Etichetă: CNP Assurances
Protejat: „Împingătorul de seringi” Frédéric Péchier – „Doctorul morții”, vinovat sau...
Între 8 septembrie–18 decembrie 2025, în fața Curții cu Jurați (în prima instanță) a departamentului Doubs (regiunea administrativă Grand Est) în palatul de justiție (sala „Parlamentului”) de la Besançon (prefectura departamentului), se defășoară un proces criminal „hors norme” (neobișnuit, excepțional), aflat sub președinția lui Delphine Thibierge, președintele Curții cu Jurați (compusă din 3 magistrați și 6 cetățeni francez cu vârsta cel puțin 23 de ani, aleși de pe listele electorale prin tragere la sorți), în care, un medic anestezist (recunoscut în specialitatea sa ca „profesionist”) de la clinica Saint-Vincent, din Besançon, Frédéric Péchier (n.1972, aflat în libertate condiționată sub control judiciar), care în prima zi a procesului declara Curții „Eu nu am ucis (otrăvit) niciodată pe nimeni. Sunt nevinovat”, este judecat pentru infracțiuni criminale deosebit de grave. Este vorba de otrăvirea „voluntară” (intenționată) a 30 de persoane (în timpul unor intervenții chirurgicale/benigne, cu vârstele cuprinse între 4–89 de ani) în pereioada 2008–2017, dintre care 12 au decedat ca urmare a unui stop cardio–respirator.
Conform rechizitoriului Ministerului Public, inculpatul medic anestezist ar fi provocat, intenționat, stop cardio–respirator pacienților colegilor săi chirurgi (sau grave complicații la pacienții operați) prin introducerea în pungile de perfuzii anestezice substanțe care provocau la aceștia fie stop cardiac, fie hemoragii, pentru ca ulterior să intervină în calitate de „salvator” al acestora (în cazul în care acest lucru ar fi fost încă posibil).
Menționez aici faptul că celebra Clinică Saint-Vincent din Besançon (Chemin des Tilleroyes n040), este o unitate medicală–chirurgicală privată modernă (oferind diverse servicii medicale și chirurgicale, inclusiv ortopedie/chirurgie a genunchiului, distingându-se prin îngrijire personalizată și acces rapid la tratament), făcând parte din grupul Elsan SAS (Societate pe Actiuni Simplificate, creată pe 10 iunie 2014 cu sediul social general la Paris, cu 800 Mil€ fonduri proprii și o cifră de afaceri de 3Md€) liderul francez în domeniul îngrijirii medicale private care funcționează ca un spital, oferind urmărire personalizată și programări mai rapide decât spitalele (strict) publice, lucrând și cu CPAM (Casa Primară de Asigurări Medicale).
Fondat de către Jérôme Nouzarède și Dr. Michel Bodkier, grupul ElSan rezultă în urma unei colaborări strânse (și ulterior, fuziuni) cu Vedici SAS (companie franceză privată de servicii medicale care oferă o gamă largă de specialități, inclusiv oncologie, pediatrie și cardiologie) și Vitalia (grup important de clinici private din Franța, cunoscut în special pentru unitățile sale de înaltă calitate din Gentilly, Océane, La Châtaigneraie) în cursul lunii noiembrie 2015, pentru ca în luna iunie 2017 acesta să achiziționeze MédiPôle Partenaires (important grup francez de clinici private specializate în MCO–medicină, chirurgie și obstetrică), iar mai târziu, în 2021, C2S Medical, devenind astfel leader în domeniul spitalizărilor private cu dezvoltarea unei rețele unice de instituții de sănătate care acoperă întregul proces de îngrijire cu platforme tehnice de înaltă performanță și o gamă largă de servicii, la care apelează peste 2/3 din francezi (atunci al doilea grup spitalicesc privat francez cu o cifră anual de afaceri de 1,2Md€, 1,2 milioane de pacienți, 81 unități/centre nedicale, 3.200 practicieni și cca 14.000 de salariați). Fostul președinte al Adunării Naționale Richard Ferrand a fost numit pe 12 iulie 2024 șef al comisiei de supraveghere al grupului Elsan, având ca acționari pe KKR/Kohlberg Kravis Roberts & Co (fond de investiții american, unul dintre cele mai mari în lume, cu sediul la New York, aflată sub direcția lui Henry Kravis și George R. Roberts, cu o capitalizare de