Dicționarele ne învață că a dezbate înseamnă a face o analiză amănunțită, o discuție largă (de obicei în cadrul unei adunări cu caracter oficial, asupra unei probleme de interes obștesc.
Dezbaterea este deci, o discuție, un act de comunicare în care două sau mai multe persoane se gândesc la unul sau mai multe subiecte și își expun ideile, își apără opiniile și interesele. Pe măsură ce argumentele prezentate de cineva cresc în cantitate și coerență, persoana devine mai credibilă. Există dezbateri cu moderatori si dezbateri fara moderatori. Când este moderată, persoana, moderatorul, este o persoană calificată, poziționată neutru față de cei pe care îi moderează (îndrumă discuția politică). El este ca un arbitru al unui meci.
Sir Karl Raimund Popper (1902-1994) – filozoful englez de origine austriacă, considerat unul din cei mai mari filozofi ai științei din secolul al XX-lea, fondator al raționalismului critic împotriva determinismului istoric – s-a opus oricărei forme de scepticism, convenționalism și relativism în știință, dar și în activitatea umană în general, a susținut ideea unei societăți deschise, fiind un adversar implacabil al totalitarismului sub orice formă. El a fost cel care a dat definiția clasică a Dezbaterii, menținută ca utilă și în zilele noastre, ea bazându-se pe o confruntare a două opinii argumentate asupra unei probleme controversată: „afirmativ” și „negativ”.
Echipa afirmativă oferă argumente în sprijinul propunerii, iar poziția negativă îi contrazice argumentele. Ambele echipe sunt de așteptat să contrazică argumentele celuilalt, conducând la un schimb de idei din investigația neutră, pe care fiecare grup a făcut-o înainte de dezbatere. În plus, ambele părți au un anumit timp pe care îl pot solicita pe parcursul dezbaterii pentru a-și pregăti strategia echipei și a coordona argumentele sau refutările. Dezbaterea electorală se integrează și ea în acest gen de dezbateri, și este importantă, este o regulă a democrației, de care trebuie ținut seama. Excepțiile sunt rare, bine motivate, și nu vreau să le amintesc.
Aseară – 29 septembrie 2020 – am vizionat o importantă dezbatere între Președintele Americii, reprezentant al partidului republican, și reprezentantul partidului democrat care a apărut oferind publicului pumnii săi strânși. Printre semnificații, este și aceea că pumnii strânși denotă „gândirea grea pentru cineva care are nevoie de ajutor mental”. Dar trecem peste această semnificație, poate să fi avut și alta. Oricum a sunat: „ține-ți-mi pumnii că am nevoie”.
Printre funcțiile și virtuțile unei dezbateri este și aceea de prevenire a parțialității cognitive. Or, senzația pe care am avut-o aseară, a fost aceea că dezbaterea a fost de doi contra unul, programată a se încheia cu scorul de 2-1. O confruntare dublă a Președintelui cu adversarul său real și cu rivalul său, moderatorul, care nu a reușit să mențină niciun control asupra dezbaterii. Cunoscutul, versatul moderator nu s-a mulțumit cu răspunsurile date de Președinte, a forțat nota spre a-și dovedi inteligența, dibăcia, lucru care nu știu dacă îi este permis unui moderator.
Zâmbetele și râsul ironic de supremație al reprezentantului partidului democrat a fost cel moștenit de la fosta candidată a alegerilor precedente. Sigur că au fost jigniri. Nici nu se putea altfel. Democratul a trecut de la zâmbet la o stare nervoasă care l-a determinat să jignească Președintele țării într-un mod extrem de necuviincios. Apoi, trebuia răsplătită o afirmație, cu aceeași monedă. Totuși, Președintele nu a intrat în acest joc, a taxat ceea ce trebuia taxat într-un alt mod.
Adevăratul câștigător, în viziunea electoratului american a fost Președintele care, cu seriozitate și cu date exacte a combătut provocările adversarului, dovedind și de data aceasta a fi un conducător puternic. Primul pierzător a fost chiar moderatorul, alături de subtil protejatul său – reprezentantul partidului democrat.
Americanii, cei care l-au votat drept câştigător pe Președintele lor, nu au făcut-o numai pentru că au nevoie de un preşedinte puternic, activ, ci și pentru că și-au dat seama de viziunea lui, de puternica lui grijă și dragoste pentru țară.
La capcanele întinse ale moderatorului, Președintele a știut să răspundă sincer și direct. Unul dintre răspunsuri pe care l-am reținut a fost: „ … fiindcă au învățat pe oameni să ne urască țara și nu voi face asta. Nu voi permite să se întâmple asta.” A fost declarația unui conducător bun, drept, cinstit, sincer și cu Credință în Dumnezeu. Așa este, nimic nu se clădește prin dezbinare și ură, ci prin înțelegere, empatie și dragoste.
Orice oprire din mersul care urcă ne costă, dovadă este această pandemie nenorocită care ne-a afectat. Spunea cineva: „Există întotdeauna o întâmplare în viața noastră care este responsabilă de faptul că am încetat să mai progresăm”. Și când vedem toate eforturile făcute pentru redresare, să mai punem și „bețe în roate” cum spune un proverb românesc? Să mai și distrugem ceea ce am realizat? Sau să permitem altora să distrugă?
Corespondență de la Vavila Popovici din SUA (Carolina de Nord)
Vavila Popovici – Interviu cu George Stroia (În dialog cu inima)
„De ce scriu?/Scriu pentru că sunt încă vie,/pentru că scrisul este al celor vii,/ pentru că miracolul creației/sălășluiește încă în sufletul meu./Scriu pentru că iubesc viața/și-ți mărturisesc că uneori mi-e teamă/ de bătaia de aripă a păsării în agonie… /În acele clipe m-arunc asupra unei coli de hârtie,/ca-ntr-o mare cu valuri iubitoare/m-arunc …”
Articolele autoarei Vavila Popovici în Jurnalul Bucureştiului
[…] respect”, ,,Lipsa de înțelepciune”, Pierderea răbdării, Lupta pentru dreptate și adevăr, Dezbaterea, ,,Maleabilitate, duplicitate, fermitate”, ,,Iubirea cuprinde și gândul veșniciei”, ,,Lipsa […]