Etichetă: Encefalopatia Spongioformă Bovină

Un dosar criminal belgian, de mare anvergură, care succede asasinatele din Brabant, uciderea premeditată a medicului veterinar Karel Van Noppen, în care, după un sfert de secol de la eveniment, aduc probe materiale fiabile care pun la îndoială comanditarul, adică, pe Alex Vercauteren (agricultor, crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani), condamnat la închisoare pe viață (fără posibilitatea eliberării condiționate), în 2002.Înfiltarat sub acoperire (grație unei cunjuncturi) în vastul trafic de carne de vită britanică via Belgia, contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină) pus la cale in anii 1990-2000 de către Mafia hormonilor de creștere din Belgia, cred că mă aflu în posesia unor informații și documente care pot schimba cursul istoriei în acest dosar.Conform acestora, comanditarul asainatului lui Van Noppen nu ar fi cel pe care justiția belgiană l-a condamnat, aproape cu un deceniu în urmă, la închisoare pe viață, dar, un asasin plătit, din partea clanului omului de afceri Ruddy Decock, fostul director al întreprinderii Tragex-Gel, principalul leader al „mafiei hormonilor de creștere″. În acest dosar care merită o atenție deosebită, după părerea mea, Karel Van Noppen (1952–1995, medic veterinar, inspector guvernamental al abatoarelor) de la IEV (Institutul de Expertize Veterinare) este ucis pe 20 februarie 1995 în proximitatea casei sale din Wechelderzande (secțiune a orașului belgian flamand Lille din provincia Anvers). În jurul orei 19h30, acesta iese pe ușa casei sale și se îndreaptă către mașina sa din parcare, când este întâmpinat de 2 necunoscuți care îl escortează în mașina sa (un Mercedas 190 alb), aflat la cca 10 m distanță, în care îl execută cu sânge rece, cu 3 gloanțe. Van Noppen era responsabil cu o anchetă legată de practicile ilegale (ilicite) ale agriculturilor și oamenilor de afaceri din Belgia care utilizau hormonii de creștere (în cazul animalelor) pentru a mări profitul între 10–100% (pe cap de animal), cu toate că erau interzise de către Uniunea Europeană încă din 1989.Acest dosar complex al „Mafiei hormonale” avea și o ramură care comercializa (sub formă de trafic) carnea contaminată cu „boala vacii nebune” (Encefalopatia Spongioformă Bovină) importată (la preț derizoriu) din Marea Britanie (aflată sub embargou), prin schimbarea etichetelor britanice cu cele belgiene. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului O nouă pistă după 12 ani. Belgische tak. Vastul trafic belgian de carne..., O nouă pistă după 12 ani. „Jaful secolului” (Partea VI). Regula lui Spaggiari....]În sfârșit, cei care l-au exacutat pe veterinar, l-au identificat ca comanditar al asasinatului pe Germain Daenen (ale căror animale au fost testate pozitiv).Astfel, pe 12 iunie 1996, în jurul orei 09h00, Poliția Judiciară din Turnhout (oraș din regiunea Flandra, vecină cu localitățile Baarle-Hertog, Beerse, Kasterlee, Merksplas, Oud-Turnhout, Ravels și Vosselaar și cu cea olandeză Baarle-Nassau), îl interpelează la domiciliul său de la Munsterbilzen pe Germain Daenen (atunci, în vârstă de 36 de ani, fost director al abatoarelor Bilzen din provincia Limbourg), ulterior administrator a două firme, una de de crecătorie de bovine și cealaltă, de vânzare en gros, la Munsterbilzen.Ca urmare, după cca 20h00 de audiere, judecătorul de instrucție de la tribunalul Turnhout Myriam Vrints, îl inculpă pe Germain Daenen (cu un cazier judiciar important) de complicitate la asasinat și îl plasează în detenție provizorie.Ceilalți 2 inculpați în dosar, asasinii, sunt arestați, mai devreme, pe 20 mai la Sainte-Maxime (comună în departamentul Var, regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur/Provence-Alpi-Coasta de Azur, în sud-estul Franței).Este vorba de Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani), cel care ar fi furnizat arma crimei (revolver chinez marca Norinco) și de Albert Barrez (în vârstă de 39 de ani) cel care ar fi fost trăgătorul.Interpelarea lor nu ar fi fost un ar fi ridicat niciun fel de probleme (conform unor surse apropiate dosarului), pentru că, încă de la început, polițiștii – anchetatori bănuiau că la originea execuției lui Van Noppen ar fi fost „Mafia hormonală.”