Începând cu al doilea trimestru al anului 2023 instituțiile bancare din România au conceput oferte de creditare din ce în ce mai competitive, ajungând să scadă dobânzile fixe ale creditelor ipotecare cu mai mult de 17%. Reactualizările din domeniu bancar și diminuările dobânzilor continuă să apară încă de la începutul anului, obiectivul băncilor fiind acela de a susține în continuare un nivel de creditare sănătos atât pentru românii care vor să contracteze noi credite ipotecare avantajoase, dar și pentru cei care intenționează să-și refinanțeze creditele vechi, devenite greu de rambursat, în credite noi, în condiții mai bune și costuri mai mici.
„Sute de mii de debitori din țara noastră au fost afectați de creșterile masive ale indicilor Robor (Romanian Interbank Offer Rate) și IRCC (Indicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor), iar acest fapt a condus la restructurarea ofertelor de creditare. Acum acentul este pus pe dobânzile fixe și, în momentul de față, sunt mai mici decât dobânzile variabile. Așadar, de dobânzile fixe mai mici cu 17% pot beneficia atât românii care vor să-și refinanțeze creditele contractate în trecut, dar și cei care vor ca în 2023 să-și achiziționeze propriile locuințe cu ajutorul creditelor ipotecare. La momentul actual, dobânzile fixe ale creditelor bancare sunt la nivelul redus la care erau la începutul anului 2022. Așadar, pare că piața creditelor din România și-a început procesul de redresare.”–declară Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit, o companie de brokeraj.
Prin accesarea refinanțărilor rapide a creditelor cu dobânzi variabile în credite ipotecare cu dobânzi fixe, românii își pot micșora vizibil ratele creditelor. Specialiștii AVBS Credit recomandă începerea formalităților de refinanțare în credite ipotecare cu dobânzi fixe cât mai curând posibil, deoarece ofertele de creditare cu dobânzi diminuate sunt valabile o perioadă limitată de timp. Reamintim că instituțiile bancare își reactualizează ofertele de creditare periodic, în funcție mai mulți factori: valoare IRCC, valoare Robor, valoare dobândă cheie a politicii monetare și inflație, dar și în funcție de propriile obiective și politici interne de creditare.
„Dobânda variabilă a creditului ipotecar este o opțiune foarte bună atunci când piața bancară este echilibrată, iar IRCC stagnează la o valoare scăzută sau atunci când IRCC este în plină descreștere. Momentan dobânda fixă a creditului ipotecar este încă cea mai bună opțiune pentru un credit ipotecar”, menționează Valentin Anghel, CEO & Founder AVBS Credit, o companie de brokeraj.
O dobândă scăzută a creditului ipotecar înseamnă o economie considerabilă la plata ratelor, dar conduce și la accesarea unui credit de valori mai mari. Ofertele de creditare pe dobânzi fixe diminuate sunt valabile atât pentru creditele noi de achiziție imobil, dar și pentru refinanțarea creditelor mai vechi. În urma celor evidenţiate în cuprinsul acestui comunicat, creditul ipotecar cu o dobândă fixă este cea mai bună și mai sigură formă de finanțare a momentului, fie credit ipotecar nou sau de refinanțare. Dobânda fixă redusă este excelentă atât pentru cei care sunt la primul credit ipotecar, dar și pentru românii care au deja un credit și vor să-și ușureze cheltuielile ratelor crescute mult în ultimul an și jumătate.
Notă. AVBS Credit (format din 50 de francize, în peste 20 de orașe din România, dintre care 7 au fost înfiinţate în prima jumătate a anului 2022) este compania de intermedieri credite bancare fondată în anul 2007 de către antreprenorul Valentin Anghel, care oferă servicii personalizate de intermedieri credite bancare, 100% gratuite pentru clienți. AVBS Credit lucrează cu peste 35 de bănci și IFN (Instituție financiară nebancară) din România, iar serviciile sunt gratuite pentru clienții care optează pentru un credit. AVBS Credit este membră ARBC (Asociația Română a Brokerilor de Credite). Detalii despre obținerea unei francize AVBS Credit: Detalii Obținere Franciză-AVBS Credit şi Facebook AVBS Credit
Instituția financiară nebancară (IFN) este o entitate, alta decât instituțiile de credit (bănci), ce desfășoară o activitate de creditare cu titlu profesional, în condițiile stabilite de lege. În cazul României, înființarea și funcționarea IFN-urilor sunt reglementate de Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare. Acestea pot desfășura, în condițiile legii, următoarele activități de creditare:
- a) acordare de credite, incluzând, fără se limita la: credite de consum, credite ipotecare, credite imobiliare, microcredite, finanțarea tranzacțiilor comerciale, operațiuni de factoring, scontare, forfetare;
- b) leasing financiar;
- c) emitere de garanții, asumare de angajamente de garantare, asumare de angajamente de finanțare;
- d) acordare de credite cu primire de bunuri în gaj, respectiv amanetare prin case de amanet;
- e) acordare de credite către membrii asociașiilor fără scop patrimonial organizate pe baza liberului consimțământ al salariaților/pensionarilor, în vederea sprijinirii prin împrumuturi financiare a membrilor lor de către aceste entități, organizate sub formă juridică a caselor de ajutor reciproc;
- f) alte forme de finanțare de natura creditului.
În funcție de natura activitații, instituțiile financiare nebancare au obligația de a se înscrie într-unul dintre registrele BNR: Registrul Special, Registrul General sau Registrul de Evidență. Instituțiile înscrise în registrele Special și General au obligația de a se constitui ca societăți comerciale pe acțiuni (SA) și sunt supravegheate de către Banca Națională a României.
Articole asociate
Notă. Alte articole despre AVBS Credit în Jurnalul Bucureştiului
Cu nostalgie, Sri Lanka – fosta insulă Ceylon, „Insula surâsului și a pietrei lunii”
„Les grands concours de maths – Grandes Ecoles 2023” (Mines – Ponts – Les Sujets)
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
[…] Vești bune pentru români – dobânzile fixe ale creditelor au scăzut cu cca 17% […]