Acasă Etichete DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne)

Etichetă: DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne)

Protejat: Atacul terorist islamist (cu sfârșit dramatic) de la Comisariatul de...

Notă. Există în materialul pe care îl prezint o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Național Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal), pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice)! La ora 2oh50 Karim Cheurfi (1977–2017), echipat cu o pușcă de asalt (semi)automată de tip Kalașnikov, aflat bordul unui vehicul marca Audi 80 (de culoare gri) garată la colțul străzii Berri cu avenue Champs-Élysées pornește și se va gara la nr.102, în spatele unui furgon de poliție aparținând celei de a 32-a companii de intervenție al DOPC (Direcția de Ordine Publică și Circulație) a PP (Prefectura de Poliție) Paris, aflată într-o misiune de supraveghere și protejare (protecție) a zonei, având în vedere faptul că la această adresă (serviciul cultural și de informare a Ambasadei Turciei) avea loc o adunare a kurzilor. Coborând din vehicul, el va deschide, practic, instantaneu, focul către furgonul poliției și ucide (cu două gloanțe în cap) pe agentul de ordine (gardien de la paix) Xavier Jugelé (în vârstă de 37 de ani, originar din Bourges–departamentul Cher, regiunea administrativă Centre–Val de Loire) aflat la volanul acestuia.Cotinuând fuziada, acesta rănește, grav, un al 2-lea polițist sub-brigadier (subofițer, în vârstă de 35 de ani), cu un glonț la fese și cu un altul la cutia toracică, care va ricoșa pe colegul său, dar vesta sa antiglonți îl va proteja și nu va fi rănit decât lejer.Ripostând, colegii celor 3 polițști implicați în fuziadă (schimb intens de focuri de armă), vor trage 27 de cartușe, dintre care 13 vor lovi „ținta”, adică, corpul teroristului, care va deceda pe loc.Polițistul decedat era în post de 6 ani, după ce timp de 5 ani a fost jandarm adjunct de securitate voluntar (militar care îi asistă pe funcționarii Jandarmeriei Naționale în misiunile lor) și a participat cu unitățile de jandarmerie, printre altele (în Grecia–pentru securizarea fluxului migrator din Orientul Mijlociu, respectiv, gestionarea crizei migratoare din 2015–2016) și la anihilarea teroriștilor islamiști de la sala cu ocazia atacului de la sala de concerte Bataclan pe 13 noiembri 2015.Xavier Jugelé (1979–2017, gay, în PACS–Pact Civil de Solidaritate cu Étienne Cardilès–diplomat la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe) urma să fie mutat în câteva săptămâni la SCOPOL (Serviciul de Cooparare Tehnică Internațională al Poliției) al PJ[2] (Poliția Judiciară). [A se vedea pentru detalii și articolul Pactul Civil de Solidaritate (PACS), un angajament de tip matrimonial cu obligații minime. Moartea acestuia succede mortea altor polițiști: Clarissa Jean-Philippe, Franck Brinsolaro și Ahmed Merabet cu ocazia atacurilor teroriste din 7–9 ianuarie de la Paris și Jean–Baptiste Salvaing si Jessica Schneider de la Magnanville (regiunea urbană pariziană) pe 13 iunie 2016.În jurul orei 22h15, secția antiteroristă a Parchetului de la Paris (al TJP– Tribunalul Judiciar Paris) va deschide o anchetă pentru „asasinat și tentativă de asasinat asupra unei persoane depozitară a autorității publice în relație cu o întreprindere (organizație) terroristă” și „asociere de răufăcători teroriști criminali în vederea pregătirii de atentate contra unor instituții depozitare a autorității publice” [A se vedea pentru detalii articolul autorului Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...].Pentru că lângă cadavrul acestuia, polițiștii găsesc un mesaj scris de mână (pe o bucată de hârtie) în care teroristul confirmă atașamentul său față de Daesh (presupus cu puțin timp în urmă), iar după cel îi percheziționeaza vehicul (Audi A80 gri), cu ajutorul PTS (Poliției Științifice și Tehnice), aceștia descoperă o serie de notițe (scrisă de mână) cu adresele Comisariatului de poliție din Lagny-sur-Marne (departamentul Seine et Marne, unitatea urbană/regiunea urbană pariziană, la cca 28km–est de Paris–intramuros), ale DGSI[1] (Direcția Generală a Informațiilor Interne), înregistrade de altfel, și GPS -ul vehiculului și 3 adrese ale unor armurerii. În portbagajul acestuia, într-o geantă de sport (voiaj) vor fi găsite, deasemenea, o pușcă de tip pump-action (slide-action, repeating firearm action) cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a aduce încărca un nou cartuș), cu muniție de calibrul 12, arme albe (2 cuțite de bucătărie și o foarfecă de curățat pomi fructiferi) și un exemplar din Coran. În jurul orei 22h30 anchetatorii vor percheziționa deja și domiciliul său (o casă de dimensiuni mai mici) din Chelles (departamentul Seine et Marne, Unitatea urbană parziană) din estul metropolei, unde acesta trăia cu mama lui.„Elemente de radicalizare” sunt identificate în calculatorul (și mobilul) său, iar în camera lui vor fi găsite și alte probe materiale fiabile, printre care un livret de salafist, un pat de pușcă, o țeavă de pușcă, covor de rugăciuni, o soliciatre (cerere) de permis de port armă (pentru o pușcă de vânătoare) și un Coran. Cu alte cuvinte, se pare că mujahedinul Daesh nu avea de gând să moară pe Champs-Élysées sau poate avea și alte opțiuni, dintre care, atacul pe care l-a comis, l-ar fi considerat cel mai adecvat dintre toate.Cu ocazia descinderii polițiștilor la domiciliul său, alți 3 presupuși complici, din anturajul său, vor fi interpelați, dar pe 27 aprilie vor fi eliberați din lipsă de probe suficiente........În sfârșit, înainte de drama de la Comisariatul de poliție de la Rambouillet (pe 23 aprilie 2021), în care agenta administrativă Stéphanie Monfermé va fi asasinată de către teroristul islamist tunisian Jamel Gorchane (1984–2021), ucis, la rândul său, de către colegii funcționarei, are loc un ultim atac terorist islamist, într-o celebră instituție a Ministerului de Interne, la Prfectura de Poliție (PP) Paris (fondată pe 29 martie 1667 și reorganizată pe 17 februarie 1800), cu un efectiv, corespunzând unui oraș (cca 43.000 de funcționari), avându-l ca prefect pe Didier Lallement (din 21 martie 2019), responsabilă cu ansamblul dispozitivului de securitate internă pe întregul teritoriu al metropolei pariziene (Métropole du Grand Paris), cu cele 5 direcții active (principale) ale sale: DSPAP (Direcția Securității de Proximitate a Aglomerației Urbane Pariziene, creat pe 14 septembrie 2009, prin Decretul n° 2009-898 du 24/07/2009), DOPC (Direcția Ordinii Publice și a Circulației, creat pe 24 iulie 2009 prin decretul n° 2009-898), DRPP (Direcția de Informații a Prefecturii de Poliție Paris, creată printr-o lege pe 27 iunie 2008), DRPJ (Direcția Regională a Poliției Judiciare, creată pe 3 august 1913) și DILT (Direcția de Inovare a Logisticii și a Tehnologiei).Pe 3 octombrie 2019, Mickaël Harpon (n.1974, metis din Franța peste Mări, adjunct administrativ, informatician la DRPP din 2003, aparținând mișcării Terorismul islamist, cu un profil „hibrid” de „psiho–terorist”, adică, un individ cu înclinații către terorism datorită unei instabilități psihice) va înjunghia 4 colegi de-ai săi (3 polițiști și un agent administrativ), înainte de a fi anihilat (ucis) și el, de către un polițist stagiar. Între orele 11h21 și 11h50, el va comunica cu soția sa prin intermediul a 33 mesaje SMS (în exclusivitate, cu caracter religios), după care la ora 12h18 el părăsește instituția și la ora 12h45 el cumpără două cuțite de bucătărie (unul cu o lamă de 20cm și un cuțit pentru deschiderea scoicilor).Ulterior, într-un SMS trimis soției sale el îi împărtășește planul, la care aceasta îi va răspunde „Numai Domnul te va judeca. Allahu Akbar”.El era rezident într-un imobil la Gonesse (departamentul Val-d’Oise, unitatea urbană pariziană) unde pe 25 iulie 2000, aeronava Concorde–Sierra Charilie („pasărea alba”) cu numărul de înmatriculare F–BTSC al zborului charter AF4590, care asigura legătura dintre Paris (CDG) și New York (JFK), după numai 90s de la decolarea sa de pe Complexul aeroportuar internațional Paris–Charles de Gaulle (CDG), devenită între timp o „bombă incendiară” se prăbușește (la intersecția drumului județean D902 cu cel național N17, înainte de a putea ateriza pe Aeroportul parizian Le Bourget, aflat la numai 6,5km distanță), făcând 113 victime. [A se vedea pentru detalii articolul autorului In memoriam AF 4590 Concorde F-BTSC. The last flight. Destinul funest al unei...].Cu un profil psihologic „foarte fragil, foarte șters”, el era căsătorit din 2014 și s-ar fi convertit la Islam cu cca 1 an și jumătate înainte de a comite atacul terrorist, timp în care a frecventat cu regularitate moscheea din cartier.În sfârșit, revenind în instituție (fără a fi controlat) cu cuțitele disimulate, exact, la ora 12h53 el ucide, prin surprindere, 3 colegi de-ai săi, în două birouri distincte ale primului etaj al clădirii, după care coborând scările pentru a ajunge în curtea instituției, rănește mortal, o a 4-a persoană, o femeie care, de fapt, s-ar fi aflat în calea lui.Este vorba de Damien Ernest (în vârstă de 50 de ani, subofițer, responsabil a unei unități în cadrul DRPP, 28 de ani de vechime), Anthony Lancelot (în vârstă de 39 de ani, tatăl a doi copii, subofițer, agent de ordine publică/gardian al păcii în cadrul DSPAP cu 11 ani vechime), Brice Le Mescam (în vârstă de 38 de ani, adjunct administrativ principal în cadrul DRPP, cu 6 ani vechime) și Aurélia Trifiro (în vârstă de 39 de ani, subofițer, agent de ordine publică în cadrul DSPAP, cu 17 ani vechime, mama a doi copii cu vârstele de 5 și 8 ani).