigios concurs național în învatamântul secundar și post–bac francez de scurtă durata de 2/3 ani, de tip Prépa, respectiv, STS, IUT și Licență–învățământ universitar, acceptat pentru titlul de conferențiar în loc de doctorat, fără echivelent în învățământul românesc, cu cca 8.000 de titulari, reprezentând puțin peste 18% din totalul cadrelor didactice universitare). Atât PRAG cât și PRCE, dispun de 384h de curs anual. Dacă prima categorie poate dirija atât seminarii sau lucrări de laborator cât și cursuri magistrale (în locul un conferențiar–cu care este și asimilat în materie de predare), în ciclurile superioare ale Licenței (L2–L3), cea de a 2-a categorie este implicată, în special, în activități desfășurate în L1, dar în cazuri mai rare, aceasta poate fi implicată și în conducerea de seminarii și lucrări de laborator în L2. În concluzie, conform principiului „Mincinosul este victima celui care îl obligă să mintă, de frică să nu audă adevărul", foarte probabil că dacă universitarii români n-ar fi obligăți să scrie lucrări cu caracter științific pentru a-și justifica activitătile lor de cercetare, sigur, ar plagia mult mai puțin, și sigur, și-ar face datoria mult mai conștincios .Și în plus, ar stăpâni mai bine tematicile, respectiv, problematicile abordate de către sudenții lor în diplomele, memoriile și tezele lor până în Doctorat (D1-D3), via Licență (L1-L3) și Master (M1-M2), care  în Franta sunt, încă de la început, împărțite în două opțiuni separate: Licență de Cercetare (care continuă în Master de Cercetare) și Licență Profesională (cu finalitate pentru ciclul 1), respectiv, Master de cercetare (care continuă în Doctorat) și Master Profesional (cu finalitate pentru ciclul 2). Pentru că este de neconceput, ca un profesor–director  de cercetare (conducător de doctorat în Franța) să dirijeze o temă cercetare pe care să n-o stapâneasca, fie pentru că îi propune studentul, fie pentru că n-are niciun fel de studii si cercetări efectuate în acel domenmiu, iar acesta este obligat să facă apel la diferite programe de anti-plagiat pentru a-i putea confirma sau infirma veridicitatea și valoarea lucrării. Fără să mai adăugăm și faptul că lucrările de sfârșit de ciclu (L3, M2, M3) sunt susținute în fața unor comisii de specialitate, iar tezele de doctorat au și raportori (referenți) externi, specialiști (recunoscuți), în domeniul abordat (care face obiectul memoriului). Și atunci, ne punem întrebarea: cum este posibil ca un student (indiferent de ciclul în care studiază) să plagieze? Sau, de ce să fie mai mult vinovat el, decât directorul său de teză (conducătorul de diplomă, de teză de masterat sau de doctorat, etc., în România) sau membrii comisiei (juriului), respectiv, raportorii (referenții) lucrării, care acceptă acordarea acestuia, a titlurilor universitare sau academice?  Situația este oarecum, asemănătoare, și în cazul publicării cărților. În principiu, editurile care publică lucrări (articole, reviste, cărți, etc.), cel puțin teoretic, dispun de controlori și referenți științifici, în urma deciziei cărora, lucrările dobândesc dreptul de publicare (BT–bun  de tipar) cu numărul de ISSN  (pentru reviste) sau ISBN (pentru cărți) asociat acestora si cu descrierea CIP a Bibliotecii Nationale din România. Și iarăși, atunci cum este posibil ca o carte să fie un plagiat, dacă el primește din partea editurii validarea BT, cu atât mai mult cu cât ea este, în