Pete de culoarea brânduşelor de toamnă încep să picure pe mantaua gri a cerului …M-am trezit cu capul pierdut în nori, acolo unde ieri se arătase o lună mare, strălucitoare, plină de sine. Gândurile îmi zboară. Mici fluturaşi şi şoimi falnici îşi caută un drum spre logica clară a zilei. Ceasul viselor mi s-a întrerupt brusc. Tresărisem din somn, speriată de lumina zorilor, dar astăzi nu trebuie să mă grăbesc … Unele zile preiau atmosfera zilei de duminică …
Mă întind, degustând momentul şi fiecare mişcare. Dacă aş fi o pisică, aş miorlăi, plină de plăcere, dar, din fericire, nu sunt. Gândurile mele s-ar afla doar la nivelul şoriceilor, iar aşa le pot înălţa, asemeni zmeilor de hârtie, spre albastrul imaculat aflat deasupra mea. Uneori are loc o serbare a creaţiilor de hârtie, la mai puţin de 100 de km de mine, în nordul regiunii Hessen, la Braunfels. Zeci, poate sute de zmeie sunt atunci înălţate, pe un deal spălat de culorile toamnei. Ce sentiment minunat se naşte când priveşti un zmeu gingaş ce se ridică spre cer …
Libertatea zborului nemarginit este amăgitoare. Cândva, undeva, lacrimile cerului îl vor duce la prăbuşire. Casa doarme … Vântul îşi caută drumul, neajungând încă la fereastra mea. Este o linişte binefăcătoare, pe care o tulbur cu maşina de făcut cafea. Zâmbesc la gândul că o beau pentru a mă trezi. Găsesc aroma cafelei, ce se răspândeşte în mine, relaxantă.
Monitorul luminiscent al computerului îmi oferă cuvintele sosite de departe, din toate părţile lumii, de pe toate continentele. Ştiu, exagerez, dar astăzi sosesc spre uimirea mea şi din Africa, de pe malul lacului Victoria (denumit și Victoria Nyanza mai demult având numele de Lacul Ukerwe situat în Africa de Est pe teritoriul Tanzaniei, Ugandei șiKenyei, la o altitudine de 1.113 de metri deasupra nivelului mării și este cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafață)…Ai dreptate. Din Asia nu am nici o depeşă.
Dacă s-ar pregăti o întâlnire, undeva într-un coltisor al globului, conversaţiile prietenilor mei s-ar desfăşura în limbile română, engleză, ivrit şi maghiară. Foarte rar ar apare în text câte un cuvânt german, de cele mai multe ori pierdut de mine. Alcătuim un mic turn Babel, o oglindă a lumii de astăzi, ce răsfrânge şi atmosfera oraşului în care-mi petrec viaţa. Mereu şi pretutindeni se aude un amalgam de limbi vorbite, accente „străine”, dialecte şi fraze frumoase, parfumate exotic.
Citesc vorbele înşirate şi-mi amintesc de întâlnirile avute într-o vară fierbinte, la Timisoara. Am petrecut două săptămâni în oraşul în care am făcut cândva primele încercări de a vorbi şi scrie în germană, română şi maghiară. Mulţi dintre vechii timişoreni reuşeau să comunice în patru limbi, trecând uşor dintr-una în alta, în funcţie de partenerul de conversaţie. Deseori, ne alegeam, din „dicţionarul nostru multilingual”, cuvântul ce ni se părea mai eficient.
În atmosfera fierbinte a amintirilor, îmbibate în praful străzilor, am trecut, uneori voit, pe lângă un taximetru, ignorându-l, pentru a trăi clipa unei întâlniri autentice cu un oraş ce creşte şi se dezvoltă în absenţa mea. O călătorie cu tramvaiul este un fel de a-ţi alege la întâmplare eşantionul de populaţie. În fiecare staţie urcă şi coboară, absolut accidental, un grup de călători. Am participat cu plăcere la conversaţiile înfiripate între două staţii. Vorbeam cu toţii despre arşiţa neobişnuită, chiar şi pe aceste meleaguri, urmăream împreună asfaltul topit din jurul şinelor de tramvai, vorbeam de flori şi parcuri răcoroase, de visele pe care unii le aduseseră cu ei din Dobrogea cea însetată în acest anotimp. În scurtul timp, în care drumul meu s-a intersectat cu cel al locuitorilor, am vorbit doar limba română. În oraş am auzit însă şi limba maghiară, germană şi sârbă. Mult mai rar decât în copilăria mea. Desigur, aceasta este o tendinţă uşor de înţeles, dar o tradiţie pierdută este greu de recuperat.
Am divagat puţin, uitând de conversaţia înfiripată virtual. Urmăresc schimbul de păreri, propunerile, reţetele culinare. Uneori este nevoie de o traducere ad-hoc. Nimeni dintre noi nu cunoaşte toate aceste limbi şi încercăm să ne ajutăm reciproc. Traducem uneori doar contextul, alteori mot-à-mot… Ne interesează tot ce se spune, devenim nerăbdători, când nu cuprindem, instantaneu, sensul.
Deodată realizez, cu uimire, că, astăzi, 30 septembrie, este Ziua Internațională a Traducerilor. Sărbătorită doar din 1991, ne aminteşte că, în această zi, a anului 420, Hieronymus, patronul traducătorilor, a păşit, la Betlehem, pe tărâmul limbii unice, universale …
Corespondență de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România, Germania–Frankfurt am Main)
Articol asocoat
Nota redacției
[…] Ultima zi de septembrie – Ziua Internațională a Traducerilor – de la corespondentul no… […]