În plus, la parter, rănește la gît o altă femeie (adjunct administrativ) care era în așteptarea ascensorului (liftului) și nu departe de aceasta o altă persoană, ambele necesitând spitalizare îin regim de urgență.El va fi anihilat (ucis) în jurul orei 13h00 de mai multe gloanțe HK G36 (trase cu Gewehr 36–pușcă de asalt de calibrul 5,56 mm fabricată de firma germană de armament Heckler & Koch și introdusă ca armă standard a Forțelor Armate Germane în 1997, în locul modelului predecesor, carabina de calibrul 7,62 mm) dintre care cu cel puțin unul în cap, după ce a fost somat să se predea, de către un polițist stagiar (în vărstă de 24 de ani) de la DOPC, care urma să fie atacat și el, și nu ar fi fost în post decât numai de 6 zile!Notă. În Franța, prin agent administrativ, se înțelege un funcționar (public) de categoria C, care exersează, în general, funcții administrative care necesită o diplomă de bacalaureat, spre deosebire cel de categoria B, care necesită o diplomă universitară de scurtă durată (BTS–Brevet de tehnician Superior/DUT–Diplomă universitară de tehnologie, corespunzătoare a unu nivel de 2 ani post-bac sau Licență – post-bac în 3 ani) sau de categoria A, care necesită diplomă universitară de lungă durată (Master sau Doctorat). În sfârșit, contextul în care are loc acest atac terorist (cu caracter islamist) se înscrie, de altfel, în valul de atentate teroriste care debutează în Franța cu cele ale lui franco–algerianului Mohammed Merah în 2012 la Toulouse, în cursul lunii martie [în zilele de 11, 15 și 19, coresponzând unei progresii aritmetice cu rație r=4) în care 7 persoane vor fi ucise. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Moham(m)ed Merah: Adevărul despre drama teroristă islamistă de la Toulouse. De ce Moham(m)ed...,Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele..., Euro(lumpen)jihadologia virală, modernă. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” și procesul lui Abdelkader...].Acestea preced alegerile prezidențiale (cea de-a 10-a, a celei de a V-a Republici franceze–din 1958) în perioada 22 aprilie–6 mai 2012 și pe care le va câștiga candidatul socialist François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012–14 mai 2017), contra candidatului de dreapta Nicolas Sarkozy (n.1955, în funție între 16 mai 2007–15 mai 2012) [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Cele 7 păcate „capitale” ale unui fost președinte de stat francez. Incursiune în..., Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui fost Preșetdinte de...].După acest eveniment dramatic, numărul victimelor atacurilor teroriste (decedate) în Franța se ridica la 263.....Originar din Msaken (oraș în nord-estul Tunisiei), Jamel Gorchane (posesor al unei diplome de tehnician în mecanică de nivel C) sosește ilegal în Franța, în 2009 (statut în care se va afla cca un deceniu până la regularizarea lui), dar fiind „depresiv și „suferind de grave tulburări psihologice” el era (deja) trata de către un psihiatru. În 2019 după un deceniu de clandestinitate, el beneficiază de o autorizație excepțională de sejur de salariat, iar mai târziu, în decembrie 2020 obține o carte se sejur (valabil un an), adică până în luna decembrie 2021.Ca urmare, în momentul comiterii actului său criminal, teroristul tunisian avea un statut legal de ședere în Franța.Conform unor investigații aprofundate, se pare că Jamel Gorchene ar fi originar din același loc ca și Mohamed Boulhel autorul atacului terorist de la Nisa (pe 14 iulie 2016, pe Promenade des Anglais) și că amândoi ar fi fost îndoctrinați cu jihadul de către imamul salafist, Bechir Ben Hassen. Este curios faptul că serviciile de informații franceze (DGSI[1] și DGSE[3]) nu au reușit să facă legătura dintre cei 2 după atacul terorist de la Nisa (care a făcut 86 morți și 458 de răniți), cu atât mai mult cu cât după sosirea acestuia pe teritoriul francez, Jamel Gorchene îl contactează, imediat, pe Mohamed Lahouaiej Bouhlel (1985–2016) care rezida în Franța deja de 5 ani, iar cei 2 ar fi fost prieteni de copilărie la Msaken, aflat în regiunea urbană a Sousse (de unde sunt originari mulți imigranți legali sau ilegali din Nisa).Acesta din urmă, în cei anii petrecuți în Franța (între 2010-2016), s-a făcut, deja, cunoscut autorităților polițienești franceze pentru o serie de infracțiuni, printre care amenințare și violență voluntară doomestică (contra concubinei sale), furt și degradare de bunuri, etc.Din contră, Gorchene, nu era cunoscut, așa cum am menționat, deloc, nici autorităților polițienești și nici serviciului intern de informatii DGSI.Probabil pentru că a avut un statut ilegal în Franța, iar până în 2020 nu posta pe pagina sa de Facebook decât publicații cu caracter contestar al islamofobiei (ceea ce nu era contrar legii) șau altele cu caracter de apărarea a comunității musulmane, din care nu ar fi lipsit nici declarațiile polemistului Éric Zemmour (jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria care se consideră francez de origine berberă).Iar la început, în 2010, cânta karaoke și nici n-ar fi postat decât videoclipuri cu Sexion, Assaut și Orelsan sau comenta serialul NICS (Anchetă militară–Naval Criminal Investigative Service/Serviciul Naval de Investigații Criminale, serial american de investigații criminale care urmărește o echipă ficțională de agenți speciali ai Serviciului Naval de Investigații Criminale), pentru ca după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 să adauge pozei sale de profil steagul francez (în semn de mândrie).Apoi, până în 2018 nu apar „elemente” semnificative în postările sale, când începe să pblice asiduu comentarii în care îl atacă pe islamofobul și polemistul Eric Zemmour și îl susține pe Marwan Muhammad, fost director al CCIF (Colectivul Contra Islamofobiei în Franța).Ceea ce s-ar fi schimbat radical, începând cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, când acesta începe să publice texte cu rugăciuni și versete din Coran, ceea ce ar putea pune în evidență, printre altele și faptul că el ar fi făcut obiectul unei radicalizări lente dar progresive.

Protejat: Atacul terorist islamist (cu sfârșit dramatic) de la Comisariatul de...

Notă. Există în materialul pe care îl prezint aici o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Nțional Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal) pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice) !Dar, într-o serie de lucrări consacrate (lumpen)terorismului islamist am atras atenția asupra faptului că terorismul de-a 3 generatie (lumpenterorismul) est un act criminal greu de controlat și gestionat de către serviciile de informații franceze (DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne, respectiv, DGSE[2]–Directia Generală a Informțiilor Externe), în special, pentru faptul că, un număr considerabil de islamiști extremiști, salafiști, radicalizați, (d)jihadiști, etc. (originari, cu precădere din Magreb–Tunisia, Maroc și Algeria sau din fostele republici ale Federației Ruse), sunt necunoscuți autorităților judiciare, deci nu sunt înregistrați în Fișierul S (Siguranța Statului), sau FSPRT (Fișierul semnalmentelor persoanelor radicalizate), pentru a putea fi supravegheați de către serviciile poliției Antitero (antiteroriste). Ca urmare, prin manipularea lor, fie de către „predicatori consacrați” (mentori) de pe lângă moschee (care îndoctrinează tineretul musulman cu jihadul), fie de către adepți ai acestuia (neidentificați), ei sunt pregătiți să comită acte (atacuri, atentate) teroriste islamiste, absolut, imprevizibile.Vineri, pe 23 aprilie (2021), ziua de naștere (și de deces) a lui William Shakespeare (23 aprilie 1564–23 aprilie 1616), care din (ne)fericire este și ziua mea de naștere (Aniversări, 23 aprilie–Amos News), dar și Ziua Internașională a Cărții și a drepturilor de autor, în jurul orei 15h30 sunt anuțat de către un colaborator de ai–mei de la Poliția Judiciară [a se vedea pentru detalii articolul Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...] că în jurul orei 14h20, în departamentul Yvelines (regiunea urbană pariziană) agenta administrativă (neînarmată) Stéphanie M. (în vărstă de 49 de ani, mama a două fete, cu vârstele de 13 și 18 ani), de la secretariatul Comisariatului de Poliție de la Rambouillet (una dintre cele 3 sub-prefecturi ale departamentului), a fost ucisă (asasinată) de către (D)Jamel Gorchene (un individ de confesiune musulmană de origine tunisiană, în vârstră de 36 de ani, fără cazier judiciar și necunsocut serviciilor franceze de informații) care rezida în condiții legale pe teritoriul francez. [A se vedea pentru detalii articolul autorului Edvige & Cristina, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)]. Comisariatul de Poliție se află într-o zonă rezidențială, în cartierul central al orașului (pe strada Pasteur nr.4), în proximitatea Jandarmeriei Naționale, dar și Centrului de Finanțe Publice, la cca 45km sud-vest de Paris intramuros.Probabil că victima (în post din 2003) ar fi fost primul polițist în interiorul comisariatului, în calitatea sa de „agent d'accueil” (agent responsabil cu întâmpinarea celor admiși în interior), „care îi stătea în cale”, pentru că imediat după acces, agresorul s-ar fi repezit la ea, după care i-a fi aplicat acesteia, fără niciun fel de ezitare, două lovituri sucesive de cuțit la gât, care i-au fost fatale. Nu înainte de a striga (cum procedează, de altfel, majoritatea autorilor atacurilor teroriste islamiste), „Allahu Akbar”. De remarcat este faptul că ea ar fi ieșit din imobil pentru a prelungi tichetul de parcare al vehicului său, iar la revenire s-ar întâlnit cu agresorul ei, adică, ar fi „nas în nas cu acesta”, care, conform unor surse apropiate anchetei ar fi „defilat” (cu telefonul său mobil în mână) de ceva vreme în fața imobilului, înainte de a trece la actul său criminal. În orice caz, chiar dacă ar fi rămas în interior, este foarte probabil că tot ea l-ar fi întâmpinat pe agresor. Rănită mortal la carotidă, Stéphanie M. va deceda, din păcate, ca urmare a „rănilor sale incomptabile cu viața”, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.Conform declarației lui Jean-Pierre Ghibaudo, primarul comunei, în care ea își avea reședința (la Saint-Léger-en-Yvelines, arondismentul Rambouillet), „Stéphanie era o femeie dinamică și simpatică, apreciată unanim de către localnici, o femeie devotată, simplă, curajoasă cu multă bunăvoință”, iar conform declarației colegilor ei de serviciu „o femeie adorabilă, foarte apreciată, o colegă excelentă, întotdeauna disponibilă și foarte eficace la locul său de muncă”. În cursul zilei de sâmbătă (pe 24 aprilie), președintele Republicii, Emmanuel Macron, a făcut o vizită la Thoiry (tot o comună în departamentul Yvelines și tot, în arondismentul Rambouillet), la brutăria în care lucra soțul ei pentru a-i prezenta condoleanțele. Ancheta a fost încredințată PNAT (Parchetul Național Antiterorist), iar conform șefului acestuia, Jean–François Ricard, procurotul național antiterorist, sunt implicați în dosar atât DGSI[1] (Direcția Generală a Securității Interne) cât și DCPJ[3] (Direcția Centrală a Poliției Judiciare). Autorul atacului nu va supraviețui nici el, pentru că, imediat va fi rănit mortal cu două gloanțe, de către un polițist înarmat, aflat în proximitatea locului.Originar din Tunisia (țară cu un important potențial terorist islamist), din Msaken, aflat la cca 140km la sud de Tunis, aprținând regiunii Sousse (guvernoratul Sousse, supranumit și „perla Sahelului”, cu capitala cu același nume, al treilea ca mărime și în același timp, un loc cultural religios precum Medina), el ar fi sosit ilegal în Franța, în cursul anului 2009 și ar beneficiat de o autorizație de sejur legal, excepțional (de tip salariat) numai, după un deceniu, în 2019, care se va prelungi, ulterior, cu o „carte de sejur” delivrată în decembrie 2020, valabilă timp de un an.Deși există martori care susțin că Jamel Gorchene ar fi vizionat pe telefonul său mobil imagini video cu propagandă islamistă, înainte de a comite atacul, eu nu cred că acest lucru este adevărat și sunt convins că el n-ar fi avut nicio motivație reală, nici personală și nici politică. Cu alte cuvinte (el care locuia la mătușa sa din Ranbouillet din 2015), n-ar fi fost nici radicalizat și nici nu cred că ar fi fost un islamist în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai mult cu cât, sursele mele susțin că el n-ar fi fost nici măcar un musulman practicant. Dacă până în 2000 postările sale pe pagina sa de Facebook erau consacrate, într-o mare majoritate de cazuri, apărării comunității musulmane, contra islamofobiei sau discursurilor polemistului Éric Justin Léon Zemmour (n.1958, jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria – Blida & Constantine, de naționalitate franceză, stabilită în Franța în timpul Războilui Algeriei/1 noiembrie 1954 – 5 iulie 1962, care se consideră francez de origine berberă), începând cu cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, nu mai publică decât texte de rugăciuni și versete coranice (versete din Coran). După asasinarea profesorului Samuel Paty (pe 16 octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine), de către Abdoullakh Anzonov (Abdoullakh Abouyezidovitch, un tânăr cetățean rus, de origine cecenă, în vârstă de 18 ani născut la Moscova, cunoscut autorităților polițienești ca delincvent juvenil pentru infracțiuni corecționale de drept comun fără, însă, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, cu statutul de refugiat politic în Franta, iar din 4 martie 2020 aflat în posesia unui titlu se sejur – carte de rezident, valabil 10 ani, cu domiciliul în Evreux, în departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia), Jamel (care era celibatar, trăia singur și lucra în construcții) își schimbă fotografia de profil și se va alătura campaniei intitulat „respectați Mohamed profetul Domnului”. În atacul terorist islamist de ls Stockholm, pe 7 aprilie 2017, în jurul orei 15h00, un camion (care efectua livări la un restaurant cu specific spaniol) marca Mercedes-Benz Actros (aparținând societății de berărie suedeză Spendrups, avându-l la volan, cagulat (purtând cagulă) și armat, pe Rakhmat Akilov (n.1977, salafist–jihadist din Uzbekistan, soldat al Statului Islamic, aflat ilegal pe teritoriul național suedez), venind de pe Adolf Fredriks kyrkogata (cu viteza de cca 100km/h) pe strada Drottninggata (strada Reginei) unde lovește mortal 4 persoane (un belgian, un britanic, respectiv, 2 suedezi) și rănește 15 persoane, înainte de a intra în fațada (vitrina) unuia dintre marile magazine ale lanțului Åhléns (SA), fondat în 1899 de către Johan Petter Åhlén (1879–1939), aprținând din 2007 grupului Axel Johnson AB. Politia suedeză ar fi fost alerată, exact, la ora 14h53 de evenimentul dramatic! Atacatorul (care avea intenția de a ajunge în Siria via Turcia în 2015, pentru a lupta în cadrul ISIS–dar fără succes) deși, reușește să fugă la locul evenimentului dramatic, va fi arestat de către polițiști, câteva ore mai târziu (înnoaptea de 7–8 aprilie, în jurul orei 01h15), într-o localitate a aglomerației urbane Stockholm, la Märsta, care, pe 11 aprilie (după audierea lui timp de 72h00 de către anchetatori antiteroriști suedezi, conduși de către Mats Löfving) va fi prezentat Parchetului general al Tribunalului districtual din Stockholm, după ce el, și-ar fi recunoscut, deja, fapta. Revenit la Stockholm, el își va relua activitate de muncitor (necailificat) în pe diferite șantiere construcții din oraș, până la comiterea atacului său terorist. Acesta ar fi declarat anchetatorilor că motivul care l-ar fi determinat comiterea actului terorist ar fi fost interventia militară suedeză în Irak, în cadrul Coaliției Internaționale, ceea ce pare să fie fals, pentru că Suedia nici nu participaa, atunci la această intervenție (efectiv și direct), alături de țările lumii occidentale (SUA, Franța, Marea Britanie, Canada, Australia, Belgia, Olanda, Danemarca) și cele ale lumii arabe (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania, Bahrein, Qatar). După cum a afirmat în timpul interogatoriului poliției, el ar fi solicitat și obținut o viză pentru Polonia, după care ar fi călătorit la Varșovia și apoi la Gdansk, de unde a luat feribotul pentru a ajunge în Suedia, pe 10 octombrie 2014 și unde solicită azilul politic (coform art.51 al Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951) la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), ceea ce era, din nou, ilegal, pentru că, conform acordului de la Dublin (din 2003, modificat fundamental prin decizia no 604-2013 din 26 iunie 2013, intrat în vigoare pe 19 iulie 2013 și aplicat din 1 ianuarie 2014) acesta trebuia solicitat în prima țară în care ajunge refugiatul, pentru a evita solicitările multiple de azil politic în în UE (și Elveția, Norvegia, Islande și Principatul Lichtenstein). Astfel, conform regulamentului de la Dublin, toți solicitanții de azil politic vor fi amprentați și inregistrați într-o baza de date. Însă, cum era, de altfel, și de așteptat, în cursul lunii decembrie 2016, azilul său politic este refuzat de către autoritățile suedeze competente Migrationsverket (Swedish Migration Agency), iar Rakhmat Akilov avea obligația să părăsească teritoriul național suedez în maximum 4 săptămâni de la primirea documentului, ceea ce el, evident, nu a făcut. Ca urmare, intră în clandestinitate, oficial, și va fi plasată în cursul lunii februarie 2017, pe lista persoanelor căutate pentru a fi expluzat, din țară, forțat, cu atât mai mult, cu cât, între timp, autoritățile din Uzbekistan „ar fi emis contra acestuia o notiță roșie” (mandat de arestare internațională, prin intermediul Interpol. În sfârșit, o a 5-a personă, profesoara Marie Kide (în vârstă de 66 de ani, membră a comisiei pentru educație a consiliului municipal din Trollhättan și al Pardidului Vrede– Miljöpartiet i Trollhättans) una dintre cele rănite, tot de naționalitate suedeză, va deceda, ulterior, la spital, pe 28 aprilie. Celelalte două victime (ucise) de naționalitate suedeză sunt Lena Berglund (în vârstă de 69 de ani), care a însoțit-o pe Marie Kide și Ebba Åkerlund (o fetiță, elevă, în vârstă de 11 ani). Ce 2 străini care au decedat în atac au fost Mailys Dereymaeker (în vârstă de 31 de ani, originar din localitatea belgiană Hal) și Chris Bevington (în vârstă de 41 de ani, de origine britanică, rezident în Suedia, proprietarul unui web site de muzică Spotify–un furnizor suedez de streaming audio și servicii media, lansat în octombrie 2008, aparținând Spotify AB, o companie cotată la bursă din New York din 2018 prin intermediul holdingului său Spotify Technology SA). Este interesant faptul că, dacă atacurile teroriste islamiste similare de la Nisa, Berlin și Londra, au fost, toate, revendicate de către ISIS (Statul Islamic–Daesh), acest ultim atac de la Stockholm, gruparea teroristă nu l-a mai revendicat, cu toate că mormântul fetiței Ebba Åkerlund era, sistematic, vandalizat, iar la începutul lunii iulie 2018 piatra tombală (piatra funerară) de pe acesta a fost spartă, și cele două vrăbii din bronz aflate pe ea au fost furate. Merită subliniat că, așa cum am menționat, Suedia nu a participat la acea misiuune a Colaliției Internaționale sub formă „agresivă”, decât cu cca 30 de instructori și câteva sute de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar și chiar în aceași zi, Suedia a condamnat atacurile militare americane de la baza aeriană siriană de la Al-Chaayrate. Conform afirmațiilor acestuia în timpul arestului său preventiv la sediul poliției, Rakhmat Akilov afirma că aparține grupului etnic tadjik și că este un musulman sun(n)it credincios și practicant (devotat islamului), ca urmare solicita un avocat musulman care să-i apere interesele. Cu toate că, conform investigațiilor mele, el ar fi crescut în orașul Samarkand, unde ar fi beneficiat de o educație laică și era fumător, un bun consumator de alcool și petrecăreț, ocazie cu care asculta, numai, muzică occidentală. În plus, în locul serviciului militar, el ar fi efecuat un serviciu civil în Uzbekistan. S-ar căsătorit în 1998 și ar fi și tatăl a 4 copii, iar înainte de a se refugia în Suedia ar fi lucrat la o fabrică de ciment din Rusia, pentru că numele lui nu apare în registrul fiscal din Uzbekistan. Datorită datoriilor mari pe care le-a acumulat în țara sa de origine, mai ales, după căsătoria fiicei sale (cel mai mare dintre copii săi), foarte costisitoare, acesta ar fi fost, oarecum, oblgat să lucreze în țări europene, înainte de a intra, ilegal, în octombrie 2014, în Suedia, unde după cum am menționat, a solicitat azilul politic (în noiembrie) cu numele (identitatea) de Rahmatjon Kurbonov. O mare majoritate a banilor obținuți din muncile pe care le-a prestat, acesta, i-ar fi trimis în țară (Uzbekistan) familiei sale. Conform declarației sale de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), el face referire la persecuția lui politică în țara sa de origine Uzbekistan (numită dictatorială), având ca efect încarcerare sa abuzivă, tortura fizică și psihică, etc., pentru că l-ar fi denunțat pe teroristul care a atentat la viața Imamului Obidkhon Sobitkhony (Obid Nazarov, n.1958, la Namangan), un critic al regimului uzbek căutat anterior de către autoritățile judiciare din Uzbekistan pentru a fi arestat, prin intermediul Interpol. Refugiat în 2006, în Suedia (cu ajutorul ONU), unde a obținut si azilul politic, motiv pentru care Interpol l-a și scos de pe lista celor urmăriți pe 28 iulie 2011, Obidkhon Sobitkhony a făcut obiectul unei tentative de asasinat pe 23 februarie 2012, la Strömsund, unde în scara unui imobil, a fost rănit cu 3–4 gloanțe în regiunea capului, ceea ce l-a ținut în comă până timp de 2 ani și jumătate (până în august 2014). Un cuplu uzbek va fi inculpat în dosar pe 6 iulie 2012, dar va fi achitat conform beneficiului îndoileii („probe insuficiente”). Din contră, un alt inculpat în dosar, uzbek și el (în vârstă de 37 de ani), va fi condamnat de către justiția suedeză pe 15 decembrie 2015, la 18 ani de recluziune criminală. În concluzie, după refuzului solicitării azilului său politic, începând din 27 februarie 2017, Rakhmat Akilov (care era consumator droguri deja la Samarkand și dezvoltase, între timp, o dependență de hașiș în Suedia) este pus sub UG (urmărire generală) în Suedia, care, va avea, totuși, suficient timp pentru a comite atacul terorist pe 7 aprilie. Merită de adăugat că atunci când viitorul terorist solicita azilul politic, un individ cu numele de Rakhmat Akilov, exista deja în Suedia. Acesta lucra în cadrul lanțului hotelier Scandic Hotels, cu un salariu anual de 340.000SEK (cca 33.000€). În sfârșit, în ceea ce îl privește pe terorist, acesta ar fi fost concediat cu cîteva luni înainte de a comite atacul, din „motive profesionale” (dacă, nu cumva, în realitate, pentru că ar fi fost trecut pe lista celor căutați pentru a fi expluzați de pe teritoriul suedez). Pe 30 ianuarie 2018, procurorul Hans Ihrman va trimite dosarul acestuia (conținând cca 9.000 de pagini) Curții Districtuale din Stockholm, pentru judecarea lui Rakhmat Akilov (apărat de către Johan Eriksson), al cărui proces va și debuta pe 13 februarie 2018. În verdictul său din 7 iunie 2018, aceasta, îl condamnă pe inculpat la închisoare pe viață, pentru „cele 5 infracțiuni criminale cu caracter terorist islamist” (moartea celor 5 persoane ucise în atacul său), pentru „alte 119 tentative de infracțiuni criminale cu caracter terorist” dar și pentru „punerea în pericol a altor 24 de vieți omenești”. În plus, în verdict figurau și „îndepărtarea (expluxarea) lui de (pe) teritoriul național și interzicerea definitivă a intrării sale în Suedia”. Închei dosarul acestui atac terorist islamist de la Stockholm cu mențiunea că Rakhmat Akilov ar fi fost mult mai puțin naiv decât susțineau unii (și mai ales, avocatul său) și poate fi înregistrat pe lista teroriștilor moderni, contemporani–lumpenteroriștii. Mă îndoiesc însă și de faptul că el ar fi fost un adept al „Conjecturii lui Grumberg”, adică, al ideii de a veni în Europa Occidentală cu „Calul Troian” (adică, cu refugiații, prin intermediul imigrației clandestine) pentru a comite atacuri teroriste în Europa, în numele lui Allah. [A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?, Migrația internațională (intercontinentală) și consecințele ei dramatice (Corespondență de la Paris), Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei....]. Eu cred că actul său criminal ar fi fost determinat de eșecul său în Lumea Occidentală, pentru că, conform noii legislații europene în materie de azil politic, acestuia i-ar fi fost închise, definitiv, toate porțile de intrare ale Uniunii Europene. Ca urmare, nu i-ar fi rămas decât două alternative „omenești” la care pot recurge, într-o asemenea situație, cei care, din punct de vedre mintal, sunt sănătoși. Fie să se întoarcă acasă, ceea ce punea capăt „pelerinajului” său occidental și să se întoarcă la doriile lui din țară, fie să rămână în clandestinitate și să se ascundă până când, într-o zi, va fi descoperit și expluzat în Uzbekistan. Se pare că ambele alternative ar fi fost dramatice pentru el. Ca urmare, el a ales o a 3-a cale, ceea a (lumpen)terorismului. Aceasta i-ar fi putut permite să câștige un important „capital” în fața Statului Islamic (Daesh), cu atât mai mult cu cât, dacă analizăm modul operator al atacului terorist (cagulat și fugit de la locul atacului) el nu avea de gând să ajungă la Allah și la cele 72 de virgine ale sale. Cu alte cuvinte, sub nicio formă, el n-ar fi fost adept al călătoriei cu Calul Troian a lui Grumberg. Iar faptul că Daesh nu a revendicat atacul, dovedește că el nu figura în evidența acestuia, nici teoretic și nici practic. Cu toate că, pentru a intrat în contact cu aceasta, la sfîrșitul lunii noiembrie 2014 (după ce pe 10 octombrie a fost înregistrat, oficial, ca solicitant de azil politic la Migrationsverket) el a plecat în Turcia, cu desinația, evident, Siria, pentru a se alătura combatanților (luptătorilor) străini în războaiele civile din Siria și Irak (Foreign fighters in the Syrian and Iraqi Civil Wars). Aici intră în contact cu familia sa (soția și copiii) și încearcă să jungă la destinație, dar fără succes, motiv pentru care, în februarie 2015 revine în Suedia, țara în care aștepta decizia de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency) legată de obținerea azizlului politic. În timpul audierii sale, el ar fi declarat că ideea de a se alătura organizației Daesh i-ar fi venit în Turcia, motivul pentru care a și început să-i facă propagandă pe internet, ca de altfel și partidului islamist Hizb ut-Tahrir (partid al eliberării–fondat la Aman, în Iordania în 1953 de către șeikul Taqiuddin an-Nabhani/1909–1977, jurist musulman sunit, originar din Haifa–Israel și decedat la Beirut–Liban) cu sediul în Uzbekistan. Ca urmare, încă din primăvara anului 2016 el va apare în registrele Säpo (Säkerhetspolisen–poliția de securitate națională), serviciul de siguranță al Statului Suedez, mai ales, că un timp ar fi și locuit cu alți uzbeci (cunoscuți poliției pentru infracțiuni economice) suspectați, și ei la rândul lor, de că ar avea relații (contacte) cu organizații teroriste. Eu cred că proiectul terorist al lui Akilov datează doar din luna ianuarie 2017, după ce azilul politic i-a fost refuzat (definitiv, în decembrie 2016) și Consiliul Suedez pentru Migrație (Migrationsverket) a sistat alocațiile sale sociale, cu mențiunea de a părăsi teritoriul național, practic, până la mijlocul lunii ianuarie 2017. El ar fi avut și alte ținte, printre care menționez și „Gay Club in Stockholm” (pentru uciderea „necredincioșilor”, homosexuali și lesbiene), dar și alte cluburi frecventate de către turiștii occidentali. Se pare că atacul terorist cu o mașină–capcană i-ar fi asigurat cele mai mari șanse de supraviețuire, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Probabil, datorită frustrării acumulate pentru că nu putea participa, în direct, la luptele „martirice” din Siria sau Irak. Ceea ce de altfel, este contrar cu cele declarate de către acesta atât autorităților de anchetă în timpul audierii (interogării) lui, cât și la proces.