Etichetă: Thomas Csinta

Sunt 10 ani de când Star Taxi pune orașele în mișcare 24/7 dintr-o singură aplicație, direct din telefoanele noastre. În decada în care a...

În momentul actual, peste 5% din populația lumii suferă de pierderea auzului, repectiv 466 de milioane de persoane de pe întreg globul.  Se estimează...

Alegerile prezidențiale din luna mai 1981 îl aduc în fruntea statului francez, pentru prima oară, în timplul celei de a V-a Republici (fondată de către Generalul Charles de Gaulle in 1958, în calitate de președinte al Consiliului de Miniștri al Guvernului) un candidat de stânga, pe aristocratul - socialist François Mitterrand (1916 - 1996, în funcție între 1981 - 1995), care din 10 mai, se instalează la Palatul Elysées în calitate de cel de-al 4-lea președinte al statului, după Charles de Gaulle (1890 - 1970, în funcție între 1959 - 1969), Georges Pompidou (1911 - 1974, in functie intre 1969 - 1974) și VGE (Valéry Giscard d'Estaing, 1926 - 2020, în funcție între 1974 - 1981). Mitterrand va marca profund istoria Franței prin numeroasele sale realizări, dar în special datorită unor măsuri deodebite pe plan social (mărirea SMIC - salariul minim pe economie cu 10%, cresterea alocatiilor CAF - casa de alocații familiale si APL - alocatia pentru locuinta cu 25%, iar cea pentru AH - alocația de handicap cu 20%, crearea RMI - ajutorul social, ISF - impozitul de solidaritate pe avere, etc.), pe plan arhitectural, urbanistic și tehnic (Muzeul Orsay, Piramida de la Muzeul Louvre, Institutul Lumii Arabe, Opera Bastia, Parcul de la Villette, Muzeul Științei și Tehnicii, Grande Arche din cel mai mare cartier european de afaceri La Defense, celebra BNF - Biblioteca Națională a Franței care îi poartă numele, TGV - trenul de mare viteza pe șine clasice, record absolut de viteză 574, 8km/h pe 4 aprilie 2007, etc.), dar mai ales, pe plan juridic prin suspendarea Curții de Siguranță a Statului și abolirea pedepsei capitale în Franta, într-un context în care peste 2/3 dintre francezi voiau sa mențină pedeapsa cu moartea în CPF (Codul Penal Francez), cu precădere, în cazul crimelor de sânge abominabile și asasinatelor de copii sau ale persoanelor depozitare de ordone publică. Astfel, conform unui decret publicat pe 10 octombrie 1981, Franța devine cel de-al 36-lea stat în care pedeapsa cu moartea va fi abolită și ultimul stat din CEE (Comunitatea Economică Europeană) devenită UE. Cu această misiune a fost însărcinat profesorul de drept Robert Badinter (n.1926) abolitionist convins, apărător, benevol, al celor înghesuiți pe culoarele morții. Fiul imigrantului evreu din Basarabia, Samuel (Simon) Badinter (n.1895), devenit inginer comercial în Franța, Robert Badinter, avocat penalist și profesor universitar de drept, a fost numit de catre François Mitterrand, Ministru al Justiției pe 23 iunie 1981 (până pe 19 februarie 1986), întocmai, cu acest scop, devenind astfel părintele abolirii pedepsei capitale în Franta. Cel care însă va deveni simbolul abolirii pedepsei capitale in Franta este Philippe Maurice (n.1956), fiul unui gardian al păcii (agent de ordine publică), condamnat la moarte de către Curtea cu Jurați de la Paris pe 28 octombrie 1980 pentru uciderea a 2 polițiști de la PP (Prefectura de Poliție) Paris, Jean-Yves Ruelle și Gérard Croux, pe 7 decembrie 1979, în cadrul unei fuziada (schimb intens de focuri da armă), după ce pe 26 septembrie 1979, împreună cu colegul său Serge Attuil, îl vor ucide pe paznicul de noapte Mohammed Hachemi care îi surprinde într-un parking (parcare) furând din mașini de lux. La intervenția lui Robert Badinter, care îl și vizitează în închisoare, pe 25 mai 1981, el va fi grațiat de către președintele Mitterrand, chiar înainte ca pedeapsa capitală să fie abolită în Franța, devenind astfel ultimul condamnat la moarte grațiat de un președinte de stat francez. Prin grațiere, pedeapsa lui de condamnare la moarte va fi comutata la închisoare pe viață. Dar pentru Philippe Maurice, condamnările nu se termină aici, pentru că în timp ce, cererea lui a fost depusă la Curtea de Casatie, pe 24 februarie 1981 el tentează o evadare cu un pistol Colt45 (cal 11.43) introdus în închisoare de către avocata sa Brigitte Hemmerlin (n.1953, abolitionista și ea, devenită ulterior, jurnalistă și scriitoare), ocazie cu care rănește grav un gardian al închisorii, pe Jacques Bouvier, faptă pentru care va fi condamnat pe 25 februarie, de către aceași Curte la 16 ani de recluziune criminală. În sfârsit, pe 28 iunie 1981, el va fi din nou condamnat, la 18 ani de recluziune criminală pentru implicarea sa în asasinarea lui Mohammed Karouche, un vigil (responsabil cu securitatea în super/hipermarketuri) în septembrie 1979. Merită de remarcat faptul ca în momentul arestării sale Philippe Maurice era în posesia unui CAP (Certificat de Aptitudini Profesoonale) în contabilitate (echivalentul unei diplome de ajutor contabil obținut la terminarea unei școli profrsionale), iar în 1995 si-a susținut teza de doctorat în istorie medievală la Universitatea Tours, în regim de detentie (avându-l ca directori pe profesorii Christine Deluz și Bernard Chevalier) cu calificativul foarte bine. Lucarea (absolut originală) intitulată Familia la Gevaudan la sfârșitul Evului Mediu a uimit nu muma membrii comisiei dat și publicul (destul de numeros) care a participat la susținerea ei. Cu puțin timp după susținerea ei, Philippe Maurice primește un post de asistent de cercetare la Universitatea Tours, iar pentru a-l putea ocupa 150 de oameni de știință (printre care și mulți laureați ai Premiului Nobel) vor face presiuni asupra Justiției franceze, care în 1999 îi acorda un regim de semi-libertate pentru ca pe 8 martie (de ziua femeii!) 2000 sa fie pus în libertate condiționată sub control judiciar, practic, după 22 de ani de recluzoune criminală. Astăzi este este profesor - cercetător la celebra Școala de înalte studii în științe sociale (EHESS) și director de cercetare (teză) la Centrul național de cercetare științifică (CNRS) și este unul dintre inițiatorii celebrei organizații ECP (Împreună contra pedepsei cu moartea), împreună cu Robert Badinter, cu care am participat și eu la o serie de congrese internaționale (vezi Jurnalul Bucurestului), în special, pentru abolirea pedepsei capitale în dosarele criminale în care nu este vorba de crime de sânge, cum este, de exemplu, traficului de stupefiante. Cu aceste ocazii am făcut presiuni asupra guvernelor din Indonezia și Malaezia, țări în care doi compatrioți de-ai mei, francezul Serge Atlaoui (Indonezia, condamnat la moarte în 2007) și românul Ionut Gologan (Malaezia, condamnat la moarte în 2013) sunt încarcerați. Grație acestor congrese (Madrid, Geneva, Kuala Lumpur, Oslo si Bruxelles) execuțiile în cele doua țări au fost sistate (suspendate) iar comutarea pedepselor la închisoare pe viață este în curs. Cum această pedeapsă nu există în forma incompresibila, în aceste state, punerea lor în libertate condiționată, după efectuarea unei detenții criminale (stabilită prin lege) este previzibilă. Comentariu Philippe Maurice este unic în istoria criminală a Franței și foarte probabil și a altor state ale lumii, care dintr-un mare criminal (de circumstanță, din "legitimă apărare", evident și nu cu sânge rece!) a reușit să devină (astăzi) un om de știință.... la fel de mare, unul dintre cei mai mari specialiști pe plan mondial în istorie medievală, apreciat, unanim, în toată lumea. Philippe Maurice și-a câștigat dreptul la o nouă viață ceea ce execuția lui nu i-ar mai fi permis, dar nici nu i-ar fi adus înapoi la viață pe cei uciși (din păcate). El este un model de reușită profesională și de reinsertie socială ceea ce dovedește faptul că pedeapsa capitală nu este în folosul comunității. Realizările sale științifice remarcabile au contribuit și contribuie la progresul societății prin înțelegerea fenomenelor social-istorice care au stat la baza Evului Mediu, la "generarea" acestuia și "prelungirea lui prin continuitate" prin capitalismul sălbatic (devenit modern, între timp, prin "maturizare"), orânduirea socială care îi succede, cu mai mult sau mai puțin...succes! Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Într-o declarație a sa pe 16 martie 1981, cu ocazia alegerilor prezidențiale, François Mitterrand (1916 - 1996, în funcție între 1981 - 1995), ales președinte pe 10 mai, promite abolirea pedepsei capitale (cu moartea) în Franța, în ciuda faptului că atunci, cca 66% dintre francezi erau favorabili acestei pedepse, mai ales, în cazul crimelor de sânge abominabile și asasinatelor de copii sau ale persoanelor depozitare de ordone publică. Ca urmare, după ce legea nr.81-908 din 8 octombrie 1981 este votată între 17-18 septembrie de către Marea Adunare Națională, iar intre 28-30 septembrie de către Senat, ea va fi publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1981. Astfel, Franța devine cel de-al 36-lea stat în care pedeapsa capitală va fi exclusă din Codul Penal și ultimul stat din CEE (Comunitatea Economică Europeană) devenită UE, care nu o va mai aplica. Cu această misiune a fost însărcinat profesorul de drept Robert Badinter (n.1926) abolitionist convins, fost apărător, benevol, al condamnaților la moarte, în special, în anii de plumb. Fiul imigrantului evreu din Basarabia, Samuel (Simon) Badinter (n.1895), devenit inginer comercial în Franța, Robert Badinter, avocat penalist și profesor universitar de drept, a fost numit de catre François Mittrrrand, Ministru al Justiției pe 23 iunie 1981 (până pe 19 februarie 1986), întocmai, cu acest scop, devenind astfel părintele abolirii pedepsei capitale în Franta. În sfârsit, contrar unei greșeli (regretabile) cu care mass-media franceză alimentează opinia publică, ultimul condamnat la moarte și executat în Franța nu este Christian Ranucci (în 1976 și pentru reabilitarea căruia militez într-o serie de lucrări datorită nevinovăției sale, de care sunt convins!) dar tunisianul Hamida Djandoubi (1949 - 1977, amputat de un picior în timpul serviciului!), arestat pe 11 august 1974 și condamnat la moare pe 25 februarie 1977 la Marsilia, de către Curtea cu Jurați al departamentului Vouches du Rhone, pentru sechestrarea, violul, torturarea cu bestialitate și asasinarea unei tinere femei, Elisabeth (în vârstă de 22 de ani). El va fi executat (ghilotinat) pe 10 septembrie 1977 în celebra închisoare Baumettes din Marsilia, după ce predecesorul lui François Mitterrand, președințele Franței Valéry Giscard d'Estaing (1926 - 2020, în funcție între 1974 -1981), fost academician (titularul fotoliului nr.16) îi refuză grațierea (ceea ce a făcut, de altfel și lui Christian Ranucci în 1976). Basarabeanul evreu Robert Badinter a participat și la elaborarea Constituției României în 1991. Autorul. Thomas CSINTA este un matematician și fizician teoretician, de formație pluri – inter – și transdisciplinară, adept al educației de excelență (gifted education) și jurnalist de investigații (criminale), francez, de origine română, specializat in studiul fenomenelor (anti)sociale cu caracter infracțional cu ajuorul sistemel or complexe și formale. Autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic si de cercetare (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF–Bilibioteca Națională a Franței, „François Mitterrand”), Profesorul Thomas CSINTA – un adevărat ambasador al României în străînătate, care face cinste spiritului și inteligenței noastre românești, un adevărat artist al cuvântului din clasa marilor jurnaliști, a adus o importantă contribuție la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, în general și în România, în paraticular. Grație acestor lucrări, timp de un deceniu și jumătate, peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) au fost admiși în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat. În sfârșit, specializat în studiul fenomenolor socio–juridice cu ajutorul structurilor matematice și a sistemelor complexe, mai multe lucrări de investigație jurnalistică ale Profesorului Thomas CSINTA, au contribuit într-o serie de dosare criminale (de mare anvergură) la restabilirea adevărului istoric, care au permis (direct sau indirect) evitarea unor grave erori judiciare sau repararea acestora. [Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului Scoțian Antic și Acceptat pentru România, Prea Respectabil Mare Maestru al Marii Loji Naționale Române fondată în 1880, Cel mai onorabil arhonte, deputat în Parlamentul European al Patriarhiei Ecumenice al Constantinopolului, (Co)Președinte Executiv al Uniunii Mondiale Masonice Tradiţionale, (Co)Preşedinte al Alianței Mondiale a Bisericilor Canonice Ortodoxe]

