„USR (Uniunea Scriitorilor din România) se autosuspendă”, „Călăuza” și „Singurătatea valorii” (fragnente din cartea „Istoria literaturii neînregimente” a lui Dr. Grid Modorcea, scriitor și cineast, „cel mai important” și cel mai prolific autor în viață) cu dedicație poetului, eseistului și traducătorului trilingv Dr. Christian W. Schenk (corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului)

Dedic acest fragment poetului, eseistului și traducătorului trlingv Dr. Christian Schenk, corespondentul permanent al Jurnalului Bucureștiului

„USR (Uniunea Scriitorilor din România) se autosuspendă”

Viața aici, în America, e liniștită, se desfășoară între tangoul lui Obama de la Buenos Aires și lichidarea unui nou cap al Statului Islamic, pe când acolo, în țara mea, la București, o, ce mai furtună, ce rebeliune, ce istorie scriu scriitorii noștri! Un grup disident, numit „rebelii”, s-a încăierat cu prezentul trecut, adică cei 11 rebeli l-au contestat pe Nicolae Manolescu și au făcut ei o altă Uniune. Și zic că Uniunea lor e cea bună, cea adevărată, iar Uniunea lui Nikiduță este falsă, ilegală, fiindcă actualul ei șef a modificat statutul, care prevedea că președintele nu poate fi ales decât pe două mandate, iar acum dl Manolescu se află la al treilea (când scriam aceste rânduri). Și cine știe ce idei i-o mai veni, să nu semene cu Mihnea Gheorghiu, fostul președinte al Uniunii Cineaștilor, care a ieșit din funcție direct pe năsălie. Era adus la Uniune cu targa! Se cramponează unii de această funcție ca spânzuratul de funie.

Am citit și interviurile scriitorilor Nicolae Breban și Eugen Simion. Primul e exclus și el din Uniune, iar al doilea e suspendat. Breban acuză Uniunea de practici staliniste, iar Eugen Simion o consideră un fel de baltă stătută, moartă în proiect, nu-și mai îndeplinește misiunea de importanță națională, nu se mai implică în viața țării, în problemele învățământului românesc, nu mai sancționează defecțiunile Ministerului Culturii. Și evocă anii când Uniunea, în timpul dictaturii, era un simbol de rezistență intelectuală.

Un argument – protest la retragerea mea din Literatura Românâ. „Ultimul testament”: Carte cu care nu-mi fac prieteni (de la corespondentul nostru Dr. Dr. Christian W. Schenk, medic, poet, eseist, editor și traducător trilingv, Germania, Boppard – Renania-Palatinat)

Așadar, Nicolae Manolescu este acuzat de „rebeli” că ar fi „dictator”, iar „dictatorul” îi acuză pe rebeli că fapta lor este ilegală. S-a aruncat și cu alte cuvinte grele, ca „uzurpare”, „nestatutar”, „impostură”, „nelegal”, furt, aoleu, sigla Uniunii!, și, ca atare, președintele a convocat de urgență, spre miez de noapte, consiliul de formă, care a tras clopotele și a votat excluderea rebelilor din Uniune. Era mult mai normal să convoace o adunare cu oile cuminți și să-i cheme pe rebeli, oile rătăcite, să-și spună cuvântul și să se pună chestiunea lor la vot. Rebeliunea ar fi fost ridiculizată simplu, prin vot. Dar practica asta este grea, fiindcă e democratică. Românii nu au în sânge această vocație, mai mult iubesc democratura decât democrația.

Replica poetului, scriitorului și traducătorului trilingv (brașovean) Dr. Dr. Christian W. Schenk (membru al USR – Uniunea Scriitorilor din România, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondentul Jurnalului Bucureștiului din Germania) la scrisoarea Acad. prof. Nicolae Manolescu (președintele USR)

