Tunetul românesc (obuzierul autopropulsat K9 Thunder – local K9 Tunetul) și roiul ucrainean – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Dr. ing. Sebastian Cătănoiu redactor șef adjunct al Jurnalului Bucureștiului (Director al Adminisrației Parcului Natural Vânători Neamţ)
Notă.Ne adresăm în primul rând compatrioților noștri români din diaspora care au fost arestați și plasați în detenție provizorie (ca „preveniți”) în Franța, înainte să fi angajat, deja, un avocat care să-i reprezinte, dar și celor care deși sunt asistați de un avocat, întâmpină dificultăți în comunicarea cu autoritățile de anchetă (franceze) datorită problemelor lingvistice (cu caracter socio- judiciar) cu care se confruntă. Să nu uitați că într-o mare majoritate de cazuri, sunteți victimele unor interpretări neadecvate și neadaptate ale infracțiunilor comise (indiferent de procedură: corecțională sau criminală), ceea ce agravează incadrarea voastră juridică și ca urmare pedeapsa la care veți fi condamnați. Contactați-ne pe site-ul nostru: oadd.ro
Undeva, mai pe la începutul anului eram anunțați că primul K9 (n.r obuzier autopropulsat K9„Thunder” destinat Forțelor Terestre Române, finalizat în martie-aprilie 2026 la fabrica Hanwha Aerospace din Changwon) destinat României a ieșit de pe linia de producție din Coreea de Sud, în baza contractului încheiat în 2024, prin care constructorul sud-coreean Hanwha urma să livreze, până în 2029, 54 de obuziere autopropulsate K9 „Tunetul” de 155 mm și 36 de vehicule de reaprovizionare cu muniție K10 (n.r. sistemul de alimentare și stocare a muniției utilizat de vehiculul blindat de reîncărcare automată K10 ARV, dezvoltat de Hanwha Aerospacedin Coreea de Sud, lucrează în tandem cu obuzierul autopropulsatK9 Thunder) cu o valoare de aproape 1 miliard de dolari. Acesta reprezintă un mare pas înainte pentru modernizarea forțelor terestre, un salt tehnologic, cu posibilitatea construirii primei fabrici Hanwha din Europa, destinată producției K9 și K10, la Petrești, Dâmbovița.
Prin vară, eram informați că „primele blindate Cobra II produse în România” au ajuns în dotarea Armatei. Blindatul Cobra II este un vehicul tactic 4×4, capabil să transporte până la 10 militari complet echipați, realizat de compania turcă Otokar. Contractul prevede livrarea a 1.059 de vehicule blindate Cobra II, din care 780 de blindate ușoare urmează să fie fabricate în țara noastră, prin asocierea Otokar–Automecanica Mediaș.
Știrea că blindatul Cobra II este produs în Româniatrebuie nuanțată. Automecanica Mediaș poate face doar asamblare, integrare, mentenanță instruire tehnică și eventual producție de subansamble, pentru că industria națională de apărare poate produce muniție, componente mecanice sau electronice militare și poate face reparații, dar nu mai are lanțul complet de proiectare-producție pentru un vehicul blindat modern.
Tot prin vară, un militar din Garda de Onoare a leșinat în timpul acordării onorurilor militare, la primirea președintei Indiei, la Cotroceni. E drept că astfel de incidente se pot întâmpla la ceremoniile militare desfășurate în aer liber, pentru că militarii din garda de onoare stau nemișcați perioade îndelungate, adesea în căldură, purtând echipament și respectând o poziție fixă, factori care pot favoriza apariția leșinului, chiar și la persoanele bine pregătite fizic. Doar că, la vremea ceremoniei temperatura era de vreo 22°C, cerul a fost variabil, cu instabilitate atmosferică. Prin urmare, căldura nu pare să fi fost factorul principal în incidentul în care femeia militar din Garda de Onoare a leșinat, ci mai degrabă starea temporară a militarului în ziua respectivă sau particularități medicale individuale. Regulamentele militare prevăd că personalul destinat detașamentelor de onoare trebuie să fie foarte bine pregătit în instrucția de front, apt din punct de vedere medical și să prezinte o uniformitate cât mai mare, inclusiv din punctul de vedere al înălțimii în formație. Departe de a reprezenta un motiv de imputare individuală pentru militarul în cauză, un astfel de incident ridică totuși anumite semne de întrebare privind factorii care pot contribui la apariția lui.
