Acasă Etichete Eric Mathieu

Etichetă: Eric Mathieu

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Pe urmele ucigașilor (asasinilor)...

Rezumat. Feminicidele Jéremy Pierson și Patrick Vanderlinden. Iată și celelalte (și ultimele două) dosare criminale („feminicidele” comise de către Jéremy Pierson și Patrick Vanderlinden) după asasinatele din Brabant (1982– 1985), în care au fost implicate, tot, tinere femei ca și în dosarul de feminicid al lui Bernard Wesphael (ultimul, prezentat detaliat în partea a 4–a, a celebrelor și sângeroaselor asasinate din Brabant neelucidate până în prezent, timp de 4 decenii!). În Dosarul criminal (de feminicid) Jérémy Pierson (Arlon, provincia Luxembourg, regiunea Valonia, 2014), minora Béatrice Berlaimont (în vârstă de 14 ani) este răpită, sechestrată, violată de către Jérémy Pierson (în vârstă de 26 de ani) pe 21 noiembrie 2014 și ucisă pe 29 noiembrie, fiind găsită moartă pe 1 decembrie 2014. În Dosarul criminal (feminicid) Patrick Vanderlinden (provincia Liège, Regiunea Valonia, 2017), Louise Lavergne (în vârstă de 24 de ani, studentă franceză la facultatea de medicină veterinară a Universității Liège) este ucisă pe 12 octombrie 2017 de către Patrick Vanderlinden (în vârstă de 54 de ani) condamnat deja pentru viol (în 2004 și 2006), decedat pe 23 iunie 2018 (prin sinucidere) în celebra închisoare belgiană Lantin (zona metropolitană Liège). Ambele dosare de feminicid sunt deosebit de complexe, în care, după, cum veți vedea (ca urmare a rezultatelor unor anchte private) există o serii de confuzii, contradicții, interpretări greșite care nu vor permite, pâmă la urmă poliției și justiției, nici cunoașterea (cu precizie a) „realității obiective” și nici „adevărul istoric” în acestea. În primul dintre aceste dosare criminale, kidnapping-ul și asasinarea lui Béatrice Berlaimont are loc între 21–29 noiembrie 2014, cadavrul ei fiind descoperit, de către un trecător, într-o pădure de brazi de la Sesselich, localitate aparținând orașului Arlon (format din comunele Autelbas, Bonnert, Guirsch, Heinsch și Toernich) la cca 4km de acesta, la sud de autostrăzile E 411/E 25 din provincia Luxembourg (în regiunea francofonă Valonia). Înainte de reforma administrativă din 1977 ea aparținea localității Toernich (astăzi, o secțiune a orașului Arlon). (Re)amintesc aici faptul că în Belgia, ca urmare al primului „proces de fuziune a comunelor” (localităților), pe 1 ianuarie 1977, numărul acestora se va reduce de la 2.359 la 596 de comune (localități) autonome. După cea de-a 2-a fuzine (în zona metropolitană Anvers), pe 1 ianuarie 1983, numărul lor se va reduce 589. În sfârșit, după procesul de fuziune a comunelor (localităților) din regiunea flamandă (Flandra) conform decretului din 24 iunie 2016, care încurajează „fuziunea” voluntară a comunelor (localităților) pe bază de criterii bine definite și determinate, din 1 inanuarie 2019, Belgia numără 581 de comune (localități). Vom vedea că acest „dispozitiv” de urbanizare (prezentat schematic în articol), este unul dintre factorii generatori ai eșecului menținerii infracționalității criminale în Belgia, oarecum, sub control. Suspectul Jérémy Pierson va fi arestat pe 9 decembrie 2014, după ce a reușit să fugă în Luxembourg și apoi, în Franța, unde ar fi agresat și violat o tânără automobilistă la Saint-Avold (departamentul Moselle, Lorena, regiunea administrativă Grand Est). Pe 21 noiembrie 2014, în jurul orei 18h15, Isabelle Hustin, mama lui Béatrice Berlaimont, sună la numărul de urgență 101 (unic, în Belgia) și se arată îngrijorată de faptul că fiica sa, care în jurul orei 07h30, a plecat („pe jos”) la școală (la Athénée royal de pe strada Sesselich) încă nu s-a întors acasă, ceea ce este nu s-ar mai fi întâmplat. Practic, ea anunță dispariția fiicei sale, Béatrice. În scurt timp, Poliția locală se lansează într-o vastă operațiune de cătare a ei (pe la vecini, prieteni, cunosștinșe, inclusiv, în anturajul tatălui său care avea reședința la Bastogne (oraș francofon din regiunea Valonia, afșlat la cca 2 km de la frontiera cu Luxemburg, format din localitățile Bastogne, Longvilly, Noville, Villers-la-Bonne-Eau și Wardin, faimos pentru cursa ciclistă clasică anuală Liège-Bastogne-Liège). Menționez ai și faptul că orașul Bastogne a fost un loc important de desfășurare al Ofensivei din Ardeni în timpul celui de-al Doilea război mondial, bătălia fiind lansată de către Germania nazistă pe data de 16 decembrie 1944, ca o ultimă încercare de a prelua inițiativa în război, prin separarea armatelor britanice și americane. Principalul scop era capturarea orașului-port Anvers. Trupele americane, luate prin surprindere și suferind de numeroase pierderi, au fost în masură să mențină punctele cheie ale frontului, orașele Sankt Vith (oraș germanofon din regiunea Valonia format din localitățile Sankt Vith, Recht, Schoenberg, Lommersweiler și Crombach) și Bastogne. Orașul Bastogne este asediat intensiv de către trupele germane și chiar înconjurat, dar garnizoana americană din localitate, sub conducerea generalului Anthony McAuliffe, rezistă, în ciuda atacurilor intensive și a lipsei importante de provizii și muniție. Desigur, primul lucru la care s-au gândit anchetatorii ar fi fost vorba de o posibilă „fugă”, ceea ce se întâmplă des (pretutindeni, în lume) la această vârstă „vulnerabilă” a adolescenței sau, eventual, deplasarea ei (în cadrul unei acțiuni organizate) la un centru de consiliere pedagogică a școlii, cu atât mai mullt cu cât ea ar fi întâmpinat „ceva dificultăți” la școală, motiv pentru care rezultatele ei școlare ar fi fost mai mult „nesatisfăcătoare”. Numai că Athénée royal nici nu a semnalat absența ei de la școală și nici nu ar fi confirmat punerea în aplicare a unui dispozitiv extrașcolar cu carater administrativ– educațional. Ca urmare, celula specială a disparițiilor poliției locale va fi activată, iar geolocalizarea lui Béatrice va fi realizată, nu peste mult, grație telefonului său mobil. Conform acestuia, la ora 07h42 ar fi trimis ultimul SMS din Alorn, după care până la ora 16h27 ea se afla în localitate, ora la care telefonul ei ar fi fost închis în proximitatea magazinului Ikea la intrarea pe șoseaua europeană E411 (o autostradă care leagă Belgia de Franța) și care începe cu interescția Léonard la Bruxelles, apoi, continuă pe autostrada A4 până la Arlon, continuând cu drumul național N81 și cu autostrada A28 în Aubange, unde s prelungește, în Franța, cu autostrada A30 de la France în direcția Metz (reședința departamentului Moselle în Lorena), pentru ca, în sfârșit, să se termine la Uckange (aflat în aria urbană Thionville (în departamentul Moselle) via autostrada A31-E25. În Belgia ea este numită și autostrada Ardennes (A4). Ceea ce va urma în acest dosar de feminicid, până la descoperirea cadavrului este greu de imganit.Cerct este că, Conjectura îndoielii are la bază mai multe aserțiuni. În primul rând, în activitatea mea (destul de lungă și complexă) cu infractorii (corecționali și criminali) am constatat că rareori un „mărunt” infractor devine un criminal și acest lucru se întâmplâ numai în cazuri extreme. Fie din „autoapărare” (pentru supraviețuire), fie atunci când acesta se află într-o stare avansată de ebrietate și (sau) sub influența stupefiantelor (incapabil să aprecize dimensiunea și gravitatea faptei pe care urmează să comită) și în sfârșit, fie că acesta suferă de tulburări psihice, mai mult sau mai puțin grave (nu neapărat cele care îl fac iresponsabil penal–schizofrenia, pranoia sau combinația lor „liniară”–schizofrenia paranoidă, dedublarea de personalitate, etc.) cea ce îl „dezechilibrează” mintal, făcându-l incapabil să gestioneze o situație criză. În al doilea rând, Jérémy Pierson ar mai fi avut ocazia să-și ucidă și cea de-a doua victimă, dar n-a făcut-o, cum nu a fost în stare să o ucidă (efectiv, cu propriile sale mâini) nici pe Béatrice Berlaimont, cu toate că a avut și ocazia să facă acest lucru, atât unde, cât și cu ce. În loc să o „execute” (după viol) cum ar fi procedat un criminal cu „sânge rece”, Pierson era debusolat (într-o oarecare măsură și datorită unei capacități mintale, relativ, scăzute) și era incapabil să-și gestioneze, efectiv, criza pe care a creat-o. Din contră, depoziția companionului ei, conform căreia, el ar fi fost un tată bun și responsabil, pe care ea l-ar fi crezut capabill de viol, dar sub nicio formă, de crimă (de sânge), poate implica o „personalitate multiplă”, care poate „gnerea prin degenerare” o dedublare de personalitate, un caz extrem în care el ar fi devenit iresponsabil penal. Subliniez aici și faptul că personalitatea multiplă „normală” (obișnuită, afecțiune psihică „ușoara”) nu converge, în mod necesar, către o dedublare de personalitate (boală psihică deosebit de gravă). Acest lucru am putut constata în nenumărate situații. Este suficient să-i amintim pe naziștii de tristă amintire, care erau capabili de crime odioase, abominabile, macabre, etc., „în timpul serviciului”, iar acasă, „în sânul familiei”, erau aproape „îngeri”, părinți atenți cu membri familiei, iubitori, politicoși cu cei apropiați (din jur) etc. sau pe membrii clanurilor mafiote, care comit crime de sănge (asasinate) fără milă și fără niciun fel de regrete, în timp ce pentru care familia este „sfântă”. Mă întreb atunci, în ce context și sub ce formă se „manifestă” acest „benefici al îndoielii”. Probabil că și acesta are o „culoare” politică, iar marele om de cultură Spiru Haret (1851–1912, matematician, fizician, astronom, sociolog și pedagog, om politic liberal, membru al Academiei Române, fost ministru al Educației și Învățământului timp de 12 ani) în cartea sa „Mecanica Socială (La Mécanique sociale”), publicată, simultan la Paris și la București, foarte probabil, are dreptate. În sensul că, ca și în mecanică (în particular, rațională), în care, cunoașterea coordonatelor generalizate ale unei particule la un moment dat permite determinarea acestora la un moment ulterior, în socilogie, un individ uman („particulă” cu conștiință) cu un trecut infracțional, nu poate profita de „beneficiul îndoielii” în cazul unei infracțiuni, dar un om politic recunoscut și necontroversat (adică, moralmente, corect) cu un trecut „normal”, are acest drept, aproape „din oficiu”, fără nicio îndoială. Cu alte cuvinte, pe scurt, un individ cu antecedente penale (mai mult sau mai puțin grave), inculpat într-un dosar criminal (cu caracter foarte grav), are șanse minime ca să poată profita de „beneficiul îndoielii”, deci va fi, mai mult ca sigur, condamnat și pedepsit sever. Ceea ce implică, de altfel, cel puțin din acest punct de vedere, „echivalența” dintre particula „materială” cu particula „umană”. În cel de-al 2-lea dosar de feminicid, în dosarul criminal (de feminicid) Patrick Vanderlinden (provincia Liège, Regiunea Valonia, 2017), în care Louise Lavergne (în vârstă de 22 de ani și nu 23 sau 24 cum susțin sursele mass–media franco–belgiene), studentă de naționalitate franceză la facultatea de medicină veterinară în cadrul Universității Liège, este ucisă pe 8 octombrie 2017 (și nu 9 sau 10 decembrie cum susțin sursele o parte din mass–media franco–belgienă) de către Patrick Vanderlinden (n.1963, aflat în libertate condiționată sub supraveghere electronică și tratament medical–ca delincvent sexual recidist) problemele se vor complica și mai mult, motiv pentru care autoritățile polițienești și judiciare vor fi complet depășite de situație. Investigații mele în acest dosar de feminicid, de excepție, au pus în evidență o serie de incoerențe, confuzii, informații false, preluate și difuzate de către mass–media franco–belgiană care au influențat „prost” și dezinformat atât societatea civilă cât și ancheta, care (din păcate!), datorită scurtei supraviețuiri a lui Patrick Vanderlinden în detenție provizorie (10 octombrie 2017–23 iunie 2018) nu a reușit să „înțeleagă” nici complexitatea evenimentului dramatic (uciderea lui Louise Lavergne) și nici cauzele care le-ar fi generat. Ancheta mea privată are (doar), pe de o parte, caracter informațional/informativ (pentru marele public, justiție și poliție) cu scopul (re)stabilirii adevărului istoric în dosar (pentru feminicidul lui Vanderlinden a fost clasat ca urmare a decesului acestuia), iar pe de altă parte, ea ar putea schimba cursul istoriei în ceea ce privește militarea în favoarea refuzului eliberării condiționate a criminalilor sexuali (din partea societății civile) și declararea iresponsabilității penale în cazul multora dintre ei (care suferă de tulburări psihice grave), nu numai atunci când este vorba de schizofrenie paranoidă, dedublare de personalitate, etc., dar și în cazul unor traumatisme cu caracter fizic care distrug (mai mult sau mai puțin) creierul și „avariază” grav sistemul cognitiv, cum se întâmplă în unele cazuri de AVC (Accident Vascular Cerebral), lovituri brutale (șocuri puternice) la cap, etc. Nota Autorului. Menționez aici faptul că, cu aceste ultime două dosare de feminicid, am prezentat detaliat (evident, cu contribuțiile mele personale–considerabile, ca importanță, cel puțin pentru justiția și societatea civilă belgiană), în exclusivitate, cele mai importante dosare criminale belgiene (de mare anvergură) care au marcat istoria infracționalității contemporane a acestei țări, atât înainte de celebrele asasinate (deosebit de sângeroase) și nesoluționate până astăzi, din Brabant (1981-1985), cât și ulterior, până în zilele noastre. Am evitat acele crime de sânge care au făcut obiectul unor atacuri teroriste, jihadiste sau nu, pe care însă le-am studiat cu alte ocazii în lucrări speciale consacrate lumpenterorismului, terorismului modern, contemporan sau în alte părți ale asasinatelor din Brabant Ca urmare, cu acest (vast) material de investigație jurnalistică se încheie studiul consacrat marilor crime de sânge și sexuale belgiene, care ne-a permis să înțelegem, în ce context, cum și sub ce formă au fost comise aceste infracțiuni criminale abominabile, lugubre, bestiale, etc., care însă nu au absolut nimic în comun cu asasinatele din Brabant, comise cu ocazia unor jafuri armate, în perioada 1981-1985, în majoritatea cazurilor, în supermarkeurile Delhaize (astăzi, Mega Image). Intenția noastră în căutarea adevărului istoric, în acest dosar de excepție (în cele 11 părți), nesoluționat până astăzi (clasarea căruia a fost amânată la solicitările noastre, evident, cu scopul suluționării lui) este de a demonstra că celebrele asasinatele din Brabant nu ar fi fost comise de către criminal de drept comuni belgieni, dar francezi, utilizând metode și tehnici specifice jafurilor armate care se regăsesc în istoria marii criminalități (crimei organizate de mare anvergură) franceze în perioada „anilor de plumb”, în special, în Europa continentală (sfârșitul anilor 1960–sfârșitul anilor 1980), care se caracterizează printr-o prezență și creștere importantă a activismului politic violent (armat), al extremei stângi (comuniste), al extremei drepte (neofasciste), dar și al „separatismului/autonomiei”. În celelate părți care vor urma (și care împreună cu celelate 11 părți, vor fi publicate și separat într-o carte cu titlul „Brabantul în haos și sub teroare, cu 4 decenii în urmă”. Membri gangului din Nivelles, jafurile armate și asasinatele lor”) vom prezenta, atât „pistele belgiene” cât și „pista noastră franceză”, cea care poate conduce la „soluționarea” dosarului, adică, la identificarea criminalilor francezi care au (ar fi) făcut parte din comandoul care a terorizat Brabantul (cu populația lui) în perioada 1982–1985.

Protejat: Brabantul în haos și sub teroare. Asasinarea omului politic André...

Remember, 1991-2021. Dosarul criminal Cools, în care are loc asasinarea, pe 18 iulie 1991, la Liège, a omului politic belgian André Cools (1927–1991), fost președinte al Partidului Socialist (1973–1981), fost ministru al Bugetului (1968–1971), fost vice-prim-ministru (1969–1972), fost președinte al Parlamentului Valon și fost primar al orașului francofon Flémalle (regiunea Valonia din Belgia, formată din localitățile Flémalle-Grande, Flémalle-Haute, Awirs, Alleur, Ivoz-Ramet, Mons-lez-Liège, Gleixhe, Chokier și Cahottes și este situată în aglomerația orașului Liège), reprezintă cea mai importantă crimă politico – financiară din istoria Belgiei.În ciuda faptului că acest dosar a fost judecat de 3 ori (în criminal, cu Curte cu Jurați), adevărul istoric, în acesta, rămâne, în realitate, neelucidat, motiv pentru care acesta prezintă o importanță deosebită și este catalogat (de către autoritățile belgiene) ca și unul dintre cele mai misterioase dosare politico–criminale din istoria regatului, motiv pentru care termenul de prerscriere dîn acest an (1921) a fost prelungit cu încă un deceniu (până în 2031). Evenimentul are loc în dimineața zilei de 18 iulie (în jurul orei 07h30), tocmai, în momentul în care Cools urca în mașină (untr-un Audi A100), pe Av. de l'Observatoire nr.215 (la Cointe–domeniul  la Tourelle), în paracarea din fața reședinței sale. Rănit grav cu două gloanțe (la plămâni și la gât), el va deceda, puțin timp după după atac, la fața locului. Din contră, companionul lui care îl însoțea, Marie-Hélène Joiret, pe care Cools, o conducea (cu mașina) la gara  Guillemins (în fiecare dinmineață pentru a lua trenul urban către Bruxelles – centru), deși va fi grav rănită, va supraviețui.O „celulă Cools” (constituită din agenți ai Poliției Judiciare) este imediat constituită sub comanda judecătorului de instrucție de la Parchetul Liège Véronique Ancia, care era de gardă în momentul derulării dramei. Conform documentelor din dosarul de instrucție, ar fi fost 2 trăgători, iar pe 1 iunie 1994 (adică peste 3 ani de la eveniment), judecătorul de instrucție însărcinat cu instrumentarea dosarului Jean-Marc Connerotte (n.1948, implicat și în celebru dosaru pedocriminal Marc Dutroux) va delivra un mandat de arestare contra comerciantului belgian Silvio de Benedictis din La Louvière (oraș francofon din regiunea Valonia,  formată din localitățile La Louvière, Haine-Saint-Paul, Haine-Saint-Pierre, Saint-Vaast, Trivières, Boussoit, Houdeng-Aimeries, Houdeng-Gœgnies, Maurage și Strépy-Bracquegnies, vecină cu comunele Binche, Le Roeulx, Manage, Mons, Morlanwelz și Seneffe), care a mai fost anchetat în dosar, dar ulterior, a fost disculpat.În sfârșit, peste alți 4 ani, alți 2 indivizi, de origine tunisiană, Ben El Amine Abdelmajid (Abdelmajid Almi, n.1966) și Ben Rajib Abdeljalil (Abdeljelil Ben Brahim, n.1973) vor fi arestați, inculpați și judecați în dosar, care în urma unui proces scurt (mai puțin de 8 ore), nu foarte complex (laborios), pe 2 iunie 1998 vor fi condamnați de către Curtea Criminală din Tunis (sub președinția lui Hamadi Ben Dekhil), după o deliberare care a durat cca 3 ore, la 20 de ani de recluziune criminală pentru asasinarea lui André Cools și la 5 ani de detenție criminală pentru tentativa de asasinat contra companionului acestuia, Marie-Hélène Joiret. Cei doi (care habar n-ar fi avut că au ucis un ministru!) ar fi fost angajați de către Mafia italiană, în timp ce lucrau ca sezonieri în colectarea fructelor (portocale,  mandarine, lămâi, pomélo, Kumquat, etc.) la Agrigento (Girgenti, până în anul 1927) un oraș italian în Sicilia de sud (cucerit  de către romani, în anul 262 î.Hr. și apoi, definitiv, în anul 210 î.Hr.), capitala provinciei cu același nume, întemeiat în secolul al VI-lea î.Hr. decătre  grecii dorieni (cu numele de Akragas), devenit, ulterior, un important centru comercial al lumii antice. Victima, André Cools, conform declarațiilor acestora din dosarul de instrucție, le-ar fi fost „prezentat” ca un ordinar vânzător (traficant) de stupefiante. Într-un