Etichetă: Myriam Monsonégo

În căutarea adevărului istoric, în celebrul dosar criminal, neelucidat, al bandei din Nivelles (Brabant), am avut ocazia să studiez o serie de (alte) dosare criminale, de mare anvergură, care îl succed pe acesta, dintre care unele au fost soluționate, iar altele nu. Și care, ca de altfel, ca și dosarul Cools sau Brabant, așteptă soluții, motiv pentru care Ministerul Justiției a decis prelungirea prescrierii acestora cu un deceniu. În vasta mea lucrare de aici (cca 100 de pagini), prezint cu detalii, pe baza unui sistem axiomatic logico - deuctiv, carențele unui sistem judiciar inchizitorial belgian moștenit de la Napoleon (via Franța), aflat în pragul unui colaps cronic. Dosarul criminal „Marc și Cori(n)ne” (1992), în care cuplul de îndrăgostiți format din Marc Kistemann (în vîrstă de 21 de ani) și Cori(n)ne Malmendier (în vârstă de 17 ani), iar, ulterior, Lucien Schmitz (în vârstă de 36 de ani–ucis cu 13 lovituri de cuțit, soția căruia, Marianne, este violată) sunt asasinați în cursul lunii iulie 1992, de către cei 2T (Thierry Muselle–în vârstă de 33 ans și Thierry Bourgard–în vârstă de 24 de ani), originari Plombières (comună francofonă din regiunea Valonia formată din localitățile Gemmenich, Hombourg, Montzen, Moresnet și Sippenaeken). Cadavrele lor sunt descoperite pe 22 iulie 1992 în pădurea Lierneux (comună francofonă din regiunea Valonia, formată din localitățile Lierneux, Arbrefontaine, Bra, Trou de Bra, Grand Heid, Reharmont, Sur le Thiers, Derrière le Thiers, Les Villettes, Erria, Pont de Villettes, Florêt, La Chapelle, Odrimont, Jevigné, Verleumont, Hierlot, Petit-Sart și Grand-Sart). Conform expertizei medico–legale, cuplul ar fi fost ucis pe 14 iulie. Cei 2T (Thierry) ar mai fi comis și violuri (în regiune) în perioada 11–16 iulie. Identificați, arestați (Muselle–pe 19 iulie, iar în proximitatea domicilului său, iar Bourgard în cursul zilei următoare) și încarcerați în detetenție provizorie pe 23 iulie 1992 și condamnați la moarte de către Juriul Popular (Curte cu Jurați) de la Liège, pe 18 decembrie 1995, Curtea de Casație va anula (casa) sentința (din cauza unor vicii de procedură), pe 9 mai 1996, ceea ce va genera un al 2-lea proces, care va debuta pe 18 noiembrie 1996, în fața Curții cu Jurați de la Arlon al provinciei Luxemburg (comună din regiunea Valonia, la frontiera cu Luxemburg, formată din localitățile Arlon, Autelbas, Bonnert, Guirsch, Heinsch și Toernich) și care, în verdictul său din 13 decembrie 1996 îi condamnă pe cei doi criminali Muselle și Bourgard la muncă silnică pe viată. Merită de remarcat aici și fapul că înainte de a fi interpelați, cei 2 din urmă, erau recidiviști și ar mai fi fost condamnați și încarcerați, tot pentru viol și crimă, iar în luna iulie 1992, Thierry Muselle (condamnat la 10 ani de detenție criminală în 1984 pentru violul și asasinarea unei adolescente ăn vărsta de 16 ani) a fost în libertate condișionată sub control judiciar, iar Thierry Bourgard (condamnat la 10 ani de detenție criminală pentru viol și tortură) „în concediu penitenciar” (după 3 ani efectați din pedeapsă). Bourgard și-a recunoscut faptele care i-au fost reproșate, mai puțin asaniarea cuplului Marc et Cori(n)ne. Din contă, Muselle a negat orice implicare a sa în asanite și violuri. Ca urmmare a acestor evenimente dramatice, tatăl lui Cori(n)ne, Jean-Pierre Malmendier (1949–2011, om politic belgian), membru al partidului MR (Mișcarea Reformatoare, de inspirație liberală, prezentă în Belgia francofonă), împreună cu tatăl lui Marc, François Kistemann, vor depune, pe 4 decembrie 1992, la Parlamentul belgian, o petiție (semnată de către 259.445 de persoane), pentru reformarea sistemului carceral și „severizarea” punerii în libertate a recidiviștilor în materie criminală, conmdamnați, în special, pentru crime sexuale și crime de sânge. În ceea ce îi privește pe 2 criminali, detenția lui Thierry Muselle va fi prelungită de către TAP (Tribunalul de Aplicare si Amenajare a Pedepsei) de la Arlon, cu puțin timp înainte de acordarea libertății conditionate sub control judiciar acestuia (pe 20 aprilie 2010), după examinarea cererii de caătre Curtea Criminală pe 5 aprilie, ca urmare a unei tentative de asasinat (prin ștrangulare) în noaptea de 30–31 martie 2010 asupra unui deținut (cu care împărțea celula de numai 2 zile) în închisoarea Lantin, pentru care, pe 20 iulie 2011, el va fi condamnat la 20 de luni de închisoare, confirmat în Apel și pe 15 februarie 2012. Conform investigațiilor mele, gestul lui Muselle este explcabil, pentru că în cei 18 ani de detenție (1992–2010) el ar fi stat singur în celula sa, pentru că ar fi refuztat, întotdeauna, un „colocatar”, iar această doleanță a lui ar fi fost până atunci, oarecum, respectată, cu toate că alte 4 tentative de acest gen, în trecut ar fi eșuat. Mă întreb dacă n-ar fi fost un pretext, din partea autoritîților