Etichetă: Roland Agret

Rezumat „Podul blestemat” (integral). Delincventul multirecidivist parizian Marc Machin (n.1982) este ultimul și singurul dintre victimele marilor și celebrelor erori judiciare criminale franceze (după cel de-al 2-lea Război Mondial), care după reabilitarea și indemnizarea lui în 2014 de către Statul francez, pe 4 iulie (de ziua SUA), cu suma de 663.320€ (pentru 2.126 de zile de detenție criminală) în loc să-și facă „un drum în viață” demn de urmat (sau cum spune partea civilă, „să fi devenit un Înger”–ținând cont prin câte a trecut în mediul carceral fără să fi fost vonivat”), devine delincvent și va fi condamnat, din nou, pentru o infracțiune criminală.După punerea lui în libertate pe 7 octombrie 2008 (în urma autodenunțării lui David Sagno, condamnat de către Curtea cu Jurați Paris pentru aceași faptă pe 23 februarie 2012, la 30 de ani de recluziune criminală cu o perioadă de siguranță de 20 de ani), Marc Machin  începe să comită o serie de infracțiuni corecționale (furt și comercializare de obiecte furate, violență conjugală, și agresiuni sexuale), pentru ca, până la urmă, pe 21 aprilie 2018 să comită o infracțiune criminală gravă, viol asupra unei tinere în vârstă de 22 de ani (într-un apartament parizian, pe strada Saint Maur (din sectorul n011), în care intră prin efracție, în jurul orei 22h00). Cagulat (mascat), el se afla în posesia unei arme albe (cuțit de bucătărie, găsit la locul crimei) pe care avea intenția de a o utiliza în cazul în care tânăra femeie s-ar fi opus „doleanțelor” sale.Conform dosarului de instrucție, în afară de intrarea ilegală (fără acordul victimei) în apartament (adică, „violare de domiciliu”), ar fi fost vorba (în zorii zilei) și de un act sexual oral forțat (adică, „o felație sub amențiarea unei arme albe”) și de sustragerea cu violență a cardului de credit a tinerei femei (adică, de „furt și estorcare de fonduri cu violență”). După ce ADN-ul său este identificat pe corpul victimei (care va depune plângere la poliție în aceași zi), Marc Machin va fi interpelat pe 17 mai 2018, și își recunoaște fapta în timpul arestului preventiv (Garde à Vue), cu toate că într-o primă fază a interogatoriului o nega cu vehemență. De altfel, identificarea lui nu ar fi creat mari probleme anchetatorilor, pe de o parte, pentru că după eliberarea lui din penitenciar, el era sub control judiciar, iar pe de altă parte, pentru că amprentele sale genetice erau înregistrate în Fneag (Fișierul Național al Amprentelor Genetice).(Re)amintesc aici faptul că, deși el este pus în libertate pe 7 octombrie 2008, achitarea și reabilitarea lui vor avea loc mult mai târziu (datorită formalităților administrative ale procedurii judiciare), în cadrul unui proces în fața Curții cu Jurați Paris, pe 20 decembrie 2012. Cererea lui de despăgubire (daune materiale și morale ) în valoare de 1,997M€ va fi examinată de Curtea de Apel Paris pe 16 iunie 2014, pentru ca pe 4 iulie să intre în posesia sumei care i-a fost acordată, 663.320€ (cca de 3 ori mai puțin), după o decizie luată pe 30 iunie. Această sumă se compunea dintr-un prejudiciu moral de 1,06M€ (suferit în detenție, timp de 6 ani și 10 luni, între 2001–2008), respectiv, din 800.000€ prejudiciul moral suferit în cei 11 ani cât a durat procedura de „reabilitare” a sa (2001–2012), iar restul reprezenta prejudiciul material (salariul cu care ar fi fost plătit în timpul detenției sale) în cazul în care ar fi putut presta o activitate lucrativă remunerată (necalificată).Dar, din păcate, deja la începutul anului 2009 (adică, la foarte puțin timp după eliberarea lui) el va comite 3 agresiuni sexuale (dintre care două asupra unor minore), motiv pentru care pe 15 iunie 2009 el va fi