majoritatea cazurilor, prefațată și de către o personalitate (recunoscută) în domeniu ? Fie pentru că controlorii și referenții nu există, fie că aceștia nu-și fac treaba corect sau sunt incopetenti, deci ar trebui înlocuiți cu personal corespunzător care să-și asume răspunderea pentru publicarea lucrărilor. În sfârșit, o altă măsură contra plagiatului numeric (contra copy-paste) ar fi securizarea tuturor site-urilor profesionale cu programe „anti-copy-paste” care să nu permită furtul documentelor, ceea ce este deja funcțional chiar și pe o serie de site-uri ale prestigioaselor cotidiene occidentale. În încheiere, merită să subliniez aici si faptul că, în cazul unei lucrări publicate (articol, carte, etc.) există, ca și în cazul unei crime comanditate: cel care comite „crima", adică autorul (autorii) lucrării și cel (cei) care o verifică această (direct, indirect, sub o formă sau altă), adică, „comanditarul” (comanditarii). Mi se pare absolut normal, ca în cazul plagiatului, să nu fie responsabilizați, nu numai autorul (autorii) lucrării dar și cei însărcinati cu verificarea acesteia (directorul/conducătorul, membrii comisiei și referenții științifici), la fel ca și în cazul crimei comandidate, pentru că în realizarea unei teze de doctorat (sau în scrierea unei cărți), în contextul social–istoric în care trăim astăzi, în caz de plagiat, este vorba de o „crimă organizată” Pentru a evita aceste situații, în școlile doctorale franceze, temele de cercetare (de doctorat) sunt propuse de către enseigants–chercheurs (conferențiari și profesori– directori  de cercerare, în general în cadrul CNRS–Centrul Național de Cercetare Științifică), o instituție publică „centralizată” (la nivel național), din temele pe care aceștia le studiază („cercetează”) și despre care „scriu” (adică, publică articole, cărți, etc.) și ca urmare le cunosc (și le stăpânesc) foarte bine. Spre deosebire de școlile doctorale din România, în care profesorii sau conferențiarii abilitați să dirijeze („conducă”) cercetare științifică pot acepta și „propunerile” studenților lor, fără a avea realizări (cercetări, publicații cu caracter științific) în domeniul în care urmează desfășurarea studiilor doctorale. Există și în Franța excepții, în cazul în care studentul din ciclul 3 (doctorandul) – aproape în exclusivitate, cadru didactic sau cercetător într-o instituție universitară sau de cercetare cu caracter academic) alege ca temă un subiect pe care îî propune spre soluționare (cercetare) o firmă (întreprindere, companie, etc.) în care acesta și-a desfășurat stagiile cu caracter lucrativ în timpul studenției (în ciclurile inferioare – L și/sau M). Într-o asemenea situație însă, el nu se va adresa profesorilor săi din instituția universitară absolvită (care, într-o mare majoritate de cazuri nu are profesori specializați în domeniul respectiv), dar unor cabinete de consultanță și cercetări private de tip R&D, care dispun de specialiștii (enseignant–chercheur/reasearch professor) de înalt nivel academic și vastă experiență în toate domeniile de vârf (mai ales „neconvenționale”), capabili să-i dirijeze activitatea și teza de doctorat, în urma unui acord bilateral între acesta din urmă (cabinetul de consultanță și cercetări) și firma interesată, care va și sponsoriza (subvenționa) cercetarea întreprinsă (inclusiv, realizarea tezei de doctorat) asupra căreia va avea, exclusiv,  drepturi depline.