Între 1990–1993, Germain Daenen a exploatat abatoarele din Bilzen, perioadă în care ar fi hrănit animalele sale (bovine) cu hormoni de creștere (interzis din 1989) și ar fi furat 32 de bovine (crescute cu hormoni de creștere) sesizate din Sittard (Olanda), iar mai târziu din Saint-Trond (după care dispare, undeva, în Valonia), pentru care, de altfel, a și fost condamnat la 5 zile de închisoare.El ar fi fost arestat în 1994 pentru o escrocherie legată de semnarea unor cecuri bancare neacoperite în valoare de cca 160MFRB (cca 55.000€PPA), după care ar fi făcut declarații în documente administrative de falimente frauduloase.Încarcerat în detenție provizorie la închisoarea din Anvers, aici i-ar fi întâlnit pe cei 2 complici ai săi, Albert Barrez și Carl De Schutter (transferat, ulterior, la închisoarea de la Draguignan–sub-prefectură a departamentului Var, în regiunea Provence-Alpi-Coasta de Azur, din sudul Franței).Audiați în dosar, cei 2 vor face aceleași dezvăluiri anchetatorilor, atât în Belgia cât și în Franța, conform cărora, Germain Daenen (în vârstă de 36 de ani) ar fi fost cel care a comanditat asasinarea doctorului Karel Van Noppen.Singura disconcordanță în declarațiile cei 2 ar fi fost rolul pe care l-ar fi avut fiecare în acest asasinat.De Schutter își minimiza rolul, afirmând că el i-ar fi dat doar arma lui Albert Barrez și suma de 600.000FRB (cca 21.000€PPA) ca să-l ucidă de doctorul Karel Van Noppen, pe când, celălalt, susținea că, din contră, nu el, dar celălalt, Carl De Schutter, l-ar fi executat pe medic. De fapt, problema anchetatorilor n-ar fi fost cei 2 asasini, dar faptul că dacă Daenen ar fi fost adevăratul comanditar sau doar un intermediar al acestuia, ceea ce, de altfel, a și fost.Pentru că, comanditarul, agricultorul–fermier Alex Vercauteren (crescător de bovine, în vărstă de 53 de ani) a fost identificat, mult mai târziu și nu foarte ușor.Merită de remarcat aici faptul că în anii 1990, inspectorii veterinari ar fi fost expuși în repetate rânduri unor atacuri din partea membrilor Mafiei hormonilor de creștere (compusă din cu cca 50 de membri - importatori, distribuitori, vânzători, agricultori, dar și câțiva veterinari și farmaciști), iar Karel Van Noppen ar fi fost și el amenințat, la rândul său. Ceea ce era de înțeles, pentru că Belgia era una dintre țările Europei în care hormonii de creștere erau cel mai mult utilizați la creșterea animalelor (în particular, a bovinelor), ceea ce avea ca rezultat (conform unor investigații private la care am participat), că între 40–55% din carnea bovină vândută (comercializată) „en détail” era obținută cu ajutorul hormonilor de creștere. Ca urmare a unei vaste anchete care a durat peste 5 ani, pe 5 iunie 2002, Juriul Popular (Curtea cu Jurați) al provinciei Anvers (prezidat de către Van Fraechem), în cadrul unui proces corecțional care a debutat pe 15 aprilie, i-a condamnat (după o deliberare care a durat cca 3 ore) pe fiecare dintre cei „3 mușchetari”, Albert Barrez, Carl De Schutter și Germain Daenen la 25 ani de recluziune.Din contră, cel de-al 4-lea, comanditarul, Alex Vercauteren, acesta a fost condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate.Instrucția a demonstrat (oarecum) faptul că arma crimei a fost procurată și furnizată de către Carl De Schutter (un cunoscut traficant de arme), arestat, după cum am menționat în Franța (la Sainte-Maxime, pe 20 mai), iar acesta, îmrpeună cu Albert Barrez (arestat împreună cu De Schutter) ar fi fost asasinii lui Karel Van Noppen, ceea ce, de altfel, cei 2 ar fi și recunoscut. Din contră, presupusul intermediar Germain Daenen (apărat de către avocatul Marc Similon) și presupusul comanditar Alex Vercauteren (apărat de către cunoscuții avocați Walter Van Steenbrugge și Hans Rieder), au negat orice implicare a lor în asasinat, atât în timpul instrcției cât și la proces, în ciuda dezvăluirilor făcute de către asasini, conform cărora, vinovăția lor ar fi fost o certitudine.Este interesant și faptul că Albert Barrez, înainte de deliberare, încearcă să facă un prim pas către o „clemență”, implorând pe Flor Van Noppen (om politic belgian, deputat) fratele lui Karel Van Noppen, prezent în sală „Eu nu mă pot scuza, dar sper că mă veți (putea) ierta”.Conform omului politic, Mafia hormonilor de creștere ar fi continuat să contamineze carnea de bovină în Belgia, încă și în deceniul trecut, pentru că AFSCA (Agenția Federală pentru Securitatea Alimentră) din Belgia, ar fi incapabilă să facă față controlului, iar pentru forțele de ordine publică, acesta n-ar mai fi o prioritate.Complicele său la asasinat, Carl De Schutter, sper și el că va beneficia și el de o oarecare clemență, pentru că a colaborat cu autoritățile polițienești și judiciare.Din contră, Germain Daenen ar fi fost revoltat doar pentru că a considerat despăgubirile materiale și morlale pe care îi reclama justiția, disproporționate.Comandoul ar fi executat, de fapt, o acțiune criminală numită „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), cu o rară lașitate.Atunci când asasinul îl sună la ora 19h30 (de la telefonul unui client al veterinarului–fără știrea lui), îl întreabă pe acesta „ați putea veni la mine, unul dintre animalele mele este bolnav (suferind)…”, Karel Van Noppen răspunde cu afirmativ și iese pe ușa casei, îndreptându-se către mașina sa din parcare.Asasinii îl așteptau ascunși într-un vehicul BMW Seria5 (semilux, cu jante speciale) furat, parcat în apropiere.Imediat cum s-a asezat pe scaunul șoferului, asasinul îi trage un prin glont în abdomen, apoi, un al doilea în spate, și în sfârșit, un al treilea, pentru a fi sigur că moare pe loc, în ceafă. Deși, încă pe 27 martie, judecătorul de instrucție Myriam Vrints de la tribunalul din Turnhout îi interpelează (pe cei „3 muschetari”), având în vedere contactele lor cu Mafia hormonilor de creștere, pe 18 aprilie sunt puși în libertate, pentru că aparent, aceștia ar fi avut alibiuri „solide”.Dar, pe 20 mai 1996, la instigarea PJ (Poliției Judiciare) din Turnhout și Anvers, în cadrul celului numită „Orma” (contra Mafiei hormonilor de creștere) dirijată de către judecătorul de instrucție Marc Allegaert, poliția franceză îl interpelează (arestează) pe traficantul de arme Carl De Schutter (în vârstă de 30 de ani, din Anvers, condamnat în Franța la 2 ani de închisoare pentru deținerea unui arsenal militar la domiciliul său fără autorizație) în vila luxuoasă a mamei sale (aflată pe drumul Sadequets la Sainte-Maxime, de pe Coasta de Azur).La originea arestării sale ar fi fost un „hoț ordinar” de mașini, tot din Anvers (care nu figurează ca inculpat în dosar, deci nu-i declinăm identitatea), care ar fi fost însărcinat pe 19 februarie de către traficantul de arme să fure un vehicul la Eeklo (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra), capitala regiunii Meetjesland (aflată între Gand și Bruges).Ca urmare, deja, în timpul arestului său, Carl De Schutter va colabora cu polițiștii și îl va denunța pe Albert Barrez, căruia, acesta din urmă i-ar fi înmânat arma crimei (un revolver marca Norinco) și „recompensa” pentru executarea contractului. Supus unui interogatoriu în închisoarea din Draguignan (centru penitenciar ăn departamentul Var în regiunea administrativă PACA–Provence-Alpes-Côte d'Azur, dat în folosință în 1984 cu 367 de locuri, închis în 2010 datorită inundării lui și demolat în 2018) De Schutter, dezvăluie anchetatorilor cum ar fi fost contactat în închisoarea din Anvers de către Germain Daenen (fost director al abatoarelor din Munsterbilzen) care l-ar fi însărcinat ca să se „ocupe" de Van Noppen, contra smei de 600.000 FRB (100.000FFR).Totuși, anchetatorii erau convinși că acesta din urmă ar fi fost doar un intermediar și nu adevăratul comanditar.La început, bazându-se pe declarațiile lui De Schutter, ei îl băniau pe crescătorul de vite Théo Goossens din Lokeren (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra).Dar acesta din urmă nega cu vehemență orice implicare a sa în crimă.În sfârșit, se pare că De Schutter ar fi vrut să bruieze adevărata pistă, dar până la urmă cedează (psihic), iar în luna septembrie 1996, într-o scrisoare adresată avocatului lui Théo Goossens, acesta se va retracta, afirmând că aceste nu are, absolut, nimic de-a face cu crima.Acest lucru este confirmat și cu ocazia confruntării dintre cei 2 în fața judecătorului de instrucșie pe 8 octombrie 1996, motiv pentru care Théo Goossens va fi pus în libertate și disculpat în dosar.În cartea sa „Opération vache malade” (Operațiunea vaca bolnavă), nume de cod al asasinatului dr. Van Noppen, Albert Barrez (autorul) prezintă (sugerează) mai mulți comanditari potențiali posibili.

Rezumat (1%). Pe 2 martie 2007 din instituția financiar–bancară ABN Amro din AWDC (Antwerp  World Diamond Centre), un idivid, identificat cu un pașaport argentinian („fals – adevărat”) pe nume Carlos Hector Flomenbaum, reușește să fure, de față cu întregul personal al băncii, într-o manieră cu totul spectaculoasă  („fără armă de foc, fără violență și fără ură„ – regula lui Sapggiari) bijuterii în valoare de cca 21M€, după care dispare fără urmă. Identitatea reală a individului nu a fost niciodată stabilită, iar prejudiciul material nu a fost niciodată recuperat. În urma unor investigații pe care le-am făcut (timp de peste un deceniu), n-ar fi exclus ca Flomenbaum să fi fost un membru al clanului (mafiot) de trafic de carne bovină contaminată cu ESB, avându-l ca leader pe Ruddy Decock/DeCock. În momentul de față dispun de o serie de elemente „coincidentiale” și o pistă, ale căror explorare (exploatare) prin „coincidentia oppositorum” poate conduce, în sfârsit, la restabilirea adevărului istoric, adică, la identificarea lui Carlos Hector Flomenbaum. Mai bine mai târziu, decât niciodată ! Dar cu 4 ani mai devreme, pe 16 februarie 2003, are loc cel mai mare jaf din istoria tuturor jafurilor secolului, în Belgia la Diamond Center de la Anvers/Antwerpen (AWDC/Antwerp World Diamond Centre–„a public/private corporation, officially representing and coordinating the Antwerp diamond sector, located in heart of Antwerp in the Hoveniersstraat”, în regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume, având ca director executiv pe Ari Epstein), aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamant si 30.000 de salariati, 4.520 unitati comerciale, pentru o populatie de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondiala a diamantului (cu o cota de piata de cca 72%), respectiv, principala bursa a diamantelor brute si taiate. Prejudiciul material este estimat la cca 110M€ (100M€, conform  alor surse). Aflat în proximitatea garii si populat de catre 2 comunitati importante: comerciantii de diamante evrei si Jainiștii (adeptii uneia dintre cele mai vechi religii și filozofii ale lumii, găsindu-și rădăcinile în India antică și preistorică, facând parte din  religiile dharmice–credințe politeiste care subliniază că originea lor comună este în Subcontinentul Indian și în Dharma/scopul vieții și legea naturală a armoniei în univers), desi dateaza înca din secolul al XV–lea, acest cartier (caruia fac concurenta astazi Tel Aviv/Israel si Bombay/India datorita numeroaselor delocalizari în sectorul afacerilor cu diamante) începe sa fie cunoscut doar la sfârsitul secolului al XIX–lea (din anii 1885–1890), dar în scurt timp (începând cu secolul XX) îsi câstiga deja o reputatie internationala. devine reputat (începând cu secolul XX).  Daca prima comunitate este prezenta în cartier începând cu sfârsitul secolului XV (dupa expulzarea evreilor din Spania si Portugalia), ceea de a 2-a, apare cu 5 secole mai târziu (la începutul anilor 1970–dintre care cca 65% lucreaza „în lumea diamantului”). Dupa cum stim, evreii vor fi expulzati din Spania prin Decretul de la Alhambra (Edict of Expulsion/Decreto de la Alhambra, Edicto de Granada) semnat pe 31 martie 1492 de catre regii catolici în Provincia Granada (Comunitatea autonoma Andaluuzia) la Alhambra (unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură islamică–un ansamblu de clădiri într-o fortăreață care domină câmpia și orașul Granada, printre care si palatul baroc al lui Carol al V-lea, care împreună cu Marea Moschee din Cordoba sunt cele mai prestigioase dovezi ale prezenței musulmane în Spania din secolul VIII), dupa terminarea razboiului si eliberarea ultimei enclave spaniole–Regatul Granada, respectiv, penetrarea solemna, pe teritoriul acestuia, pe 2 ianuarie 1492, a „catolicilor” Isabelle (1470– 1498, Suveran al Portugaliei între 30 septembrie 1497–23 august 1498, decedata la nasterea fiului ei Miguel da Paz), casatorita cu Ferdinand II de Aragon (1452–1516, fost rege al Aragonului/1479–1516, al Siciliei/1468–1516, al Neapolelui/1504–1516), Valenciei, Sardiniei și al Navarei, Conte de Barcelona, rege al Castiliei/1474-1504 și apoi regent al acestei țări din 1508 până la moartea sa) venita pe tronul Castiliei (Castilla/Castille, Castile) în 1474. Multi dintre cei expulzati se vor refugia în Portugalia, dar pe 5 decembrie 1496, regele Portugaliei, Manuel I (Norocosul/1469–1521), va promulga un decret prin care „se cerea evreilor să se convertească la creștinism sau să părăsească țara fără copii lor”. Ca urmare ei se vor îndrepta fie, catre nordul Europei (Franta, Benelux si Marea Britanie), fie catre continentul nord–american. În sfârsit, ar exista în lume 4 burse de valori pentru diamante (considerate ca cele mai prestigioase si importante), iar acestea, care administreaza anual cca 30Md€ (Beurs voor Diamanthandel–pentru diamante taiate, DiamantClub van Antwerpen, Vrije Diamanthandel–pentru diamante brute si taiate, respectiv, Antwerpsche DiamantKring–pentru diamante brute), toate, se gasesc în Antwerp's diamond district (Diamond Quarter/Diamantkwartier) si toate sunt în evidenta Diamond Office, departament al fundatiei private AWDC (Antwerp World Diamond Centre) având ca obiectiv, aparea intereselor colective în sectorial de diamant belgian, care faciliteaza importul și exportul de diamante în și din Anvers (Antwerp) prin intermediul  campaniilor de marketing pe care le gazduieste, serviciilor, conferințelor, târgurilor comerciale, misiunilor economice și prin diverse alte căi (în special, prin intermediul dealerilor).  „In October 1973, the AWDC was established as the Hoge Raad voor Diamant (HRD), or Diamond High Council, by the Belgian government and diamond industry representatives”. Recunoscuta „the diamond capital of the world”, acesta, alaturi de „other groups”, ajută la dezvoltarea, protecția și prelucrarea acestor diamante (care includ bănci cu diamante, brokeri de asigurare, expeditori, cei mai buni poligheți și cercetători), cu o cifra anuala de afaceri de cca 17Md£ (cca 20Md€/25Md$US).  Cca 77% din diamantul brut extras în lume si 55% din cel taiat tranziteaza prin Diamantkwartier („Km2 al Diamantului”), limitat de strazile Schupstraat, Hoveniers si Rijf. În ciuda unui sistem de securitate sofisticat de ultima generatie (considerat atunci ca unul dintre cele mai performante si sigure), jaful are loc, totusi, în noaptea de 15–16 februarie 2003, „fără armă de foc, fără violență si fără ură” (regula lui Spaggiari). Hotii vor penetra în institutie prin garaj, pe care îl vor deschide cu o telecomanda (dublura) contrafacuta în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrari video, etc.). Acestia vor sparge 123 de casete de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale institutiei financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fara sa se fi declansat sistemul de alarma (protejat de catre 10 mecanisme de securitate multipla, printre care si o poarta – sas de o grosime de 61 cm si de o greutate de cca 3 tone prevazuta cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de caldura cu raze infrarosii, senzor seismic, de miscare si radar Doppler). „The door was monitored by a pair of abutting metal plates, one on the door itself and one on the wall just to the right. When armed, the plates formed a magnetic field. If the door were opened, the field would break, triggering an alarm. To disarm the field, a code had to be typed into a nearby keypad. Finally, the lock required an almost-impossible-to-duplicate foot-long key. „More than 123 out of 160safe deposit boxes were forced open, each of which was made of steel and copper and had both a key lock and combination lock”. Jaful (comis în week – end, în noaptea de 15–16 februarie) este descoperit, luni dimineata, pe 17 februarie, de catre agentul de paza, în jurul orei 07h15. Merită să subliniez aici faptul ca week–endul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil si datorita Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentata de catre jucatoarea belgiana Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americana Venus Ebony Starr Williams (n. 1980 – fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam /Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu). În ceea ce o priveste pe Clijsters, în  2003, aceasta a câștigat 9 turnee la simplu și 7 la dublu, ajungând și în 2 finale de Grand Slam (Mare Șlem), la Roland Garros și la US Open, ambele pierdute însă în fața lui Justine Henin (n.1982–fostă jucătoare profesionistă de tenis din Valonia/„Belgia francofona”–una dintre componentele statului federal Belgia, alaturi de regiunile Flandra/”Belgia olandofona” si Bruxelles Capitale–bilingva, conform art.4 din Constitutia Belgiei), câștigătoare a 7 titluri de Mare Șlem și medaliată cu aur la Olimpiada de la Atena. În finala din 16 februarie (care debuteaza în jurul orei 14h00), desi Kim Clijsters (WTA3–sustinuta de catre 14.400 „suporteri”) este înfrânta de catre Venus Williams (WTA2) în 2 seturi (6-2, 6-4), atentia populatiei si a autoritatolor locale este concentrata asupra confruntarii dintre cele 2 jucatoare, în care aceasta din urma îsi aparea titlul dar si cele cca 1.702 diamante care îi reveneau (cca 585.000$US). Cu alte cuvinte, nimeni nu era interesat de ceea ce se întâmpla în AWDC (Antwerp World Diamond Centre) din cartierul Hoveniersstraat (Grimbergen, 9-11 Schupstraat), care era supravegheat de 63 de camere video si de catre Politia Locala (7z/7z, 24h/24h). Ceea ce, evident, era un mare avantaj pentru cei care au conceput si au pus la cale jaful.

Rezumat (1%). Imediat după anunțarea embargoului impus de către Comisia europeană Marii Britaniei în privința exportului de carne de vită și derivatele sale (din cauza maladiei „vacii nebune″ - ESB[1]), rețele  tentaculare, de trafic, de tip mafiot, vor apărea în Belgia (iar ulterior și în Franța), care prin intermediul unor firme de transport „bidon″ (unele chiar și fantomă), vor importa carnea interzisă din Marea Britanie, pentru a o exporta, ulterior,  în restul Uniunii Europene sau chiar și în estul Europei, în Africa, cu mențiunea „made în Belgia″ (Made in Belgium). Cu alte cuvinte, „mafia hormonilor de creeștere″ se reciclează în traficul de carne al vacii nebune. [A se vedea pentru detalii și articolul autorului din bibliografie „Dezastrul hormonilor (francezi) de creștere, Thomas CSINTA-Corespondent Poliţia Capitalei, Paris)]. Astfel, pe 3 iulie 1997, la ora 11h00, BSR (Brigada de Supraveghere și de Investigație) a Jandarmeriei belgiene (integrată ulterior în Poliția Federală Belgiană), însoțită de către o echipa de inspectori veterinari belgieni și de către o altă echipa, de inspectori anti-fraudă, vor efectua o descindere la Wingene, în Flandra Occidentală, în localurile unei firme recent create (și supravegheate de câteva săptămâni): Tragex-Gel, în cadrul căreia își desfâsurau activitatea, Dirk De Soete (Administrator delegat), Kristiaan Dierickx (Responsabil cu încarcarea cărnii în camioanele frigorifice) și evident, Ruddy De Kock (Decock, proprietarul fimei), condamnați definitiv deja de către Justiția belgiană în alte dosare penale. O altă întreprindere, citată și ea în dosarul traficului de carne a „vacii nebune″, percheziționată și ea, a fost întreprinderea Lefèvre din Mouscron (Provincia Hainaut, Regiunea Valonă). Parchetul din Bruges (Provincia Flandra Occidentală, regiunea Flamandă, Belgia), precum și Comisia europeană, deși erau convinși că cei 3 menționați mai sus sunt pilonii de baza al acestui trafic, nu au găsit nereguli în cadrul societăților mai sus menționate. În fond, anchetatorii ar fi vrut să descopere originea celor 700 de tone de carne de vită de origine britanică, descoperită în Olanda pe 29 aprilie (și confiscată de către Parchetul din Middelburg), la Flessiungue (Provincia Zelande) și Rotterdam (Olanda), care probabil niciodată nu a tranzitat prin Belgia, însa de acolo era organizat traficul, printre altele și prin intermediul firmei Bero NV a lui Dirk De Soete (care va succede firmei Tragex-Gel după faliment) către SUA și România. În scurt timp, în acest trafic de mare anvergură se vor implica, și alte două firme, una franceză și altă spaniolă, specializate în importul-exportul cărnurilor și ale preparatelor cărnoase. Din investigațiile pe care le-am făcut (sub acoperire, ca administrator al uneia dintre aceste firme) reieșea că cele 700 de tone de carne confiscate în Olanda, făceau parte dintr-un import de carne mult mai important (cca 1.600 de tone, în ambalaje de 20-25 de kg) din Marea Britanie (descoperită pe 3 iulie 1997), de către firma mai sus menționată și transformată în „carne de origine belgiană 100%″, pentru că ulterior, cele 900 de tone rămase să fie exportate de către firmele franceză și spaniolă (Guinaco), specializată în comerțul cu Guineea Ecuatorială) via Franța și Spania (unde au fost importate), către Ungaria, Rusia și Egipt, respectiv, către Gabon și Mayotte (Departament francez ultramarin insular situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului în arhipelagului Comore, dar separat de statul Comore din anii 1970). O altă încărcătura de 60 de tone, a fost descoperită și de către autoritățile vamale franceze, în cursul zilei următoare. Însa, Comisia Europeană, face o dezvăluire în cadrul unei reuniuni a Parlamentului Europei pe 7-8 iulie la Strasburg. Ea se referea la Marcel Colla, Ministrul belgian de Sănătate, care , personal, ar fi acordat autorizația de exploatare întreprinderii Tragex-Gel, pe 29 mai, cu toate că de peste 6 luni ea desfășura deja o activitate frauduloasă (ilicită) și era administrată (dirijată) de către persoane conoscute autorităților judiciare că persoane notorii în încălcarea sistematică a legislației în vigoare privind transportul de carne și derivatele sale, iar pe 13 mai el a fost prevenit și de către Comisia Anti-fraudă a CE ! Traficul a fost descoperit pe 29 aprilie de către autoritățile olandeze competențe, care organizează imediat o întrevedere cu omologii lor belgieni. Tot ele au sesizat (anunțat) pe 7 mai și UCLAF (Unitatea de Control și de Lupta Anti-fraudă) a Comisiei Europene, care pe 13 mai informează autoritățile veterinare și vamale begiene, care, în consecință vor demara o anchetă penală legată de întreprinderea Tragex-Gel. În ceea ce îl privește pe Marcel Colla, acesta acuză o „neglijență administrativă″ și refuză o „asociere de răufăcători″ sau o „favorizare al infractorului″ din poartea serviciilor aflată în subordinea să, care ar fi "rătăcit" scrisoarea de atenționare a UCLAF-ului, cu atât mai mult cu cât, „celebrul″ Dirk De Soete, avea deja la activ un an de închisoare pentru comerț cu carne avariată (contaminată cu ESB[1]). În fond și la urmă urmei, deși nu există o probă flagrantă (materială) în privința tranzitării cărnii de vită britanice în Belgia, dovezi indirecte, convergente către acest adevăr au fost obținute și pe 4 iulie la Hamburg, unde au fost descoperite de către autoritățile vamale germane, cca 172 de tone de carne de vită de origine britanică, traficate în documente (și ștampilate  de către administratorul firmei Tragex-Gel!) că și cum originea lor de proveniență ar fi fost Belgia. În acest timp, de cealaltă parte a frontierei, în Franța, Judecătorul de Instrucție Edith Boizette (magistrat responsabil cu instruirea unui dosar cu efecte juridice), ancheta și ea asupra riscului de aprovizionare (și distribuire) ale unor firme franceze cu carne de vită de origine britanică, contaminată cu ESB[1] și în toată discreția a și arestat 3 intermediari francezi care au fost încarcerați într-un dosar penal („spălare de bani în bandă organizată″), după ce, tot în iulie 1997, la Bully les Mines (regiunea urbană transfrontalieră Lille-Departamentul Pas de Calais, la frontiera cu franco-belgiană), vameșii au descoperit 170 de tone de care de vită de origine britanică care tranzita prin Franța, iar patronul unei societăți franceze a depus o plângere în privința livrării lui, de către o firma belgiană (Tragex-Gel, dirijată de către Rudy De Kock), a 1.900 de tone de carne de vită de origine britanică („Made în Belgium″), care acesta urmă să exporte (distribuie) în Africa și Rusia. Pe 29 iulie, Tragex-Gel din Wingene, deci Ruddy De Kock (Ruddy D(d)e Cock, Decock), Drik De Soete (Dirk Desoete) și Michel Debus (foboxer profesionist, deja arestat de către Parchetul Kortrijk (oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra din Belgia) pentru maltratarea unui inspector veterinar) intră din nou în colimatorul Ministrului Sănătății Marcel Colla (care va lua toate măsurile pentru încarcerarea în detenție provizorie a lui De Kock, începând cu 1 noiembrie), după ce o nouă cantitate de 50 de tone de carne de vită „Made în Netherlands″ livrată de către acesta societății de produse lactate GDX-Belgium din Thorembais Saint Trond (Perwez, Provincia Brabant, Regiunea Valonia, Belgia), este identificată de către IEV (Institutul de Expertiză Veterinară) la solicitarea Parchetului Bruges, că ar fi carne de vită de origine britanică. Astfel, în noiembrie 1998, lichidarea societății  Tragex–Gel de către justitia belgiana (Tribunalul de Comerț), intră în linia dreapta, în faza să ultima, iar pe de altă parte, în Franța, Judecătorul Edith Boizette reușește să descopere „circuitul″ banilor obținuți în urmă traficului de carne, în care sunt implicați și 3 francezi, arestați pe 11 februarie 2009: Jean-Philippe Guyon (fost șef al unei mici firme specializate în cadouri de întreprindere), Gérard Poulalion (fost administrator al unei întreprinderi de transport din Seine et Marne - Métropole du Grand Paris, regiunea urbană pariziană), precum și contabilul lor, Jacques Costa (care ulterior, a fost eliberat din lipsa de "probe insuficiente" pentru a fi încarcerat). Acesta din urmă aflat sub control judiciar, va fi judecat în stare de libertate. Urmărind filiera de plată, în aprilie 1999,  Edith Boizette descoperă banii în BIL (Banca Internațională din Luxemburg), precum și în BBL (Bruxelles-Lambert), respectiv, în BPM (Banque Pasche de Monaco), care o dată „spălați″ (cu  simt de răspundere) reveneau cu ușurință în băncile belgiene și erau investiți din nou în același tip de activitate frauduloasă. (A se vedea pentru detalii anchta autorului pe Investigație Jurnalistică „Belgische Tak”)