Auzul reprezintă unul dintre simțurile fundamentale ale oricărei persoane. Alterarea acestei funcții importante produce tulburări în viața oricărui om. Da, sunt o mulțime de...

Revăzut azi, filmul lui David Lean, Lawrence of Arabia (Lawrence al Arabiei) trăiește prin jocul neobișnuit al lui Peter O’Toole, care semnifică faptul că istoria...

Ca urmare a unei noi „piste” propuse autorităților belgiene (aflată în studiu) pentru unul dintre cele mai mari și spectaculoase jafuri de diamante (în valoare de 21M€) comise în Belgia (la ABN Amro din Anvers Diamond Center), pe 2 martie 2007, fără violență, am fost contactat pentru realizarea unei anchete private legate de identificarea membrilor unei grupări infracționale de crimă organizată specializată în jafuri armate (banda din Nivelles), care în prima jumătate a deceniului opt al secolului trecut (1982–1985) a comis o serie de bracaje (jafuri armate), cu precădere în spații comerciale mari (Delhaize - Mega Image) din provincia belgiană flamandă Brabant, făcând 28 de victime (29 din surse sigure), dintre care 3 copii. Autoritățile belgiene consideră că dosarul „teroii din Brabant”, care urmează a fi prescris în 2025 și în care asasinii nu au fost identificați, încă, nici astăzi, este cel mai sângeros dosar criminal din întreaga istorie a regatului. În acest vast articol de investigatie, încerc să lansez o nouă pistă, în care fac o serie de conexiuni între evenimentele infracționale criminale de mare anvergură din anii 1980, care au marcat atât istoria criminală a Franței cât și a Belgiei, bazându-mă pe rezultatele unei anchete (cercetări) minuțioase conform căreia, unii infractori francezi (criminali) de mare anvergură din acea perioadă istorică (cu care am reușit să intru în contact) ar fi avut legături cu membri ai bandei din Nivelles, care și ei, la rîndul lor, ar fi fost, la origine, infractori francezi, iar ulterior, ar fi devenit criminali (asasini) în Belgia. [A se vedea pentru detalii lucările autorului: O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari. Jafuri de diamante remarcabile comise în Europa, în acest secol, „cu sau fără armă de foc, fără violență și fără ură”. O posibilă legătură dintre jaful de diamante de la ABN Amro din Anvers și vastul trafic belgian de carne de vită contaminată cu Encefalopatia Spongioformă Bovină, O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Legătura cu jaful de diamante de la ABN Amro din AWDC (Antwerp World Diamond Centre)]. Dacă în Franța, pedeapsa capitală a fost abolită pe 9 octombrie 1981 (cu puțin timp după câștigarea alegerilor prezidențiale de François Mitterrand) de către profesorul de drept Robert Badinter (ministru al Justiției între 23 iunie 1981-19 februarie 1986, consultant la elaborarea Constituției României în 1991, președinte al Consiliului Constituțional Francez între 4 martie 1986-4 martie 1995, etc.), considerat, printre altele, și părintele abolirii pedepsei capitale, în Belgia, această sancțiune penală (care exista după cîștigarea indeperndeței în 1830–și era rar aplicată) va fi abolită doar prin legea din 10 iulie 1996, adică, peste un deceniu și jumătate. Însă, după 1950 (când are loc ultima execuție), pedeapsa de condamnare la moarte, este, automatic, comutată la pedeapsa de înnchisoare pe viață (compresibilă), adică posibilitatea (e)liberării condiționate sub control judicar (în majoritatea cazurilor „sub sechestru electronic”), cel puțin, teoretic, după 15 de ani de recluziune criminală (18 ami, în Franța), dacă nu există și alte amendamente (printre care și o perioadă de siguranță, care în principiu, este de 22 de ani de recluziune criminala, iar în cazuri excepționale, poate ajunge până la 30 de ani–pedeapsă maximă în executare, în Franța– în funcție de o serie de factori, printre care menționez recidiva criminală și circumstanțele agravante).În Belgia, ca și în Franța (în trecut), în principiu, în cazul coondamnării la 30 de ani de recluziune criminala (maximă în executare) sau la închisoare pe viată, condamnatul este liberabil condiționat după 15 ani de încarcerare (recluziune criminală), care, practic, poate fi pus ăn aplicare, dupa 19, 20, 23 sau chiar și 25 de ani îin cazurile menționate mai sus. Este JAP (Judecătorul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei), care împreună cu TAB (Tribunalul responsabil cu executarea și amenajarea pedepsei– compus din 3 magistrați, la recomandarea unei comisii formate din experți–psihiatrii, membri ai Administrației penitenciare) iau această decizie. (A se vedea pentru detalii La perpétuité en Belgique).În sfârșit, deși după cel de-al 2-lea Război Mondial exista o reală tendință (din partea tribunalelor) de a-i sancționa pe „colaboraționiștii” (belgieni) cu cel de-al 3-lea Reich (Germania nazistă) cu pedeapsa capitală, dintre cei 1.202 condamnați la moarte (mai puțin, cei condamnați la moarte prin contumacie–în lipsă), numai 242 au fost executați (106 în regiunea flamandă Flandra, 122 în regiunea francofonă Valonia și 14 în regiunea Bruxelles - Capitală).Este criminalul de război german Philipp–Johann–Adolf Schmitt (1902–1950), comandantul Fortăreței (Fort) Breendonk (Breendonck–din Willebroek, o comună din regiunea Flandra) și a lagărului de tranzit (fosta cazaemă) „General Lt. Dossin de Saint–Georges” de la Malines (Mechelen), ultimul și singurul criminal german executat în Belgia, pe 8 august 1950 (în urma unui verdict pronunțat pe 25 noiembrie 1949), arestat în Olanda, în 1945 și încarcerat la închisoarea din Rotterdam, după ce a fost recunoscut de către jurnalistul Paul–Michel–Gabriel Lévy (1910–2002), profesor la UCL (Univeritatea Catolică de la Louvain la Neuve), fost șef al serviciului de informații al INR (Institutul Național de Radiodifuziene belgian) înainte de război. În sfârșit, revenind la banda (gangul) de asasini din Nijvel (Nivelles) provincia Brabant, care a activat în prima jmătate a anilor 1980, în ciuda indulgenței autorităților judiciare belgiene, în contextul social–istoric de atunci, membrii acesteia (acestuia) ar fi fost condamnați la moarte, fără niciun fel de îndoială.Din contră, în ceea ce privește execuția lor, desi unii specialiști în materie criminală nu se îndoiau de acest lucru, eu sunt sigur de faptul că, „principiul” comutării automate a pedepsei capitale în închisoare pe viață ar fi funcționat și în cazul lor, iar ei ar fi fost eliberați (sub o formă sau alta), cel mult, dupa un sfert de secol de recluziune criminală.În ceea ce privește abolirea pedepsei capitale în Franța, ea devine în 1981 cel de-al 36-lea stat aboliționist în lume, era însă ultima țară a CEE (Comunitatea Economică Europeenă – predecesorul UE) care o mai aplica (practica).Iar ultimul executat în Franța, nu este Christian Ranucci (așa cum crede o importantă majoritate a societății civile–susținută greșit chiar și de mijloacele mass– media), dar Hamida Djandoubi, ghilotinat pe 10 septembrie 1977 la celebra închisoare Baumettes de la Marsilia.În sfârșit, nu pot să nu fac o conexiune (indirectă) între jafurile armate, cu precădere, din supermarket-urile Delhaize (Mega Image) ale Bandei din Nivelles (din provincia Brabant) și cele ale Bandei „Deghizaților” (de la Paris), derulate, practic, în aceași perioadă (1981–1986), specializată în spargerea de seifuri (bancare) care au comis 27 de atacuri armate, fără, însă a comite asasinate.A se vedea pentru detalii lucrările autorului: „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați..., Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam...), Condamnații la moarte sub președinția lui Giscard d’Estaing (In memoriam..., Pedeapsa Capitală (Document istoric – Thomas CSINTA), Împreună contra pedepsei cu Moartea (Congresele internaționale de la Geneva, Kuala Lumpur și Oslo). Asasinatele din Brabant (Brabant wallon din 1995, Belgia) desemează (de fapt), o serie de bracaje (jafuri armate) deosebit de sângeroase care au avut loc în perioada 1982–1985, în special, în supermarket-urile Delhaize (Mega Image) din Flandra Orientală (provinciile Hainaut, Namur), dar și în nordul Franței în departamentul Nord (la Maubeuge), comise de către un gang (o bandă) de răufăcători (criminali), neidentificat(ă) până în prezent, în care 28 de persoane își vor pierde viața (printre care și 3 copii).Practic, activitea criminală a acesteuia (acesteia) o putem grupa în două etape.Prima, între 1982–1983 iar cea de-a doua, în toamna anului 1985.Iată și atacurile aramate (din punct de vedere cronologic) pe care Poliția federală belgiană presupune că ar fi fost comise de către acest gang (compus, din 3 sau 4 persoane purtătoare de măști) ca, de altfel, și „les postiches” (deghizații), care operau, aproximativ, în aceași perioadă istorică (la Paris). Prima etapă.- 13 martie 1982, furtul unei carabine (puști) dintr-o armurerie (Dinant, provincia Namur).- 13 august 1982, furtul a câtorva cutii de ceai și sticle de vin din băcănia Piot (Maubeuge, departamentul Nord, regiunea administrativă Nord-Pas de Calais, astăzi, Hauts de France), un polițist rănit grav.- 30 septembrie 1982, jaf armat comis de către doi indivizi (fără măști sau cagule) la armureria lui Daniel Dekaise (Wavre, provincia Brabant), 15 pistoale automate furate, un polițist municipal, ucis la fața locului și mai mulți răniți, aflați la locul nepotrivit, în momentul nepotrivit.- 23 decembrie 1982, jaf armat la Auberge du Chevalier (Beersel, provincia Brabant/sudul regiunii Bruxelles–Capitală), 1 mort–administratorul, după ce acesta a fost torturat cu sadism, în timp ce criminalii au „ospățit” și petrecut (cu voie bună), ciocnind cu șampanie, la fața locului.- 9 ianuarie 1983, asasinarea unui șofer de taxi (la Mons, provincia Hainaut).- 11 februarie 1983, jaf la un supermarket Delhaize (Genval, provincia Brabant), sustrași 692.384 FB (echivalentul a cca 35.000€PPA).- 25 februarie 1983, jaf armat la un supermarket Delhaize (Uccle, provincia Brabant/regiunea Bruxelles–Capitală), sustrași 600.000FB (cca 30.000€PPA), un rănit grav. - 3 martie 1983, jaf aramat la un supermarket Colruyt (Hal, provincia Brabant), 704.077 FB (36.000€PPA), un mort.- 7 mai 1983, jaf armat la un supermarket Grand Bazar (Carrefour Market din 2009), sustrași 800.000 FB (echivalentul a cca 41.000€PPA).- 10 septembrie 1983, jaf armat la Uzina textilă Wittock-Van Landeghem (Tamise, provincia Flandra Orientală), 7 veste anti-glonț sustrare, un mort și un rănit.- 17 septembrie 1983, jaf armat la un supermarket Colruyt (Nivelles, provincia Brabant), 3 morți (jandarmul Marcel Morue și cuplul Fourez–Dewit) și un rănit (jandarmul Jean-Marie Lacroix).- 2 octombrie 1983, jaf armat la Auberge des Trois Canards (Ohain, provincia Brabant), 1 mort.- 7 octombrie 1983, jaf aramat la un supermarket Delhaize (Beersel, provincia Brabant), 1 mort.- 1 decembrie 1983, jaf armat la o bijuterie (Anderlues, provincia Hainaut), 2 morți.A doua etapă.- 27 septembrie 1985 (între orle 20h00–21h00), jaf armat la un supermarket Delhaize (Braine–l’Alleud, provincia Brabant), 3 morți (Roger Engelbienne, Ghislain Platanne și Bozidar Djuroski) și un rănit (Bozidar Djuroski Jr.), sustrași 200.000 FB (cca 10.000€PPA). Probabil că, având în vedere faptul că Jurnalul Le Soir afirmă (din greșală) că și Bozidar Djuroski Jr. ar fi fost ucis, numărul victimelor (persoanrlor ucise de către gangul din Brabant) este indicat în mijloacele mass–media că ar fi fost 29, în loc de 28.- 27 septembrie 1985 (dupa jaful armat de la Braine–l’Alleud), 5 morți (printre care un băiat în vârsta de 13 ani și bancherul Léon Finné), un rănit (avocatul Jean-Paul Macau), sustrași 991.103 FB (cca 50.000€PPA)- 9 noiembrie 1985, jaf armat la un supermarket Delhaize (Alost, provincia Flandra Orientală), un măcel, 8 morți și 9 răniți, sustrași 937.777 FB (cca 47.500 €PPA).Notă. Dacă în privința victimelor nu există niciun fel de dubii (28 de morți și 22 de rănăți), în ceea ce privește suma totală realizată din jafuri (între 6–7 MFB, adică între 300.000–355.000€PPA), există o serie de divergențe, în fuuncție de surse, pentru că sumele sustrase erau approximative, între 200.000–776.000 FB la Braine–l'Alleud, între 991.103–2.511.103FB la Overijse și între 737. 777– 937. 777FB la Alost. Trebuie sî ținem cont și de faptul că 1.000FB, în acea perioadă, valorează astăzi, cca 50€PPA. Ancheta dirijată între 1985–2000 de către Lionel Ruth (sub conducerea procurorului Regelui de la Nivelles, Jean Deprêtre și al magistratului Eric Van der Sypt, procuror la Parchetul federal de la Bruxelles) ar fi pus în evidență o serie de elemente comune acestor jafuri (în număr de 17–dintre care 4 comise în 1982, 10 comise în 1983 și 3 comise în 1985), mai ales, balistice (cu același tip de armament), vehicule utilizate (Volkswagen Golf GTI), modul operatoar (asasinte la întâmplare), zona geografică (provincia Brabant și vecinătăți) etc., mai ales în urma unor descoperiri, în cursul lunii noiembrie 1986, care vor avea loc în Canal Bruxelles-Charleroi, la Ronquières (componența municipalității Braine-le-Comte, în provincia valonă Hainaut din Belgia, înainte de fuziunea comunelor belgiene din 1977, cunoscută în special datorită planului înclinat, o construcție hidrotehnică de mari dimensiuni, inaugurată în 1968 și realizată pentru a compensa o diferență de nivel de aproximativ 68 de metri pe canalul Bruxelles-Charleroi). Aceste obiecte (probe materiale judiciare) apartinând presupușilor membri ai gangului din Nivelles, sunt adunate și păstrate în arhiva procuraturii federale, de care răspunde Eddy Renard. Portretrul robot al atacatorilor ar pune în evidență 3 persoane, cu trăsături (fizice) diferite.Un „ucigaș cu sânge rece” (descreierat, probabil și toxicoman), un „uriaș” (copulent de cca 1,80–1,82m) și un „bătrân” (probabil, peste 60 de ani).Identificarea lor însă, timp de cei 35 de ani care au trecut de la „retragerea lor voluntară la vatră” („pensionarea” lor) nu a fost posibilă, în ciuda unor eforturi deloc neglijabile din partea autorităților polițienești și judiciare belgiene, care, susțin că au exploatat cîteva zeci de piste, aparent, fiabile de-a lungul anilor (din câteva sute posibile). Ce am flat de la membri organizației criminale a lui Ruddy Decock ? Nimic, pentru că nu eram un om de încredere, așa cum era Tornel, al cărui loc de boss în cadrul firmei l-am preluat, privizoriu. S-au prins că nu sunt de-al lor, cu toate că am făcut tot posibilul ca să le fiu pe plac. Oricum, eu sunt convins că ei habar nu aveau cine erau membri bandei din Nivelles, dar bănuiau și ei că erau francezi și că ar fi avut relații cu membri poliției locale și chiar cu polițiștii–judiciari federali. N-ar fi fost exclus faptul că interesul meu deosebit pentru acest dosar să le fi atras atenția și să fi căzut, întocmai, din acest motiv, în dizgrația lor. Dar eram la începutul activității mele de investigator și corespondent de presă al Ziarului (Revistei) Poliției Capitalei (la investigații criminale) și mă gândeam că fiind în contact cu răufăctori (criminali) ar trebui să insist pentru că în cei aproape două decenii de la debutul bandei, bembri săi nu au fost identificați și nici dosarul jafurilor și asasinatelor lor, nu a fost clasat. Cuvinte cheie: Thomas Csinta – jurnalul bucureștiului, Albert Fagniard, Albert II al Belgiei, Ali Suleiman Ahmad, Bruno Berliner, Célestin Rinchard, Christiaan Bonkoffsky, David Van de Steen, Paul Van den Boeynants, Lionel Ruth, Francis Zwarts, François Rasse, Freddy–André Horion si Roland Feneulle, Jan Caubergh, Jean-Claude Myszka, Jean-François Ertrijckx, John Thomas Straffen, Juan Mendez, Julien Lahaut, Lucien Léger, Mahmoud-Philippe El Shennawy, Marc Dutroux și Michel Nihoul, Michel Bellen, Odon Renard, Patrick Geay, Patrick Haemers, porte-avions-Michel Ardouin, Robert Marguery, Roger Champenois, Serge Hernout, Staf Van Eycken, Taleb Hadjadj, Philipp–Johann–Adolf Schmitt, banda din Nivelles (Nijvel)