Acum Uniunea are cu 11 + 2 scriitori mai puțin. Dar are de unde arunca peste bord, fiindcă numără aproape 3.000 de membri! De unde or fi apărut? Mai an, când a preluat dl Nikimaus mandatul, erau cam 1.500, dar sub păstorirea înțeleaptă a domniei sale cifra s-a dublat, cine știe la sfârșitul mandatului său dacă nu se triplează, ca pe vremea cincinalelor! Oricum, Puși Dinulescu spunea că Uniunea are 3.000 de membri și nici un scriitor, exceptându-i pe cei de față! Fiindcă datoria scriitorului este să scrie, nu să fie membru. Problema esențială a Uniunii este să cultive valoarea scriitorilor, dar ea a ajuns acum să urmărescă, precum la poliție, dacă ei plătesc cotizația la timp. Eugen Simion nu a plătit-o și a fost suspendat. Fără să fie în nici un fel atenționat, spune el! Dacă s-a ajuns ca scriitori precum Nicolae Breban și Eugen Simon să fie suspendați din Uniune, este o dovadă de mare criză, e ca și cum Uniunea însăși se autosuspendă. Sau ce vreți exemplu mai stupefiant de autosuspendare decât ce a făcut un membru marcant al Uniunii, era chiar președintele ei–nu, nu e vorba de dl Manolescu, care este un cioclopedic cu mult umor, ci de un înaintaș al său, Laurențiu Ulici, care a interzis ca numele meu să mai apară în revista Uniunii „Luceafărul”, fără nici o explicație. Eu fusesem publicat mereu acolo cu poezii de către Grigore Hagiu, iar Nicolae Ciobanu scrisese cronici excepționale despre romanele mele, eram în relații bune cu Cezar Ivănescu și alți scriitori marcanți care lucrau sau colaborau la „Luceafărul”

Nu mă știam vinovat cu nimic. Am plătit mereu cotizația, nu am deranjat Uniunea cu ceva, nu am făcut un împrumut niciodată, să o sărăcesc cu vreun leu, mi-am văzut de treabă, de scris, am căutat să-i ridic prestigiul cu Opera mea, asta cred că este datoria unui scriitor, deși Uniunea nu m-a susținut în nici un fel, dovadă că am la viața mea multe premii, dar nici unul din partea Uniunii, în schimb, am fost sancționat de președintele ei. De ce?, l-am întrebat pe actualul redactor șef al revistei, Dan Cristea (martoră era Nina Pruteanu). Cică fiindcă „ai publicat articole în „Tricolorul”!” Dar pe vremea acelei interdicții nu exista „Tricolorul”, zic. Eu mă consolam că mă publica cealaltă revistă a Uniunii, „România literară”. Iar când am fost angajat la „Tricolorul”, eram simplu colaborator al ziarului, fiindcă mi-a dat toată libertatea, să scriu ce vreau, chiar și împotriva PRM, cu care nu aveam nici o legătură, nefiind membru al acestui partid și al nici unui alt partid (tot acest episod îl povestesc pe larg în volumul recent apărut Sunetul Primordial). Sunt doar membru al Uniunii. Iar azi nici Vadim, nici „Tricolorul”, sperietorile multora, nu mai există. Numele meu apare în „Luceafărul”?, l-am întrebat pe Dan Cristea. Cică „păi… nu știu ce faci”. Și atunci, imediat, i-am dat romanul Minotaurul newyorkez, pe care îl aveam la mine, să vedem dacă numele meu va reapare în revista Uniunii sau este în continuare sub obroc? De, fapte ale membrilor Uniunii, ale scriitorilor români, ale colegilor mei! Pe vremea aceea nu înțelegem în ce fel de Uniune am intrat.

Scrisoare deschisă D-lui Nicolae Manolescu la retragerea mea din USR (Uniunea Scriitorilor din România). Corespondență de la poetul și traducătorul trilingv brașovean Dr. Dr. Christian W. Schenk (membru al USR, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities, corespondentul permanent al Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat, Germania)

Dl Nicolae Manolescu este de departe cel mai valoros critic român pe care îl cunosc, deși mie nu mi-a citit nici o carte, încă. Păcat, i-ar mări orizontul, fiindcă din cele 92 de cărți pe care le-am publicat (azi am ajuns la 120!), sigur l-ar interesa câteva, romanele, să spunem, în număr de 26, de la Derută în paradis (1979) la Mahalaua (2016), sau cărțile de eseuri, ca Sfânta Treime a poeziei românești ori Ludic, lubric și liturgic, cărțile de religie, teatru, poezie, muzică, film sau artă plastică (i-aș recomanda ciclul În căutarea portretului ideal), cărțile de pamflet, ca Mitică, Parangheliștii, Amorul la binea sau Fuck You, nu mai vorbesc de Măștile lui Caragiale, considerată de actori „Biblia poporului român”, apoi cărțile vizionare, cu aplicații matematice, precum Gridophania și Țara originilor, dar mai ales studiul Shakespeare și Eminescu.

Ultima oară când am fost la București, i-am oferit ediția engleză, fiindcă dl. Manolescu are o mare datorie față de Eminescu, îl consideră „nul ca dramaturg”, iar eu îl compar cu Shakespeare, cu modelul lui, și am cunoscut cititori în bibliotecile americane, care citeau cartea aflată acolo, bucuroși că descoperă un nou dramaturg-poet. Spun asta fiindcă poetul Eminescu se trage din dramaturgul Eminescu. În piesele sale de tinerețe se află toți germenii poeziei de mai târziu. Iar poemele de forță ale poetului au o natură dramatică, sunt scenarii audio-vizuale.

Dl. Manolescu nu poate rămâne în istoria literaturii române ca un critic deplin dacă îl ignoră pe dramaturgul Eminescu și dacă face abstracție de scriitorul Grid Modorcea, pe care un alt mare scriitor român, Dumitru Dinulescu, feblețea dlui Manolescu, l-a propus la Premiul Nobel pentru Literatură, considerându-l „cel mai important scriitor român în viață”, oricum, cel mai prolific, al treilea după Iorga și Sadoveanu. Acum, când fac corectura acestui text (apărut în țară în mai multe publicații), adaug că l-am depășit și pe Sadoveanu, dar nu cantitatea mă interesează, ci calitatea cărților, valoarea lor literară, cum l-am putut convinge, sper, și pe dl Nikiduță cu ultimele cărți pe care i le-am oferit, precum Inocentopia, Armaghedon revelat, Civitas Innocentiae, Sanctuar, Mozart și Enescu, Brancuși în America, Homo Novus, Nemuritoarele,Condamnați la nemurire, Mascații sau Îngerul rebel.

Războiul Manolescu – Schenk continuă

Uniunea este acuzată că se ține de fleacuri, în loc de lucruri esențiale. Fiindcă nu are de lucru. Dar am să-i dau eu o idee productivă. O mare reparație pe care o poate face dl Manolescu, este ca, în numele Uniunii Scriitorilor, să genereze Festivalul Mihai Eminescu. România este țara festivalurilor. Sunt acolo sute de festivaluri, mai multe decât în America, unde viața normală o constituie evenimentul, nu festivalul. Aici sunt sute de evenimente culturale pe zi, festivalurile sunt rare. Pe când la noi, neavând evenimente, avem festivaluri, câteva pe săptămână, festivaluri de tot soiul, zeci de festivaluri de film, de teatru, de dans, de muzică, de tradiții, de maghiari și găgăuzi, de gogoși și păsărele, orice, dar lipsește un festival care să-l onoreze pe cel mai mare scriitor român, iar o secțiune a lui ar fi dedicată, normal, teatrului. Nici Festivalul Național de Teatru, nici festivalurile gonflate de la Sibiu și Craiova nu au făcut-o, spre rușinea lor. De parcă organizatorii lor nu au auzit de Dodecameronul dramatic al lui Eminescu, de piese geniale, ca Decebal, Gruie Sânger, Bogdan Dragoș sau Lăpușneanul, deși neterminate. Piesele neterminate ale lui Cehov se montează, le termină regizorii lor. Aici, în Manhattan, așa cum am arătat anterior în articolul Arta neterminată, s-a inaugurat recent un mare muzeu, The Met Breuer, cu expoziția Unfinished, absolut genială, în care vedem expusă istoria artei în tablouri neterminate, de la Leonardo și Michelangelo la Van Gogh și mulți artiști contemporani, care cultivă deliberat o astfel de tendință. Iar noi, românii, precum spunea George Călinescu, suntem „poporul cu cele mai multe proiecte neterminate”. Și opera dramatică a lui Eminescu este neterminată, dar ea face cât tot teatrul românesc contemporan. Este un templu început, cu coloanele înălțate, așa cum am arătat în volumul Masca lui Eminescu (1998).

Uniunea s-ar implica, desigur, cu toate motoarele ei în acest măreț proiect, ar avea ce face, decât să se ocupe cu amendări ale scriitorilor și cu vendete ieftine, care nu duc nicăieri. Au fost mereu tulburări de ape în Uniune, dar este nevoie de o revoluție de idei ca și la Uniune să se întâmple ceva. Apoi, în rândul disidenților nu există nici un rebel din stirpea lui Cezar Ivănescu, să spunem, sau Mircea Micu, rebelii de azi sunt scriitori cu numele, adică membri ai Uniunii, nu au valoare, așa cum printre cei 3.000 de membri găsești rar un scriitor, sunt mai mult membri decât scriitori, vorba graseiată a lui Al. Piru, „dragă, dacă arunci acolo cu o piatră, nu-i nici o pagubă, că nu cade în capul vreunui scriitor”. Mi-aduc aminte ce spunea și Mircea Ghițulescu, care conducea Clubul/Cenaclul dramaturgilor, după mine va urma Pantalone și Colombina, cum numea el cuplul Horia Gârbea–Lucia Verona. Sau am aflat că președintele secției de proză este unul cu nume de baros, dar în realitate este un bețigaș, o scobitoare, un contabil al Uniunii, care a publicat două sau trei cărți neînsemnate, însă nu mai are unde să-și pună diplomele și premiile pe pereți.

Interviul poetului și traducătorului trilingv (brașovean) Dr. Dr. Christian W. Schenk (membru al USR – Uniunea Scriitorilor din România, membru corespondent al Berlin-Brandenburg Academy of Sciences and Humanities) corespondentul Jurnalului Bucureștiului din Boppard – Renania-Palatinat (Germania) în Revista „Oltart” din Slatina

Valoarea scriitorilor nu este dată de calitatea de membru al Uniunii. Dacă ești membru, asta nu înseamnă automat că ești și scriitor. Nemaivorbind că unii au ajuns membri prin aranjamente, dar apoi, după cele trei cărți de la dosar, nu au mai produs nimic. Uniunea nu-ți poate da talent. Te poate în schimb suspenda fiindcă nu ai plătit cotizația. Sigur, întotdeauna s-au găsit tertipuri ca să fie plătite niște polițe. La noi, Uniunile de creație sunt uniuni de gașcă. Gândiți-vă numai la Uniunea Compozitorilor, condusă de un fost ministru al culturii, care a ținut-o numai în minciuni, pornind de la cea mai mare, că el face o sală de concerte demnă de numele lui Enescu, pentru orchestrele mari ce participă la Festival. Se poate lua de mână cu primarul Pasarelă. Dl Adrian Iorgulescu nu este în stare să celebreze ziua celui mai cunoscut muzician român, Gheorghe Zamfir, care acum, azi, pe 6 aprilie, când scriu aceste rânduri, împlinește 75 de ani! Fiindcă nu cunoaște cele peste 300 de compoziții ale lui Zamfir, de aceea nici nu-l primește în Uniune (l-au primit francezii!), atât este de suficient! Da, fiindcă Zamfir nu este în gașcă. Ești în gașcă, contezi, vei lua premii, vei primi plicuri grase, vei avea bani de deplasări, altfel, aut.

Niciodată o Uniune nu a funcționat transparent, cum vor scriitorii rebeli. Dacă ei vor lua frâiele Uniunii, mâine sigur vor deveni opaci. Și dl Manolescu atunci când a fost ales, și l-am ales și eu (în Aula Universității), spunea că în timpul mandatului său va străluci transparența, pe care vechea conducere, aceea a lui Uricaru, nu o avea, fiind acuzată de delapidări, turnătorii, afaceri necurate etc. E ca în politică, dat fiind că, vorba lui Eminescu, adevărul se află întotdeauna în opoziție. Iar când opoziția lipsește, cu cine să mai votezi? (New York, 8 aprilie 2016)

Notă. Fragment din cartea „Istoria literaturii neînregimentate” (pag. 152-158) a lui Grid Modorcea

„Călăuza”

