Acasă Sport Actualitatea sportivă internațională. Fotbal și Tenis (Corespondență de la Grid Modorcea, scriitor,...

Actualitatea sportivă internațională. Fotbal și Tenis (Corespondență de la Grid Modorcea, scriitor, Dr. în Arte)

Fotbalul. Regele învinge pandemia

Cine poate fi regele? Evident, fotbalul. În condițiile impuse de restricțiile pandemice, regele s-a dezlănțuit. Parcă nu a ținut seama de nimic, de nici o restricție. Organizatorii Champions League au dovedit o mare inspirație când au programat în Portugalia sferturile de finală într-o singură manșă, ca și semifinalele, apoi finala. Au fost meciuri de neuitat. Spectaculoase, mult mai spectaculoase decât partidele desfășurate cu spectatori. Fotbaliștii nici n-au ținut seama că tribunele sunt goale sau cu câțiva spectatori risipiți prin ele. Ei au dovedit ce înseamnă a fi profesionist. Angajament total, condiție fizică superioară, fotbal de calitate. Eliminarea Barcelonei de către Bayern cu 8-2 este istorică, dar meciul meciurilor a fost eliminarea lui Mancester City de către Lyon, o echipă care era outsider, dar care s-a dovedit senzațională. Să nu uităm că în optimi ea a eliminat-o pe Juventus.

O mare surpriză cu panterele ei negre, una și una, de o rară frumusețe atletică. După 1-0 pentru Lyon, meciul s-a jucat numai la o singură poartă, cea a francezilor, dovadă și statistica posesiei mingii, 72 – 28 în favoarea englezilor. Care au presat în valuri, având multe ocazii, dar portatul și apărarea franceză s-au mișcat ca o armonică. Iar când De Bruyne a egalat, se credea că francezii vor ceda. Dar două schimbări inspirate, l-au adus pe Dembele pe teren, care, țâșnind ca o panteră pe contraatac, a înscris două goluri de senzație.
O echipă surprinzătoare, de o mare mobilitate și rafinament tehnic, în care se arată că Franța, cu coloniile ei, are mereu resurse nebănuite, dovadă că și Saint-Germain și Lyon au făcut meciuri senzaționale în semifinale, cu Leipzig și respectiv Bayern.
Surpriza neplăcută a fost Leipzig, dominată de SGP la toate capitolele. SGP a dominat copios și a înscris trei goluri, dar nu ne-am dat seama de valoare ei, fiindcă Leipzig a fost ca o echipă de antrenament, nu i-a pus probleme. SPG este alcătuită numai din supervedete și fiecare voia să-și facă numărul. După cum se știe, cei mai bine plătiți din campionatul francez sunt cei de la SGP și sunt în top în numar de 11, iar brazilianul Neymar încasează peste 3 milioane euro pe lună!

E urmat de alt brazilian, Thiago Silva și de francezul de culoare Mbapee. Vedete mai sunt argentineanul Di Maria, italianul Verratti, costaricanul Navas, alt brazilian Marquinhos și alții. O adevarată echipă internațională. Ei pasează mult în apărare, de unde li se aruncă vedetelor mingi lungi, iar acestea se cam distrează, cum face, de regulă, Neymar, care în afară de creasta de cocoș și de barbă, nu ne-a arătat prea multe, decât că este un atlet al căzăturilor. Aproape la fiecare contact cu adversarul, ajungea pe jos. Sigur, acest lucru face parte din stilul echipei, fiindcă prin căderile lui Neymar, se obțin și lovituri libere, din care se poate da gol.
Un meci la discreția vedetelor SGP, fără adversar, deși și nemții au câteva vedete internaționale, ca danezul Poulsen, spaniolul Olmo și mai mulți francezi.

Cu totul altceva a fost meciul Bayern – Lyon. Deși s-a terminat cu 3-0 pentru nemți, francezii le-au pus mari probleme. Primele 15 minute au fost un show al francezilor, cu trei ocazii cât roata carului. Ratările incredibile s-au răzbunat, adică la primul contraatac al germanilor, Serge Gnabry, într-un slalom personal, a înscris imparabil din afara careului. Din acest moment, Bayern a devenit altă echipă. De fapt, Lyon nu mai juca cu o echipă, ci cu o armată. De o disciplină tactică incredibilă, germanii au controlat partida și nu le-au mai permis francezilor să-și facă subtilul lor joc de pase și infiltrări. Nici Dembele și nici ceilalți jucători proaspeți introduși spre final, nu au mai putut face nimic. Este cert că antrenorul Hans Flick a studiat bine și meciul francezilor cu Mancester. Așa că a aplicat ceva ce nu se mai vede în fotbalul modern, un marcaj om la om. Și acolo unde era mingea, se aflau trei jucători germani. Presingul a fost secretul victoriei. Nu se poate imagina luptători mai grozavi, care, indiferent de post, luptă continuu pe tot terenul. Au luptat imens pentru victoria lor, iar la sfârșit francezii se mirau că s-a teminat un meci în care ei au strălucit, dar au ratat imens!
Așa cum s-a întâmplat și în finala Europa League dintre Sevilla și Inter Milan, disputată acerb, pe viață și pe moarte, dar au învins spaniolii cu 3-2, iar la sfârșit credeam că antrenorul lui Inter, Conte, moare, fiindcă tot meciul el a vociferat, a primit și un cartonaș galben, a menținut o tensiune de nedescris. A fost un meci nervos, în care tehnicii și rapizii jucători spanioli au fentat jucători de calibru, buldozere de tip Lukaku.
Dar meciul nu a fost frumos, fiindcă a fost presărat la fiecare contact cu faulturi. La acest nivel sigur că miza este maximă și învinge echipa mai lucidă. Așa s-a întâmplat și în finala mare.

Bayern nu este Saint-Germain, la ei vedeta este colectivă, este echipa. Pe când la francezi, fiecare jucător este o echipă. Da, dar nu când întâlnește o mașină ca Bayern. Și finala a demonstrat acest lucru.
Ziceam, după meciul cu Lyon, că numai fantezia poate învinge o cetate inexpugnabilă.
Însă mașina de cosit fantezia și-a făcut datoria și nu le-a dat francezilor nici o șansă. Dacă fotbalul ajunge o mașină de cosit fantezia, cum a demonstrat Bayern, acest sport riscă să nu mai fie rege. Un jucător plin de fantezie ca Neymar a fost numai pe jos, parcă era la cules de floricele. Lunganul de Muller nu a făcut decât l-a cosit. A devenit cotonogarul nr. 1 pe lista de ucigași ai fanteziei. Bayern a câștigat cu un gol norocos, dar în rest nu a avut nici o fază ca lumea, numai presing și iar presing, cu toată echipa. Înaintașii erau mereu pe post de hăitași. Unde era mingea, erau cel puțin trei jucători germani, cum s-a văzut și în meciul cu Lyon. Antrenorul francez era, deci, avertizat, ne așteptam să găsească o soluție, dar nu a găsit. Nici fanteziștii înaintași nu au găsit. Presa franceză i-a taxat cu nota 3! Iar întregul meci cu nota 6. Cea mai mare notă (8) a obținut-o Manuel Neuer, bătrânul portar al Germaniei, un fenomen.

Nemții au dovedit că sunt ogari, nu fotbaliști. Numai presing și proteste la arbitraj. Au omorât spectacolul. Vedetele franceze nici nu s-au văzut. Doar Di Maria a dat două pase de gol excelente pe care le-a ratat Mbapee, ce poate fi considerat groparul echipei sale, dacă socotim că la o finală a campionilor așa ceva nu se ratează. Marile ocazii se răzbună. Oricum, nemții au făcut să nu se mai întâlnească cu nici o ocazie și să adune și el floricele pe câmpii! Contactul cu gazonul a fost jocul spectaculos al francezilor. Am admirat zeci de tumbe ale lui Neymar. În rest, ogarul nu a lăsat nici un culoar de atac, mașina a cosit tot. Nemții au câștigat cupa zdrobind cu mașina lor cele mai frumoase echipe, cele mai pline de fantezie, latine, desigur, modele pentru fotbalul mondial, Barcelona, Lyon, Saint-Germain. Unui fotbal-spectacol, deschis, i-au opus un fotbal închis, cu marcaj sufocant. Dar până la urmă e bine că există două stiluri clare. Poate viitorul ne oferă o sinteză a lor. De aici apare competiția și câștigă Regele.

