„Omul îşi petrece timpul căutând un adevăr care să se potrivească realităţii sale. Dată fiind realitatea noastră, adevărul nu ni se pare potrivit. Dacă aveţi experienţa lui, este adevărul. Dacă doar îl credeţi, este o minciună. În viaţă, a înţelege este preţul consolării.” [Werner Hans Erhard (John Paul Rosenberg)]

„„A pune la îndoială realitatea este fundația oricărei societăți libere. Arta dezvoltării personale pentru fiecare din noi ne solicită să spulberăm iluziile care ne-au înconjurat în întreaga viață. Iluziile sunt dificil de spulberat, dar odată ce dispar, intrăm într-o realitate cu adevărat superioară. Așadar, nu vă fie frică de „pilula roșie”, pentru că dacă ești în căutarea transformării, ai nevoie de adevăr ca de partenerul tău constant””. (Richard Dolan în serialul documentar False Flags).

Există o dispută în programarea neuro-lingvistică, cu privire la „Harta nu e teritoriul.” Majoritatea celor care ştiu despre programarea neuro-lingvistică, ştiu că fondatorii ei au fost Richard Wayne Bandler şi John Thomas Grinder Jr. Ei sunt vedetele. Capul de afiş. Dar puţină lume ştie că de fapt nu ar fi existat nici mama programării neuro-lingvistice dacă nu ar fi fost munca epistemologică a filosofului Alfred Korzybski, autorul uneia din cele mai revoluţionare, apreciate şi vizionare cărţi din domeniul epistemologiei în secolul al XX-lea. Cartea Science and Sanity a fost publicată iniţial în 1933. Nu ar fi existat NLP fara Korzybski. El este adevaratul ganditor-origine pentru filosofia din spatele domeniului. NLP nu poate fi inteleasa în profunzime fara a citi pe Korzybski.

Harta şi Teritoriul în programarea neuro – lingvistică

La momentul respectiv, noţiunile pe care le conţinea această carte erau mult prea avansate pentru a putea fi prelucrate de nivelul de inteligenţă existent atunci în lumea ştiinţifică, ce pur şi simplu bâjbâia şi dezbătea pe marginea ideilor filosofului. Cartea a fost editată, republicată şi adăugită, ultima ediţie fiind publicată în 1993, după moartea autorului. Are aproape 1000 de pagini. Este una din cele mai dificile lecturi posibile. Autorul avertizează cititorul cu privire la asta încă din primele pagini, cartea trebuie citită cel puţin de 2 ori cu maximă atenţie pentru a fi înțeleasă. La aproape 90 de ani de la apariţia acesteia şi la aproape 50 de ani de existenţă dovedită cu succes a programării neuro-lingvistice, încă există oameni care se îndoiesc de lucrurile care pot fi realizate cu ajutorul acestor instrumente. După părerea mea, nimeni nu poate crede că a înţeles cu adevărat ce e programarea neuro-lingvistică până când măcar nu a citit această carte. Este o adevărată provocare. Putem să citim articole despre indici de acces vizual până ni se duc ochii la spate! Poţi să faci şi n formări în programare neuro-lingvistică, toţi care cunosc cu adevărat te vor trimite la această carte. Nu la Bandler, nu la Grinder, ci la Korzybski.

În carte, Korzybski pomeneşte că „Harta nu e teritoriul”, lucru citat şi răs-citat de toţi NLP-iştii. Dacă vreţi însă să faceţi zile fripte unui NLP-ist care suţine asta în public, precizaţi şi cum continuă Korzybski: « Dar, deşi harta nu e teritoriul, conţine în ea însăşi o reprezentare la nivel structural a teritoriului ». Şi ca fiecare hartă, dacă ar conţine la rândul ei o hartă despre cum a fost făcută acea hartă, am tinde din aproape în aproape la teritoriu, fără însă a-l atinge. Ce înseamnă asta, ca impact ideologic asupra programării neuro-lingvistice?

Psihologie versus NLP (Neuro-Linguistic Programming) în România

Cîteva lucruri extrem de importante.

Există o lume exterioară, o realitate obiectivă, care nu se află în controlul nostru. Că există fapte care se întâmplă, obiectiv, şi pe care putem să le contracarăm cu minte cât vrem, puterea minţii noatre este limitată în faţa deşertului realităţii. Nu poţi schimba lumea!
Pentru a reuşi să explorăm teritoriul, avem nevoie să descoperim structura interioara a realităţii la nivelul căreia se poate descoperi o hartă cât mai decvată a teritoriului. Există hărţi la scară mică şi hărţi la scară mare. Există hărţi cu resurse minerale neexplorate şi există hărţi cu păduri şi ape. Există hărţi cu nori. Fiecare din acestea compun o parte a unei realităţi care există, pe care nu o putem cuprinde şi nu o putem controla. Exista harti care surprind realitatea din perspectiva unei dimensiuni. Orice harta este limitată. Nu exista o harta care sa ne arate toate dimensiunile, deoarece exista o infinitate de criterii de filtrare a informației din realitate.
Cineva care foloseşte harta poate să schimbe nivelul de reprezentare şi să exploreze teritoriul în mod diferit. O hartă asupra lumii este programarea neuro-lingvistică. O altă hartă este analiza tranzacţională. O altă hartă este gândirea laterală. Ş.a.m.d. Acestea conţin niveluri diferite de reprezentare a realităţii, şi, schimbând nivelul, sau schimbând harta, putem să explorăm lucrurile altfel. Daca vrei sa surprinzi un aspect diferit al realitatii, trebuie sa schimbi harta. Schimbarea hartii reflecta o schimbare de perspectiva asupra realitatii si poate duce la schimbarea comportamentului nostru fata de realitate, ceea ce poate modifica insasi realitatea, ceea ce va impune schimbarea hartii. Pentru a putea explora teritoriul, pentru a putea cunoaste realitatea, avem nevoie de harti adecvate.
Teritoriul nu se schimbă atunci când schimbi harta. Prin faptul că schimbi modul în care gândeşti o situaţie, nu înseamnă că schimbi realitatea exterioară. Însemnă că îţi schimbi modul de gândire, ceea ce îţi schimbă comportamentul, ceea ce transformă realitatea. Dar tu nu faci o modificare asupra realităţii decât atunci când pui gândul în practică. Dacă toată lumea ar fi judecată după gândurile bune pe care le-a avut, iadul ar fi gol.
Fiecare îşi controlează modul în care construieşte propria hartă, pe care o poate modifica aşa cum doreşte. Dacă modifici ceva pe hartă, nu înseamnă că acel ceva nu mai există. Spre exemplu, dacă cineva a murit şi tu spui că „a, nu, mai trăieşte ! », aceasta este o aberaţie. Ce faci este să modifici harta şi să te prefaci că de fapt s-a schimbat teritoriul. Aceasta este structura nebuniei. Sau, în cazuri mai puţin grave (oare?), a prostiei. Să ne amintim că Einstein a zis „Două lucruri sunt infinite pe lumea asta. Prostia şi Universul. Dar despre Univers nu sunt sigur.” Există o lume obiectivă, independent de subiectul gânditor. Există un dat al existentei care nu poate fi schimbat. Nu poți manipula/îndoi structura existenței. Există o inclinatie de opozitie la schimbarea hărților. Cu cât este mai revolutionară harta noua propusa cu atat mai amre opozitia fata de aceasta. Opozitia la schimbarea hărților, atunci cînd se impune, este nebunie.

Da, este perfect adevărat că „harta nu e teritoriul”. dar aceasta este la un nivel limitat al înţelegerii. La un nivel mai profund de explorare a epistemologiei, ne dăm seama cum de fapt… mingea e în terenul nostru. Şi asta e la fel de adevărat, dar la un alt nivel.