Mai este Uniunea Scriitorilor un îndreptar educativ, o călăuză literară și spirituală? Mai are forța să se opună valului de incultură care a transformat România într-un tsunami de prostie și incompetență? Întebări retorice. S-a închis într-un cerc tot mai strâmt, s-a autoizolat, s-a autosuspendat. Nu mai este o voce de conștiință a neamului. Nu mai are putere, glasul i s-a sugrumat. În comunism, Uniunea era o forță. De glasul ei se temea și Ceaușescu, de glasul intelectualității, în general, dovadă că la defilările propagandistice, intelectualii erau evitați, nu erau obligați să meargă la parade, așa cum era obligată masa proletară. De condeiul unor scriitori ca Marin Preda le era teamă nomenclaturiștilor, să nu rămână cumva în istorie consemnați cu vreo pată ironică. Ca să fie camaraderie, i-au oferit lui Preda acces la informații secrete, să scrie Delirul.

Nu scriitorii aveau nevoie de politruci, ci politrucii de scriitori. Îi cultivau, erau onorați, erau regi. Azi România nu cunoaște scriitori mai onorați de clasa politică așa cum au fost atunci Titus Popovici, Marin Preda sau Marin Sorescu. Nu mai spun de Adrian Păunescu, un adevărat buldozer de împăcat și capra, și varza. De la el cred că începe căderea prestigiului Uniunii, al scriitorilor. Când Nicolae Manolescu l-a exclus („suspendat”) din Uniune pe colegul său Eugen Simion, că nu-și plătește cotizația, Simion, fost președinte al Academiei, a spus că nu e mândru să fie membru al unei Uniuni care și-a pierdut vocația, care nu mai înseamnă nimic pentru cultura română, pentru conștiința ei. Și alte multe cuvinte grele a spus și Nicolae Breban, alt necotizant. A acuzat Uniunea de practici staliniste. I-aș mai adăuga aici pe Liviu Antonesei și Gabriel Liiceanu, care și-au dat demisia din Uniune pe motivații foarte grave, cum ar fi ignorarea valorilor reale și calitatea foarte slabă a literaturii pe care Uniunea o promovează și premiază.

Acuze grave vin mai ales din partea veleitarilor, care sunt o forță (cel puțin ca număr), iar Uniunea nu ia nici o atitudine. Crede că veleitarii dispar de la sine, își bat singuri clopotele? Nu, veleitarii sunt mai puternici ca Uniunea. Ei au devenit glasul națiunii, clopotul ei de zdrăngăneli. Acest tsunami al ignorării practicat de Uniune duce la autodesființarea ei. Mă uit cât de rătăcit este teatrul. De ce? Fiindcă au dispărut criticii, care îi lumina calea, care aveau rol de călăuză. Fără critici, nu numai artele rătăcesc, dar și țara. Uniunea nu are dreptul de a nu fi un Judecător critic, de a nu lua atitudine față de aberațiile emise de Ministerul Culturii și de Ministerul Învățământului. Educația și Cultura sunt apanajul Uniunii Scriitorilor. Statutul Uniunii este Atitudinea. Spiritul Critic trebuie să fie călăuza ei. Un scriitor fără spirit critic și fără atitudine civică nu este un scriitor întreg. A scrie pentru pereți, nu este o cale sănătoasă. Geniul înseamnă în primul rând Atitudine critică. Prin atitudine, el călăuzește națiunea. Uniunea Scriitorilor, dacă este plină de genii, ar trebui să fie călăuza națiunii.

Notă. Fragment din cartea „Istoria literaturii neînregimentate” (pag. 110-112) a lui Grid Modorcea

„Singurătatea valorii”

Am căutat ani în șir o editură din România care să-mi publice cărți precum Artiști români la New York, Filmul erotic, Sanctuar, Brâncuși în America, Charta Moralia, Buharia, Experimente în arta lumii și altele. Nu am găsit nimic în tabăra editurilor consacrate gen Humanitas. Toți m-au trimis la rând, să respect regulamentele, să am referate de la academicieni, să completez zeci de formulare, să afle și ce fel de lapte am supt de la mama, am completat și tot nu am reușit. Câte cărți să mai scriu, ca să obțin încrederea dvs, să nu mai stau la rând?, am întrebat. Și nu pe oricine, ci pe oameni aleși ca Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei, sau pe D. R. Popescu, directorul Editurii Academiei, unde am vrut să scot Sanctuar. Nu mi s-a răspuns nici până acum.

