Etichetă: Larossi Abballa

Structurile (Forțele) speciale (de elită) ale Poliției și Jandarmeriei Naționale franceze sunt unități de intervenție (și de luptă armată), echipate cu armament sofisticat (de ultimă generație), special antrenate, care „înlocuiesc” structurile lor „clasice” în gestionarea situațiilor de criză, în special, în domeniul marii criminalități organizate (jafuri armate, kidnapping-luare si sechestrare de ostatici,  atacuri teroriste-atentate sau evenimente care pun în pericol, direct sau indirect, siguranța națională) dar care „colaborează” pentru soluționarea acestora cu toate forțele lor angajate în menținerea și restabilirea ordinii publice. În Franța, de-a lungul istoriei sale, acest tip de „forțe speciale” (sub o formă sau alta) au existat întotdeauna, dar stutul lor oficial este reglementat și definit doar în timpul celei de a V-a Republici Franceze, fondat (în 1958) de către  legendarul comandant istoric „eliberatorul Franței de sub dominația nazistă”, Generalul Charles–André–Joseph–Marie de Gaulle (1890–1970, în functie între 1959–1969), „cel mai ilustru dintre francezi”, conform predecesorului său René Coty (1882–1962) președinte al Franței în timpul cele de a IV-Republici (între 1954–1959). Prima Republică Franceză este regimul politic care a guvernat Franţa între septembrie 1972 şi mai 1804. Este începutul unui nou tip de guvernare în Europa. Pe 21 septembrie 1792, deputaţii Convenţiei, reuniţi pentru prima oară, decid abolirea regalităţii în Franţa. Republica nu a fost (niciodată) oficial proclamată. Pe 25 septembrie 1792, Republica este declarată  „una şi indivizibilă". În timpul Republicii au existat trei forme de guvernări: 21 septembrie 1972–26 octombrie 1795, include şi Perioada Terorii (1793-1794). Între 26 octombrie 1795–9 noiembrie 1799 şi între 10 noiembrie 1799 – 18 mai 1804. A II-a Republică Franceză este regimul politic francez între 24 februarie 1848, data proclamării provizorii a Republicii de la Paris şi 2 decembrie 1851, după lovitura de stat a lui Louis-Napoléon Bonaparte. Acest regim a fost deosebit de original, pe de-o parte pentru că a fost scurt, iar pe de altă parte, pentru că a introdus votul (masculin) universal şi a abolit sclavagismul în coloniliile franceze. A III-a Rebublică Franceză, care va dura aproape un secol, începând cu 4 septembrie 1870, succede celui de-al doilea Imperiu. Este vorba de democraţie parlamentară creată după căderea lui Napleon III, în urma războiului franco-prusac, care supravieţuieşte Primului Război Mondial şi se termină odată cu invazia Franţei de către cel de-Al 3-lea Reich în 1940. Niciun regium nu a adurat aşa de mult după Revoluţia Franceză (5 mai 1789-9 noiembrie 1799). Cea se-a IV-a Rebublica Franceză începe din octombrie 1946 şi se termină în octombrie 1958. Și în sfârșit, a V-a Republică Franceză (în desfășurare și în prezent, fondată de către Charles de Gaulle) debutează pe 4 octombrie 1958 şi este un regim republican „girat” de către Constituţia Franceză din 1958. Este epoca marii construcţii Europene, care debutează cu intrarea în vigoare a  Tratatului de la Roma şi crerea Pieţii Comune (Comunităţii Economice Europene) de la 1 inanuarie 1958. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului „„Cele șapte „păcate capitale” ale Turciei și imposibila ei aderare la o Europă „unită” aflată într-o profundă criză de identitate!”]. Iată cei 6 preşedinţi ai Republicii a V-a:  Charles de Gaulle (1959-1969); Georges Pompidou (1969-1974); VGE (Valéry Giscard d’Estaing, 1974-1981); François Mitterrand (1981-1995); Jacques Chirac (1995-2007); Nicolas Sarkozy (2007-2012); François Hollande (2012-2017) şi Emanuel Macron (2017-). [A se vedea pentru detalii si articolul autorului „Cele 7 păcate „capitale” ale unui fost președinte de stat francez. Incursiune în istoria unui „five-year term”, a celei de a V-a Republici, plin de reforme, care a eșuat pe „the green mile” a istoriei Republicii”]. PN (Poliţia Naţională Franceză). Timp de 29 de ani, între 1966-1995 în cadrul PN existau 15 grade repartizate în corpuri active. Efectivul acestuia este de cca 150.000 de persoane, impartiti în două corpuri: a) activii, respectiv b) personal administrativ, tehnic şi ştiinţific. Corpul funcţionarilor activi al PN, însărcinat cu misiuni de securitate, de investigaţie şi de menţinere a ordinii publice este împărţit în patru subdiziuni: Corpul contractualilor (ADS–Adjunct de Securitate, care asistă şi ajută în misiunile lor Corpul de Încadrare şi Aplicaţie); Corpul de Încadrarea şi Aplicaţie („Gardienii păcii”–Funcţionari însărcinaţi cu menţinerea ordinii pe drumul public şi gradaţii); Corpul de Comandă (Ofiţerii de Poliţie); Corpul de Concepţie şi Direcţie (Comisarii de Poliţie). Acest corp de activi al PN numără cca 130.000 de funcţionari de poliţie (cca 89% din afectivul total al PN). Gradele personalului activ al PN sunt următoarele: Corpul de Încadrare şi Aplicaţie (Elev-Gardian al Păcii, Gardian al Păcii Stagiar, Gardian al Păcii, Sub-Brigadier, Brigadier de Poliţie, Major); Corpul de Comandă (Elev-Locotenent de Poliţie, Locotenent de Poliţie stagiar, Locotenent de Poliţie, Căpitan de Poliţie, Comandat de Poliţie (Maior); Corpul de Concepţie şi Direcţie (Comisar de Poliţie, Comisar de Divizie (Şef) de Poliţie); Corpul Înalţilor Funcţionari de Poliţie (Controlor General, Inspector General, Directorul Serviciilor Active); Personalul Tehnic şi Ştiinţific (Agent specialist al PTS-Poliţie Tehnică şi Ştiinţifică, Agent specialist Principal al PST, Tehnician al PST, Tehnician Principal al PST, Tehnician Şef al PST, Inginer al PST, Inginer Principal al PST, Inginer Şef al PST); Personalul Administrativ al Ministerului de Interne în PN (Adjunct Administrativ-AA Clasa 2-a, AA Clasa 1, AA Principal clasa a 2-a, AAP Clasa 1, Secretar Administrativ de Clasa Normală, Secretar Administrativ de Calasă Superioară, Secretar Administrativ de Clasă Excepţională, Ataşat de Administraţie, Ataşat Principal de Administraţie). În anii 80, anual cca 20 de poliţişti erau ucişi la datorie. Începând cu anii 90, numărul a scăzut în medie la jumătate. Rata (medie) de siuncidere la poliţişti este mai mare decât media naţională franceză. PN dispune de echipe de intervenţie de elită RAID (Recherche-Aide-Intervention et Dissuasion) şi GIPN (Groupe d’Intervention de la Police Nationale/Grupul de Intrevenţie a Poliţiei Naţionale), care gestionează situaţiile de criză (kidnapping, atacuri teroriste, etc.), în special de mare risc, în zonele şi regiunile urbane. [A se vedea pentru detalii si articolul autorului „Criza de identitate a Poliției Române. Reforma acesteia după modelul european (franco – belgian)”]. RAID s-a remarcat într-o serie de misiuni deosebit de dificile şi complexe care i-au adus celebritatea. Acestea încep cu intervenţia (cu mai puţin de 2 luni după crearea ei) la eliberarea unor ostatici (reţinuţi timp de peste 34 de ore) în Palatul de Justiţie din Nantes. Pe 19 decembrie 1985 (în jurul orei 10h50) Juriul Popular al Departamentului Loire-Atlanrique (Curte cu Juraţi compusă din: 3 magistraţi şi 6 cetăţeni aleşi de pe listele electorale, prezidat de către Dominique Bailhache, avadu-l ca Avocat general al acuzării pe Substitutul de Procuror Philippe Varin) împreună cu 15 studenţi (în total 29 de persoane, printre care şi 3 jurnalişti şi 2 poliţişti), care asistau la procesul lui lui George Courtois (n.1947, autor de hold-upuri de „mărunte”) pentru un jaf comis într-o bancă la Sucé-sur-Erdre (regiunea urbană Nantes) şi ai complicilor săi Patrick Thiolet (n.1958, condamnat pentru prima dată la vârstă de 17 ani pentru furturi din supermarketuri), Yannick Brevet (31 de ani) şi Chrystelle Ménard (28 de ani), pentru asociere de răufăcători şi trafic de obiecte furate, sunt luaţi ostateci de către un prieten intim şi fidel al lui Curtois (de peste 2 ani şi jumătate) Abdel Karim Khalki (n.1950 la Fez, marocan, stabilit în Franţa în 1974 ca muncitor sezonier în construcţii metalice), condamnat pe 19 octombrie 1983 (atunci încă fără cazier judiciar), la 5 ani de închisoare (pentru un hold-up, comis în cursul lunii mai 1982 cu un pistolet de alarmă pentru a-şi aproviziona contul în bancă, descoperit cu 5.000Ffr/cca 1.250€, liberat condiţionat cu cca 20 de zile mai devreme) care declarându-se musulman integrist apropiat mişcării palestiniene a lui Abou Nidal, solicită eliberarea lui Curtois şi Thiolet, pe care îi şi înarmează