Acasă Materiale reciclabile - Reciclarea deșeurilor „Earthbate Challenge Romania” 2026 – mai mult decât o competiție. O generație...

„Earthbate Challenge Romania” 2026 – mai mult decât o competiție. O generație care învață să gândească viitorul – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)

Pe 6 mai 2026, la Genesis College, a avut loc finala celei de-a V-a ediții a campionatului de dezbateri pe tema schimbărilor climatice–Earthbate Challenge România. Earthbate este un proiect educațional inițiat de Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB), care, în această ediție, s-a bucurat de susținerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Evenimentul a marcat finalul unui parcurs început în decembrie 2025, în care 54 de echipe din școli și licee din întreaga țară au intrat într-un exercițiu real de gândire critică, argumentare și responsabilitate. Dar Earthbate nu este doar o competiție. Este un spațiu în care tinerii învață să înțeleagă complexitatea schimbărilor climatice și să își construiască propriile poziții într-o lume tot mai dificil de interpretat.

Proiectul a fost lansat în 2021 cu scopul de a trezi interesul copiilor față de amenințările efectelor climatice asupra Pământului și, implicit, asupra ființei umane.  Implementarea proiectului la nivel național este rezultatul colaborării SNRB cu școlile din țară, dar și cu primăriile din localitățile în care se derulează. În cea de-a cincea  ediție de „Earthbate”, s-au înscris elevi din învățământul primar, gimnazial și liceal, de stat sau privat, proveniți din București, dar și din alte județe din țară între care: Botoșani, Dolj, Cluj, Constanța, Hunedoara, Neamț, Prahova, Sălaj, Vaslui, Vâlcea.

Între principalele teme supuse dezbaterii au fost  subiecte care preocupă întreaga planetă în momentul de față, ca de pildă sustenabilitatea agriculturii organice, energia regenerabilă, defrișările masive, risipa de alimente, epuizarea resurselor naturale la nivel planetar, dispariția anumitor specii de plante și animale, transformarea deșeurilor în resurse și reciclarea bateriilor.

S01:E07 – Despre educația de mediu împreună cu #AncaStie” cu Anca Puia

Toate dezbaterile au avut loc online, ceea ce a înlesnit accesul oricăror doritori la proiect, creându-le posibilitatea de a se informa, a interacționa și a pune orice întrebări cu privire la temele dezbătute. Conform regulamentului concursului, o echipă este formată din trei elevi și un profesor coordonator, fiecare unitate de învățământ având dreptul să înscrie în competiție maximum două echipe. Moderarea dezbaterilor a fost realizată de reprezentanți ai Asociației SNRB, iar votarea echipelor s-a făcut  în chat-ul paginii de Facebook de către persoanele din rândul audienței. În funcție de poziția adoptată față de subiectele supuse dezbaterii, echipele au fost împărțite în Pro și Contra, fiecare argumentând de pe poziția sa. După luni de dezbateri, selecții și confruntări de argumente, finala a adus pe scenă cele mai bine pregătite echipe din competiție.

Competiția acestei ediții Earthbate a debutat cu un debate demonstrativ (o simulare publică a unei dezbateri academice, susținută de regulă de debateri experimentați sau profesioniști pentru a exemplifica structura, argumentarea și regulile unui anumit format) între Echipa „Profesioniștii” de la Liceul Teoretic „Gensis College” și Echipa „CNIV Debate Society” de la Colegiul Național ,,Ienăchită Văcărescu” din Târgoviște cu tema „În industria bateriilor, sustenabilitatea fără dovezi este doar greenwashing”.

Competiția a fost câștigată de echipa „Eco Impact” de la Școala Gimnazială Anton Pann, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea care a disputat finala cu echipa „EcoLogic” de la Școala Gimnazială Cleja, Cleja, județul Bacău la categoria gimnaziu și de către echipa „Ghibu1” de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu”, Oradea, județul Bihor care a disputat finala cu echipa „EcoVoice” de la Liceul Teoretic Gheorghe Munteanu Murgoci, din Măcini, judrțul Tulcea la categoria liceu. Evaluarea echipelor finaliste a fost realizată pe baza unui sistem mixt:  70%–votul juriului și  30%–votul publicului, exprimat în timpul transmisiunii live pe YouTube. Juriul a analizat performanța echipelor în funcție de:  conținut, stil, strategie și colaborare.

Dincolo de competiție, proiectul contribuie direct la dezvoltarea unor competențe esențiale: construirea de argumente solide, bazate pe informații, capacitatea de a asculta și de a răspunde coherent, colaborarea în echipă, transformarea informației în poziționare. Într-un context în care schimbările climatice sunt considerate una dintre cele mai mari provocări globale, astfel de inițiative devin esențiale. Pentru că soluțiile nu vin doar din tehnologie sau politici publice. Vin și din modul în care alegem să gândim. Prin proiectul Earthbate, SNRB contribuie activ la formarea unei generații care nu doar înțelege problemele de mediu, ci este pregătită să le analizeze, să le dezbată și să acționeze.

Notă. Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizaţie care preia responsabilitatea producătorilor în ceea ce privește managementul deșeurilor de baterii și acumulatori. De la bateria termometrului digital până la bateria maşinii tale. Prin iniţiativele pe care le are, asociaţia urmăreşte să atragă copiii în proiecte în cadrul cărora îşi dezvoltă abilităţi de argumentare, de cercetare şi dezbatere, dar se şi informează corespunzător, devenind pe deplin conştienţi faţă de nevoia impetuoasă de a stopa fenomenul de distrugere a planetei, care în prezent pare de neoprit. Evenimentul a fost găzduit de Liceul Teoretic „Genesis College”.

Cu o experiență de peste 26 de ani pe piața educațională din România, Liceul Teoretic „Genesis College” este o instituție de învățământ modernă, adaptată cerințelor viitorului, cu un curriculum atât național cât și internațional (International Baccalaureate), integrat, bazat pe programele International Baccalaureate (IB) și oferă un parcurs complet de la grădiniță la liceu.

Nota redacției. (Thomas Csinta redactor șef  și director al publicației)

„Diaspora românească – rădăcini și orizonturi. Despre locuirea identității, limbaj și apartenență” – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D). Corespondență de la jurnalista româno-libaneză Anca Cheaito (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”). Elogiu jurnalistului Petru Frăsilă (directorul postului de televiziune M+Tv International)

Teoria Codului Sociogenetic (CSG) din „Constelații Diamantine” la baza unei colaborări franco – libaneze (Thomas Csinta – scientist, research professor & director at CUFR R&D, chief editor & director at Jurnalul Bucureștiului & Anca Cheaito – jurnalistă libaneză, președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

Subiect de teză de doctorat. In memoriam Christian Ranucci – foarte probabil, nevionvat, condamnat la moarte și executat în 1976 pentru răpirea și asasinarea lui Marie-Dolorès Rambla și presupusa sa legătură cu rețeua pedocriminală a lui Jacques Dugué în conexiune cu dosarul de pedocriminalitate Coral. Ironia sorții–Drama lui Jean-Baptiste Rambla–fratele victimei, condamnat la închisoare pe viață pentru femicide în recidivă (asasinatele abominabile ale lui Corinne Beidl și Cintia Lunimbu)

Corespondență de la de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Masoni criminali în fața Curții cu Jurați Paris – Dosarul (multi)criminal al fostei organizații masonice „Athanor” cu implicarea serviciilor de informații DGSI (Direcția genrală a securității Interne) și DGSE (Direcția generală a securității externe) [Francs-maçons criminels devant le Tribunal Judiciaire de Paris – Dossier (multi)criminel de l’ancienne organisation maçonnique „Athanor” avec l’implication des services de renseignement DGSI (Direction générale de la sécurité intérieure) et DGSE (Direction générale de la sécurité extérieure)]

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (regiunea pariziană) conform celebrul principiu al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă)

Spectaculoasa evadare a lui Ilyas Kherbouch („Ganito”) din centrul penitenciar Villepinte (Métropole du Grand Paris), conform celebrul principiu (reguli) al lui Albert Spaggiari („Fără armă, fără ură și fără violență”), presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (cu o jumătate de secol în urmă) cu un deznodământ (final) dezamăgitor ca și în cazul lui Elyazid Ahamada [L’évasion spectaculaire d’Ilyas Kherbouch („Ganito”) du centre pénitentiaire de Villepinte (Métropole du Grand Paris) selon le fameux principe d’Albert Spaggiari („Ni arme, ni haine, ni violence”), le cerveau présumé du „vol du siècle” à la Société Générale de Nice (il y a un demi-siècle) avec un final décevant, comme dans le cas d’Elyazid Ahamada]

Al 36-lea Congres Internațional al Universității Apollonia Iași – „Pregătim viitorul, promovând excelemnța” – 2026. Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale”, în timpul republicilor franceze. Studiul dosarului de cvadruplu asasinat (triplu pedicid și un femicid) al românului Florian – Sebastian Bălan condamnat la 30 de ani de recluziune criminală (încarcerat în detenție criminală în Franța)

Formalismul matematic al Codului Socio–Genetic (Sociogenetic/CSG) în cadrul psiho(sociologiei) matematice cu aplicații la studiul comportamentului infracțional criminal în contextul „iresponsabilității penale” în timpul republicilor franceze

Profesorul Thomas Csinta – „arhitect al gândirii interdisciplinare” și „spirit enciclopedic al vremurilor noastre” (Anca Cheaito – jurnalistă româno – libaneză, Revista „Orient Românesc” – septembrie 2025, președinta fondatoare a asociației „România-Levant” și a revistei culturale „Orient Românesc”) în parteneriat cu Jurnalul Național Săptămănal Independent „Patria Română” [Director G-ral Bg. (r) Dr. h. c. Bartolomeu – Constantin Săvoiu, Mare Maestru al MLNR1880, redactor șef Alexandru Naghi]

„Ecuațiile Societății” – Cum decodificăm lumea socială prin intermediul modelelor fizico – matematice conform profesorului Thomas Csinta – cu Jurnalul Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic, acreditată și promovată de Economic and commercial mission of La Francophonie in Central and Eastern Europe ca sursă sigură de informare). Corespondență de la jurnalista Anca Cheaito din Liban (președinte-fondatatoare a revistei „Orient Românesc” și a asociaţiei „România-Levant”)

  • Jurnaliști români: Mihai Eminescu, Ion Oprea, Grid Modorcea, Adrian Păunescu, Neculai Constantin Munteanu, Adrian Cioroianu, Octav Pancu-Iași, George Călinescu, Vasile Sava, Cicerone Poghirc, Aurelian Titu Dumitrescu, Mircea Florin Șandru, Lucian Blaga, Constantin Pădureanu, Dumitru Tinu, Cezar Ivănescu, Fabian Anton, George Topîrceanu, Petru Codrea, Radu Gyr, Dan Culcer, Ion Anton, Dumitru Stăniloae, Mihai Cosma, Claudiu Săftoiu, Iosif Constantin Drăgan, George Băjenaru, Cleopatra Lorințiu, Ion Heliade-Rădulescu, Andrei Partoș, Ion Cristoiu, Mircea Badea, Grațian Cormoș, Aristide Buhoiu, Ioana Sava, Brândușa Prelipceanu, Nicole Valéry-Grossu, Gabriel Liiceanu, Ion Agârbiceanu, Eliza Macadan, Florian Bichir, Emil Șimăndan, Bogdan Suceavă, Adriana Săftoiu, Ioan Chirilă, Gabriela Vrânceanu-Firea, Paul Lampert, Octavian Paler, Alexandru Vianu, Dumitru Toma, Eugen Barbu, Eric Winterhalder, Cristian Mungiu, Vintilă Horia, Dan Pavel, Mircea Dinescu, Cristian Tudor Popescu, George Pruteanu, Emil Hurezeanu, Ivo Muncian, Radu Jörgensen, Lazăr Lădariu, Eugen Ovidiu Chirovici, Adrian Hoajă, Doina Drăguț, George Muntean, Barbu Catargiu, Adrian Mîrșanu, Victor Frunză, Lorena Lupu, Alexandru Candiano-Popescu, Marius Mircu, Dănuț Ungureanu, Vasile Copilu-Cheatră, Rodica Culcer, Andrei Gorzo, Zaharia Stancu, Eugen Cojocaru, Răsvan Popescu, Ion Anghel Mânăstire, Pamfil Șeicaru, Tudorel Oancea, Dorin Ștef, Paula Seling, Sabin Gherman, Marian Coman, Brîndușa Armanca, Valeriu Turcan, Teșu Solomovici, Sorin Roșca Stănescu, Tudor Octavian, Vasilica Ghiță Ene, Gabriela Adameșteanu, Radu Negrescu-Suțu, Cornel Nistorescu, Petre Got, Dumitru D. Șoitu, Geo Bogza, Dan Diaconescu, Stelian Popescu, Nicolae Carandino, Valer Chioreanu, Ioan Massoff, Corneliu Stoica, Adelin Petrișor, Ion Călugăru, Andrei Alexandru, Ludovic Roman, Radu Paraschivescu, Vasile Urechea-Alexandrescu, Elis Râpeanu, Cezar Petrescu, Ion Monoran, Thomas Csinta, Marian Odangiu, Paul Barbăneagră,…

  • Români francezi: Vladimir Cosma, Emil Cioran, Matei Vișniec, Tristan Tzara, Victor Brauner, Elvira Popescu, Gherasim Luca, Dinu Flămând, Vasile Șirli, Elena Văcărescu, Constantin Virgil Gheorghiu, Ion Vlad, Thomas Csinta, Paul Barbăneagră, Bogdan Stanoevici, Ariel Moscovici, Luminița Cochinescu, Alice Cocea, Roxana Eminescu, Irina Ionesco, Eli Lotar, Alexandre Revcolevschi, Radu Mihăileanu, Horia Surianu, Haim Brézis. Extras:Vladimir Cosma(n. 13 aprilie 1940, București) este un violonist, compozitor și dirijor francez, născut la București, România, într-o familie de muzicieni. Tatăl său, Teodor Cosma, este pianist și dirijor, mama sa, Carola, autor- compozitor, unchiul său, Edgar Cosma, compozitor și dirijor, iar una dintre bunici a fost pianistă, elevă a celebrului Ferrucio Busoni. După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar), în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris. Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare. Începând din 1964, a efectuat numeroase turnee în lume concertând ca violonist, dar, curând, se va consacra din ce în ce mai mult compoziției. Scrie diferite lucrări printre care: „Trois mouvements d’été” pentru orchestră simfonică, „Oblique” pentru violoncel și orchestră, muzică pentru scenă și balet („olpone” pentru Comedia Franceză, opera „Fantômas”, etc.). În 1968, Yves Robert îi încredințează prima muzică de film: „Alexandre le Bienheureux”. De atunci, Vladimir Cosma a compus mai mult de trei sute de partituri pentru filme de lung metraj sau serii TV. Cinematografia îi datorează numeroase succese în colaborare în special cu: Yves Robert, Gérard Oury, Francis Veber, Claude Pinoteau, Jean-Jacques Beineix, Claude Zidi, Ettore Scola, Pascal Thomas, Pierre Richard, Yves Boisset, André Cayat…