Acasă Etichete Eric Ferdinand

Etichetă: Eric Ferdinand

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Rezumat. Feminicidele Jéremy Pierson și Patrick Vanderlinden. Iată și celelalte (și ultimele două) dosare criminale („feminicidele” comise de către Jéremy Pierson și Patrick Vanderlinden) după asasinatele din Brabant (1982– 1985), în care au fost implicate, tot, tinere femei ca și în dosarul de feminicid al lui Bernard Wesphael (ultimul, prezentat detaliat în partea a 4–a, a celebrelor și sângeroaselor asasinate din Brabant neelucidate până în prezent, timp de 4 decenii!). În Dosarul criminal (de feminicid) Jérémy Pierson (Arlon, provincia Luxembourg, regiunea Valonia, 2014), minora Béatrice Berlaimont (în vârstă de 14 ani) este răpită, sechestrată, violată de către Jérémy Pierson (în vârstă de 26 de ani) pe 21 noiembrie 2014 și ucisă pe 29 noiembrie, fiind găsită moartă pe 1 decembrie 2014. În Dosarul criminal (feminicid) Patrick Vanderlinden (provincia Liège, Regiunea Valonia, 2017), Louise Lavergne (în vârstă de 24 de ani, studentă franceză la facultatea de medicină veterinară a Universității Liège) este ucisă pe 12 octombrie 2017 de către Patrick Vanderlinden (în vârstă de 54 de ani) condamnat deja pentru viol (în 2004 și 2006), decedat pe 23 iunie 2018 (prin sinucidere) în celebra închisoare belgiană Lantin (zona metropolitană Liège). Ambele dosare de feminicid sunt deosebit de complexe, în care, după, cum veți vedea (ca urmare a rezultatelor unor anchte private) există o serii de confuzii, contradicții, interpretări greșite care nu vor permite, pâmă la urmă poliției și justiției, nici cunoașterea (cu precizie a) „realității obiective” și nici „adevărul istoric” în acestea. În primul dintre aceste dosare criminale, kidnapping-ul și asasinarea lui Béatrice Berlaimont are loc între 21–29 noiembrie 2014, cadavrul ei fiind descoperit, de către un trecător, într-o pădure de brazi de la Sesselich, localitate aparținând orașului Arlon (format din comunele Autelbas, Bonnert, Guirsch, Heinsch și Toernich) la cca 4km de acesta, la sud de autostrăzile E 411/E 25 din provincia Luxembourg (în regiunea francofonă Valonia). Înainte de reforma administrativă din 1977 ea aparținea localității Toernich (astăzi, o secțiune a orașului Arlon). (Re)amintesc aici faptul că în Belgia, ca urmare al primului „proces de fuziune a comunelor” (localităților), pe 1 ianuarie 1977, numărul acestora se va reduce de la 2.359 la 596 de comune (localități) autonome. După cea de-a 2-a fuzine (în zona metropolitană Anvers), pe 1 ianuarie 1983, numărul lor se va reduce 589. În sfârșit, după procesul de fuziune a comunelor (localităților) din regiunea flamandă (Flandra) conform decretului din 24 iunie 2016, care încurajează „fuziunea” voluntară a comunelor (localităților) pe bază de criterii bine definite și determinate, din 1 inanuarie 2019, Belgia numără 581 de comune (localități). Vom vedea că acest „dispozitiv” de urbanizare (prezentat schematic în articol), este unul dintre factorii generatori ai eșecului menținerii infracționalității criminale în Belgia, oarecum, sub control. Suspectul Jérémy Pierson va fi arestat pe 9 decembrie 2014, după ce a reușit să fugă în Luxembourg și apoi, în Franța, unde ar fi agresat și violat o tânără automobilistă la Saint-Avold (departamentul Moselle, Lorena, regiunea administrativă Grand Est). Pe 21 noiembrie 2014, în jurul orei 18h15, Isabelle Hustin, mama lui Béatrice Berlaimont, sună la numărul de urgență 101 (unic, în Belgia) și se arată îngrijorată de faptul că fiica sa, care în jurul orei 07h30, a plecat („pe jos”) la școală (la Athénée royal de pe strada Sesselich) încă nu s-a întors acasă, ceea ce este nu s-ar mai fi întâmplat. Practic, ea anunță dispariția fiicei sale, Béatrice. În scurt timp, Poliția locală se lansează într-o vastă operațiune de cătare a ei (pe la vecini, prieteni, cunosștinșe, inclusiv, în anturajul tatălui său care avea reședința la Bastogne (oraș francofon din regiunea Valonia, afșlat la cca 2 km de la frontiera cu Luxemburg, format din localitățile Bastogne, Longvilly, Noville, Villers-la-Bonne-Eau și Wardin, faimos pentru cursa ciclistă clasică anuală Liège-Bastogne-Liège). Menționez ai și faptul că orașul Bastogne a fost un loc important de desfășurare al Ofensivei din Ardeni în timpul celui de-al Doilea război mondial, bătălia fiind lansată de către Germania nazistă pe data de 16 decembrie 1944, ca o ultimă încercare de a prelua inițiativa în război, prin separarea armatelor britanice și americane. Principalul scop era capturarea orașului-port Anvers. Trupele americane, luate prin surprindere și suferind de numeroase pierderi, au fost în masură să mențină punctele cheie ale frontului, orașele Sankt Vith (oraș germanofon din regiunea Valonia format din localitățile Sankt Vith, Recht, Schoenberg, Lommersweiler și Crombach) și Bastogne. Orașul Bastogne este asediat intensiv de către trupele germane și chiar înconjurat, dar garnizoana americană din localitate, sub conducerea generalului Anthony McAuliffe, rezistă, în ciuda atacurilor intensive și a lipsei importante de provizii și muniție. Desigur, primul lucru la care s-au gândit anchetatorii ar fi fost vorba de o posibilă „fugă”, ceea ce se întâmplă des (pretutindeni, în lume) la această vârstă „vulnerabilă” a adolescenței sau, eventual, deplasarea ei (în cadrul unei acțiuni organizate) la un centru de consiliere pedagogică a școlii, cu atât mai mullt cu cât ea ar fi întâmpinat „ceva dificultăți” la școală, motiv pentru care rezultatele ei școlare ar fi fost mai mult „nesatisfăcătoare”. Numai că Athénée royal nici nu a semnalat absența ei de la școală și nici nu ar fi confirmat punerea în aplicare a unui dispozitiv extrașcolar cu carater administrativ– educațional. Ca urmare, celula specială a disparițiilor poliției locale va fi activată, iar geolocalizarea lui Béatrice va fi realizată, nu peste mult, grație telefonului său mobil. Conform acestuia, la ora 07h42 ar fi trimis ultimul SMS din Alorn, după care până la ora 16h27 ea se afla în localitate, ora la care telefonul ei ar fi fost închis în proximitatea magazinului Ikea la intrarea pe șoseaua europeană E411 (o autostradă care leagă Belgia de Franța) și care începe cu interescția Léonard la Bruxelles, apoi, continuă pe autostrada A4 până la Arlon, continuând cu drumul național N81 și cu autostrada A28 în Aubange, unde s prelungește, în Franța, cu autostrada A30 de la France în direcția Metz (reședința departamentului Moselle în Lorena), pentru ca, în sfârșit, să se termine la Uckange (aflat în aria urbană Thionville (în departamentul Moselle) via autostrada A31-E25. În Belgia ea este numită și autostrada Ardennes (A4). Ceea ce va urma în acest dosar de feminicid, până la descoperirea cadavrului este greu de imganit.Cerct este că, Conjectura îndoielii are la bază mai multe aserțiuni. În primul rând, în activitatea mea (destul de lungă și complexă) cu infractorii (corecționali și criminali) am constatat că rareori un „mărunt” infractor devine un criminal și acest lucru se întâmplâ numai în cazuri extreme. Fie din „autoapărare” (pentru supraviețuire), fie atunci când acesta se află într-o stare avansată de ebrietate și (sau) sub influența stupefiantelor (incapabil să aprecize dimensiunea și gravitatea faptei pe care urmează să comită) și în sfârșit, fie că acesta suferă de tulburări psihice, mai mult sau mai puțin grave (nu neapărat cele care îl fac iresponsabil penal–schizofrenia, pranoia sau combinația lor „liniară”–schizofrenia paranoidă, dedublarea de personalitate, etc.) cea ce îl „dezechilibrează” mintal, făcându-l incapabil să gestioneze o situație criză. În al doilea rând, Jérémy Pierson ar mai fi avut ocazia să-și ucidă și cea de-a doua victimă, dar n-a făcut-o, cum nu a fost în stare să o ucidă (efectiv, cu propriile sale mâini) nici pe Béatrice Berlaimont, cu toate că a avut și ocazia să facă acest lucru, atât unde, cât și cu ce. În loc să o „execute” (după viol) cum ar fi procedat un criminal cu „sânge rece”, Pierson era debusolat (într-o oarecare măsură și datorită unei capacități mintale, relativ, scăzute) și era incapabil să-și gestioneze, efectiv, criza pe care a creat-o. Din contră, depoziția companionului ei, conform căreia, el ar fi fost un tată bun și responsabil, pe care ea l-ar fi crezut capabill de viol, dar sub nicio formă, de crimă (de sânge), poate implica o „personalitate multiplă”, care poate „gnerea prin degenerare” o dedublare de personalitate, un caz extrem în care el ar fi devenit iresponsabil penal. Subliniez aici și faptul că personalitatea multiplă „normală” (obișnuită, afecțiune psihică „ușoara”) nu converge, în mod necesar, către o dedublare de personalitate (boală psihică deosebit de gravă). Acest lucru am putut constata în nenumărate situații. Este suficient să-i amintim pe naziștii de tristă amintire, care erau capabili de crime odioase, abominabile, macabre, etc., „în timpul serviciului”, iar acasă, „în sânul familiei”, erau aproape „îngeri”, părinți atenți cu membri familiei, iubitori, politicoși cu cei apropiați (din jur) etc. sau pe membrii clanurilor mafiote, care comit crime de sănge (asasinate) fără milă și fără niciun fel de regrete, în timp ce pentru care familia este „sfântă”. Mă întreb atunci, în ce context și sub ce formă se „manifestă” acest „benefici al îndoielii”. Probabil că și acesta are o „culoare” politică, iar marele om de cultură Spiru Haret (1851–1912, matematician, fizician, astronom, sociolog și pedagog, om politic liberal, membru al Academiei Române, fost ministru al Educației și Învățământului timp de 12 ani) în cartea sa „Mecanica Socială (La Mécanique sociale”), publicată, simultan la Paris și la București, foarte probabil, are dreptate. În sensul că, ca și în mecanică (în particular, rațională), în care, cunoașterea coordonatelor generalizate ale unei particule la un moment dat permite determinarea acestora la un moment ulterior, în socilogie, un individ uman („particulă” cu conștiință) cu un trecut infracțional, nu poate profita de „beneficiul îndoielii” în cazul unei infracțiuni, dar un om politic recunoscut și necontroversat (adică, moralmente, corect) cu un trecut „normal”, are acest drept, aproape „din oficiu”, fără nicio îndoială. Cu alte cuvinte, pe scurt, un individ cu antecedente penale (mai mult sau mai puțin grave), inculpat într-un dosar criminal (cu caracter foarte grav), are șanse minime ca să poată profita de „beneficiul îndoielii”, deci va fi, mai mult ca sigur, condamnat și pedepsit sever. Ceea ce implică, de altfel, cel puțin din acest punct de vedere, „echivalența” dintre particula „materială” cu particula „umană”. În cel de-al 2-lea dosar de feminicid, în dosarul criminal (de feminicid) Patrick Vanderlinden (provincia Liège, Regiunea Valonia, 2017), în care Louise Lavergne (în vârstă de 22 de ani și nu 23 sau 24 cum susțin sursele mass–media franco–belgiene), studentă de naționalitate franceză la facultatea de medicină veterinară în cadrul Universității Liège, este ucisă pe 8 octombrie 2017 (și nu 9 sau 10 decembrie cum susțin sursele o parte din mass–media franco–belgienă) de către Patrick Vanderlinden (n.1963, aflat în libertate condiționată sub supraveghere electronică și tratament medical–ca delincvent sexual recidist) problemele se vor complica și mai mult, motiv pentru care autoritățile polițienești și judiciare vor fi complet depășite de situație. Investigații mele în acest dosar de feminicid, de excepție, au pus în evidență o serie de incoerențe, confuzii, informații false, preluate și difuzate de către mass–media franco–belgiană care au influențat „prost” și dezinformat atât societatea civilă cât și ancheta, care (din păcate!), datorită scurtei supraviețuiri a lui Patrick Vanderlinden în detenție provizorie (10 octombrie 2017–23 iunie 2018) nu a reușit să „înțeleagă” nici complexitatea evenimentului dramatic (uciderea lui Louise Lavergne) și nici cauzele care le-ar fi generat. Ancheta mea privată are (doar), pe de o parte, caracter informațional/informativ (pentru marele public, justiție și poliție) cu scopul (re)stabilirii adevărului istoric în dosar (pentru feminicidul lui Vanderlinden a fost clasat ca urmare a decesului acestuia), iar pe de altă parte, ea ar putea schimba cursul istoriei în ceea ce privește militarea în favoarea refuzului eliberării condiționate a criminalilor sexuali (din partea societății civile) și declararea iresponsabilității penale în cazul multora dintre ei (care suferă de tulburări psihice grave), nu numai atunci când este vorba de schizofrenie paranoidă, dedublare de personalitate, etc., dar și în cazul unor traumatisme cu caracter fizic care distrug (mai mult sau mai puțin) creierul și „avariază” grav sistemul cognitiv, cum se întâmplă în unele cazuri de AVC (Accident Vascular Cerebral), lovituri brutale (șocuri puternice) la cap, etc. Nota Autorului. Menționez aici faptul că, cu aceste ultime două dosare de feminicid, am prezentat detaliat (evident, cu contribuțiile mele personale–considerabile, ca importanță, cel puțin pentru justiția și societatea civilă belgiană), în exclusivitate, cele mai importante dosare criminale belgiene (de mare anvergură) care au marcat istoria infracționalității contemporane a acestei țări, atât înainte de celebrele asasinate (deosebit de sângeroase) și nesoluționate până astăzi, din Brabant (1981-1985), cât și ulterior, până în zilele noastre. Am evitat acele crime de sânge care au făcut obiectul unor atacuri teroriste, jihadiste sau nu, pe care însă le-am studiat cu alte ocazii în lucrări speciale consacrate lumpenterorismului, terorismului modern, contemporan sau în alte părți ale asasinatelor din Brabant Ca urmare, cu acest (vast) material de investigație jurnalistică se încheie studiul consacrat marilor crime de sânge și sexuale belgiene, care ne-a permis să înțelegem, în ce context, cum și sub ce formă au fost comise aceste infracțiuni criminale abominabile, lugubre, bestiale, etc., care însă nu au absolut nimic în comun cu asasinatele din Brabant, comise cu ocazia unor jafuri armate, în perioada 1981-1985, în majoritatea cazurilor, în supermarkeurile Delhaize (astăzi, Mega Image). Intenția noastră în căutarea adevărului istoric, în acest dosar de excepție (în cele 11 părți), nesoluționat până astăzi (clasarea căruia a fost amânată la solicitările noastre, evident, cu scopul suluționării lui) este de a demonstra că celebrele asasinatele din Brabant nu ar fi fost comise de către criminal de drept comuni belgieni, dar francezi, utilizând metode și tehnici specifice jafurilor armate care se regăsesc în istoria marii criminalități (crimei organizate de mare anvergură) franceze în perioada „anilor de plumb”, în special, în Europa continentală (sfârșitul anilor 1960–sfârșitul anilor 1980), care se caracterizează printr-o prezență și creștere importantă a activismului politic violent (armat), al extremei stângi (comuniste), al extremei drepte (neofasciste), dar și al „separatismului/autonomiei”. În cea de-a 12 parte (și ultima, care împreună cu celelate 11 părți, vor fi publicate și separat într-o carte (cu titlul „Brabantul în haos și sub teroare, cu 4 decenii în urmă”. Membri gangului din Nivelles, jafurile armate și asasinatele lor”) vom prezenta „pista noastră (franceză)”, care conduce la „soluționarea” dosarului, adică, la identificarea criminalilor francezi care au (ar fi) făcut parte din comandoul care a terorizat Brabantul (cu populația lui) în perioada 1982–1985.

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Nota autorului. Deși există foarte mari asemănări între jurisdicțiile franceză și belgiană (ambele de tip inchizitorial, moștenite de la Codul criminal al lui Napoleon, pus în aplicare din 12 februarie 2010), spre deosebire de jurisdicția franceză, în care tribunalele corecționale (commpuse din 3 magistrați) judecă, doar, infracțiuni penale cu caracter delictual (conform art.131-3 și următoarele) care sunt sancționate penal cu maximum 10 ani de detenție criminală și o amendă de maximum 3.750€, tribunalele corecționale belgiene, create cu ocazia reformei codului de instrucție criminală prin legea din 10 iulie 1967, au competență atăt în judecarea delictelor (sancționabile penal între 8 zile și 5 ani de închisoare și cu o amendă de cel puțin 26€ - indexed the additional decimals/„opdecimes" on criminal fines) cât și a crimelor („corecționalizabile”), cu circumstanțe atenuante, care, în general, ca și în Franța sunt judecate de o Curte cu Jurați (Juriu Popular), al provinciei (în Belgia, compusă din 3 magistrați și 12 jurați) sau a departamentului (județului, în Franța, compusă din 3 magistrați și 6 jurați–în Prima instanță, respectiv, 9 jurați în Apel). O altă deosebire fundamentală este cea legată de menținerea inculpatului în detenție provizorie. Dacă în Franța, în procedura corecțională, mandatul de încarcerare preventivă este de 4 luni iar în procedura criminală 1 an, renuvlabile cu încă 4 luni, respectiv, cu încă 1 an în cazul unui recidivist, sau cu ½ din manadatul de încarcerare inițială în cazul în care inculpatul este „primar”–adică, la prima condamnare), iar responsabil cu acesta este judecătorul de instrucție (cu Camera Criminală), căruia se poate opune JLD (Judecătorul de libertate și detenție creat prin legea din 15 iunie 2000 a lui Elisabeth Guigou), în cadrul jurisdicției belgiene, mandatul este renuvlabil lunar și este Camera de Consiliu (componentă a Tribunalului de Prima instanță) compusă din 3 magistrați–judecători, responsabilă cu prelungirea detenției provizorii. Spre deosebire de jurisdicția belgiană, ăn Franța mai există și o Curtea cu Jurați Specială (compusă din 7 magistrați–judcători, ca jurați, în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel) care judecă infracțiunile criminale deosebit de grave (atentate–terorism, infracțșiuni comise contra siguranței/securității statului–spionaj, infracțiuni criminale comise de către militari, crimă organizată de mare anvergură/tentaculară cu caracter internațional–trafic de stupefiante de mare risc/ droguri dure, etc.). Un dosar criminal belgian de mare anvergură, în care Curtea cu Jurați va fi „înlocuită” cu o Curte Corecțională, detaliat în articol, printre altele, este și dosarul criminal „Kasteelmoord” (Crima de la Castel, Flandra Occidentală/de Vest, 2012), unul dintre cele mai „misterioase și bizare”, conform Procurorului Regelui de Bruges, Jean-Marie Berkvens (șeful Parchetului din Bruges din 1988), în care are loc asasinarea lui Stijn Saelens (în vârstă de 34 de ani, projectontwikkelaar/dezvoltator de proiect în construcții–„baron al imobiliarului” și consilier financiar), pe 31 ianuarie 2012, în castelul Carpentier (aflat pe un domeniu de cca 9o ha, achiziționat în 2004, pentru suma de cca 2M€) din Wingene (formată în urma unei reorganizări teritoriale în anul 1977, prin înglobarea într-o singură entitate a 2 comune, Wingene cu Sint-Jan și Wildenburg și Zwevezele cu Hille). Dispariția acestuia a fost anunțată poliției, în jurul orei 13h00, de către soția acestuia Elisabeth Gyselbrecht („lady of a manor”, medic, tot, în vârstă de 34 de ani și ea) care la întoarcerea acasă din comună descoperă pete mari de sânge și un glonț (cartuș) de calibru 9mm în holul Castelului Carpentier (Kasteel Carpentier) în care cuplul locuia cu cei 4 copii ai lor (cu vârstele lor reprezentând termenii unui șir aritmetic de rație r=2, adică, 2, 4, 6, 8–caz întâlnit mai rar). André Gyselbrecht, tatăl și Peter Gyselbrecht fratele lui Elisabeth Gyselbrecht (originari din Ruiselede–comună neerlandofonă situată în provincia Flandra de Vest, regiunea Flandra) care constituiau o echipă medicală cu aceasta din urmă, au fost interpelați, audiați și supuși unor interogatorii ore în șir în timpul celor 48h00 de GAV (Garde à vue–arest la sediul poliției judiciare) cât prevede în asemenea cazuri Legea Salduz, după care au fost încarcerați în detenție provizorie în complexul penitenciar (mixt) din Bruges (unul dintre cele mai mari închisori în Belgia dată în folosință în 1991, care găzduiește atăt preveniți–cercetați penal, cât și deținuți–condamnați definitiv) aflat, astăzi, sub direcția lui Tineke De Waele. Pe 3 februarie este arestat la Beauraing și Pierre Serry, un foarte vechi și fidel prieten al lui André, comerciant de carne bovină membru al mafiei hormonilor de creștere. Pe 4 februare, ar fi fost arestați și 4 ceceni în Polonia, despre care procurorul regelui credea că ar fi fost angajați pentru a comite asasinatul, avăndu-l ca intermediar pe Pierre Serry și comanditar pe André Gyselbrecht, dar după 24h00 de GAV vor fi puși în libertate (eliberați fără a fi urmăriți penal în dosar). Pe 26 ianuarie 2013, pe baza amprentelor genetice, este identificat ucigașul lui Stijn Saelens, angajat de către Pierre Serry. Este vorba de Ron (ald)/„Ronnie/Ronny” (Antonius) Van Bommel (un criminal olandez, care a murit/decedat de cancer la pancreas pe 7 mai 2012) din Eindhoven (oraș situat în provincia Brabantul de Nord, în sudul Olandei, inițial la confluența pârâielor Dommel și Gender, care găzduiește sediile centrale ale marilor companii Philips, ASML și DAF, precum și Universitatea Tehnică Eindhoven–TU/e, înființată în 1956). Acesta ar fi incasat 30.000€ pentru executarea contractului. Urmând pista acestuia, vor fi arestați în scurt timp, olandezul Francis–„Roy” Larmit (în vârstă de 37 de ani) șoferul lui Van Bommel, care ar fi făcut dezvăluiri și ar fi mărturisit faptul că Van Bommel ar fi primit „ordin” (comandă), ca să ucidă un „bărbat cu un trecut de pedocriminal incestuos”, ceea ce va avea ca efect arestarea celuilat (nou) suspect în dosar, olandezul Evert d(D)e Clercq (care a mai fost interpelat în trecut după declarația lui Franciscus–„Roy” Larmit) și care ar fi fost complice la asasinatul lui Stijn Saelens. Pe 2 mai 2017, Gyselbrecht mărturisește că, într-adevăr, i-ar fi cerut prietenului său Pierre Serry ca să-l ucidă pe Stijn Saelens, care, foarte probabil, pentru a scăpa de hărțuirea socrului său, ar fi vrut să se mute, cu familia, în Australia, în sânul unei comunități sectare.Conform declarației acestuia, propunerea de a asasina Stijn Saelens ar fi venit din partea lui Serry, iar decizia, ar fi luat-o, definitiv, pe 26 ianuarie 2012. Gestul său ar fi fost motvat prin faptul că autoritățile polițienești și judiciare belgiene n-ar fi luat nicio măsură în legătură cu plăngerea contra ginerelui său Stijn Saelens, iar el voia să pună capăt, cu orice preț activității sale pedoincestuoase. Conform declarației soției victimei, Elisabeth, Stijn ar fi fost hotărât să urmeze o terapie conta impulsiunilor sale (pedo)incestuoase (după ce în vara anului 2011 „ar fi pupat-o cu limba” pe fiica sa în vârstă de 4 ani). Procesul va debuta pe 9 martie 2017 (după 5 ani de la evenimentul dramatic) în fata Curții Corecționale de la Bruges prezidată de către Els D'Hooghe (asistat de către Peter D'Hondt, Hendrik Hameeuw, Bruno Criel, Filip D'Hont)..Dosarul cazului are are 63 volume, în total, 63.000 de pagini. Instanța a decis ca procesul să nu aibă loc cu ușile închise. De asemenea, președintele a limitat numărul de martori de „moralitate” la 11 persoane. Este vorba de judecătorul de instrucție Koen Wittouck, de ofițerul care a dirijat ancheta David Roelant, de medicul–expert judiciar Geert van Parys, de expertul în arme Erik De Durpel, de terapeutul (lui Stijn Saelens, al lui Elisabeth și André Gyselbrecht) Johan Maertens, de psihologul copilului An Verstuyf, de polițiștii–anchetatori Eric Verhenne și Sven Bertels, de medicul de familie (care lucra cu generalistul Gyselbrecht) Hanneke Vandewalle, de mama lui Roy Larmit și în cele din urmă de S. Ramautarsing (care l-a însoțit pe Larmit când a primit banii de la Evert De Clercq). Dezbaterile în acest vor dura mai multe luni, iar conform verdictului din 18 aprilie 2018, cei 4 inculpați (André Gyselbrecht, Evert de Clercq, Pierre Serry și Roy Larmit) vor fi condamnați, primii 2, la 27 de ani de recluziune criminală, iar ceilați 2, la 21, respectiv, 15 ani de recluziune criminală. Sancțiuni penale, după părerea mea, complet incompatibile cu decizia unei Curții Corecționale (chiar dacă condamnații vor face apel la sentință - iar ulterior, în Apel, 6 mai 2019, la primii 3, pedepsele se vor reduce la 21, 20 și 19 ani de recluziune criminală), care sunt viciate de mai multe proceduri (datorită unor disfuncțiuni majore în cadrul justiției belgiene), ceea ce impune (condiționat) rejudecarea dosarului (după casarea sentinței de către Curtea de Casație) în fața unei Curți cu Jurați, caz în care, atăt verdictul cît și adevărul istoric pot fi, radical, schimbate. Merită remarcat și faptul că, conform declarației, la proces, a psihologului Johan Maertens (în vârstă de 69 de ani), Stijn Saelens  ar fi reprezentat un pericol pentru copiii săi, iar un tratament medical, chiar, apropriat (adecvat) n-ar  fi putut avea o eficacitatea de (mare) anvergură în cazul său. Cu alte cuvinte, clientul său (Stijn Saelens) ar fi fost incorigibil și ar fi recidivat, cu siguranță, mai puțin cazul în care ar fi fost castrat chimic. Inculpatul principal, André Gyselbrecht, ar fi făcut apel la acesta de mai multe ori cerându-i sfat și ajutor. Se pare că, recent, pe 1 martie 2021, acesta ar fi fost (re)audiat de către procurorul Fien Maddens, pentru că ar fi făcut niște dezvăluiri strict confidențiale dr.-ului André Gyselbrecht (comanditarul asasinatului), despre fostul său ginere și client al său, Stijn Saelens (victima asasinatului), ceea ce ar fi contribuit la reducerea substanțială a pedepsei acestuia în apel. În acest caz el riscă o pedeasă cu închisoarea.