Sub aceasta tematică a avut loc în mediul online, în data de 15 noembrie 2021, webinarul „Cyber techhnologies in an European context. Role of digital innovation clusters and digital corridors”. La eveniment au participat reprezentanți din partea mai multor instituții și entități, precum: DSNC (Directoratul Național de Securitate Cibernetică), Universitatea Spiru Haret din Bucuresti, PatroMil (Asociația Patronală a Producătorilor de Tehnică Militară), Smart Alliance Cluster, USH Pro Business și Dual Use Cluster.
În cadrul seminarului s-au abordat o serie de teme relevante în contextul amplificării importanței spațiului cyber la nivel mondial, precum prezentarea modelelor de hub-uri digitale și clustere tehnologice (Smart eHUB și Wallachia eHub, Smart Alliance), activitățile și atribuțiile noii instituții DNSC (instituţie care înlocuieşte Centrul Naţional de Securitate Cibernetică CERT-Ro), care are ca misiune reformarea domeniului civil al securităţii cibernetice. Totodată, au fost prezentate tehnici și strategii de dezvoltare a competențelor în segmentul inovativ de industrii cyber, fiind supuse analizei ariile și criteriile unde industria de apărare, dar și cele duale (civil-militare), se intersectează cu zona cyber.La finalul întâlnirii, participanții au fost de acord ca următoarea reuniune să aibă loc în primele luni ale anului 2022, atunci când vom putea constitui o platformă colaborativă formată din participanți, dar și alte entități interesate.
„În calitate de organizatori ai evenimentului, am putut constata că ecosistemul nostru colaborativ poate identifica și dezvolta proiecte consistente, relevante la nivel național și european în domeniul adopției și dezvoltării de tehnologii cyber, fără de care dezvoltarea sustenabilă și reziliență este de neconceput în noua era digitală” a declarat Conf. dr. Costin Lianu, director general USH Pro Business.
Universitatea Spiru Haret este o universitate cu puternic profil antreprenorial, atât prin centrul său antreprenorial USH Pro Business cât și prin programe de start up și de pregătire antreprenorială desfășurate de centrele din București și din țară ale universității.
Notă. A se vedea și articole asociate
Wallachia eHUB dezvoltă proiecte și experimente de digitalizare recunoscute la nivel european
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
![](https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2021/04/Frate-THOMAS_page-0001-2.jpg)
![](https://jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2019/06/Untitled.png)
![](https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2021/10/249045025_10221390431498482_6258323957847682583_n.jpg)
![](https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2021/10/Sediul-OADO.jpg)