După încercări eșuate, în repetate rânduri, privind integrarea străinilor în Franța, în special ai celor originari din Africa de Nord (în secial din Magreb: Algeria, Maroc și Tunisia), precum și ai celor din Africa Subsahariană („Africa Neagră” - termen folosit pentru a descrie regiunea din continentul african care se află la sud de Deșertul Sahara), încă de pe vremea celor două mandate ale sale (7 Mai 2002 – 30 Martie 2004 și 2 Junie 2005 – 26 Martie 2007) în funcția de Ministru de Interne, precum și în cea de Președinte (28 noiembrie 2004 - 14 mai 2007) din partea UMP (Uniunea pentru Majoritatea Prezidențială, devenită Mișcarea Populară, cel mai mare partid de dreapta), Nicolas Sarkozy, a venit cu o serie de propuneri sub formă de proiecte de lege, mai mult sau mai puțin democratice din punctul de vedere al partidelor de stânga, respectiv, a unor instituții ale statului dar și ale celor europene care apară interesele migranților în spațiul Schengen sau al UE (votate de către Adunarea Generală), pentru stoparea imigrației (în special a celei clandestine), precum și contra acordării abuzive a azilului politic în Franța, care într-o (mare) majoritate de cazuri este considerat în fapt, un azil economic (mai mult sau mai puțin, nedorit), acordat unei persoane fizice despre care există (foarte) puține informații (reale) în ceea ce privește: orientarea sa politică și religioasă, statutul său social și profesional, sănătatea ei mintală și capacitatea sa de adaptare (integrare), etc., elemente care pot favoriza actele antisociale (criminalitatea, terorismul, etc.) pe teritoriul național.Nicolas Sarkozy (n.1955), este primul Președinte al celei de a V-a Republici franceze care ridică problema ruperii definitive cu trecutul politic tradițional al Franței, adeptă al sloganului „France terre d’asil” (încă din Evul Mediu) și propune înlocuirea acestuia cu cel al „L’immigartion choisie pour la France” (Imigrația aleasă pentru Franța) pentru cei care „au vocația de a se integra în Franța”, atât pe plan profesional cât și pe plan social (și de care țara are nevoie pentru dezvoltarea sa spirituală și materială). Aici este vorba, în primul rând, în special, de tineri cu abilități intelectuale înalte, admiși să studieze în școli superioare de înalte studii (Grandes Ecoles) și care după absolvirea studiilor vor putea contribui la prosperitatea economică a Franței, prin intermediul marilor companii franceze (naționale sau multinaționale) în care își vor desfășura (ulterior) activitățile. Deși considerat după alegeri ca un viitor reformator „absolut” al gualle-ismului, Sarkozy adopta această reforma social-economică, relativ târziu, după ce deja alte state europene s-au angajat, într-o formă mai mult sau mai puțin restrictivă, în acest proces încă de la începutul acestui secol (Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, Finlanda, etc.) și care este ridicat, de câteva secole, la rang de principiu fundamental („sine qua non”) de către marile țări favorabile imigrației tradiționale (SUA, Canada, Austrlia, Nouă Zeelandă, etc.).Conform acestei noi politici imigratoare, în primul rând, Franța trebuie să-și reformeze legislația privind acordarea azilului politic (una dintre puținele căi, alături de căsătorie și reîntregirea familiei, care permit obținerea stabilirii definitive) prin intermediul OFPRA  (Oficiul Francez pentru Refugiați și Apatrizi, creat prin legea n°52-893 din 23 iulie 1952), în defavoarea unei „imigrări alese”, în ciuda faptului că art.120 al Constituției Franceze din 1793 menționa (privind Declarația Drepturilor Omului din 1789): „Poporul francez acordă azilul politic străinilor persecutați în țara lor pentru cauza libertății și îl refuză tiranilor”, reactualizat pe 15 decembrie 1946, când ONU crează Organizația Internațională a Refugiaților, înlocuită în 1949 prin HCR  (Înaltul Comisariat ai Refugiaților). În al doilea rând, nu trebuie să între nici în contradicție cu Convenția de la Geneva din 28 iulie 1951 (pe care a semnat-o în 1952) și care reglementează (printre altele) acordarea azilului politic (de către OFPRA) conform principiului: „Orice persoană persecutată pentru demersurile sale în favoarea libertății și democrației are drept la azil politic pe teritoriul Republicii Franceze”!Pentru a pune în evidență „sensibilitatea” subiectului, este suficient să menționăm aici faptul că cu peste cu două decenii în urmă, un asemenea punct de vedere a lui Michel Roccard (1930–2016, fost om politic francez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Franței) pe atunci Primul ministru al Franței (10 mai 1988-15 mai 1991), în timpul celei de-al doilea mandat a lui Mitterrand (1988-1005), conform căruia „Franța nu poate accepta pe teritoriul său toată mizeria lumii”, l-a obligat pe acesta să demisioneze din funcție.

