Etichetă: Rémy Lecrenier

Dosarul criminal Lecrenier (1997) reprezintă un cvadruplu asasinat și un dublu viol, comise cu sânge rece, cu un pistol Colt 45 și o arbaletă (armă din Evul Mediu constând dintr-un arc montat pe un suport pentru aruncare de săgeți sau proiectile- dotată cu un pat cu încărcător precum cel al puștilor, un mecanism de blocare pentru menținerea corzii la elongație maximă și un trăgaci pentru eliberarea corzii) pe 7 iulie 1997 de către Rémy Lecrenier (în vârstă de 28 de ani) la Bas-Oha (secțiune a orașului Wanze din provincia Liège, regiunea fancofonă Valonia), condamnat de către Curtea cu Jurați a provinciei Liège, pe 7 decembrie 1999, la închisoare pe viață (asimilabil, în practică, cu 30 de ani de recluziune criminală). Cele 4 victime sunt membri ai aceleași familii, Tellier. Dosarul criminal Lecrenier va fi succedat, de unul, cu totul de altă natură, care nu este specific (caracteristic), în general, țărilor occidentale democratice. Este vorba de Dosarul criminal Adamu (1998) în care o tânără refugiată din Nigeria, Sémira Adamu (n.1978, solicitantă de azil politic în Belgia), va deceda la Bruxelles (provincia Brabantul flamand) pe 22 septembrie 1998, după ce jandarmii belgieni însărcinați cu expulzarea ei de pe teritoriul național, o vor sufoca, neintenționat.Adică, fără intenția de o ucide! Evenimentul are loc pe acelasi aeroport național Bruxelles–Zaventem, pe care, pe 22 martie 2016, are loc cel mai sângeros atac terorist islamist din istoria Belgiei – constând din 2 atentate sinucigașe, în care, în afară de cei 2 teroriști islamiști (Najim Laachraoui și Ibrahim El Bakraoui), vor muri și alte 14 persoane, aflate în incinta aroportului. [A se vedea pentru detalii lucrarea autorului Subiect de teză de doctorat. Graful (socio–matematic) al Metagalaxiei eurojihadiste. Mujahedinii...]. Notă. „Centrele închise” belgiene sunt destinate, fie strănilor aflați în situație administrativă ilegală pe solul (teritoriul) belgian, fie tinerilor delincvenți. Cele destinate persoanelor aflate în situație administrativă ilegală sunt gestionate de către DGOE (Direcția Generală a Oficiului pentru Străini), de la Bruxelles (World Trade Center Bruxelles), un serviciu federal (cu un efectiv de cca 1.700 de persoane), dependent de Serviciul Public federal al Internelor (Ministerul de Interne) însărcinat cu controlul populației imigrante (cca 1 milion de persoane), care colaborează cu o serie de alte instanțe (ambasade, consulate, administrații comunale, serviciile federale de poliție, inspecția socială, parchetele, etc.). Ancheta deschisă în acest dosar criminal de excepție va avea ca efect inculparea celor 9 jandarmi care au gestionat (practic), executarea procedurii de expulzare forțată, fără ca ministerul federal de interne sau conducerea clinicii universitare Saint-Luc să fi fost implicate. Dintre cei 9 jandarmi inculpați, inițial, 5, considerați vinovați pentru moartea ei, vor fi trimiși de către Camera Consiliului de la Bruxelles, pe 26 martie 2002, în fața Tribunalului Corecțional, care în verdictul său anunțat pe 23 decembrie (în urma procesului debutat pe 12 decembrie), va achita unul dintre ei, iar pe ceilalți 4 îi va considera responsabili, dar numai pentru „aplicarea unor lovituri care au antrenat moartea, neintenționat”. Ca urmare, ei au fost condamnați la pedepse cuprinse între 12–14 luni cu suspendare și la plata unei amenzi de 500 € (fiecare), în timp ce statul belgian, responsabilitatea căruia ar fi fost, oarecum (?!), angajată, a fost amendat cu 20.000€”. Evenimente dramatice, asemănătoare, legate de expulzări forțate („îndepărtare de teritoriul național”) au avut loc, aproape în toate țările occidentale considerate democratice, inclusiv, în Franța. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Fără milă, fără sentimente, cu sânge rece, în slujba Republicii Francez (Corespondență din Franța), „Asediul”! „Blestemul pământului, blestemul iubirii”. Pământul „sacru”. Moarte pe Mana (Corespondență din Guyana franceză), Fără sentimente!, Democrația în pericol!, „No mercy"! , „Cei 7 magnifici" ai Companiei a 7-a !]