interpelat de către polițiștii de la PJ (Poliția Judiciară), iar după un an de detenție provizorie, pe 18 mai 2010 va fi condamnat de Tribunalul Corecțional Paris (a 15-a Cameră Corecțională), la 3 ani de închisoare (contra 5 ani, cât solicita Ministerul Public) și la 5 ani de tratament medical și socio–judiciar, respectiv, la plata unei daune morale (victimelor sale) în valoare de 20.000€.Prima agresiune sexuală (cu caracter corecțional, delictual) are loc pe 5 iunie 2009, când Marc Machin va urmări o femeie de la o stație de metrou (din sectorul 20) până la domiciliul ei, unde în holul imobilului, în timp ce ea urca treptele scării, el filma cu telefonul lui sub rochia ei (fără ca aceasta să-și dea seama). Observând gestul lui Marc Machin, ea îi trage lui o palmă, la care acesta din urmă va reacționa violent, cu un pumn în față, după care „introduce, cu violență, mâna în chiloții ei și începe să-i mâgnâie sexul, râzând”. De fapt, el n-ar fi vrut decât „să filmeze chiloții femeii”. Din păcate în urma pumnului administrat acesteia, săraca femeie ar fi avut nevoie de 3 zile de concediu medical. Înainte de acest „eveniment”, pe 13 iunie 2009, Marc Machin ar fi făcut același lucru și cu celalte două minore (cu vârste de 14 și 15 ani), care locuiau în același cartier cu el, în proximitatea domiciliului său „forțat” (la bunica sa) de liberatea condiționată sub control judiciar. În timpul procesului, Marc Machin declara că „Eu am comis un act violent contra pudorii feminine. Nu vreau să mă justific și nici să minimalizez gestul meu. Am fost ademenit de vechile mele pulsiuni, vechii mei demoni, ura, supărările și frustrările mele care, mi-au alterat gândirea, judecata. (…). Aceste lucruri mă fac să roșesc în interiorul meu”.Până la urmă, pe 4 decembrie 2011, el va fi pus în libertate conndiționată sub control judiciar, dar nu pentru mult timp, pentru că la începutul anului 2012 va fi reîncarcerat pentru „violarea” legislației în vigoare privind libertatea condiționată sub control judiciar. În total, până la ultima sa condamnare pentru viol, de către Curtea cu Jurați Paris (sub președinția lui David Hill) pe 14 octombrie 2021, Marc Machin (apărat de către avocații Adrien Gabeaud și Elise Arfi) ar acumulat în cazierul său judiciar, exact 15 condamnări cu caracter corecțional (delicte).În procesul său, care a debutat pe 11 octombrie 2021 (cu „ușile închise”), în afară de cei 16 ani de recluziune criminală la care a fost condamnat de către Juriul Popular (din din maximum 20 de ani, prevăzut de lege, în cazul lui), cu ½ din pedeapsă, ca perioadă de siguranță (înainte de executarea căreia nu poate fi pus în libertate condiționată sub copntrol judiciar), el are și obligația de a urma un tratement medical și o procedură socio–judiciară timp de 5 ani, dar să și splătească daune morale tinerei femei, în valoare de 25.000€. Conform avocatului ei, Audrey Dufau, tânăra femeie ar fi fost mulțumită de verdictul anunțat de către președintele Curții și, „oarecum ușurată, pentru că, calvarul ei a luat sfârșit”.Merită să adaug aici și faptul că pe 11 ianuarie 2016, BEDJ (Brigada de Executare a Deciziilor Judiciare/Justției) l-a interpalat (arestat) pe Marc Machin pentru o a doua oară într-un hotel din sectorul 9) pentru nerespectarea condițiilor libertății condiționate sub control judiciar, în cadrul unui dosar corecțional de „violență conjugală” (adică, „maltratarea concubinei sale”) în care a fost condamnat, la sfârșitul anului 2015, la 6 luni de închisoare. Ca urmare, el a fost reîncacerat din nou, mai ales că mai devreme, în cursul lunii februarie 2013, a fost condamnat și la 6 luni de închisoare cu suspendare pentru „violență, furt și comercializare de obiecte furate” (telefoane mobile), în sectrorul 18, o pedeapsă, „restanță”care, trebuia și ea să fie executată (ca atare).Anul viitor, în 2017, el va fi interpelat, din nou, de către polițiștii de la BAC (Brigada AntiCriminalitate) în nord-estul parizian, pentru că l-ar fi bătut pe proprietarul camionetei căruia i-a vândut-o. Recunoscând în fața Curții că a avut, nejustificat, un „comportament impulsiv” el este condamnat în „instanță imediată” (Curte Corecțională instituită pe loc) la o amendă penală de 400€ pentru ultraj și violență fizică.