Nota Autorului. Dintre străinii încarcerati în Franța, primele 4 loruri în „Top 10” aparțin infractorilor algerieni (1.981 deținuți), marocani (1.902 deținuți), români (1.631 deținuți) și tunisieni (1.108 deținuți), care constituie, la un loc, aproape ½ (45%) din populația carcerală franceză de origine străiînă. Însa, dacă ținem cont de faptul că un număr important de infractori algerieni și marocani sunt tot autohtoni (adică, practic, asimilabili cu francezii), în sensul că trăiesc în Franța de mai multe generații fără să fi fost naturalizati, în principiu, din motive socio–profesionale incompatibile cu „cetățenia franceză” (plasament prelungit în familii adoptive sau case de copii – prin „continuitate” cu delincvență juvenilă, comportament antisocial, generând un cazier judiciar, mai mult sau mai puțin, „încărcat” cu infracțiuni de drept comun sau chiar și criminale, lipsa unei calificări sau a unui loc de muncă, dovada lipsei integrării (și a inserției în societatea franceză, etc.), ajungem la concluzia că națiunea română, din păcate,  ocupă, „de departe”, locul 1 în spațiul infracțional francez, fiind cea mai criminogenă dintre toate națiunile străine. Iar infractorii români (din Diaspora Româna), constituie (Lumpen)diaspora Româna. În ceea ce privește însă minoritatea româneasca rromă, în ciuda celor menționate în articol, prezența acesteia în mediul carceral francez este nesemnificativă (neglijabilă), în raport cu cea a cetățenilor români de naționalitate română.Atrag atenția asupra faptului că, la ora actuală, numărul celor care „trăiesc” (supraviețuiesc)  „în umbra vieții” (în mediul cazcrceral) din Franța este de 71.828 (un nou record istoric) pentru o capacitate operațională a parcului carceral cu 60.010 locuri, ceea ce înseamnă, în medie, o densitate carcerală de cca 117,7%, cu 1% mai mare decât în cursul lunii trecute și cu 2,1% mai mare decât în aceași perioada a anului trecut. Desigur, există și centre private de libertate în care densitatea carcerală este mult sub capacitatea operațională, însă în 7 dintre ele (dintr-un toatal de 188) densitatea carcerală este de 200% (sau chiar mai mare), iar în alte 44, această densitate se situează între 145 – 155%. Un alt record istoric a fost înregistrat pe 1 decembrie 2018, când numărul celor încarcerati era de 17.061. Într-un asemenea context, numărul saltelelor aduse în celule era de 1.636. Dintre cei încarcerati, cca 29% erau „preveniți” (cercetați penal în detenție provizorie–fără să fi fost condamnați–în așteptarea procesului), 3,8% erau femei și 1% minori. La totalul de 71.828 de încarcerati se mai adaugă înca 12.059, care se află sub supraveghere electronică GPS), ceea ce implică faptul că numărul total de persoane  condamnate în Franța, în momentul de față este de  83.887. Conform unei legi prevăzute în reforma justiției (promulgate pe 23 martie 2019), până în 2022, în cadrul parcului carceral francez, vor fi create cca 7.000 de noi locuri de detenție.

In memoriam Ziarul „Poliția Capitalei-955”. În serial. Selecție de articole (Thomas CSINTA – atașat de presă, Franța), Partea XI. (Profesia de Detectiv privat în Uniunea Europeană; Franța: Expulzări masive – Fără sentimente; Fraudă la Alocația de handicap – Adevărul este în altă parte; Imigrația clandestină și cota ridicată a criminalității, elemente vulnerabile ale Constituției Europene; Guyana franceză – „Pământul sacru”. Moarte pe Mana)

CUFR ROMÂNIA oferă bursă integrală (de pregătire) pentru 7 studenți dintre care: – 3 studenți (preferabil de la facultățile de Matematică, Fizică, Automatică-Calculatoare, Electronică-Telecomunicații, Aeronautică-Inginerie spațială) capabili să facă față (în urma pregătirii) unui Concurs de Admitere în școlile superioare de înalte studii franceze (grandes écoles) X (Polytechnique) și ENS (Normale Sup), cele mai prestigioase instituții superioare de învatamânt superior și de cercetare (fondate în 1794 de către marii matematicieni francezi), la disciplinele: Matematică (1, 2, 3), Științe fizice (1, 2, 3), Informatică (1, 2), respectiv, Cultură generală – actualitatea franceză. Concours Grandes Ecoles (Polytechnique-Normale Sup) Maths et Physique – 2 studenți (preferabil de la facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică) capabili să facă față unui Concurs de Admitere în școlile superioare de înalte studii franceze elitiste în științe economice, comerciale și de management: HEC (Înalte Studii Comerciale Paris), ESCP Paris (Școală Superioară de Comerț Paris), ESSEC (Școală Superioară de Științe Economice și Comerciale), EDHEC Business School (Lille), EM Lyon, la disciplinele: Matematică (1, 2, 3), Istorie, geografie și geopolitică a lumii contemporane, Cultură generală și actualitate franceză (disertație), contracție de text, respectiv, studiu și sinteză de texte. Concours BCE (HEC-Înalte Studii Comerciale, ESSEC-Scoalka Superioară de Științe Economice și Comerciale, EDHEC Business School, ELM, Lyon) – 2 studenți (preferabil de la Facultatea de Medicină Veterinară) capabili să facă față unui Concurs de Admitere în ENV (Școlile Naționale Veterinare Franceze – instituții superioare de învatamânt publice deosebit de selective), la disciplinele: Matematică (1 și 2), Fizică și Chimie, respectiv, Biologie (1 și 2). Concours Agro-Veto (Școală Națională Superioară de Agronomie-Școală Națională Veterinară

"Ceux qui savent prendre le temps de vivre,qui apprécient à son juste prix la nature dans toute son authenticité, avec ses beautés mais aussi...

Notă. Articolul original https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/principiul-excluziunii-in-educatie-coruptie-de-mare-anvergura-in-invatamantul-universitar-francez-neutralizarea-unei-retele-de-crima-organizata-de-tip-french-connexion-specializata/   În general, în tările industrializate (respectiv, post-industrializate), tări avansate din punct de vedere democratic, tări cu o economie stabilă si cu „personalitate”»,...

Soarele apune, roşu, deasupra râului … Umbrele întunecate se răsfrâng pe oglinda apei înfiorate de vântul ce revine sporadic, mângâindu-le. Este o seară frumoasă...

Complement de Anchetă Dosarul de crimă sexuală (de incest) al lui Michel Quesne, este unul de excepție, o premieră (absolută) poate, nu numai în Franța, dar și în Europa. În primul rând, pentru că în materie de procedura juridică penală criminală, istoria infracționalității franceze nu a consemnat niciodată punerea în libertate a unui inculpat (și condamnat definitiv) din motive de viciu de procedură, ca urmare a intervenției CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Adică, în dosarul criminal sexual al lui Michel Quesne s-a întâmplat pentru prima oară când un verdict pronunțat în Franța, de către un Juriu Popular (Curte cu Jurați) al unui TGI (Tribunal de Înaltă Instanță) rămas definitiv (în urma demersurilor administrativ – judiciare legale – epuizate integral), este anulat de către Curtea de Casație la o sesizarea făcută de către CEDO (Curtea Europene a Drepturilor Omului), care în raportul său considera că inculpatul (și condamnatul definitiv) Michel Quesne nu ar fi beneficiat de un „proces (național) echitabil”. În al doilea rând, pentru că, conform Legii Guigou (din 15 iunie 2000 – asupra prezumptiei de nevinovăție) promulgate de către ministrul justiției Élisabeth Guigou (Vallier, n.1946, în funcție între 1997–2000), Quesne a avut șansa să beneficieze de un al 2-lea proces „echitabil” (în 2006), în care, însa, spre surpriza generală, el a fost sancționat, mai sever (cu 17 ani de recluziune criminală), decât în primul său proces (în 1999), cel „neechitabil” (cu „numai” 16 ani de recluziune criminală), în ciuda faptului că avocații săi Philippe Meilhac (reputat avocat penalist în Baroul parizian) și Jean Marc Florand (și nu, Morand – cum menționează presa scrisă, celebru avocat la Curtea de Apel Paris) erau recunoscuți și notrii, care au reușit, printre altele, și achitarea lui Patrick Dils[1], iar în acest ultim proces, Avocatul General al acuzării, Mireille Cadenat, a solicitat aceași pedeapsa (de 16 ani de recluziune criminală) ca și pedeapsa la care, inculpatul, a fost condamnat în primul său proces.

Nu știu de ce, dar în ultimul timp am uitat ce-nseamnă a zâmbi, aș vrea să mai râd, așa, din toată inima, cu tot...

Thomas CSINTA Cofondator IRSCA Gifted Education Vicepreşedinte  Consorțiul EDUGATE Profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe inginerești și social – economice, Director de Studii CUFR...

Thomas CSINTA, scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Franța (Le Parisien) Nu există nici o reglementare...

Ştim, dar de fapt nu ştim nimic, despre noul tip de pandemie de coronavirus. E ba armă biologică, ba o simplă gripă pe care să...

Thomas CSINTA, scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Franța (Le Parisien) „(Re)inserția (în  societate a foștilor...

(Re)inserția socială a foștilor deținuți (infractori de drept comun, condamnați în Franța pentru infracțiuni criminale – de către o Curte cu Jurați/Juriu Popular, compusă din 3 magistrați si 6 jurați în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel sau corecționale – de către o Curte Corecțională/Complet de Judecată compusă din 3 magistrați) indiferent dacă ei fac obiectul unei erori judiciare sau nu (în majoritatea cazurilor), este una dintre marile probleme majore cu care se confruntă societățile occidentale post-industrializate (dezvoltate), dar și majoritatea statelor emergente (în curs de dezvoltare). Pentru că de această (re)inserția socială a lor, depinde, într-o măsură mai mare sau mai mică, recidiva acestora în materie infracțională. [A se vedea pentru detalii și ciclul de articole al autorului: „În umbra vietii" (Corespondență din Mediul Cartceral Francez, Necenzurat)]. Desigur, este foarte dificil pentru un fost deținut, în special pentru unul care a executat o pedeapsa lungă sau (foarte lungă) de închisoare (detenție criminală- până în 10 ani de închisoare sau recluziune criminală–peste 10 ani de închisoare, inclusiv, închisoare pe viață compresibilă sau nu, în CPF – Codul Penal Francez), într-un Centru de Detenție (Penitenciar pentru cei condamnați definitiv, cu șanse reale de (re)inserțiune socială) sau Maison Centrale (Închisoare de Maximă Siguranță pentru deținuți considerați periculoși, condamnați la pedepse foarte lungi de închisoare–cu  șanse  reduse de (re)inserție socială) să se (re)integreze într-o societate (aflată într-o schimbare profundă și accelerată într-un interval scurt de timp)  pe care a părăsit-o cu foarte mulți ani în urmă,  timp în care acesta a devenit, practic, mai mult sau mai puțin un „instituționalizat” în mediul carceral.

