Etichetă: al 4-lea Congres ECPM
Protejat: ECPM (Ensemble Contre la Peine de Mort). Împreună contra pedepsei...
Merită să subliniem și faptul că, Codul de Procedura Penală nipon prevede două moduri în care poate fi executată pedeapsa privată de libertate: înschisoare fără sau cu efectuarea unei munci silnice, cea care predomină în majoritatea pedepselor lungi de închisoare, inclusiv, în cazul închisorii pe viață, conform Art.12, Aliniatul 2. din Codul Penal. Dacă în 1994, 35.803 deținuți efectuau muncă silnică (forțată) care au adus Administrației Penitenciarelor peste 15,7 Md Yeni (cca 150Mil $US), în cele 70 de penitenciare japoneze, astăzi peste 81.000 de deținuți condamnați la muncă forțată crează tot felul de valori, bunuri materiale, în aproape toate domeniile de activitate ale societății civile, care aduc la bugetul național (al statului) peste (1/2) Md$US. Contribuțiile cele mai importante aduc închisorile din Fuchu (cea mai mare din Japonia), Tokyo (Kosuge), Tochigi și Hakodate (delincvenți juvenili) din nordul insului Hokkaido.După condamnare, aproape toți deținuții de sex masculin străini (în special din Europa) din estul Japoniei sunt încarcerați la Fuchu Prison (Harumi-cho, Fuchu-shi, Tokyo), iar cei de sex feminin la Tochigi Prison (Soja-machi, Tochigi-shi, Tochigi-ken). În vestul Japoniei, cei de sex masculin la Osaka Prison (Tadei-cho, Sakai-shi, Osaka-fu) Kobe Prison şi Fukuoka Prison, și cei de sex feminin la Wakayama Prison (Kano, Wakayama-shi). Deținuții pot opta la sosire între mai multe tipuri de meniuri (vegetariene, mai mult sau mai bogate în carne, dietetice, etc.), în funcție de religia și obiceiurile lor sau în funcție de maladiile de care suferă. Însă numai la început. În principiu! Odată optiunea făcută este practic imposibil de modificat meniul. Europenilor nu este exclus nici faptul ca Administrația Penitenciarelor să le pună la dispoziție celule cu paturi în loc de saltele. Dar nu este obligatoriu. În primele două săptămâni, prizonierul este „studiat" (din punct de vedere intelectual, biologic și psihologic) și este „orientat" de către Administrația Penitenciarelor (cu ajutorul unor broșuri, majoritatea în limba engleză, care trebuie înapoiate odată cu punerea lui în libertate, direcției penitenciarului), în funcție de abilitățile sale intelectuale și fizice, în funcție de profesiunea și pregătirea să, respectiv, experiența sa profesională, într-o anumită direcție în care își va desfășura activitatea de muncă forțată (lînică). Încadrarea în muncă (forțată) înseamnă 8 ore pe zi, cu trei pauze, din care una este pentru masa de prânz, iar retribuția (deși existentă oficial) este relativ mică și nu acoperă decât la limtă nevoile personale. Închisoarile nipone funcţionează pe baza unui sistem destul de complex de pedepse şi recompense, în funcție de sancțiunea penală, precum și de comportamentul deținutului, la activități (locul de muncă, școală, celulă, etc.). Un fel de combinație „neliniară" între „Teorema celor 4 culori" (conform căreia patru culori sunt necesare dar și suficiente pentru a colora o harta, astfel încât două țări cu aceași culoare să nu fie vecine) și sistemul american de grade militare. Cei îmbrăcăți în alb (portocaliu la americani) sunt cei „noi", cu libertăți „restrânse " (destul de limitate) și au dreptul la numai două vizite pe lună. Odată ce costumele lor albe se „murdăresc" în intrevalul spațio-temporal carceral " (atât la propriu cât și la figurat !), ele devin verzi, roșii și albaștri, iar deținuții și ei câștigă niște drepturi „suplimentare" (libertăți extinse) cum ar fi: dreptul la scrisori și vizite mai multe, acces la telefon, etc. Sistemul „Star and Stripes", permite obținerea de trese albe (odată la 6 luni), pentru un comportament bun, verzi (odată la un an) și o stea galbenă (odată la trei ani !). În unele închisori (cum este și Tochigi Prison), codurile de clasare ale deținuților sunt reprezentate numai cu trese: aurii, vrezi și albastre. Prizonierii care nu respectă regulamentul și se „ceartă" cu legile închisorii, își pot pierde atât dungile (tresele) cât și stelele lor, cu alte cuvinte pot fi retrogradati, pentru a porni din nou de la zero. Exact cum se întâmplă în instituțiile militare sau în unități militarizate. În timpul activității lucrative, discuțiile între prizonieri sunt strict interzise, conform principiului nazist: „Arbeit macht frei", iar în restul timpului ele sunt destul de limitate, mai puțin în pauzele, nu lungi și dese, dar scurte și rare. În ceea ce privește regimul de vizite, el diferă de la o închisoare la alta. Ele nu sunt permise decât rudelor (inclusiv logodnicilor dacă logodna datează înainte de încarcerare), avocaților și funcționarilor consulari, care au obligația să-și viziteze conaționalii cel puțin odată pe trimestru.