dosar criminal instrumentat de către Parchetul de la Liège (oraș francofon din regiunea Valonia, capitala provinciei cu același nume, situat pe cursul fluviului Meuse și este cel mai important centru economic din Valonia), într-un proces care a durat 12 săptămâni și în care cca 400 de martori ar fi fost audiați, pe 7 ianuarie 2004, Richard Taxquet (fost secretar particular al omului politic socialist belgian Alain Van der Biest, fost ministru valon între 1990–1992, succesor al lui André Cools) și Pino di Mauro (fost șofer al ministrului Cosimo Solazzo) au fost condamnați  la 20 de ani de recluziune criminală de către Curtea cu Jurați Liège pentru organizarea asasinatului lui André Cools, iar Luigi Contrino și Carlo Todarello (unchi prin alianță a lui Taxquet), au fost condamnați la 5 ani de detenție criminală, fiecare, pentru complicitate la organizarea acestuia, deci, implicit, la asasinat. Absenții de la proces Cosimo Solazza (reprezentat prin avocatul său Jean-François Defourny) și Domenico Castellino au fost condamnați prin contumacie, tot la 20 de ani de recluziune criminală ca și, complicii lor, Taxque și di Mauro.Din contră, siunciderea lui Alain Van der Biest (AVB, n.1943) pe 17 martie 2002 (inculpat și încarcerat în dosar și el în închisoarea Lantin de la Liège), a pus capăt urmării penale a acestuia. Pus în libertate în 1997, numai cu o săptămână după eveniment,  Camera Criminală a Tribunalului penal de la Liège urma să formuleze noi acuzații (încriminatoare) grave contra acestuia în dosar.Într-o scrisoare lăsată soției sale el își susținea nevinovăția și prin moartea sa „voia să pună capăt calvarului pe care îl trăia” ! Merită să menționez aici faptul că deși închisoarea Lantin este „un minimum detention centre” (pentru 694 de deținuți bărbați și 61 de femei), condițiile de detenție nu sunt dintre cele mai apreciate.După ce în 2007 au avut loc mai multe decese din cauza consumului important de droguri, în 2008, cca 10% din personal ar fi fost testat pozitiv cu tuberculoză.Însă, închisoarea Lantin rămâne celebră, nu pentru cele menționate mai sus, dar pentru evadarea spectaculoasă a lui Eric (Erik) Ferdinand (încarcerat pentru furt, fals și uz de fals, respectiv, pentru delapidare) cu puțin timp înainte de extrădarea sa în Spania (în închisoarea Gerone), de unde a evadat și urma să fie reîncarcerat. Evenimentul istoric are loc  pe 15 aprilie 2007 (în jurul orei 15h00), cu un elicopter  Ark pilotat de către Eric Mathieu, luat ostatec de către 2 complici ai lui Ferdinand pe aerodromul orașului Sint-Truiden (aflat la cca 50 de km de Bruxelles), spunând acestuia că sunt turiști francezi din Marsilia care vor să facă turul regiunii Bruxelles.Curtea închisorii (în care se aflau atunci cca 200 de deținuți în „promenada” clasică zilnică) fiind mult prea mică pentru aterizare elicopterului,  Mathieu refuză să efectueze manevra, dar fiind amenințat cu pistolul la ceafă, este obligat să tenteze imposibilulu, adică, aterizarea forțată și să-l recupereze pe Eric Ferdinand (n.1976, răufăcător de naționalitate franceză, înscris în fișierul național al marelui banditism) în timp ce complicii săi vor arunca (lansa) asupra gardienilor și deținuților zeci de petarde și bombe lacrimogene. După decolare, elicopterul Ark va ateriza din nou, tot forțat de împrejurări și nu neapărat într-un loc autorizat, în zona industrială Alleur, la cca ½ km distanță de penitenciar, unde cei 3 vor dispare la bordul unui vehicul (Peugeot 206 de culoare gri), nu înainte însă de a se ține de cuvânt și de a-l elibera pe pilot.Cei 2 complici ai lui Fredinand, vor fi identificați rapid.Ei erau membri ai mediului infracțional din Nîmes (capitala departamentului Gard în sudul Franței) aparținând clanului lui Richard Perez și au fost interpelați în cursul săptămânii 7–12 mai, cu ocazia unui control de rutină, la bordul unei motociclete furate, după ce autoritățile judiciare belgiene (procurorul Regelui de la Liège, Daniele Reynders și ministrul Justiției Laurette Onkelinx) i-au alertat pe colegii lor francezi.Este vorba de Cyrille Schramm (în vârstă de 22 de ani, arestat și încarcerat la centrul de detenție privizorie Nîmes), șoferul motocicletei, respectiv, de pasagerul acestuia, care deși reușește să fugă, va fi identificat în persoana lui  Nassim Chanti (în vârstă de 20 de ani), iar în urma emiterii unui mandat de arestare european de către judecătorul de instrucție Vivianne Joliet, însărcinat cu instrumentarea dosarului, va fi și el interpelat pe 22 septembrie (în Italia) și încarcerat în aceași închisoare, în izolare, ca și complicele său, Cyrille Schramm.Subliniez aici faptul că Eric (Erik) Ferdinand care era originar din Nîmes (ca și complicii săi), a fost arestat și încarcerat în închisoarea Lantin sub o identitate falsă, Gamez Vincent (născut pe 27 septembrie 1973, de naționalitate franceză), iar pe 15 aprilie, acesta era la cea de-a doua evadare, după ce cu ocazia unei reconstituiri, ceva mai devreme, în Spania (în timp ce era încarcerat la închisoarea din Gerone) a reușit să dispară fără urmă, fiind recuperat, după nu foarte mult timp, în regiunea urbană Liège.Printre altele, el era specilizat și în jafuri armate, dar și în furtul carnetelor de cecuri bancare în cadrul unor acte infracționale de tip carjacking (piraterie rutieră–furt de vehicul motorizat sub amenințare cu armă, considerat furt cu violență, deci, cu circumstanțe agravante)Interpelat în Italia pe 22 septembrie 2007 (pe insula Murano, la cca 25 km de Veneția) de către carabinierii de la BNRF (Brigada Națională de Căutare a Fugarilor) cu sprijinul SRPJ[1] (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Montpellier (prefectua departamentului Hérault în regiunea administrativa Occitania) conform procurorului Republicii de Nîmes Éric Maurel, el va fi extrădat și (re)încarcerat la închisoarea din orașul Hasselt (regiunea Flandra, format din localitățile Hasselt, Sint-Lambrechts-Herk, Wimmertingen, Kermt, Spalbeek, Kuringen, Stokrooie și Stevoort). Înregistrat în fișierul crimei organizate (marele banditism) și considerat ca „rege al evadării” (în Belgia), în momentul interpelării sale, el se afla în compania complicelui său Nassim Chanti, „copilotul” elicopterului Ark cu care a evadat.Cei doi polițiști belgieni care l-au adus de la Veneția au aterizat pe Aeroportul International Bruxelles cu o cursă a combaniei aeriene Sabena în jurul orei 17h30, ceea i-a permis acestuia să petreacă, deja, noaptea, în închisoare.În paralel, PJ (poliția Judiciară) franceză l-a arestat la Nîmes și pe Tarik Chanti (fratele lui Nassim), care și el, ar fi fost complice la organizarea evadării lui Eric Ferdinand.Având în vedere că evadarea, ca act în sine, nu este un delict în Belgia, în scurt timp după eliberarea lui Eric Ferdinand (care nu a fost, deci condamnat pentru evadare !), acesta va comite o sere de alte infracțiuni în perioada 2008–2011, care vor conduce, din nou, la interpelarea lui pe 24 aprilie 2012 și aducerea (prezentarea) acestuia în fața judecătorului de instrucție Michèle Nesme, care îl și inculpă într-un dosar corecțional de extorcare de fonduri în bandă organizată și asociere de răufăcători.El era suspectat că ar fi făcut parte dintr-un grup de recuperatori (cu caracter infracțional) compus din 5 indivizii care ar fi utilizat în cursul lunii octombrie 2011 metode mai puțin „ortodoxe” pentru recuperarea a ¼M€, context în care un depozit ar fi fost incendiat la Bouillargues (regiunea urbană Nîmes), ceea ce ar fi avut ca efect deschiderea unei informații judiciare în legătură cu activitatea sa infracțională.Ca urmare SRJP[1] (Serviciul Regional de Poliție Judiciară) din Montpellier va dezlănțui o vastă anchtă în dosar care va scoate la iveală, în anii care urmează, o serie de infracțiuni reproșabile lui Eric Ferdinand (după eliberarea lui din închisoare).Cu ocazia percheziției  anchetatorii găsesc la domicililul său, printre altele, și un pistol de calibru 7.65mm, dar și material tehnologic ultraperforant, de ultimă generație.În ceea ce îi privește pe foștii săi complici, Cyril Schramm (atunci, în vârstă de  27 de ani, apărat de către Philippe Rey) și  Nassim Chanti (atunci, în vârsta de 25 de ani, apărat de către  Carmelo Vialette) nu vor rămâne nici ei mult timp în libertate, după ce pentru complicitatea lor la evadarea lui Erik Fredinand au fost condamnați la 6 ani de detenție.Implicați în mai multe dosare (furt de motociclete, port ilegal de armă–pistol 9mm, trafic de droguri), ei vor fi judecați de către Tribunalul Corecțional din Nîmes într-un proces, pe 13 mai 2012, împreună cu Sophiane Ichba (în vârstă de 26 de ani, apărat de către Karim Bensakina și Philippe Expert), cu care cei doi ar fi avut o altercație deosebit de violentă.De fapt, acesta din urmă ar fi fost atacat de către cei 2 aflați pe o motocicletă furată (înarmați cu pistoale automate), cu care avea un „conflict de interese”, ocazia cu care i-ar fi accidentat pe cei doi.Ca umare, el va pleda nevinovat, susținând că ar fi fost în legitimă apărare.După ce avovcatul general (substitutul procurorului Republicii) Pierre Cramier solicita pedepse cuprinse între 2–3 ani, Ichba va fi condamnat, numai, la 8 luni de închisoare, iar Chanti și  Schramm,la 18 luni, respectiv, la 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar.Schramm, însă, principalul complice al lui Eric Ferdinand, va fi judecat și pe 8 iunie 2009 de către Tribunalul Corecțional de la Nivelles (Belgia), pentru evadarea lui în compania unui alt codeținut Rachid Amhandan (în vârstă de 26 de ani) pe 7 decembrie 2008 din închisoarea de la Ittre (orășel în regiunea Valonia, formată din localitățile Ittre, Haut-Ittre și Virginal-Samme).Așa cum am menționat, cei 2 nu vor fi judecați, nici ei, pentru evadare, ca faptă în sine, dar, doar pentru actele infracționale comise înaintea și ulterior, acesteia.Pe 7 decembrie, în jurul orei 15h00, cu ocazia revenirii din curtea (deschisă) de „promenadă” (de recreație) a închisorii, cei doi vor lua ostatec un gardian cu un mic cuțit de bucătărie și cu un ac de siguranță (industrial, cu o lungime de cca 14cm–cu care vor răni și un alt gardian), pe care îl vor obliga să le deschidă poarta închisorii.Ajunși în parcare, prin metoda carjacking, ei sechestrează un vehicul–camionetă Renault (al unui cuplu care venea în vizită la închisoare), la bordul căruia vor dispare pe autostrada A54.Cavala lor, din păcate pentru ei, va fi scurtă, pentru că urmăriți, din mai multe direcții de către vehicule de poliție, ei vor fi blocați la Maisières (regiunea urbană Mons, provincia Hainaut, regiunea Valonia), la ieșirea de pe autostradă.În verdictul său, Tribunalul Corecțional  din Nivelles îi va condamna pe cei 2 (pe Cyril Schramm și pe Rachid Amhandan)  la 6, respectiv, la 5 ani de închisoare, nu pentru evadare, dar pentru luare de ostatec (gardianul), furt cu violență (vihiculul prin metoda carjacking) și pentru deținere de arme prohibite (interzise în închisoare).Schramm a fost sanctionat suplementar pentru că ar fi fost la volan (șofer) și ar circulat neregulamentar pe autostrada (în zig-zag), motiv pentru care  ar fi pus în pericol siguranța circulației.În sfârșit, Eic Ferdinand va fi judecat în stare de libertate, de către Tribunalul Corecțional din Nîmes, în cadrul unui proces în cursul lunii septembrie 2019, într-un dosar corecțional (delictual) instrumentat de către judecătorul de instrucție Fabien Chenevier.Însă, pe 13 septembrie, în ziua deliberării Curții (care îl condamnă la 6 ani de închisoare), spre surprinderea magistraților, dar și a celor din sală, acesta va fi absent din boxa acuzaților.Fiind dat în urmărire generală (pe baza unui mandat de arestare european semnat de către președintele Curții) și înregistrat în fișierul marelui banditism (crimă organizată), conform procurorului Republicii de Nîmes, Éric Maurel, el va fi interpelat, anul trecut, pe 3 decembrie 2020 într-o cabană din Marguerittes (orășel în departamentul Gard) și încarcerat dupa aproape 15 luni de cavală (fugă), cu ajutorul unei unități de luptă de elită a GIGN (Grupul de Interventie de al Jandarmeriei Naționale franceze),