Acasă Muzică, concerte, spectacole Urban Blues Fest 4 – Autumn edition (Corespondență de la Radu –...

Urban Blues Fest 4 – Autumn edition (Corespondență de la Radu – Ioan Lupaşcu – managerul și coordonatorul evenimentului). Partener Jurnalul Bucureștiului (magazin cultural educațional și de cercetare în științele socio – judiciare franco – român)

542
4

Prima zi a festivalului, 20 octombrie 2023, va fi dedicată trupelor din Europa de Est: Talent Hub (Ro), Phunk Smugglers (Serbia/Ro), headlinerul serii fiind Andy Raychev (The Preacher Man) & The River of Blues din Bulgaria. Talent Hub by Green Ties, este un program iniţiat şi implementat de Asociaţia Green Ties, care are ca scop pregătirea tinerilor ce fac trecerea de la stadiul de cursant la stadiul de artist performer. Tinerii provin de la şcoli de muzică private şi de stat şi prin acest program primesc instruire în trei direcţii de producţie şi anume: live performance, live production şi studio production. Prin colaborarea de succes dintre trainerii din România cu studenţi de la  tinerii din acest program parcurg metode de training unice în România, intensive şi eficiente, care conduc la un standard foarte ridicat al performanţei artistice.

Phunk Smugglers reprezintă fuziunea româno-sârbă formată pe cele două maluri ale Dunării. Numele este inspirat din iubirea acestora pentru muzica funk, iar ideea de ‘smuggling’ provine de la frecventarea graniței româno-sârbe. Componența lor este următoarea: Andrada Crețu-vocal, Predrag Tasic-trompetă și vocal, Danilo Perkovic-clape, Vladan Jonovik-chitară, Dejan Kotarcic-bas și Ranko Varga–tobe. Trupa Andy Raychev (The Preacher Man) & The River of Blues, originară din Plovdiv, este riposta Bulgariei la genul de trupe americane de blues care provin din locuri istorice precum Chicago, Mississippi sau New Orleans. Ei cântă blues autentic, intensificat de nesfârşite incursiuni vocale și admirabile solouri la chitara electrică. Andy Raychev (The Preacher Man) & The River of Blues este deja o trupă de legendă din Europa de Est, care a făcut senzaţie la festivalul de la Brezoi în 2022 şi a susţinut în ianuarie a.c. primul miniturneu în România.

Sâmbătă, în seara modernităţii bluesului, 21 octombrie 2023, vor urca pe scenă, Steel Blues, Marcian Petrescu Blues Cvintet şi britanicii Consummate Rogues care vor lansa, în premieră absolută pentru România şi Marea Britanie, primul live înregistrat la Trocadero Blues Nights. Artistul hunedorean Mircea Eugen Goian a fondat grupul folk-rock Canon, împreună cu poetul Ioan Evu, cu care au activat timp de 28 de ani. Este inițiatorul și organizatorul mai multor festivaluri de renume, iar în 2012 a fondat grupul Steel Blues, cântând din zestrea muzicală specifică, majoritatea capodopere ale genului. Componență Steel Blues: Mircea Goian–bas, Delia Baltariu-vocal, Zoltan Turi-chitară, Gabriel Hărăguș-tobe, Luca Stan– chitară. Marcian Petrescu este membru fondator al grupului Trenul de Noapte, cotat drept cel mai bun cântăreţ la muzicuţă al scenei de blues din România. Pentru UBF 4 Marcian propune un nou concept de trupă, un Blues Cvintet, alături de care a pregătit un recital de excepţie, având în program reluări după hituri celebre în manieră proprie şi noi compoziții. Alături de Marcian, se vor afla: Mihai Tacoi (chitară), Mike Dragomir (bas), Sabin Dobranici (baterie), Sian Brie (chitară) și Vlad Briciu (claviaturi).

Consummate Rogues este o trupă de rhythm & blues din Marea Britanie, formată din câțiva dintre cei mai buni muzicieni de studio din Londra. Pe lângă influența adânc înrădăcinată a bluesului şi a muzicii country asupra stilului lor, există și urme pop britanice clasice în sunetul lor, care le oferă o aromă neconvențională și unică. Formată în anul 2021 de excepţionalul Chris Rand, Consummate Rogues este o trupă care se hrănește cu noul val de Rock and Roll, îmbinând blues cu southern rock și groove-uri distincte mlaştinei din New Orleans.