Deși cuvintele nu sunt lucrurile pe care le numesc, ele constituie o reprezentare a structurii realității. Să luăm un exemplu. Pentru un om obișnuit, un pix este un obiect de scris. Pentru un cățel, este un obiect de joacă. Pentru un criminal, este o armă. Pentru polițistul care investighează locul crimei, pixul folosit într-o crimă este o probă. Deci, ce este un pix atunci când nimeni nu îl folosește, în absența unui context clar determinat? Un obiect de scris? Un obiect de joacă? O armă? O probă juridică? Un pix are potențialul de a fi toate acestea sau niciuna. Poate fi definit simultan de două perspective care sunt în același timp adevărate și nu se exclud. Din acest punct de vedere, se poate face o separație între convingeri productive și convingeri limitatoare.

Mergem mai departe, la cuvinte care poartă o definiție legală. Să spunem că se dă o definiție pentru cuvântul „asigurare” care este inclusă într-o lege pentru asigurarea obligatorie a locuinței pentru fiecare proprietar. La data la care trece această lege și devine larg acceptată și implementată, există un consens asupra a ce înseamnă „asigurare”, iar măsurile prevăzute de lege în aceste condiții au sens. La un moment dat, un organism internațional propune o schimbare a definiției „asigurării” care implică în definiția asigurării și efectuarea unui control ginecologic al proprietarului apartamentului, dacă acesta este femeie. Brusc, aceeași lege care a acționat într-un anumit sens, obligă toate femeile care posedă un apartament să se expună unui control ginecologic pentru a avea parte de asigurarea apartamentului, în caz contrar vor fi amendate pentru încălcarea legii. Pare absurd?

Să zicem că dăm o definiție pentru cuvântul „pandemie” care este inclusă într-o lege pentru asigurarea obligatie a unor măsuri sanitare care să protejeze sănătatea rezidenților dintr-o anumită zonă. La data la care trece această lege și devine larg acceptată și implementată, există un consens asupra a ce înseamnă „pandemie” iar măsurile prevăzute de lege în aceste condiții au sens. La un moment dat, un organism internațional propune o schimbare a definiției „pandemiei” iar toți cei care doresc să călătorească în timp de pandemie sunt supuși unui control al temperaturii corpului, ceea ce obligă pe toți să se supună, în caz contrar vor fi mutați într-un centru de detenție. Pare absurd?

Să zicem că un produs farmaceutic etichetat cu cuvântul „vaccin” este pus în distribuție și oferit publicului larg. O parte din oameni privesc acest produs ca având semnificația de „protecție a sănătății și a vieții” și o parte îl privesc ca pe „terapie genetică experimentală”. Unde e adevărul? Au amândouă părțile dreptate? Dacă nu au, atunci cum poate fi determinată convingerea productivă ca o hartă fidelă a realității? Și dacă cineva consideră convingerea că un asemenea vaccin are semnificația de „protecție a sănătății și a vieții”, iar ca urmare a complicațiilor și efectelor se îmbolnăvește grav și moare subit, mai poate fi considerată această convingere productivă pentru acea persoană? Și dacă o autoritate care încurajează această convingere este confruntată cu evidența contrarie, cum se poziționează față de convingerea declamată anterior? Să luăm exemplul acestui preot (IPS Calinic) ce pare să susțină că puterea miraculoasă a convingerii enoriașilor poate transforma subtanța din seringă.

Deși un cuvânt nu este lucrul pe care îl numește, el constituie o reprezentare a structurii realității. Deciziile fiecărui om se bazează pe capacitatea proprie de a discerne între realitate și aparența realității. Un rezumat al unei discuții filozofice despre esența aparenței se găsește mai jos.

