Acasă Opinii Un soldat al presei, mai mult decât incomod!

Un soldat al presei, mai mult decât incomod!

Trecusem de 15 ani când am publicat primele cronici sportive și mai apoi interviuri la cald despre cei mai cunoscuți actori ai momentului. Au urmat peste cinci decenii de trebăluit prin numeroase redacții, din fiecare având ceva de învățat, dar și de regretat. Pașii mi s-au întâlnit cu toate somitățile de ieri și de azi ai momentului. Cel mai important pentru mine era că mă considerau de-ai lor. M-am specializat în jurnalismul de investigații. Singura mireasă pe care n-am trădat-o a fost presa, chiar în momentele nefavorabile social pentru mine. Abia în noaptea dintre milenii am hotărât să mă rup de redacțiile pline de mercenari și politruci moguli și să-mi construiesc propriul trust de presă. Că n-am grețit o dovedește cele patru premii colective de campion de provincie, atât pentru edițiile print, cât și pentru cele online. Plus premii de recunoaștere de la Parlamentul European și o serie de instituții prestigioase. Specialiștii m-au urcat pe prima treaptă a ziariștilor români de provincie. Dar nu despre biografia mea vreau să vă vorbesc, am folosit prilejul doar să vă spun că nu vorbesc din dodii. Am trăit și trăiesc, cât e, mult-puțin, doar din presă. Recunosc public și că nu visam să fiu părtaș acestor vremuri tulburătoare pentru presă și slujbașii ei. Cei talentați, nu fătucile posesoare de pix și atât. 
  
Am ajuns prizonieri în propria casă. E ca un fel de condamnare pe viață. Toate punctele făcute de unii au diverse unghiuri de vedere omise intenționat pentru a le susține poziția lor.De data aceasta suntem mitraliați pe muzica imnului național. Suntem pe mâna unor nebuni. Oficial, ne este scârbă. Haideți preț de câteva fraze să plecăm în călătorie așa cum pleacă românii în lume, cu mai multe bagaje și mai puțini bani. Presa e atacată din toate flancurile. 
Dovada că judecătorii CSM sar calul atunci când critică presa este Hotărârea CEDO din 23 aprilie 2015 pronunțată de Marea Camera în cauza Morice contra Franței, în care s-a statuat că divulgarea derapajelor sistemului judiciar și formularea de apărări în spațiul public prin intermediul presei, daca au o “bază factuală suficientă”, constituie un drept fundamental echivalent libertății de exprimare garantate de art.10 din CEDO. În speță era vorba despre faptul că avocatul Olivier Morice din Baroul Paris a reclamat public, prin intermediul publicației Le Monde, lipsa de imparțialitate a doi judecători, fiind ulterior amendat administrativ cu 4.000 euro de Curtea de Casație din Franța. În esență, CEDO a reținut că deși “un avocat nu poate fi asimilat unui jurnalist” și nu are cum să beneficieze de aceeași libertate de exprimare de care se bucură acesta (de unde se înțelege fără echivoc că ziaristul are o și mai mare libertate de exprimare), Olivier Morice a exprimat judecăți de valoare care au avut o “bază factuală suficientă” și a pus în discuție probleme de interes pentru opinia publică, ce au vizat derapaje ale sistemului judiciar, motiv pentru care afirmațiile sale nu au depășit limitele dreptului garantat de Art. 10 privind libertatea de exprimare. 
  
La noi ce se întâmplă pare început de dictatură. Sunt țintiți toți cei care deranjează. De ce e supărare? În cazul nostru că se scrie (documentat) despre erori și abuzuri. Cu toată stima pentru “instituțilii statului” ar trebui să fie foarte clar faptul că magistrații trebuie respectați, dar respectul cuvenit nu le conferă și statut de “dumnezei”, pe cale de consecință nu sunt scutiți de critică. Chiar dacă unele cuvinte ne doare, asta înseamnă să fi jurnalist! Cel puțin asta îi învățăm pe studenții facultăților de științe ale comunicării și jurnalism. Tocmai ce am cetit că SUA a restricționat accesul din țările…. (țin’te bine de parâmă că vine tsunami-ul epidemiologic!)…Schengen. Nu UE, NU Europa ca spațiu geografic unitar, ci Schengen aia cu finanțe, cu schimb de marafeturi, cu balanță comercială semnificativă. Ironia absconsă a făcăturii face ca bulgarii și românii, douî țări cu cel mai expus risc de a propaga Covi, nu sunt pe lista interrdicției SUA. Mă leși cu războiul comercial SUA versus China și întreaga lume? Așa că vă rugăm, stimați miliardari de mucava dacă mai aplicați pe eMag, să ne cumpărați și noo 2 virușei de post, ca să-i punem în grădină. Sunt la fel de inofensivi, ca piticii de grădină. 
  
Despre românii de afară este de văzut comportarea lor mizerabilă, pentru că asta trebuie remarcat. Ei au participat la fraudarea masivă a statelor unde s-au dus și protestau împotriva unei așa zise corupții din România? Să scuipi pe țara și nația ta, făcând o propagandă mizerabilă de denigrare a propriei țări când tu erai un infractor? Ei au mers tot timpul pe varianta infractorul neprins este cinstit. Și-au distrus țara condamnând-o la sărăcie. Instaurarea dictaturii nu s-a făcut altfel și faptul că, acum, cu granițele deschise, niste lideri de opinie se coboară la “colaboraționism” e descalificant pentru tot ce e presa, cumpărată, ori nu de servicii…pentru ca unii “consimt” din oportunism ideologic… Să fie, totuși, o înfrățire de ONG sorosist, ori un jurămân de tăcere pe temă? În această țară, încăpută pe mâinile nazistului din Sibiu și a slugilor sale legionare și cretinoide, rămân în libertate doar cei ce au înlocuit Biblia cu Mein Kampf. Acesta este începutul, de acum încolo vor fi și mai mulți trădători ai democrației românești, doar în interes strict bănesc, adică de îmbogățire.Țelul acestor trădători în fals, ziși jurnaliști, este să fie asemeni lui Klaus Iohannis, să aibă 6-10 case. Dacă Iohannis poate de ce n-ar putea și ei! Puțini mai sunt ziariști care au curaj; am impresia că omerta funcționează. |Prin revizuirea Constituției, pusă la cale prin alte cancelarii , sasul dorește să fie fuhrer pe viață. 
  
Coronsvirusul, sunt unul dintre cei care cred cu tărie asta, este o manipulare la nivel mondial. Încetează să te mai comporți ca o turmă de oi toantă, ascultând toate inepțiile acestei oclocrații care te conduce. Încetați să vă mai supuneți ca tâmpiții, contestați prin scris, faceți petiții, contestați imbecilitățile acestor indivizi care vor să vă mențina starea de tensiune și de teamă. Problema acestor indivizi, a celor care vă conduc, este să vă asigure siguranța zilei de mâine materială, fizică. În acest sens, Guvernul ar trebui să bată monedă, să tipărească lei în plus, pentru a se stăvili inflația, să emită o criptomonedă având un program economic național în spate. Criptomoneda îi va ajuta pe acești domni să țină și inflația sub control și să se și dezvolte. Acestea sunt măsurile economice reale care trebuie luate de urgență. S-a downgradat ratingul de țară, împrumuturile vor fi din ce în ce mai greu de obținut, și la costuri din ce în ce mai mari. Altfel, la iarnă vom muri de foame. Obligați-i pe acești domni să ceară expertiza internațională pentru a putea ține lucrurile sub control în România. 
  
Problema esențială care se pune în acest moment pentru ei este dată de necesitatea „tăierii microfonului” oilor. Turmele de oi poltrone și compulsive trebuie reduse la tăcere și mânate în țarcurile lor, unde să nu li se mai audă zbieretele panicarde. Căci, aceste evenimente excepționale, această uriașă campanie de manipulare mondială, fundamentată pe punctele 1, 2 și 6 din decalogul manipulării, au demantelat pentru totdeauna principiul elementar al democrației: vocea majorității nu mai este cea mai bună opțiune pentru Cetate atâta timp cât majoritatea este alcătuită din turme de oi de teracotă și maimuțe cu cârpa la bot, care cred tot ce li se arată la televizor. În momentul în care „majoritatea” se încolonează ca oile tălâmbe în coloanele Isteriei Sculate care duc către prăbușirea în râpă, ei bine, atunci este momentul ca toți cei lucizi, cei cutezători, cei cu capul pe umeri și picioarele bine înfipte în glia Patriei să înceapă să-i mâne înapoi în staule pe ipohondri majoritari, care devin o masă de manevră a unor jmecheri plutocrați, a unor demenți cu porniri autocratice. Această majoritate a oilor de teracotă, care inevitabil se îndreaptă către râpă în coruri acapella de behăituri apocaliptice trebuie să fie combătută ferm. Întrucât la mintea oii gripate de propaganda establishmentului ocult este totalmente inutilă argumentația, oile trebuie ironizate, trebuie înjurate, trebuie satirizate. Afacerile oilor trebuie boicotate și să falimenteze, astfel încât oile să ajungă acolo unde le este dezideratul: autosurghiuniți în arest la domiciliu, în lagăr de concentrare, în peșteri, în catacombe, în adăposturi antiatomice. Majoritatea panicard-behăitoare deja începe să producă grave deservicii la adresa întregii comunități sociale, umane. Pe cale de consecință, ca reacție inevitabilă față de mersul invariabil către râpă, oile trebuie mânate înapoi în adăposturi și reduse la tăcere. Căci, dintotdeauna, stâna nu a fost condusă de oi și de măgari, ci a fost condusă de Baci și de Câinii lor neînfricați. 
  
Dar să revin în final la tema analizei de azi. Asta pentru că un specialist de înaltă probitate profesională, ca domnul Corneliu Turianu scrie negru pe alb de acum șase ani că ultraj prin presă nu există. Cu ce argumenta Domnia Sa? Ameninţarea de către un ziarist a unui demnitar cu un rău, cum ar fi: darea publicităţii de către ziarist a rezultatului demersului jurnalistic, ar putea atrage răspunderea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de „ultraj prin presă”. Altfel spus, se pune problema de a şti dacă în principiu ameninţarea ori ultrajul ar putea fi săvârşite prin presă. Potrivit art.206 din Codul penal,(1)Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării. (2)Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Definind infracţiunea de ultraj, art.257 din Codul penal se exprimă în felul următor:Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.” Deci, săvârşirea trebuie să aibă loc nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă. Ameninţarea se săvârşeşte nemijlocit atunci când se produce în prezenţa fizică a funcţionarului ultragiat. Ea se săvârşeşte prin mijloace de comunicare directă în situaţii echivalente prezenţei fizice, adică prin mijloace de a comunica direct şi exclusiv cu funcţionarul, cum ar fi telefonul, telegrama, scrisorile. În esenţă, infracţiunea de ultraj implică un contact direct între făptuitor şi victimă – funcţionarul lezat. Acest contact se realizează prin prezenţa ambelor părţi în momentul fierbinte al săvârşirii faptei şi prin adresarea ameninţării direct funcţionarului.

El se mai poate realiza şi printr-o comunicare directă a acestor cuvinte de către făptuitor printr-unul dintre mijloacele – telefon, telegramă, scrisoare – de natură a limita contactul numai la cele două persoane. În acest mod şi numai în acest mod poate avea loc săvârşirea infracţiunii de ultraj. Dar cuvintele scrise în presă – oricare ar fi acestea – nu implică nici prezenţa ambelor părţi, nici adresarea directă de către ziarist către funcţionar a ameninţării şi nici comunicarea acesteia printr-un mijloc care să creeze un contact limitat la cele două persoane. Presa se caracterizează tocmai prin difuzarea ei masei de cititori. Ea nu este ca telefonul, scrisoarea, telegrama, un mijloc de comunicare între două persoane, ci un mijloc de informare a unei mulţimi de cititori. Este cu totul altceva decât acel mijloc de comunicare directă la care se referă art. 257 din Codul penal. Ceea ce înseamnă că atât infracţiunea de ultraj, cât și cea de amenințare nu se pot săvârşi prin presă. În această situaţie – a incompatibilităţii dintre condiţiile cerute de legea penală pentru existenţa infracţiunilor de ultraj ori de ameninţare şi posibilitatea săvârşirii acestor infracţiuni prin presă – nici când nu va putea fi adus un jurnalist în faţa instanţei penale pentru ameninţare ori ultraj „prin presă” aşa cum, nici până în prezent, în practica instanţelor judecătoreşti, nu este cunoscut vreun caz de condamnare pentru astfel de infracţiuni săvârşite prin presă. Un asemenea caz, dacă ar fi existat, ar fi nesocotit şi litera şi spiritul textului incriminator. Quod erat demonstrandum.

Cu plecăciune,  Pompiliu Comșa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.