Ziua de 9 MAI 1877 – Declarația de Independență a României (9 – 10 Mai 1877). Ziua Europei – „Declarația Schuman” (Journée de l’Europe – „Déclaration Schuman”)

Afirmarea în planul politicii externe a Principatelor Unite ale Moldovei și Țărilor Române a depins de tratate și convenții internaționale. Prin Tratatul de la Paris din 1856 care înlocuia protectoratul rus cu garanția comună a marilor puteri (Regatul Unit al Mării Britanii și Irlandei, Al doilea Imperiu Francez, Regatul Sardinei, Imperiul Austriac, Prusia) și a Imperiului Otoman se acordă posibilitatea celor două principate aflate sub suzeranitatea acestuia din urmă să între pe calea reformelor aduse de principele Alexandru Ioan Cuza și continuate ulterior de Carol l. 

Sub Carol l se promulgă în luna iunie 1866 Constituția țării în care stabilește că Principatele Unite să se numească România fără a fi menționată dependența față de Imperiul Otoman. Perioadă cuprinsă între 1866-1876 a fost folosită de guvernele conservatoare și liberale care se succedau la conducerea țării pentru încheierea de alianțe cu popoarele balcanice subjugate de turci Se configura o nouă hartă a Europei. România pe plan economic întâmpina greutăți în dezvoltarea sa datorită lipsei capitalului necesar dar și a inexistentei unui sistem vamal pentru a o apăra de concurența produselor străine .În aceste sens se poate menționa Convenția comercială impusă de Austria și Ungaria în 1875 care a contribuit la întărirea autonomiei vamale dar prin care se acordau înlesniri la import produselor venite din aceste țări. Interesele politice diferite ale marile puteri europene care toate convergeau spre influența economică în Balcani se grupau în jurul Chestiunii Europene cu privire la existența Imperiului Otoman.

Astfel Rusia era direct interesată de controlul la gurile Dunării și de accesul în Marea Mediterana pentru flota sa civilă și militară cât și de dominarea Basarabiei. Austria se temea de mișcările naționale ale minorităților și era interesată de integritatea Imperiului Otoman. Franța se opunea intereselor Rusiei iar Regatul Unit dorea restrângerea influentei Rusiei în Europa. Din punct de vedere al creştinătăţii Rusia era susținătoarea ortodoxiei fiind cea mai mare ţară ortodoxă. Izbucnirea revoltelor (răscoalei) din Herțegovina în 1875 urmate de cele din Bosnia şi Bulgaria aduceau un nou prilej de instabilitate. „Nota Andrassy” (numită astfel după numele diplomatului austro-ungar Julius Andrassy-Count Gyula Andrássy de Csíkszentkirály et Krasznahorka) chema la evitarea unui conflict generalizat în sud-estul Europei și îl sugera sultanului să instituie o serie de reforme, printre care și garantarea libertății religioase a creștinilor. În scurt timp pe scaunul Imperiului Otoman s-au succedat trei sultani datorită instabilității interne a imperiului ultimul fiind Abdul Hamid al doilea care a contribuit la reprimarea insurgenților. Acest aspect a influențat decizia Rusia de a interveni ca apărătoare a creştinătăţii, ea dorind și redobândirea drepturilor pierdute prin tratatul de la Paris din 1856.

Pregătirile pentru declanșarea războiului au început în 29 septembrie 1876 cu întrevederea de la Livadia unde România și-a dat acordul ca Rusia să treacă trupele sale armate pe teritoriul românesc cu respectarea integrității și neamestecului în treburile interne ale României. Înțelegerea de la Livadia a fost parafată la București în 4 aprilie 1877. Acest acord reprezenta un risc asumat de către România prin renunțarea la sprijinul puterilor garante semnatare ale tratatului de la Paris din 1856 jucând totul pe acordul doar cu Rusia. Sprijinul solicitat de Rusia evidenția prudența acesteia în a preîntâmpină declanșarea unui război general în Balcani. Pentru România care solicitase în prealabil pe cale paşnică recunoaşterea independenţei sale în toamnă primăvară 1876-1877 la Conferința marilor puteri de la Constantinopol („Conferința din Șantierul Naval”), unde a primit răspuns negativ în timp ce în noua constituie a Imperiului Otoman se regăsea ca regiune privilegiată era o singură soluţie de a obţine Independenţa: pe câmpul de luptă. La data de 21 aprilie Turcia bombardează orașul Brăila. În 26 aprilie România răspunde atacând fortăreața Vidin.

Guvernul României recunoaște în 29 aprilie starea de război şi întreruperea relaților cu Turcia. Suma de 914000 care reprezenta tributul către înalta poartă a fost transferată ministerului de război. În dată de 9 mai Mihail Kogălniceanu interpelat în parlament a declarat festiv independența României spunând: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare (…), suntem o națiune liberă și independentă. Pe 10 mai prin semnarea de către Domnitorul Carol l a actului de declarare a independenței, acesta căpăta putere de lege. Pe plan european Franța a primit cu rezerva acest act în timp ce Turcia și Regatul Unit au primit cu ostilitate declararea războiului. Războiul a fost puternic susținut de întreaga populație moral dar și cu contribuții bănești și materiale. Pe front faptele de vitejie au fost unanim recunoscute ca merite deosebite ale tinerei și bravei armate române. Marele Duce Nicolae a solicitat expres în urma respingerii de către turcii a două atacuri ruse intrarea armatei romane în Război. Solicitarea a fost făcută telegrafic în dată de 19 iulie 1877 (…). Turcii, adunând cele mai mari trupe la Plevna, ne zdrobesc. Rog să faci fuziunea, demonstraţiunea şi, dacă se poate, să treci Dunărea cu armata după cum dorești”.

Dialogul purtat între cele două părți asociate a stabilit ca trupele ruse și române din zona Plevnei să fie plasate sub comanda domnitorului Carol I, secondat de generalul rus Zotov şi de generalul român Al. Cernat. Armata romană și-a adus din plin contribuția reușind să cucerească cu grele pierderi estimate la 10.000 de oameni reduta Grivita1 şi 2 de la Plevna. Pe parcursul a șase luni grele de luptă armată romană cu un efectiv de 50.000 soldați a contribuit alături de armata rusă care avea un efectiv de 250.000 soldați la cucerirea redutelor Rahova, Vidin. Smârdan.

După terminarea războiului, independența trebuia recunoscută. La tratatul de la San Ștefano reprezentatul României colonelul Arion nu a fost primit Rusia asumându-și responsabilitatea reprezentării și pentru România cu scopul de a obține ieșire la Gurile Dunării. Tensiunea dintre cele două țări s-a agravat ducând spre conflict armat. Au intervenit celelalte puteri și au organizat Congresul de pace din iunie- iulie 1878 de la Berlin unde reprezentanții României respectiv Brătianu și Kogălniceanu au fost acceptați la audieri dar nu sunt și ascultați.România primește Independența și unirea Dobrogei, dar cedează Rusiei județele Cahul, Bolgrad şi Ismail din sudul Basarabiei. Recunoașterea independenței a fost condiționată de modificarea articolului 7 din constituție cu referire la obținerea cetățeniei de către cetățenii altor etnii stabiliți în România.

Moldova avea un număr mare de cetățeni de diferite etnii pentru care se solicita acest drept. Ca soluție s-a acceptat modificarea acordării cetățeniei după un stagiu de zece ani și pe baza unei cereri personale. Au fost prevăzute și excepții pentru persoanele care aveau merite deosebite în artă cultură sau erau veterani ai războiului de independență. Primele state care au recunoscut independența au fost Austro-Ungaria urmate de Rusia și Germania în februarie 1880. Germania a condiționat recunoșterea de promulgarea legii de răscumpărare a căilor ferate construite de societatea Strousberg, pentru a satisface cerințele bancherilor germani. Ulterior și celelalte puterii europene au recunoscut Independența României. Impactul cucerii Independentei a deschis calea marilor transformări și a culminat cu realizarea României Mari la 1 decembrie 1918.

Ovidiu-Cristian Dinică poet, scriitor și fotograf, membru al UZPR (n. 1963, absolvent al Facultății de Studii Economice din Craiova în 1987, debut în 1977 în revista „Cutezătorii”, sub girul lui Ovidiu Zotta; în 1983 în volumul „Andra”, Mihai Stoian i-a publicat prima poezie. Volume de autor: „Roșu Alternativ”, 2012; „Amintirile toamnei”, 2014;  „Vitrina cu Vise”, 2018; „Nevoia de a fi Blând”, 2019) cofondator al ziarului Clipa Literară, al Revistei Mirajul Oltului și al cenaclului cu același nume.

Notă. Ziua de 9 mai este considerată și „Ziua Europei” pe întregul teritoriu al Uniunii Europene, pentru că ea comemorează declarația lui Robert Schuman care marchează începutul construcției comunității. Evenimente sunt organizate în toată Europa. Școlile și instituțiile de învățământ europene sunt invitate să sărbătorească această zi. Pe 9 mai 1950, Robert Schuman și-a prezentat propunerea sa referitoare la o organizație a Europei: „declarația Schuman” considerată certificatul de naștere al Uniunii Europene. Într-adevăr, Jean Monnet și Robert Schuman au lansat un apel pentru punerea în comun a producției franceze și germane de cărbune și oțel sub o autoritate internațională în timpul unei declarații istorice la Salonul de l’Horloge du Quai d’Orsay. Această declarație a dus la semnarea, de către 6 state europene Franța, Germania, Italia și  Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg),  a Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951. Împreună, au înființat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO)/European Coal and Steel Community (ECSC), prima dintre instituțiile europene care va da naștere a ceea ce numim astăzi Uniunea Europeană. În fiecare an, Ziua Europei este o oportunitate pentru activități și festivități care aduc Europa mai aproape de cetățenii săi, iar popoarele ei unul de celălalt.

Declaraţia rostită la 9 mai 1950 de Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, a rămas înscrisă în istoria construcţiei europene drept „declaraţia Schuman”. Textul prevedea crearea unei Comunităţi a cărbunelui şi oţelului, ai cărei membri urmau să-şi gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţată de Franţa, Germania, Italia și Benelux a fost prima dintr-o serie de instituţii europene supranaţionale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.

Citate din Declaraţia Schuman

Nota redacției

DIS (Divizia de Istoria Științei) a CRIFST (Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii) al Academiei Române – Informația și nevoia de gestionare a resurselor informaționale (Information and the need to manage information resources)

Prezentarea (recenzia) cărții „Analiza geopolitică și securitară a Orientului Mijlociu. Studiu științific.” – autor Alba Iulia Catrinel Popescu (prof. dr. Narcis Zărnescu, critic și istoric literar, membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului, redactor șef al Revistei „Academica” și redactor șef adj. al revistelor „Cunoașterea științifică”, „Intelligence Info”, „Studii și Comunicări” și „Noesis” ale CRIFST al Academiei Române, membru al Academiei Germano – Române și al Academiei Oamenilor de Știință din Româmia, Cavaler al Ordinului „Palmes Académiques” din Franța)

„Etică și Intelligence” – lucrare prezentată la Sesiunea Anuală a Academiei Germano – Române din Baden – Baden (Germania) de către corespondentul nostru permanent prof. dr. Narcis-Stelian Zărnescu (redactorul șef al Revistei Academiei Române „Academica”, secretar științific al Secției X – Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR – Academia Oamenilor de Știință din România), membru al Staff al Jurnalului Bucureștiului

Conferința CRIFST (Comitetul Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii) a Academiei Române. „Impactul AI, din perspectiva binomului foucaultian episteme – techne” (Prof. dr. Narcis Zărnescu, membru în Staff al Jurnalului Bucureștiului, membru titular al CRIFST, redactor șef al revistei „Academica”, redactor șef Adjunct al revistei de Sudii și comunicări și al revistei Noesis al CRIFST, secretar științific al Secției X– Filosofie, Teologie și Psihologie a AOȘR–Academia Oamenilor de Știință din România, distins cu „l’Ordre des Palmes académiques”)

„Viitorul cărții și al suporturilor de carte” la CRIFST (Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii) – DIS (Divizia de Istoria Științei) de Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de autori

Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 2). Corespondență de la Maria Bumbaru președinta ANDR (Asociația Națională a Detectivilor din România)

Scurtă incursiune în Istoria detectivismului (Partea 1). Corespondență de la Maria Bumbaru președinta ANDR (Asociația Națională a Detectivilor din România)

„Din viața investigatorilor privați (Privat investigator – Pi/∏/π)– mituri și realități”. Interviu cu D-na Maria Bumbaru președinta ADNR (Asociația Naționlă a Detectivilor din România). Partea 2 (Activitatea și „costul” real al unui ∏)

Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră, Ne…

Direcția și Redacția Jurnalul Bucureştiului

Thomas Csinta, Chief Editor

Parteneriat Jurnalul Bucureştiului

Lucrări științifice ale autorului publicate sub egida CUFR București–Jurnalul Bucureştiului