Acest final de Champions League și Europa League, ca și reluarea campionatelor europene, au dovedit că pandemia nu e un adversar, că se poate juca la cel mai înalt nivel și fără public, ba poate că este mai în avantajul fotbalului, fiindcă jocul nu se mai face doar pentru placul galeriei, ci pentru performanță. Jucătorii joacă cu ei înșiși, având ca țel performanța în cadrul limitelor impuse de regulament. Aici se poate vedea valoarea regulamentului și posibilitatea îmbunătățirii lui.
Secretul performanței cred că stă în lipsa spectatorilor. E prima oară când am văzut un tip de joc care poate fi comparat cu arta scrisului. Și scriitorul când scrie nu are spectatori. El scrie pentru niște cititori nevăzuți, ideali. Așa și fotbaliștii de pe Estadio da Luz din Lisabona, jucau pentru niște spectatori nevăzuți, știind totuși că sunt văzuți de milioane de telespectatori și că jocurile lor sunt disputate la casele de paruri. Competiția e în afara terenului, iar conștiința acestui fapt se vede și pe teren. Jucătorii au un angajament total. Se dă o luptă fenomenală, cu cele mai frumoase gesturi de fairplay. Încă o dată regele salvează suporterii acestui joc, suplinindu-le la superlativ lipsa, deși ei sunt prezenți prin absență.

US Open și bolidul electric

În timp ce spuma jucătoarelor și jucătorilor lumii e concentrată la Flushing Meadows, New York, unde s-a desfășurat turneul de la Cincinnati, iar acum cel mai spectaculos Grand Slam al anului, faimosul US Open, citim cu stupefacție că Simona Halep, care a declarat că nu participă din cauza pandemiei, că ar sta în izolare, a fost văzuă la București descinzând dintr-un bolid electric, o mașină ultimul strigăt, Porsche Taycan, zice-se „cea mai scumpă din lume”, care costă peste 150 000 euro, chipurile, ca să se plimbe, că i s-a urât în casă!

Dar să te plimbi cu un asemenea bolid în România, când de 30 de ani guveranții se chinuiesc să facă o autostradă demnă de civilizația vitezei, e mare parodie! Bolidul atinge peste 400 km la oră. Cu așa ceva ar fi putut merge în America, se uita la câteva meciuri de la Flushing Meadows, apoi se plimba pe autostrăzile americane. Îi recomandam eu câteva pe care se poate merge și cu 250 km la oră! Dar poate că deja visul ei este Lucid Air, un bolid american electric, cel mai rapid din lume, cu o autonomie de 800 km, facilitată de două motoare de 650 cai putere!
Bravos, fetițo! Sigur, e munca ei, sunt banii ei, face ce vrea! Dar s-o facă discret, să nu se vadă, fiindcă este o rușine ce face! Acesta nu este un exemplu de urmat! E mitomanie.

În timp ce Andy Murray revine în marele circuit și face în debut un meci memorabil, muncind ca un Hercule să câștige partida cu japonezul Nishioka, și a câștigat-o, după aproape cinci ore de joc, revenind de la 0-2 la seturi și câștigându-le pe celelalte trei (este un erou al turneului, un simbol al luptei sportive!), marea campioană a României sfidează opinia publică cu o imagine scandaloasă, oricum, lipsită de decență, spre bucuria gășcarilor. Da, e scandalos să te afișezi cu ceea ce nu este potrivit. Nu era nici timpul, nici locul.
Este un model nefast, după părerea mea, să nu ai copilărie, să joci tenis din burta mamei, cum se spune, să-ți sacrifici viața și mai ales șansa de a învăța, de a avea cultură, de a descoperi și alte dimensiuni ale lumi, de a te bucura de ceea ce a creat geniul uman, să câștigi milioane de dolari cu mari sacrificii și să arunci banii pe o colecție de mașini! Este incredibil! Asta a învățat-o cică un bilionar, care nu a făcut nici un gest cultural în viața lui! Să ai sute de milioane de dolari și să nu faci o bibliotecă! Să se fi uitat măcar la colecții de cărți rare (avea în ce investi, fiindcă unele costă sute de mii de euro)! Așa și eleva. Nu se bucură de muzica lui Mozart, să spunem, se bucură când se uită la colecția ei de mașini, de parcă ar vedea „Femeile” lui Andy Warhol. Asta a declarat campioana fără egal a tenisului românesc și mondial!