Abstract The purpose of the work is to study the link between the blood parameters of a human U ={s1, s2, s3,… sp} and the specific parameters of a V ={v1, v1, v2, v3,…. inframicrobial pathogen without capacity of self-reproduction, multiplied by a parasitic cell (in particular, Covid-2019), respectively, the crowd of contaminated C ={c1, c2, c3,…. cq}, using algebra and matrix analysis (with applications to composition of matrix functions) in vector spaces of finite size. Although natural phenomena (nature) are rarely linear, the linear method of approximation and linear approximation schemes is a particularly effective mathematical tool for study in numerous cases and leads to more than satisfactory results. Stage 1. Building (from a bio-medical point of view), including blood type, of a standard healthy human blood matrix (Mssu) and a string of contaminated persons {nMsuc} n≥ 1 to assess its “interaction” with a standard virus matrix (Msv), which is basically possible because state hospitals and clinics (but also private) have an important blood test database (even if they are only more or less updated). Stage 2. The study of the “interaction” of the matrix (Mssu) with (Msv), respectively, with the matrix string {Msuc} and assessing the probability of contamination of a human with the virus (Msv), to separate the asymptomatic crowd from the rest of the population. Stage 3. Assessment of matrix function composition (Mssu) and {nMsuc} n≥ 1 for contaminated and (Msv), in order to reach conclusions on human blood parameters (corresponding to the Mssu matrix spectrum), which should be modified , in order to increase resistance to the virus. The convenient choice of human blood parameters, the dimensions of Mssu matrix, {nMsuc} n≥ 1 ” Msv and the base of the associated vector space, would allow us to state that if their multiplication results in the unit matrix (In), then the human subject is contaminated with virus (or the likelihood of contaminated is very high). On the contrary, if their composition differs from the unit matrix, then the individual has a low probability of contamination and is very likely an asymptomatic. Stage 4. The Mssu matrix spectrum (generated by its own values) would allow an effective vaccine against the virus and resistant over time The model could also be applied to coronavirus dissease COVID-2019, triggered by the SARS-CoV-2 virus (Severe Acute Respiratory Syndrome Coronavirus 2). Author’s note To develop the model, I will use my own recent blood tests (from the last two years, 2019 and 2020 respectively) of high reliability, carried out in medical biology laboratories in Paris. I don’t know if they are complete nor if they are specific, determining, for the model to be created, but I do not have others. Their results are shown in the Annex

Thomas CSINTA, scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Franța (Le Parisien) 1. Oiective 1.a Identificarea nivelului performanţelor...

Anul acesta, Universitatea „Apollonia” din Iași împlinește trei decenii de existență. Au fost treizeci de ani de efort intens în scopul consolidării unei instituții...

Applied Mathematics in Social Sciences Abstract English: „An analysis of judicial errors in the French judiciary system using Gödel’s completeness theorem, complex systems theory, category theory, graph theory, network topology and operational research” The judicial review of criminal sentences in the French judiciary system is a long and complex process governed by law dating back to the 17th century. The Criminal Ordinance of 1670, which was registered by the Parlement of Paris (a high provincial appellate court), came into force in 1671, and allowed the Royal Council to advise the king with respect to all judicial decisions. This Ordinance will later become a Code of Criminal Procedure (CCP). Even though the Ordinance is abrogated in 1789, it was re-enacted in 1800 and consolidated further throughout the 19th century. Following this, the CCP was next modified in 2000 and in 2004. According to articles 149 through 149-4, and article 150 of the CPP, any person who is the subject of unjustified detention has the right to receive "reparations for moral or material prejudice" through the Commission Nationale de réparation des détentions (CNR-a national body dealing with applications for compensation for unjustified detention). This paper presents a detailed classification of judicial errors in France since 1670 throughout history and through present times, and provides an analysis using fundamental mathematical concepts and interdisciplinary, multidisciplinary and transdisciplinary concepts that can contribute to solving judicial errors and to the establishment of historical truths. Thomas CSINTA, scientist and research professor in AMSS (Applied Mathematics in Social Sciences), Paris

  „Filozofia este medicina sufletului.” (Cicero); „Știința este cunoaștere organizată.” (Herbert Spencer}; „Religia este dialogul etern dintre omenire și Dumnezeu.”  (Franz Werfel) „Cei mai mulți își...

Primii fulgi de zăpadă, născuţi din îmbrăţişarea rece a lunii decembrie, îşi fac piruetele deasupra tufişurilor adormite de trandafiri... Stau în faţa ferestrei, plină...

Cu cât suntem mai săraci, cu atât suntem mai credincioși. Cu atât suntem mai credincioși, cu atât devenim mai săraci! Când vorbim de Apocalipsă în zilele noastre, suntem foarte departe de realitate, de adevăr, pentru că sfârșitul lumii, în zilele noastre, este o utopie! Una dintre teoriile cele mai ingenioase și acceptate, în ceea ce privește originile universului, de către lumea științifică în astrofizică modernă, este Modelul Standard al Universului (MSU). În cadrul acestui model este remarcabil faptul că putem afirma cu o oarecare „certitudine″ (la scară cosmică), cum era universul deja la sfârșitul primei secunde după nașterea sa și putem trata această problema chiar numeric, având posibilitatea să cunoaștem „cu exactitate″ la fiecare moment, temperatura, compoziția sa chimică și densitatea lui! Este adevărat că această certitudine a noastră nu este absolută (și în anumite situații lasă chiar mult de dorit), însă MSU (în diverse forme, mai mult sau mai puțîn sofisticate astăzi) ne permite să facem despre univers o imagine reală, un alt mod de a-l percepe decât în Biblie, înlocuindu-l pe Dumnezeu ca un creator absolut al acestuia, printr-un fenomen natural pe care îl cunoaștem sub numele de Teoria Big–Bang (un model cosmologic care explică condițiile inițiale și dezvoltarea ulterioară a Universului, apariția materiei, energiei, spațiului și timpului și conform căruia, acesta s-a extins de la o singularitate primordială fierbinte și densă acum aproximativ 13,8 miliarde de ani,  aflat într-o permanentă expansiune, uniformă, în toate direcțiile) conceput în 1948 de catre celebrul fizician teoretician, astronom și cosmolog american de origine rusă George Gamov (Gueorgui Antonovitch Gamov/1904 – 1968, fost profesor la Universitatea George Washington, cunoscut pe plan mondial, în special,  pentru teoria radioactivitătii α, teoria efectului tunel cuantic și a radiației cosmice de fond/fundal – în care a fost detectat un model care confirmă existența undelor gravitaționale asociate inflației cosmice, momentul de expansiune rapidă a Universului), împreună cu un doctorand al său Ralph–Asher  Alpher (1921–2007, devenit ulterior, profesor la Universitatea Johns Hopkins și membru al Academiei Americane de Arte si Stiințe). În cadrul acestei teorii (cu adevărat remarcabilă), totul ar fi început, cu o explozie! Nu o explozie așa cum ne putem imagina una pe Pământ, având un centru (un focar) de unde ea se extinde în spațiu (volum) și timp, dar una care a avut loc „simultan peste tot în univers″, umplânnd complet spațiul pe care îl avea la dispoziție. Este momentul „Big–Bang″! Momentul nașterii Universului !

Îl iubesc pe Camus, pentru că îi ador ideile, pentru că mă regăsesc în el, pentru că mă identific cu el.„Adevărul este misterios și ușor de pierdut. El trebuie recucerit mereu! " (Albert Camus/1913-1960, Premiul Nobel 1957). Cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Literatură, pe 10 decembrie 1975, după ce Juriul î​​și justifica decizia: „pentru importanta lui creație literară care, cu o lucidă stăruință, aruncă o lumină asupra problemelor conștiinței umane din vremea noastră”, Albert Camus făcea cunoscut publicului său: „Tocmai mi s-a acordat o  atenție prea mare, pe care eu nici nu am căutat-o ​​și nu am solicitat-o. Dar când am aflat vestea, primul meu gând, după mama, s-a îndreptat către voi. Pentru ca fără voi, fără această mână iubitoare (afectuasă) pe care mi-ați întins-o, săracului copil care eu am fost, fără înțelepciunea  și exemplul vostru, nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.”