Ultima seară a festivalului de blues urban de la PUB, 22 octombrie 2023, este deschisă de talentaţii liceeni de la Give-n-Take. Trioul va fi urmat de minunatul quartet Cri Gri Light Blues, experimentatul cvintet Jimi El Laco & Friends şi supergrupul britanic, The Malone Sibun Band! O seară de excepţie pentru București! Trupa Give and Take este formată din Alex Mateian la chitară bas, Darius Alecu la baterie şi Ioan Teodor Johnny Tache la chitară, un talent de excepţie. Grupul Cri Gri a luat ființă în 1996. Încă de la începuturi FSU a catalogat stilul Cri Gri ca fiind folk-rock-blues. Nu s-a înșelat, peste ani Florian Pittiș spunea despre piesa Glas de Pește că este una dintre cele mai reușite piese blues-rock din câte s-au compus la noi.

În actuala formulă Cri Gri Light Blues alături de Ștefan Mardale (voce, bas) se vor afla Călin Torsan (instrumente de suflat) Juan Carlos Negretti (percuții) și Cristi Stoica chitară. Jimi El Laco este unul din cei mai talentaţi instrumentiști din România. El va veni la Urban Blues Festival cu 4 profesionişti ai scenei muzicale româneşti: Paul Negoiţă, o voce puternică, pătrunzătoare – poate cea mai spectrală şi captivantă din câte avem; Kiba Dachi, unul din cei mai buni basişti români, deosebit de apreciat pentru simţul ritmic ridicat, ce îi conferă un aport deosebit în bogăţia construcţiei armonice; pianistul Norbert Kovacs, omul din spatele trupelor mureşene, membru fondator al trupeler 4Given şi Tabasco; bateristul Ovidiu Cristian dezmierdat Chico ce a activat şi colaborat în ultimii 20 de ani cu multe orchestre clasice, big-band-uri, trupe de jazz, blues, soul şi funk din România. Supergrupul britanic The Malone Sibun Band este headlinerul ultimei zile de festival.

Două legende muzicale, americanul Marcus Malone, chitarist și vocalist carismatic ce ne aminteşte de Paul Rodgers, Otis Redding și David Coverdale, și excepţionalul chitarist Innes Sibun, ce s-a făcut remarcat încă din anul 1993 când activa în trupa de turneu a lui Robert Plant, și-au unit talentul şi energia pentru un proiect unicat, The Malone Sibun Band. Doi muzicieni stelari ce garantează un show exploziv, puternic influenţat de rock, blues, soul și funk, o fuziune elastică, însufleţită de căldura şi sensibilitatea vocii lui Malone și dinamizată de intensitatea solisticilor lui Sibun. În cadrul UBF-4 vor fi organizate 5 evenimente conexe:

  •  lansarea albumului trupei britanice Consummate Rogues–Live in Bucharest, 2023
  • lansarea antologiei Istoria sunetelor, al patrulea târg de viniluri (cu peste 10 expozanţi), expoziţia de fotografie-Genu Arişeanu şi expoziţia de pictură-Adrian Socaciu. Detalii pe:Urban Blues Fest–Festival de blues in Bucuresti
    Parteneri: the-pub.ro, Phoenix Watvches Ltd-Dorys, AmBilet–Bilete online, ENviro Consult, greenties.ro, radioromaniacultural.ro, zilesinopti.ro, clasicradio.ro, bereatnr.ro, Johnnie Walker, Bookhub.ro, artasunetelor.ro. Organizator: Asociaţia Green Ties Event. Manager: Radu-Ioan Lupaşcu

Nota redacției

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Drama de pe Bulevardul La Défense de la Nanterre (Métropole du Grand Paris). Moartea adolescentului franco – algerian Nahel (Naël) Merzouk – o crimă (asasinat) cu caracter rasial (conform organizațiilor musulmane și ale drepturilor omului) sau legitimă apărare din parte polițistului – motociclist Florian Menesplier (conform sindicatelor de poliție și organizațiilor de extremă dreaptă)? Consecințele evenimentului dramatic. În căutarea adevărului istoric.

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

4 COMENTARII