Protejat: Concursul Comun (de admitere „antepandemic”) al Institutelor Naționale Politehnice franceze...

Le Concours CCINP–pour „Concours communs des Instituts Nationaux Polytechniques”–est une banque d’épreuves écrites et orales, mobilisée par 33 écoles d’ingénieurs pour recruter leurs étudiants, après une classe de prépa scientifique (Maths Sup & Maths Spé). Comme les autres concours scientifiques après prépa maths sup–maths spé, il existe cinq voies d’accès au  Concours CCINP après les CPGE (Classes Préparatoires Scientifiques aux Grandes Ecoles, MP-Maths Physique, PC-Physique Chimie, PSI-Physique Science de l’Ingénieur, PT-Physique Technologie et TSI-Technologie Sciences de l’Ingénieur). Attention. A ne pas confondre le Concours CCINP avec le concours de l'École Polytechnique (également appelée „l’X”), la plus prestigieuse des écoles d’ingénieur françaises, et dispose de son propre concours. Historiquement, l’appellation „Concours Communs Polytechniques” est héritée des Instituts Nationaux Polytechniques (INP). Ces établissements regroupent plusieurs écoles, dont la plupart font encore partie aujourd’hui du concours commun. Les instituts nationaux polytechniques ont donné leur nom au concours car ils dispensent une formation d’ingénieur généraliste, „polytechniques” en quelque sorte. Note. Le Concours des „Ptittes Mines” fait partie du Concours CCINP. Autre particularité du concours CCINP, il inclut le Concours Commun des Mines d’Alès, d’Albi, de Douai et de Nantes, mais uniquement en filière TSI. Dans les autres filières, les „Petites Mines” recrutent via le concours commun Mines Ponts. Ces 4 écoles des Mines proposaient autrefois un concours commun „Mines Sup” et étaient accessibles dès bac+1. Depuis 2012 ce n’est plus le cas mais il subsiste un concours commun au sein du Concours CCINP. Les écoles des Mines d’Albi, Alès, Douai et Nantes ont progressivement perdu leur surnom de „Petites Mines” ou „Minettes” que les taupins leur donnaient par comparaison avec l’Ecole des Mines, qui n’était, elle, accessible qu’à bac+2.Attention. Comme pour les écoles qui recrutent en Banque CCINP sans faire partie du Concours au sens strict, vous devez vous inscrire séparément au Concours commun des Mines.

Burse de studii pentru pregătirea marilor și tradiționalelor concursuri de admitere...

CUFR ROMÂNIA oferă bursă integrală (de pregătire) pentru 7 studenți dintre care: – 3 studenți (preferabil de la facultățile de Matematică, Fizică, Automatică-Calculatoare, Electronică-Telecomunicații, Aeronautică-Inginerie spațială) capabili să facă față (în urma pregătirii) unui Concurs de Admitere în școlile superioare de înalte studii franceze (grandes écoles) X (Polytechnique) și ENS (Normale Sup), cele mai prestigioase instituții superioare de învatamânt superior și de cercetare (fondate în 1794 de către marii matematicieni francezi), la disciplinele: Matematică (1, 2, 3), Științe fizice (1, 2, 3), Informatică (1, 2), respectiv, Cultură generală – actualitatea franceză. Concours Grandes Ecoles (Polytechnique-Normale Sup) Maths et Physique – 2 studenți (preferabil de la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică) capabili să facă față unui Concurs de Admitere în școlile superioare de înalte studii franceze elitiste în științe economice, comerciale și de management: HEC (Înalte Studii Comerciale Paris), ESCP Paris (Școală Superioară de Comerț Paris), ESSEC (Școală Superioară de Științe Economice și Comerciale), EDHEC Business School (Lille), EM Lyon, la disciplinele: Matematică (1, 2, 3), Istorie, geografie și geopolitică a lumii contemporane, Cultură generală și actualitate franceză (disertație), contracție de text, respectiv, studiu și sinteză de texte. Concours BCE (HEC-Înalte Studii Comerciale, ESSEC-Scoalka Superioară de Științe Economice și Comerciale, EDHEC Business School, ELM, Lyon) – 2 studenți (preferabil de la Facultatea de Medicină Veterinară) capabili să facă față unui Concurs de Admitere în ENV (Școlile Naționale Veterinare Franceze – instituții superioare de învatamânt publice deosebit de selective), la disciplinele: Matematică (1 și 2), Fizică și Chimie, respectiv, Biologie (1 și 2). Concours Agro-Veto (Școală Națională Superioară de Agronomie-Școală Națională Veterinară

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles”...

Şcolile Superioare franceze de Înalte Studii (Les Grandes Ecoles) sunt instituţii de invăţământ superior, elitiste, deosebit de selective (accesibile numai unui procent de cca 6-7% dintre absolvenţii de liceu), fiind considerate în Franţa că filiera şcolară „tradiţională” şi „regală” către o carieră de înalt nivel în domeniul ştiinţelor, ingineriei şi tehnologiei, economiei şi comerţului, justiţiei, culturii şi civilizaţiei,  literar – artistic  sau în domeniul militar, precum şi în domeniul administrației publice centrale de stat. [A se vedea și CUFR–Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Ecoles françaises]. Accesul în aceste școli, (care sunt constituite într-un consorțiu național „La Conférence des Granders Ecoles – CGC”, o asociație creată în 1973 conform legii asociațiilor din 1901), în general, are loc după absolvirea unei școli pregătitoare (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles – CPGE) cu o durata de 2 sau 3 ani (post-bac) echivalenți cu 2 ani universitari (în principiu, științifici). Asociația CGE are ca membri activi 174 de școli superioare (și ceva mai multe, cu statut de asociare), deosebit de cotate în Franța, dar și în străinătate (Europa, SUA, Canada, Japonia, etc.) atât în topul școlilor reputate pentru învățământul lor elitist pe care îl promovează cât și pe piața de competențe, respectiv, pe piață muncii. [130 de școli superioare de ingineri, printre care: „X–Polytechnique”, „Mines–Școala Națională Superioară de Mine–Paris”, „Ecoles Centrales–Școlile Centrale”, „Aero Sup’–Școala  Națională a Aeronautici și Spatilului”, „Arts et Meties-Școlile Superioare de Arte și Meserii”, „Ponts et  Chaussées – Școala  Națională de Poduri și Șosele”, „Supelec–Școala Superioră de Electricitate”, „Telecoms–Școlile  Naționale Superioare de Telecomunicații”, „École nationale de l'aviation civile–ENAC - Școala  Națională a Aviației civile”,  27 de școli economico–comerciale și de management, printre care „HEC–Înalte Studii Comerciale”, „ESSEC–Școală Superioară de Științe Economice și Comerciale”, „ESCP–Școala Superioară de Comerț Paris”, „EM Lyon-Școala de Management Lyon”, „EDHEC–Ecole  de Haute Etudes Commerciales – Școala de Înalte Studii Comerciale”, grupul ESC (Școli Superioare de Comerț), 17 alte școli în domeniul administrației publice, social – politice, de artă, printre care și cele 4 celebre Școli Normales Superioare–„ENS–Normale Sup”), „Ecole Naționale d’Administration-Școală Națională de Administrație–ENA”, „Institutul de Studii Politice-IEP – Sciences Po”, „Ecole de Haute Etudes en Sciences Sociales – Școala  de Înalte Sudii în Științe Sociale-EHESS”, „Ecole Naționale de la Magistrature-Școală Națională de Magistratură-ENM”, „Ecole de l’Air-Școală Superioară al Aerului”, „Ecole Militaire-Școală Militară- Saint Cyr-Military Academy”), etc. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Eșecul școlar și calvarul copiilor supradotați!)

Protejat: Les grands Concours post-prépa HEC (Hautes Etudes Commerciales), ESCP Europe...

    https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/thomas-csinta-publicatii-lucrari/ Les Grands Concours Classiques des Ecoles de Commerce au niveau Bac+2 ans (Prépa) Les CPGE (Classes Préparatoires Economiques et Commerciales-prépas HEC) aux...

Celebrul concurs de Grandes Ecoles (de tip „Clotilde Armand”), post-prépa, Centrale...

Pe baza acestui tip de Concurs de Grandes Ecoles, celebrul concurs Centrale - Supelec, a fost admisă în 1992 - 1993, la École Centrale de Paris, printre alții,  și Clotilde Armand (n.1973, politiciană, manager și activistă civică română de origine franceză), de profesie inginer (care a lucrat până în 2019 în managementul unor mari companii prestigioase private, cum sunt: KPMG România, Airbus,Distrigaz Sud, Engie, Egis România, la Boston, Hamburg, Toulouse, Paris și București), membru fondator al partidului USB (Uniunea Salvați Bucureștiul), actalul primar al Sectorului 1 al Bucureștiului.