Și numai în prezența gardienilor. Regimul de scrisori este și el foarte limitat. Prizonierul trebuie să menționeze în scris, după încarcerarea lui, pe o listă numele tuturor persoanelor cu care urmează să corespondeze. Toate scrisorile sunt citite cu atenție și cenzurate, elle fiind limitate la un număr de caractere, în funcție de nivelul de educație și cultură al incarceratului! Studiul individual este în schimb, destul de stimulat. Dar într-un anume fel, adică, numai, cât să rămâi în contact „cât de cât" cu „exteriorul", cu civilizația din lumea liberă. Deși Fuchu, respectiv, Tochigi Prison au biblioteci vaste (peste 10.000 de titluri în limba engleză), numărul mare de deținuți care participă la cursuri și timpul scurt afectat acestora, face dificilă învățarea limbii suficient de bine, pentru a perimite lectură în această limba. Numai 15 minute sunt acordate zilnic pentru citirea ziarelor și maximum două ore pentru vizionarea unui film, care în majoritatea cazurilor sunt japoneze și netitrate. În schimb, evenimentele religioase sunt sistemetic organizate și deținuților le este permis să participe „intens" la activitățile lor, în funcție de sexul, de rasă și religia lor. În principiu, Curtea Supremă niponă estimează că Pedepasa Capitală nu poate fi aplicată decât atunci când „responsabilitatea autorului crimei de sânge est de o extreme gravitate și că sancțiunea maximă este inevitabilă atât din din punctul de vedere al echilibrului dintre crimă și pedeapsa cât și din punctul de vedere al prevenției". „Teoria" Pedepsei Capitale în Japonia, a fost „minuțios" elaborată odată cu celebrul dosar criminal (de sânge) al scriitorului și asasinului japonez Norio Nagayama (27 iunie 1949-1 august 1997), care a ucis 4 persoane (Masanori Nakamura, Tomejiro Katsumi, Tetsuhiko Saito, Masaaki Ito), între 11 octombrie și 5 noiembrie 1968, fiind încă minor la acea dată (conform legilor nipone de stare civilă). Arestat pe 7 aprilie 1969, el este condamnat la moarte în 1979, dar în apel, în 1981, i se comută pedepasa la închisoare pe viață. În 1983 însă, Curtea Supremă estimează că Norio Nagayama merită pedeapsa cu moartea și tranferă dosarul acestuia la Înalta Curte (Curte de Apel), care în 1987 se pronunță din nou pentru condamnarea acestuia la moarte, confirmată ulterior, în 1990 și de către Curtea Supremă. În închisoare, Nagayama, până la execuția sa, pe 1 august 1997, scrie o serie de romane de mare valoare literară care îl fac celebru, nu numai în Japonia, dar chiar și în cercul „aristocrației literare" nipone (Muchi no Namida-1971, Aika Muka-1973, Kibashi-1984, Sooren no Tabigeinin-1986, Sutego Gokko-1987, Shikei no Namida-1989, Nazeka Umi-1989, Isui-1990, Hana-1999), care nu îl va accepta ca „membru", datorită statutului său de condamnat! (Contrar lui Philippe Maurice, pentru eliberarea căruia din închisoare au semnat o petiție 150 de mari personalități ale culturii și civilizației mondiale, ca semn de prețuire ale cercetărilor de istorie medievală ale acestuia, în mediul carceral).Celebrele „criterii" ale lui Nagayama (publicate și în lucrările sale), conform cărora judecătorii trebuie să pronunță sentința de condamnare la moarte în cazul unei crime de sânge sunt: natura crimei; motivul comiterii crimei; condițiile în care ea a fost comisă (în special, dacă a fost comisă cu cruzime); gravitatea consecințelor acesteia (în special dacă există mai multe victime); efectul social al crimei; vârsta criminalului (minor sau major, conform Codului Civil nipon); antecedentele criminale al autorului crimei (criminalului); circmstanțele în care crima a fost comisă, precum și sentimentele familiei (familiilor) îndoliate (ale victimei/victimelor). Până în septembrie 2013, în total, 157 de persoane ar fi fost executate (dintre care 13, legat de atentatul cu gaz Sarin, un gaz toxic de luptă descoperit de către Schrader, Ambros, Rüdiger și Van der LINde), pe 20 martie 1995 în Metroul din Tokyo..