Privite separat, cele trei știri ele pot părea simple episoade de presă, analizate împreună, oferă o imagine mai complexă asupra transformărilor prin care trece Armata Română. În anii ’80, România avea mai multă autonomie industrială pentru că reușea să producă tancul TR-85 Bizonul,mașina de luptă a infanteriei MLI-84 Jderul și, la fel de important, fabrica necesarele camioane militare și avea capacitate de modernizare internă.
Astăzi, România are echipamente mai moderne, dar mai puțină suveranitate industrială:cumpără platforme de bază din exterior și încearcă să recupereze o parte din valoare, prin asamblare și mentenanță. Această realitate ar trebui suplimentată prin achiziționarea de echipamente de luptă de la un număr limitat de furnizori, care să permită integrarea cât mai repede a producției autohtone. Din păcate, România cumpără în etape, pe măsură ce apar fonduri, încercând să rezolve necesități punctuale, fără a avea o strategie pe termen lung privind acoperirea din producția internă a cât mai multor echipamente militare. Chiar dacă standardizarea NATO se referă mai ales la comunicații, muniții și interoperabilitate și nu la folosirea acelorași tipuri de vehicule, în comparație cu armate precum cele din Polonia sau Finlanda, România are dotări mai eterogene,în principal din cauza achizițiilor făcute în momente diferite și din surse diferite, pe parcursul unei perioade lungi de modernizare.
Pe termen scurt, dacă toate programele aflate în derulare se finalizează, Armata Română va opera 3 tipuri de tancuri (TR-85M1, Abrams și…T-55 până la retragere), 2 tipuri de mașini de luptă ale infanteriei (MLI-84M și succesorul ei german Lynx KF41,după ce multă vremea a fost în cărți sud-coreeana K21), 5 familii de transportoare și vehicule blindate tactice (Piranha V,Cobra II, Humvee,AAV-7și JLTV).Din punct de vedere logistic, diversitatea crește complexitatea, pentru a o acoperi e nevoie de piese de schimb diferite, instruire separată, lanțuri logistice multiple. Pe de altă parte, există și argumente în favoarea acestei abordări: necesitatea de a nu depinde un singur furnizor și faptul că rareori acesta poate răspunde mai multor necesități de înzestrare.
Prețul mai scăzut poate reprezenta o oportunitate de moment, însă perspectiva trebuie analizată dincolo de costul inițial de achiziție. Atunci când un program presupune asamblare în România, producție locală de anumite componente, transfer de know-how și dezvoltarea capacității de mentenanță, valoarea sa nu se mai măsoară doar în numărul de vehicule livrate. Experiența acumulată prin programul Piranha V (GDELS-Mowag)arată că o platformă militară poate genera efecte pe termen lung asupra industriei de apărare, asupra pregătirii personalului tehnic și asupra capacității de susținere în exploatare. Din această perspectivă, blindatul ușor produs de GDELS-Mowag,din aceeași familie industrială și cu o filozofie apropiată de Cobra II, merita analizat nu doar prin prisma prețului de achiziție, ci și prin prisma ecosistemului creat în jurul său: producție locală, integrare, mentenanță, disponibilitate operațională și posibilitatea de dezvoltare ulterioară.
La fel cum dotarea cu Piranha V amfibiu (mai vechile MLI 84 au astfel de capacități), necesar în condițiile României, ar fi făcut ca achiziția de vehicule de asalt amfibiu AAV-7 să nu mai fie necesară, mai ales din perspectiva iluzorie a desfășurării de către Armata României de operațiuni amfibii de amploare. Orientarea certă către obuzierele sud-coreene K9 Thunder, ar putea avea ca finalitate și achiziționarea de tancuri provenind de la același producător, astfel încât mare parte din componente să fie compatibile de la un echipament la altul. Pentru blindatele provenite din SUA, fie că ne referim la tancurile M1A2 Abrams,amfibiile AAV-7 sau vehiculele tactice din gama Humvee sau JLTV, nu există producție locală, se poate realiza doar mentenanță și exploatare.
Rămânerea în urmă a României din punct de vedere al dotărilor militarese datorează și politicii de modernizare, dusă în detrimentul înlocuirii armamentului uzat din punct de vedere moral.Programul Elbit–Aerostar care a avut ca rezultat aducerea la standardul MiG-21 Lancer nu a fost un eșec tehnic în sine, a fost considerat unul dintre cele mai reușite programe de modernizare a unui avion existent în Europa de Est în anii ’90.
Problema a fost că a devenit o soluție menținută prea mult timp, într-un context în care înlocuirea cu o platformă nouă a fost amânată. Un alt exemplu este programul IAR-99 Șoim, conceput ca o soluție națională pentru instruire și pentru asigurarea unei capacități de atac ușor. Deși avionul a avut merite și a demonstrat potențialul industriei aeronautice românești,programul nu a reușit să devină acel proiect strategic care să susțină pe termen lung o industrie aeronautică militară competitivă. Lecția acestor programe este că modernizarea nu poate substitui la nesfârșit înlocuirea. O armată poate câștiga timp prin actualizarea unor sisteme existente, dar nu poate evita la nesfârșit trecerea la o nouă generație de echipamente. Atunci când soluțiile provizorii devin politică permanentă, costul final poate fi pierderea capacității operaționale și industriale.
La sol, autohtonele TR85M1 Bizonul și MLI-84M Jderul își au originea în anticele T55 și BMP-1 și, chiar dacă modernizarea a fost substanțială, în special la motor, suspensie, armament, comunicații și electronică. Cele două blindate sunt considerabil mai evoluate decât vehiculele sovietice originale, dar cu siguranță mai puțin performante în comparație cu omoloagele existente în NATO. Să ne amintim că ucrainenii, în primii ani ai conflictului cu Rusia, atunci când situația lor pe front era disperată, au refuzat tancurile T55 oferite, pentru simplul fapt că, în condițiile actuale de ducere a luptelor, acestea erau ineficiente. Dincolo de avioane , tancuri sau rachete, produse cu un grad înalt de sofisticare pe care suntem nevoiți să le achiziționăm, armata noastră folosește în continuare armamentul ușor derivat din AKM. Dintre toate țările NATO doar bulgarii mai utilizează pe scară largă variante AK produse local, celelalte foste țări comuniste au reușit să-și schimbe armele ușoare standard. Cu toate că logistica este cea care câștigă războiele, față de perioada comunistă în care România își producea cu forțe proprii camioane militare (DAC și ROMAN), inclusiv șasiuri pentru lansatoare de rachete APR-40,LAROM și alte sisteme, abia în 2019, MApN a semnat un acord-cadru pentru 2.902 camioane tactice Iveco Defence Vehicles, în configurații 4×4, 6×6, 8×8 și cap tractor 8×8, cu 16 variante diferite (transport trupe, marfă, ambulanță, recuperare, comandă etc.). Pentru executarea contractului a fost deschisă o linie de producție la Petrești (Dâmbovița), unde o parte importantă a vehiculelor sunt asamblate și…doar parțial integrate în România.