In memoriam,  Tignous (Bernard Verhlac, 1957–2015), colaboratorul meu dr la Charlie Hebdo (A se vedea și Editorialul  autorului: Adio Charlie!) Descendent al unei famlii nobile înstărite (Mihály Sarközy de Nagy Bócsa, aristocrat maghiar din secolul XVII cu ținuturi întinse de pământ în satul Alattyán aproape de Szolnok), Nicolas–Paul–Stéphane Sarközy de Nagy Bócsa (Județul Bács-Kiskun, Ungaria), fostul Președinte al Republicii Franceze  a fost și va ramâne, fără nicio îndoiala, una dintre marile figuri emblematice ale lumii politice franceze și internaționale, contemporane. Un adevărat nonconformist, un reformator, normalizator și simplificator" (Luca Niculescu, Red. Șef RFI România), Nicolas Sarkozy (de Nagy Bócsa, n.1955) este primul Președinte al celei de-a V-a Republici Franceze (2007–2012, avocat, fost membru și președinte al partidului UMP–Uniunea  pentru Majoritatea Prezidențială, devenită, ulterior, Uniunea pentru Mișcarea Populară, partid de centru dreapta–dreapta, cu ideologie de: liberalism, conservatorism, liberal-conservatorism, democrație creștină) care a „sfidat" din plin legile nescrise ale acesteia („codul" nescris tradițional de deontologie prezidențial), respectat cu strictețe de către toți predecesorii acestuia: Charles de Gaulle (militar–general de armată, în funcție între 1958–1969, președinte–fondator al celei de a V-a Republici franceze, precum și al partidelor politice de dreapta, cu idelogie gaulle-istă,  RPF–Adunarea Poporului Francez, fondat în 1947 și UNR–Uniunea pentru Nouă Republică, fondată în 1958, devenită din 1967  UDR–Uniunea Democraților pentru Republică/1968–1974); Georges Pompidou (profesor universitar, în funcție între 1969–1974, cel de-al 2-lea presedinte al celei de-a V-a Republici, fost membru al partidelor UNR, UDR, respectiv, UNR–UDT/Uniunea Democraților pentru Republică–Uniunea Democratică a Muncii/1962–1967); Valéry Giscard d'Estaing/VGE (inginer, inspector de finanțe, în funcție între 1974–1981,  cel de-al 3-le presedinte al celei de-a V-a Republici, reprezentant al partidelor politice de centru dreapta, cu ideologie de centru-dreapta: CNIP–Centrul Național al Independenților și al Țăranilor, 1952–1962, RI–Republicani  Independenți, 1962–1966 partid devenit FNRI–Federația  Națională a Republicanilor Independenți între 1966–1977; PR–Partidul  Republican/1977–1978; UDF-PR–Uniunea  pentru Democrația Franceză-Partidul Republican/1978-1995, devenit UDF între 1995-2002, când a fost integrat în UMP, conservatorism, social-liberalism, democrație creștină, patriotism, tradiționalism); François Mitterrand (avocat, editor de prsă, în funcție între 1981-1995, cel de-al 4-lea presedinte al celei de a V-a Republici, reprezentant al partidelor politice de stânga: UDSR–Uniunea  Democratică și Socialistă a Rezistenței/1946-1965; CIR–Convenția Instituțiilor Republicane/1965–1971; PS–Partidul  Socialist, 1971–1995) și  Jacques Chirac (înalt funcționar al statului, în funcție între 1995-2007, reprezentant al partidelor politice gaulle-iste UNR/1968–1971; UDR/1971-1976; RPR–Adunarea  pentru Republică/1976–1995, scindat din UDF, integrat în 2002, în UMP). Dar și de către succesorii săi, François Hollande (înalt funcționar al statului, avocat, în funcție între 2012 –2017, PS–Partidul Socialist/din 1979, primul secretar între 1998– 2007), respectiv, Emanuel Macron (înalt funcționar al statului, inspector de finanțe și consilier bancar de afaceri, în funcție din 2017, o altă mare promisiune a reformelor franceze, membru PS între 2006-2009, fondator al partidului EM/LREM–La  Republique en Marche în 2016, care aparent este fără un program politic de „culoare” – de stânga sau de dreapta, cu o ideologie destul de ambiguă: „mergem, înainte și sinuos, între stânga și dreapta, apoi, mai vedem pe parcurs cum evoluează societatea"). Notă. A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Remember 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle”, „le plus illustre des Français”. „De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, fondator și comandant istoric, legendar, al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea I: OAS – Organizația Armată Secretă, puciul generalilor de la Alger, dosarul Bazooka, atentatul de la Pont-sur-Seine) Remember 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle” „le plus illustre des Français”. „De Gaulle trebuie ucis”. „Cel mai ilustru dintre francezi”, fondator și comandant istoric, legendar, al celei de a V-a Republici și atentatele (atacurile) teroriste eșuate contra acestuia (Subiect de teză de doctorat, Partea II: Charlotte Corday de la Petit–Clamart, Mont Faron)

Şcolile Superioare franceze de Înalte Studii (Les Grandes Ecoles) sunt instituţii de invăţământ superior, elitiste, deosebit de selective (accesibile numai unui procent de cca 6-7% dintre absolvenţii de liceu), fiind considerate în Franţa că filiera şcolară „tradiţională” şi „regală” către o carieră de înalt nivel în domeniul ştiinţelor, ingineriei şi tehnologiei, economiei şi comerţului, justiţiei, culturii şi civilizaţiei,  literar – artistic  sau în domeniul militar, precum şi în domeniul administrației publice centrale de stat. [A se vedea și CUFR–Conseil Universitaire–Formation–Recherche auprès des Grandes Ecoles françaises]. Accesul în aceste școli, (care sunt constituite într-un consorțiu național „La Conférence des Granders Ecoles – CGC”, o asociație creată în 1973 conform legii asociațiilor din 1901), în general, are loc după absolvirea unei școli pregătitoare (Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles – CPGE) cu o durata de 2 sau 3 ani (post-bac) echivalenți cu 2 ani universitari (în principiu, științifici). Asociația CGE are ca membri activi 174 de școli superioare (și ceva mai multe, cu statut de asociare), deosebit de cotate în Franța, dar și în străinătate (Europa, SUA, Canada, Japonia, etc.) atât în topul școlilor reputate pentru învățământul lor elitist pe care îl promovează cât și pe piața de competențe, respectiv, pe piață muncii. [130 de școli superioare de ingineri, printre care: „X–Polytechnique”, „Mines–Școala Națională Superioară de Mine–Paris”, „Ecoles Centrales–Școlile Centrale”, „Aero Sup’–Școala  Națională a Aeronautici și Spatilului”, „Arts et Meties-Școlile Superioare de Arte și Meserii”, „Ponts et  Chaussées – Școala  Națională de Poduri și Șosele”, „Supelec–Școala Superioră de Electricitate”, „Telecoms–Școlile  Naționale Superioare de Telecomunicații”, „École nationale de l'aviation civile–ENAC - Școala  Națională a Aviației civile”,  27 de școli economico–comerciale și de management, printre care „HEC–Înalte Studii Comerciale”, „ESSEC–Școală Superioară de Științe Economice și Comerciale”, „ESCP–Școala Superioară de Comerț Paris”, „EM Lyon-Școala de Management Lyon”, „EDHEC–Ecole  de Haute Etudes Commerciales – Școala de Înalte Studii Comerciale”, grupul ESC (Școli Superioare de Comerț), 17 alte școli în domeniul administrației publice, social – politice, de artă, printre care și cele 4 celebre Școli Normales Superioare–„ENS–Normale Sup”), „Ecole Naționale d’Administration-Școală Națională de Administrație–ENA”, „Institutul de Studii Politice-IEP – Sciences Po”, „Ecole de Haute Etudes en Sciences Sociales – Școala  de Înalte Sudii în Științe Sociale-EHESS”, „Ecole Naționale de la Magistrature-Școală Națională de Magistratură-ENM”, „Ecole de l’Air-Școală Superioară al Aerului”, „Ecole Militaire-Școală Militară- Saint Cyr-Military Academy”), etc. (A se vedea pentru detalii articolul autorului: Eșecul școlar și calvarul copiilor supradotați!)

In memoriam Christian Ranucci (1954–1976) Există în istoria marii criminaliăți franceze o serie de erori judiciare „oficioase”, adică, erori judiciare nerecunoscute oficial de către Justiția franceză, datorită respingerii revizuirii proceselor penale (criminale) care le-au generat, de către CRCP (Comisisa de Revizuire a Condamnarilor Penale), cu toate că societatea civilă le consideră ca erori judiciare, ca urmare a unor investigațîi nejudiciare realizate de către mijloacele mass–media de investigație). Un dosar criminal (de mare anvergură, în care am fost și încă sunt impicat prin intermediul investigațiilor mele) care se înscrie în categoria marilor erori judiciare „oficioase” este cel al lui Christian–Jean–Gilbert Ranucci (1954–1976), condamnat la moarte pe 10 martie 1976 pentru asasinarea, pe 3 iunie 1974, a fetiței Maria–Dolorès Rambla (în vârsta de 8 ani), în ciuda unei serioase îndoieli, în privința vinovăției sale și executat pe 28 iulie 1976 la celebra închisoare La Baumettes din Marsilia. (A se vedea pentru detalii articolul autorului în limba franceză: Affaire Christian Ranucci). Procesul lui Ranucci (care în timpul instrumentării dosarului nu a fost audiat decât de 5 ori, dintre care de 3 ori în absența avocaților săi) debutează pe 9 martie 1976 în fața Juriului Popular (Curte cu Jurați) la TGI (Tribunal de Înaltă Instanță) al departamentului Bouches du Rhône (regiunea administrativă PACA–Provence–Alpes–Côte d’Azur) de la Aix en Provence (astăzi, Métropole de Aix–Marseille–Provencve), într-un climat politico-social care îi este, mai mult decât, ostil (complet „nefavorabil”), având în vedere faptul că pe 17 februarie 1976 este arestat și încarcerat în QHS (Cartierul de Înaltă Securitate) al Centrului de Detenție Provizorie Chaumont (Maison d’Arrêt–construită între 1881–1886, cu o capacitate operațională de 72 de locuri, în departamentul Haute Marne, regiunea administrativă Grand Est, fosta Champagne–Ardennes) un alt tânăr acuzat de kidnapping, care, ulterior și-a asisant victima, Patrick Henry (1953–2017). Evenimentul dramatic are loc în zilele de 30-31 ianuarie 1976, iar victima, este Philippe Bertrand (în vârsta de 7 ani), băiețelul mai mare al cuplului Marie-Françoise și Gérald Bertrand. În sfârșit, pe 2 martie 1976, avocatii lui Christian Ranucci de la Baroul din Marsilia, Paul Lombard (1927–2017, fondator al Cabinetului Lombard si scriitor–autor a numeroase lucrari cu caracter juridic), Jean-François Le Forsonney (1949–2009, angajat al Cabinetului Lombard) si André Fraticelli, tenteaza anualarea sentinței de condamnare la moarte confirmată de Curtea de Casatie, care, pe 17 iulie 1976, respinge cererea de casare a condamnării sale si, implicit, cererea de revizuirea a procesului său. Cum pe 27 iulie 1976, din păcate, presedintele Republicii Franceze în exercitiu, VGE (Valéry Giscard d’Estaing, 1926–2020, în funcție între 1974-1981, devenit, ulterior, acadamecian, titular al Fotoliului n016) refuză gratierea lui, „lăsând justiția să-și facă treaba”! Ca urmare, pe 28 iulie 1976, Christian Ranucci este ghilotinat la închisoare Baumettes din Marsilia (în jurul orei 04h15), unde, cu 2 decenii în urmă, teoretic, urma să fie ghilotinat și Gaston Dominici. Disperat, oarecum, în fața ghilotinei, înainte de a muri, Ranucci striga către asistență: „reabilitați-mă, sunt nevionovat”. Astfel, el devine primul condamnat la moarte si ghilotinat în timpul presedintiei lui VGE si antepenultimul condamnat la moarte si executat în Franta (și nu ultimul, asa cum menționează în general mass–media scrisă și vorbită). Cel care îl execută pe Ranucci, este celebrul călău André Obrecht (1899– 1985), fost călău–șef între 1951–1976 și penultimul, în post, în Franța (înainte de abolirea pedepsei capitale, în 1981). Merită subliniat aici și faptul că revizuirea condamnarilor penale (rămase definitive) în sistemul judiciar francez este reglementată prin Ordonanța criminală din 26 august 1670 semnată la Saint-Germain-en-Laye (regiunea urbană pariziană, departamentul Yvelines). Înregistrată de către Parlamentul de la Paris (instituție în timpul monarhiei, înainte de Revoluția franceză între 1789 și 1992–când are loc abolirea monargiei), această ordonanță devine un CPC (Cod de Procedura Penală) și întră în vigoare pe 1 ianuarie 1671 (până la Revoluția franceză), care permite obținerea din partea Consiliului Regelui (ansamblu de organisme de tip colegial, instituționalizate), însarcinate cu prepararea (pregătirea) deciziilor Regelui Franței (care dispare în 1789), dar este restabilit printr-o decizie a Curții de Casație în 1800 și consolidat în secolul XIX (1808, 1813, 1867, 1895). Conform art.149 până la 149–4 și 150 din CPP (conform Legii Elisabeth Guigou: n°2000-1354 din 30 decembrie 2000 și a Legii n°2004-204 din 9 martie 2004, care modifică art.149 din CPP), orice persoană are dreptul la „repararea prejudiciului sau material și moral” în cazul în care a făcut obiectul unei încarcerări abuzive (fie ca prevenit–în cazul unei detenții provizorii, fie ca deținut–ca urmare a unei condamnări rămasă definitivă). Pentru ca persoana în cauză să poată beneficia de indemnizare (indemnizație) este necesar ca în dosarul în care este inculpat, să fie pronunțată încetarea urmăririi penale sau ca urmare a unui proces, să fie achitată și reabilitată social. Această „reparare” este realizată prin intermediul CNRD (Comisia Națională de Reparare a Detentiilor) care va statua ca o jurisdicție civilă. Este vorba de Juridictia de Apel în cadrul căreia a fost pronunțată încetarea urmării penale (în perioada anchetei premergătoare procesului) sau achitarea (într-un proces), motivată într-o audiență publică. Primul președinte al Curții de Apel va fi sesizat prin intermediul unei cereri (petiții) în cel mult 6 luni după pronunțarea încetarii urmăririi penale sau a achitării. Ministerul Public va fi reprezentat de către Parchetul General. Indemnizarea revine Statului (din banii contribuabililor), mai puțin în cazul recursului acestuia contra denunțatorilor de rea voință sau a martorilor falși (mincinoși) care ar fi contribuit la menținerea inculpatului în detenție. Această este plătită sub formă de cheltuieli de justiție criminală, conform art.150 din CPP. Decizia primului președinte al Curții de Apel, poate face, în cel mult 10 zile, obiectul unui recurs în față CNRD. Această comisie plasată pe lânga Curtea de Casație, statuează (hotăreste, decide în mod official) de manieră independența, iar verdictul acesteia nu este susceptibilă de niciun recurs, sub nicio formă.