. Dacă până în 1993 modalitățile de repatriere au fost gestionate de către serviciul Office des Etrangers/Oficiul Strănilor (din 02.08.1977), iar intervenția jandarmilor avea loc numai în cazul unor incidente (mai mult sau mai puțin grave), iar Louis Tobback (în 1993) a anulat utilizarea „tehnicii (metodei) pernelor”, ea va fi reintrodusă în 1996 de către Johan Vande Lanotte (n.1955, membru al partidului socialist flamand și profesor de drept la Universitatea din Gand/Gent, vice-prim-ministru federal al Internelor între 1995–1998, ulterior, vice prim-ministru al Bugetului între 1999–2005 și al Economiei între 2011–2014) cu mențiunea ca starea de sănătate a expulzatului să fie verificată cu severitate în fiecare moment, iar pentru eventuale incidente, responsabilitatea revine, integral, celui responsabil cu aplicarea dispozitivului. Acordul (pentru expulzări de pe teritoriul național belgian) cu compania națională de aviație Sabena a fost semnat pe 24 iulie 1998, adică, cu aproape două luni înainte de expulzarea lui Sémira Adamu, în care este prevăzută, deasemenea, escorta jandarmilor, dar numai în cazuri grave. Oare, Semira, putea fi considerat un „caz grav”? Naționaliștii, extremiștii, rasiștii, etc., spun că da, pentru că a făcut, deja, obiectul a 5 expulzări eșuate. Membrii Consiliului de Sprijin, contestă acest lucru, iar eu sunt convins, că indiferent de pozițiile adoptate de către cei menționați, ar fi existat, cu siguranță, alte mijloace și dispozitive socio–umane care să fi permis expulzarea lui Sémira Adamu fără ca viața ei să fi fost pusă în pericol. În sfârșit, conform purtătorului de cuvânt al Oficiului Străinilor, Dominique Ernould, în anul care a precedat pandemia Covid–19, în Belgia, 4.651 de persoane ar fi fost supuse (expuse) expulzării de pe teritoriul național, dintre care numai cca 20% ar fi creat probleme, motiv pentru ar fi fost necesară escortarea lor la avion. Notă. Faptul că lucrurile nu prea s-au schimbat în cele peste două decenii care au trecut de la moartea lui Sémira Adamu rezultă dintr-un eveniment asemănător petrecut, recent, pe Brussels South Charleroi Airport–Aeroportul din Charleroi (oraș francofon din regiunea Valonia fondat pe cursul râului Sambre, în perioada Țărilor de Jos spaniole, în secolul al XVII-lea). Aici, pe 23 februarie 2018, cetățeanului slovac Jozef Chovanec (în vârstă de 38 de ani), venit la Bruxelles în interes de serviciu, i s-a impus coborârea dintr-un avion al companiei Czech Airlines în direcția Bratislava (unde îl aștepta soția sa Henrieta Chovancová împreună cu fiica lor Lucia), datorită comportamentului său recalcitrant și agresiv, după ce a îmbrâncit o însoțitoare de bord. Ceea ce el ar fi refuzat! Ca urmare, Pilotul–comandant refuză și el, la rândul sâu, să decoleze (cu acesta, la bordul aeronavei) și solicită intervenția poliției federale aeroportuare, care, până la urmă, în ciuda unui scandal monstruos, inclusiv, pe sol, va fi stăpânit, interpelat (arestat) și încarcerat într-o celulă din localurile poliției federale de la Bruxelles. Aici, conform unei înregistrări video (de supraveghere), pe 24 februarie, la ora 04h20 acesta își pierde controlul și cu o violență rară (ieșită din comun), începe să-și lovească capul de poarta metalică (blindată) a celulei sale. În urma intervenției a 6 polițiști, la ora 04h31, pentru a-l calma, acesta va fi victima unui stop cardio–respirator, după ce, unul dintre polițiști îi apasă pieptul cu genunchii cca 16 minute (timpul în care îi și pune cătușele), iar altul lângă acesta, întors către ceilalți, râzând, îi salută, victorios, în stil nazist (Heil Hitler). Dosarul criminal (franco–belgian) „Violatorul de la Sambre” (1996–2018), în care Dino Scala (n.1961, originar din Pont-sur-Sambre–de lângă Maubeuge, agent de întreținere în cadrul unei ăntreprinderi din Jeumont, serviabil, „respectabil