Acasă Etichete Mă ocup eu !″)- Pascal Payet („As al evadării″) – thomas csinta-jurnalul bucurestiului
Etichetă: mă ocup eu !″)- Pascal Payet („As al evadării″) – thomas csinta-jurnalul bucurestiului
Protejat: „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral...
Motto: „Cine iubeste libertatea, sfidează moartea!”. Printre cele mai spectaculoase evadări din MCF (Mediul Carceral Francez), pot menționa, pe lângă cele amintite [„În umbra vieții (Partea II). Evadări spectaculoase cu explozivi (explozibili) și arme de foc)], reușitele de excepție (de referință) ale „eroilor″ legendari ai crimei organizate (franceze) din cea de a doua jumătate a secolului trecut, pe care i-am (de)numit brand-uri legendare ale marilor evadări contemporane care au marcat profund întreaga istorie a criminalității. Este vorba desigur de Albert Spaggiari („Creierul loviturii/spargerii secolului″), Jacques Mesrine („Inamicul public n°1″), respectiv, prietenii săi devotați și asociați în infracțiuni criminale: François Besse („Regele, Prințul evadărilor″), Jean-Charles Willoquet („Frizerul″), Michel Ardouin („Porte-Avions″), precum și ″„zburatorii″ sau „eroii aerului″ (specializați în evadări cu elicopterul): Michel Vaujour („Nu mă lăsăți liber, mă ocup eu !″), respectiv, Pascal Payet („Aș al evadării″), toți autori de lucrări autobiografice remarcabile, considerate deosebit de valoroase de către specialiștii în crimă organizată, în special, pentru reconstituirea istoriei în capitolul marii criminalități franceze. Cu Michel Ardouin (un răufăcător profesionist legendar, determinat, fascinant și charismatic), care susținea că există o mare asemănare fizică între noi (constituție atletică, 1.88m, 120kg), după ce a citit cu interes material pe care l-am scris despre el și care mi se adresa cu „inginerule”, am droit să mă întâlnesc pentru reconstituirea adevărului istoric în două dosare celebre pe care le-am abordat detaliat dar care au fuzionat într-un vast material de investigație jurnalistică, legat de „banda (gangul) deghizaților” care a terorizat Parisul în prima jumătate a deceniului nouă al secolului trecut (prin intermediul jafurilor armate bancare) și implicarea acesteia (acestuia) în asasinarea jurnalistului și scriitorului Jean-Edern Hallier. (A se vedea lucrarea: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați „deghizații” lui François Mitterrand în amenințarea cu moartea și uciderea jurnalistului și criticului literar Jean-Edern Hallier? În căutarea adevărului istoric!). Întrevederea cu el am relatat-o într-un alt vast material (În pielea lui „Porte-Avions” - Thomas csinta, față în față cu André-Bellaïche și Michel Ardoiun - Porte Avions). În sfîrșit, orientați către bracaje (jafuri armate) de instituții financiar-bancare și societăți comerciale, respectiv, de furgoane blindate (vehicule care efectuează transferuri de fonduri în cash între Banca Națională a Franței și Băncile Comerciale), în general, cu armament „greu″ (de război), respectiv, cu luare de ostetici, brand-urile legendare ale marii criminalitîți franceze și ale marilor evadări, toți au fost „profesioniști″ și „pasionați” de „munca″ lor, riscându-și viețile cu sânge rece în timpul unor fuziade spectaculoase (schimb intens de focuri dintre ei și funcționarii de poliție sau jandarmerie) care aveau obligația să-i anihileze. Unii dinte ei au „căzut la datorie″, alții fiind reîncarcerați (după o serie de evadări rocambolești reușite !), și-au ispășit pedepsele, fiind liberi astăzi și trăiesc printre noi, dând interviuri și publicând lucrări despre marile lor „realizări″ infracționale care le-au făcut celebri. Însă, niciunul dintre ei, nu s-a ridicat le nivelul intelectual al Profesorului și Cercetătorului în Istorie Medivala de la EHSS (Școală de Înalte Studii în Științe Sociale), Philippe Maurice (fost membru activ al crimei organizate ăn cea de-a doua jumătate a anilor 1970), care în 1980, datorită uciderii („din legitimă apărare″), într-o fuziadă, a doi polițiști, este condamnat la moarte prin ghilotinare. Grațiat de către François Mitterrand, cel care înainte să fi fost ales președinte al Franței (1981-1995), într-un interviu acordat mai multor canale de televiziune, promitea poporului francez, abolirea Pedepsei Capitale în Franța (în ciuda faptului că cca 66% dintre francezi erau favorabili acestei pedepse), după 22 de ani de recluziune criminală (în urma comutării pedepsei sale cu moartea la închisoare pe viață), devine un simbol al abolirii al acestei pedepse și a unei (re)inserți socio-profesionale de excepție, reușind ca, încă înainte de eliberarea sa din închisoare în 200 (în libertate condiționată sub control judiciar) datorită presiunii opiniei publice (în fruntre cu 150 de oameni de știință si 10 laureați ai premiului Nobel), unde obține și titlurile supreme de doctor în științe, respectiv, de director de cercetare (abilitare de a dirija/conduce cercetări științifice de mare anvergură), să fie numit profesor și cercetător în istorie medievală, în cadrul unor instituții universitare de renume, datorită lucrărilor sale științifice prestigioase (de mare valoare), pe care le-a realizat în timpul detenției. Cerând iertare familiilor victimelor polițiștilor uciși din culpă (Ruelle și Croux) pe 7 decembrie 1979, în mod public (pe canalul public de televiziune Fr2), el va dona drepturile de autor ale cărții sale (publicată în 2001), „De la heine à la vie” (Le Cherche midi, coll. Documents, ISBN 2-86274-849-8, notice BnF no FRBNF37222825), pentru care am obținut dreptul de traducere cu interprtare. [A se vedea lucrările autorului : Le livre de Philippe Maurice „De la haine à la vie”/„De la ură la viață” – în traducerea și adaptarea juridică a lui Thomas CSINTA, respectiv, Rolul „pozitiv” al pedepselor lungi de închisoare. Articol dedicat profesorului și cercetătorului medievalist Philippe Maurice, simbolul abolirii Pedepsei Capitale în Franța, unul dintre inițiatorii celebrei organizații aboliționiste franceze ECPM (Împreună Contra pedepsei cu Moartea), alături de profesorul de drept aboliționist Robert Badinter, „părintele” abolirii pedepsei capitale în Franța (consultant la elaborarea Constituției României în 1991)].