Istoria nu iartă! Dreptul la replică, într-o bătălie franco - română, în care, pentru restabilirea adevărului istoric, acord sprijin autorităților românești!Conform comentariului unei doamne, cu prenumele Alicia, la un articol din Revista „Express”(Franța) intitulat Calderon: l'enigme de Bucarest  din dată de 24/04/2009, semnat de către Eric Pelletier, Jean-Marie Pontaut și Marion Guyonvarch (cu oocazia comemorării celor 20 de ani de la moartea Reporterului-cameraman francez Jean-Louis Calderon pe 22 decembrie 1989, considerată mai mult decât enigmatică de către autoritățile franceze ), s-ar părea că Eu (Thomas Csinta) și Virgil Măgureanu am cunoaște tot ceea ce s-a întâmplat în timpul „Răscoalei” (o altă denumire!), inclusiv comandatitarii, organizatorii, teroriștii, etc., dar mai ales adevărații revoluționari români, care astăzi, din păcate, sunt atât de numeroși  (depășind chiar și limita bunului simt)! Iată ce spun autorii (trimiși speciali la București!) în articolul lor din Revista „Express”: „Calderon: l'enigme de Bucarest”, din dată de 24 aprilie 2009, într-o traducere (liberă!) și adaptată pentru noi, muritorii de rând: „Ancheta privind moartea jurnalistului francez Jean-Louis Calderon, în decembrie 1989, în România, a fost întocmai relansată în circumstanțe surprinzătoare. Elementele neclare din acest dosar (care persistă încă și după două decenii!) pun în evidență clar dificultățile acestei țări în privința lămuririi contextului izbucnirii și desfășurării Revoluției”. „În România, sute de dosare cartonate (din carton) se ascund în spatele unei misterioase referințe: 97/P/1990": Un cod unic pentru o procedură de excepție, regrupând cazurile a 2.000-3.000 de răniți și morți-bilanțul oficial rămânând pufos (mai mult vag!)-al Răscoalei din 1989, care va provoca căderea regimului comunist. Un General este depozitar: Ion Vasilache, Procurorul Șef al Parchetelor Militare din București. Autoritățile l-au însărcinat să ducă la bun sfârșit anchetele legate de „Revoluție”. O provocare: între amenințări de prescrieri și subînțelesuri politice, investigațiile (anchetele) conosc desori un parcurs haotic. Numai câteva procese au avut loc până astăzi, la Sibiu sau la Timișoara. Aici justiția scria Istorie. Dar smucit (prin intermitentă).”Pentru prima oară în acest dosar se vorbește de „crimă”....

Plouă ... Noiembrie se desparte cu lacrimi de noi ... Poate şi-ar fi dorit să ne vadă astăzi ciocnind un pahar de şampanie împreună....

Profesor de modelizare matematică  și matematici aplicate în științe inginereștiși social– economice, Director de Studii CUFR – ROMÂNIA, Franța (Le Parisien) În sfârșit, iată și...

  Thomas CSINTA Cofondator IRSCA Gifted Education Vicepreşedinte  Consițiul EDUGATE   Profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe inginerești și social – economice, Director de Studii CUFR ROMÂNIA Franța...

Profesor de modelizare matematică  și matematici aplicate în științe inginerești și social– economice, Director de Studii CUFR – ROMANIA, Redactor – Corespondent (Franța)      ...

Thomas CSINTA, Redactor – corespondent Franța (Le Parisien) Generalul (r) Constantin–Bartolomeu Săvoiu, Prea Puternic Suveran, Mare Comandor al Supremului Consiliu de grad 33° și ultim al Ritului...

Șansa de supraviețuire pentru compatriotul nostru român Ionuț-Alexandru Gologan, condamnat la moarte pe 16 octombrie 2013 de Înalta Curte de Justiție din Malaezia (confirmat și de către Curtea de Apel de la Putrajaya, pe 16 februarie 2015), pentru trafic de stupefiante, fiind interpelat pe 26 iunie 2012, pe Aeroportul Internațional din Kuala Lumpurcu 1,427 kg de metamfetaminăîn bagaje, o infracțiune considerată „deosebit de gravă” pentru care pronunțarea condamnării la pedeapsa capitală este „automată„ și „obligatorie” (ca și în alte situații „deosebit de grave": crime de sânge, trădare de țară, viol cu circumstanțe agravante, etc.). În sfârșit, dacă Ionuț-Alexandru Gologan nu va fi executat (iar ulterior, pedeapsa lui va fi comutată la pedeapsa de închisoare pe viață - ceea ce deschide calea liberării condiționate sub control judiciar), acest lucru, sub nicio formă, nu se va datora intervențiilor oamenilor politici români, dar în exclusivitate, nouă, celor care milităm în cadrul organizațiilor abolitioniste internaționale, deosebit de influențe și reconoscute pe plan mondial, bine structurate și active în lume: ECPM (Ensemble contre la Peine de de Mort - Împreuna contra Pedepsei cu Moartea), ADPAN (Anti-Death Penalty Asia Network-Malaezia), SUHAKAM (Comisia Drepturilor Malaeziei), Bar Council of Malaysia (Badan Peguam Malaysia-Baroul Avocaților din Malezia), MADPET(Malaysians Against Death Penalty & Torture), respectiv, FIDH (Federația Internațională a ligilor Drepturilor Omului, fondată în 1922 - compusă din 10 asociații naționale, printre care și LDH - Liga Națională a Drepturilor Omulmui din Franța sau ILM - Internaționale Liga für Menschenrechte din Germania, Internaționale Liga für Menschenrechte, respectiv, din alte 184 de organizații ale Drepturilor Omului din 112 țări).

Thomas Csinta, scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Franța (Le Parisien) Remember Organizația pentru...

Thomas CSINTA, scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Notă Adevărul meu, conform materialului original, inedit, nepublicat,...

Thomas CSINTA, Redactor – Corespondent (Franța) Corespondență din Franța SURSA: Strategii inovatoarea în Franța pentru securizarea cartierelor deefavorizate (Mondo Police – Thomas CSINTA) Informatii utile Politia Capitalei  

„Mai strălucitor decât 1.000 de sori în peste 2.000 de pagini"! Editura SMART Publishing Prefață  General (r) Constantin - Bartolomeu SĂVOIU Coperta Colonel (r) Florin-Gheorghe ZAGONEANU Tratat de jihadologie contemporană. Incursiune...

  Thomas CSINTA, Profesor de Matematici Aplicate în Științe inginerești și social – economice, Director de Studii CUFR ROMÂNIA Cofondator IRSCA Gifted Education Vicepreşedintele Consorțiului EDUGATE   Franța (Le Parisien) Principii...

  Thomas CSINTA Profesor de Matematici Aplicate în Stiinte ingineresti si social – economice, Director de Studii CUFR ROMANIA, Redactor – Corespondent (Franta) REMEMBER Performanta în educatie este data de...

Thomas CSINTA  Profesor de matematici aplicate în științe inginerești și social–economice, Director de Studii CUFR România (Conseil Universitaire, Formation, Recherche aupres des Grandes Ecoles Francaises), Cofondator IRSCA Gifted...

  Thomas CSINTA Profesor de matematici aplicate în stiinte ingineresti si social – economice, Director de Studii CUFR ROMANIA Cofondator IRSCA Gifted Education Vicepreşedinte  Consortiului EDUGATE Franța (Le Parisien) Remember Educația...

  Profesor de modelizare matematică  și matematici aplicate în științe inginerești și social– economice, Director de Studii CUFR – ROMANIA De la ura la viață NOTA Nota autorului Înaintea...

Thomas CSINTA  Scientist and research professor of Mathematical modeling and Applied mathematics in Social–Economic and Engineering Sciences Franța (Le Parisien) Bibilografie https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/carte-de-investigatii-jurnalistice-din-actualitatea-internationala-thomas-csinta/

