Acasă Eveniment istoric comememorativ Țebea – Comemorarea a 151 de ani de la moartea marelui revoluționar...

Țebea – Comemorarea a 151 de ani de la moartea marelui revoluționar român pașoptist Avram Iancu în prezența G-ralului de Bg (r). Constantin – Bartolomeu F. Săvoiu (înalt demnitar al masoneriei naționale și internaționale, Suveran Mare Comandor, Mare Maestru al MLNR 1880, directorul jurnalului independent „Patria Română”) însoțit de prof. univ. dr. habil. Thomas Csinta (jurnalist de investigații criminale, director și redactor șef al publicației cultural – educaționale și științifice cu caracter socio – judiciar „Jurnalului Bucureștiului” – atașat de presă din partea OADO al Națiunilor Unite la Cuțile cu Jurați ale tribunalelor judiciare franceze)

Instituția Prefectului -Județul Hunedoara

Anul acesta s-au împlinit 151 de ani de la moartea marelui revoluționar  Avram Iancu, iar Serbările Naționale de la Țebea au avut loc pe 10 septembrie.  Președintele României, prim-ministrul, membrii Guvernului, precum și președinții celor două Camere ale Parlamentului au primit invitații din partea Instituției Prefectului județului Hunedoara pentru a participa la Serbările Naționale de la Țebea, dedicate lui Avram Iancu. 

Mesajul Președintelui României, Klaus Iohannis, transmis cu prilejul Serbărilor Naționale Țebea 2023

„Comemorăm astăzi, în Panteonul Moților de la Țebea, 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăișorului Munților”, unul dintre martirii și eroii emblematici și carismatici ai țării noastre. Le transmit salutări și gânduri bune tuturor românilor care se reunesc aici, în Munții Apuseni, la Gorunul lui Horea, în fiecare an, în semn de pietate și recunoștință pentru cel care a catalizat energiile patriotice și s-a dedicat luptei pentru îndeplinirea idealurilor și valorilor naționale în timpul Revoluției de la 1848, din Transilvania. Alături de alți revoluționari pașoptiști din spațiul românesc, prin activitatea sa, Avram Iancu a stimulat procesul de formare a conștiinței naționale, de afirmare a nevoii de unitate a poporului român și de creare a statului național modern. Declararea drept Erou al Națiunii Române, în 2016, este rezultatul emulației patriotice pe care Avram Iancu a generat-o și continuă să o genereze și astăzi. Hotărârea și curajul cu care Avram Iancu s-a dedicat împlinirii idealurilor naționale și a unor înalte valori umane–dreptate și libertate socială, egalitate în drepturi, libertate economică–dăinuie peste timp și rămân un reper semnificativ al istoriei noastre. Prezența românilor în număr tot mai mare, de la an la an, la Serbările Naționale de la Țebea reprezintă un indicator major al afirmării conștiinței civice, al solidarității națiunii române și al recunoștinței pe care o arătăm martirilor noștri. În semn de adâncă prețuire și pentru a aduce un omagiu jertfei lui Avram Iancu în împlinirea idealurilor națiunii române, anul 2024 a fost proclamat „Anul Avram Iancu”, marcând astfel două secole de la nașterea ilustrului revoluționar pașoptist. Evenimentele culturale, artistice și educaționale programate pentru anul viitor vor reprezenta o oportunitate deosebită, nu doar pentru a celebra viața și contribuția inestimabilă a lui Avram Iancu, ci și pentru a canaliza eforturile naționale în direcția consolidării sentimentului de apartenență la marea comunitate românească. Aceste evenimente au și menirea de a întări coeziunea socială, atât de necesară astăzi, precum și de a contracara manifestările xenofobe, rasiste și extremiste, încurajând și promovând, totodată, respectul și toleranța față de diversitatea etnică și culturală. Lupta lui Avram Iancu are o semnificație contemporană profundă. La aproape două veacuri de la eforturile sale pentru eliminarea discriminărilor etnice și sociale, România și întreaga lume se confruntă cu provocări majore. Traversăm o perioadă dificilă, cu un război injust la granițele României, declanșat de mentalitățile imperialiste ale Federației Ruse. În același timp, este evidentă creșterea îngrijorătoare a discursului totalitar, accentuarea discriminărilor și a manifestărilor extremiste, dar și amplificarea polarizării și a inegalităților în ceea ce privește dezvoltarea economică. În fața acestor amenințări, suntem chemați să ducem mai departe moștenirea pe care ne-au lăsat-o Avram Iancu și ceilalți eroi naționali, pentru a consolida România modernă, democratică și europeană. Glorie eternă eroilor noștri!”

Programul Serbărilor Naționale de la Țebea, 10 septembrie 2023

370546787 801501751978604 7093711792509744025 n

Articol asociat

Eveniment istoric comemorativ la Țebea (Județul Hunedoara) – 150 de ani de ani de la decesul marelui revoluționar pașoptist Avram Iancu, cu participarea înaltului demnitar al francmasoneriei naționale și internaționale Generalul Bartolomeu – Constantin Săvoiu (Mare Maestru al MLNR 1880 – Mare Lojă Națională Română) și președinte al Partidului (național, creștin, suveranist de centru – dreapta) ALO (Alianță Lege și Ordine) – cu Jurnalul Bucureștiului și Săptămânalul Patria Română

Nota redacției

Centrul Gifted Education. În căutare de noi colegi pentru anul academic 2023 – 2024

Le Casse du siècle – „Jaful secolului” de la banca Société Générale din Nisa. O conexiune dintre OAS (Organizația Armată Secretă), SAC (Serviciul de Acțiune Civică) gaulle-ist și celebra organizație criminală „French Connexion” în „războiul cazinourilor” a „anilor de plumb”de pe Coasta de Azur, într-un „triunghi (graf neorientat) al bermudelor” determinat de Albert Spaggiari–Jacques Cassandri–Jean Guy. În căutarea și (re)stabilirea adevărului istoric (Partea 1 – Preambul)

Drama de pe Bulevardul La Défense de la Nanterre (Métropole du Grand Paris). Moartea adolescentului franco – algerian Nahel (Naël) Merzouk – o crimă (asasinat) cu caracter rasial (conform organizațiilor musulmane și ale drepturilor omului) sau legitimă apărare din parte polițistului – motociclist Florian Menesplier (conform sindicatelor de poliție și organizațiilor de extremă dreaptă)? Consecințele evenimentului dramatic. În căutarea adevărului istoric.

Accesul în sistemul (ultra)elitist francez, napoleonian, de Înalte Studii „Grandes Ecoles” (științifico – inginerești, economico – comerciale, medico – farmaceutice, social – politice, literar – artistice, judiciare, militare, etc.) – un sistem educativ ultraselectiv, ultraperformant și unic în lume, care domină învățământul superior francez de sute de ani! (Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA – Paris)

Revista internațională de cultură „Cervantes”: Rezumat al interviului „interzis” al profesorului – cercetător Thomas Csinta, acordat jurnalistului Geo Scripcariu, de la Radio Punct Londra

Articolul precedentConcursul Internațional „Gheorghe Petrașcu” devine o tradiție (Corespondență de la Sebastian Crăciun Președinte al Asociației Cultual Sportive „Pro Valores”, Expert PR al UAP – Uniunea Artiștilor Plastici din România, partener cultural al Jurnalului Bucureștiului)
Articolul următorLaureatii Galei Premiilor UAP (Uniunea Artiștilor Plastici din România) – 2023
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf