Acasă Distincții cu caracter religios Sfânta Ludmila, unul dintre sfinţii patroni ai Europei

Sfânta Ludmila, unul dintre sfinţii patroni ai Europei

Pe 16 septembrie, atât ortodocşii, cât şi catolicii  o sărbătoresc pe Sf. Ludmila, care este considerată unul dintre sfinţii patroni ai bătrânului continent.

Sf. Ludmila s-a născut în Boemia în a doua jumătate a secolului al IX-lea. (c. 860–15 septembrie, 921), în Melnik (Cehia) ca fiica a unui prinţ slav pe nume Slavibor, cunoscut şi drept Contele Melnik, un om bogat, unul dintre marii dregători ai ţării. Sfanta Ludmila a fost bunica Sfantului Wenceslav, care este cunoscut in istorie ca „Bunul Rege Wenceslav” ocrotitorul celor slabi.

Ludmila a fost căsătorită cu Bořivoj I din Boemia (Bořivoj I, Duke of Bohemia) care a fost primul duce crestin de Boemia. Cuplul, Ludmila si Bořivoj, a fost convertit la creştinism în jurul anului 871. Cu prilejul unei călătorii în Moravia, au cunoscut pe cei doi fraţi Metodie şi Chiril, ‘apostolii slavilor’. În urma acestei întâlniri, Ludmila şi Borzivoi, soţul ei, au primit Sfântul Botez împreună cu mulţi dintre slujitorii lor. Astfel a apărut prima Biserică creştină în Boemia.

 

Au avut un fiu pe nume Vratislav, căruia, după ce s-au retras la Castelul Tetin, i-au lăsat conducerea tronului Boemiei. Vratislav s-a căsătorit cu prinţesa păgână Dragomira şi au avut un fiu pe nume Venceslas. Acesta a fost crescut în credinţa creştină de către Ludmila, bunica lui, spre deosebire de celălalt copil al Dragomirei, Boleslav, care a rămas păgân, iar după moartea lui Bořivoj şi a fiului său Vratislav, cei doi copii au rămas sub conducerea regentă a Dragomirei.

Eforturile lor pentru a converti la creştinism Boemia, iniţial nu au fost bine primite, ca urmare paganii fanatici care conduceau tara i-au alungat iar dupa o anumita perioada ei au fost rechemati pe tron. Dupa o domnie de aproximativ 7 ani acestia au renuntat la tron in favoarea fiului lor Spytihněv ei retraganddu-se la Tetin langa Beroun.

Spytihněv fiul lor a domnit timp de doi ani,dupa care a murit, fratele său Vratislav urmandu-i la tron. Vrastislav moare si el in 921 iar pe tron ajunge nepotul Sfintei Ludmila pe nume Wenceslav. Sfânta Ludmila a fost principala sustinatoare a nepotului său. Dragomira, mama Sfântului Wenceslaw devine geloasa pe influenta crestina pe care o are Sf. Ludmila asupra nepotului său. Deoarece Boleslav şi Dragomira îi urau pe Venceslas şi Ludmila pentru că erau creştini, au complotat, omorându-i în timp ce se aflau în biserică rugându-se. Sf. Ludmila a fost ştrangulată cu propriul şal în timp ce se ruga.

Împăratul Germaniei, Otto I  (Otto I al Sfântului Imperiu Roman) a invadat Boemia ca să pedepsească pe cei care l-au omorât pe vasalul său. Învingând pe Boleslav şi Dragomira, le-a impus să restabilească religia creştină şi să plătească un tribut anual. Inițial Sfânta Ludmila este inmormantata la Biserica Sfantul Mihail din Tetin. Pe la anul 1100 moastele Sfintei Ludmila sunt depuse in biserica Sfântul Gheorghe din Praga. Sfânta Ludmila este considerata patroana Bohemiei fiind practic prima ducesa crestina de Bohemia. A fost canonizata la scurt timp dupa moartea sa.

În cadrul Bisericii Ortodoxe din Cehia, există biserica în construcţie închinată Sfintei Ludmila, a cărei piatră de temelie a fost sfinţită anul trecut in Brno.

Notă. Paraclisul este pe strada Vranovska 48, o casă albă, la parter, în stânga de la intrare. Sf. Liturghie duminica este de la 10, bate la geam în stânga la poartă. Se ajunge cu tranvai nr. 4, directia Obrany, 5 stații de la Hlavni nadrazi (gara centrală). Paraclisul este într-o casă în care este și Mănăstirea Sf. Ludmila.

Aniversare frumoasă tuturor celor care îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui!

Telefon contact (vorbesc si romana, franceza, engleza si ceha )

  • Pr. Cristian (0042)0602-586094
  • Preoteasa Milada (0042)0602-586093

Copyright©Marcus Victor Grant 2015-prezent, toate drepturile rezervate. Materialele sunt supuse acestui disclaimer.

Marcus Victor Grant

Blogul Discerne împlinește, un deceniu de existență!

Nota redacției

Investigations Criminelles (Investigații Criminale)

Direction Centrale de la Police Judiciaire (DCPJ)

Articolul precedentVaccinul gripal VaxigripTetra® este disponibil în farmaciile din România
Articolul următorCurierul (israelian) de pretutindeni (România azi. Cultura azi) cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe, ca sursă sigură de informare)
Research professor in Mathematical modeling and Applied Mathematics in social sciences (socio-judicial branch), Scientific director at CUFR R&D (Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and Research & Development) Paris–Bucharest, Director and Chief editor at Journal of Bucharest–„Le Petit Parisien” (The Organization of the Francophonie) Paris–Bucharest, Press attached of the OADO (Organization for Human Rights Defense–United Nations) at the Jury Court of the Paris Judicial Tribunal Paris, Honorary President OPDP (Organization for the Defense Prizoners form the Diasopra), Member of the Union of Professional Journalists. [Fizician teoretician și matematician (profesor universitar) de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română (https://dictionary.sensagent.com/wiki/THOMAS%20CSINTA/ro-ro/), specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Knight of the Order of the Golden Cross the Defender of Human Rights-United Nations (Cavaler al Ordinului Crucea de Aur al Drepturilor Omului-Națiunile Unite), propus de către OADO (națiunile Unite) la Marele Premiu ONU (echivalentul premiului Nobel pentru Drepturile Omului) și cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv a studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Pentru relizările sale (lucrări cu caracter științific și academic) de excepție în domeniul jurnalismului de investigații criminale, care includ și aplicațiile structurilor matematice la studiul comportamentului infracțional criminal (în special al Codului Sociogenetic), el a fost distins cu Diploma de Onoare a Marii Loje Naționale Române (MLNR) 1880. În cartea  „Ils ont volé ma vie” (Dany Leprince & Bernard Nicolas), Thomas Csinta este citat alături de cei mai celebri și prestigioși jurnaliști de investigațe francezi pentru rezultatele sale obținute în dosarul criminal de cvadruplu asasinat al lui Dany Leprince (în 1994) aflat astăzi, într-un proces de revizuire (reexaminare) în fața CRR (Curții de Revizuire și Reexaminare) în Franța. Este autor a peste 1.000 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.500 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.] https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/01/Thomas-Csinta-CV-Wiki.pdf