(Articolele 149 -150 şi R. 26 – R. 40- 22 din codul de procedură penală). Regimul de indemnizare a detenţiei provizorii, apărut în baza legii nr. 70 – 643 din 17 iulie 1970, a fost modificat semnificativ prin legile nr. 2000 – 516 din 15 iunie şi nr. 2000-1354 din 30 decembrie 2000. Înaintea de reformă, o comisie de indemnizare, compusă din  magistraţi de la Curtea de Casaţie, avea dreptul de a acorda o despăgubire. Mai mult decât atât, până ce această cerinţă a fost suprimată de legea nr. 96 -1235 din 30 decembrie 1996, trebuia demonstrat faptul că prejudiciul suportat era evident anormal şi de o gravitate particulară. După noile dispoziţii ale articolului 149 din codul de procedură penală, fără a aduce atingere articolului L. 781-1, de acum înainte codificat prin articolele L.141 -1 şi L141 -2 din codul de organizare judiciară, persoana care a făcut  obiectul unei detenţii provizorii în cursul unei proceduri terminate cu privire la persoana sa, printr-o hotărâre de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare, rămasă definitivă, sub rezerva că această hotărâre a fost  pronunţată după data de 16 iunie 2000, data intrării în vigoare a legii din 15 iunie 2000 (CNRD, 23 octombrie 2006, nr. 6C-RD.023). Din acest moment, primul preşedinte al curţii de apel de pe raza teritorială unde a fost pronunţată sentinţa sau hotărârea din care rezultă nevinovăţia deţinutului, este cel care, la sfârşitul unei proceduri publice şi contradictorii, decide prin hotărârea motivată, susceptibilă de recurs în faţa comisiei naţionale de reparare a detenţiilor, de pe lângă Curtea de Casaţie (CNRD).Totuşi nu se datorează nicio reparare:atunci când neurmărirea, scoaterea de sub urmărire sau achitarea are ca unic fundament recunoaşterea iresponsabilităţii solicitantului, în temeiul articolului 122-1 din codul penal, sau vreo amnistie posterioară punerii în aplicare a detenţiei provizorii sau mai mult, prescrierea acţiunii publice, dacă aceasta a intervenit după eliberarea persoanei;atunci când persoana a făcut obiectul unei detenţii provizorii pentru că s-a acuzat în mod liber şi voluntar sau s-a lăsat acuzată pe nedrept pentru a-l scăpa de urmărire pe autorul faptelor;atunci când persoana era deţinută în acelaşi timp din altă cauză. Procedura în faţa primului preşedinte– Formularea cererii (articolul R. 26 din codul de procedură penală).Primul preşedinte al Curţii de Apel de pe a cărei rază teritorială a fost pronunţată hotărârea de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare, primeşte o cerere semnată de solicitant, de avocatul acestuia şi predată cu confirmare de primire, sau adresată prin scrisoare recomandată, cu cerere de confirmare de primire, grefei curţii de apel. Cererea conţine expunerea faptelor, valoarea reparării cerute şi toate precizările utile, mai ales în privinţa:Datei şi naturii hotărârii prin care s-a ordonat detenţia provizorie, cât şi a penitenciarului în care această detenţie a avut loc;Instanţei care a pronunţat hotărârea de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare, cât şi a datei acestei hotărâri; Adresei la care trebuie făcute înştiinţările solicitantului. Cererea este însoţită de toate actele doveditoare, mai ales de copia deciziei de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare. Contestarea formulărilor prescrise de articolul R.26 din codul de procedură penală nu implică inadmisibilitatea cererii din moment ce aceste dispoziţii se limitează la a enumera  o listă non exhaustivă de informaţii şi de documente utile instrumentării ulterioare a dosarului (CNRD, 14 noiembrie 2003, nr. 3C-RD.027)– Termenul de depunere a cererii (articolul 149-2 din codul de procedură penală)Solicitantul trebuie să anunţe primul preşedinte în termen de şase luni de la decizia de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare devenită definitivă. Este vorba despre un termen  prestabilit de ordin public, iar primul preşedinte este obligat să verifice, la nevoie din oficiu, dacă cererea nu este făcută prea târziu (CNRD, 28 iunie 2002, nr. 2C-RD.002). Dar acest  termen nu se scurge decât dacă, în timpul notificării deciziei de neurmărire, scoatere de sub urmărire sau de achitare, persoana a fost anunţată cu privire la dreptul său de a cere o reparare, cât şi la dispoziţiile  articolelor 149-1 – 149 -3 (primul alineat) din codul de procedură penală, care precizează mai ales faptul că cererea de plată a indemnizării, trebuie predată grefei în termen de şase luni de la data la care această decizie a devenit definitivă.În lipsa menţionării acestei informaţii, termenul de şase luni nu poate începe să se scurgă, iar cererea depusă după acest termen trebuie să fie declarată ca fiind admisibilă (CNRD, 11 octombrie 2004, nr. 4C-RD.005, bul. nr. 4). Prin aplicarea dispoziţiilor combinate ale articolelor 149-4 şi R. 26 din codul de procedură penală, şi 668 din codul de procedură civilă, admisibilitatea cererii adresate grefei curţii de apel prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, trebuie stabilită luându-se în considerare data expediţiei scrisorii menţionate mai sus (CNRD, 20 septembrie 2010, nr. 9C-RD.073, în curs de publicare).– Instrumentarea cererii (articolele R.28 – R.36 din codul de procedură penală)De îndată ce s-a primit cererea, grefa curţii de apel cere grefei instanţei care a pronunţat sentinţa de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare, să trimită dosarul procedurii penale sau copia dosarului, dacă această procedură este încă în curs în privinţa altor persoane decât  solicitantul.În termen de cincisprezece zile de la data primirii acestui dosar, grefa transmite o copie a cererii procurorului general de pe lângă curtea de apel, şi prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, agentului judiciar al Trezoreriei.Solicitantului i se poate elibera gratuit copia actelor de procedură penală. Doar avocatul acestuia poate avea acces la dosar la grefa curţii de apel. Agentul judiciar al Trezoreriei poate avea acces la dosarul de procedură penală la grefa curţii de apel. Copia acestor documente i se eliberează gratuit, la cerere. Agentul judiciar al Trezoreriei depune concluziile la grefa curţii de apel în termen de două luni de la data primirii scrisorii recomandate amintite mai sus.Prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, grefa transmite către solicitant concluziile agentului judiciar al Trezoreriei, în termen de cincisprezece zile de la data depunerii lor..După depunerea concluziilor de către Agentul judiciar al Trezoreriei sau la expirarea termenului menţionat mai sus, grefa transmite dosarul procurorului general.Procurorul general depune concluziile sale în termen de două luni.Prin intermediul unei scrisori recomandate cu confirmare de primire, grefa transmite către solicitant concluziile procurorului general, în termen de cincisprezece zile de la depunerea lor. În acelaşi termen, grefa transmite,  aceste concluzii către agentul judiciar al Trezoreriei.În termen de o lună de la data acestei înştiinţări, solicitantul predă contra unei recipise, sau adresează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, observaţiile sale către grefa curţii de apel,, care apoi sunt comunicate agentului judiciar al Trezoreriei şi procurorului general în termen de cincisprezece zile. Concluziile formulate ulterior de către părţi sunt comunicate între ele la cererea autorului lor.Aceste termene sunt destinate să permită solicitantului, respectând principiul contradicţiei, să fie despăgubit cât mai repede posibil, şi de aceea trebuie luate toate măsurile pentru ca acestea să fie respectate.Pentru a accelera procedura şi a permite  primului preşedinte să dispună de toate elementele de apreciere necesare, articolul R.34 din codul de procedură penală îi permite să treacă sau să facă să se treacă la toate măsurile de instrumentare utile, fără a le exclude pe cele ce permit completarea dosarului solicitantului (CNRD 14 noiembrie 2003, nr. 3C-RD.027). Astfel, acesta poate invita solicitantul, în termenul pe care el îl fixează, să furnizeze orice element probator destinat să stabilească prejudiciul pe care îl invocă. Documentele furnizate trebuie transmise părţilor.De asemenea, acesta poate adresa întrebări penitenciarului în care a fost încarcerat solicitantul, pentru a obţine precizări cu privire la condiţiile în care a avut loc detenţia, în special în cazul invocării unor circumstanţe particulare, precum agresiuni (cf. de exemplu 12 octombrie 2009, nr. 9C-RD.023; 20 noiembrie 2006, nr. 6C-RD.028). Primul preşedinte fixează data audienţei după avizul procurorului general. Această dată este comunicată de grefa curţii de apel, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, solicitantului şi agentului judiciar al Trezoreriei, cu cel puţin cu o lună înaintea şedinţei.Solicitantul este anunţat, cu ocazia acestei notificări, că poate să se opună până la deschiderea dezbaterilor ce au loc în şedinţă publică.Atunci când solicitantul nu a fost supus unei detenţii provizorii în cursul unei proceduri terminate cu o hotărâre de neurmărire, de scoatere de sub urmărire sau de achitare, devenită definitivă, sau a formulat cererea după expirarea termenului de şase luni prevăzut la articolul 149-2 din codul de procedură penală, primul preşedinte al curţii de apel poate decide, după ce a anunţat solicitantul, agentul judiciar al Trezoreriei şi procurorul general, că nu este necesară o instrumentare mai amplă şi nici îndeplinirea actelor prevăzute la articolele R. 31  - R.34 din acelaşi cod. Aşadar se pun în aplicare prevederile articolului R.35.(N.B.: Atunci când o parte este asistată de un avocat, comunicările prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sunt făcute doar avocatului, iar copia este trimisă părţii, prin scrisoare simplă. Atunci când o parte este reprezentată de un avocat, aceste comunicări sunt făcute doar avocatului).– Dezbaterile (articolele 149-2 şi R.37 din codul de procedură penală)Dezbaterile au loc în timpul şedinţei publice, doar dacă nu există vreo opunere din partea solicitantului.La cererea sa, acesta este audiat personal sau prin intermediul avocatului său.Solicitantul şi agentul judiciar al Trezoreriei pot fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat.În ziua şedinţei, solicitantul sau avocatul său, iar apoi agentul judiciar al Trezoreriei sau avocatul acestuia, sunt audiaţi în privinţa observaţiilor lor.Procurorul general formulează concluziile.În acest stadiu, părţile îşi pot adresa răspunsurile, solicitantul sau avocatul acestuia având ultimul cuvântul.Prezenţa solicitantului în cadrul şedinţei nefiind obligatorie, ci lăsată la simpla apreciere a sa, conform articolului 149-2 din codul de procedură penală, hotărârea cu privire la cerere poate fi pronunțată în pofida absenţei sale sau cea a reprezentantului său (CNRD, 14 noiembrie 2003, nr. 3C-RD.017, bul. nr. 7).– Hotărârea (articolele R. 38, R. 40 şi R. 40-2 din codul de procedură penală)Primul preşedinte al curţii de apel statuează printr-o hotărâre motivată asupra diferitelor puncte principale invocate ale prejudiciului, distingând despăgubirea acordată ca prejudiciu material de cea acordată cu titlu de prejudiciu moral.Hotărârea primului preşedinte al curţii de apel este pronunţată în cadrul şedinţei publice.Ea este notificată părţilor după modalităţile indicate în cele ce urmează.Hotărârea primului preşedinte al curţii de apel ce acordă o despăgubire este însoţită de drept deplin de executarea provizorie.Astfel, executarea sa nu trebuie acceptată în mod obligatoriu şi nu privează agentul judiciar al Trezoreriei de dreptul de a formula recurs (CNRD, 14 iunie 2010, nr. 9C- RD.065, bul. 6). Dacă cererea este respinsă, solicitantul trebuie să suporte cheltuielile de judecată, cu excepția cazului în care primul preşedinte al curţii de apel îl absolvă parţial sau total de acestea.Hotărârea primului preşedinte conţine obligaţia de a plăti cheltuielile de judecată.– Notificare (articolul R.38 din codul de procedură penală)Hotărârea primului preşedinte este adusă la cunoştinţa solicitantului şi a agentului judiciar al Trezoreriei fie prin trimiterea unei copii contra unei recipise, fie prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.Conform principiului general stipulat de articolul 677 din codul de procedură civilă, hotărârile trebuie aduse la cunoştinţa părţilor, fiind amintit faptul că în termenii articolului 149-4 din codul de procedură penală, primul preşedinte şi comisia naţională iau decizii în calitate de instanţe civile (CNRD, 2 mai 2006, nr. 5C-RD.070, bul. 7; CNRD, 17 noiembrie 2008, nr. 8C- RD.019, bul .nr.7).În lipsa confirmării de primire, singurul în măsură să ateste trimiterea efectivă a scrisorii destinatarului său, este secretarul instanţei care, în temeiul articolului 670-1 din acelaşi cod, trebuie să invite partea interesată, printr-o notificare. În acest caz, doar notificarea face să se scurgă termenul de recurs. În lipsa acesteia, termenul menţionat nu începe să se scurgă (CNRD, 14 noiembrie 2003, nr. 3C-RD.029).Înştiinţarea solicitantului printr-o scrisoare care se limitează să vizeze articolul R.40- 4 din codul de procedură penală şi să indice durata termenului de recurs, fără a preciza modalităţile, nu este făcută conform prevederilor articolului 680 din codul de procedură civilă şi nu face să se scurgă termenul legal (CNRD, 26 ianuarie 2007, nr. 6C-RD.064, bul. 1).O copie a hotărârii este trimisă procurorului general si o copie a hotărârii este trimisă Ministerului de Justiţie, comisiei de monitorizare a detenţiei provizorii.