În acest timp, la US Open fiecare meci este atât de disputat încât spui că este o finală, cum a dovedit și Sorana Cîrstea în meciul cu experimentata jucătoare americană McHale. Sorana are talent și e frumoasă, iar în meciul cu Konta, despre care voi scrie într-o cronică specială, a dovedit că are și ambiția necesară unei campioane (e de neînțeles cum acestă sportivă nu se află în top 10!). Și Pliskova, și Kerber, și Serena, și Kvitova, și Muguruza, și Kenin, și Osaka, toate sportivele de elită au făcut jocuri de mare spectacol.
Meciurile se joacă fără public, dar organizatorii au găsit soluția microfoanelor, care creează atamosfera normală de joc, cu public, iar la punctele câștigate, se aud și aplauze. Ba la sfârșitul unei partide, învingătorul oferă câteva mingi galbene spectatorilor nevăzuți și le aruncă în tribunele goale, dar pline de larma din microfoane.

Deci e un moment de regie teatrală, pe care sportivii îl joacă foarte serios. Am citit ce sacrificiu face Serena ca să fie prezentă la US Open, fiindcă are probleme de sănătate. Dar, așa cum spunea și imbatabilul Djokovic (anul acesta nu a pierdut nici un meci!), „trebuie să fim la acest Grand Slam, ca să arătăm voința noastră, și voința noastră este ca acest frumos sport să continue, să nu fie afectat din cauza unui virus”.
Iar sportivii s-au străduit să facă jocuri memorabile. Au învins spectrul pandemic, oricum, ne-au făcut să-l uităm.

Dacă nu exista US Open 2020, nu vedeam multe minuni. Printre ele, este partida dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta, care trebuie pusă în rama celor mai frumoase meciuri pe care le-am văzut vreodată.

Prințesa și cavalerul medieval de la US Open

Când Johanna Konta a intrat pe teren, voiam să schimb canalul, credeam că am nimenit greșit, fiindcă am văzut un personaj scos parcă din arhiva istoriei, din Renașterea engleză, un cavaler gata de luptă. Costumul ei era ceva nemaivăzut pe terenurile de tenis, iar atitudinea sportivei de temut. Un costum ca o armură, cu un înscris pe piept în formă de cruce, ca la cavalerii teutoni. Doar fusta bufantă, cu pliuri negre și roșii, mă trimitea la un paj shakespearian. Jocul ei perfect, gândit milimetric, ca în jocurile cu roboți, nu lăsa nici o șansă adversarului. Numai și prin prezența sa, personajul părea invincibil.
Și primul set cu Sorana Cîrstea așa a fost, la discreția cavalerului medieval. Nu mai aveai nici o îndoială cu privire la învingător. Și totuși, în setul doi, un înger s-a arătat și Sorana a înviat. S-a petrecut o minune, așa cum s-a petrecut și în cazul lui Murray în meciul cu Nishioka, când, de la 0-2, a întors partida. Așa avea să facă și Sorana, să-l învingă pe cavalerul britanic după trei ore de joc fantastic, de ordinul rezistenței supraomenești.

Așa ceva nu am mai văzut. În ultimul ghem, Sorana lovea precis și imbatabil, exact ca Johanna la început. Se inversaseră parcă rolurile, deși Sorana păstra aceeași eleganță precum rochia ei argintie, de prințesă. Față în față erau o prințesă, ca un înger bun, cu un Arhanghel nemilos. Johanna s-a purtat impecabil, ca o mare sportivă. Frumusețea victoriei a stat în frumusețea învinsului. Johanna arăta ca într-un tablou de Holbein. Nu e frumoasă o victorie când învinsul nu se ridică la înălțimea învingătorului. Aici, ambele jucătoare au ieșit victorioase, căci au oferit deopotrivă un spectacol neprevăzut, balanța jocului înclina echilibrul când într-o parte, când în cealaltă parte. Nici victoria Soranei nu ar fi fost atât de frumoasă dacă Johanna nu juca precum un cavaler invincibil, neînvățat să piardă. Nici ea nu a înțeles probabil ce s-a întâmplat, la sfârșit se uita împietrită, dar a trebuit să depună spada (racheta) și să se recunoască învinsă. Și a făcut-o cavalerește.