carcerale (administrației penitenciare), pentru a-i refuza eliberarea condiționată, asupra cărei urma să statueze TAB în luna aprile cu un aviz favorabil din partea celor care l-au examinat. Este foarte probabil că rudele victimelor s-ar fi opus eliberării sale condiționate (care sunt consultate în asemenea situații), iar administrația penitenciarului ar fi găsit pretextul pentru a nu-l elibera. Cu atăt mai mult cu cât Jean-Pierre Malmendier, tatăl lui Corin(n)e l-a și „vizitat” (întîlnit) pe acesta pentru a-i cere explicatii, cu puțin timp înainte de a muri din cauza unui stop cardio - respirator în 2011. El își va tenta din nou norocul în 2013, dar din păcate, fără succes! Până la urmă, moare, din cauze naturale, cel puțin oficial (datorită unei supradoze de heroină–conform surselor mele) în noaptea de 31 martie – 1 aprilie 2015 în închisoarea din Huy (oraș francofon din regiunea Valonia situat pe cursul fluviului Meuse, formată din localitățile Huy, Ben-Ahin, Tihange și Neuville-sous-Huy), la vârsta de 55 de ani, în timp ce Thierry Bourgard, încarcerat și el, pe 5 decembrie 2019. În cursul lunii viitoare (augut 1992), vor debuta alte două dosare criminale belgiene sordide. Dosarul criminal Patrick Derochette (1992), în care pe 5 august, o fetiță Loubna Benaïssa (în vărstâ de 9 ani), dispare fără urmă la Ixelles (una din cele 19 comune din Regiunea Capitalei Bruxelles situată în partea de sud-est a aglomerației Bruxelles, învecinându-se cu localitățile Bruxelles, Etterbeek, Forest, Auderghem, Uccle, Saint-Gilles și Watermael-Boitsfort). Criminalul, care a și violat-o înainte de a o ucide și a-i ascunde corpul în pivnița stației de benzină–Service auto (a părinților săi) a fost identificat, tardiv (datorită indiferenței și a multor erori comise de către cei implicați în dosar), peste 4 ani și jumătate (cu ocazia investigațiilor dezlănțuite în dosarul pedocriminal Dutroux) pe 5 martie 1997, de către o celulă de anchetatori de la Neufchâteau, în persoana lui Patrick Derochette (în vârstă de 28 de ani, recidivist, condamnat, deja, în 1984, pentru infracțiuni sexuale), care lucra ca mecanic auto–pompist la benzinăria Q8 (împreună cu tatăl său) aflată la colțul străzii Wéry cu șoseaua Couronne din Ixelles. (A se vedea pentru dealii lucrările autorului Ce s-a întâmplat cu Estelle Mouzin? Dezvăluirile pedofilului–violator și serial...În exclusivitate absolută: Subiect de teză de doctorat. Crime sexuale. Dispariții misterioase. Nebuloasa...). În ziua dramei, Loubna Benaïssa (de origine magrebină) și sora sa Nabela intră într-un magazin alimentar Aldi de pe Goffart din Ixelles (nu departe de domiciliul lor pe strada pentru a face niște cumpărături, dar, din păcate, uită să cumpere iaurt, motiv pentru care după revenirea acasă, mama lor o trimite pe Loubna înapoi după iaurt. De atunci, ea n-a mai fost văzută niciodată. Merită subliniat aici faptul că ancheta a fost neglijată (voit sau nu!) încă de la început, pentru că magistratul instructor (judecătorul de instrucție) pentru a demara ancheta nu a fost numit în dosar decât după 6 zile de la dispariția fetiței (care, practic, nu va trece la studiul dosarului decăt peste 16 zile) ori, după cum știm, primele zile în cazul unei dispariții sunt determinante. Apoi, anchetatorii din Ixelles, în paralel cu pista lui Patrick Derochette s-ar mai fi risipt și în alte două piste (pe care nu le mai menționez pentru că au fost abandonate din lipsă de probe materiale), probail, pentru faptul că mecanicul auto–pompist, ar fi furnizat un alibi solid, afirmând că în timpul comiterii crimei, între orle 11h30 – 13h30 ar fi luatm masa de prânz cu fratele său. Cadavrul victimei descoperit pe 5 martie 1997 în pivnița benzinăriei (demolată în 2001) a fost ascuns într-o cutie metalică, oarecum, întâmplător, cu ocazia unei vaste percheziții în dosarul Dutroux care va debuta în cursul lunii septembrie 1996. Pe 8 martie 1997, o ceremonie funerară va fi organizată în memoria ei la marea moschee de la Bruxelles, de unde corpul ei va fi transportat în Maroc pentru a fi înmormântat la Tanger, de unde familia ei este originară Arestat pe 7 martie 1997, Patrick Derochette (atunci în vârstă de 33 de ani) recunoaște „parțial” faptele care îi sunt reproșate, adică, numai violul comis asupta fetiței. Cu această ocazie sunt descoperite și victimele lui Dutroux, în viață, Laetitia și Sabine, care vor fi eliberate, dar și cadavrele lui Julie și Melissa. Ancheta va fi relutată de la început, după transferul dosarului de la Parchetul de la Bruxelles la cel din Neufchâteau, odată cu căutarea victimelor lui Duroux. Atunci intră în vizorul anchetatorilor 2 bărbați, condamnați deja pentru viol asupra minorilor, care locuiau în zona magaziunului unde Loubna s-a întors pentru a cumpăra iaurt. Unul dintre ei, un algerian (pe care nu-l nominalizăm pentru că a fost disculpat în dosar) era în Algeria atunci când evenimentul dramatic are loc, iar celălalt, Patrick Derochette, a declarat că ar fi luat masa de prânz cu fratele său, ceea ce, atunci, îl disculpă, cu toate că acesta a fost recunoscut vinovat într-un dosar criminal, dar „infracționalizat” (practică aplicată, în special în cazul „primarilor”–inculpați pentru prima oară), de atentat la pudoare în cazul a 2 băieți (cu vârstele de 9 și 13 ani) în perioada 1982–1984. Pe 13 iunie 1984, ca urmare a unor expertize psihiatrice, conform deciziei TCB (Tribunalul Corecțional Bruxelles) Patrick Derochette este declarat iresponsabil penal, spitalizat, dar după 50 de zile, este „lăsat la vatră”, adică, să plece acasă! Începând cu 4 martie 1999 (după o perioadă de observație în anexa psihiatrică a închisorii Forest) acesta va fi internat în QHS (Cartier de Maximă Securitate) al EDS (Eablissement de Défense Sociale) „Les Marroniers” de la Tournai (oraș francofon din regiunea Valonia), cu o capacitate de 350 de locuri, rezervat persoanelor cu probleme psihice grave (iresponsabili penali). Notă. În Belgia, Legea Défense Sociale (Apărarea socială) din 1930, modificată prin legea din 1 iulie 1964 instituie două măsuri specifice (conform art.71 din Codul Penal Belgian) autorului atins (bolnav) de „demență” (o categorie largă de boli cerebrale care cauzează o scădere pe termen lung și adesea graduală a memoriei și a capacității de a gândi, având ca simptome problemele emoționale, dificultățile de comunicare, scăderea voinței și forma comună Boala Alzheimer–între 50% și 70 % din cazuri, demența vasculară–cca 25%, demența cu corpi Lewy–cca 15% și demență fronto-temporală–Boala Pick), „aflat, din punct de vedere juridico–medical, într-o stare gravă de dezechilibru mintal (sau de debilitate mintală) care nu-i permite acestuia să-și controleze acțiunile.” Prima măsură constă în punerea sub observație a acestei personae într-o anexă psihiatrică a unei închisori, iar cea de-a doa măsură, plasarea lui, pe termen nelimitat, într-un EDS, conceput cu acest scop. Conform unor investigații aprofundate, dintre cei 229 de pacienți internați (atunci), la EDS Tournai, cca 48,8% ar fi comis infracțiuni cu caracter sexual (viol, tentativă de viol, atentat la pudoare, exhibiționism, etc.) iar valoarea media a IQ a acestora ar fi fost 71,4, adică mult sub limita inferoară a mediei populației centrată pe 100 (în vecinătatea 80–120), conform curbei (clopotului) lui Gauss. În plus, 33,2% din ei nu prezentau nuciun fel de trulburări psihice (psihiatrice), iar din restul (dintre cei cu tulburări psihice), cca 37,4% aveau simptome de tulburări psihotice (cu precădere, schizofrenie sau schizofrenie paranoidă), dar 26,8% nu prezentau nici măcar tulburări de personalitate (constatat la majoritatea persoanelor care suferă de tulburări psihotice), adică, cca ½ din totalul care erau diagnosticați cu această maladie (57,3%), iar 37,9% erau clasați persoane cu tulburări de personalitate antisociale. [A se vedea pentru detalii articolul autorului M’s („Mensanii”) lui Roland Berril!]. În sfârșit, Patrick Derochette moare (din cauze naturale) pe 14 decembrie 2016 (la vârsta de 52 de ani), după ce pe 14 iunie 2015, ca urmare a unei agresiuni fizice grave (care nu ar fi avut nicio legătură cu moartea lui Loubna Benaïssa), cu ocazia unei altercații, acesta intră într-o comă profundă la Clinica Notre-Dame de la Tournai, unde este transportat în regim de urgență. Ca urmare a unor complicații, el va fi adus pe 14 decembrie, în jurul orei 22h00, la Serviciul de urgență al CHWP (Centre Hospitalier de Wallonie Picarde–Centrul Spitalicesc al Valoniei Picard), dar, puțin înainte de ora 23h00, el este victima unui stop cardio–respirator. Dosarul criminal care urmează celor două (mai sus menționate) în vara anului 1992 („Marc et Cori(n)ne”, respectiv, „Loubna Benaïssa–Patrick Derochette”) este Dosarul criminal al „nebunului de la Mouscron” (oraș francofon din regiunea Valonia), în care criminalul Arnaud Degezelle (adolescent în abandon școlar, în vârstă de 17 ani, singuratic, „monstrul care nu si-a regretat niciodată actele sale criminale”), în ziua de 12 august 1992, la Mouscron, o rănește grav (în spate) cu un foc de armă (revolver de calibrul 7.65) pe Carine Moerman (în vârstă de 25 de ani), îl lucide pe stradă, pe 24 august, cu un glont în ceafă, pe David Matton (în vârstă de 16 ani), iar pe 11 septembrie, într-un imobil de pe strada Pèlerins, o rănește grav (cu un glont în zona lombară) pe Nathalie Vanbraekel (în vârstă de 19 ani) prin ușa camerei în care aceasta se ascundea împreună cu mama sa (Thérèse Pollet), după ce în noaptea de 9–10 septembrie, tentativa sa de asasinat contra lui Éric Delemme (în timp ce acesta penetra cu vehiculul său în garaj), eșuază. Condamnat pe 25 noiembrie 1993 de către Juriul Popular (Curtea cu Jurați) a provinciei Hainaut la închisoare pe viață pentru un asasinat și 4 