Se mai spune de asemenea că „adevărul se află dincolo de noi”. Aceasta înseamnă oare faptul că nu poate fi atins? Sau oare înseamnă doar că ceea ce contează se află în afara noastră în aşa fel încât să putem recunoaşte, ori de câte ori verificăm? De fiecare dată când luăm o decizie, contăm pe abilitatea noastră de a discerne între ceea ce ni s-a spus că reprezintă „realitatea” şi „iluzia”, „visul”, pe care nu ne putem permite să-l acceptăm pentru că aşa am învăţat de la familie, de la societate, de la viaţă, că “trebuie să ne concentrăm asupra a ceea ce e concret”.

Oare însă nu este cazul să conştientizăm, de asemenea, că niciodată nu ne adaptăm la realitatea exterioară, ci la realitatea minţii altora? În acest context, ce înseamnă, cu adevărat, „a visa”? Ce constituie o formă atât de agasantă la adresa bunăstării omului visul? Sigur, aş putea enumera nenumărate mijloace moderne ale mileniilor ce au trecut sau care poate vor veni şi să ridic un templu înţelepciunii creatoare a omului. Dar nu voi face aceasta. Deoarece creaţiile omului nu sunt grozave în sine, aceastea sunt doar mijloace, reprezentări externe care au fost cândva doar o idee. Adevarat este ceea ce este infaptuit de catre om. Uneori, a visa sau a utiliza hartile lumii sunt doua lucruri diferite. Uneori, trebuiesc aruncate la gunoi hărțile forțate de ceilalți ochilor nostri si urechilor noastre si sa cream singuri harti ale prezentului si ale viitorului, ale ordinii si ale haosului din care se poate extrage ordine potentiala. Exista un drum de la idee la creatie. Creațiile sunt reprezentari, manifestari ale ideilor. O hartă poate sa preexiste teritoriului, sa-l anticipeze, sa fie o viziune a viitorului, o descriere a unei realitati care inca nu a ajuns in fiinta. Este o astfel de harta falsa daca descrie ceea ce este potential, dar nu actual?

Ceea ce este în adevăr nu se află nici în percepţia subiectivă în funcţie de criteriile unuia sau ale altuia, de la un capăt la celălalt al scărilor sociale, ci este ceea ce rămâne în acţiune şi în intenţie. Vorbim despre acţiuni observate, despre fapte, care sunt „adevărul”. Singurul adevăr care se află în noi este cel pe care putem să-l căutăm suficient de mult în exterior, încât să nu ne pierdem. Pentru că adevărul ne face liberi, iar libertatea stă în discernământ. Iar discernământul te ajută să iei decizii. A visa sau a ne adapta la realitatea minţii celorlalţi. De cele mai multe ori nu ne construim singuri hartile pe care le folosim, ci preluam hartile celor din jurul nostru, ale familiei si ale societatii sau organziatiilor care au ca obiect de activitate comunicarea de harti ale realitatii, harti care pot fi corespunzatoare sau incorecte. Cine are de crezut, să creadă. Cine are de simţit, să simtă. Cine are de văzut să vadă. Şi cine are urechi de auzit să audă. Căci adevărul se află dincolo de noi şi nu în noi.

Spune-le că sunt tânără și frumoasă!

A fost la un moment dat un tânăr avocat care a străbătut lumea în lung și-n lat, peste munți și oceane, peste mari și țări, în căutarea Adevărului. La un moment dat, aflându-se pe un munte înalt, pe timp de furtună, intraintr-o peștera să se adaposteascasi, spre surprinderea lui, descoperă o băbuța care stătea și se încălzea la focul aprins înăuntru. Omul nostru, mirat, se uită la ea și-i spune:

Cine ești tu?
Eu? Răspunse femeia cu un aer calm și înțelept și cu multe zbârcituri din cauza vârstei pe față… Eu sunt Adevărul…
Dar nu se poate să fii Adevărul! Este inacceptabil să maintorc la toți cei care m-au cunoscut că am căutat Adevărul și când l-am găsit, este tocmai într-un colț uitat de munte, unde nimeni nu și-ar fi închipuit să-l caute, întruchipat de o baba urâtă!
Atunci spune-le că sunt tânăra, frumoasasi m-ai găsit pe o plajă la mare!