Ultimele două turnee Masters 1000 de la Madrid și Roma, numite așa fiindcă învingătorul turneului primește 1000 de puncte, au scos în evidență presiunea extraordinară a outsiderilor asupra jucătorilor consacrați. Tabloul tenisului mondial se află într-un echilibru fragil, dacă recenta câștigătoare a Masters-ului de la Madrid, Aryna Sabalenka, din Belarus, care a învins-o în finală pe Ashleigh Barty, deținătoarea locului 1 WTA, și finalistă la Stuttgart (în semifinale a învins-o pe Halep), a fost eliminată la Roma în optimi de tânăra americană Cori Gauff, de 17 ani! De altfel, la Roma, încă din primele tururi, au fost eliminate mai toate jucătoarele de top 10, Osaka, Halep (accident), Sabalenka, Kenin, Kvitova, Svitolina (în sferturi) și până la Serena Williams, care și-a încununat partida cu numărul 1000 cu o înfrângere de la tânăra argentiniană Nina Podoroska! Nimeni, dintre jucătoarele consacrate, nu mai este sigură de o victorie în fața noului val care le amenință serios poziția, deși unele dintre ele, ca Osaka, Sabalenka sau Kenin, fac parte din noul val, sunt foarte tinere. Din top 10, numai Pliskova a rezistat și a ajuns în finală, după victoria cu 2-1 asupra croatei Martic. Dar în finală, ea a întâlnit-o pe reprezentata noului val, poloneza Iga Swiatek, care i-a administrat o lecție unică în istoria tenisului, cum vom vedea. Este o imagine care ne arată ce puternică a fost presiunea eșalonului secund asupra campioanelor!
La fel, la băieți. Am asistat la bătălii aspre, la limită, între consacrați și noii pretendenți la titlu. Consacrații fie au fost eliminați repede, ca Dominic Thiem sau Nadal (la Madrid), fie au făcut eforturi uriașe să nu piardă, precum Zverev, care printr-o minune a întors setul decisiv cu Nishikori, de la 1-4 la 6-4, deși el abia venise de la Madrid încununat cu trofeul, într-o finală admirabilă cu Matteo Berrettini, revelația acestor turnee.
De altfel, italienii s-au dovedit vioară întâi la băieți. Matteo este marea lor speranță, un jucător admirabil, foarte frumos, ca un star de film, deși înalt (1, 96), e suplu și foarte tehnic, rafinat chiar. E o mare plăcere să-l privești cum joacă. La Roma a pierdut la Tsisitspas, pe care l-a făcut să țopăie la fiecare minge. Uluitor a fost și Sinner în meciul cu Nadal, dar mai ales Lorenzo Sonego, care l-a eliminat în optimi pe Thiem, într-un joc electrizant (6-4, 6-7, 7-6). Tribunele, arhipline, deși spectatorii erau cu mască, au exultat, unii își aruncau măștile în aer, ca odinioară pălăriile. Iar delirul tribunelor s-a manifestat în semifinala cu Djokovic, când Sonego a câștigat setul 2 la tie-break. Cred că nici operele lui Verdi și Puccini nu au declanșat la premieră un asemenea delir! Acum s-a văzut frumusețea sportului, care cere dialog, spectatori. În paranteză fie spus, cine a văzut finala Angliei la fotbal, între Chelsea și Leicester, a avut imaginea clară că fără public, sportul pare neîntreg, ca un om fără brațe, brațele cu care aplaudă.
Mi-a părut rău de Shapovalov, care merita victoria în meciul cu Nadal, scor 4-6, 6-2, 7-6 pentru Nadal, care ne-a arătat imaginea unei epave. Deși e multi-milionar, e multi-medaliat, numai la Roma câștigase de 9 ori turneul, totuși se bucura enorm când reușea să-i învingă pe tinerii Sinner, Shapovalov și Opelka. N-ar admite faptul că e timpul să se retragă, deși arată desfigurat. Joacă redundant, deja vu, iar ticul lui de a se scărpina în fund, apoi la nas, umeri și urechi, la fiecare minge servită sau primită este inacceptabil, deja și operatorii de transmisie îl evită, nu-l mai arată. Când el servește, cameramanii fixează obiectivul spre aspecte din tribună sau pe imaginea adversarului, pregătit pentru primirea mingii, privind siderat la Nadal, până își termină caligrafia caricaturală a ticului nervos.
Acum câțiva ani, conducerea WTA a schimbat regulile pentru a opri ticul Mariei Sharapova, acela de a se retrage în spatele terenului, după fiecare minge jucată, și a se ruga. Ea își făcea o mică rugăciune, dar federația a redus timpul de execuție a unui serviciu și i-a luat Mașei secundele de rugăciune, a obligat-o să nu se mai ducă în spatele terenului. Dar ea se ruga, pe când Nadal face o porcărie, o mizerie inestetică și neigenică. De ce nu se ia o măsură și împotriva lui, deși toate transmisiile îl evită?!
În meciul cu canadianul Shapovalov a fost penibil. Datorită ticului său, a prelungit jocul la peste 3 ore și 30 de minute, ceva incredibil! Cine poate urmări așa ceva?! Efectiv, el s-a agățat de fiecare minge a adversarului, i-a speculat orice greșeală, adică nu a știut să piardă când se vedea clar că tânărul din fața lui e mai bun, are mai multă prospețime. De altfel, Shapovalov a avut două mingi de meci! Pentru unii consacrați ar trebui să fie o limită de vârstă, fiindcă ei strică o competiție, fac un joc urât, își scot în față toate clișeele ca să câștige. Și înving tineri cu mai puțină experiență, desigur. Nadal strică echilibrul fragil al tenisului mondial. Jos pălăria în fața lui Federer, care a știut să se retragă la timp (de fapt, un accident l-a ținut departe de teren) și rămâne un model de om și artist la tenisului mondial. La fel ca Maria Sharapova, la fete.
Echilibrul fragil a apărut și în ultimele meciuri, mai ales în cel dintre Djokovic și Tsitipas, jucat pe ploaie, în care Noli s-a clătinat serios. Din cauza ploii, meciul a fost întrerupt la scorul de 4-3 pentru grec. După reluare, a doua zi, am asistat la un adevărat maraton al sârbului să-l egaleze și bată pe mai tânărul său adversar. Tsitsipas a fost mereu în față, dar vulpoiul a știut să-l fenteze în ghemurile de final de set, scor 4-6, 7-5, 7-5. Nu era nici o surpriză dacă Stefanos câștiga. Că și-a dorit enorm victoria, s-a văzut prin manifestările de jungă ale lui Noli, care a zbierat ca leul la final de seturi.
Nadal și-a luat revanșa de la Zverev, care îl eliminase la Madrid pe Nadal, dar acum Sașa a fost mai slab, de pildă, în setul doi, la 5-4 pentru Nadal, pe serviciul acestuia, a avut trei mingi de break, și putea reveni în joc, dar nu a reușit, de fapt, în tot meciul, el a ratat 9 situații de break. Și în acest meci Nadal s-a comportat ca un toreador. Ba, mai mult, la una dintre mingile tăiate de Zverev, scorul era 5-3 pentru Nadal, setul 1, a alergat să o salveze, dar s-a împiedicat și s-a prăbușit. Toată lumea credea că s-a accidentat grav, fiindcă el s-a răsturnat pe spate și se ținea cu mâna de glezna stângă. Imaginea, la reluare, ne-a arătat banda de care s-a împiedicat! Liniile albe care marchează terenul de joc nu sunt din var, ci benzi din plastic, și Nadal s-a împiedicat de acest plastic, ieșit din zgură. Ceva inadmisibil. El a reclamat ulterior Federația italiană de tenis. Putea să fie rău, fiindcă glezna i s-a sucit. Dar după ce s-a murdărit bine de zgură, fiindcă tricoul îi era ud de transpirație, s-a ridicat, a reluat jocul și a câștigat setul. Dar și așa, murdar cum era, tot și-a făcut numărul, adică ticul. Nici măcar în această situație nu a uitat de el. Ceea ce înseamnă că a devenit un reflex psihic.
Acesta este imaginea emblematică a luptătorului de tenis, ca un războinic fanatic, despre care se spune „moare, dar nu se predă”. Și Nadal moare pe teren, dar nu se predă! Nadal este o victimă a jocului de tenis, a felului cum îl înțelege el. Acesta nu mai e sport, tenis de plăcere, ci tenis la scarificiu! Viața lui înseamnă tenis. Atât de mult s-a identificat cu acest sport încât nici nu concepe să piardă un punct. Toate punctele le joacă la disperare, la limita rezistenței! Își studiază și vânează adversarul ca o fiară. Federer, la aproape 40 de ani, a anunțat că după Roland Garros, se retrage din tenis și se va ocupa de sportul mountain-bike, va escalada munții pe bicicletă, el fiind un profesionist la turismului. Ne este greu să-l imaginăm pe Nadal ca turist. El și pe vârf de munte, ar sta cu racheta să lovească vulturii de pe cer!
Și Djokovic, și Nadal s-au clătinat serios. Numai norocul i-a salvat. Întotdeauna campionii au și noroc! Îmi pare rău că marele Noli e în echilibru fragil, jocul lui complet nu mai este la înălțime, face multe greșeli neforțate, iar schimburile de mingi i-au fost diminuate de siguranța loviturilor lui Tstsipas. Nu mai e suficientă faima, Stefanos s-a dovedit cu nervii mai tari și numai o anumită tactică, precum loviturile lobate sau tăiate, l-au putut înșela pe Tsitispas, care e un jucător agresiv. La fel cum și Nadal l-a păcălit și pe Opelka, prin trageri de timp. Americanul juca în viteză, își termina ghemul într-un minut, iar spaniolul o lungea cât putea, nu era ghem să nu dureze cel puțin 5 minute! Până și când mergea la margine să se șteargă cu prosopul, între puncte, își făcea ticul bolnav. Nadal aplică o tehnică perversă, îl toacă pe adversar până îl amețește. Nu-l poate bate decât tot un pervers ca el. El își impune stilul, jocul de tatonare, cum se spune la fotbal. Și, fiindcă totul e previzibil, jocul se strică.
Sigur, fără consacrați nu se poate. Ei sunt cei care alimentează ambițiile noilor veniți. Dar parcă e foarte urât să vezi această „țigăneală”, să aplici toate clișeele, ca să câștigi. Opelka ar fi trebuit să-l surprindă cu servicii și retururi perfecte, dar loviturile lui pe fundul terenului ieșeau prea des afară. Terenul e prea mic pentru înălțimea lui (2, 11 m). Încă nu are reglat tirul în spațiu, ceea ce face ca și jocul lui, deocamdată, să fie fragil. Are doar 23 de ani. Are timp să se perfecționeze, dacă muncește.
La fete, iar s-a produs un echilibru fragil, după ce Barty s-a retras în urma unei accidentări și adverasara sa, Cori Gauff, pe care o conducea, a ajuns în semifinală, unde a întâlnit-o pe Iga Swiatek, care o eliminase pe Svitolina (deținătoarea a două titluri la Roma!), după un prim set câștigat fără replică. Această eliminare i-a făcut pe aplaudacii din România să se bucure că Svitolina nu o mai poate întrece în clasament pe Halep. Unii joacă pe teren, alții fac calcule pe margine. Halep are un an catastrofal, e eliminată pe capete, turneu după turneu, dar pe bancă bucuria e mare, prin astfel de calcule inutile. Tenisul se joacă pe teren, nu în culise. Răul pe care i l-a făcut presa aplaudacilor lui Halep, cu această teorie a chibritului, a supozițiilor, este incalculabil!
Coco și Iga, ce meci fantastic între două jucătoare care au fost revelația turneului, dar care sunt speranțe confirmate ale Americii și Poloniei. Coco a adus în tenisul feminin o pată de culoare formidabilă. E un pericol permanent pentru campioane. Și e prezentă peste tot. Cine o consideră copil și că ar fi dinainte învinsă, pierde, precum Sabalenka. Iga a jucat semifinala în aceeași zi cu sferturile. Coco era mai odihnită, dar Iga a dovedit o rezistență ieșită din comun, a impus un ritm de mare campioană și a câștigat cu 7-6, 6-3. Iga a jucat două meciuri grele în aceeași zi, cu Svitolina și Gauff.
Finala i-a opus o consacrată, pe Pliskova, ex-lider mondial, campioana din 2019 a turneului de la Roma (a jucat aici ultimele trei finale). Dar Iga, autoarea unui tenis nou, rapid și rafinat, în care plăcerea jocului se îmbină cu agresivitatea, a făcut minuni. De fapt, cred că în istoria tenisului nu s-a mai întâmplat așa ceva, să câștigi o mare finală cu 6-0, 6-0! Să obții o victorie de 100% la toate capitolele! Acest meci este emblematic pentru ceea demonstrăm aici, că noul val va trece în curând la cârmă. Meciul dintre generații, dintre Iga (19 ani) și Pliskova (29 de ani), a devenit ca o Sperietoare pentru Halep et co.! De altfel, nici Halep nu a fost departe de o asemenea rușine când, anul trecut, la Roland Garros, Iga a eliminat-o fără replică, într-o oră de joc, cu un zdrobitor 6-1, 6-2!
La băieți, în fială s-au întâlnit pentru a 57-a oară vechii rivali, Djokovic și Nadal, care își știu toate buzunarele. Scorul era de 29 la 27 pentru Djokovic. Sârbul jucase în ziua precedentă două meciuri, cu Tsitsipas și Sonego. Se plângea de picioare. Dar a câștigat lejer al doilea set cu 6-1. Deși stors, Nadal parcă a înviat în decisiv și a obținut al 10-lea trofeu al Masters-ulului italian. A fost un meci de uzură, în care l-am mai văzut pe Nadal căzând o dată, s-a împiedicat de aceeași bandă albă!, făcând o tumbă, murdărindu-se iar pe tricou, cred că îi place tare mult acest „echipament” de tranșee. El l-a egalat la Masters-uri pe sârb, cu 36 de trofee.
La Roma a fost un turneu ca de Grand Slam, cu toate forțele tenisului prezente, și cu meciuri foarte spectaculoase, dramatice, fiindcă s-a jucat continuu, în fiecare zi, iar când a plouat, a fost nevoie să se joace două meciuri în aceeași zi (eroi Iga Swiatek și Novak Djokovic)! Iar prezența spectatorilor, mai ales la meciurile jucătorilor italieni, a fost o mare sărbătoare. Italia are o echipă de tenismeni care ridică mult cota tenisului mondial. Sferturile, de pildă, toate, au fost ca niște mici finale, precum partida Sonego – Rublev. Un turneu care a cerut un efort deosebit, dar care a arătat adevărata forță a tenisului, și a jucătorilor, și a organizatorilor.
Cele două turnee Masters, pe zgură, au pregătit Grand Slam-ul de la Roland Garros, care se anunță foarte tare, fiindcă presiunea celor care vin asupra consacraților se va intensifica, vom fi martori la multe surprize, așa cum e și firesc să fie, tinerii au dreptul la locul lor, iar consacrații nu-i lasă, îi împiedică, ei „fac totul”, vorba lui Halep, să-și mențină privilegiile și pozițiile. Dar schimbul de ștafetă este inevitabil. Mai ales că vin din urmă „uriașii”, Berrettini (1, 96 m) și mai ales Opelka (2,11 m, cel mai înalt jucător din istoria sportului), cărora li se adaugă alți uriași din altă generație sau aceeași generație, Medvedev, Zverev, Tsitsipas, Isner (2,08 m), Cilic, Kyrgios, Del Potro, Kevin Anderson, Bublik. Jucători aflați la borna de doi metri! Djokovic, Nadal, Federer par pitici pe lângă ei, deși la rândul lor au fost valul de peste 1, 80 metri. În toate sporturile, nu numai la baschet, echilibrul devine fragil datorită promovării unor jucători cât mai înalți, cu mare alonjă. Cred că un jucător de handbal precum Gațu, ieri un spiriduș, azi ar părea o anomalie. Iar la tenis, interesant că acești giganți au un joc plăcut, proaspăt, insolit. Cred că la Roland Garros, jucătoare tinere ca Osaka, Barty, Sabalenka, Iga Swiatek, Cori Gauff, Sofia Kenin și mai ales jucători ca Sonego, Matteo, Sinner, Opelka, Fokina, Bublik, evident, Sașa și Stefanos, de fapt, o pleiadă de circa 20 de jucători, își vor spune cuvântul la mare înălțime.
Articolele autorului Grid Modorcea în Jurnalul Bucureștiului
Nota redacției. Alte articole ale autorului pe această tematică
Australian Open (AO) 2021 (Corespondență de la scriitorul Grid Modorcea, Dr. în Arte)