tentative de asasinat, Arnaud Degezelle („Fantomas”, „ucigașul nebun din Mouscron ”, atunci în vărstă de 18 ani), care își alegea victimele la întâmplare (și care ar fi recunoscut că dacă n-ar fi fost arestat la timp ar fi ucis mai multe persoane !), moare ca urmare a unui consum excesiv de droguri (supradosă–overdose de herionă), pe 8 decembrie 2012, în patul său, într-o celulă a închisorii din Andenne (oraș francofon în pregiunea Valonia, în provincia Hainaut, situat pe malul frluviului Meuse, formată din localitățile Andenne, Baronville, Coutisse, Landenne, Maizeret, Namêche, Sclayn, Seilles, Thon-Samson și Vezin–învecinându-se cu localitățile Fernelmont, Héron, Huy, Namur, Gesves și Ohey). Conform investigațiilor mele, Arnaud Degezelle (care ar fi fost terifiant în timpul procesului și ar fi „râs în nas” magistraților și juraților–în timp ce mama sa ar fi izbucnit în plâns) ar fi fost înscris în 2010 (prin intermediul unui juriu de învățământ universitar al Comunității franceze) în anul doi la Departamentul (Facultatea) de Matematică a Universității Namur (la forma de învățământ „la distanță”), unde profesorii săi îl considerau „distant, rigid (autoritar) dar foarte implicat în cursurile sale”, iar, conform directorului departamentului Anne Lemaître, care l-a întâlnit de mai multe ori, „acest băiat nu era nici simpatic si nici agreabil”, iar trecutul său n-a avut, absolut, nicio legătură cu misiunea noastră de educație. În cadrul întrevedrilor noastre noi nu am abordat decât, strict, probleme legate de organizarea cursurilor ”. Nici Marcel Rémon, vicerectorul (prorectotul) universității, care ar fi avut un rol important în admiterea lui (mai ales, pentru a-i da o șansă), care l-a întâlnit o singură dată afirma într-un proces verabal că „Aranaud era rezervat, tăcut și nu era ușor de comunicat cu el”. Cu puțin timp înainte de decesul său (neprevăzut), acesta ar fi trimis o scrisoare lui Anne Lemaître (legat tot de cursurile sale), în care fîcea cunoscut acesteia că el nu mai suporta că era descurajat și sabotat în activitatea sa de studiu și că îi părea rău că, crează probleme universității. Se pare că singurul lucru care l-ar fi deranjat (avîn în vederefaptul că ar fi recunoscut fără niciun fel de obiecții atât asasinatul cât și cele 4 tentative de asasinat) ar fi fost verdictul de „muncă silnică pe viață” (maximă, având în vedere vârsta sa fragedă–după o deliberare a juriului de numai ½ h) pronunțat de către Jean-Claude Lacroix, președintele juriului la proces (având ca avocat general pe Luc Van Ausloos) o expresie care îi părea depășită, în loc de care ar fi preferat-o, poate, pe cea modernă, de „închisoare pe viață”! Mi s-a părut însă intersant schimbul de replici înainte de pronunțarea verdictului. Întrebându-l Lacroix, „ce ați face, deci, în libertate ?”, Arnaud Degezelle (apărat de către avocatul Gérard Rivière) i-a răspuns, sec, acestuia: „cum nu este cazul, nu (mai) are niciun rost să vorbim…” Din nou Lacroix: „Vă gândiți din când în când la David Matton (tânărul de 16 ani pe care l-a ucis)? Ce ați vrea să-i spuneți familiei acestuia?” Din nou, răspunsul lui Arnaud este jalnic: „Ce ați vrea să-i spun?” În sfârșit, până la debutul celebrului dosar criminal Dutroux (1995–1996), justiția belgiană va cunoaște alte două dosare criminale de mare anvergură, care au rămas, de-a lungul timpului, nesoluționate, ca de altfel și dosarele criminale „Asasinatele din Brabant” și „Asainarea lui Cools”. Este vorba de dosarul criminal „Decupastorul din Mons” (Hainaut, 1993 - 1998) și „Dispaiția lui Kim și Ken Heyrman” (Anvers, 1994) A se vedea pentru detalii articolul...

Fosta capitala (timp de un secol) a Regatului Vizigot (418 – 711) în urma marii invaziei barbare (miscari migratoare ale popoarelor nomade, în special a hunilor, sositi în estul Europei centrale, în 375, a lombarzilor în Italia, în 568 si a slavilor, în Imperiul Roman al Orientului – Imperiul Bizantin, în 577) cucerit între 711 – 726 de catre musulmani (în timpul invaziei Peninsulei Iberice), Toulouse Métropole (cca 1,4 mil locuitori, considerat astazi, un „focar” al islamismului radical), capitala europeana a industriei aeronautice si spatiale, în  perioada 31 octombrie – 2 noiembrie 2017, traieste unul dintre cele mai importante evenimente din întreaga sa istorie. Este vorba de anuntarea verdictului în 2 dosare penale la TGI (Tribunalul de Inalta Instanta) de la Paris, care au marcat de-a lungul anilor, profund,  atât oponia publica franceza (si în special cea de la Toulouse) cât si cea internationala. Pe de o parte, într-un dosar corectional („delictual” – „infractiuni    minore”), în fata celei de-a 3-a Camere Corectionale a Curtii de Apel (compus din 3 magistrati), au fost judecati cei implicati intr-una dintre cele mai mari catastrofe industriale (cu o paguba materiala de peste 2Md€) dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial care a avut loc la Toulouse pe 21 septembrie 2001, în care 31 de persoane au fost ucise si peste 2.500 ranite, iar pe de alta parte, într-un dosar criminal („infractiuni grave si deosebit de grave”), in fata Curtii cu Jurati Paris Speciale (compus din 7 jurati – magistrati), complicii lui Mohammed Merah, care în cadrul unui atac terorist islamist, în perioada 11-19 martie 2012, a asainat cu sânge rece 7 persoane. PREAMBULPe 24 ianuarie 2017, a inceput, in fata Camerei Coretionale a Curtii de Apel Paris (Tribunalul de Inalta instanta – Camera  Corectionala) al 3-lea proces al exploziei „Gemenilor" de la Toulouse (Uzina AZF–Azot Fertilizant, specializata in sintetizarea amoniacului) pe 21 septembrie 2001, una dintre cele mai mari catastrofe (tragedii) industriale din intreaga istorie a Frantei (si cea de-a 2-a în Europa, dupa explozia centralei atomoelerctrice de la  Cernobîl pe 26 aprilie 1986), în care 31 de persoane au fost ucise si 2.5000 ranite, oficial. Conform dosarului de instructie (cca 109 volume/53.820 de pagini) pe care l-am putut urmarii de aproape pe tot parcursul instrumentarii lui (inclusiv la celelate 2  procese anterioare din perioada 23 februarie – 30 iunuie 2009, in Prima instanta, respectiv, pe 24 septembrie 2012, în Apel), timp de peste 7 ani, mai multe anchete lansate de catre INVS (Institutul National pentru Controlul Sanitar) ar fi  pus in evidenta faptul ca dintre cele peste 25.000 de persoane afectate intr-un fel sau altul (direct sau indirect) de suflul exploziei, cca ¼ aflate la mai putin de 1.700 de m de locul exploziei ar fi fost ranite mai mult sau mai putin grav,  cca 1/3 dintre ele, in cursul lunilor urmatoare, ar fi fost obligate (nevoite) sa consulte un medic generalist, cca 1/10, ar fi fost spitalizate de urgenta si cca 1/100, chiar si din zonele indepartate, ar fi fost traumatizate fizic (cca 41,4% cu probleme auditive) sau psihic (cca 49,5%).La acest proces (cel de-al 3-lea, a durat cca 4 luni, pana pe 24 mai), în total,  cca 2.750 de persoane s-ar fi  constituit in parte civila (in cadrul mai multor asociatii: „Sinistratii din 21 septembrie”, „AZF Memorie si Solidaritate”, etc.), care, intr-un fel sau altul (direct sau indirect), se considera victime ale celei mai mari catastrofe industriale (a uzinei AZF Toulouse), care a avut loc in Franta dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial (si cea de-a 2-a in Europa, dupa explozia centralei atomoelerctrice de la  Cernobîl pe 26 aprilie 1986), iar in timpul procesului, 187 de martori ar trebui sa fie  fi audiati.In acest context, cei 2 (ramasi) inculpati in dosar, Sociatea petrochimica Grande Paroise SA (persoana morala/juridica, pe atunci filiala al gigantului petroilier Total SA) proprietarul  uzinei AZF Toulouse si directorul acesteia, Serge Biechlin (persoana fizica), acuzati de „omucidere si vatamare corporala grava involuntara” (din culpa), in ciuda imensului prejudiciu moral si material cauzat (31 de morti, cca 8.000 de raniti, dintre care 2.500 au necesitat spitalizare si pagube materiale de peste 2Md€), riscau (maximum) 225.000€ amenda penala (Grande Paroise SA), respectiv, 3 ani de inchisoare cu executare si 45.000€ amenda penala (Serge Biechlin), dupa ce in urma procesului  desfasurat in perioada 23 februarie – 30 iunuie 2009, pe 19 noiembrie amandoi au fost achitati in beneficiul indoielii (in Prima instanta),  iar pe 24 septembrie 2012, amandoi au fost condamnati in Apel (Grande Paroase la 225.000€ amenda penala, iar Serge Biechlin la 3 ani de inchisoare dintre care 1 an cu executare si la 45.000€ amenda penala)Asumandu-si intreaga responsabilitate pentru cele intamplate pe 21 septembrie 2001, grupul petrorilier Total SA (avandu-l pe atunci PDG/Presedinte-Director General pe  Thierry Desmarest, care si el a fost citat la proces) a si despagubit deja victimele sale (sub forma de daune morale si materiale) la nivelul a cca 2Md€. In Franta, în momentul de fata ar exista înca cca 600 de întreprinderi (in domeniul petro – chimic ) cu un risc asemanator (ridicat) de explozie!Ca ironie a  sortii  în aceasi perioada (aproximativ) cu procesul uzinei AZF (24 ianuarie – 24 mai 2017) ar fi trebuit sa aiba loc, însa în fata Curtii (Camerei) Criminale  Speciale pentru „complicitate la asasinate teroriste” (asociere terorista criminala de raufacatori) si procesul lui  Abdlekader Merah, respectiv, al lui Fettah Malki  (27 februarie – 31 martie 2017), fratele lui Moham(m)ed Merah, presupusul terorist islamist care în zilele de 11, 15 si 19 martie 2012 a asasinat 3 militari francezi de confesiune musulmana în fata unei cazarmi si 4 evrei (dintre care 3 copii) într-o scoala, la Toulouse, ucis pe 22 martie de catre politistii de la RAID (unitate de interventie de elita a Politiei Nationale Franceze).Având însa in vedere complexistatea Dosarelor Merah si  AZF Toulouse (în care am fost implicat si eu, indirect, prin intermediul investigatiilor mele), dar si posibila legatura dintre acestea, Camera Criminala a TGI Paris a decis amânarea procesuului celor 2 fosti complici ai lui Mohammed Merah, pentru perioada de 2 – 31 octmbrie. Conform unor anchetatori (printre care si Alain Cohen de la SRPJ – Serviciul de Cautare Regional al Politiei Judiciare) Toulouse, dar si victime ale catastrofei industriale a Uzinei AZF (printre care si Gérard Ratier, presedintele asociatiei „Sinistratii din 21 septembrie”), sustinuta si de catre avocatii apararii (Simon Foreman si Daniel Soulez-Larivière, bazandu-se si pe lucrarile jurnalistilor Anne-Marie Casteret si Marc Mennessier, respectiv, Franck Hériot si Jean-Christian Tirat), cele 2 procese ar avea intre ele o legatura „organica”, pentru ca dezastrul din 21 septembrie 2001 de la Uzina AZF Toulouse nu s-ar fi datorat unei neglijente (erori umane), dar unui atentat terorist comis de catre Hassan Jandoubi (muncitor necalificat, angajat în regim interimar al Uzinei AZF Toulouse), al carui cadavru  este descoperit in proximitatea craterului format in urma exploziei, si care l-ar fi frecventat la Artigat pe Olivier Corel („Emirul alb”, un islamist predicator radical, franco – sirian, fost mentor ai fratilor Mohammed si Abdelkader Merah implicati in atacurile teroriste de la Toulouse si regiunea sa urbana (Toulouse Métropole), respectiv, ai fratilor Fabien si Jean-Michel Clain, precum si al lui Sabri Essid, considerati de catre serviciile franceze de  informatii ca islamisti radicalizati si anajati în jihadul islamist – terorist. Pe scurt, în uzina AZF Toulouse Sociatea petrochimica Grande Paroise SA/GPN (în care îsi desfasurau activitatea cca 500 de angajati), pe 21 septembrie 2001, in jurul orei 10h17, un stoc de cca 375-400 tone de nitrat de amoniu destinat productiei de ingrasamant chimic, explodeaza intr-un hangar al acesteia (centrat pe cladirile 221, respectiv, 222) autorizat sa stocheze maximum 500 de tone, generând un crater urias de forma ovala (cca 75m lungime, 45m latime si 6m adancime). Perceputa (auzita) si la cca 100 km de Toulouse, explozia urmata si de un cutremur de pamant de cca 3,5 magnitudine pe scara Richter dar si de alte fenomene (mai mult sau mai putin ciudate), electrice, luminoase, sonore (etc.), nemaîntalnite pâna atunci in regiune, este evaluata la una echivalenta cu explozia a cca 35-40 TNT (trinitrotoluen/exploziv de referinta in calculul pirotehnic), ceea ce indica detonarea unei cantitati de 60-80 de tone de nitrat de amoniu.Din investigatiile pe care le-am intreprins in acest dosar a carui instrumentare a durat mult mai mult decat era prevazut (peste 7 ani/excesiv de mult intr-un dosar corectional), în catastrofa insustriala (considerata cea mai mare în Franta dupa cel de-al 2-lea Razboi mondial si a 2-a în Europa, dupa catastrofa nucleara de la Cernobîl din 1986), vor pieri 31 de persoane (dintre care 24 în interiorul uzinei – dintre care 10 salariati ai GPN si 11 a Uzinei AZF, respeciv, 8 în exteriorul acesteia), peste 2.500 de persoane vor fi ranite (dintre cei 8.000, care au solicitat îngrijiri medicale), iar daunele materiale se vor ridica la cca 2,3Md€. Alte 25.000 de persoane ar fi fost afectate psihic (direct sau indirect) de suflul exploziei, iar cca 20% dintre cei aflati la mai putin de 1.700 de m sufera si astazi de probleme auditive iar atunci, toti ar fi fost traumatizate din punct de vedere psihic, dintre care chiar si astazi, peste jumatate (cca. 55%) ar prezenta inca sechele (intr-o forma  mai mult sau mai putin grava), iar ½ dintre  copii aflati in proximitatea focarului exploziei si  ¼  dintre cei aflati in zonele mai indepartate ale acesteia, prezentau importante modificari comportamentale (probleme de somn, cosmaruri, neliniste, regresiune, somatizare, rezultate scolare modificate, etc.). Din punct de vedere material, explozia a cauzat distrugeri de mari proportii  in sud-vestul metropolei Toulouse (cca 2,3Md€ daune materiale, din care 33Mil€ reprezentand contravaloarea daunelor provocate in urma distrugerii celor 107 cladiri publice), fara însa sa distruga integral turnul AZF (compus din cele doua „cosuri” gemene uriase, demolat dupa catastrofa), care de-a lungul timpului a fost un obiectiv de reper pentru avioanele comerciale (dar si militare) care aterizau pe Aeroportul International Toulouse – Blagnac.Sunt complet distruse zonele comerciale Dartry (Darty Plc, Kesa Electricals pâna in 2012) grup englez (prezent in Franta, Italia, Portugalia si Turcia) creat in 2003, specializat in distribuirea (distributia) materialului electromenajer in Europa si Turcia, respectiv, Brosette  (grup apartinând concernului Saint Gobain Distribution Bâtiment France, leader mondial in conceperea si distribuirea materialelor de constructii, sanitare, de caldura si  de instalatii), impreuna cu 150 de autobuze aflate in de depoul Langlade al SEMVAT (Societatea de transport public pa actiuni a Toulouse Métropole).  