Etichetă: ABN Amto

Rezumat (1%). Pe 2 martie 2007 din instituția financiar–bancară ABN Amro din AWDC (Antwerp  World Diamond Centre), un idivid, identificat cu un pașaport argentinian („fals – adevărat”) pe nume Carlos Hector Flomenbaum, reușește să fure, de față cu întregul personal al băncii, într-o manieră cu totul spectaculoasă  („fără armă de foc, fără violență și fără ură„ – regula lui Sapggiari) bijuterii în valoare de cca 21M€, după care dispare fără urmă. Identitatea reală a individului nu a fost niciodată stabilită, iar prejudiciul material nu a fost niciodată recuperat. În urma unor investigații pe care le-am făcut (timp de peste un deceniu), n-ar fi exclus ca Flomenbaum să fi fost un membru al clanului (mafiot) de trafic de carne bovină contaminată cu ESB, avându-l ca leader pe Ruddy Decock/DeCock. În momentul de față dispun de o serie de elemente „coincidentiale” și o pistă, ale căror explorare (exploatare) prin „coincidentia oppositorum” poate conduce, în sfârsit, la restabilirea adevărului istoric, adică, la identificarea lui Carlos Hector Flomenbaum. Mai bine mai târziu, decât niciodată ! Dar cu 4 ani mai devreme, pe 16 februarie 2003, are loc cel mai mare jaf din istoria tuturor jafurilor secolului, în Belgia la Diamond Center de la Anvers/Antwerpen (AWDC/Antwerp World Diamond Centre–„a public/private corporation, officially representing and coordinating the Antwerp diamond sector, located in heart of Antwerp in the Hoveniersstraat”, în regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume, având ca director executiv pe Ari Epstein), aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamant si 30.000 de salariati, 4.520 unitati comerciale, pentru o populatie de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondiala a diamantului (cu o cota de piata de cca 72%), respectiv, principala bursa a diamantelor brute si taiate. Prejudiciul material este estimat la cca 110M€ (100M€, conform  alor surse). Aflat în proximitatea garii si populat de catre 2 comunitati importante: comerciantii de diamante evrei si Jainiștii (adeptii uneia dintre cele mai vechi religii și filozofii ale lumii, găsindu-și rădăcinile în India antică și preistorică, facând parte din  religiile dharmice–credințe politeiste care subliniază că originea lor comună este în Subcontinentul Indian și în Dharma/scopul vieții și legea naturală a armoniei în univers), desi dateaza înca din secolul al XV–lea, acest cartier (caruia fac concurenta astazi Tel Aviv/Israel si Bombay/India datorita numeroaselor delocalizari în sectorul afacerilor cu diamante) începe sa fie cunoscut doar la sfârsitul secolului al XIX–lea (din anii 1885–1890), dar în scurt timp (începând cu secolul XX) îsi câstiga deja o reputatie internationala. devine reputat (începând cu secolul XX).  Daca prima comunitate este prezenta în cartier începând cu sfârsitul secolului XV (dupa expulzarea evreilor din Spania si Portugalia), ceea de a 2-a, apare cu 5 secole mai târziu (la începutul anilor 1970–dintre care cca 65% lucreaza „în lumea diamantului”). Dupa cum stim, evreii vor fi expulzati din Spania prin Decretul de la Alhambra (Edict of Expulsion/Decreto de la Alhambra, Edicto de Granada) semnat pe 31 martie 1492 de catre regii catolici în Provincia Granada (Comunitatea autonoma Andaluuzia) la Alhambra (unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică–un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada, printre care si palatul baroc al lui Carol al V-lea, care împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenței musulmane în Spania din secolul VIII), dupa terminarea razboiului si eliberarea ultimei enclave spaniole–Regatul Granada, respectiv, penetrarea solemna, pe teritoriul acestuia, pe 2 ianuarie 1492, a „catolicilor” Isabelle (1470– 1498, Suveran al Portugaliei între 30 septembrie 1497–23 august 1498, decedata la nasterea fiului ei Miguel da Paz), casatorita cu Ferdinand II de Aragon (1452–1516, fost rege al Aragonului/1479–1516, al Siciliei/1468–1516, al Neapolelui/1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei/1474-1504 și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa) venita pe tronul Castiliei (Castilla/Castille, Castile) în 1474. Multi dintre cei expulzati se vor refugia în Portugalia, dar pe 5 decembrie 1496, regele Portugaliei, Manuel I (Norocosul/1469–1521), va promulga un decret prin care „se cerea evreilor să se convertească la creștinism sau să părăsească țara fără copii lor”. Ca urmare ei se vor îndrepta fie, catre nordul Europei (Franta, Benelux si Marea Britanie), fie catre continentul nord–american. În sfârsit, ar exista în lume 4 burse de valori pentru diamante (considerate ca cele mai prestigioase si importante), iar acestea, care administreaza anual cca 30Md€ (Beurs voor Diamanthandel–pentru diamante taiate, DiamantClub van Antwerpen, Vrije Diamanthandel–pentru diamante brute si taiate, respectiv, Antwerpsche DiamantKring–pentru diamante brute), toate, se gasesc în Antwerp's diamond district (Diamond Quarter/Diamantkwartier) si toate sunt în evidenta Diamond Office, departament al fundatiei private AWDC (Antwerp World Diamond Centre) având ca obiectiv, aparea intereselor colective în sectorial de diamant belgian, care faciliteaza importul și exportul de diamante în și din Anvers (Antwerp) prin intermediul  campaniilor de marketing pe care le gazduieste, serviciilor, conferințelor, târgurilor comerciale, misiunilor economice și prin diverse alte căi (în special, prin intermediul dealerilor).  „In October 1973, the AWDC was established as the Hoge Raad voor Diamant (HRD), or Diamond High Council, by the Belgian government and diamond industry representatives”. Recunoscuta „the diamond capital of the world”, acesta, alaturi de „other groups”, ajută la dezvoltarea, protecția și prelucrarea acestor diamante (care includ bănci cu diamante, brokeri de asigurare, expeditori, cei mai buni poligheți și cercetători), cu o cifra anuala de afaceri de cca 17Md£ (cca 20Md€/25Md$US).  Cca 77% din diamantul brut extras în lume si 55% din cel taiat tranziteaza prin Diamantkwartier („Km2 al Diamantului”), limitat de strazile Schupstraat, Hoveniers si Rijf. În ciuda unui sistem de securitate sofisticat de ultima generatie (considerat atunci ca unul dintre cele mai performante si sigure), jaful are loc, totusi, în noaptea de 15–16 februarie 2003, „fără armă de foc, fără violență si fără ură” (regula lui Spaggiari). Hotii vor penetra în institutie prin garaj, pe care îl vor deschide cu o telecomanda (dublura) contrafacuta în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrari video, etc.). Acestia vor sparge 123 de casete de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale institutiei financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fara sa se fi declansat sistemul de alarma (protejat de catre 10 mecanisme de securitate multipla, printre care si o poarta – sas de o grosime de 61 cm si de o greutate de cca 3 tone prevazuta cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de caldura cu raze infrarosii, senzor seismic, de miscare si radar Doppler). „The door was monitored by a pair of abutting metal plates, one on the door itself and one on the wall just to the right. When armed, the plates formed a magnetic field. If the door were opened, the field would break, triggering an alarm. To disarm the field, a code had to be typed into a nearby keypad. Finally, the lock required an almost-impossible-to-duplicate foot-long key. „More than 123 out of 160safe deposit boxes were forced open, each of which was made of steel and copper and had both a key lock and combination lock”. Jaful (comis în week – end, în noaptea de 15–16 februarie) este descoperit, luni dimineata, pe 17 februarie, de catre agentul de paza, în jurul orei 07h15. Merită să subliniez aici faptul ca week–endul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil si datorita Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentata de catre jucatoarea belgiana Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americana Venus Ebony Starr Williams (n. 1980 – fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam /Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu). În ceea ce o priveste pe Clijsters, în  2003, aceasta a câștigat 9 turnee la simplu și 7 la dublu, ajungând și în 2 finale de Grand Slam (Mare Șlem), la Roland Garros și la US Open, ambele pierdute însă în fața lui Justine Henin (n.1982–fostă jucătoare profesionistă de tenis din Valonia/„Belgia francofona”–una dintre componentele statului federal Belgia, alaturi de regiunile Flandra/”Belgia olandofona” si Bruxelles Capitale–bilingva, conform art.4 din Constitutia Belgiei), câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem și medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena. În finala din 16 februarie (care debuteaza în jurul orei 14h00), desi Kim Clijsters (WTA3–sustinuta de catre 14.400 „suporteri”) este înfrânta de catre Venus Williams (WTA2) în 2 seturi (6-2, 6-4), atentia populatiei si a autoritatolor locale este concentrata asupra confruntarii dintre cele 2 jucatoare, în care aceasta din urma îsi aparea titlul dar si cele cca 1.702 diamante care îi reveneau (cca 585.000$US). Cu alte cuvinte, nimeni nu era interesat de ceea ce se întâmpla în AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din cartierul Hoveniersstraat (Grimbergen, 9-11 Schupstraat), care era supravegheat de 63 de camere video si de catre Politia Locala (7z/7z, 24h/24h). Ceea ce, evident, era un mare avantaj pentru cei care au conceput si au pus la cale jaful.