Academiei Română
Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii (CRIFST) – Divizia de Istoria Șiinței
Nota redacției. Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRIFST) este un comitet din structura Academiei Române, având ca obiectiv studierea și promovarea istoriei și filozofiei științei și tehnicii, cu accent pe contribuția României, inființat la 22 februarie 1957, la inițiativa Academicianului Traian Săvulescu, pe atunci președinte al Academiei Republicii Populare Române, după ce, la 11 aprilie 1956, Biroul Prezidiului Academiei a aprobat afilierea acesteia la Uniunea Internațională de Istoria Științei. Inițial, titulatura a fost Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei (CRIFS). La momentul constituirii, acesta avea în componență pe: Acad. Grigore Moisil, Acad. Șt. Ghica Budești, Acad. Eugen Angelescu, Prof. Simion Iagnov, m.c. al Academiei, Acad. Remus Răduleț, Acad. Mihai Ralea, Acad. Emil Pop, Acad. Iorgu Iordan. Primul președinte al Comitetului a fost Acad. Mihai Ralea.
Cu ocazia celebrării zilei de 23 Aprilie-Ziua Internaţională a Cărţii şi pentru a aduce un omagiu tuturor autorilor, vineri, pe 21 aprilie 2023 are loc în Amfiteatrul Ion Heliade Rădulescu al Bibliotecii Academiei Române cea de-a II-a Sesiune anuală de Comunicări științifice cu tema „Ziua internațională a cărții și a drepturilor de autor”, cu participarea unor personalități și reprezentanți ai intelectualității românești. Sesiunea științifică a fost organizată de către Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (DIS–CRIFST), în colaborare cu Intelligence Studies Center for Security and Applied Geopolitics (CSIS & GA).
Nota redacției. Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor sau Ziua Internațională a Cărții se sărbătorește anual pe 23 aprilie și este organizată de UNESCO în scopul promovării lecturii, publicării și a drepturilor de autor. Prima astfel de manifestare s-a desfășurat în 1995. Ziua de 23 aprilie marchează trecerea în eternitate și a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare și Miguel de Cervantes, precum și a altor scriitori: scriitorul peruan Inca Garcilaso de la Vega, poetul englez William Wordsworth, scriitorul francez Jules Barbey d’Aurevilly și poetul englez Rupert Brooke. Prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”, astfel că în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.
Lansarea revistei Studii și Comunicări (DIS Vol. XIV/2021)
Alocuțiuni
Acad. Bogdan C. Simionescu (Președinte al CRIFST al Academiei Române)
Acad. Dumitru Murariu (CRIFST)
Acad. Mihail-Viorel Bădescu (vicepreședintele DIS–CRIFST, membru al Academiei Române)
Prof. univ. dr. Daniel Condurache (președinte DIS–CRIFST, membru corespondent al Academiei Române)
Lucrarea Prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu (critic și istoric literar, redactor șef adjunt al trustului de presă cultural–educațional și de cercetare științifică în științele socio–judiciare Jurnalului Bucureștiului și Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)
Laus Libri. Laus Librorum (Laudă Cărții. Ludă Cărților)
Anul acesta, UNESCO World Book Capital, altfel spus, Capitala mondială a cărții UNESCO se află la Accra, care înseamnă în limba Ga (sau Gaga), vorbită în Republica Ghana, Furnica-Soldat. În 2020, think tank-ul Globalization and World Cities Research Network a desemnat Accra drept oraș global la nivel „Gamma −”, ceea ce indică un nivel în creștere privind influența și conexiunile internaționale („The World According to GaWC 2020″. GaWC–Research Network. Globalization and World Cities. Archived from the original on 24 August 2020).
În niciun caz, n-aș fi putut inaugura modesta mea Laudă a Cărții, fără ca prima piatră a acestei Rostiri să nu fie extrasă din Cartea cărților în numele căreia – de peste două milenii– oamenii își caută identitatea și își acceptă destinul. Laus libri este, așadar, în primul rând, Laus Byblī, adică Lauda Bibliei, cuvânt cu etimon greco-latin, Biblios, care înseamnă Carte. Astfel, în Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, Capitolul 10 [10:1, 2], se spune: „1. Şi am văzut alt înger puternic, pogorându-se din cer, învăluit într-un nor şi pe capul lui era curcubeul, iar faţa lui strălucea ca soarele şi picioarele lui erau ca nişte stâlpi de foc, 2. Şi în mână avea o carte mică, deschisă”.
Rețin din aceste paragrafe descriptive, câteva elemente, care confirmă originea divină, angelică, cosmică, desigur legendară, a cel puțin acestei prime cărți misterioase. O carte primordială! Pe scurt, un înger puternic ține în mână o carte mică, deschisă, nu închisă și pecetluită, prin care se afirmă subtil că divinitatea acceptă comunicarea cu omul și nu-i mai interzice cunoașterea. Așadar, viziunea apocaliptică a sfântului Ioan Teologul ne asigură că, deocamdată, numai Cartea este canalul de comunicare și comuniune între divin și uman sau, cel puțin, în orice caz, are o origine transmundană. Este un har ce i se dă „acum” omului adamic care, înaintea omului hristic, și-a jertfit veșnicia și, supus ispitei cunoașterii, a renunțat la Eden. Am regăsit această tălmăcire, ascunsă într-o propoziție metaforică, scrisă de Miron Costin în Predoslovia la De neamul moldovenilor: „Lăsat-au puternicul Dumnezeu iscusită oglindă minţii omeneşti, scrisoarea ori Cartea, dintru care, dacă va nevoi omul, céle trecute cu multe vremi le va putea şti şi oblici [adică, înţelege!]. Şi nu numai lucrurile lumii, staturile şi-ncepăturile ţărilor lumii, ci şi singură lumea, ceriul şi pământul, că sunt zidite după cuvântul lui Dumnezeu celui putérnic. Din Scripturi ştim şi din Scripturi avem şi sfânta credinţă a noastră creştinească şi mântuirea noastră cu pogorârea Fiului lui Dumnezeu şi împeliţarea cuvântului lui [adică, întruparea] cel mai dinainte de véci în firea omenească (dinafară de păcat). Scriptura ne deschide mintea, de ajungem cu credinţa pre Dumnezeu, duhul cel nevăzut şi necuprins şi neajuns de firea noastră […].”
După acest ocol prin Predoslovia costiniană, revin la finalul scenei apocaliptice, când are loc un eveniment cultural extraordinar: lui Ioan Teologul, Vocea divină îi cere să mănânce o carte, cartea misterioasă, despre care nimeni nu știe nimic, dar care îl va inspira pe Ioan în proorocirile sale. Pare a fi un ritual simbolic, similar cu euharistia sau împărtășania, dar care este posibil să se fi desacralizat, pentru a supraviețui în limba română, într-o expresie binecunoscută, în formă imperativă, mai ales: „pune mâna pe carte! Să mănânci cartea!”. Mircea Eliade observase un fenomen asemănător prin anii 50, când urma să publice Le Sacré et le Profane: „„Le caractère „profane” d’un comportement auparavant „sacré” ne présuppose pas une sollution de continuité: le „profane” n’est qu’une nouvelle manifestation de la même structure constitutive de l’homme qui auparavant, se manifestait par des expressions „sacrées””. (Mircea Eliade, Le Sacré et le Profane, Paris, Gallimard, 1965, pp. 12-13; – caracterul profan al unui comportament înainte sacru nu presupune o ruptură; profanul nu este decât o nouă manifestare a aceleiaşi structuri constitutive a omului, care se manifesta în trecut prin expresii sacre, Mircea Eliade, Sacrul şi profanul, Bucureşti, Humanitas. Traducere Brânduşa Prelipceanu.Ediţia a III-a, p. 8)
Dar să recitim împreună aceste anti-memorii, avant la lettre, ale lui Ioan de Patmos sau de Batnaz. „8. Iar glasul din cer, pe care-l auzisem, iarăşi a vorbit cu mine, zicând: Mergi de ia cartea cea deschisă din mâna îngerului, care stă pe mare şi pe pământ. 9. Şi m-am dus la înger şi i-am zis să-mi dea cartea. Şi mi-a răspuns: Ia-o şi mănânc-o şi va amărî pântecele tău, dar în gura ta va fi dulce ca mierea. 10. Atunci am luat cartea din mâna îngerului şi am mâncat-o; şi era în gura mea dulce ca mierea, dar, după ce-am mâncat-o pântecele meu s-a amărât. 11. Şi apoi mi-a zis: Tu trebuie să prooroceşti, încă o dată, la popoare şi la neamuri şi la limbi şi la mulţi împăraţi”.
Istoria Cărții este, putem presupune, aşadar, istoria celor care au mâncat Cartea după modelul ioanic, conștienți de misiunea lor istorică și spirituală. Același Miron Costin, care încă nu știa că va cădea victimă a invidiei și prostiei voievodale, notează: „Eu voi da seamă de ale mele câte scriu”. Lauda cărții înseamnă lauda scriitorilor, a creatorilor, dar și a cititorului, la care Miron Costin se gândește, surprinzător, din perspectiva unei conștiințe etnice. Conștiința neamului nostru latin: „Puternicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitorule, să-ți dăruiască după aceste cumplite vremi anilor noștri, cândva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vreme și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu este altă și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților”.
Din această modestă Laus libri. Laus librorum, nu vor lipsi, pentru că nu voi putea să uit, spiritul și cărțile Școlii Ardelene! Acest memento va fi rescris cu entuziasmul şi geniul lui Sextil Pușcariu: „Petru Maior, Gheorghe Șincai, Samuil Micu Clain și tovarășii lor au săvârșit minunea resurecţiunii poporului român și au imprimat direcția în care avea să se dezvolte spiritul public în tot cursul deceniilor următoare. Ei spuneau, în definitiv, același lucru pe care-l mai spuseseră odată, cu un veac mai nainte, cronicarii. Dar îl prezentau altfel, îl propovăduiau cu puterea sufletului lor convins că spun un lucru important, și-l descopereau unor ascultători capabili să simtă fiorii mândriei naţionale la singura rostire a cuvântului Traian”. (Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche. Tiparul și editura Krafft & Drotleff s. a. Sibiu, 1936. Editia a III-a. p.2).
„…S’au ridicat bărbați cu vederi largi ca Mihail Kogălniceanu și cu simț […] pentru frumos ca Alecsandri, pentru ca să ne scape din niște curente devenite primejdioase; cel dintâi accentuând, în cursul său de Istorie națională, că a fi Român este tot atât de mult un titlu de glorie ca și a se trage delà Romani, și legând, prin revistele sale și prin publicarea letopisețelor, aspirațiile noastre pentru viitor de trecutul nostru eroic […]. Când, pe terenul pregătit de generația delà 1840, s’a săvârșit Epoca Unirii celor două principate, și când, mai târziu, s’a sfințit cu sângele eroilor delà Plevna independența României, când influența binefăcătoare a poeziei și a limbii populare a dat scrisului literaților noștri caracterul specific românesc, când în locul romantismului, ce stăpânea deopotrivă pe literații și pe erudiții generației trecute, urmă un spirit științific, preocupat de observarea realității și de descoperirea adevărului neînfrumusețat, când critica „Junimei“ de la Iași combătea cu izbândă fraza fără miez și declamația cu care se cucereau masele, când, în sfârșit, în literatura noastră apăru geniul lui Eminescu,—atunci s’a stabilit începutul epocii moderne în istoria noastră culturală și în literatura română: o epocă, a cărei caracteristică e maturitatea gândirii și ai cărei scriitori sunt cu mult superiori înaintașilor lor, ca artiști” (Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche. Tiparul și editura Krafft & Drotleff s. a. Sibiu, 1936. Editia a III-a. p.3).
Cel ce elogiază Cartea trebuie să se oprească neapărat și să se încline la curțile și pridvoarele acestor voievozi ai cuvântului mândru și mântuitor. Dezrobitor! „Strămoșii noștri luau pana în mână, ascultând de aceleași șoapte lăuntrice ca și noi”. Scriitorii, de la începuturi până astăzi, „reprezintă zalele aceluiași lanț, încheiate în chip firesc una ’ntr’alta: cel ce caută să ridice veriga cea mai strălucitoare prin noutatea ei, va auzi zuruind întregul lanț al înaintașilor. Apropiindu-ne cu pricepere de scriitorii veacurilor trecute, căutând să pătrundem în felul lor de a fi, dându-ne silința să-i înțelegem în firea și în munca lor, nu vom face numai un act de pietate, ci vom câștiga înțelegerea pentru dezvoltarea treptată a culturii noastre, vom învăța să stimăm și să iubim pe cei ce, în mijlocul celor mai sângeroase lupte pentru conservarea noastră etnică, au dat dovadă că suntem un neam cu nepotolită sete de cultură și cu cele mai strălucite aptitudini intelectuale” (Sextil Pușcariu, Istoria literaturii române. Epoca veche. Tiparul și editura Krafft & Drotleff s. a. Sibiu, 1936. Editia a III-a. p.5).
Așa gândea și scria Sextil Pușcariu despre Cărțile, cultura și destinul românesc, în pragul anilor 30. De atunci a trecut aproape un secol de vitregii, care ne-au împiedicat să ocupăm locul cuvenit, cu adevărat. Astăzi, din fericire obiectivele sunt clar definite, la nivel comunitar, unional și global; idealurile înaintașilor, însă, au fost arhivate. Undeva, în structurile de adâncime ale identității noastre, plăcile tectonice continuă să se confrunte. Desigur, este doar o ipoteză metaforică!
Narcis-Stelian Zărnescu (Assistant Chief Editor JB-Cultură, prof. dr., critic şi istoric literar, traducător, redactor șef al Revistei „Academica” al Academiei Române, secretar știinfic al Academiei Oamenilor de Știință din România, secția Secția X–Filosofie, Teologie și Psihologie, membru, al Uniunii Scriitorilor din România–USR și al Uniunii Ziariștilor profesioniști din România-UZPR)
Nota recației (Thomas Csinta). Probabil că este doar o simplă coincidență și faptul că pe 23 aprilie este și ziua mea de naștere (ca de altfel, multe altele din viața mea), motiv pentru care scriu căți, iubesc cărțile și sunt un bibliofil înnăscut. Ironia sorții face că de Ziua „Cărții” (deși am scris cca 40 de volume de talie „umană”-între 150-600 de pagini și 17 de talie „inumană”-între 2.500-3.500 de pagini), de Ziua „Bibliotecarului” (am peste 10.000 de volume în bibliotecile mele personale), dar mai ales, de Ziua „Dreptului de autor”, am avut foarte puțin parte de „dreptul de autor”. Poate că nimic nu este întâmplător!
Notă. Ziua de 23 aprile este și ziua
- Forțelor terestre
- Națională a Angliei–parte a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (Ziua Sfântului Gheorghe)
- Presei Militare Române
- Ziua feroviarilor
Articole asociate
23 Aprilie – Ziua Internaţională a Cărţii, la Academia Română
„Dialoguri Academice” – O nouă emisiune de televiziune pe TVR Cultural dedicată Academiei Române
Nota redacției
Parteneriat Jurnalul Bucureştiului
Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida 
