Împreună cu prietenul meu Emil Sîrbu şi familia lui, am plecat dintr-un Bucureşti în plină caniculă, spre malurile şi briza Mării Negre. Ni s-a alăturat la un moment dat, pentru puţin timp, şi Dumitru Tănasa, fost Ambasador la Legaţia română de la ONU.
Era luni, început de săptămână. Staţiunea avea un grad de ocupare de circa 60 % în hoteluri, case de vacanţă, resorturi, bungalouri şi, desigur, la terase. Practic eram eu, Monica, familia Sîrbu cu o pereche de copii bine educaţi, Teodora şi fiul cel mare, Drăguşică, după cum îl alintă Emil.
În mod firesc duminică, adică cu o zi în urmă, se încheia un sejur de serie, urmând să înceapă altul.
Dar, apropo de sejur, am trăit să o văd şi pe asta: vacanţă pe litoralul românesc de o singură zi! Este, cum s-ar spune : „cu mic cu mare, de la Timişoara la Satu Mare, de la Ploieşti sau Bucureşti, tot românul se distrează o singură zi pe plajă, la mare şi la soare”!
Nu era mare înghesuială, turismul fiind pe o curbă descendentă, căci, din cauza coronavirusului şi a restricţiilor impuse de autorităţi, industria HORECA se află în prag de faliment, colaps total!
În aceeaşi zi, spre seară, grupului nostru i s-a alăturat şi familia Alexandru Emil şi Delia, prieteni dragi mie, ai căror fiică, Andra, este colegă de liceu cu Rebecca, fiica mea cea mică, oameni deosebit de agreabili, totdeauna bine dispuşi, puşi pe şotii, cu care, până la sfârşitul săptămânii de vacanţă „în pandemie”, am făcut o echipă straşnică.
Ziua ne-o petreceam la plajă sau la o bericioaică (a se citi bere) şi cremvuştilă (a se citi cremwurst), iar după-amiaza aveam ore de tratament, masaj şi fizioterpie. După lăsarea serii, până la miezul nopţii, mergeam la terasă fie în Mamaia, fie pe malul mării, în portul de veliere şi nave de agrement „Tomis”, loc de promenadă pentru turiştii veniţi în concediu.
Consumatorii cunoşteau deja programul: ultima comandă se putea face la ora 23:00, după care, la miezul nopţii se „dădea stingerea”, oră la care îşi făceau apariţia echipajele de poliţie şi jandarmi să ne verifice, ca nu cumva să uităm că ne aflăm în plină pandemie… sâc!
Dacă la început am fost atenţionaţi de către ospătar că nu putem sta decât 2-3 persoane la o masă, după ceva tocmeală şi „reorganizarea distanţării”, am reuşit să stăm grupaţi toţi la masă.
Suntem de râsul lumii! Să ne fie porţionată libertatea cu ora! Dacă numai cu o săptămână în urmă terasele se închideau la ora 23:00, cu ultima comandă la ora 22:00, noi am avut şansa să mai câştigăm o oră de libertate! Ce să înţelegem, că până acum câteva zile virusul moţăia liniştit până la ora 11 noaptea, după care guvernanţii şi marii noştri epiedemiologi au decis că trebuie să mai doarmă o oră în plus?! Halal expertiză!, ori profundă analiză?!
După ce au distrus restaurantele ţinându-le închise timp de 6 luni, s-a luat o nouă decizie ca de la 1 septembrie să fie redeschise. Aceiaşi conducători şi experţi au decis ca pe data de 14 septembrie să înceapă anul şcolar 2020-2021, în sistem dual : o zi la şcoală, o zi acasă, prin prezenţa elevilor în sistem on-line!
Fraţilor, dacă o mai ţineţi tot aşa privind deschiderea şcolilor, o să ne trezim cu o promoţie de analfabeţi în plină eră informaţională! Tot aşa a apărut, după o profundă şi înţeleaptă analiză ..sâc!, generaţia „decreţeilor” din vremeaepocii de aur a dictatorului Ceauşescu!
Revenind la scurta mea vacanţă, aceasta a luat sfârşit cu o masă de despărţire şi încheiere de sejur la o terasă de la malul portului Tomis, cu nume predestinat – „În Larg”, unde ne-am simţit mai mult decât bine, ca între adevăraţi prieteni. Am ascultat muzică, am admirat portul cu o mulţime de veliere ancorate ori acostate la cheu, am glumit şi am servit masa de seară într-o superbă noapte de vară înstelată!
Urez tuturor cititorilor mei să se bucure de o vacanţă de excepţie în pandemie, chiar dacă nu va fi uşor cu tot felul de restricţii! Noroc însă că vremea bună ţine cu noi şi în prima lună de toamnă – septembrie!
Imagini video inedite cu prof. Florentin Scaleţchi pe Facebook
Notă: A se vedea şi Partea I
[…] Jurnal de călătorie. Vacanţă în plină pandemie de coronavirus (II). Corespondenţă de la Prof… […]
[…] Jurnal de călătorie. Vacanţă în plină pandemie de coronavirus (II). Corespondenţă de la Prof… […]