cca 135Md€ și o cifră de afaceri de cca 6 Md$US), CVC Capital Partners (importantă firmă globală de investiții pe piețe private–una dintre cele mai mari firme de consultanță în investiții la nivel mondial cu sediul în Marea Britanie în Saint-Hélier–capitala insulei anglo-normande Jersey, fondată în 1981, specializată în capital privat, active secundare, credit și infrastructură, gestionând fonduri uriașe pentru investitori instituționali din întreaga lume cunoscuți pentru investițiile în afaceri din diverse sectoare în Europa, Asia și Statele Unite, prin intermediul unei rețea/rețele de 19 birouri și 231 de angajați, cu o cifră de afaceri de cca 90 Md€ cu o prezență semnificativă și o listare recentă pe Euronext Amsterdam, aflată de mai mult timp în atenția anchetatorilor francezi pentru o posibilă „corupție în bandă organizată”), Mérieux Equity Partners (firmă europeană de capital privat axată pe companii din domeniul sănătății, științelor vieții și nutriției, legate de influenta dinastie familială Mérieux/fondatorii bioMérieux, Sanofi Pasteur, cu investeții importante în IMM–între 20–40 de Mil€, în Europa/America de Nord), Axa SA (grup internațional francez pe acțiuni specializată în asigurări creată în 1985 de către Claude Bébéar, cu o cifră de afaceri de 110 Md€ și rezultat net de cca 8Md€), CNP Assurances SA (companie de asigurări de persoane pe acțiuni din sectorul public, creată în 1959, cu un capital social de cca 700 Mil€, primul furnizor de asigurări și al 2-lea în asigurările de viață din Franța, al 7–lea asigurător european și al treilea asigurător din Brazilia, cu o cifră de afaceri de cca 40Md€ și un rezultat net de peste 2Md€, aparținând integral, conform legii privatizării din iulie 1992, băncii La Banque postale), Ardian SAS (ex-Axa Private Equity, societate pe acțiuni simplificate franceză de capital–investiții independent creată în 1999 și ditijată de către Dominique Senequier, inmatriculată pe 16 iulie 2012 și separată de grupul Axa în 2013, cu o cifră de afaceri de cca 350Mil€ și un rezultat net de cca 30Mil €, începând cu 2020 gestiona active de peste 100 Md$US în Europa, America de Nord și Asia) și Tethys Invest (firmă de investiții francez al familiei Bettencourt-Meyers/acționară majoritară al L'Oréal– fondată de către Françoise Bettencourt Meyers și Jean-Pierre Meyers în martie 2016, axat pe investiții directe pe termen lung în sănătate, științe biologice și cercetare europeană).
Înainte însă, în 2020, aceasta devine un partener „strategic” al Pandalab (ecosistem digital de comunicare și servicii securizate pentru profesioniștii din domeniul sănătății/Pandalab Pro și pacienți/Pandalab Ma santé, care permite schimburi securizate, partajarea documentelor medicale, programarea consultațiilor și coordonarea îngrijirii, respectând în același timp standardele de securitate/HDS, ISO 27001) și Lifen (platformă de coordonare medicală al unităților de sănătate și practicieni liberali creată în 2015 de către Franck Le Ouay, Alexandre Hamburger, Philippe Douste-Blazy, Alexandre Huckert și Étienne Depaulis) iar în cursul lunii octombrie Comisia Europeană hotărăște, controlul acestuia, exclusiv, de către KKR.
În sfârșit, după o instrumentare a dosarului care a durat 7 ani (2017–2024), ancheta a fost dirijată de către Olivier Verguet (șeful brigadei criminale al serviciului interdepartamental al Poliției Judiciare din Besançon) din ordinul judecătorului de instrucție Marjolaine Poinsard (de la Parchetul general al Tribunalului de la Besançon) care în urma rezultatelor acesteia l-a trimis pe Frédéric Péchier („doctorul morții”, pe 23 mai 2024) în fața Curții cu Jurați departamentale Doubs cu un rechizitoriu conținând 537 de pagini (și alte două anexe care depăsec 100 de pagini). Ea nu a reținut decât 30 de cazuri de otrăvire dintre cele 32 (reclamate oficial) și 37 (neofiocial, conform surselor noastre apropiate dosarului) dintre care 13 ar fi fost mortale (și nu 12).