cu un.357 Magnum, după ce face irupţie în Palatul de Justiţie (înarmat cu o puşcă cu cartuşe de calibrul 8 produse de către Winchester Repeating Arms Company şi cu 6 grnade în vesta sa, un lanţ cu o lungime de 1 m cu lacăte şi mai multe perechi de cătuşe, cu 1 cartuş de ţigări Gitanes şi 1 post mic de radio portabil). După o noapte albă de negocieri dintre RAID si cei 3 răufăcători, o parte din ostatici sunt eliberaţi, dar în dimineaţa zilei de 20 decembrie, încă 14 persoane vor fi sechestrate şi negocierile eşuează. Cei 3 voiau un mijloc de transport la bordul căruia să ajungă, neurmăriţi, în siguranţă, la Aeroportul Nantes–Château Bougon pentru a pleca către o destinaţie neidentificată (Liban, Maroc, etc.), ceea ce vor şi obţine (un Renault Espace) la 15h15, când înconjuraţi de ostatici (legaţi la mâna) dar şi de ei vor pleca la aeroport unde se vor gara la capătul pistei, după ce acesta este evacuat de către PAF (Plolitia Aerului şi Frontierelor). Epuizaţi, (niciunul dintre ei nefiind criminal „profesionist”) şi conştienţi de faptul că RAID  „n-o să-i lase în viaţă”, la ora 20h30, cei 3 vor depune armele şi se vor preda acesteia. Pentru această luare de ostatici şi hold-upurile precedente (nepedepsite), pe 28 februarie 1988, Courtois şi Khalki vor fi condamnaţi la 20 de ani de recluziune criminală, iar Thiolet la 14 ani de recluziune criminală. Curtois, a fost eliberat contionat sub control judiciar de la Maison Centrale (Închisoarea de Maximă Siguranţă) Saint Maur pe 9 octombrie 1997. Timp de 1 ani, respectă regulile liberării condiţionate, după care îşi reia activitatea sa infracţională, comiţând o altă serie de 7 jafuri, find condamnat şi reincarcerat din nou între 2002-2014. În 2015, publică cartea sa (incepta cu mulţi ani în urmă, în închisoare) „Aux marches du palais, mémoires d’un preneur d’otages” (Le Nouvel Attila). Din contră, Khalki, în primăvara anului 1999 era încă în închisoare la Maison Centrale Arles (unde pe 15 martie declanşează şi o greva a foamei). Cca 300 de semnături au fost adunate în favoarea liberării sale condiţionate, fiind scrisă în sprijinul acestuia şi o carte (gen broşură) de către Georges Courtois şi alţi prieteni ai lui Kazrim Khalki („Karim Khalki, n° d’écrou 584 K”, Editura l’Insomniaque, 1999). Acesta ar fi vrut să fie eliberat şi expulzat în Maroc pentru „a-l prinde” încă în viaţă pe tatăl sau grav bolnav, ceea ce se va şi întâmpla, dar numai în 2000. Acolo se va căsători şi îşi va intemeia o familie. În plus, intertine şi astăzi o strânsă legătură cu Curtois (via Internet). În ceea ce îl priveşte pe cele de-al 3-lea „muschetar” Patrick Thiolet, acesta este liberat condiţionat în 1993, însă va fi condamnat din nou (tot) la 14 ani de recluziune criminală în noaptea de 4-5 iunie 1997, pentru un jaf armat la banca Crédit Mutuel din Montagne (regiunea urbană Nantes) comis pe 31 mai 1994 (în timpul libertăţii condiţionate sub control judiciar) împreună cu Franck Parois (30 de ani), condamnat şi acesta la 9 ani de detenţie criminală, ,in acelaşi dosar, pentru complicitate. În final el va fi eliberat din nou în 2006, dar numai după efectuarea integrală a pedepsei. Intervenţia RAID este capitală şi  în anihilarea pe 14 ianuarie 1986 pe strada Doctor Blanche a bandei „Deghgizatilor” (Le gang des postiches, activă între 1981-1986 la Paris), unde această a şi început activitatea criminală (jaful armat) la Banca Crédit Lyonnais, pe 29 septembrie 1981 şi arestarea „rămăşiţelor” acesteia (principalii şefi), pe 13 decembrie 1986 (Jean-Claude Myszka, André Bellaïche, Patrick Geay și Gian Luigi Esposito) într-o vilă pe strade des Pins n°28 la Yerres (regiunea urbană pariziană, Departamentul Essonne) şi recuperarea a cca 300.000Ffr (45.000€-cca 250.000€PPA/pe putere de cumpărare, 5.000 piese de aur, câteva kg de bijuterii şi pietre preţioase. [„A se vedea pentru detalii articolul autorului „Deghizații” lui Mitterrand și victimele lor. Ar fi fost implicați „deghizații” lui François Mitterrand în amenințarea cu moartea și uciderea jurnalistului și criticului literar Jean-Edern Hallier? În căutarea adevărului istoric!”]. DCPJ/PJ  (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare, creată în 1907) este o Direcţia generală a Poliţiei Naţionale (PN) aparţinând Ministerului de Interne, echivalentul său în cadrul Jandarmeriei Naţionale fiind SDPJ (Subdirecţia Poliţiei Judiciare), avându-l ca director general începând din 1 ianuarie 2014 pe Comisarul de Poliţie Mireille Ballestrazzi (n.1954), fost preşedinte al Comitetului Executiv al Interpolului (între 2012–2016),  care succede lui Christian Lothion (în funcţie între 10 septembrie 2008– 31   decembrie 2013). Cu un buget de 2,5Md€ şi un efectiv de cca 5.200 de oameni, DCPJ, din punct de vedere geografic, are competenţă pe întregul teritoriu francez, mai puţin, Métropole du Grand Paris creat pe 1 ianuarie 2016 (Paris–Departamentele din „Coroana Mică”: Hauts-de-Seine, Seine-Saint-Denis şi Val-de-Marne), care se află în subordinea PP (Prefecturii de Poliţie–Direcţia Poliţiei Judiciare) Paris. BRI (Brigăzile de Căutare și Intervenție) sunt unități de anchetă și de intervenție (de eliata) ale DCPJ (Poliția Judiciară), apartinând PN (Poliția Noțională) create în 1964, aflate din 2013  sub direcția lui Christophe Molmy (Commissaire Divisionaire). În afară de BRI–PP (Brigada Antigang a Prefecturii de Poliție Paris, cea mai veche unitate de intervenție) care depinde direct de DRPJ (Direcția Regională a Poliției Juficiare), restul unităților BRI depind de OCLCO (Oficiul Central de Lupta Contra Crimei Organizate, fostul OCRB–Oficiul Central de Reprimare al Banditismului, creat prin Decretul n° 73-952 din 11 octombrie 1973 în cadrul Ministerului de Interne și dizolvat prin Decretul n° 2006-518 din 6 mai 2006 pentru a fi înlocuit cu OCLCO). Puse la dispoziția  DRPJ (Diretia regională a Poliției Judiciare) sau DIPJ (Direcția Interregională a Poliției Judiciare), respectiv, ale SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) ele colaborează atât cu GIR (Grupurile de Intervenție Regionale) cât și serviciile de securitate publică sau cu cele ale polițiilor străine. BAC (Brigada Anticriminalitate, în numar de cca 300 pe teritoriul national) este  un serviciu al PN  (Politiei Nationale) creata în 1994, apartinând DCSP (Directie Centrale a Securitatii Publice, înfiintata pe 1 februaroe 1968, având un efectiv de cca 66.500 de functionari si director central pe Pascal Lalle/n.1956, în functie din 19 iulie 2012, fost director departamental al securitatii publice la Marsilie/2008–2012). Implantata în 1.713 localitati ale celor 92 departamente metropolitane (cca 5% din teritoriul national, dar cca 51% din populatia Frantei), în 4 departamente-regiuni Outre-Mer (Guadelupa, Martinica, Guyana Franceza si La Réunion), în 2 colectivitati teritoriale Outre-Mer (Noua Caledonia si Polinezia Franceza) si în colectivitatea departamentala Mayotte, începând din 14 septembrie 2009 (conform decretului n°2009-898 din 24 iulie 2009), DCSP, nu mai este prezenta în Métropole du Grand Paris (Paris, Hauts de Seine, Seine Saint Denis, Val de Marne), unde securitate publica se afla sub comanda PP (Prefecturii de Politie) Paris. DCRI/DGSI (Direcţia Centrală a Informaţiilor Interne) a fost creată pe 1 iullie 2008, prin fuziunea dintre DCRG (Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale) şi DST (Direcţia de Supraveghere al Teritoriului), având ca obiective „protejarea intereslor fundamentale ale naţiunii” (lupta antiteroristă, contraspionajul, protecţia intereselor economice, detectarea ameninţărilor extremiste de stânga şi de dreapta, separatiste/independentiste, sectare, confesionale, în special, cele islamiste/începând cu acest deceniu, etc.). Dispunând de un efectiv de 3.680 de funcţionari (din care 2.500 poliţişti activi şi 140 de comisari) şi un buget de peste 200M€, ea se află în subordinea Ministerului de Interne şi l-a avut ca director pe Bernard Squarcini (n.1955, numit pe 2 iulie 2008 de către Preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, Director al DCRI după fuziunea dintre DCRG şi DST, care l-a numit pe 27 iunie 2007 şi ca Director al DST, inlocuibdu-l pe Pierre de Bousquet de Florian/n.1954, în funcţie din 2002, numit pe 7 iunie 2017 de către Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, Directorul Centrului Antiterorism). Pe 30 aprilie 2014, această devine DGSI (Direcţia Generală a Securităţii Interne) şi începând cu 22 iunie 2017, îl are ca Director general pe Laurent Nuñez (n.1964, Prefect de Poliţie). DGSE (Direcţia Generală a Securităţii Extene), membră a CFR (Comunitatea Franceză de Informaţii), înlocuieşte SDECE (Serviciul de Documentare Externă şi de Contraspionaj creat pe 28 decembrie 1945), prin decretul din 2 aprilie 1982. Aflată sub tutela Ministerului Apărării Naţionale Franceze (în temeiul art. D. 3126-2 din Codul Apărării), ea este serviciul de informaţii externe al Republicii Franceze. Avându-l ca director pe Bernard Émié (n.1958) din 22 iunie 2017 şi fiind sub responsabilitatea Ministrului Armatelor (fostul Minister al Apărării) Florence Parly (n.1963) din 21 iunie 2017, cu un buget anual de cca 650 M€, DGSE dispune de cca 5.200 de angajaţi/salariaţi-funcţionari (dintre care: 1.259 de categoria A, 855 de categori B, 1.308 de categorie C, 558 ofiţeri, 750 subofiţeri şi 17 militari de rang înalt) şi are ca obiectev căutarea şi exploatarea informaţiilor privind securitatea Republicii Franceze, ca de altfel şi detectarea, respectiv, anihilarea activităţilor de spionaj în afară teritoriului naţional contra intereselor franceze. DGSE are în componenţă următoarele 6 servicii: 1. Direcţia generală; 2. Direcţia administrativă; 3. Direcţia Operaţiunilor (printre care şi Serviciul de Acţiune, însărcinată cu operaţiunile clandestine); 4. Direcţia de Informaţii; 5. Direcţia Strategiei; 6. Direcţia Tehnică (care cercetează şi exploatează informaţiile de origine tehnică). GN (Jandarmeria Naţională Franceză) este o forţă armata militară creată în 1791 având misiuni poliţieneşti plasată sub tutela Ministerului de Interne din 1 ianuarie 2009, cu un buget de 8,5Md€, aflată sub direcţia Generalului de Armată Richard Lizurey n.1958, începand din 1 septembrie 2016), fiind însărcinată cu menţinerea ordinii publice în zonele periurbane (zonele dintre aglomeraţiile urbane, ariile metropolitane) spre deosebire de PN care are această misiune în unităţile şi sistemele urbane. Astfel, fiecare dintre cele două corpuri armate au o zonă de responsabilitate, notate corespunzător, cu ZGN pentru Jandarmeria Naţională şi ZPN pentru Poliţia Naţională. Menţionăm că ZGN reprezintă cca 50% din populaţia franceză şi 95% din teritoriul naţional. GN asigură, în principiu, 3 tipuri de misiuni: a) misiuni administrative (menţinerea ordinii publice, asistenţă şi ajutor, circulaţie rutieră, poliţie administrativă); b) misiuni judiciare (căutarea infractorilor, anchete judiciare); c) misiuni militare (poliţie militară, misiuni exterioare); şi are la origine un corp militar fondat în 1337 aflată sub comanda unui Conetabil („Connétable“/Şefului Armatei Regelui). GIGN (Grupul de Intervenţie al Jandarmeriei Naţionale) este o unitate de luptă (intervenţie) de elită a Gandarmeriei Nationale, echivalentul RAID al Poliţiei Naţionale specializată în gestionarea crizelor care intervin în materie de antiterorism, kidnapping (răprire şi sechestrare de persoane/luare de ostatici), arestări cu un risc (foarte) ridicat în cadrul luptei contra crimei organizate („grand banditisme”), în materie de securitate – protecţie (oficialităţi/diplomaţi francezi) în străinătate: Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Algeria, Coasta de Fildeş, Haiti, Afganistan, Irak, Libia, Mali sau ale unor obiective  ameninţate), respectiv, în cazul revoltelor sau rebeliunii în mediul carceral (inclusiv în centrele de retenţie), cu precădere, în regiunile (ariile) metropolitane (mediul periurban/gări, aeroporturi, porturi, penitenciare, etc.) dar şi în cel rural (localităţi izolate/în cazuri rare, având în vedere faptul că peste 95% din teritoriul francez este urbanizat). Creat (oficial) pe 1 martie 1974 (cu un efectiv de 387 de funcţionari – jandarmi, cu deviza „S’angager pour la vie”/a se angaja pentru viaţă), condus din 30 martie 2017 de către Col. Laurent-Gilles-Marie Phélip (n.1969, al 11-lea şef al GIGN) şi dependent (direct) de DGGJ (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale) aflată sub comanda Generalului de Armata Richard Lizurey (din 1 septembrie 2016), GIGN deşi este activ, în principiu, pe teritoriul naţional, acesta intervine, în egală măsură şi în străinătate în cadrul Forţelor Armate Franceze şi în special, în cadrul misiunilor COS (Comandamentul Operaţiunilor Speciale, creat pe 24 iunie 1992) subordonat CMA (Şeful Statului Major al Armatei) şi autorităţii directe al Preşedintelui Republicii. Crearea acestuia este hotărâtă, după ce la Jocurile Olimpice de la München, 11 membri ai echipei israeline sunt luaţi ostatici (5-6 septembrie 1972/„Masacrul de la München: 11 sportivi israelieni şi un poliţist vest-german, ucişi) de către 8 terorişti (5 ucişi şi 3 capturaţi), care solicitau eliberarea şi transferul în Egipt a 236 de militanţi palestinieni deţinuţi în Israel, precum şi eliberarea a 2 prizonieri germani de extremă stânga încarceraţi în Germania Federală (RFG): Ulrike Marie Meinhof (1934-1976, membră RAF/Rote Armee Fraktion, jurnalist, sociolog şi scriitor, fata reputatului istoric Werner Meinhof/1901-1940, fost profesor la Friedrich-Schiller-Universität Jena, arestată pe 25 iunie 1972 şi condamnată la 8 ani de închisoare pe 29 septembrie 1974, pentru comiterea a mai multor atentate teroriste în periada 1960-1970), respectiv, Bernd Andreas Baader (1943-1977, şeful organizaţiei RAF, implicat în 5 atentate cu bombă în cursul anului 1972, arestat în acelaşi an), care împreună cu companionul sau Gudrun Ensslin (1940-1977, cofondator şi ea al RAF) şi un alt membru al RAF, Jan–Carl Raspe (1944-1977), toţi au făcut obiectul unei sinucideri colective (în închisoare) pe 18 octombrie 1977. Evenimentul succede „Războiului de 6 zile” (5-10 iunie 1967/Israel, Egipt, Sinai) şi Rezoluţiei n°242 din 22 noiembrie 1967 al ONU, conform căreia Israel urma să restituie ţărilor arabe teritoriile cucerite, care la rândul lor erau obligate să recunoască, oficial, Statul Israel. De atunci, practic, palestinienii sunt plasaţi sub ocupaţie israeliană. Ca urmare a evenimentului dramatic de la München, Christian Prouteau (n.1944, ofiţer de Jandarmerie şi prefect) crează pe 1 decembrie 1973, o unitate de intervenţie de elită ECRI (Echipa de Comando Regional de Intervenţie) în cadrul EGM (Escadrila Jandarmeriei Mobile) la Maisons-Alfort (regiunea urbană pariziană), care fuzionează pe 26 aprilie 1974 cu GIGN (creat pe 1 martie 1974) sub comanda acestuia. GIGN va avea 2 subdiviziuni (cu cartierul său general, din 1983, la Satory/Versailles, regiunea urbană pariziană) şi centrul de instrucţie la Frileuse (Beynes): una la Maisons-Alfort, prin asimilarea ECRI (operativă pe teritoriul naţional corespunzând regiunilor militare: 1, 2, 3, respectiv, 6) şi una constituită în cadrul EGM (operativă în regiunile militare 4, 5, 7). Pentru integrarea acestui corp de armată de elită a GN candidatul trebuie fie jandarm şi să aibă mai puţin de 32 de ani. Începând cu 1 septembrie 2007 (la sugestia Preşedintelui Nicolas Sarkozy/2007-2012) are loc o profundă reorganizare al GIGN în 3 forţe operaţionale, „absorbind” GSIGN (Grupul de Securitate al Jandarmeriei Naţionale/creat pe 1 ianuarie 1984, împreună cu EPIGN/Escadrila de Paraşutişti a Jandarmeriei Naţionale/creat în 1971, aflat în subordina GSIGN): Forţa de Intervenţie (vechiul GIGN); Forţa de Observaţie–Căutare, vechiul grup de obserervatie–căutare al EPIGN şi Forţele de Securitate–Protecţie  (membrii secţiei de securitate şi protecţie a EPIGN şi al GSPR (Grupul de Securitate al Preşedenţiei Republicii), o unitate a Poliţiei Naţionale şi a Jandarmeriei Naţionale, aparţinând din punct de vedere administrativ Serviciului de Protecţie (creat pentru prima oară pe 1 martie 1935, reorganizat pe 19 octombrie 1994 sub preşedinţia lui François Mitterrand/1981-1995 şi „reformat” pe 2 octombrie 2013 sub preşedinţia lui François Hollande/2012-2017). GIGN dispune astăzi de un efectiv de 387 de militari (407 în august 2009, înainte ca GN să fie transfertat, din iniţiativa Preşedintelui Nicolas Sarkozy pe 1 septembrie 2009, din subordina Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne) şi de un buget de cca 2 M€ de euro, din care 0,5M€ „cheltuieli de deplasare”, fiind condus de către Colonelul Laurent Phélip (din 30 martie 2017). [A se vedea pentru detalii si articolul autorului „Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui fost Preșetdinte de Stat francez!”]. SDPJ (Subdirectia Poliţiei Judiciare), este în sânul GN  (Jandarmeria Naţională Franceză) o componentă majoră a DEO (Direcţia Operaţiunilor şi a Muncii) aparţinând DGGN (Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale, avându-l ca director general începând din 1 septembrie 2016 pe Generalul de Armată Richard Lizurey/n.1958 care succede Generalului de Armată Denis Favier/n.1959, fost şef al GIGN). SDPJ este compus din 3 birourui: BPJ (Biroul de Poliţie Judiciară), BAC (Biroul Afacerilor Criminale) şi BLAT (Biroul de Lupta Antiteroristă); 4 oficii: OCLDI (Oficiul Central de Luptă contra Delincvenţei Itinerante); OCLTI (Oficiul Central de Luptă contra Muncii Ilegale); OCLAESP (Oficiul Central de Luptă contra prejudiciului adus Mediului Înconjurător şi Sănătăţii Publice); OCLCH (Oficiul Central de Luptă contra Crimelor împotriva Umanităţii, Genocidului şi Crimelor de Război). În sfârşit, SDPJ dispune şi de 2 institute speciale: un IRCGN (Institut de Cercetări Criminale a Jandarmeriei Naţionale), respectiv, un SCRC (Serviciu Central de Informaţii),  amândouă fiind implantate la Pontoise (regiunea urbană pariziană) la sediul general PJGN (Polul Judiciar al Jandarmeriei Naţionale). Aceasta întreţine relaţii strânse cu DCPJ (Direcţia Centrală a Poliţiei Judiciare) din cadrul PN (Poliţia Naţională), ca de altfel şi cu SDAO (Subdirectia Anticipării Operaţionale), respectiv, cu BLAT.

Notă. Există în materialul pe care îl prezint o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Național Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal), pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice)! La ora 2oh50 Karim Cheurfi (1977–2017), echipat cu o pușcă de asalt (semi)automată de tip Kalașnikov, aflat bordul unui vehicul marca Audi 80 (de culoare gri) garată la colțul străzii Berri cu avenue Champs-Élysées pornește și se va gara la nr.102, în spatele unui furgon de poliție aparținând celei de a 32-a companii de intervenție al DOPC (Direcția de Ordine Publică și Circulație) a PP (Prefectura de Poliție) Paris, aflată într-o misiune de supraveghere și protejare (protecție) a zonei, având în vedere faptul că la această adresă (serviciul cultural și de informare a Ambasadei Turciei) avea loc o adunare a kurzilor. Coborând din vehicul, el va deschide, practic, instantaneu, focul către furgonul poliției și ucide (cu două gloanțe în cap) pe agentul de ordine (gardien de la paix) Xavier Jugelé (în vârstă de 37 de ani, originar din Bourges–departamentul Cher, regiunea administrativă Centre–Val de Loire) aflat la volanul acestuia.Cotinuând fuziada, acesta rănește, grav, un al 2-lea polițist sub-brigadier (subofițer, în vârstă de 35 de ani), cu un glonț la fese și cu un altul la cutia toracică, care va ricoșa pe colegul său, dar vesta sa antiglonți îl va proteja și nu va fi rănit decât lejer.Ripostând, colegii celor 3 polițști implicați în fuziadă (schimb intens de focuri de armă), vor trage 27 de cartușe, dintre care 13 vor lovi „ținta”, adică, corpul teroristului, care va deceda pe loc.Polițistul decedat era în post de 6 ani, după ce timp de 5 ani a fost jandarm adjunct de securitate voluntar (militar care îi asistă pe funcționarii Jandarmeriei Naționale în misiunile lor) și a participat cu unitățile de jandarmerie, printre altele (în Grecia–pentru securizarea fluxului migrator din Orientul Mijlociu, respectiv, gestionarea crizei migratoare din 2015–2016) și la anihilarea teroriștilor islamiști de la sala cu ocazia atacului de la sala de concerte Bataclan pe 13 noiembri 2015.Xavier Jugelé (1979–2017, gay, în PACS–Pact Civil de Solidaritate cu Étienne Cardilès–diplomat la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe) urma să fie mutat în câteva săptămâni la SCOPOL (Serviciul de Cooparare Tehnică Internațională al Poliției) al PJ[2] (Poliția Judiciară). [A se vedea pentru detalii și articolul Pactul Civil de Solidaritate (PACS), un angajament de tip matrimonial cu obligații minime. Moartea acestuia succede mortea altor polițiști: Clarissa Jean-Philippe, Franck Brinsolaro și Ahmed Merabet cu ocazia atacurilor teroriste din 7–9 ianuarie de la Paris și Jean–Baptiste Salvaing si Jessica Schneider de la Magnanville (regiunea urbană pariziană) pe 13 iunie 2016.În jurul orei 22h15, secția antiteroristă a Parchetului de la Paris (al TJP– Tribunalul Judiciar Paris) va deschide o anchetă pentru „asasinat și tentativă de asasinat asupra unei persoane depozitară a autorității publice în relație cu o întreprindere (organizație) terroristă” și „asociere de răufăcători teroriști criminali în vederea pregătirii de atentate contra unor instituții depozitare a autorității publice” [A se vedea pentru detalii articolul autorului Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...].Pentru că lângă cadavrul acestuia, polițiștii găsesc un mesaj scris de mână (pe o bucată de hârtie) în care teroristul confirmă atașamentul său față de Daesh (presupus cu puțin timp în urmă), iar după cel îi percheziționeaza vehicul (Audi A80 gri), cu ajutorul PTS (Poliției Științifice și Tehnice), aceștia descoperă o serie de notițe (scrisă de mână) cu adresele Comisariatului de poliție din Lagny-sur-Marne (departamentul Seine et Marne, unitatea urbană/regiunea urbană pariziană, la cca 28km–est de Paris–intramuros), ale DGSI[1] (Direcția Generală a Informațiilor Interne), înregistrade de altfel, și GPS -ul vehiculului și 3 adrese ale unor armurerii. În portbagajul acestuia, într-o geantă de sport (voiaj) vor fi găsite, deasemenea, o pușcă de tip pump-action (slide-action, repeating firearm action) cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a aduce încărca un nou cartuș), cu muniție de calibrul 12, arme albe (2 cuțite de bucătărie și o foarfecă de curățat pomi fructiferi) și un exemplar din Coran. În jurul orei 22h30 anchetatorii vor percheziționa deja și domiciliul său (o casă de dimensiuni mai mici) din Chelles (departamentul Seine et Marne, Unitatea urbană parziană) din estul metropolei, unde acesta trăia cu mama lui.„Elemente de radicalizare” sunt identificate în calculatorul (și mobilul) său, iar în camera lui vor fi găsite și alte probe materiale fiabile, printre care un livret de salafist, un pat de pușcă, o țeavă de pușcă, covor de rugăciuni, o soliciatre (cerere) de permis de port armă (pentru o pușcă de vânătoare) și un Coran. Cu alte cuvinte, se pare că mujahedinul Daesh nu avea de gând să moară pe Champs-Élysées sau poate avea și alte opțiuni, dintre care, atacul pe care l-a comis, l-ar fi considerat cel mai adecvat dintre toate.Cu ocazia descinderii polițiștilor la domiciliul său, alți 3 presupuși complici, din anturajul său, vor fi interpelați, dar pe 27 aprilie vor fi eliberați din lipsă de probe suficiente........În sfârșit, înainte de drama de la Comisariatul de poliție de la Rambouillet (pe 23 aprilie 2021), în care agenta administrativă Stéphanie Monfermé va fi asasinată de către teroristul islamist tunisian Jamel Gorchane (1984–2021), ucis, la rândul său, de către colegii funcționarei, are loc un ultim atac terorist islamist, într-o celebră instituție a Ministerului de Interne, la Prfectura de Poliție (PP) Paris (fondată pe 29 martie 1667 și reorganizată pe 17 februarie 1800), cu un efectiv, corespunzând unui oraș (cca 43.000 de funcționari), avându-l ca prefect pe Didier Lallement (din 21 martie 2019), responsabilă cu ansamblul dispozitivului de securitate internă pe întregul teritoriu al metropolei pariziene (Métropole du Grand Paris), cu cele 5 direcții active (principale) ale sale: DSPAP (Direcția Securității de Proximitate a Aglomerației Urbane Pariziene, creat pe 14 septembrie 2009, prin Decretul n° 2009-898 du 24/07/2009), DOPC (Direcția Ordinii Publice și a Circulației, creat pe 24 iulie 2009 prin decretul n° 2009-898), DRPP (Direcția de Informații a Prefecturii de Poliție Paris, creată printr-o lege pe 27 iunie 2008), DRPJ (Direcția Regională a Poliției Judiciare, creată pe 3 august 1913) și DILT (Direcția de Inovare a Logisticii și a Tehnologiei).Pe 3 octombrie 2019, Mickaël Harpon (n.1974, metis din Franța peste Mări, adjunct administrativ, informatician la DRPP din 2003, aparținând mișcării Terorismul islamist, cu un profil „hibrid” de „psiho–terorist”, adică, un individ cu înclinații către terorism datorită unei instabilități psihice) va înjunghia 4 colegi de-ai săi (3 polițiști și un agent administrativ), înainte de a fi anihilat (ucis) și el, de către un polițist stagiar. Între orele 11h21 și 11h50, el va comunica cu soția sa prin intermediul a 33 mesaje SMS (în exclusivitate, cu caracter religios), după care la ora 12h18 el părăsește instituția și la ora 12h45 el cumpără două cuțite de bucătărie (unul cu o lamă de 20cm și un cuțit pentru deschiderea scoicilor).Ulterior, într-un SMS trimis soției sale el îi împărtășește planul, la care aceasta îi va răspunde „Numai Domnul te va judeca. Allahu Akbar”.El era rezident într-un imobil la Gonesse (departamentul Val-d’Oise, unitatea urbană pariziană) unde pe 25 iulie 2000, aeronava Concorde–Sierra Charilie („pasărea alba”) cu numărul de înmatriculare F–BTSC al zborului charter AF4590, care asigura legătura dintre Paris (CDG) și New York (JFK), după numai 90s de la decolarea sa de pe Complexul aeroportuar internațional Paris–Charles de Gaulle (CDG), devenită între timp o „bombă incendiară” se prăbușește (la intersecția drumului județean D902 cu cel național N17, înainte de a putea ateriza pe Aeroportul parizian Le Bourget, aflat la numai 6,5km distanță), făcând 113 victime. [A se vedea pentru detalii articolul autorului In memoriam AF 4590 Concorde F-BTSC. The last flight. Destinul funest al unei...].Cu un profil psihologic „foarte fragil, foarte șters”, el era căsătorit din 2014 și s-ar fi convertit la Islam cu cca 1 an și jumătate înainte de a comite atacul terrorist, timp în care a frecventat cu regularitate moscheea din cartier.În sfârșit, revenind în instituție (fără a fi controlat) cu cuțitele disimulate, exact, la ora 12h53 el ucide, prin surprindere, 3 colegi de-ai săi, în două birouri distincte ale primului etaj al clădirii, după care coborând scările pentru a ajunge în curtea instituției, rănește mortal, o a 4-a persoană, o femeie care, de fapt, s-ar fi aflat în calea lui.Este vorba de Damien Ernest (în vârstă de 50 de ani, subofițer, responsabil a unei unități în cadrul DRPP, 28 de ani de vechime), Anthony Lancelot (în vârstă de 39 de ani, tatăl a doi copii, subofițer, agent de ordine publică/gardian al păcii în cadrul DSPAP cu 11 ani vechime), Brice Le Mescam (în vârstă de 38 de ani, adjunct administrativ principal în cadrul DRPP, cu 6 ani vechime) și Aurélia Trifiro (în vârstă de 39 de ani, subofițer, agent de ordine publică în cadrul DSPAP, cu 17 ani vechime, mama a doi copii cu vârstele de 5 și 8 ani).În plus, la parter, rănește la gît o altă femeie (adjunct administrativ) care era în așteptarea ascensorului (liftului) și nu departe de aceasta o altă persoană, ambele necesitând spitalizare îin regim de urgență.El va fi anihilat (ucis) în jurul orei 13h00 de mai multe gloanțe HK G36 (trase cu Gewehr 36–pușcă de asalt de calibrul 5,56 mm fabricată de firma germană de armament Heckler & Koch și introdusă ca armă standard a Forțelor Armate Germane în 1997, în locul modelului predecesor, carabina de calibrul 7,62 mm) dintre care cu cel puțin unul în cap, după ce a fost somat să se predea, de către un polițist stagiar (în vărstă de 24 de ani) de la DOPC, care urma să fie atacat și el, și nu ar fi fost în post decât numai de 6 zile!Notă. În Franța, prin agent administrativ, se înțelege un funcționar (public) de categoria C, care exersează, în general, funcții administrative care necesită o diplomă de bacalaureat, spre deosebire cel de categoria B, care necesită o diplomă universitară de scurtă durată (BTS–Brevet de tehnician Superior/DUT–Diplomă universitară de tehnologie, corespunzătoare a unu nivel de 2 ani post-bac sau Licență – post-bac în 3 ani) sau de categoria A, care necesită diplomă universitară de lungă durată (Master sau Doctorat). În sfârșit, contextul în care are loc acest atac terorist (cu caracter islamist) se înscrie, de altfel, în valul de atentate teroriste care debutează în Franța cu cele ale lui franco–algerianului Mohammed Merah în 2012 la Toulouse, în cursul lunii martie [în zilele de 11, 15 și 19, coresponzând unei progresii aritmetice cu rație r=4) în care 7 persoane vor fi ucise. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Moham(m)ed Merah: Adevărul despre drama teroristă islamistă de la Toulouse. De ce Moham(m)ed...,Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele..., Euro(lumpen)jihadologia virală, modernă. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” și procesul lui Abdelkader...].Acestea preced alegerile prezidențiale (cea de-a 10-a, a celei de a V-a Republici franceze–din 1958) în perioada 22 aprilie–6 mai 2012 și pe care le va câștiga candidatul socialist François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012–14 mai 2017), contra candidatului de dreapta Nicolas Sarkozy (n.1955, în funție între 16 mai 2007–15 mai 2012) [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Cele 7 păcate „capitale” ale unui fost președinte de stat francez. Incursiune în..., Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui fost Preșetdinte de...].După acest eveniment dramatic, numărul victimelor atacurilor teroriste (decedate) în Franța se ridica la 263.....Originar din Msaken (oraș în nord-estul Tunisiei), Jamel Gorchane (posesor al unei diplome de tehnician în mecanică de nivel C) sosește ilegal în Franța, în 2009 (statut în care se va afla cca un deceniu până la regularizarea lui), dar fiind „depresiv și „suferind de grave tulburări psihologice” el era (deja) trata de către un psihiatru. În 2019 după un deceniu de clandestinitate, el beneficiază de o autorizație excepțională de sejur de salariat, iar mai târziu, în decembrie 2020 obține o carte se sejur (valabil un an), adică până în luna decembrie 2021.Ca urmare, în momentul comiterii actului său criminal, teroristul tunisian avea un statut legal de ședere în Franța.Conform unor investigații aprofundate, se pare că Jamel Gorchene ar fi originar din același loc ca și Mohamed Boulhel autorul atacului terorist de la Nisa (pe 14 iulie 2016, pe Promenade des Anglais) și că amândoi ar fi fost îndoctrinați cu jihadul de către imamul salafist, Bechir Ben Hassen. Este curios faptul că serviciile de informații franceze (DGSI[1] și DGSE[3]) nu au reușit să facă legătura dintre cei 2 după atacul terorist de la Nisa (care a făcut 86 morți și 458 de răniți), cu atât mai mult cu cât după sosirea acestuia pe teritoriul francez, Jamel Gorchene îl contactează, imediat, pe Mohamed Lahouaiej Bouhlel (1985–2016) care rezida în Franța deja de 5 ani, iar cei 2 ar fi fost prieteni de copilărie la Msaken, aflat în regiunea urbană a Sousse (de unde sunt originari mulți imigranți legali sau ilegali din Nisa).Acesta din urmă, în cei anii petrecuți în Franța (între 2010-2016), s-a făcut, deja, cunoscut autorităților polițienești franceze pentru o serie de infracțiuni, printre care amenințare și violență voluntară doomestică (contra concubinei sale), furt și degradare de bunuri, etc.Din contră, Gorchene, nu era cunoscut, așa cum am menționat, deloc, nici autorităților polițienești și nici serviciului intern de informatii DGSI.Probabil pentru că a avut un statut ilegal în Franța, iar până în 2020 nu posta pe pagina sa de Facebook decât publicații cu caracter contestar al islamofobiei (ceea ce nu era contrar legii) șau altele cu caracter de apărarea a comunității musulmane, din care nu ar fi lipsit nici declarațiile polemistului Éric Zemmour (jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria care se consideră francez de origine berberă).Iar la început, în 2010, cânta karaoke și nici n-ar fi postat decât videoclipuri cu Sexion, Assaut și Orelsan sau comenta serialul NICS (Anchetă militară–Naval Criminal Investigative Service/Serviciul Naval de Investigații Criminale, serial american de investigații criminale care urmărește o echipă ficțională de agenți speciali ai Serviciului Naval de Investigații Criminale), pentru ca după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 să adauge pozei sale de profil steagul francez (în semn de mândrie).Apoi, până în 2018 nu apar „elemente” semnificative în postările sale, când începe să pblice asiduu comentarii în care îl atacă pe islamofobul și polemistul Eric Zemmour și îl susține pe Marwan Muhammad, fost director al CCIF (Colectivul Contra Islamofobiei în Franța).Ceea ce s-ar fi schimbat radical, începând cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, când acesta începe să publice texte cu rugăciuni și versete din Coran, ceea ce ar putea pune în evidență, printre altele și faptul că el ar fi făcut obiectul unei radicalizări lente dar progresive.

Notă. Există în materialul pe care îl prezint aici o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Nțional Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal) pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice) !Dar, într-o serie de lucrări consacrate (lumpen)terorismului islamist am atras atenția asupra faptului că terorismul de-a 3 generatie (lumpenterorismul) est un act criminal greu de controlat și gestionat de către serviciile de informații franceze (DGSI[1]–Direcția Generală a Informațiilor Interne, respectiv, DGSE[2]–Directia Generală a Informțiilor Externe), în special, pentru faptul că, un număr considerabil de islamiști extremiști, salafiști, radicalizați, (d)jihadiști, etc. (originari, cu precădere din Magreb–Tunisia, Maroc și Algeria sau din fostele republici ale Federației Ruse), sunt necunoscuți autorităților judiciare, deci nu sunt înregistrați în Fișierul S (Siguranța Statului), sau FSPRT (Fișierul semnalmentelor persoanelor radicalizate), pentru a putea fi supravegheați de către serviciile poliției Antitero (antiteroriste). Ca urmare, prin manipularea lor, fie de către „predicatori consacrați” (mentori) de pe lângă moschee (care îndoctrinează tineretul musulman cu jihadul), fie de către adepți ai acestuia (neidentificați), ei sunt pregătiți să comită acte (atacuri, atentate) teroriste islamiste, absolut, imprevizibile.Vineri, pe 23 aprilie (2021), ziua de naștere (și de deces) a lui William Shakespeare (23 aprilie 1564–23 aprilie 1616), care din (ne)fericire este și ziua mea de naștere (Aniversări, 23 aprilie–Amos News), dar și Ziua Internașională a Cărții și a drepturilor de autor, în jurul orei 15h30 sunt anuțat de către un colaborator de ai–mei de la Poliția Judiciară [a se vedea pentru detalii articolul Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...] că în jurul orei 14h20, în departamentul Yvelines (regiunea urbană pariziană) agenta administrativă (neînarmată) Stéphanie M. (în vărstă de 49 de ani, mama a două fete, cu vârstele de 13 și 18 ani), de la secretariatul Comisariatului de Poliție de la Rambouillet (una dintre cele 3 sub-prefecturi ale departamentului), a fost ucisă (asasinată) de către (D)Jamel Gorchene (un individ de confesiune musulmană de origine tunisiană, în vârstră de 36 de ani, fără cazier judiciar și necunsocut serviciilor franceze de informații) care rezida în condiții legale pe teritoriul francez. [A se vedea pentru detalii articolul autorului Edvige & Cristina, fişierele ostile ale Direcţiei Generale a Securităţii Interne (DGSI)]. Comisariatul de Poliție se află într-o zonă rezidențială, în cartierul central al orașului (pe strada Pasteur nr.4), în proximitatea Jandarmeriei Naționale, dar și Centrului de Finanțe Publice, la cca 45km sud-vest de Paris intramuros.Probabil că victima (în post din 2003) ar fi fost primul polițist în interiorul comisariatului, în calitatea sa de „agent d'accueil” (agent responsabil cu întâmpinarea celor admiși în interior), „care îi stătea în cale”, pentru că imediat după acces, agresorul s-ar fi repezit la ea, după care i-a fi aplicat acesteia, fără niciun fel de ezitare, două lovituri sucesive de cuțit la gât, care i-au fost fatale. Nu înainte de a striga (cum procedează, de altfel, majoritatea autorilor atacurilor teroriste islamiste), „Allahu Akbar”. De remarcat este faptul că ea ar fi ieșit din imobil pentru a prelungi tichetul de parcare al vehicului său, iar la revenire s-ar întâlnit cu agresorul ei, adică, ar fi „nas în nas cu acesta”, care, conform unor surse apropiate anchetei ar fi „defilat” (cu telefonul său mobil în mână) de ceva vreme în fața imobilului, înainte de a trece la actul său criminal. În orice caz, chiar dacă ar fi rămas în interior, este foarte probabil că tot ea l-ar fi întâmpinat pe agresor. Rănită mortal la carotidă, Stéphanie M. va deceda, din păcate, ca urmare a „rănilor sale incomptabile cu viața”, în ciuda intervenției rapide a pompierilor.Conform declarației lui Jean-Pierre Ghibaudo, primarul comunei, în care ea își avea reședința (la Saint-Léger-en-Yvelines, arondismentul Rambouillet), „Stéphanie era o femeie dinamică și simpatică, apreciată unanim de către localnici, o femeie devotată, simplă, curajoasă cu multă bunăvoință”, iar conform declarației colegilor ei de serviciu „o femeie adorabilă, foarte apreciată, o colegă excelentă, întotdeauna disponibilă și foarte eficace la locul său de muncă”. În cursul zilei de sâmbătă (pe 24 aprilie), președintele Republicii, Emmanuel Macron, a făcut o vizită la Thoiry (tot o comună în departamentul Yvelines și tot, în arondismentul Rambouillet), la brutăria în care lucra soțul ei pentru a-i prezenta condoleanțele. Ancheta a fost încredințată PNAT (Parchetul Național Antiterorist), iar conform șefului acestuia, Jean–François Ricard, procurotul național antiterorist, sunt implicați în dosar atât DGSI[1] (Direcția Generală a Securității Interne) cât și DCPJ[3] (Direcția Centrală a Poliției Judiciare). Autorul atacului nu va supraviețui nici el, pentru că, imediat va fi rănit mortal cu două gloanțe, de către un polițist înarmat, aflat în proximitatea locului.Originar din Tunisia (țară cu un important potențial terorist islamist), din Msaken, aflat la cca 140km la sud de Tunis, aprținând regiunii Sousse (guvernoratul Sousse, supranumit și „perla Sahelului”, cu capitala cu același nume, al treilea ca mărime și în același timp, un loc cultural religios precum Medina), el ar fi sosit ilegal în Franța, în cursul anului 2009 și ar beneficiat de o autorizație de sejur legal, excepțional (de tip salariat) numai, după un deceniu, în 2019, care se va prelungi, ulterior, cu o „carte de sejur” delivrată în decembrie 2020, valabilă timp de un an.Deși există martori care susțin că Jamel Gorchene ar fi vizionat pe telefonul său mobil imagini video cu propagandă islamistă, înainte de a comite atacul, eu nu cred că acest lucru este adevărat și sunt convins că el n-ar fi avut nicio motivație reală, nici personală și nici politică. Cu alte cuvinte (el care locuia la mătușa sa din Ranbouillet din 2015), n-ar fi fost nici radicalizat și nici nu cred că ar fi fost un islamist în adevăratul sens al cuvântului. Cu atât mai mult cu cât, sursele mele susțin că el n-ar fi fost nici măcar un musulman practicant. Dacă până în 2000 postările sale pe pagina sa de Facebook erau consacrate, într-o mare majoritate de cazuri, apărării comunității musulmane, contra islamofobiei sau discursurilor polemistului Éric Justin Léon Zemmour (n.1958, jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria – Blida & Constantine, de naționalitate franceză, stabilită în Franța în timpul Războilui Algeriei/1 noiembrie 1954 – 5 iulie 1962, care se consideră francez de origine berberă), începând cu cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, nu mai publică decât texte de rugăciuni și versete coranice (versete din Coran). După asasinarea profesorului Samuel Paty (pe 16 octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine), de către Abdoullakh Anzonov (Abdoullakh Abouyezidovitch, un tânăr cetățean rus, de origine cecenă, în vârstă de 18 ani născut la Moscova, cunoscut autorităților polițienești ca delincvent juvenil pentru infracțiuni corecționale de drept comun fără, însă, să fi fost condamnat, deci fără să fi avut cazier judiciar, cu statutul de refugiat politic în Franta, iar din 4 martie 2020 aflat în posesia unui titlu se sejur – carte de rezident, valabil 10 ani, cu domiciliul în Evreux, în departamentul Eure, regiunea adminisrativă Normandia), Jamel (care era celibatar, trăia singur și lucra în construcții) își schimbă fotografia de profil și se va alătura campaniei intitulat „respectați Mohamed profetul Domnului”. În atacul terorist islamist de ls Stockholm, pe 7 aprilie 2017, în jurul orei 15h00, un camion (care efectua livări la un restaurant cu specific spaniol) marca Mercedes-Benz Actros (aparținând societății de berărie suedeză Spendrups, avându-l la volan, cagulat (purtând cagulă) și armat, pe Rakhmat Akilov (n.1977, salafist–jihadist din Uzbekistan, soldat al Statului Islamic, aflat ilegal pe teritoriul național suedez), venind de pe Adolf Fredriks kyrkogata (cu viteza de cca 100km/h) pe strada Drottninggata (strada Reginei) unde lovește mortal 4 persoane (un belgian, un britanic, respectiv, 2 suedezi) și rănește 15 persoane, înainte de a intra în fațada (vitrina) unuia dintre marile magazine ale lanțului Åhléns (SA), fondat în 1899 de către Johan Petter Åhlén (1879–1939), aprținând din 2007 grupului Axel Johnson AB. Politia suedeză ar fi fost alerată, exact, la ora 14h53 de evenimentul dramatic! Atacatorul (care avea intenția de a ajunge în Siria via Turcia în 2015, pentru a lupta în cadrul ISIS–dar fără succes) deși, reușește să fugă la locul evenimentului dramatic, va fi arestat de către polițiști, câteva ore mai târziu (înnoaptea de 7–8 aprilie, în jurul orei 01h15), într-o localitate a aglomerației urbane Stockholm, la Märsta, care, pe 11 aprilie (după audierea lui timp de 72h00 de către anchetatori antiteroriști suedezi, conduși de către Mats Löfving) va fi prezentat Parchetului general al Tribunalului districtual din Stockholm, după ce el, și-ar fi recunoscut, deja, fapta. Revenit la Stockholm, el își va relua activitate de muncitor (necailificat) în pe diferite șantiere construcții din oraș, până la comiterea atacului său terorist. Acesta ar fi declarat anchetatorilor că motivul care l-ar fi determinat comiterea actului terorist ar fi fost interventia militară suedeză în Irak, în cadrul Coaliției Internaționale, ceea ce pare să fie fals, pentru că Suedia nici nu participaa, atunci la această intervenție (efectiv și direct), alături de țările lumii occidentale (SUA, Franța, Marea Britanie, Canada, Australia, Belgia, Olanda, Danemarca) și cele ale lumii arabe (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Iordania, Bahrein, Qatar). După cum a afirmat în timpul interogatoriului poliției, el ar fi solicitat și obținut o viză pentru Polonia, după care ar fi călătorit la Varșovia și apoi la Gdansk, de unde a luat feribotul pentru a ajunge în Suedia, pe 10 octombrie 2014 și unde solicită azilul politic (coform art.51 al Convenției de la Geneva din 28 iulie 1951) la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), ceea ce era, din nou, ilegal, pentru că, conform acordului de la Dublin (din 2003, modificat fundamental prin decizia no 604-2013 din 26 iunie 2013, intrat în vigoare pe 19 iulie 2013 și aplicat din 1 ianuarie 2014) acesta trebuia solicitat în prima țară în care ajunge refugiatul, pentru a evita solicitările multiple de azil politic în în UE (și Elveția, Norvegia, Islande și Principatul Lichtenstein). Astfel, conform regulamentului de la Dublin, toți solicitanții de azil politic vor fi amprentați și inregistrați într-o baza de date. Însă, cum era, de altfel, și de așteptat, în cursul lunii decembrie 2016, azilul său politic este refuzat de către autoritățile suedeze competente Migrationsverket (Swedish Migration Agency), iar Rakhmat Akilov avea obligația să părăsească teritoriul național suedez în maximum 4 săptămâni de la primirea documentului, ceea ce el, evident, nu a făcut. Ca urmare, intră în clandestinitate, oficial, și va fi plasată în cursul lunii februarie 2017, pe lista persoanelor căutate pentru a fi expluzat, din țară, forțat, cu atât mai mult, cu cât, între timp, autoritățile din Uzbekistan „ar fi emis contra acestuia o notiță roșie” (mandat de arestare internațională, prin intermediul Interpol. În sfârșit, o a 5-a personă, profesoara Marie Kide (în vârstă de 66 de ani, membră a comisiei pentru educație a consiliului municipal din Trollhättan și al Pardidului Vrede– Miljöpartiet i Trollhättans) una dintre cele rănite, tot de naționalitate suedeză, va deceda, ulterior, la spital, pe 28 aprilie. Celelalte două victime (ucise) de naționalitate suedeză sunt Lena Berglund (în vârstă de 69 de ani), care a însoțit-o pe Marie Kide și Ebba Åkerlund (o fetiță, elevă, în vârstă de 11 ani). Ce 2 străini care au decedat în atac au fost Mailys Dereymaeker (în vârstă de 31 de ani, originar din localitatea belgiană Hal) și Chris Bevington (în vârstă de 41 de ani, de origine britanică, rezident în Suedia, proprietarul unui web site de muzică Spotify–un furnizor suedez de streaming audio și servicii media, lansat în octombrie 2008, aparținând Spotify AB, o companie cotată la bursă din New York din 2018 prin intermediul holdingului său Spotify Technology SA). Este interesant faptul că, dacă atacurile teroriste islamiste similare de la Nisa, Berlin și Londra, au fost, toate, revendicate de către ISIS (Statul Islamic–Daesh), acest ultim atac de la Stockholm, gruparea teroristă nu l-a mai revendicat, cu toate că mormântul fetiței Ebba Åkerlund era, sistematic, vandalizat, iar la începutul lunii iulie 2018 piatra tombală (piatra funerară) de pe acesta a fost spartă, și cele două vrăbii din bronz aflate pe ea au fost furate. Merită subliniat că, așa cum am menționat, Suedia nu a participat la acea misiuune a Colaliției Internaționale sub formă „agresivă”, decât cu cca 30 de instructori și câteva sute de milioane de dolari sub formă de ajutor umanitar și chiar în aceași zi, Suedia a condamnat atacurile militare americane de la baza aeriană siriană de la Al-Chaayrate. Conform afirmațiilor acestuia în timpul arestului său preventiv la sediul poliției, Rakhmat Akilov afirma că aparține grupului etnic tadjik și că este un musulman sun(n)it credincios și practicant (devotat islamului), ca urmare solicita un avocat musulman care să-i apere interesele. Cu toate că, conform investigațiilor mele, el ar fi crescut în orașul Samarkand, unde ar fi beneficiat de o educație laică și era fumător, un bun consumator de alcool și petrecăreț, ocazie cu care asculta, numai, muzică occidentală. În plus, în locul serviciului militar, el ar fi efecuat un serviciu civil în Uzbekistan. S-ar căsătorit în 1998 și ar fi și tatăl a 4 copii, iar înainte de a se refugia în Suedia ar fi lucrat la o fabrică de ciment din Rusia, pentru că numele lui nu apare în registrul fiscal din Uzbekistan. Datorită datoriilor mari pe care le-a acumulat în țara sa de origine, mai ales, după căsătoria fiicei sale (cel mai mare dintre copii săi), foarte costisitoare, acesta ar fi fost, oarecum, oblgat să lucreze în țări europene, înainte de a intra, ilegal, în octombrie 2014, în Suedia, unde după cum am menționat, a solicitat azilul politic (în noiembrie) cu numele (identitatea) de Rahmatjon Kurbonov. O mare majoritate a banilor obținuți din muncile pe care le-a prestat, acesta, i-ar fi trimis în țară (Uzbekistan) familiei sale. Conform declarației sale de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency), el face referire la persecuția lui politică în țara sa de origine Uzbekistan (numită dictatorială), având ca efect încarcerare sa abuzivă, tortura fizică și psihică, etc., pentru că l-ar fi denunțat pe teroristul care a atentat la viața Imamului Obidkhon Sobitkhony (Obid Nazarov, n.1958, la Namangan), un critic al regimului uzbek căutat anterior de către autoritățile judiciare din Uzbekistan pentru a fi arestat, prin intermediul Interpol. Refugiat în 2006, în Suedia (cu ajutorul ONU), unde a obținut si azilul politic, motiv pentru care Interpol l-a și scos de pe lista celor urmăriți pe 28 iulie 2011, Obidkhon Sobitkhony a făcut obiectul unei tentative de asasinat pe 23 februarie 2012, la Strömsund, unde în scara unui imobil, a fost rănit cu 3–4 gloanțe în regiunea capului, ceea ce l-a ținut în comă până timp de 2 ani și jumătate (până în august 2014). Un cuplu uzbek va fi inculpat în dosar pe 6 iulie 2012, dar va fi achitat conform beneficiului îndoileii („probe insuficiente”). Din contră, un alt inculpat în dosar, uzbek și el (în vârstă de 37 de ani), va fi condamnat de către justiția suedeză pe 15 decembrie 2015, la 18 ani de recluziune criminală. În concluzie, după refuzului solicitării azilului său politic, începând din 27 februarie 2017, Rakhmat Akilov (care era consumator droguri deja la Samarkand și dezvoltase, între timp, o dependență de hașiș în Suedia) este pus sub UG (urmărire generală) în Suedia, care, va avea, totuși, suficient timp pentru a comite atacul terorist pe 7 aprilie. Merită de adăugat că atunci când viitorul terorist solicita azilul politic, un individ cu numele de Rakhmat Akilov, exista deja în Suedia. Acesta lucra în cadrul lanțului hotelier Scandic Hotels, cu un salariu anual de 340.000SEK (cca 33.000€). În sfârșit, în ceea ce îl privește pe terorist, acesta ar fi fost concediat cu cîteva luni înainte de a comite atacul, din „motive profesionale” (dacă, nu cumva, în realitate, pentru că ar fi fost trecut pe lista celor căutați pentru a fi expluzați de pe teritoriul suedez). Pe 30 ianuarie 2018, procurorul Hans Ihrman va trimite dosarul acestuia (conținând cca 9.000 de pagini) Curții Districtuale din Stockholm, pentru judecarea lui Rakhmat Akilov (apărat de către Johan Eriksson), al cărui proces va și debuta pe 13 februarie 2018. În verdictul său din 7 iunie 2018, aceasta, îl condamnă pe inculpat la închisoare pe viață, pentru „cele 5 infracțiuni criminale cu caracter terorist islamist” (moartea celor 5 persoane ucise în atacul său), pentru „alte 119 tentative de infracțiuni criminale cu caracter terorist” dar și pentru „punerea în pericol a altor 24 de vieți omenești”. În plus, în verdict figurau și „îndepărtarea (expluxarea) lui de (pe) teritoriul național și interzicerea definitivă a intrării sale în Suedia”. Închei dosarul acestui atac terorist islamist de la Stockholm cu mențiunea că Rakhmat Akilov ar fi fost mult mai puțin naiv decât susțineau unii (și mai ales, avocatul său) și poate fi înregistrat pe lista teroriștilor moderni, contemporani–lumpenteroriștii. Mă îndoiesc însă și de faptul că el ar fi fost un adept al „Conjecturii lui Grumberg”, adică, al ideii de a veni în Europa Occidentală cu „Calul Troian” (adică, cu refugiații, prin intermediul imigrației clandestine) pentru a comite atacuri teroriste în Europa, în numele lui Allah. [A se vedea pentru detalii și lucrările autorului Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?, Migrația internațională (intercontinentală) și consecințele ei dramatice (Corespondență de la Paris), Masacrul la frontierele Uniunii Europene, „abatoarele” umane și „drumul oaselor” pe teritoriul ei....]. Eu cred că actul său criminal ar fi fost determinat de eșecul său în Lumea Occidentală, pentru că, conform noii legislații europene în materie de azil politic, acestuia i-ar fi fost închise, definitiv, toate porțile de intrare ale Uniunii Europene. Ca urmare, nu i-ar fi rămas decât două alternative „omenești” la care pot recurge, într-o asemenea situație, cei care, din punct de vedre mintal, sunt sănătoși. Fie să se întoarcă acasă, ceea ce punea capăt „pelerinajului” său occidental și să se întoarcă la doriile lui din țară, fie să rămână în clandestinitate și să se ascundă până când, într-o zi, va fi descoperit și expluzat în Uzbekistan. Se pare că ambele alternative ar fi fost dramatice pentru el. Ca urmare, el a ales o a 3-a cale, ceea a (lumpen)terorismului. Aceasta i-ar fi putut permite să câștige un important „capital” în fața Statului Islamic (Daesh), cu atât mai mult cu cât, dacă analizăm modul operator al atacului terorist (cagulat și fugit de la locul atacului) el nu avea de gând să ajungă la Allah și la cele 72 de virgine ale sale. Cu alte cuvinte, sub nicio formă, el n-ar fi fost adept al călătoriei cu Calul Troian a lui Grumberg. Iar faptul că Daesh nu a revendicat atacul, dovedește că el nu figura în evidența acestuia, nici teoretic și nici practic. Cu toate că, pentru a intrat în contact cu aceasta, la sfîrșitul lunii noiembrie 2014 (după ce pe 10 octombrie a fost înregistrat, oficial, ca solicitant de azil politic la Migrationsverket) el a plecat în Turcia, cu desinația, evident, Siria, pentru a se alătura combatanților (luptătorilor) străini în războaiele civile din Siria și Irak (Foreign fighters in the Syrian and Iraqi Civil Wars). Aici intră în contact cu familia sa (soția și copiii) și încearcă să jungă la destinație, dar fără succes, motiv pentru care, în februarie 2015 revine în Suedia, țara în care aștepta decizia de la Migrationsverket (Swedish Migration Agency) legată de obținerea azizlului politic. În timpul audierii sale, el ar fi declarat că ideea de a se alătura organizației Daesh i-ar fi venit în Turcia, motivul pentru care a și început să-i facă propagandă pe internet, ca de altfel și partidului islamist Hizb ut-Tahrir (partid al eliberării–fondat la Aman, în Iordania în 1953 de către șeikul Taqiuddin an-Nabhani/1909–1977, jurist musulman sunit, originar din Haifa–Israel și decedat la Beirut–Liban) cu sediul în Uzbekistan. Ca urmare, încă din primăvara anului 2016 el va apare în registrele Säpo (Säkerhetspolisen–poliția de securitate națională), serviciul de siguranță al Statului Suedez, mai ales, că un timp ar fi și locuit cu alți uzbeci (cunoscuți poliției pentru infracțiuni economice) suspectați, și ei la rândul lor, de că ar avea relații (contacte) cu organizații teroriste. Eu cred că proiectul terorist al lui Akilov datează doar din luna ianuarie 2017, după ce azilul politic i-a fost refuzat (definitiv, în decembrie 2016) și Consiliul Suedez pentru Migrație (Migrationsverket) a sistat alocațiile sale sociale, cu mențiunea de a părăsi teritoriul național, practic, până la mijlocul lunii ianuarie 2017. El ar fi avut și alte ținte, printre care menționez și „Gay Club in Stockholm” (pentru uciderea „necredincioșilor”, homosexuali și lesbiene), dar și alte cluburi frecventate de către turiștii occidentali. Se pare că atacul terorist cu o mașină–capcană i-ar fi asigurat cele mai mari șanse de supraviețuire, ceea ce, de altfel, s-a și întâmplat. Probabil, datorită frustrării acumulate pentru că nu putea participa, în direct, la luptele „martirice” din Siria sau Irak. Ceea ce de altfel, este contrar cu cele declarate de către acesta atât autorităților de anchetă în timpul audierii (interogării) lui, cât și la proces.

Notă. Acest articolul stă la baza tematicii unui memoriu (unei teze) de doctorat in domeniul sociologiei matematice cu titlul: „Aplicatiile teorei grafurilor (sociologice) la determinarea matricei (de corelatie), a regularitatii si a completitudinii, respectiv, ale  lanturilor (ciclurilor) euleriene  sau hamiltoniene, ale grafului asociat nebuloasei jihadiste franco-belgiene.” Începând cu a doua jumatate a acestui an,  PN trece printr-o profunda criza de identitate, în general, datorită conflictelor de interese generate de către situația social-politică și economică din Franța (sub presedintia lui François Hollande/2012-2017), iar în particular, datorită gestiunii necorespunzătoare (neadecvate) a imigrației legale, respectiv  ilegale, în contextul în care,  în ultimul timp, datorită conflictelor armate regionale (din Orientul Mijlociu și din Africa) în care Hexagonul este implicat (direct sau indirect), el este supus si expus (în repetate rânduri) unor atentate teroriste, care, cel puțin aparent, par să dezechilibreze atât ordinea cât și opinia publică, respectiv, instaurarea unei neîncrederi (generalizate la nivel național), incapacitatea autorităților polițienești de a face față evenimentelor pentru a ține situația sub control!