Și eu care credeam că dacă ai fapte importante într-un domeniu, reușești, treci de baraje, ba credeam, așa cum mi-a spus un bun prieten, Ion Truică, regizor, plastician, eseist, că voi fi făcut din oficiu membru al Academiei. El, cel puțin, când am sărbătorit 66 de ani de viață, mi-a dat o frumoasă diplomă meșterită de el, pictată și caligrafiată, prin care mă ungea „Mare Academician”. Pentru el așa eram, Truică mă considera cel mai bun critic din România și avea convingerea, așa cum a scris și a spus public de multe ori, că dacă aș fi tradus, aș fi numărul 1 și în lume. O astfel de diplomă și un astfel de crezământ, din partea unui artist ales, fac cât toate diplomele și medaliile oficiale. Dar am trimis mesaje în țară crezând că România are nevoie de mine, de munca mea, de faptele mele. Am scris numai cărți care să-i intereseze pe români, să le fie de folos. Însă editurile mari nu-mi dădeau voie să ajung la ei. Mă uit și acum la imaginile care îl prezintă pe Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO. E de neimaginat. În jurul lui sau legat de activitățile lui editoriale sunt numai…securiști, foști sau actuali. Este o faună cumplită. În jurul marilor edituri se află o asemenea faună. Așa ceva am întâlnit și la un ziar, îi zice „Art-emis”, numai de „foști”, greu de crezut! După 1989, știam, securitatea a ieșit la atac pe calea editurilor și a presei. Foști securiști au pus mâna masiv pe edituri și pe ziare, pe mass-media în general, au dezvoltat o piață a difuzării total controlată de ei.

Degeaba striga Vadim: „Lăsați securiștii să vină la mine”, de parcă era noul Mesia, fiindcă adevăratul Mesia a spus: „Lăsați copiii să vină las mine”, tot l-au mătrășit securiștii din alte tabere, oricum, a fost un coșmar pe capul lui să-și scoată ziarul „Tricolorul”, atât de mult a fost furat din difuzare (a avut și un proces cu Rodiped)! Nu se mai poate să fii scriitor independent în România, fără să fii într-o gașcă? Da, nu se mai poate, îmi spun vocile din ghenă. Nu poți să mai fii romantic, un singuratic, și să aștepți recunoașterea breslei acum sau altădată. Nu, vei muri după cum îți scriu gășcarii că trebuie să mori. Și Eminescu 2 să fii, și tot la debara cu tine! O să te facem academician post-mortem, la Paștile Cailor, zic ei. Ca pe Cioran? Valoarea este determinată și controlată de gașcă. Păi ce valoarea mai este aceea?! Poți să fii un tâmpit, să n-ai talent, nici idei, dar dacă ești în gașcă, dacă tăticul plătește, gașca face din tine o valoare. Ce fel de valoare? Nu contează. Dar publici, ți se deschid toate ușile, ești premiat, ai toate favorurile oficiale. Problema este cum te simți, cum se simte un om care este scriitor făcut, nu născut? Sau poate nu mai e om. Nu mai simte nimic. E nesimțit. E gol pe dinlăuntru, ce să mai simtă? Profită cât poate de atenția pe care i-a acordat-o gașca.

Scriitorul adevărat nu poate fi membru al unei găști, de nici un fel. El scrie. Scrie ce-i dictează Dumnezeu. Și Dumnezeu îi scoate până la urmă în cale o editură, Editura Scriitorilor din Brăila, nobilă, super-profesionistă, cu oameni de o calitate divină. Da, este și el într-o gașcă, în gașca divină. Care este deasupra oricărei cârdășii pământești. Soluția mea este să stăm departe de găști. Mai devreme sau mai târziu, dacă ești înrobit, înregimentat, te vei pierde. Până la urmă găștile se mănâncă între ele, dispar așa cum au apărut. Nu rezistă. Sunt vremelnice. Dar scriitorul singuratic rezistă. El este în afară de timp.

Notă. Fragment din cartea „Istoria literaturii neînregimentate” (pag. 167-169) a lui Grid Modorcea

• Articolele scriitorului și cineastului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
• Grid Modorcea cărți în vânzare (Amazon)
• Grid Modorcea filmografie
• Grid Modorcea IMDB

Articole asociate

Lansarea cărții „Istoria literaturii neînregimentate” – cel de-al 120-lea volum al scriitorului și cineastului Grid Modorcea (Dr. în Arte – SUA, New York, corespondent permanent al Jurnalului Bucureștiului) de către Fundația Culturală „Șansă & Egalitate”

Galeria Kulterra. „Un Moulin Rouge ca-n Tahiti”. Autobiografie – Grid Modorcea („the great Mitică” – Dr. în arte, scriitor și cineast, cel mai prolific autor român în viață, „the most complex” and maybe „the biggest”, „cel mai valoros din toate timpurile”) membru permanent al Staff al Jurnalului Bucureștiului

O valoroasă treime a „poeziei neînregimentate” (de la corespondentul nostru permanent – al Jurnalului Bucureștiului, scriitorul și cineastul Dr. Grid Modorcea). „New Life in You (You died for me so I reign)” by Indiggo Twins (Gabriela & Mihaela Modorcea)

Exorcizarea demonilor interiori (de la corespondentul nostru permanent – al Jurnalului Bucureștiului – scriitorul și cineastul Dr. Grid Modorcea, SUA – New York). Indiggo Twins (Mihaela & Gabriela Modorcea)

Nota redacției

Dilema „Patriei Române”: „Este Franța în Război civil? Nu încă…” (G-ral Bartoloeu – Constantin Săvoiu, director al publicației Patria Română) versus „Moartea lui Nahel Merzouk. Nici Parisul nu crede în lacrimi” (Prof. univ. dr. Thomas Csinta, redactor șef și director al publicației Jurnalul Bucureștiului)

Interviul realizat pe tema asasinării profesorului Ioan Petru Culianu, în cadrul emisiunii „Dezbaterea de luni” (RadioPunctLondra), de către jurnalistul Geo Scripcariu (realizator) cu jurnalistul Petre M. Iancu

In memoriam Joe Banyay (1920 – 1997). Gizeh Temple – Shriners masonic society & Shriners Hospitals for children

În exclusivitate pentru Jurnalul Bucureștiului. Dialog cu eruditul promotor (franco – român) al artei vizuale est – europene Michel Gavaza, președintele prestigioasei asociații franceze de artă contemporană „Soleil de l’Est” (Partea 3)

Tenisul politic & Valery, artistă cu sclipiri de geniu (de la scriitorul și cineastul Dr. Grid Modorcea – membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului, cel mai prolific autor român în viață)

The 25th World Coference of TARS (Tourism and Rural Space in National and International Context). A 25-a Conferință Internaţională de Turism și spațiu rural în context național și internațional – Vatra Dornei. Corespondență de la Pompiliu Comșa (Prof. univ. asoc. Univ. Apollonia, directorul ziarelor Realitatea și Timpul – parteneri media al Jurnalului Bucureștiului & directorul executiv al Trustului de Presă Pompidu – Iași), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

„Ma thèse en 180 secondes” (Teza mea de doctorat în 180 de secunde) cu profesorul Mohamed Ketata, directorul Biroului pentru Europa Centrală și Orientală al AUF (Agenția Universitară a Francofoniei) și Conferința Alianței Franceze de la Pitești

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Concours „Pérpa HEC” (Economique et Commerciale). Fusion des épreuves mathématiques HEC (École des hautes études commerciales de Paris – HEC European business school) et ESSEC (École Supérieure des Sciences Economiques et Commerciales – ESSEC Business School). Enoncés. Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies & Maths Appliquées)

Concours „Prépa Ecricome” (Les Grandes Ecoles de Commerce et Management – EM Sstasbourg,  KEDGE Business School, Montpellier Business School, NEOMA Business School, Rennes School of Business). Les Sujets „Zéro” 2023 (Maths Approfondies)

„Les grands concours des Grandes Ecoles d’Ingénieurs 2023”. Mines – Ponts (Maths – Sujets de concours). Marile concursuri de admitere ale școlilor superioare franceze de înalte studii inginerești franceze „Mines – Ponts” 2023 (Subiecte de concurs)

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului