După multă suferință cauzată de boli complicate și de covid, fermierul Eugen Popa s-a stins la 76 de ani. S-a născut pe 28 februarie 1946 în satul Tamași, județul Bacău. A fost fiul „chiaburului” Iancu Popa, care avea la colectivizare 28 de hectare de teren, unul din cei care au pătimit astfel sub noul regim instaurat după 1948. Chiaburul a avut cinci copii, din care patru au învățat carte înaltă, într-o perioadă în care dosarele atârnau greu. Eugen Popa a început truda de agricultor cu studii superioare finalizate la Timișoara în 1973. Atunci a venit în Laboratorul de Agrochimie din Bacău, apoi a ajuns la o fermă din Buhuși, unde a pus pe picioare o fermă de oi, în 1977. În 1979 a adus acolo 3.000 de oi Corriedale și Suffolk, din Noua Zeelandă și a ajuns printre primii din România la producția de lână. A condus, însă, pe rând, și Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor Secuieni, Direcția Județeană pentru Agricultură Bacău și o unitate a Grupului Agricola Internațional, AICBAC–specializată în producția de cereale, dar și în creșterea vacilor de lapte și în prelucrarea laptelui. Ulterior, împreună cu alți doi fermieri, a devenit co-proprietar al acestei unități. De câțiva ani, devenise unul din cei cinci fondatori ai Cooperativei Agricole Agrolact Moldova, pe care a și condus-o ca președinte, care acum operează una din cele mai interesante fabrici de produse lactate, la Sascut, producătoarea brandului „Huzur”.
Marii fermieri începuseră să organizeze târguri de animale după 2.000. Nu erau copleșitoare, ca în Franța, dar pentru nivelul nostru, erau o promisiune. Îmi plăcea să-i văd mândri de vitele lor. Așa l-am cunoscut și pe Eugen Popa. Era înalt și smolit. Avea o voce puternică și convingătoare, vorba răspicată, care venea de undeva, de…sus. Era o încântare să-l vezi printre marii fermieri ai țării, mereu cu ironia acasă, cu un zâmbet sceptic când începeau politicienii să scoată panglici despre viitorul agriculturii. Ager sub pălăria lui de californian, cu o voce inconfundabilă, un om pe care miniștrii Agriculturii nu prea voiau să-l contreze la târguri. „Nu mai merg acolo, cine știe ce mai zice Popa, iar aude lumea…”. Fiindcă venea cu argumente de bun simț și oficialii dădeau în bâlbâială. Iată o mostră simplă de la Indagra: „Guvernul trebuie să stimuleze performanța în agricultură”. Cum să le amintești politicienilor noștri așa ceva, când ei s-au ghidat mereu după principiul „un prost–un vot”? Altădată, tot la Indagra, am văzut cum l-a mustrat pe Daniel Constantin fiindcă ministrul nu a vrut să-l convingă pe Victor Ponta să treacă pe la crescătorii de vaci. Măcar să vadă ce animale expuneau acei oameni acolo. „Ce-i domnule ministru, la noi pute? E prea subțire nasul premierului?” În realitate, Victor Ponta era prea ocupat de problemele patriei.
Nu știu dacă s-a dus să păstorească turmele Sfântului Petre de pe imașul lui Dumnezeu. Nu a apucat să-mi spună dacă i-ar fi plăcut ideea. Cert este că agricultura noastră a rămas mai săracă acum cu un fermier adevărat. Era iarnă grea și m-am dus să-i văd vacile pentru prima dată. Era ora 5 dimineața și am ieșit în șosea să-l aștept fiindcă eu nu aveam mașină. Bătea grozav Crivățul și spulbera suluri lungi de omăt. Nici țipenie de om nu se vedea. A venit cu un Nissan, cu un inginer și cu un medic veterinar. „Ce cauți, domnule, pe vremea asta?” „Am venit să vă văd la lucru…” „Domnule, nu ești normal? Asta-i vreme să ieși din casă?” „Dumneavoastră de ce ați ieșit?…”. Fuma țigară după țigară. După un timp, iar aud de sub căciula de astrahan brumăriu: „Ce cauți, domnule, pe vremea asta? Domnule, chiar nu ai ce face?”… Și tot așa, de-mi venea să cobor…Abia când am ajuns la grajdurile din Săucești a schimbat vorba. Copacii trosneau de ger și guguștiucii cădeau sloi de pe crengi. Vacile lui frumoase, bălțate cu roșu, aveau ochii albaștri, fosforescenți…
I-am dedicat lui Eugen Popa un capitol aparte în cartea cu fermieri Inelul lui Decebal sau despre fermierii sarea pământului din satul românesc actual. Și n-am mai apucat să-i ofer un exemplar. Dumnezeu să-l odihnească în pacea lui nemărginită! În urma lui, a rămas un fecior, chirurg vestit în Suedia. Nimeni nu va mai crește vaci în familia lui Eugen Popa… Eugen Popa, un fecior de chiabur. Cu ștaif!
Marii fermieri începuseră să organizeze târguri de animale. Nu erau copleșitoare, ca în Franța, dar pentru nivelul nostrum erau o promisiune. Îmi plăcea să-i văd mândri de vitele lor. Așa l-am cunoscut pe Eugen Popa: înalt, ager sub pălăria lui de Californian, cu o voce inconfundabilă, un om pe care miniștrii Agriculturii nu prea voiau să-l contreze la târguri. „Cine știe ce mai zice Popa, iar aude lumea…”. Fiindcă venea cu argumente de bun simț și oficialii dădeau în bâlbâială. Iată o mostră simplă de la Indagra: „Guvernul trebuie să stimuleze performanța în agricultură”. Cum să le amintești politicienilor noștri așa ceva, când ei s-au ghidat mereu după principiul „un prost – un vot”? Lor nu le trebuie performanță, ei vor voturi. Cine are o vacă nu mai primește ajutor social. Și s-au golit satele. Vaca scoate sărăcia din casă, iar când pleacă ea din ogradă, sărăcia intră pe geam. Și uite lecție simplă:
„Dacă mai vrea cineva din conducerea țării să promoveze agricultura, prima măsură ar trebui să fie stimularea peformanței. Nu trebuie date subvenții celor care nu fac agricultură performantă. Mai mult, li se oferă și ajutor social. Îi mai și încurajează să nu muncească. Sistemul răsplătește nemunca și, de aceea, nu se poate repara nimic. Dacă va avea cineva curajul să separe apele între agricultura performantă și cei care au rămas la nivelul de subzistență, va trebui să acorde subvenții numai pentru productivitate crescută: atât lapte pe cap de vacă, atâta carne pe un porc, atâta grâu sau porumb, atâtea tone de roșii sau struguri la hectar și așa mai departe. Cine respectă tehnologia trebuie sprijinit prin subvenții. Cei care au rămas la nivelul de subzistență pot primi ajutoare sociale prin Ministerul Muncii sau prin intermediul altei instituții. Să nu implicăm Ministerul Agriculturii aici. Să nu amestecăm programul pentru dezvoltarea agriculturii cu măsurile populiste, de tip electoral, care stimulează doar lenea. Trebuie să primească subvenții numai plătitorii de taxe și impozite. Avem nevoie de forme de sprijin pentru producătorii de plusvaloare! Vrem forme de susținere numai pentru plătitorii de taxe și impozite, numai în funcție de performanță. Sec! Abia atunci vom stimula o concurență reală. În rest, vorbe! Noi știm însă de ce nu se procedează așa cum gândește orice fermier cu capul pe umeri. De exemplu, politicienii noștri au foarte mare interes să reducă efectivele din zootehnia românilor. Acum se importă deja lapte în prostie. În 1990, aveam peste 7 milioane de vaci cu lapte. Acum avem sub un million și jumătate. Curând vom rămâne cu 700.000 de capete. Toate importurile se fac pe bani plătiți pentru clientelă. Și uite-așa, comisioanele ne omoară agricultura. Cine va avea curajul să contracareze acest curent nociv pentru România?”
Nu am avut un președinte măcar, un șef de guvern care să ia taurul de coarne. Și așa am distrus satele. Eugen Popa s-a născut la 28 februarie 1946, în satul Tamaș din județul Bacău. „Am fost cinci copii la tata. Eu sunt cel mai mic. Tata vea 28 de hectare și era considerat „chiabur”. Când a venit tata acasă din pușcărie, ne-au tăiat via. El a predat armele. Era în ianuarie și acasă eram eu, un frate și o soră. Ceilalți doi erau la școală. Veniseră trei securiști. Avea o carabină și o pușcă mitralieră cu muniție. Avea un birou cu două corpuri. A scos sertarul și, lateral, ascunsese alte arme: un pistol încărcat cu 7 cartușe, un alt pistol. A tras mâna cu pistol înapoi: „Domnu Iancu, nu fă prostii că ai copii!” (…) „Dacă nu erați voi, îi împușcam…”
Și cu toate astea, dacă nu era regimul comunist, ar fi fost greu de noi: „am fost 5 copii, din care 4 au fost licențiați. Iar fratele cel mai mare, din 1975, era directorul IUDPC Timiș, din Caransebeș până în Baia Mare. Terminase electomecanica minieră. De aceea, nu am fost de acord cu golăniile de după 1990. Românii nu au vrut asta. Dacă după al Doilea Război Mondial, s-au distrus conace, după 1990, s-a distrus patrimoniul național, era munca tuturor. Tu ai confundat averea statuluui cu averea tatei. Mă țineți de vorbă… Haideți că eu mai am și treabă.”
Tocmai povestea frumos și voiam să-l aduc înapoi la obsesia mea cu poveștile de viață. „Am terminat Agronomia la Timișoara în 1973. Tata era fugar și se întâlnea inclusiv cu șeful de post din comună. Și îl informa cu lux de amănunte. Și l-a trimis argat la Șagu, la Timiș. Avea un prieten acolo tot milițian. Și a stat acolo argat 6 luni. Nu-l știa nimeni. „Iancule, trebuie să pleci. Dau de urmele tale.”. Apoi a intrat în contact cu familia Sima din Mândra. Ion Sima avea un nepot. L-au deportat la taurii din Tamaș. Aducea cărțile poștale de la tata la noi acasă. Pe Burleanu, un prieten de-al tatei, l-au dat afară din Securitate, s-a dus muncitor la o fabrică de morărit la Auroa Bacău. Avea bicicletă și săptămânal venea la noi cu ulei, zahăr, făină. Până a ieșit tata, a murit tatăl lui Burleanu din Godinești. Ei credeau că vin americanii și că vor schimba regimul. Am fost un student bun. Am fost la Timișoara într-o excursie cu elevii. Când am terminat liceul, m-am dus în armată și aveam doi frați studenți. Ei mi-au zis să intru în serviciu până termină unul facultatea. „Apoi te purtăm noi pe tine”. Am fost în învățământ în perioada 1966-1968, profesor suplinitor la Gioseni.
În 1968, am dat admiterea și am intrat la Agronomie. Nu le-am spus colegilor. Aveam un rucsac cu o cămeșă și o pereche de chiloți. Am intrat pe locul 21. M-am așezat în fața universității cu curul pe bordură. Și am începyut să vorbesc singur: „Nu, Gelule, să te văd acum ce faci… Te duci, iei trenul, te duci la Bacău, te pregătești și de la toamnă vii la facultate.” Am rămas la Timișoara. La terminare, l-am rugat pe decan să-mi aprobe două-trei posturi în Insula Mare a Brăilei. Și nu mi-a aprobat. „Popică, am trei posturi la Laboratorul de Agrochimie din Bacău. Dacă vrei, rămâi asistent aici…” Tata murise, mama, singură, nu mai era nimeni acolo. Și așa am venit la Laboratorul de Agrocihimie din Bacău.
Prietena mea, Dorina, era tot agronom, nepoata fostului rector Dublea. Ne-am căsătorit înainte de terminarea facultății. M-am dus la directorul de trust și am cerut să ne dea o fermă la amândoi. Mișa Papuc era directorul Trustului IAS Bacău. „Dă-le ferma Buhuși”. Era cea mai proastă fermă din trust. Nu cunoșteam pe nimeni. Mișa nu ne-a primit: „Ce să fac cu doi copii?”. L-am sunat din nou pe director. Apasă din nou pe buton: Să vină Mișa! „Mișa, de mâine sunt angajații tăi la Buhuși.” „Să trăiți, am înțeles!”
Intră un tânăr. „Tovarășul inginer șef Gheorghe Antohi”. Un copchil. Cum pizda mă-si, mă? Are patru coaie? „Georgică, dispoziție de la tovarășu Negoiță. De mâine, sunt angajații voștri la Buhuși. ce facem noi cu ei?” „Tovarășu director, dacă ei vor să muncească și vor să se afirme, e cea mai bună fermă pentru ei. Dacă s-ar duce într-o fermă bună, s-ar putea să nu aibă satisfacții. Tovarășu inginer, poți să mă suni și de o sută de ori pe zi, îmi spuneți ce nu știți”. Și așa am început eu treaba în gostat. Am lucrat la ferma Buhuși până în 1981.
Când m-am dus la Buhuși, ferma avea 400 ha de teren. Făcea numai cultură mare. Era o bază de aprovizionare acolo pentru materiale necesare agriculturii. Îmi spune un tractorist că nu avem nimic pentru protocol. Ce să le dăm celor care ne repară utilajele? Nici iepuri nu avem.”Și se răstește sfătos la mine: „Cine v-o pus să veniți acuma la mine?” „Nimeni, zic. Am vrut să vă cunosc mai bine”. Și era un vifor afară, nici nu știu cum m-am bizuit să merg atunci până la Bacău…
„M-am dus la Antohi și i-am zis să schimbăm profilul fermei. A acceptat să facem fermă de porci. M-am bucurat. Dar solul nu permitea. Domnul Negoiță a zis că trebuie fermă de vaci. Când am auzit, am spus că mai degrabă plec eu. Eu știam ce înseamnă vaca. Dar tu ce zici? “Eu spun că ar fi bună o fermă de oi.” Și am făcut o fermă de oi în 1977. În 1978, m-am dus în Noua Zeelandă și am ales 60.000 de oi. În 1979, le-am adus. Am venit cu vaporul. Am adus 3000 de oi Corriedale și Suffolk din Noua Zeelandă și au mers excelent. Eram printre primii din România la producția de lână. Când am plecat de la Buhuși, i-am lăsat cu 6000 de oi. Acum nu mai au nimic. S-a ales praful de această genetică după 1990. M-am dus la Stațiunea de oi de la Secuieni și am adus și acolo 2000 de capete. Am venit cu vaporul și am însoțit oile. Am avut în subordine fermele Secuieni, Roșiori, Izvoru Berheciului și Letea Veche.
M-au numit apoi director la Stațiunea de cercetări de la Secuieni Bacău. Am stat acolo până în 1990, atunci m-au dat afară. I-am lăsat cu 14.000 de oi. Din 1990 până în 1997, am fost director general la Direcția Agricolă Bacău. În 1997, m-au dat afară. În 1997, am venit la Agricola International și păstoresc același IAS la care am fost angajat. În 2000, am privatizat ferma în nume propriu, eu, Gheorghe Antohi și Grigore Horoi, președintele actual la Agricola. Avem un număr egal de acțiuni toți trei: 90%. Fata lui Antohi are 2,5%, băiatul meu are 2,5%, apoi doi contabili șefi câte 2,5%.”