În sfârșit, la ultimul său proces, am fost convins că avocații lui Marc Machin ar fi făcut tot posiblul pentru a-i diminua pedeapsa cu o serie de circumstane atenuante care i-ar fi marcat copilăria „de mizerie” (plasat la vârsta de 3 ani într-o familie adoptivă, violat la vârsta de 7 într-o altă familie adoptivă) și adolescența „de toxicoman” (depența sa fizică și psihică de cannabis) cu viața sa afectivă, inclusiv cu dramele trăite (mama lui trage cu arma de serviciu în tatăl său fără să-l nimerească, moartea acesteia, un an mai târziu, de SIDA și a bunicii lui, de cancer peste 4 ani) dar mai ales, ulterior, cu cele 2.126 de zile de detenție criminală, evident, pe nedrept.Deși aveam intenția să-l întâlnesc și să stau de vobă cu el despre o serie de subiecte care (poate) i-ar fi „fragilizat” viața, din motive „tehnice” (legate, în special, de pandemia Covid 19), acest lucru nu a fost posibil, cu toate că amândoi trăim, oarecum în nord-estul parizian și în plus, avem și cunoștințe comune (tot, foști delincvenți, infractori, mai mult sau mai periculoși). Fie, eu eram disponibil și el era arestat (și nu rareori, încarcerat), fie el era disponibil, dar eu eram atunci angajat în alte proiecte importante sau nu eram atunci în Franța. În orice caz, părerea mea despre el cunoaște foarte bine și Louis Ballingo fstul său avocat care l-a asistat la procesul revizuirii condamnării sale în care a fost despăgubit cu daunele morale și materiale pentru eroarea judiciară comisă în dosarul lui. Așa cum am menționat, chiar dacă suma obținută, în total, nu au reprezentatat decât cca 1/3 din cea reclamată, ea a fost una dintre cele mai importante dintre cele care au fost acordate de către justiția franceză. În plus, tatăl acestuia, a fost si el îndemnizat cu suma de 38.000€, iar sora, respectiv, fratele lui, fiecare dintre ei, cu suma de 20.000€, care împreună cu suma acordată lui (663.320€) revine la o indemnizare de 741.320€.Această sumă a fost depășită doar de cele obținute de către Loic Sécher (condamnat în 2003 și reabilitat în 2012), indemnizat cu 797.352 € (din care 197.352,32€ prejudiciu material) si 600.000 € prejudiciu moral (pentru 2.655 de zile de detentie), la care se va adăuga și suma de 110.000€ (pentra ma lui și frații săi), respectiv, de Patrick Dils (condamnat în 1989, reabilitat în 2002), indemnizat cu 1M€ (pentru 13 ani și 3 luni de detenție criminală, la care ulterior va fi fost adăugată suma de 146.000€ pentri indemnizarea rudelor sale).Din contră, Abdelkader Azzimani si Abderrahim El-Jabri (de origine magrebina, condamnați în 2003 și reabilitați în 2014), vor fi indemnizați (împreună), cu suma de 968.424, 57€ (adică, fiecare cu câte 484.212,85€), pentru detenții criminale mult mai lungi (11 ani, respectiv, 13 ani), căreia vor fi adăugate și indemnizațiile pentru rudele acestora (360 000 €, pentru cele ale lui Abdelkader Azzimani și 130 000 € pentru cele ale lui Abderrahim el-Jabri)În sfârșit, suma de bani cu care Marc Machin (achitatul n08) a fost indemnizat, fără niciun fel de probleme, i-ar fi trebuit să permită acestuia (cu eforturi mai mult sau mai puțin susținute) să re (re)integreze în societatea civilă și fără (mari) dificultăți. Adică, să rupă, definitiv, cu trecutul său de infractor (delincvent), cum au reușit, de exemplu, ceilați 2 achitați care i-au urmat (n09–Abdelkader Azzimani si n010– Abderrahim  El-Jabri, din păcate însă, el nu și-a dorit, cu adevărat, acest lucru și nici să intre „în rândul oamenilor normali” pentru că din punct de vedere psihic, profilul său, mai ales, datorită trecutului său, a fost și este (și astăzi), „anormal”!Menționez aici faptul că primii 7 achitați în procedura juridică criminală (în ordine: Jean Dehays, Jean-Marie Deveaux, Roland Agret, Guy Mauvillain, Rida Daalouche, Patrick Dils, Loic Secher), respectiv, n011–Christian  Iacono (condamnat în 2009, reabilitat în 2015), care i-a urmat lui Abdelkader Azzimani si Abderrahim  El-Jabri, respectiv, achitații celebrului proces de pedofilie Outreau (Pierre Martel, David Brunet, Karine Duchochois, Daniel Legrand, Christian Godard, Roselyne Normand, Odile Marécaux, Dominique Wiel, Franck si Sandrine Laver, Thierry Dausque, Daniel Legrand si Alain Marécaux) indemnizați cu 10M€ (adica în medie, cu cca 760.000€/achitat), chiar dacă n-ar fi fost „copii (chiar) de suflet” (în sensul naivității), „ușă de biserică” (în sensul nerespectării moralei religioase) și nici „îngeri”  (în sensul figurat), totuși, sub nicio formă n-au fost delincvenți de talia lui Marc Machin.Ca urmare, pentru mine el (care „dorește să se reconstruiască pentru a putea face față vieții în condiții decente”–la ceea ce, de altfel, va avea destul timp, să reflecteze în cei, cel puțin, 8 ani de detenție criminală) este și va rămâne un „eșec” din punctul de vedere a reinserției sociale a foștilor condamnați recidiviști, indiferent de timpul cât va fi încarcerat. Cu alte cuvinte, există (foarte) slabe șanse pentru ca el să nu recidiveze, sub o formă sau alta, atât în procedura corecțională (deja cu antecedente serioase), cât și în cea criminală (în care a debutat).Într-un asemenea context, eliberarea lui din Penitenciarul Rouen („Bonne Nouvelle”), pe 7 octombrie 2008 (în dosarul crimei/crimelor de pe podul Neuilly–în care a fost achitat), așa cum am putut constata, în loc să fi fost o „veste bună”, a fost, din păcate, o veste cât se poate de proastă. Iar dacă ținem cont de vârsta lui (39,5 de ani) dar și de fapul că din 17 mai 2018 a fost încarcerat până pe 14 octombrie 2021 (anuțarea verdictului în dosar), în detenție provizorie (adică timp de aproape 3,5 ani), cel puțin teoretic, la vârsta de 44 de ani, Marc Machin va fi din nou condiționabil (ca de atâtea ori, de altfel, în procedura corecțională), pentru că în procedura juridică criminală, din fericire (pentru el) este încă „primar” (adică, condamnat pentru prima oară). Ca urmare, este foarte probabil ca acesta să mai scrie câteva pagini „remarcabile” în istoria criminalității franceze. Timpul rămâne tânăr! Bibliografie: Podul „blestemat” al lui Marc Machin. Istoria unei grave erori judiciare. Istotia unei imposibile reinserții socio-profesionale. O dramă fără sfârșit. (Patria Română: https://patriaromana.com/2021/10/26/podul-blestemat-al-lui-marc-machin-istoria-unei-grave-erori-judiciare-istotia-unei-imposibile-reinsertii-socio-profesionale-o-drama-fara-sfarsit/)

Cu un sfert de secol în urmă, în dimineața zilei de luni, 5 septempbrie 1994 (în jurul orei 09h00) autoritățile polițienești locale (sub comanda Cpt. Roger Lembert de la sectia de căutarea a Brigăzii de Jandarmerie de la Angers–prefectuta departamentului Maine et Loire, regiunea administrativa Pays de la Loire), descoperă la domiciliul caroseristului (tinichigiului) Christian Leprince (proprietarul unui garaj–service de tinichigerie auto) din comuna Thorigné-sur-Dué (cca 1.500 locuitori), un adevărat dezastru, o drama fără precedent, cel puțin, în regiune și o raritate în istoria criminală a Franței.   Este vorba de un cvadruplu asasinat, de masacrarea cu un satâr  („cu mânerul galben”), cu sânge rege, a lui Christian Leprince (în vârstă de 34 de ani, cu 13 leziuni, de cca 11cm, în regiunea cervicala) si a sotiei acestuia, Brigitte Leprince (în vârstă de 36 de ani, functionara la Posta) respectiv, a două dintre cele 3 fete ale lor, Audrey Leprince  (în vârstă de 10 ani) si Sandra Leprince (în vârsta de 6 ani). Cea mai maica dintre ele, Solène Leprince (în vârstă de 2 ani), scapa cu viata, grație numai faptului, că fiind într-o alta încăpere (la etaj), asasinul (sau asasinii), presati de timp (probabil) nu o vor descoperi (gasi) „în timp util”. Conform medicului legist, crima ar fi fost comisa, în seara zilei de 4 septembrie, într-o prima versiune, între orele 20h00–23h00, apoi, într-o alte varsiune, între orele 21h30 – 23h30. Fratele lui Christian, Dany Leprince (n.1957, atunci în vârsta de 37 de ani, exploatant agricol si muncitor responsabil cu împachetarea/ambalarea carnii la întreprinderea de prelucrare industriala a acesteia SOCOPA), împreună cu soția sa Martine (Compain) Leprince (n.1956, atunci înca în vârsta tot de 37 de ani și ea, exploatant agricol, muncitoare responsabilă cu dezosarea/transarea carnii la SOCOPA) si fiica lor Célia Leprince (în vârsta de 16 ani) locuiesc într-o casa vecină. Interpelat pe 7 septembrie 1994 si acuzat ca ar fi autorul cvadruplului asasinat sordid, macabru,  de catre sotia si fiica sa, Dany Leprince („măcelarul din Sarthe”, al carui mobil, stupid, ar fi fost o datorie de 15.000Ffr – cca 2.300€ si refuzul unui alt împrumut de către fratele sau în valoare de 20.000Ffr – cca 3.000€) va fi inculpat în dosar (în care confuziile și contradicțiile sunt importante) și încarcerat pe 9 septembrie 1994 (după 46h00 de GAV–garde à vue/arest preventiv la sediul jandarmeriei) în detenție provizorie, până pe 11 decembrie 1997, când debutează procesul său în fața Juriului Popular al departamentului Sarthe de la Le Mans (prefectura departamentului și capitala regiunii administrative Pays de la Loire)

Rloand Agret (n. în 1942 la Clermont Ferrand, Departamentul Puy de Dôme-Regiunea administrativă Auvergne-Rhône Alpes), victimă a unei grave erori judiciare, reabilitat  în fața societății civile și fondatorul organizației „Action Justice", care de-a lungul mai multor decenii a militat și luptat pentru reablitarea victimelor erorilor judiciare, s-a stins din viață pe 18 septembrie 2016 la Vernoux en Vivarais (Departamentul Ardèche, regiunea administrativă Auvergne-Rhônes Alpes), ca urmare a unei embolii pulmonare. I-am fost alături timp de două decenii în bătălia (noastră, comună) pentru revizuirea procesului lui Dany Leprince și reabilitarea acestuia, ce din păcate, înca nu am câstigat-o, dar timpul rămâne tânăr! Investigatiile noastre ulterioare în acest dosar de exceptie au scos la iveala faptul ca, patronul garajului, André Borel si ajutorul acestuia, Jean Moreno, ale caror cadavre sunt descoperite pe 10 noiembrie 1970  într-o gariga (un tip de ecoregiune compusa din formatiuni vegetale gen stejari, tufisuri de arbusti si ierburi, caracteristic solurilor calcaroase din bazinul mediteranian), ar fi fost membri ai organizatiei SAC (Serviciul de Actiune Civica), creat de catre fidelii fondatorului si primul presedinte al celei  de-a V-a Republici Franceze, Generalului Charles de Gaulle (considerat „cel mai ilustru dintre francezi" de catre predecesorul sau, René Coty–ultimul presedinte al celei de-a IV-a Republici, care si demisioneaza în favoarea lui), pentru  sprijinul acestuia în lupta contra comunismului, dupa câstigarea alegerilor prezidentiale si numirea sa în functia suprema a statului în 1959 (pâna în 1969, când demisioneaza, ca de altfel si predecesorul sau), în timp ce, atât Antoine Santelli, cât si Antoine Ritter, ar fi fost fideli simpatizanti ai acesteia. Ca urmare, cu certitudine, André Borel (dar foarte probabil si ajutorul sau Jean Moreno, ca de altfel si Jacques Massié – responsabilul local al SAC la Marsilia), a fost o victima (politica) a organizatiei SAC careia apartinea, iar moartea acestuia nu avea absolut nimic de-a face cu Roland Agret. (A se vedea pentru detalii si articolul autorului consacrat acestuia din urma - Jacques Massié: Drama de la Douronne, crima politica sau razbunare crapuloasa?! În cautarea adevarului istoric !). Desemnat pe 21 aprilie 2008 membru de onoare al Organizației RSF (Reporters Sans Frontières, fondată de către Robert Ménard în 1985), pe 9 noiembrie 2010, într-o dezbatere publică pe tema injustiției în cadrul emisiunii: „Prise directe", pe canalul național public de televiziune France 2 (difuzată la 20h35), Roland Agret, un veritabil simbol al erorilor judiciare în Franța (dar foarte probabil, de pretutindeni!) a descris cu lux de amănunte toate tipurile de proteste, unele dintre ele inimaginabile (care i-au pus viața în pericol), la care a recurs în timpul detenției sale lungi (peste 6 ani), pentru revizuirea procesului său, într-un dosar penal criminal în care a fost arestat în 1970 și condamnat în 1973 la 15 ani de recluziune criminală cu capul de acuzare: „complicitate (instigare) la asasinat"! Deosebita sa competență de „private investigator” am avut ocazia să o descopăr mult mai târziu, în celebrul dosar criminal Dany Leprince[1] (în care am fost și eu implicat prin intermediul propriilor mele studii și anchete), având ca scop revizuirea procesului acestuia, respectiv, achitarea și reabilitarea lui socială. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Thomas CSINTA: Dosarul „Criminal" Dany Leprince). Distins cu Premiul Monte Cristo în 2007, Roland Agret este autorul unui număr important de publicații singur sau în colaborare, printre care menționăm: Nicolas Kalamouka și Roland Agret, Justice soit fête-1981; Coupable d'innocence, Ramsay-1984; Le Shbeb, Fleuve noir-1986; La Justice à deux doigts près, Carrière-1986; Pendaresse, Fleuve noir-1987; Et și vous saviez, Plon-1991; La Justice à mărée basse, Austral-1997; La Vouyoucratie, Philipacchi-1997; Mon combat est le vôtre, Grasset-1997; L'Amour enchristé, Blanche-1998; La Justice me fait peur, JM Laffont-2004; Mon corps en otage, Hugo-2007; Roland Agret și Philippe Bilger, Et și on jugeait les juges ?, Mordicus-2009. În 2005, a susținut prelegeri la Universitatea Paris V (Descartes) la secția de Victimologie și din 2008, a colaborat, după creația Săptămânalului Siné Hebdo, cu serie de publicații în rubrica judiciară al acestuia, pentru că în perioada 2011-2012 să prezinte emisiunea Quand la justice s'égare pe Planète Justice și să intervină deasemenea cu cronici pe Boulevard Voltaire, inițiat de către Dominique Jamet și Robert Ménard. În sfârșit, pe 10 octombrie 2013 a fost audiționat la Adunarea Națională de către Georges Fenech și Alain Tourret, Deputați-raportori ai Comisiei de Legi, în legaătură cu reforma revizuirii proceselor penale. (A se vedea și ciclul de articole al autorului „Dany Leprince, victimă a unei grave erori judiciare vicioase”)

Scris de Thomas CSINTA. Posted in Ancheta Il y a vingt ans, jours après jours, lundi,  le 5 septembre 1994, aux alentours de 09h20, les...

Rezumat Monitor OADO https://youtu.be/j-cYYlFbfoA Dupa aproape sapte ani petrecuti de inchisoare intr-un penitenciar de maxima siguranta pentru o crima de sange pe care Marc...