tată de familie”), în ultimele 3 decenii ar fi comis 44 de violuri și agresiuni sexuale în localitățile din jurul fluviului Sambre (Sambe, Samber, cu o lungime de cca 190km) care izvorăște în Franța, trece apoi în Belgia, până la vărsarea sa în Meuse, la Namur (Nameur, Namen, Naemen, oraș francofon, situat la confluența fluviilor Sambre și Meuse, capitala Valoniei și reședință a provinciei cu același nume, aflat la 60 km sud de Bruxelles). Confluența Meusei cu Sambre se cheamă Grognon, cuvânt ce în limba valonă înseamnă „rât”. După ce era inculpat, deja, într-un dosar de agresiuni sexuale și viol cu 19 victime și încarcerat în detenție provizorie din 28 februarie 2018, Dino Scala recunoaște între 20–21 iunie, în fața judecătorului de instrucție, încă 25 de violuri comise în valea fluviului Sambre, între 1988–2018. Notă. A nu se confunda diagnosticul de „dublă personalitate” cu cel de „dededublarea personalității” (DID–Dissociative identity disorder, o tulburare a unității conștiinței de sine care se caracterizează prin apariția în alternanță, a unei prime personalități și a uneia sau mai multe personalități secundare la același subiect) descrisă de Alfred Binet (1857–1911) în cartea sa (Le dédoublement de la personnalité et l'amnésie périodique), care intervine pe fondul unor tulburări psihice, iar adesea persoana suferindă trăiește cu convingerea că este o altă persoană (în majoritatea cazurilor, cunoscută ca o celebritate sau un personaj religios). În sfârșit, ancheta în acest dosar este în derulare și n-ar fi exclus ca numărul victimelor să crească până la judecarea acestuia. Merită să menționez aici și o serie de dosare criminale franceze cu caracter sexual, care ridicat serioase probleme pentru soluționarea lor în acest secol (mileniu). În 2000, pentru 15 infracțiuni sexuale (violuri sau agresiuni sexuale), respectiv, pentru două temntative de asasinat cu barbarie, comise între 1992–1995 Alain Viallet (în vârstă de 39 de ani) este condamnat la Grenoble (regiunea administrativă Auvergne–Rhône–Alpes) de către Curtea cu Jurați a departamentului Isère, la 19 ani de recluziune criminală. În 2002, pentru 20 de infracțiuni sexuale (violuri, agresiuni sexuale sau tentative de agresiuni sexuale) asupra unor tinere fete sau femei, sub amenințarea cu armă albă (cuțitul), Didier Edom (care ar fi acționat „sub efectul impulsiunilor sale”) este condamnat la Paris (de către Curtea cu Jurați Paris) la 16 ani de recluziune criminală. În 2005, Roland Cazaux („Le chat”, violator recidivist, în vârstă de 47 de ani), pentru 34 de infracțiuni sexuale (violuri și tentative de violuri) comise asupra unor femei, în timpul somnului, între 1985–2002 în regiunea administrativă Nouvelle-Aquitaine, în cartierele rezidențiale Arcachon, de la Teste (departamentul Gironde) și Hossegor (departamentul Landes), interpelat pe 20 februarie 2002, este condamnat la Bordeaux (de către Curtea cu Jurați a departamentului Gironde) în cadrul unui proces care debuteazaă pe 28 noiembrie 2005, într-un verdict anunțat pe 16 decembrie 2005, la 14 ani de recluziune criminală și la 15 ani de tratament socio – judiar după eliberarea lui, timp de 15 ani. În continuare, anul 2006 va fi un an cu mai multe dosare criminale de (mare) anvergură, care vor cuprinde o mare majoritate a teritoriului belgian și bulversa atât societatea civilă cât și justiția belgiană. Este vorba de dosarul criminal Joe Van Holsbeeck (Bruxelles), dosarele criminale Hans Van Themsche și Guido Demoor (Anvers), respectiv, dosarul criminal Abdallah Ait Oud (Liège) și Clottemans (Limburg). Toate, diferite, deosebit de interesante, atât ca tematică criminlală cât și ca, context social – istoric, în care au loc. Acestea sunt urmate de Dosarul criminal de infanticid Lhermite (Brabantul Valon, 2007–2010), dosarul criminal de familicid Storme (Bruxelles, 2007), respectiv, cel de pruncucidere de la Termonde (flandra Orientală/de Est, 2009) confirmă cele menționate mai sus. Etc.