Ultima zi de septembrie – Ziua Internațională a Traducerilor – de la corespondentul nostru permanent JHK (Julia–Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main) 

Pete de culoarea brânduşelor de toamnă încep să picure pe mantaua gri a cerului …M-am trezit cu capul pierdut în nori, acolo unde ieri se arătase o lună mare, strălucitoare, plină de sine. Gândurile îmi zboară. Mici fluturaşi şi şoimi falnici îşi caută un drum spre logica clară a zilei. Ceasul viselor mi s-a întrerupt brusc. Tresărisem din somn, speriată de lumina zorilor, dar astăzi nu trebuie să mă grăbesc … Unele zile preiau atmosfera zilei de duminică …

Mă întind, degustând momentul şi fiecare mişcare. Dacă aş fi o pisică, aş miorlăi, plină de plăcere, dar, din fericire, nu sunt. Gândurile mele s-ar afla doar la nivelul şoriceilor, iar aşa le pot înălţa, asemeni zmeilor de hârtie, spre albastrul imaculat aflat deasupra mea. Uneori are loc o serbare a creaţiilor de hârtie, la mai puţin de 100 de km de mine, în nordul regiunii Hessen, la Braunfels. Zeci, poate sute de zmeie sunt atunci înălţate, pe un deal spălat de culorile toamnei. Ce sentiment minunat se naşte când priveşti un zmeu gingaş ce se ridică spre cer …

Libertatea zborului nemarginit este amăgitoare. Cândva, undeva, lacrimile cerului îl vor duce la prăbuşire. Casa doarme … Vântul îşi caută drumul, neajungând încă la fereastra mea. Este o linişte binefăcătoare, pe care o tulbur cu maşina de făcut cafea. Zâmbesc la gândul că o beau pentru a mă trezi. Găsesc aroma cafelei, ce se răspândeşte în mine, relaxantă.

Monitorul luminiscent al computerului îmi oferă cuvintele sosite de departe, din toate părţile lumii, de pe toate continentele. Ştiu, exagerez, dar astăzi sosesc spre uimirea mea şi din Africa, de pe malul lacului Victoria (denumit și Victoria Nyanza mai demult având numele de Lacul Ukerwe situat în Africa de Est pe teritoriul Tanzaniei, Ugandei șiKenyei, la o altitudine de 1.113 de metri deasupra nivelului mării și este cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafață)…Ai dreptate. Din Asia nu am nici o depeşă.

Dacă s-ar pregăti o întâlnire, undeva într-un coltisor al globului, conversaţiile prietenilor mei s-ar desfăşura în limbile română, engleză, ivrit şi maghiară. Foarte rar ar apare în text câte un cuvânt german, de cele mai multe ori pierdut de mine. Alcătuim un mic turn Babel, o oglindă a lumii de astăzi, ce răsfrânge şi atmosfera oraşului în care-mi petrec viaţa. Mereu şi pretutindeni se aude un amalgam de limbi vorbite, accente „străine”, dialecte şi fraze frumoase, parfumate exotic.

Citesc vorbele înşirate şi-mi amintesc de întâlnirile avute într-o vară fierbinte, la Timisoara. Am petrecut două săptămâni în oraşul în care am făcut cândva primele încercări de a vorbi şi scrie în germană, română şi maghiară. Mulţi dintre vechii timişoreni reuşeau să comunice în patru limbi, trecând uşor dintr-una în alta, în funcţie de partenerul de conversaţie. Deseori, ne alegeam, din „dicţionarul nostru multilingual”, cuvântul ce ni se părea mai eficient.

În atmosfera fierbinte a amintirilor, îmbibate în praful străzilor, am trecut, uneori voit, pe lângă un taximetru, ignorându-l, pentru a trăi clipa unei întâlniri autentice cu un oraş ce creşte şi se dezvoltă în absenţa mea. O călătorie cu tramvaiul este un fel de a-ţi alege la întâmplare eşantionul de populaţie. În fiecare staţie urcă şi coboară, absolut accidental, un grup de călători. Am participat cu plăcere la conversaţiile înfiripate între două staţii. Vorbeam cu toţii despre arşiţa neobişnuită, chiar şi pe aceste meleaguri, urmăream împreună asfaltul topit din jurul şinelor de tramvai, vorbeam de flori şi parcuri răcoroase, de visele pe care unii le aduseseră cu ei din Dobrogea cea însetată în acest anotimp. În scurtul timp, în care drumul meu s-a intersectat cu cel al locuitorilor, am vorbit doar limba română. În oraş am auzit însă şi limba maghiară, germană şi sârbă. Mult mai rar decât în copilăria mea. Desigur, aceasta este o tendinţă uşor de înţeles, dar o tradiţie pierdută este greu de recuperat.