Politica de a acoperi nevoile de înzestrare apelând la cât mai mulți furnizori și-a dovedit falimentul atunci când, la intrarea României în războiul împotriva URSS (iunie 1941), aviația militară avea aproximativ 10–15 tipuri principale de avioane de luptă și sprijin, provenite din producție internă, germană, poloneză, britanică și italiană. Dacă s-ar include și avioanele de școală, legătură și transport, numărul tipurilor aflate în inventarul României în 1941 depășea 20 de modele distincte, din diferite generații. Anecdotică sau nu, povestea biplanelor românești care au supraviețuit asediului Odessei, întrucât tabelele uzuale ale antiaerienei sovietice nu acopereau convenabil avioane atât de lente, spune multe despre nivelul de dotare al aviației române, la doi ani de la începerea Războiului Mondial. Din punct de vedere logistic întreținerea unei astfel de flote s-a dovedit a fi un coșmar, întrucât necesita piese de schimb diferite, armament și muniție diferite, instruire și întreținere mai complicate.
Cele trei știri de la începutul articolului, aparent divergente, spun aceeași poveste despre starea actuală a apărării României. Un militar care leșină în timpul unei ceremonii nu este un eșec individual, după cum sosirea unui nou vehicul blindat nu înseamnă automat o transformare a capacității de luptă. Dincolo de imaginea de moment, adevărata măsură a unei armate se află în detalii mai puțin vizibile: nivelul de pregătire al oamenilor, condițiile de instruire, mentenanța tehnicii, disciplina logistică și, mai ales, capacitatea industrială de a susține un efort militar pe termen lung.Întorcându-ne la obuzierul autopropusat K9 „Tunetul”, cele 54 de unități cu care urmează a fi dotată Armata României, par fi o aflare în treabă, în condițiile în care Ucraina reușește să producă lunar 40 de obuziere autopropulsate 2S22 Bohdana de 155 mm, cu 85% din componente produse în Ucraina. Comparativ, K9 este de două ori mai greu, se deplasează pe șenile și costă, e drept cu muniție, instruire, suport, integrare, logistică, transfer tehnologic și alte elemente, de 6-7 ori mai mult decât Bohdana!
Ucraina a mai făcut ceva remarcabil reușind să conecteze obuzierele sale cu roiuri de drone, produse industrial, modificate aproape de la o săptămână la alta și conectate la sisteme de recunoaștere și inteligență artificială. Un obuzier Bohdana nu trebuie privit doar ca un tun pe un camion, ci ca o verigă într-un sistem digital de lovire. În 2026, Ucraina este capabilă să producă 6–7 milioane de drone, în mare parte FPV (First-Person View),adică aproximativ 500.000 pe lună. Informația a fost confirmată inclusiv de oficiali ai Pentagonului, care au recunoscut că industria americană este mult în urma capacității ucrainene de producție în acest domeniu ! Iar lucrurile nu se limitează la drone FPV ieftine, pentru că Ucraina dezvoltă drone cu rază de acțiune de sute și chiar peste o mie de km, sisteme autonome, drone-mamă, drone navale și roboți tereștri.
E drept că, în 2026, România și Ucraina au început producția comună de drone militare la Cluj-Napoca, prin colaborarea companiei românești OVES Enterprise cu compania ucraineană eDrone,capacitatea inițială anunțată fiind de aproximativ 1.000 de sisteme pe lună. A produce pe stoc, mai ales într-un domeniu atât de dinamic precum dronele, poate fi chiar o risipă, pentru că tehnologia se schimbă înainte ca stocul să fie constituit. Important este ca România să aibă capacități de producție funcționale, flexibile și rapid scalabile, capabile să treacă de la producția civilă la cea militară și să adapteze permanent produsele. Nu trebuie să avem milioane de drone în depozite, ci capacitatea de a produce rapid atunci când situația o cere.
România investește în echipamente moderne, în încercarea rapidă de a recupera golurile acumulate după decenii de declin industrial, de subfinanțare și de lipsă de viziune. Cu toate acestea, o armată nu este puternică doar pentru că primește avioane, blindate sau sisteme moderne, ci pentru că are personal bine pregătit, infrastructură funcțională și o bază industrială capabilă să îi asigure autonomia necesară. Un incident la o ceremonie poate indica probleme de organizare, resurse sau pregătire, iar o achiziție de tehnică nouă ne face conștienți de limitele capacităților interne. Într-o perioadă în care securitatea regională este mai fragilă decât în ultimele decenii, întrebarea esențială nu este doar cu ce echipamente ne înzestrăm armata, ci cât de pregătită este România să le producă, să le folosească, să le întrețină și să le susțină într-un scenariu real de criză sau altfel spus, modernizarea tehnicii nu este suficientă fără capacitate industrială autohtonă, resurse umane adecvate și reformă instituțională.
Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…
Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…
Interviu exceptional–Prof. Thomas Csinta Matematician • Om de știință • Filosof • Jurnalist
„Ordine, haos și conștiință–despre om şi algoritm”.
Prof. Thomas Csinta este matematician, specialist în problematici internaționale și dezvoltare academică transfrontalieră. A activat în multiple instituții de învățământ superior din Europa și din spațiul francofon, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale la consolidarea parteneriatelor universitare internaționale. Pe lângă activitatea sa didactică, este și un prolific autor, consultant educațional și promotor al inovării în învățământul superior. Stilul său riguros, dar deschis, și abordarea sa inter-disciplinară l-au transformat într-un mentor pentru numeroși studenți și colegi de breaslă. Un nume rar în spațiul public românesc și internațional, Prof. Thomas Csinta este una dintre acele minți care refuză să fie încadrate într-un singur domeniu. Matematician de formație, specialist în sisteme complexe aplicate fenomenelor socio-judiciare, filosof al științei și jurnalist cu viziune critică, profesorul Thomas Csinta propune o perspectivă originală asupra lumii contemporane–o lume în care matematica, gândirea morală și conștiința civică sunt chemate să răspundă provocărilor erei algoritmilor și inteligenței artificiale. Un interviu profund, în care:
Matematica devine o hartă a vieții spirituale
Filosofia întâlnește teoria haosului
Justiția este analizată ca fenomen emergent în rețele sociale
Inteligența artificială este interogată dincolo de mit și fascinație
Lectura apare ca ultimă formă de libertate și rezistență a conștiinței
Interviul este parte din seria unor proiecte editoriale dedicate celor care gândesc în profunzime, dincolo de zgomotul vremii
Un dialog-eveniment pentru toți cei preocupați de sens, cunoaștere și umanitate
Ne exprimăm profunda recunoștință și aleasa admirație față de domnul profesor Thomas Csintapentru onoarea de a fi fost alături de noi în cadrul acestui interviu excepțional. Prin claritatea gândirii, finețea analizei și deschiderea către dialog autentic, ați oferit nu doar răspunsuri, ci ferestre către înțelegere, punți între știință și umanitate, între matematică și conștiință, între haosul lumii și ordinea interioară. Vă mulțumim pentru profunzimea ideilor și pentru curajul de a gândi dincolo de convenții. Prezența dumneavoastră a fost o adevărată onoare și o inspirație. Cu considerație și recunoștință
„Partea a doua a interviului cu prof. Thomas Csinta. Punctul în care emoția- identitatea, cultura, limba, visurile – se întalnesc cu rigurozitatea academică, cu viziunea pe termen lung. Vă mulțumim domnule profesor pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu si pentru deschiderea cu care ați împărtășit idei valoroase, experiențe de viață si perspective profunde asupra educației, identității culturale si implicării românilor din diaspora. Prin claritatea gandirii, pasiunea pentru educație si angajamentul față de excelența intelectuală ne reamintiți ca adevărată valoare a unui educator sta nu doar în cunoaștere ci și în capacitatea de a inspira și de a deschide drumuri.” (Anca Cheaito)
Sunt Thomas CSINTA, profesor de modelizare matematică și matematici aplicate în științe socio–judiciare și director științific al CUFR R&D (Centrul universitar de formare, cercetare și dezvoltare de pe lângă școlile superioare franceze de înalte studii) sau la Conférence des Grandes Ecoles, cum spunem noi.
Vă transmit salutările mele din Diaspora română de la Paris, în primul rând, colegului și prietenului meu Petru Frăsilă, directorul postului de Televiziune M+Tv, care împreună cu echipa sa urmează să lanseze filiala internațională a acestuia Canalul M+Tv International în cadrul Conferinței Diasporei de la Iași între 6-7 august intitulată „Interferențe culturale & educație”,dar și celorlați colegi care au contribuit într-o măsură mai mare sau mai mică, direct sau indirect, la realizarea acestui proiect. Activita noastră aici se desfășoară în două mari direcții importante, care de altfel, sunt complementare și corelate organic.
Prima reprezintă pregătirea candidaților românicu abililități intelectuale înalte din instituțiile universitare românești pentru sistemul (ultra)elitist al școlilor superioare franceze de înalte studii (Les Grandes Ecoles) în toate cele 3 cicluri universitare (Ciclu 1– Classe Prépa, Ciclul 2–Școala de înalte Studii/Grande Ecole, Ciclul 3–Școala Doctorală) care domină înățământul universitar de masă francez de tip LMD de sute de ani. Cu cei peste 1.500 de tineri (studenți) capabili de performanță admiși la concursurile de admitere (în peste 2 decenii)CUFR R&Da devenit, astfel, un important generator al unei diaspore românești de elită din Franța, și care, astăzi, prin rolul său important pe care îl deține în cadul societății civile contribuie la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze.
În ceea ce privește a doua direcție, prin intermediul serviciului internațional de investigații criminale al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural–educațională cu caracter academic franco– română și de cercetare în științe socio–judiciare a CUFR R&D, a cărei director și redactor șef sunt) în parteneriat cu Organizația pentru Apărarea Deținuților din Diaspora(a cărei președinte de onoare sunt, având președinte–fondator pe Cătălin Asavinei, consilier penitenciar, de integrare socială și probațiune), Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului a Națiunilor Unite (a cărei atașat de presă sunt de peste două decenii, având președinte fondator pe Prof. univ. dr. Florentin Scalețchi) și în sfârșit, UZPR cu filiala Iași–Modova (în al cărei colegiu director și consiliu științific, în calitate de membru, îndeplinesc totodată și funcția, care mă onorează, de președinte al Subfilialei franceze de la Paris, având președinte pe Col. (r). Grigore Radoslavescu) este orientată și concentrată, în exclusivitate, în soluționarea unor dosare criminale de mare anvergură în care compatrioți de-ai noștri români din diaspora sunt încarcerați în arest preventiv și urmează a fi judecați în procedura juridică criminală de către Curțile cu Jurați ale TJP (Tribunalul Judiciar Paris) unde sunt atașat permanent (de presă) din partea OADO începând cu acest deceniu.
În sfârșit, corelarea celor două direcții are loc prin furnizarea de subiecte de teze de doctorat și de cercetare în domeniul socio–judiciar instituției cu caracter academic CUFR R&Dde către Serviciul Internațional de Investigații Crimiale al Jurnalului Bucureștiului, în cadrul căreia, pentru rezultatele de excepție obținute, am fost distins cu Cavaler al Ordinului „Crucea de Aur” a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite și sunt propus în 2028 pentru Marele Premiu ONU (acordat la fiecare 5 ani), echivalentul Premiului Nobel pentru Drepturile Omului. În încheiere, precizez faptul că în era noastră a transnaționalismului, în contextul mobilității academice românești tot mai active, cred că pentru profesori, cercetători și studenți din diaspora, postul de televiziune M+Tv International nu va fi doar un instrument de informare, dar și o continuitate spirituală cu spațiul cultural românesc.