Astfel, pe 12 decembrie 2025, avocații generali (reprezentând ministerul Public) Thérèse Brunisso și Christine de Curraize solicitau, după citirea rechizitoriului lor, contra inculpatului pedeapsa de închisoare pe viață (cu o perioadă de siguranță de 22 ani–înainte de care condamnatul nu poate eliberat condiționat sub control judiciar) pentru otrăvirea a 30 de persoane dintre care 12 au decedat datorită complicațiilor ulterioare cu mențiunea: „Vă vom demonstra (n. r. Juriului Popular) că tulburările și oprirea activității electrice a inimii se datorează otrăvirii pusă la cale cu reavoință de către Frédéric Péchier cu intenția de a ucide. (…). Au fost necesari 8 ani anchetatorilor pentru a imagina, inimaginabilul. (…). Vă solicit să declarați vinovat pe Frédéric Péchier (…). Acest om (bărbat) aprent normal a devenit, fără niciun fel de dubii, unul dintre cei mai mari criminali din istoria noastră (…). Noi am demascat crimele dvs, noi toți știm că sunteți vinovat pentru că acele crime care vă sunt reproșate sunt deosebit (extrem) de perverse, pentru că el a acționat cu viclenie, pentru că a comis ireparabilul, pentru că este un criminal în serie (…), pentru că nu are niciun fel de remușcări, niciun fel de regrete (…). Putem ucide odată fără să vrem, dar nu de 12 ori la rând. Frédéric Péchier nu este nici Guy Georges (n.r./n.1962, „asasinul din estul parizian”, „bestia de la Bastilia”, arestat pe 26 martie 1998, condamnat pe 5 aprilie 2001 de către Curtea cu Jurați Paris la închisoare pe viață pentru violul și asasinarea a 7 persoane din 21 care i-au fost atribuite în perioada 24 ianuarie 1981-16 noiembrie 1997) și nici Michel Fourniret (n.r./1942–2021, „pădurarul din Ardennes”, care a mărturisit că a ucis 12 persoane în Franța și Belgia între 1987 și 2003, arestat pe 26 iunie 2003 condamnat la închisoare pe viață cu o perioadă de siguranță de 30 de ani de către Curtea cu Jurați a departamentului Ardennes, la Charleville–Mézières într-un proces care s-a derulat între 27 martie–28 mai 2008, decedat la închisoarea de maximă siguranță Ensisheim pe 10 mai 2021), dar nici mai puțin decât ei.””
Conform procurorului republicii de la Besançon Etienne Manteaux (nativ în Vesoul–prefectura departamentului Haute-Saône, regiunea administrativă regiunea Franche-Comté, (numit pe 9 aprilie 2025 procurorul republicii de la Grenoble în locul lui Éric Vaillant mutat la parchetul general de la Caen–prefectura departamentului Calvados, regiunea administrativă Normandia), revenit în 2012 la Tribunalul Judiciar din Epinal (prefectura departamentului Vosges, regiunea administrativă Grand Est), iar din 2018 la Besançon, inculpatul ar fi avut ca mobil discreditarea colegilor săi chirurgi și anesteziști cu care ar fi fot în conflict, demonstrându-le acestora „talentul său de reanimator ieșit din comun”. Acesta ar fi introdus în pungile sale anesteziste potasiu, mepivacaină (anestezic local din categoria amidelor având un efect mai rapid decât procaina/novocaină un anestezic local din categoria esterilor, utilizat la început în stomatologie și în asociere cu o penicilină/novocilinăpentru a reduce durerea la nivel intramuscular), tramadol (medicament analgezic puternic, din clasa opioid, cu acțiune centrală, utilizat pentru tratarea durerilor moderate spre severe, acute/după leziuni, fracturi sau cronice/dureri în caz de cancer, nevralgii, acționând la nivelul sistemului nervos central/creier și măduva spinării, pentru a schimba percepția durerii, fiind disponibil pe bază de prescripție medicală), heparină (anticoagulant puternic, medicament injectabil esențial/parte a listei OMS de medicamente esențiale, folosit pentru a preveni și trata cheagurile de sânge/tromboze, administrat intravenos sau subcutanat, fiind derivat din țesuturi animale/intestin de porc, plămâni de vită/oaie care acționează prin întârzierea coagulării, crucial în infarctul miocardic, embolia pulmonară, dialize, și intervenții chirurgicale/bypass, cardiac, având ca efecte secundare potențiale sângerări sau trombocitopenie/scăderea trombocitelor), etc.
Versiunea lui Dr. Frédéric Péchier de la clinica Saint-Vincent (unde era angajat din 2004), înainte de inculparea lui (atunci în vărstă de 45 de ani) de „otrăvire cu premeditare” este complet diferită. Anestezistul neagă orice implicare în acest dosar (multi)criminal: „Vreau să fiu recunoscut pentru ceea ce sunt, adică complet nevinovat”. Medicul din Besançon aborda anumite elemente incriminatoare în dosar, pe care însă le considera inconsistente, detaliind totodată sentimentele sale de când a fost reținut în arest pe 4 martie 2017. Aceasta a mai adăugat ulterior : „De zece zile sunt cufundat într-o neînțelegere totală. Am îndurat 48h00 extenuante de arest polițienesc. Au ignorat 99% din dosar, concentrându-se doar pe câteva elemente, pe care mi le-au reiterat în repetate rânduri. Încă de la început, anchetatorii au spus clar că sunt convinși de vinovăția mea. Nu mi-am imaginat niciodată că mă voi confrunta atunci cu urmărirea penală. După o perioadă de disperare totală, am decis să-mi spun versiunea și să lupt împotriva acestei nedreptăți. Sunt acuzat de crime odioase pe care nu le-am comis. (…). Singura mea greșeală pe care am comis-o a fost să fiu disponibil atunci când colegii mei mă chemau pentru urgențe.”
Legat de 3 evenimente care au avut loc în 2009, el susține că ar fi lipsit la două dintre ele: „În ceea ce privește aceste trei incidente, aș dori să clarific faptul că am lipsit de la unitate la ultimele două incidente, inclusiv în cel în care a existat o suspiciune de supradoză de potasiu. Nu am fost prezent fizic! Concluziile anchetei poliției din 2012 menționează acest lucru și notează că nu există dovezi care să sugereze că a fost vorba de un act de rea-intenție (voință). Cum poate fi readus în discuție acest lucru în contextul actualei anchete judiciare?”
Evenimentele mai recente din 11 și 20 ianuarie 2017 sunt diferite, în opinia sa. „La început, chiar am crezut că ar fi putut fi comise greșeli. Dar găsirea unor pungi de perfuzie perforate, mai ales în cazul pacientului meu, arată că se îndreaptă spre o intenție răuvoitoare. Nu eu am pus anestezicul în punga de paracetamol. Deci, a fost altcineva.” Cine? „Oricine avea acces la sala de operație, oricine ar fi putut să o facă. Nu trebuie să fii anestezist. Sper că ancheta nu se limitează doar la mine. (…).
Unde există o crimă, există și un motiv. În această privință, Frédéric Péchier reiterează cu ușurință: se bucură deja de respectul mentorilor și colegilor săi și consideră teoria anchetatorilor despre pompierul incendiar „delirantă”, conform căreia medicul a acționat cu un sentiment de omnipotență, cu această tendință narcisistă de a vedea lumea ca pe o arenă în care să-și exercite puterea, devenind în cele din urmă un salvator: „Am o meserie pe care o iubesc, petrec mult prea mult timp cu ea, soția mea va confirma asta. Vreau să mă perfecționez constant. Treaba mea este să adorm oamenii, să-i trezesc și să-i las în siguranță. De ce aș face așa ceva? Îmi câștig foarte bine existența, călătorim facem tot felul de lucruri. Sub pretextul adrenalinei, ca și cum nu am avea deja suficientă, aș injecta substanțe toxice oamenilor, doar pentru a-i resuscita apoi? Este complet absurd”. Aceeași linie de apărare a fost folosită și în ceea ce privește orice posibilă răzbunare împotriva clinicii Saint-Vincent : „E ridicol. Lucrez acolo, sunt dedicat meseriei mele, fac tot ce pot ca să progresez. În schimb, nu ni se dau neapărat toate resursele, așa că este adevărat că s-ar putea să fi existat câteva dezacorduri. Dar nimic mai mult.”
Frédéric Péchier își descrie meseria de anestezist ca pe o chemare: „Colegii spun: „Ești cel mai bun din clinică”. Nu este ceva de care să nu fiu mândru. Ceea ce mă interesează este introducerea de noi tehnici de anestezie care încep să devină o practică standard. Dacă există pacienți vulnerabili, chiar dacă nu sunt ai mei, unii chirurgi mă roagă să le revizuiesc dosarele. Pacienții mei–și practic sunt singurul care face asta–îi văd sistematic înainte de anestezie și din nou după operație. Acești oameni își încredințează îmi încredințează viața. Înțeleg protestele pe care le-a provocat acest caz, pentru că sunt complet vulnerabili când vin (ajung) la clinică. Înțeleg durerea și neînțelegerea victimelor implicate în procedură. Dar să le spunem asta: vreau ca lor, precum și mie, să li se spună adevărul.”” Cazul fatal din aprilie 2016 este cu totul altceva, potrivit lui: „Acolo, mereu am crezut că a fost o greșeală. (…). Trimiteți-mă în fața experților medicali! Asta e tot ce aștept: să pot să le explic specialiștilor despre ce am făcut, despre deciziile pe care le-am luat.”
Chiar înainte de inculparea lui el spunea că este „devastat și îngrozit”, în special de perspectiva de a fi reținut în arest preventiv: „Indiferent de rezultatul tuturor acestor anchete, cariera mea s-a terminat. Nu voi mai putea niciodată să lucrez nicăieri. Nu poți avea încredere într-un doctor care, la un moment dat, a fost etichetat drept otrăvitor. Va rămâne cu mine pentru tot restul vieții. Familia mea este distrusă și mi-e teamă pentru copiii mei. Pentru mine, singura modalitate de a supraviețui anchetei este să ripostez.”
În ceea ce privește apărarea lui Frédéric Péchier, inițial era compusă din 3 avocați Randall Schwerdorffer, Lee Takhedmit și Samuel Estève. Ultimul dintre avocați s-a retras, până la urmă (la mai puțin de o lună de la proces) din motive financiare. Ceilați 2 au criticat și ei ajutorul jurisdicțional care a fost fixat la 37.500 €HT pentru apărarea clientului lor. Ei revendicau un ajutor comparabil cu cel alocat atentatelor teroriste islamiste de la Paris din 13 noiembrie 2015. În ceea ce îl privește pec el de-al 2-lea avocat Lee Takhedmit, se va retrage și el la începutul procesului, din alte motive, legate dedivergențele în privința organizării apărării inculpulatului în timpul audierilor. După pledoaria lui Randall Schwerdorffer pe 15 decembrie, destul de convingătoare, după care acesta solicita achitarea clientului său, Frédéric Péchier, își clama din nou nevinovăția în dosar și se „poziționa” în rol de victimă și el.
![Protejat: „Împingătorul de seringi” Frédéric Péchier – „Doctorul morții”, vinovat sau țap ispășitor al unei activități infracționale criminale în bandă organizată în cadrul grupului Elsan (liderul francez în domeniul îngrijirii medicale private) și al partenerilor săi „strategici” (KKR, CVC Capital Partners, Merieux Equity Partners, CNP Assurances, Axa, Tethys Invest și Ardian) sau victimă a unei TID (Tulburare de Identitate Disociativă)? Metoda operatorială de investigare a criminalității {sup[ps(y) – sp(y)]diag(y)}. Corespondență de la Curtea cu Jurați a deparetamentului Doubs de la Besançon (prefectura departamentului)](https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2025/12/maxresdefault-3-300x194.jpg)