Sunt partial distruse sau grav avariate o serie de intreprinderi (IMM-uri) private cu sediile în vecinatatea uzinei, piscini, sali de sport (gimnastica), sali de concerte, respectiv, obiective publice ca Liceul Déodat de Séverac si Liceul Joseph Gallieni, Palatul sporturilor, sala de spectacole Bikini, Scoala Nationala Superioara de Ingineri de tehnici si tehologii in Chimie (Scoala Nationala de Chimie), respectiv, Centrul spitalicesc Gérard Marchant. Mai precis, conform documentelor de la Prefectura Departamentului Haute Garonne (cu capitala la Toulouse Métropole), peste 30.000 de locuinte ar fi fost grav avariate (dintre cele 55.000 afectate  sub o forma sau alta, iar cca 38,7% chiar si din zonele indepartate sau distruse complet (cele aflate in proximitatea focarului exploziei) cu cca 80.000 de sinistrati. Explozia ar fi avariat cca 3.500 de intreprinderi, 18 crese, cca 120 de institutii de invatamant: 82 de scoli primare (dintre care 31 aproape integral), scolile Maurice Jacquier si Oustalous (in intregime reconstruite), 18 scoli generale, 11 licee (din care liceele Françoise si Gallieni reconstruite integral), 4 institutii de invatamant superior, printre care si Scoala Nationala de Chimie (reconstruita) si 3 centre universitare, respectiv, 77 de institutii sociale, culturale, sportive si administrative. Printre consecintele directe ale catastrofei industriale putem mentiona si anularea Marelui turneu de tenis incepand din 2001 (care era organizat anual la Palatul Sporturilor Toulouse din 1982) si transferat din 2003 la Palatul sporturilor de la Metz (Departamentul Moselle/Regiunea administrativa Grand Est).Peste 1.300 de intreprinderi (private sau publice, reprezentand cca 20.769 de locuri de munca) din toate sectoarele de activitate ale economiei nationale au fost atinse de suflul exploziei si partial distruse, anul urmator (in 2002) fiind suprimate 960 de locuri de munca in 16 intreprinderi, inclusiv, la AZF, Tolochimie si in cadrul grupului SNPE (Societatea Nationala de Pudra si Explozivi/Explozibili, fondata in 1971 si inchisa in 2013), producatoare de materiale energetice si explosive pentru constructii civile si industriale, mine, chimie si derivate chimice, dar si de materiale propulsante pentru armamente balistice militare si civile (aerospatial) sau aibag-uri (pentru autovehicule rutiere), ale carei activitati militare au fost preluate de catre Herakles (Safran Ceramics/intreprindere industriala aerospatiala franceza creata in 2012), iar din 2016 de catre ASL/Airbus Safran Launchers (creata in 2015 de catre Airbus Industrie) respectiv, Nexter SA (grup industrial da armament francez creat in 1973), fabricant de materiale si echipamente militare utilizate in lupta terestra, aeroterestra, aeronavala, si navala. Peste 1.400 de salariati au fost concediati partial din 133 de intreprinderi si 3.378 de declaratii de accidente de munca ar fi fost monitorizate de catre autoritatile de resort, totalizand o pierdere de cca 40.000 de zile de munca la productia industriala regionala (a regiune metropolitane Toulouse – Toulouse Métropole). Din cca 80.000 de solictari de despagubire, 19.012 de dosare ar fi fost depuse direct la compania multinationala de asigurari si reasigurari AON Belgium al gigantului petrolier TotalFina, pentru prejudicii corporale cauzate de explozia Uzinei AZF  (cca 330 Mil.€) si 11.436 de dosare (dintre  care 7.657 cu „risc ridicat de imbolnavire”)  la CNAM (Casa Nationala de Asigurari de Sanatate), ca  urmare a exploziei uzinii. În ceea ce preiveste procesul complicilor lui Mohammed Merah, Abdelkader Merah (35 de ani) si Fettah Malki (34 de ani), acesta se va deschide într-un context mai mult decât tensionat, în fata Curtii cu Jurati Speciala de la Paris, pe 2 octombrie 2017.Cronologic, pe scurt!Pe 15 februarie 2012, Mohammed Merah retrage de pe contul său curent suma de 1,83 € (cât mai avea), ca şi cum avea de gând să-l lichideze, pentru ca pe 16 februarie să-şi cumpere o cameră video minusculă GoPro (cca 350€). Pe 6 martie la ora 16h45, fură la Toulouse (cu ajutorul a doi complici, dintre care unul pare să fi fost fratele lui mai mare, Abdelkader) un scooter T-Max 530 şi ceva mai târziu îşi cumpără o cască de la un dealer moto (de „Yamaha 31"), de la care încearcă să afle pe 15 martie, fără succes, cum se deconectează (dezactivează) GPS-ul (Sistemul de geolocalizare) de pe scooter (-ul furat). În aceaşi zi, el cumpără de la nişte traficanţi de arme „localnici” 2 pistoale–mitralieră (Sten şi Uzi), 3 pistoale (semi)automate Colt.45 (11,43 mm, M1911 – Colt Government pistolet al Forţelor Armate Americane timp de 74 de ani, între 1911–1985, majoritatea fabricate de către Colt's Manufacturing Company fondata în 1885 la Hartford, în Statul Connecticut) si o vestă antiglonţ, un revolver