„În anul 2000, aveau 100 de vaci Simmental și 300 de hectare de pământ în arendă, 4 tractoare Universal 650 și 2 tractoare 475. „Avem acum 1800 ha de teren în arendă. Stăteam prost cu laptele pentru că era o rasă mixta carne-lapte. Am importat 75 de vaci Holstein Friză din Olanda în 2002, după care am început să însămânțăm vacile Simmental cu Red Holstein. Dacă nu merge carnea, poate merge laptele. Dacă nu se caută laptele, poate merge carnea. Așa am ajuns la 250 de vaci, 500 tineret. Vrem să vindem vreo 70 de juninci. A fost secetă și nu prea avem clienți. Am cumpărat 200 ha de teren arabil de la Huruiești, Tătărești, Buhuși. Ne-am dotat cu tractoare de 300 CP Fendt, cu semănători, combine. Când am început, am beneficiat de un program SAPARD de 500.000 de euro. Am luat o parte din utilaje, după care am încercat și în 2009, 2010, 2011, de trei ori și nu am reușit să ne încadrăm din cauza alcătuirii ghidului solicitantului. În aceste condiții, m-am supărat și mi-am luat utilaje în leasing. În 2000, nu aveam ce face c u laptele și am făcut o fabrică de brânzeturi. De la zero. Am construit-o în vechea cantină și procesează 5000 de litri pe zi. Procesez numai laptele meu. Avem 4 magazine. Producem toate produsele lactate, fără cașcaval. Este mai rentabil dacă închizi cercul”.
Acum, a făcut altă fabric de brânzeturi la Sascut, în aceeași cooperativă cu Gavrilă Tuchiluș și cu Ioan Chiriac. De ce nu avem juninci de vânzare? Iată o întrebare obsesivă din cauza prostiei oficialilor. Și Eugen Popa are răspunsul pe loc: „Este o vorbă românească: calicu-i și gingaș. Eu fac parte din această categorie. Eu nu sunt la Holstein.ro. Nu am nicio dată de-acolo. Toate documentele sunt acasă la Costel Caraș. “Nu m-am așteptat ca dumneavoastră să acceptați să preluați…”, i-a spus lui. Nu au nicio hârtire, nici ștampilă. Eu predau datele la Holstein cu controlul. Gheorghe Neață a zis că face și drege. Până se luminează, mă duc la Bălțată Brașov.”
- Ce-ați căutat la mine, domnule?
A venit presa să prezinte șapte zile ce se întâmplă cu agricultura? Toată lumea mâncați și furați. Cum să vină? O dați pe Oana Zăvoranu și vreți ca tineretul să fie educat. Ce fel de educație îi dați, dacă pe toate posturile se vorbește numai de curve? Aici a ajuns educația din România. Va avea cineva curajul să separe apele între agricultura performantă și cei care au rămas la nivelul de subzistență? Trebuie să primească subvenții numai plătitorii de taxe și impozite. Sec! Eu promovez numai performanța: atâta lapte pe cap de vacă, atâta carne pe porc, atâta grâu la hectar. Ungurii au și acum două gostaturi pentru rezerva statului. Noi din 2014, vindem și pământul legalizat la străini. 1500-2000 de euro un hectar. Să vândă ei subsolul țării? Nicolae nu a trecut Dunărea cu ce a furat și nu a tăiat niciun ocmbinat chimic. Am fost câțiva fermieri în Asociația fermierilor din Moldova. Nu mai funcționează. Fermierii s-au dus în nume propriu la Holstein.ro. În județul Bacău, mai sunt 4 fermieri.
Simmental plus Red Holstein. Este singura fermă organizată din România cu un efectiv atât de mare de Red Holstein. „Nu am inventat eu roata! Încrucișarea este un fenomen valabil nu numai la aceste specii. Depinde ce urmărești. Rasa Simmental nu mă mai satisfăcea din punct de vedere financiar fiindcă din punct de vedere genetic producția de lapte este mai slabă. Prețul laptelui nu înghițea toate costurile. Reușeam o producție de 5000 de litri pe zi împărțită la 305 vaci și rezultau 15-16 litri de lapte pe cap de vacă. În urma unor consultări cu specialiștii Mihai Petcu și Gheorghe Neață, am decis îmbunătățirea efectivelor. Eu nu am vrut să înlocuiesc rasa. Am făcut însămânțări cu Red Holstein pe Simmental pe 70% din efectivele pe care le dețin din această rasă. Am ajuns acum la o producție medie de 24 de litri de lapte, suficient de acoperitor pentru noi. Am vrut să păstrez și carnea, și laptele. Red Holstein a venit cu zestrea lui genetică pentru producția de lapte și a preluat ceva din vigoarea exemplarelor de Simmental. Voi rămâne mai departe pe Red Holstein. Am adus și 75 de vaci Holstein Friză”.
Oameni pentru zootehnie. „Nu mai există oamenii de altădată, gospodarii de altăsată, îngrijitorii de altădată. Au plecat din țară. Angajăm ce mai găsim. Sistemul încurajează nemunca și de aceea nu se poate repara nimic”. (…) „Vițeii îi ține într-un fost grajd de cai. La 7-10 zile, se aduc vițeii la creșă, unde stau 80-100 de zile. O aerotermă puternică protejează instalația de îngheț. Temperatura trebuie să depășească 1-2 grade Celsius. Curenții pot deveni foarte periculoși pentru vaci. În rest, pot sta afară în zăpadă până la genunchi. Directorul pune mâna pe lopată ca să dezbată gheața de la pragurile grajdurilor. Ușile trebuie să se închidă bine deoarece curenții formați la minus 20 de grade Celsius pot deveni periculoși pentru animale”.
- De ce avem legi strâmbe pentru agricultură?, mai stric o întrebare. Comisiile pentru agricultură din Camera Deputaților și de la Senat sunt formate din oameni de specialitate. Mulți au afaceri în agricultură. Cum vă explicați totuși că legile agriculturii rămân totuși strâmbe?
- Eu nu am făcut politică, dar am intrat în contact cu oameni politici. Unii și-au permis să se și destăinuie. „Nu pot să fac nimic. Mi-au spus clar: ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!” Și am multe exemple…Toți politicienii noștri au intrat în Parlament nu ca să facă o politică dreaptă. S-au dus să se îmbogățească, pentru interese personale, pentru palmares, pentru imunitate… Mă duc la Antohi și-i zic: Băi Georgică… „Nu pot să fac nimic. Eu am încercat, dar știi ce am pățit? Ia vino încoace. Și mi-a spus băiatul ăla rozaliu printre altele: Dumneavoastră nu aveți dosar? Ce dosar? Dosar… Nu… În 24 de ore îl ai… L-a chemat pe Culiță Tărâță: Ori treci la noi, ori… Întrebați-mă pe mine de Insula Mare a Brăilei. Foarte puțini știu istoria Insulei. Și dacă nu era Culiță Tărâță, cu Lucică Buzdugan, nu ajungea Insula Mare a Brăilei o stațiune. Nu! Pentru că toți cei care au exploatat-o până la ei, nu au mai făcut nimic acolo. Ce-a investitt Culiță Tărâță nu a investit nimeni. Iar faptul că el trebuie să plătească redevență, sigur că trebuie să plătească! Absolut! Dar el a cheltuit pentru defrișarea stufului vreo 27.000 de hectare pe banii lui. El muncește Insula pe banii lui. Sigur că el câștigă, vai de mine! Ne aflăm în capitalism. Și el a fost obligat să treacă de la PSD dincolo. Și mulți…
„Eu am fost coleg cu Tabără. Și în momentul când imediat după 1990, răposatul Victor Surdu-eu eram cu el la PDAR -a venit Valerică, era la PUNR, băi Eugene, hai să încercăm să… După ce a ajuns ministru, stau de vorbă cu el. Băi Valerică, trebuia făcută asta, asta, asta… „Nu pot”. „Ce nu poți, mă?” „Nu pot pentru că nu vor toți politicienii.” Sec! Nu au niciun interes. Când v-am spus că cei mai mari hoți sunt în București, eu nu v-am spus că nu-mi plac ochii dumneavoastră, pentru că este o realitate. Dacă nu se fac importuri, eu de unde iau comisioanele? Toate importurile se fac pe bani plătiți pentru clientelă. Comisioanele ne omoară agricultura. Cum e posibil să distrugi o industrie și să faci un un supermagazin? Putin nu dă voie să se aducă din afară. Nu permite magazine intracomunitare. Dar un asemenea magazin vinde 80% din produsele străinilor pe banii românului! Și tu te-ai dus și ai cumpărat produsele lor din Olanda, el le-a vândut și ți-a luat ție banii din buzunar și i-a dus afară. Nuimeni nu vede treaba asta?”
- Ce viitor au crescătorii de vaci cu lapte?
- Sumbru. Nu va fi o catastrofă totuși dacă se va ridica apoi cota de lapte, mai ales că politicienii noștri au foarte mare interes să reducă efectivele românilor. Acum se importă deja lapte în prostie.
- Ce anume ar putea contracara acest curent nociv pentru agricultura României?
- Forme de sprijin pentru producătorii de plusvaloare! Forme de susținere numai pentru plătitorii de taxe și impozite, numai în funcție de performanță. Sec! Abia atunci vom stimula o concurență reală. În rest, vorbe…
Era zootehnistul Daniel Constantin ministru și nu are ce face și dă ochii cu Eugen Popa la târgul Indagra de la București. „Domnule ministru, mai suportați-mă două minute și apoi vă promit că nu mai vorbesc. Am rugămintea, cât veți mai fi ministru, întoarceți-vă cu fața către agricultura României!” Cineva l-a tras de mână și a plecat. Și nu a mai intrat să vadă animalele că doar pentru asta venise. Când a ieșit, s-a adunat lumea. Oamenii ziceau: Bine i-ați mai spus. Trebuia să știe odată! Când a ieșit, i-a reproșat lui Tamaș: Dacă știai că sunt ăștia aici, de ce m-ai băgat în gura lor? Domnule ministru, ei sunt necăjiți că ați trecut cu primul ministru Victor Ponta pe-aici și el nu a vrut să intre pe la standurile lor. Pute! Iar fermierii s-au simțit foarte lezați. „Cine-i, mă, ăla care s-a luat de mine?” A motivat că presa nu-l lăsa să se deplaseze.
Fecior de… „chiabur”. Că tot vorbim de ereditate. Și în cazul lui Eugen Popa, ce iese din pisică… Acest om înalt și drept, inconfundabil cu pălăria lui de cow-boy, de care se desparte doar iarna, și prin stilul caustic, domină grupurile de fermieri la orice întrunire publică: prezintă concis problemele agriculturii, fără menajamente, indiferent ce oficial al fi de față. La Indagra, am văzut cum l-a mustrat pe Daniel Constantin fiindcă ministrul nu a reușit să-l convingă pe Victor Ponta să treacă pe la crescătorii de vaci. Măcar să vadă ce animale expuneau acești oameni. Ponta era prea ocupat.
[…] Ziaristul Viorel Patrichi: „Mai săraci cu un fermier adevărat…” […]
[…] Ziaristul Viorel Patrichi: „Mai săraci cu un fermier adevărat…” […]
[…] Ziaristul Viorel Patrichi: „Mai săraci cu un fermier adevărat…” […]