US Open 2020 rămâne în istorie, cel puțin în istoria tenisului românesc, cu acest meci de chinogramă. Timp de 3 ore, Sorana și Johanna ne-au făcut să ieșim din timp. Ele au depășit, datorită frumseții feminine, și ideea de luptă, de competiție, de rezistență mentală și fizică pe care ne-a transmis-o un Andy Murray, de pildă. Ele au intrat pe poarta mare a spectacolului, a artei, aș spune, fiindcă ne-au oferit o lecție de emoție sportivă și de suspans, de atitudine curată, de fairplay desăvârșit.
Rar se poate vedea așa ceva. Mirarea mea este ce fel de antrenori a avut Sorana în cariera ei, dacă nu a ajuns acolo unde îi este locul, acolo unde ea merită și simte că poate. Așa cum a jucat cu Konta, cred că ar fi învins orice jucătoare din top, așa cum a spus și ea după meci: „Simt că atunci când joc bine, pot învinge pe oricine”.

Acum are 30 de ani. Era bine să fi simțit așa la 20. Rămânem cu regretul că tenisul românesc a trecut pe lângă o mare jucătoare. Oricum, până acum, un joc atât de complet, cu servicii minunate, cu lovituri perfecte pe fundul terenului, cu loburi artistice, cu veniri la fileu, cu o priză a mingii și a spațiului perfectă, intuind toate loviturile adverse, cu un firesc nefiresc, nu am mai văzut la nici un jucător român.
Dacă restul meciurilor de la US Open ne aminteau de competiție, de miza pecuniară a jocurilor, de pariuri, de tot ce e lumesc, această partidă dintre Sorana și Johanna a dovedit că și sportul se poate atinge cu arta, poate să transmită emoții estetice.

US Open 2020 a arătat altceva, cel puțin în competiția feminină, că jocul în forță, stil Serena Williams, e înlocuit de un joc tactic, de un joc gândit, chiar rafinat, așa cum a dovedit bulgăroaica Pironkova care a eliminat-o pe Muguruza, care a practicat un joc în forță. Bulgăroaica a contraatacat-o numai cu mingi subtile și precise. În timp ce loviturile în forță ale Muguruzei părăseau suprafața de joc, cele ale Pironkovei își atingeau ținta. Ceva increbibil s-a petrecut, ca o jucătoare așa de completă ca Muguruza, dotată excepțional, un exemplar de rasă, să nu găsească cheia să o învingă pe o adversară mai puțin dotată. Era așa de simplu dacă gândea tactic, dacă un gând îi spunea atât, să pună mingile în teren. Nu a făcut-o, a făcut-o bulgăroaica și a învins. Și a făcut-o atâta de natural, fără efort parcă, deși ea a lipsit trei ani de pe terenurile de tenis, datorită unui accident.

Tactica învinge forța. Foarte aproape de un eșec a fost și Osaka în meciul cu senzaționala ucrainiancă Marta Kostyuk (18 ani). Făcea aceleași greșeli ca și Muguruza. Dar abia în final și-a revenit și a găsit calea victoriei. Kostyuk a avut și neșansa că a jucat accidentată la un picior.
Sigur, este păcat, trist chiar că US Open continuă fără Muguruza, fără Konta, fără Pliskova, care nu mă mir că a pierdut la Garcia, o jucătoare a surprizelor. Serena și Kenin s-au calificat fără emoții, dar turul trei este la fel de nemilos cu starurile americane, findcă Serena a căzut la sorți să joace cu Sloane Stephens, neșansă pentru amercani, care mai pierd o jucătoare de top.

Lecția US Open

Cunoaștem deja câștigătorii acestei ediții pademice a US Open. Deși plină de restricții, comeptiția americană a fost memorabilă. Fiecare meci a fost ca o finală. Jucătorii au dovedit o poftă de joc ieșită din comun, motivul fiind lunga abstinență, dar și dorinața de a arăta că le pasă, că pot lupta pe teren cu pandemia.

Surprize mari nu au fost, cu excepția descalificării lui Djokovic. Și era de așteptat ca Dominic Thiem să câștige, deși cu multă șansă, iar la fete Osaka a dovedit, la fel, cu mult noroc, că este noul star al tenisului feminin. Zic cu mult noroc, fiindcă finala cu Azarenka a fost foarte disputată. Ea s-a încălzit greu, a intrat în joc abia în setul doi, dar fiecare ghem a fost disputat, nu a fost ghem să nu aibă avantaj, la 40-40, ambele jucătoare, victoria alternând de la o jucătoare la alta. Când a luat trofeul, Naomi a spus mai în glumă, mai în seios: „N-aș mai vrea să mă întâlnesc cu Azarenka”.

Sportiva din Belarus rămâne un fenomen, nu numai pentru că a dovedit că se poate reveni la o formă maximă după 4 ani de absență, de probleme, dar a rămas la fel de pozitivă. Este jucătoarea oprimistă prin excelență, mereu angajată să lupte, să o ia de la capăt. La momentul de premiere, a fost prima oară când am văzut-o cu lacrimi pe față. Da, plângea, fiindcă e posibil să fie ultima ei șansă pentru un Grand Slam. Deși Serena este un exemplu de urmat.

Jucătoarea bulgară Svetlana Pironkova a fost revelația US Open 2020, ediția pandemică.  A fost și la un pas să o învingă pe Serena, deși scorul nu o arată, 6-4, 3 -6, 2 – 6. Dar și la 5 -2 în decisiv pentru Serena, Pironkova amenința să întoarcă rezultatul. E o jucătoare de excepție, și ea revenită după 3 ani de absență, care în primul set, până la jumătatea celui de-al doilea, i-a dat o lecție marii campioane americane.

Acest meci este o dovadă a ceea ce am scris anterior, că jocul în forță nu e recomantat. Serena a folosit racheta ca pe o bâtă de baseball, trăgea să rupă cimentul, iar Pironkova n-o ierta, o sancționa prompt, cu o ușurință dezamntă. Erau față în față două stiluri, unul agresiv, și celălalt subtil, care nu face decât să pună mingea în teren prin lovituri de forhand și backhand tăiate. Totul se derula în favoarea Svetlanei, care era senină, în timp de Serena făcea spume, fiindcă jocul ei în forță era defectuos. Adică un joc în forță, dacă nu este și precis, duce la multe erori neforțate. Cum s-a întâmplat și în cazul Muguruza, pe care tot Svetlana a eliminat-o.  Serena se bătea singură. Și pe la mijlocul setului doi, s-a petecut o schimbare totală în jocul ei. Aici s-a putut vedea că Serena este o juctăare de clasă. A început să joace tenis, adică să iasă la mingile Svetlanei, să se lupte cu ea prin schimb de mingi, să nu mai forțeze, ci să caute să pună mingea în teren. Acest joc normal i-a adus succesul, fiindcă s-a văzut că e mai subtilă decât Pironkova, că reușește să dea o replică mingilor ei tăiate (cred că e singura jucătoare care folosește acest stil). A fost o victorie muncită, chinuită, mai muncită decât precedenta, cu Sakkari.

Dar a venit partida cu Azaranka, o jucătoare în revenire, care nu lăsa loc la improvizații. Valoarea ei, dovedită anterior ca lider al WTA  și prin două Grand Slam-uri, și-a spus cuvântul. Ea a anihiliat ușor loviturile în forță ale Serenei și în setul 2 și 3 a avut jocul la discreție prin deplasări iuți și lovituri plasate perfect. La multe mingi, Serena era spectatoare. Dar în acest joc, Serena a jucat mai bine ca în cele cu Sakkari și Pironkova, fiindcă Azarenka i-a impus un alt tip de joc, mai complex.

Oricum, să nu uitm că Serena a fost ținta nr. 1 în acest turneu și, în general, în ultimii ani, fiindcă toate jucătoarele nu au urmărit decât să o învingă pe ea. Prezența Serenei la orice turneu ridică ștacheta. Fără ea, orice turneu e cu o treaptă mai jos. Ne este greu să ne imaginăm tenisul fără o sportivă ca ea. Sigur, va veni și vremea aceea, dar nu trebuie să uităm că Serena este un fenomen, care a dat o nouă strălucire tenisului modern. Orice s-ar întâmpla de acum înainte, ea rmâne un reper.

Finala a opus două generații, Azaranka (32 de ani) și Osaka (22 de ani), care a învins-o pe Jennifer Brady, a doua americancă surpriză din semifinale. Azarenka e mai spectaculoasă, prin nervii ei slavi, dar și japoneza are ambițiile ei asiatice. Are o regularitate de invidiat. O finală dramatică, plină de suspans.

Dar finala de la băieți a fost mai mult decât dramatică.  După patru ore de joc, s-a încheiat la tie break în favoarea lui Thiem. Victoria a alternat de la un jucător la celălalt. Uimitoare  energia lui Dominic, care în decisiv a revenit de la 5-3 pentru Alexander Zverev. La fel, la tie break a revenit când și-a pierdut șansele de meci. Oricum, pentru un astfel de meci trebuia să fie un trofeu special, fiindcă ambii jucători au dovedit că pot câștiga trofeul până la ultima minge. Dar în tenis nu există egalitate. E singurul sport în care această situație nu există. În lipsa lui Djokovic, era firesc ca disputa să se dea între Theim, Medvedev și Zverev. Thiem este jucătorul care revine, asemena lui Murray. El a revenit în joc de la 0-2 pentru Zverev. Mă așteptam, fiindcă așa s-a întâmpat și în semifinala cu Mevedev, când a revenit în ultimul set de la 1-4 pentru Medvedev. Cu Theim, nu știi niciodată când se termină un meci, cine e victoriosul. Și, de regulă, este chiar el.

Fantastice meciuri, de neuitat. Ce meci nu a fosrt disputat? Meciul din sferturi dintre Mevedev și Rublev nu a fost ca o finală? Dar așa cum Medvedev a câștgat la tie break, așa a piedut la Thiem, tot la tie break. Și jocul lui Carenno Busta a fost o surpriză. Fiecare jucător mi s-a părut o revelație, unul mai interesant ca altul.  

Sigur, finala a fost insolită, fiindcă și Thiem, și Zverev au jucat pentru primul lor trofeu de Grand Slam. Acești jucători domină de ani de zile competițiile tenis, sunt mereu în semnfinale, finale, dar încă nu au câștigat un trofeu. Thiem a juca încă trei finale și le-a pierdut. Acum parcă timpul a fost cu el, fiindcă nici el nu a mai avut răbdare, trebuia să aibă acest trofeu, tenisul pe care îl face de ani de zile i-l datora. El era veșnicul outsider al lui Djokovic sau Federer. Iată că acum soarta i-a surâs, fiindcă avea și un avantaj moral față de Zverev, îl conducea cu 7-2, dar nu a contat, Zverev și-a jucat excelent șansa. El a fost mai aproape de victorie decât Theim. Va fi chiar un coșmar pentru viața lui cum a putut să piardă după ce în decisiv avea 5-3 și urma la serviciu!? Cine și-ar fi imaginat că pierde?

US Open 2020 nu a marcat nici o surpriză majoră, cum am spus. Au dominat tot jucătorii consacrați, cu valoare recunscută. Sigura surpriză, pentrue noi, a fost jocul splendid al Soranei Cîrstea în meciul cu Johanna Konta. Multe meciuri au fost dramatice, adevărate finale. Un tuneru foarte ambițios, care a scos în evidență tăria jucătorilor de a înfrunta pandemia, de a juca la risc, fiindcă, în fond, tenisul a devnit o afacere și jocul pe puncte se poate realiza la maximă confruntare și în lipsa spectaorilor. Ei erau prezenți prin absență, prin aplauze sonore și prin ecrane cu fani în tribune. Aceste imagini au fost suficiente să creeze atmosfera unei compeții de elită.

Grid Modorcea, Dr. în Arte

Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului

Articolul precedentPreședintele Kazahstanului, Kassym-Jomart-Tokayev, despre cele 7 principii – cheie ale noului curs economic (Corespondenţă de la Prof. dr. Florentin, analist politic, Preşedinte-fondator al Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului – Naţiunile Unite)
Articolul următorProtejat: Ziarul „Poliția Capitalei-955”. Iinvestigație jurnalistică (Thomas CSINTA – atașat de presă, Franța)
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.