Python (Colt Python, cu muniţie 357 Magnum fabricat între 1955-2005, tot de către  Colt's Manufacturing Company), respectiv, o puşcă cu aer comprimat, în valoare totală de 20.000€, bani obţinuţi din infracţiuni corecţionale (delictuale) mai mult sau mai puţin grave (printre care evident, şi furturi cu violenţă sau jafuri armate). Pe 11 martie către ora 16h00, are întâlnire cu subofiţerul paraşutist al RGP 1, Imad Ibn Ziaten (de origine marocană şi confesiune musulmană, divorţat, fără copii, în vârstă de 30 ani), aparţinând RGP 1 (Regimentul 1 de Paraşutism) din Francazal (Toulouse Métropole), pe care îl va alege ca victimă, în urma unui anunţ de pe internet (pe site-ul "Le Bon Coin" (www.leboncoin.fr) sub pretextul că ar vrea să-i cumpere motocicleta Suzuki Bandit (650cm3), ceea ce va şi înregistra cu camera sa de luat vederi (videocameră GoPro).Întâlnindu-se cu acesta (în proximitatea unei săli de gimnastică în cartierul Hers), după ce se asigură, că este vorba de un militar, îl somează: "Culcat. Nu glumesc." Soldatul refuză şi spune: "Nu îndrepta arma către mine. Nu mă pun cu faţa la pământ, cară-te. Vei trage, ia să vedem ai curajul? Hai trage"! După care Merah, îl execută (no mercy) spunându-i: "Acesta este Islamul, frate: tu ucizi fraţii mei şi eu te ucid pe tine" şi dispare pe scooter, fără urmă. După tragicul eveniment, timp de câteva zile, acesta s-ar fi retras la „adăpost” în „bârlogul" său (apartamentul în care locuia din strada Sergent Vigné n°17/Reşedinţa Belle Paule din Cartierul Côte Pavé/Toulouse), până când „apele tulburi se liniştesc", iar pe 15 martie la ora 14h15, la Montuaban (Toulouse Métropole), Merah se opreşte în faţa unui ATM a băncii Société Générale (aflată în vecinătatea cazarmei Doumerc), în faţa căreia un grup de militari aparţinând RGP 17 (Regimentul 17 de Paraşutism) stăteau de vorbă. Văzându-i, Merah deschide focul asupra lor , uncigându-i pe Caporalul Abel Chennouf (de origine algeriană-kabyla şi confesiune creştină-catolică, cu soţia sa însărcinată, în vârstă de 25 de ani, precum şi pe Soldatul – paraşutist (Clasa 1) Mohamed Farah Chamse-Dine Legouad (de confesiune musulmană, necăsătorit, în vârstă de 23 de ani). Un al 3-lea soldat – paraşutist  (Clasa 1), Loïc Liber (din Guadelupa-colectivitate teritorială franceză în Caraibe), în vârstă de 28 de ani (necăsătorit), tot din RGP 17, cu aceaşi ocazie, fiind rănit grav la coloana vertebrală (inclusiv, la măduva spinării), s-a zbătut timp de 10 zile între viaţă şi moarte. Spitalizat la CHU (Centrul Spitalicesc Universitar/Spitalul Universitar) Purpan – Toulouse, pe 26 martie a ieşit din comă, însă, acesta rămâne tetraplegic pe viaţă (paralizat complet la nivelul memrelor inferioare şi parţial la nivelul celor superioare, datorată unei secţiuni a măduvei spinării la nivelul vertebrelor cevicale-vertebre C). Distins cu Medalia militară de către Jean-Yves Le Drian (n.1947, membru PS, Ministrul Europei şi al Afacerilor Străine/din 2017, Ministrul Apărării/2012-2017) Caporalul-şef Loïc Liber, deşi astăzi, este tetraplegic (imobilizat la pat, 24/24h), în urma secţiunii (sectionarii) măduvei spinării (în locul în care a fost atins de glonţ, conform diagnosticului din fişa sa medicală), „el este fericit că a avut şansa de a rămâne în viaţă”, faţă de ceilalţi 2 cmarazi ai săi care au fost ucişi. După un lung tratament într-un centru de reeducare (recuperare) în Pyrénées-Orientales, anul trecut a fost internat la Spitalul militar din Percy la Clamart (Departamentul Hauts de Seine, Regiunea pariziană), pentru o nouă intervenţie chirurgicală care i-ar putea amleliora (oarecum) starea lui de sănătate (pe termen lung). În cursul aceleaşi zile, acesta invită sora lui cea mică Aïcha Merah (n.1981 la Toulouse, netradiţionalistă, neislamistă, neradicalizată, etc.) şi fratele lui (cel) mai mare Abdelkader Merah (n.1982 la Toulouse, tradiţionalist, islamist – redical) la o „pizza şi un pahar", iar seara participă la un „rodeo" în cartierul lor din Izards (Toulouse), pentru ca noaptea de 17 martie către 18 martie să o petreacă la o discotecă (Calypso).Pe 19 martie, în jurul orei 08h00, se opreşte cu scooter-ul lui în faţa instituţiei de educaţie (şcoală generală-liceu) Otzar Hatorah (Ohr Torah), aflată într-un cartier rezidenţial (la Toulouse) şi deschide (la întâmplare) focul asupra unui grup de persoane care intră în instituţie, ucigându-i pe profesorul – Rabin  Jonatan Sandler cu cei doi copii ai săi Gabriel Sandler şi Arieh Sandler, după care, intră în curtea şcolii şi o execută (cu sânge rece, cu un glonţ în tâmple), pe fata directorului scolii Jacob Monsonego, Myriam Monsonego, rănind grav cu 2 gloanţe şi un adolescent din Nisa, pe Aaron Bijaoui („Bryan”, în vârsta de 15 ani, spitalizat pâna pe 12 aprilie) care încearca să se refugieze în camera sa (exact ca si în faţa ATM a băncii Société Générale din vecinătatea cazarmei Doumerc).