Am divagat puţin, uitând de conversaţia înfiripată virtual. Urmăresc schimbul de păreri, propunerile, reţetele culinare. Uneori este nevoie de o traducere ad-hoc. Nimeni dintre noi nu cunoaşte toate aceste limbi şi încercăm să ne ajutăm reciproc. Traducem uneori doar contextul, alteori mot-à-mot… Ne interesează tot ce se spune, devenim nerăbdători, când nu cuprindem, instantaneu, sensul. 

Deodată realizez, cu uimire, că, astăzi, 30 septembrie, este Ziua Internațională a Traducerilor.  Sărbătorită doar din 1991, ne aminteşte că, în această zi, a anului 420,  Hieronymus, patronul traducătorilor, a păşit, la Betlehem, pe tărâmul limbii unice, universale …

Corespondență de la JHK (Julia-Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, membru al Uniunii Compozitorilor din România,  Germania–Frankfurt am Main)

Julia-Henriette Kakucs (JHK), membră a UCMR-ADA–Uniunea Compozitorilor, profesor de psihopedagogie, scriitoare, libretistă și textieră de succes. Muzicalurile „Pip, copilul stelelor” și „Noua poveste a Scufiței Roșii” figurează în repertoriul permanent al Operei din Brașov și al Teatrului Merlin din Timișoara. Cântecele compuse pe textele sale au primit distincții și premii naționale și internaționale. A debutat literar în revista Orizont din Timișoara (1982). Concomitent cu recitalurile de lirică și muzică susținute în Germania și Polonia, scriitoarea a colaborat, cu eseuri și poezie, la numeroase reviste literare, printre care și Jurnalul Bucureştiului, Observatorul (Toronto), Haifa literară, Isro-Press, Taifas literar, Nautilus, Alchemia și Temeschburger Heimatblatt. Din opera literară a scriitoarei amintim, selectiv, volumele: „Träumerei” (carte bibliofilă de lirică, în limba germană, 2009), „Jurnalul unei emigrații” (2010), „Ploaia din mine” (poezii și eseuri, 2013) și „Cu tine. Solitudini” (însemnări, eseuri, amintiri, 2016). (George ROCA, Rexlibris Media Group. Sydney, Australia, 4 iulie 2019)

Alte articole ale autoarei Julia–Henriette Kakucs (JHK) în Jurnalul Bucureştiului

Articol asocoat

„Bref pèlerinage automnal”. Corespondentul nostru JHK (Julia–Henriette Kakucs, poet, scriitor, eseist, Germania – Frankfurt am Main) în Lux in Nocte 20 (Revue d’art et Culture) – prestigioasă revistă de artă și cultură a Editurii LN (ElEn).

Notă. Ziua Internațională a Traducerilor a fost inițiată de către FIT (Federația Internațională a Traducătorilor) și lansată în 1953 pentru a sublinia importanța profesiei de traducător  și a multilingvismului și sărbătorită din 1991, în ziua de 30 septembrie decretat sub egida UNESCO pentru a fi marcată odată cu sărbătoarea din calendarul romano-catolic a Sfântului Ieronim (considerat protectorul traducătorilor) care, în secolul al III-lea, a fost traducătorul „oficial” al Bibliei din limbile ebraică, aramaică și greacă în limba latină. Traducerea sa este cunoscută sub denumirea de Biblia vulgata. UNESCO și ONU cer statelor membre să susțină inițiativa și să protejeze bogăția limbilor de pe planetă pentru că, potrivit Declarației Universale asupra diversității culturale, „diversitatea culturală este tot atât de necesară pentru umanitate cum este biodiversitatea în lumea viețuitoarelor”.

Nota redacției

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiui

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului