Etichetă: Maurice Costa

Cu o jumătate de secol în urmă Albert Spaggiari (1932–1989), fost militar (în al 3-lea batalion de parașutiști coloniali) în războiul din Indochina (conflict armat în Indochina franceză între 19 decembrie 1946–21 iulie 1954, astăzi teritoriul statelor Vietnam, Laos și Cambodgia), partizan al OAS (Organizația Armată Secretă–considerată organizație teroristă clandestină franceză de extremă dreaptă creată pe 11 februarie 1961 cu scopul de a apăra interesele Franței în „Algeria franceză”–timp de 132 de ani, între 1830–1962), devenit fotograf și scriitor, iar ulterior presupusul creier al „jafului secolului” de la Banca Société Générale de la Nisa (în weekend-ul 17/18 juillet 1976), în valoare de 50 Mil FFr (cca 40 Mil€PPA), lăsa scris pe peretele spațiului rezervat în bancă căsuțelor de valori, după spargerea a 371 (din 4.000): „Sans arme, ni haine, ni violence” (Fără armă, fără ură și fără violență). Penetrarea echipei sale în bancă a fost realizată prin tunelul săpat între subsolul acesteia din sistemul de canalizare a orașului. Denunțat de către complicii săi, Spaggiari va fi interpelat la întoarcerea sa din Japonia, unde a participat în calitate de „fotograf al orașului” (cu ocazia unei călătorii organizată de către primarul orașului Jacques Médecin/1928–1998, în funcție între 1966–1990, „urmaș” al tatălui său Jean Médecin/1890–1965, în funcție între 1947–1965) pe 27 octombrie 1976 pe aeroportul din Nisa și încarcerat la „Maison d'arrêt” (Centru de detenție provizorie) local aparținând DISP (Direcția Interregională de Servicii Penitenciare) Marsilia–Sud Est (o închisoare „medievală” dată în funcțiune în 1897, cu 222 de celule și 262 de locuri pentru bărbați), dar pe 10 martie 1977, el reușește să evadeze utilizând propriul său principiu „Fără armă, fără ură și fără violență”, cu ajutorul a doi complici, foști membri ai OAS, Robert Desroches și Michel Brusot din fața judecătorului de instrucție Richard Bouazis din TIG (Tribunalul de Înaltă Instanță). Susținând că are de făcut niște dezvăluiri pe care le poate face numai „între 4 ochi”, deci în absența avocatului său Jacques Peyrat și escorta lui de la PJ (Poliția Judiciară), după părăsirea biroului de către aceștia, Spaggiari se duce la fereastră și sare (de la etajul 7) pe capota unui vehicul (un Renault/R6 vechi)–al cărui propritar îl și depăgubește ulterior cu suma de 5.000 FFr (cca 4.000€PPA), de unde este recuperat de unul dintre către complicii săi (cu o motocicletă), care îl aștepta. Condamnat pe 23 octombrie 1979 la închisoare pe viață prin contumacie (în absență) împreună cu presupușii lui complici de la „jaful secolului” de la Nisa (Charles Pellegrin, Francis Bournat, Jean–Claude Poggi, Pierre Michelucci și Alain Vigier–care au fost sancționați „doar” cu 8 ani de închisoare), Albert Spaggiari este printre puținii, evadați (fugari) care nu vor fi prinși (arestați) niciodată. El moare (în brațele iubitei sale Emilia de Sacco) pe 9 juin 1989 „în exil” de cancer pulmonar (la vârsta de 56 de ani) la o fermă din Belluno (Italia) și este înmormântat în comuna sa natală Laragne-Montéglin (departamentul Hautes-Alpes, regiunea administrativă, Provence-Alpes-Côte d'Azur). Legat de acest „jaf al secolului” (care face și obiectul unei teze de doctorat) am scris și publicat în Jurnalul Bucureștiului o serie de lucrări (cu caracter jurnalistic și științfic) în care aduc o serie de argumente (probe materiale), apărute, ulterior și în vol. 9 al ciclului de cărți „Investigații jurnalistice în serial” (în peste 3.000 de pagini), în defavoarea faptului că ar fi fost Spaggiari cel care l-ar fi organizat. De fapt, ideea i-a aparținut, dar așa cum demonstrez în lucrările mele, acesta a fost conceput, elaborat și realizat de către membri ai fostei organizații criminale „French Connexion” (specializat în traficul internațional de stupefiante) în colaborare cu cei ai „SAC” (Serviciul de Acțiune Civică), o „poliție politică paralelă” creată de fidelii lui Charles de Gaulle (după alegerea lui în fruntea țării) având ca scop principal combatereea comunismului. Consider aici că este oportun să menționez și un alt „jaf al secolului” în dosarul căruia (care și el face subiectul unei teze de doctorat) nu a fost indentificat nici măcar „autorul” și în care în unei anchete private (pe care am efectuat timp de 7 ani) am reușit să-l identific pe acesta, după care am sesizat autoritățile polițienești și judiciare din Anvers (Antwerpen din regiunea Flandra, capitala provinciei cu același nume din Belgia), Curtea de Apel din Anvers (Hof van Beroep Antwerpen), Poliția Locală din Anvers (Lokale Politie Antwerpen), Poliția Federală (Federale Politie), Biroul Judiciar Federal (FGP–Federale Gerechtelijke Politie), din Anvers și sunt în așteptarea unui răspuns din partea lor. Este vorba de celebrul jaf de diamante de la ABN Amro (AWDC (Antwerp World Diamond Centre) în valoare de cca 21 Mil€, comis pe 2 martie 2007, de către un individ care se identifica cu un pașaport argentinian Carlos–Hector Flomenbaum, care în realitate făcea parte din banda criminală (organizată) de tip mafiot a lui Ruddy Decock/DeCock, „specilizată” în traficul de carne bovină contaminată cu ESB (Encefalopatia Spongioformă Bovină). Pentru comiterea jafului conform principiului lui Spaggiari, Flomenbaum (cu origini germanice naziste) deghizat într-un simpatic și carismati „bătrânel”, timp de un an de zile, de când și-a luat o casetă de valori (devenind astfel, titular al dreptului de acces–din punct de vedere legal și bancar sau locatar/chiriaș al casetei de valori), nu înceta să „copleșească” personalul cu tot felul de„atenții” și cadouri, care au făcut din el, într-un fel un om de încredere al casei”. Numai că el era interesat doar de trusoul de chei al casetelor (căsuțelor) de valori, pe care a și reușit să-l obțină într-una dintre ultimele sale vizite AWDC, folosindu-se de un fals apel telefonic (cu ajutorul unui complice) prin care funcționarul bancar în compania căruia se afla în subsolul clădirii, fiind chemat urgent la direcție dar având deplină încredere în el, i-a lăsat „preț de cca 10 minute”. Timpul acesta a fost suficient „inofensivului bătrânel” Flomenbaum ca să facă mulajul la 6 chei de acces la căsuțe de valori cu conținut „important” pe care le-a și aflat, în timp, de la personal. Acest lucru i-a permis ca în ziua de 2 martie 2007 (cu ocazia ultimei sale vizite) să iasă pe poarta principală a Centrului de Diamante „fără armă de foc, fără violență si fără ură”, cu „rucsăcelul” său „chic/șic” în spate (ca de obicei) saluntând personalul cu mâna și să zâmbească „cu poftă” portarului în timp ce acesta se apleca în fața lui. Menționez aici și faptul că, cu puțin tim înainte de acest eveniment, AWDC (Antwerp World Diamond Centre) aflat în cartierul diamanteriei Vestingstraat (cu cca 1.760 de întreprinderi de diamante si 30.000 de salariați, 4.520 unități comerciale, pentru o populație de cca 11.510 de locuitori), considerat ca platforma mondială a diamantului (cu o cotă de piață de cca 72%), a făcut deja obiectul unui „jaf al secolului” și mai important, respectând, evident, regula (principiul) lui Spaggiari. Este vorba de celebrul jaf comis pe 16 februarie 2003, în care prejudiciul material a fost evaluat la cca 110 Mil€. Banda de spărgători va penetra în institutie prin garaj, poarta căruia pe care îl vor deschide cu o telecomandă (dublură) contrafacută în oras, ca de altfel, toate celelate accesorii utilizate în cursul jafului (chei, înregistrări video, etc.). Membrii acesteia vor sparge 123 de casete (căsuțe) de valori dintre cele 160 (exista surse prestigioase care indica, gresit, 109/180) ale instituției financiar–bancare plasate într-un seif gigant aflat cu 2 etaje mai jos (considerat „impenetrabil”), fără să se fi declanșat sistemul de alarmă (protejat de 10 mecanisme de securitate multiplă, printre care și o poartă metalică de o grosime de 61 cm și de o greutate de cca 3 tone prevazută cu un sistem de blocare „a combination wheel with numbers from 0 to 99” cu 100 de milioane de combinații posibile si senzori magnetici, camere video de supraveghere, detectori de căldură cu raze infraroșii, senzor seismic, de mișcare și radar Doppler). Subliniez aici faptul că weekend-ul de 15-16 februarie 2003 a fost ales, probabil datorită Turneului de Tenis de la Anvers (în circuitul profesionist WTA/ATP, activ între 2002–2015). În acest turneu, Belgia era reprezentată de jucătoarea belgiană Kim Antonie Lode Clijsters (n. 1983), iar duminica (pe 16 februarie) avea loc un meci de tenis foarte important dintre aceasta din urma si celebra jucatoare americană Venus Ebony Starr Williams (n. 1980–fost lider al lumii în ierarhia WTA de 3 ori, cu 20 de titluri de Grand Slam/Mare Șlem: 7 la simplu, 11 la dublu feminin, și 2 la dublu mixt și 3 medalii olimpice, 2 la dublu feminin și 1 la simplu). Articolele consacrate acestor jafuri sunt prezentate detaliat în lucrări (în mai multe părți) sub titlul „Jaful secolului”, respectiv „Belgische tak” publicate în Jurnalul Bucureștiului, care ulterior, au apărut și în vol.7 al ciclului de cărți „Investigații Jurnalistice în Serial”. Nu știu dacă Ilyas Kherbouch (născut pe 21 martie 2005 la Paris, reprezentat de frunte al „neobanditismului”, de origine marocană–berberă, din cartierul popular parizian Grange-aux-Belles–sectorul 10, crescut prin împrejurimile închisorii, în cartierul Beaudottes din Sevran–Métropole du Grand Paris) a auzit sau nu de „jaful secolului” de la Nisa (cu 5 decenii în urmă) sau de legendarul răufăcător franco–italian Albert Spaggiari, dar, în orice caz, acesta a acționat și evadat conform principiului acestuia, tot „fără armă, fără ură și fără violență” după ce, ca și cel din urmă, a descoperit o serie de „lipsuri” („fisuri”) în materie de „extracție” a deținuților din penitenciar (pentru a fi duși la audiere/interogatoriu în fața judecătorului de instrucție–care le instrumentează dosarul, transferați dintr-un centru penitenciar în altul, pentru a fi internați într-un spital, etc.) sub escorta reprezentanților autorităților ministerului justiției, internelor sau armelor. Acest lucru nici nu i-ar fi fost foarte dificil dacă ținem cont de faptul că, „evadatul” (fugarul) este un fost delincvent juvenil (cercetat penal de la vârsta de 13/14 ani), cu 11 condamnări înscrise în cazierul său judiciar–Buletinul B3 (cu majoritatea în buletinul B2), un „bun cunoscător” al mediului carceral, iar în momentul evadării sale pe 7 martie 2026 din Centrul de detenție provizorie (Maison d'arrêt) Villepinte (DISP Paris–Ile de France, departamentul Seine-Saint-Denis, Métropole du Grand Paris) dat în folosință în 1991 (cu 480 de celule și 542 de locuri operaționale) acesta era „suprapopulat” peste măsură (cu 1.377 de încarcerați), ceea ce l-a favorizat (atât direct cât și indirect) în elaborarea planului său (de evadare). În contextul în care, în momentul de față, situația suprapopulării carcerale la Villepinte nici nu este atât de mare, dacă ținem cont de faptul că la începutul anilor 2010, acesta depășea 200%, motiv pentru care conform unui proiect aprobat, în 2027 capacitatea operațională a acestuia ar trebui să ajungă la 1.280 de locuri. Liberabil doar începând cu 2035 (în urma mai multor condamnări succesive–în mai multe dosare infracționale), conform procurorului Republicii de Paris Laure Beccuau, pe 12 aprilie 2026, Curtea de Apel Paris îi confirmă pedeapsa de 6 ani de închisoare cu executare (sentință pronunțată în prima instanță de către Curtea Corecțională a TJP/Tribunalul Judiciar Paris pe 7 februarie 2024) pentru complicitatea sa la o tentativă de furt cu circumstanțe agravante și un „home-jacking”. El ar fi fost implicat și în alte două dosare de „home-jacking” (cu violență și în recidivă) comise la Paris. Este vorba de persoanele publice Gianluigi Donnarumma (fost portar la PSG și logodnica lui, Alessia Elefante, în seara zilei de 21 iulie 2023) și Simone Zanoni (Bucătarul-șef/Master chef al unuia dintre cele trei de restaurante ale „Four Seasons George V” de la Paris–cu o stea și a soției sale Greta în noaptea de 6/7 mai 2022). După ce pe 9 ianuarie a fost condamnat de către o Curte Corecțională a TJP la 4,5 ani de închisoare cu executare (pentru asociere de răufăcători, în recidivă), iar pe 6 martie (cu o zi înainte de evadarea lui) la alți 3,5 ani (pentru furt cu violență în bandă organizată în recidivă), adică, în total la 8 ani de închisoare. Subliniez aici și faptul că suprapopularea carcerală în centrul de detenție provizorie de la Villepinte nu un caz izolat, pentru că în acest moment în parcul carceral francez sunt „inmatriculați” 86.645 de deținuți (condamnați definitiv sau cu statut de „prevenit”–aflați în cercetare penală) în contextul în care acesta nu dispune decât de 63.289 de locuri operaționale, ceea ce, practic, înseamnă o densitate carcerală de cca 137%, iar în centre de detenție provizorie (pentru preveniți) aceasta ajunge la cca 167. Anul trecut pentru 5.046 de deținuți nu au fost create decât 1.643 de locuri suplimentare. Despre mediul carceral francez (organizarea, functionarea, etc.) am publicat o altă serie de lucrări (cu caracter jurnalistic și științific) în Jurnalul Bucurestiului care, ulterior, au apărut în vol. 4-7 ale ciclului „Investigații jurnalistice în serial” (în peste 11.000 de pagini). În privința evadării sale, pot spune că este spectaculoasă și inedită, pentru că nu există un precedent în „materie” de evadare, în Franța, într-un asemenea context. Merită să menționez aici și faptul că în istoria evadărilor din penitenciarele franceze (despre care am multe lucrări scrise și publicate în Jurnalul Bucureștiului–care fac și obiectul unor subiecte de teze de doctorat) există evadări spectaculoase cu arme de foc, cu explozibil, cu elicoptere, cu atacuri armate (cu echipament de răboi) ale furgoanelor blindate în timpul transferurilor deținuților (în alte închisori, spitale, etc.), datorită neglijenței administrației penitenciare, etc., dar este pentru prima oară când o echipă de falși polițiști în uniformă (cu echipament și „comportament” de polițiști „adevărați”) cu acte „în regulă” și cu un fals document de „extracție” din celulă și „de aducere” la tribunal a unui „prevenit” (cercetat penal) într-un dosar infracțional corecțional/criminal (semnat și ștampilat de către un judecător de instrucție și contrasemnat de Procurorul republicii) „în regulă”, reușește să rvadeze un încarcerat la bordul unui vehicul de poliție „banalizat” (cu plăcuțe „adevărate” de inmatriculare–aparținând, într-adevăr, unui vehicul de poliție) dintr-un centru privat de liberetate ultra securizat. Și acest lucru, în contextul în care asemenea „deplasări” sunt efectuate, în exclusivitate (cel puțin legal), în cazul unor DPS (deținuți deosebit de supravegheați) și la distanțe lungi numai de către PREJ (Les Pôles de Rattachement des Extractions Judiciaires), unități mobile regionale specializate în transferul deținuților aflate sub autoritatea directorului DISP (Direcția Interregională de Servicii Penitenciare), iar în cazul deținuților „inofensivi” și pe distanțe (relativ) scurte de către ELSP (Les Équipes Locales de Sécurité Pénitentiaire) aflate sub autoritatea directorului penitenciarului. În regiunea pariziană există un singur PREJ în cadrul centrului penitenciar Fleury-Mérogis (DISP Paris–Île de France, în departamentul Essonne), cea mai mare închisoare în Europa. fost centru de detenție provizorie (pentru preveniți–bărbați, femei și minori), construit în 1968, în care, începând din 2023 a fost integrat și un centru de detenție (pentru condamnați bărbați). Astăzi, acest centru privat de libertate, dispune în centrul său de detenție provizorie pentru bărbați cu 2.398 de celule pentru 2.509 locuri operaționale, 167 de celule pentru femei cu 207 locuri operaționale și un cartier pentru minori (de sex masculin) cu 95 de celule și 113 locuri operaționale, la care se adaugă QCD (centrul de detenție pentru condamnati bărbați cu 408 locuri operaționale. În plus, el dispune și de un QER (Cartier de evaluareal radicalizării pentru deținuții islamiști), un cartier UDV (Unitate pentru deținuți violenți), dar și un cartier QS (cartier „specific”–în care sunt încarcerați polițiști, judecători, avocați, etc. în celule individuale). Și acesta, ca și cel de la Villepinte ar fi suprapopulat cu cca 4.480–4.500 de deținiți conceput pentru 2.750–2.850 de locuri operaționale. Conform autorităților judiciare, direcția penitenciarului Villepinte (ca de altfel și Administrația penitenciarelor și în sfârșit, sindicatele penitenciare) consideră că personalul de serviciu care a intermediat „extracția” din celulă a lui Ganito nu ar fi comis nicio „greșală” profesională și sub nicio formă, nu ar fi implicat în această evadare spectaculoasă (care „s-ar datora, în exclusivitate, Inteligenței Artificialve”). Conform acesteia, „protocolul” de extracție ar fi fost respectat ca și în alte câteva zeci de cazuri (identice), cu respectarea legilor în vigoare (care nu prevăd verificarea autenticității documentelor de identitate polițienești și judiciare–având în vedere că evenimentul este fără precedent), iar fugarul pe lângă „punctele forte” care i-ar fi favorizat evadarea cum ar fi „experiența carcerală” (fiind liber foarte puțin timp după debutul său infracțional), și „suprapopularea carcerală” (ceea ce ar fi permis un schimb mult mai larg de informații–greu de gestionat și practic, de necontrolat între deținuți si mediul exterior), ar fi profitat și de faptul că extracția lui a fost programată în weekend (când personalul penitenciar administrativ este relativ scăzut) și mai ales de condamnarea lui pe 6 martie (la care a refuzat să asiste), motiv pentru care extragerea lui pentru audiere în ziua de 7 martie nu ar fi părut, deloc, suspectă. În orice caz, insituția nu este prevăzută cu mijloace tehnico–științifice (informatice/digitale) de combatere a fake-urilor, generate cu ajutorul inteligenței artificiale (ChatGPT, Gemini, Claude, etc.)–în plină expansiune, fiind profund atașată, încă, documentelor de/pe „hârtie”, autenticitatea cărora nu le-ar fi creat niciun fel de probleme, cel puțin, până la extracția (și evadarea) lui Kherbouch. Cu alte cuvinte, evenimentul era fără precedent. Faptul că evadarea lui Kherbouch este „sesizată” doar pe 9 martie (adică după 48h00 de la „extracția” lui din celulă) nu poate fi explicat decât dacă ținem cont de „dispozitivul” de audiere (interogare) a inculpatului în GAV („Garde à Vue”) care, în principiu, durează 24h00 (în materie „corecțională”) dar care, în mod excepțional, poate fi prelungit până la 48h00 (maximum). Iar acest avans „uriaș” al lui Ilyas Kherbouch ar fi fost mai mult decât „suficient” (având în vedere abilitățile sale de fin observator, inovator, capabil de elaborarea unor proiecte de mare anvergură) pentru a părăsi teritoriul național (francez) cu un pașaport „fals–adevărat” cu o destinație necunosctă, care foarte probabil nu ar fi fost cunoscută de niciunul dintre cei 2 suspecți arestați de către autoritățile polițienești (un major și un minor–ai căror nume nu le pot dezvălui pentru păstrarea secretului de instrucție) și care sub nicio formă nu au făcut parte dintre complicii săi (chiar dacă făcea parte din anturajul lui). Chiar și pentru faptul că ei sunt „amatori”, TDD („tâlhari de duminică”) în timp ce fugarul este un adevărat „profesionist”, TDM („tâlhar la drumul mare”), care nu lasă nimic la voia întâmplării și nici nu se lasă trădat de către „verigile slabe” ale cercului său de complici (care există întotdeauna în cadrul organizațiilor infracționale, indiferent dacă acestea sunt „corecționale” sau „criminale”). Și apoi, îți trebuie mult „sânge rece în instalație” pentru a intra într-un centru penitenciar ultra securizat (având în vedere poziția lui–pe lângă o șosea națională, la intrare în oraș–integrat în unitatea urbană Métropole du Grand Paris) deghizat în polițist (și cu „comportament” de polițist), cu documente false de identiate polițienești și judiciare, cu scopul de a extrage un „infractor notoriu” (celebru pentru home-jacking-urile lui) conform unor criterii și dispozitive legale, ceea ce nu este specific, sub nicio formă, unor amatori. Așa cum nu știu dacă Ganito ar fi auzit sau nu de Spaggiari, tot așa nu știu dacă cei de la penitenciarul din Villepinte ar fi auzit de celebra evadare tot cu ajutorul unei „hârtii” de la închisoarea de la Borgo (departamentul Haute-Corse/Corsica de Nord), pe 31 mai 2001, când 3 figuri marcante ale crimei organizate corse, membri ai celebrului gang Brise de Mer (Francis Mariani, Pierre-Marie Santucci și Maurice Costa) au evadat, reușind să părăsească închisoarea, tot prin poarta principală, cu ajutorul unui „fax” transmis (în 3 exemplare) de la hotelul „Campanile” de la Aix-en-Provence (Métropole d'Aix-Marseille-Provence/AMP) grefierului (grefierei) închisorii Nadine Legay (la ora 17h04), după ce JI (Judecătorul de instrucție) Patrice Camberou de la TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) din Ajaccio (prefectura departamentului Corse du Sud/Corsica de Sud, capitala regiunii administrative Corsica), care instrumenta dosarul, a refuzat eliberarea lor cu câteva zile mai devreme. Ca urmare, punerea lor în libertate, în mod paradoxal, va fi transmis (prin fax) de către vice-președintele tribunalului, JDL (Judecătorul de Detenție & Libertate) Dominique Buonaguid, din punct de vedere juridic, „în opoziție” cu judecăturul de instrucție (care instrumenta dosarul) și contrasemnat de către un alt JI Jean-Michel Gentil. Din păcate, direcția închisorii nu a verificat autenticitatea documentului și i-a lăsat pe cei trei să iasă „legal” pe poarta principală a închisorii („pe jos”) la ora 17h30. Fake-ul va fi descoperit doar pe 5 iunie, când Camberou contactând telefonic penitenciarul voia să-i audieze (interogheze) pe cei 3 încarcerați, cu ajutorul dispozivului clasic de transfer („extracție din celulă”). Merită să atrag atenția asupra unei diferențe majore (importante) care există între cele două evadări spectaculoase, cea din 7 martie 2026 de la Villepinte și cea din 31 mai 2001 de la Borgo (DISP Marseille–Sud Est), un centru penitenciar la cca 15km la sud de Bastia (prefectura departamentului Haute-Corse/Corsica Superioară, regiunea administrativă Corsica) dat în folosință începând cu luna noiembrie 1993 (cu 121 de celule și 167 de locuri operaționale în cartierul de preveniți–bărbați, respectiv, cu 9 și 17 locuri în cartierul preveniți–femei, cu 48 de celule individuale în cartierul de deținuți– bărbați și 4 celule individuale pentru minori–de sex masculin și în sfârșit, 5 celule individuale în cartierul de semilibertate) considerat de către Administrația Penitenciară „o închisoare ultra modernă, foarte securizată și cu un confort exemplar” care înlocuia vechea închisoare Sainte-Claire (Santa Chjara, naționalizată în 1792 numită și „închisoarea cu brânză elvețiană”–datorită ușurinței și frecvenței evadărilor, în special în 1984, cu 7 evadări în 7 luni consecutivi) fost centru de detenție situat în inima citadelei Bastia, inițial, o mănăstire a ordinului clarișelor, construită în secolele XVI-lea/XVII-lea (transformată în închisoare în 1818 de către prefectul Insulei Corsica, contele de Vignolles, după unele surse din 1805) În primul caz, documentele de identitate și cele „pe hârtie” au fost verificate, dar falsificarea lor a fost perfectă (în care, contrar administrației penitenciare, Inteligența Artificială nu a jucat, absolut, niciun rol) și nici nu pare un demers complicat, dacă ținem cont de faptul că dintre cca 2 milioane de candidați, anual, pentru obținerea permisului de conducere (act de identitate în Franța), peste jumătate le „achiziționează” fără să fi trecut vreodată pe la o școală de șoferi (printr-o școală de șoferi) contra unei sume de bani cuprinse între 1.700–2500€ (practic, costul cursurilor și a examinării de către un IPCSR–Inspector al permisului de conducere și al securității rutiere, agent public al statului, atașat Ministerului de interne). În ceea ce privește extracția lui KherBouch pe 7 martie (pentru audiere într-un nou dosar) nici nu părea „anormală” pentru că pe 6 martie, când a fost judecat, el a refuzat să participe la procesul său, ocazie cu care, evident, dacă ar fi trebuit să fie audiat, în vreun dosar, judecătorul de instrucție ar fi profit de „extracția lui din celulă” (procedură administrativă clasică– pentru limitarea transferului deținuților). În al doilea caz, nu părea deloc „anormal”, din nou, faptul că după refuzul punerii în libertate a „tripletului” mafiot corsican (cei „3 muschetari corsicani”) de căte JI Patrice Camberou, după o dezbatere în contradictoriu cu JDL Dominique Buonaguid și un alt JI Jean-Michel Gentil (un magistrat prestigios, de mare caracter, auditor la Școala Națională de Magistratură pe care a obsobit-o în poziția 42/243), Curtea de Apel din Bastia să fi decis punerea lor în libertate sub pretextul că n-ar exista „probe materiale” suficiente pentru menținerea lor în detenție provizorie. Cu alte cuvinte, cercetarea lor penală putea continua în „stare de libertate”. Dar, fără verificarea autenticității documentului, grefierul (grefiera) Nadine Legay ar fi putut să-și dea seama, relativ, ușor că este vorba de un fake (fals în acte publice–documente judiciare administrative). Evident, dacă ar fi știut ceea ce știu eu, dar din păcate nu știa (sic!). Pentru că în „Franța metropolitană” (Franța continentală) cu colectivitatea teritorială specială (unică) Corsica, cu statutul de regiune adminstrativă cu capitala la Ajaccio, alături celelate regiuni cu capitale lor: Auvergne-Rhône-Alpes (Lyon), Bourgogne-Franche-Comté (Dijon), Bretagne (Rennes), Centre-Val de Loire (Orléans), Grand Est (Strasbourg) Hauts-de-France (Lille), Île-de-France/regiunea pariziană (Paris), Normandie (Rouen), Nouvelle-Aquitaine (Bordeaux), Occitanie (Toulouse), Pays de la Loire (Nantes), Provence-Alpes-Côte d'Azur/PACA (Marseille), prefixele telefonice sunt împărțite în cinci zone cu astfel: Île-de-France (regiunea pariziană–01), Nord-Ouet (Bretagne, Normandie, Pays de la Loire, Centre-Val de Loire–02), Nord-Est (Grand Est, Bourgogne-Franche-Comté, Hauts-de-France–03), Sud-Est (Provence-Alpes-Côte d'Azur, Corse, Auvergne-Rhône-Alpes, cu o parte din Occitanie–04), Sud-Ouest (Nouvelle-Aquitaine, Occitanie–05), cu Corsica inclusă în zona Sud-Est, deci prefixul cu 04 urmat de 95. Cele din Corse-du-Sud (Corsica de Sud) sunt de tipul 04.95. 1x/2x, iar cele Haute-Corse (Corsica de Nord/Corsica Superioară) de tipul 04.95.3x/4x/5x/6x. Concret, la cele de la Ajaccio și regiunea sa (sud) a 5-a și a 6-a cifră sunt 20, 21, 22, 23/50, 51, 52. Din contră, la cele de la Bastia și regiunea sa (nord), aceleași cifre sunt 30, 31, 32, 33, 34/60, 61. Cele din zona Calvi/l'Île-Rousse (nord) sunt 62, 65, iar cele din zona Porto-Vecchio/Sartène (Sud) sunt 70, 71, 72. În concluzie, este evident faptul că numărul de fax de la care a fost trimis documentul din Aix en Provence, nu avea nimic de-a face, nici cu cel de la Curtea de Apel din Bastia și nici cu cel de la TGI din Ajaccio. De altfel, JI Jean-Michel Gentil, a și deschis o „informație judiciară” legat de evadarea celor 3 muschetari corsicani, iar în dosar consacrat acesteia a și inculpat grefierul (grefiera) Nadine Legay pentru „complicitate la evadre”. Din fericire pentru ea, ancheta efectuată ar fi pus în evidență o „complicitate internă” (din închisoarea Borgo) cu un „plan meticulos conceput și organizat” din care grefierul (grefiera) n-ar fi făcut parte. De altfel, imediat după recepționarea faxului ea și distribuit documentul direcției și administrației închisorii responsabile cu punerea în libertate a celor încarcerați. În plus, ea a respectat cu strictețe protocolul, pentru că nu avea „obligația” (adică, nu era în „fișa postului” ei!) să cunoască prefixele de fax ale tribunalelor (din Corsica) care aveau încarcrați preveniți în centrul penitenciar Borgo, în ciuda faptului că acestea nici nu sunt atât de multe (TJ–Tribunalulul Ajaccio/atunci TGI Ajaccio, TJ Bastia/atunci TGI Bastia, Curtea de Apel Bastia și Tribunalul Administrativ din Bastia–cu competență teritorială în întreaga regiune administrativă Corsica), dar într-adevăr, cu un număr foarte mare de filiale, și care astăzi dispun cu 17 magistrați mai mulți decât atunci. Acest vast material este publicat sub formă de un ciclu de articole în Jurnalul Bucureștiului legat de asasinarea prefectului Claude Erignac (în 1998) și a presupusului său asasin, Yvan Colonna (în 2022) sub titlul „In memoriam Yvan Colonna. Corsica nu crede în lacrimi” apărut, recent și în vol. 9bis al ciclului „Investigații Jurnalistice în serial” (3.276 de pagini). Epilog cu sfârșit neprevăzut. În ceea ce privește deznodământul acestei avadări, acesta este (profund) dezamăgitor. Și este greu de înțeles. Pentru că după ce un infractor notoriu (totuși!) reușește să evadeze cu ajutorul plan ingenios (bazat, în special pe ignoranța si superficialitatea gardienilor de închisoare), care timp de 48h00 este „absolut liber” (nefiind încă căutat de către autoritățile polițienești și judiciare), timp în care putea părăsi fără niciun fel de probleme teritoriul național (oriunde), acesta se duce, probabil pentru „alimentare” (cu home-jacking), înainte de „decolare” (către o destinație neidentificată) în cea de-a doua cea mai bogată regiune a Franței (și poate prima pe cap de locuitori) în regiunea Coastei de Azur (cu Monaco inclus). De fapt în sistemul urban mediteranean centrat pe „triunghiul” Métropole Nice Côte d'Azur–Montpellier Méditerranée Métropole Montpellier–Perpignan Méditerranée Métropole care formează o puternică rețea urbană de pe coasta mediteraneană franceză (cu peste 2 milioane de locuitori), caracterizată printr-o metropolizare puternică și o rețea densă de orașe de dimensiuni medii. În sfârșit, din păcate pentru el și din fericire pentru victimele sale (vechi, dar și pentru cele care, eventual, ar fi urmat) acesta va fi interpelat (fără să fi opus „rezistență”) după numai 13 zile de cavală (fugă), ca o ironie a sorții la data aniversării a 21 de ani de la naștere, la ora 20h55 pe 20 martie (după ce în jurul orei 19h00 el va fi reperat de camerele de supraveghere în „Malibu Village”, o rezidență de vacanță) din Canet en-Roussillon (aflat în Perpignan Méditerranée Métropole–prefectura departamentul Pyrénées-Orientales din sudul Franței) de către BRI (Brigada de Căutare și Intervenție) al departamentelor Pyrénées-Orientales (66) și de Hérault (34), împreună cu BNRF (Brigada Națională de Căutarea Fugarilor), pe baza unei comissi rogoatoare a 3 judecări de instrucție împreună cu o femeie Victoria H. („Camila”, în vârstă de 25 de ani, fostă supraveghetoare/gardian stagiar–„radiată” din 4 martie 2025, îndrăgostită de el, care ar fi rezervat și locuința pe numele ei) bănuită că ar fi întreținut o relație amoroasă cu fugar in timpul cavalei sale. Apartamentul (studioul ar fi fost închiriat pe numelei). Amândoi au fost arestați și prezentați unui JLD (Judecător de Libertate & Detenție) al Tribunalului Judiciar din Perpigan, pentru a fi încarcerați (în detenție provizorie) în centrul Penitenciar din Perpignan (DISP Toulouse–Sud, dat în folosință în 1987–deci relativ, nou, cu cartiere de preveniți atât pentru bărbați–cu 114 de celule și 136 de locuri operaționale dar cu o densitate carcerală de 260%, cât și pentru femei–cu 28 de celule îndividuale și o densitate carcerală cca 190%), înainte de a fi transferați la TJP (Tribunalul Judiciar Paris) pentru a fi audiați (interogați) de către un JI (Judecător de Instrucție) al JIRS (Jurisdicția Interregională Specializată) Paris. Supraveghetoara ar fi fost stagiară înainte în celebrul Centru de detenție provizorie „La Santé” (penitenciar de pe strada Sané–sectorul parizian 14) de unde ar fi fost transferată „disciplinar” la Villepinte (pentru că „era suspectată de trafic și întroducere de obiecte interzise în penitenciar”), unde, de altfel, fugarul și „iubita” sa s-ar fi și cunoscut, pentru ca, ulterior, ea să se îndrăgosteacă de el. Aceasta este bânuită că ar fi recurs la aceași „abatere” de la normele disciplinare ca și în închisoarea de unde a fost transferată (pentru ca și fost concediată), printre care și în „favoarea” bărbatului de care era îndrăgostită, adică, Ilyas Kherbouch, care l-a audieri a susținut ferm că: „ea nu are nimic de-a face cu evadarea mea”). În încheiere, ne putem întreba dacă Ilyas Kherbouch ar putea și el să beneficieze de „înțelegerea” Curții care îl va judeca pentru evadare, cum au beneficiat și evadații din centrul penitenciar de la Borgo. Adică, aceasta să considere că evadarea lui nu ar fi avut „sens penal”, cum nu a existat niciun incident legat de ieșirea lui pe poarta principală a centrului penitenciar Villepinte pe 7 martie 2026. Pentru că, conform CPF (ca de altfel și celui belgian) „evadarea, în sine” nu este sancționabilă penal, dacă deținutul reușește să evadeze singur, fără violență, fără efracție (degradare de bunuri) și fără complici. Nu știu cum a fost interpretată evadarea tripletului Mariani–Santucci–Costa de la Borgo, cu sau fără complicitate (având în vedere achitarea lor în dosar), dar eu am convingerea fermă că valul de asasinate în Corsica din anii 1980–2010 (371 între 1985–2014, fără victimele colaterale) mult mai mare ca în Sicilia și Europa, dar mai ales cu asasinarea prefectului de Corsica Claude Ergnac (pe 6 februarie 1998) i-ar fi pus pe gânduri pe magistrați. Chiar și în ultimiiani (2024/2025), bilanțul asasinatelor este înfricoșător (19 asasinate și 7 tentative de asasinat în 2025, 16/18 asasinate și 16 tentative de asasinat în 2024). Iată de ce, complicitatea la evadare trebuie „explicit” menționată în dosarul evadării lui Ganito, ceea ce, de altfel, se și regăsește în capul de acuzare „evadare în bandă organizatră”, unul dintre mai multe, care vor avea consecinte (foarte) grave asupra verdictului care va fi pronunțat de către Curtea corecțională/Criminală după instrumentarea dosarului, care, în principiu, poate dura chiar și câțiva ani. Un caz mai recent decât evadarea cu „Fax” a membrilor organizației criminale „Brise de Mer” Mariani, Santucci și Costa din penitenciarul Borgo, care pune în evidență totuși „ignoranța” gardienilor de închisoare, este al lui Elyazid Ahamada („le Joker"/„Equalizer”, în vârstă de 20 de ani și 1,72m) implicat într-un dosar legat de o crimă de sânge (în bandă organizată) și altele pentru port ilegal de armă de foc, care va evada pe 11 iulie 2025 de la Centrul de detenție provizorie (La maison d'arrêt) de Lyon-Corbas (un penitenciar nou, inaugurat pe 2 mai 2009) care va lua locul celor 3 penitenciare de la Lyon (intramuros) considerate vetuzte (Montluc, Saint-Paul și Saint-Joseph), cu o suprafață de 45.000m2, 690 de locuri operaționale–în celule simple, majoritatea de 10m2 și câteva duble cu 12m2 în paturi suprapuse și 263 de agenți de penitenciar. În acest moment însă, ca și celelate penitenciare franceze, acesta este suprapopulat cu 1.222 de încarcerați (cu o rată de densitate carcerală de cca 183%). Prevenitul se va ascunde într-un sac mare (care conținea lenjeria intimă) al codeținutului său, care și-a executat integral pedepsa (sa privată de libertate) și ca urmare, era eliberat conform legii. Evadarea este descoperită doar după 27 de ore de la eveniment, cu toate că un automobilist aflat la volanul vehicului său ar fi filmat momentul (de la cca 100m) când acesta părăsea sacul în care era disimulat la ieșire din penitenciar. Conform administrației penitenciare, ar fi fost vorba și aici de complicitatea „din interior” a unui supraveghetor, ca și în cazul lui Ganito. Evadatul (fugarul, originar din departamentul/regiune ultramarin(ă) situat în partea de nord a canalului Mozambic în Oceanul Indian, între nordul Madagascarului și nordul Mozambicului, cu teritoriul aparținnând din punct de vedere geografic arhipelagului Comore, dar separat de statul Comore din anii 1970) va fi interpelat în dimineața zilei de 14 iulie (Ziua Națională a Franței) la Sathonay-Camp (regiuna urbană Lyon), aflat la cca ½ h în vehicul, de centrul metropolei. Operațiunea de interpelare a lui Equalizer va fi organizată în tandem de către OCLCO (Oficiul Central de Luptă contra Crimei Organizate) și DCOS 69 (Sub-direcția de Luptă contra Criminalitatea Organizată și Delincvența Specializată) al departamentului Rhône (cu prefectura la Lyon). Codeținutul va fi arestat și el la Marsilia și inculpat în același dosar pentru „complicitate la evadare” pe 16 iulie 2025. Ca și în cazul lui Ganito, „Jokerul” a profitat de o „falie” (defaianță) a modului operator (implementat „tradițional”) utilizat cu ocazia eliberării unui deținut (și în special, în weekend–cu personal redus în cazul unei suprapopulări carcerale). Este vorba de lipsa controlului bagajelor cu care acesta „se externează” după executarea pedepsei. Și în acest caz, administrația penitenciarelor caută și un „vinovat de serviciu”, un posibil complice „din interior” (un gardian) care ar fi trebuit să verifice bagajele, cu toate că nu este clar dacă acest lucru este prevăzut (detaliat) în fișa postului său.

În ceea ce privește, Gang(ul) de la Brise de mer (aflat „în slujba”/custodia a 6 familii: Costa, Castelli-Santucci-Mattei-Orsini, Natali, respectiv, frații Voillemier, Guazzelli și Patacchini) este o grupare criminală corsicană (mafia corsicană) „mitică și feroce”, mult mai bine organizată și structurată (cu filiere tentaculare), activă efectiv, de peste un sfert de secol, care, și el își datorează numele unui bar „La Brise de Mer”, aflat în cartierul portului vechi din Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), fost, printre altele și QG („Cartierul general”) al bandei, unde, în principiu, erau planificate și organizate majoritatea infracțiunilor criminale de către leaderii grupării, iar acesta, spre deosebire de gangul „Le Petit Bar” are contacte (și legături) profunde atât cu mișcările naționaliste corsicane cât și cu mediul politic, cel puțin, local (regional). Reputat pentru acțiunile sale militare violente, gangul ar fi responsabil pentru cca 100 de jafuri (atacuri) armate, cu precădere în Franța și Corsica, dar și în Elveția, unde „lovitura” lor pe 25 martie 1990, considerată „jaful secolului” (în valoare de 31,4 FCh/30 Mil€–cca 220kg de bancnote) de la o agenție a Union de Banques Suisses în Geneva, rămâne celebră atât în istoria bandei cât și în istoria marii criminalități corsicane (crima organizată).André Benedetti, Alexandre Chevrière, Thierry Bringuier respectiv, fratii Joël si Jacques Patacchini vor fi inculpați în dosar, iar după 14 ani de la eveniment (2004) ei vor foi achitați de către Curtea cu Jurați de la Paris. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „armă de foc,...).Dar, „actul de debut” al bandei, poate fi considerat jaful armat de la Crédit Lyonnais din Bastia, din strada César Campinchi nr.22 (în proximitatea Cmisariatului de Poliție) pe 12 aprilie 1982, unde, după neutralizarea sistemului de alarmă, în week end-ul de Paște, 159 de căsuțe cu valori vor fi sparte (în valoare de cca 30 Mil Ffr/cca 11 Mil €) de către membrii acestuia, după care au continuat să opereze între Saint-Laurent-du-Var și Angoulême (în sudul Franței).În cursul anului 1984, în luna mai, 7 membri (cagulați) ai bandei vor sparge 90 de casete de valori la o Casă de Economii (și Consemnațiuni), la Toulouse, unde în urma unei fuziade (schimb intens de focuri) cu funcționarii de poliție, unul dintre gangsteri, François G. va fi interpelat la locul crimei, iar pe 3 octombrie la Neuilly-sur-Seine (Métropole du Grand Paris), într-un atac asemănător ați 3 infractori (membri ai gangului) vor fi arestați, după ce pe e 22 iunie, Philippe Tortosa (care se va sinucide în celula sa în 1987, la vârsta de 39 mde ani), considerat șef al bandei va fi arestat (împreună cu alți 5 complici) în timp de pregătea un atac asermănător la o agenție a băncii Société Générale la Nisa, ude an gangster legendar, Albert Spaggiari a comis „jaful secolului”, cu 8 ani în urmă (între 16–18 iulie 1976), în valoare de cca 50MilFFr (cca 30Mil€PPA). (A se vedea „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari..., Incursiune în istoria marilor jafuri ale „secolului” din lumea contemprană, a revizuirii condamnărilor penale...Cele mai mari jafuri din istoria contemporană, comise cu sau fără violență...) În curs de diversificare a activităților crimminale și de „profesionalizare”, la intrevale scurte banda va comite și alte tipuri de atacuri (jafuri armate), printre care și asupra furgoanelor blindate (transportoare de fonduri în cash) ceea ce, de altfel, va și permite anchetatorilor identificarea ei.Dintre acestea menționez cel de pe 16 august 1983, când 5 membri ai gangului (echipați cu armament de război) atacă un furgon blindat (tranportor de fonduri în cash) al STF (Société de Transport de Fonds) pe șoseau Impériale în proximitatea orașului Bastia (prefectura departamentului Haute de Corse/Corsica de Nord) și dezramează însoțitorii acestuia, sustrăgând suma de 170.000Ffr (cca 55.000€). (A se vedea Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria...). Un eveniment asemănător va avea loc și pe 4 noiembrie 1988 la Pietralba, când 5 membri ai gangului, cagulați și înarmați cu echipament militar (pistoale mitralieră semiautomate și arancătoare de grenade RPG7–Ruchnoy Protivotankoviy Granatomyot, portable, unguided, shoulder-launched, anti-tank, rocket-propelled grenade launcher) atacă un furgon blindat al societății SECSO care revenea dintr-o colectare de fonduri în Balagne cu cca 1Mil Ffr (cca 320.000€PPA).Cei 3 însoțitori vor recunoasște (rapid) complicitatea lor la atacul armat și îi vor denunța pe organizatorii operațiunii și membri comandoului (format din Guy și Gilbert Voillemier, François Santucci, Francis Guazzelli, Christian Leoni și Joël Pattachini) ceea ce va permite interpelarea fraților Voillemier și a lui Guazzelli, dar care, evident, vor neaga participarea lor la operațiune.Până la urmă, pe 22 noiembrie 1988, juedcătorul de instrucție care instrumenta dosarul va fi obligat să-i pună în libertate pe Gilbert Voillemier și pe Francis Guazzelli datorită alibiilor „solide” pe care le-ar fi furnizat.Din contră, Leoni, va fi interpelat pe 18 martie 1989 și va fi încarcerat în detenție provizorie.Dar însoțitorii (gardienii) de fonduri se vor retracta, ceea ce îl obligă pe judecătorul de instrucție ca să ordone pe 16 mai 1989 punerea în libertate atât a lui Leoni, cât și a lui Guy Voillemier, ceea ce va fi confirmată de către Camera de Acazuare din Bastia pentru primul pe 16 mai 1989, dar va fi refuzată pentru cel de-al doilea.Până la urmă, judecătorul de instrucție va ordona și eliberarea celor 3 însoțitori (gardieni) ai furgonului pe 23 octombrie 1989 (confirmată și de Camera de Acuzare pe 22 noiembrie 1989) iar dosarul va transfera din procedura „criminală” (judecată de o Curte cu Jurați formată din 3 magistrați și 6 cetățeni aleși de pe listele electorale–în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel, care pronunță pedepse cu închisoarea de la 10 ani de recluziune criminală până la închisoare pe viață) în procedura „corecțională” (judecată de o Curte Corecțională compusă doar din 3 magistrați, care pronunță pedepse până la 10 ani de detenție criminală).Într-un asemenea context, TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) din Bastia îi condamnă pe 1 iulie 1997 pe Guy Voillemier și Francis Guazzelli (probabil, țapi ispășitori!) la 3 ani de închisoare, iar pe cei 3 însoțitori de fonduri (furgon) la 2 ani de închisoare.Ceea ce va permite gangului să „recidiveaze” și ca urmare, pe 22 octombriie 1992, mai mulți membri ai bandei vor ataca cu o Bazooka (Rocket-propelled-grenade RPG, utilizat în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial și puști mitraliere), din nou, un furgon blindat pe strada Capanelles la Bastia aparținâns societății SecuriPost din care vor sustrage suma de 6,65Mil Ffr (cca 2,22 Mil€PPA), după ce pe 10 septembrie, 2 dintre ei (tot cagulați) și înarmați cu echipament militar, au interceptat la Cordo (departamentul Haute Corse/Corsica de Nord) un furgon blindat al societății de transport fonduri Transbank în cabina căruia se aflau soții Giordani.Luându-i ostatici, ei vor sustrage din camionetă suma de 3 Mil Ffr (cca 1 Mil€PPA).Un jandarm aflat în permisie și martor la eveniment îl identifică pe unul dintre autoeri în persoana lui Michel Chiappalone, care va fi interpelat.Dar pe 1 decembrie 1992, în urma unei confruntări și dezbateri contradictorii acesta va fi pus în liberate (sub control judiciar) „în beneficiul îndoielii”, cu atât mai mult cu cât el era „perfect” integrat în societatea civilă, find, oficial, directorul–gestionar/administrator al braseriei/cafenelei „Palais des Glaces" din Bastia.Până la urma, utilizând tot un transfer al dosarului din procedura criminală în cea corecțională, Michel Chiappalone va fi condamnat de către Curtea Corețională a TGI Bastia, pe 8 iulie 1997 la 5 ani de închisoare, dar tribunalul nu va delivra mandatul de încarcerare contra condamnatului pentru că acesta a făcut Apel.Dar datorită formalităților administrative (judiciciare), Curtea de Apel nu va confirma pedeapsa acestuia, decât pe 10 martie 1999, când din păcate pentru magistrați și din fericire pentru Michel Chiappalone, acesta nu mai putea fi arestat pentru că era deja, „de ceva vreme”, în cavală (fugă), nefiind interpelat încă, nici astăzi.Nu știu însă, cum a reușit, totuși, să se sustragă libertății condiționate sub control judiciar, fără ca autoritățile polițienești din Corsica să se (auto)sesizeze. În sfârșit, în afară de jafuri armate din bănci și din furgoane blindate, gangul este implicat și în jocuri de noroc ilegale, în cluburi de noapte „fictive” (care practică prostitulia „deghizată”), în extorcare de fonduri, etc și poate nu în ultumul rând, și în spălare de bani, în strânsă legătură cu clubul de fotbal de la Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), ca de altfel și cel de la „Micul Bar”, în legătură cu clubul de fotbal de la Ajaccio (prefectura departamentului Corsica de Sud/Corse du Sud).În principiu, cca 10 „familii” (importante) vor susține activitățile infracționale (delictuale) ale gangului de la Barul Brise de Mer, care dispunea de un patrimoniu („capital „social”) de cca 140–150 Mil€ (provenind din bracaje/jafuri armate, spălare de bani, extorcare de fonduri, etc. pe însulă cu care au fost aciziționate hoteluri, localuri/baruri de noapte, restaurante, braserii, complexuri turistice, cazinouri/sală de jocuri, etc., cu „filiale” în Italia și Africa)Iar cadrul acestor activități infracționale vor avea loc și o serie de asasinate în bătălia pentru „teritoriu” și mai ales în detrimentul fraților Ziglioli, Paul Quatana, Joseph Silvagnoli, Dominique Cortopass, etc.QG (Cartierul general) „principal” al bandei este „Challenger" (deschis în Île Rousse în 1984, considerat cel mai frumos local/club de nopate din Europa), alături de care vor funcționa si alte QG „secundare” cum sunt „Starlight" și „Biblos" (incendiat în 1986), din Calvi, „Palladium” din Saint Florent, „Midnight" de la Cervione, „New-Club" (devenit, ulterior „L'Aventure") de la Corte și „L'Apocalypse” din Bastia (route de la Marane) inaugurat de către celebrul actor francez Alain Delon.Mai multe atacuri și atentate vor favoriza renunțarea la acestea, în genul celui comis asupra lui Joël Martin (victimă a unui atentat la Algajola, motiv pentru care va ceda pentru o sumă modică comerțul său lui Benoit Grisoni administrator și gestionar al Sarl Corsica. Pe 17 octombrie 1986 în virtutea unei comisii rogatorii delivrată de către judecătorul de instrucție Michel Huber de la TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) Bastia, polițiștii de OCRB (Oficiul de Central pentru Reprimarea Banditismului–devenit OCLCO–Oficiul Central de Luptă contra Crimei Organizate din 6 mai 2006), apaținând Direcției Centrale ale Poliției Judiciare (DCPJ) și de SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Ajaccio, asistați de către anchetatorii BNEE (Brigada Națională de Anchete Economice) vor opera (efectua) mai multe interpelări și percheziții, printre care și la proprietarii localurilor din Bastia: cafeneaua (braseria) „Palais des Glaces”, discoteca (clubul de noapte) „Le Saint-Nicolas" și barul „Le Continental", respectiv, în discoteca „L'Apocalypse" (de pe șoseaua Marane) din Biguglia. Pe lista celor 13 persoane reținute vor figura și Robert Moracchini (barmanul și asociatul de la barul „Le Continental” din Bastia), respectiv, Gilbert Voillemier (administratorul discotecii „L'Apocalypse").Din păcate însă, nimic nu va permite anchetatorilor inculparea membrilor localurilor de mai sus, într-un dosar infracțional de „asociere de răufăcători”, având ca scop „evaziunea fiscală și spălarea de bani”, așa cum spera după arestarea lor, magistratul instructor. O altă percheziție însoțită de alte interpelări are loc la girantul societății „Forum” Srl care exploata discoteca „Le Challenger" în Île rousse (departamentul Haute-Corse), cartierul general al gangului de la barul Brise de Mer.La domiciliul lui Francis Navarro constructorul discotecii „Le Challenger", este identificată o dublă facturare în profitul societății Forum Srl legată de lucrări de renovare a discotecii la solicitarea lui Alexandre Rutily (girantul/gestionarul discotecii) cu scopul spălării în cash a sumei de 600.000 FrF (cca 170.000€PPA) dar a sumei de 1,4Mil FrF (cca 385.000€PPA) rezultată din vânzarea diferitelor bunuri sociale.În cursul lunii februarie 1987, pe lângă procedura judiciară în curs DNVSF (Direcția Națională de Verificare a Situațiilor Fiscale) va descoperi și alte neregularități la membrii gangului de la micul bar din cartierul Vieux Port (Marsilia) „La Brise de Mer”, care, până la urmă se vor concretiza cu niște pedepse „lejere” (cu suspendare) și amenzi în valoare de 13 Mil FrF (cca 3,6 Mil€PPA), însă plata acestora nu ar fi fost niciodată consemnată.Din contră, un eveniment major (foarte grav) neașteptat, va bulversa societatea civilă din insulă. Este vorba de cel care a avut loc pe 23 august 1998, în care Georges Seatelli (atunci, în vârstă de 48 de ani, unul dintre baronii gangului de la Brise de Mer), fratele actalului decan al baroului din Bastia, Jean-Louis Seatelli (care astăzi, la vârsta de 75 de ani este decanul Marii Adunări Naționale din Corsica) și fost cumnat al avocatei naționaliste Marie-Hélène Mattéi (figură marcantă a A Cuncolta Independentista–fost partid politic naționalist corsican fondat în 1998, rezultat din A cuncolta naziunalista prin fuziune cu Corsica Viva, Partitu per independenza, Associu per a suvranità și Cullettivu naziunale devenit în 2001 Partidul Indipendenza) este asasinat de către un comando compus din 2 bărbați cagulați de pe o motocicletă (cu 15 gloanțe de calibrul 9mm și 11,43), în jurul orei 1800, pe sezlongul său lângă piscina de pe terasa hotelului Pineto din Bastia. Acesta, împreună cu alți presupuși membri ai gangului de la barul Brise de Mer, printre care și frații Voillemier, frații Guazelli și Robert Moracchini (asociat al barului Continental din Bastia) au fost plsați în GAV (Garde à vue–arest la sediul Poliției Judiciare) de către anchetorii diviziei antiteroriste după asasinarea prefctului de Corsica Claude Eirgnac pe 6 februarie 1998 (în jurul orei 21h15, la ieșirea din sala de spectacol) de către naționaliștii (independentiști) corsicani, dintre care unul ar fi fost Yvan Colonna. Reglarea de conturi în acest dosar de asasinat, după oărerea mea nu ar îndoielnică, dacă ținem cont de faptul că pe 14 septembrie 1982, David Ziglioli (comerciant de vinuri și băuturi spirtoase) este asasinat, iar peste 7 luni (în cursul lunii aprilie 1983) este asasinat și fratele său Daniel Ziglioli (proprietar al unui club de noapte).Presupușii asasini vor fi Robert Moracchini, Pierre-Marie Santucci și Georges Seatelli. O altă „mișcare” a membrilor gangului „Brise de Mer” (Michel Chiappalone, Jean-Jacques Voillemier și Jan Meganck, însosiți de către Réginald Léger, Jacques Nahmany și Olivier Cecini) cu destinația Novossibirsk (tot în Rusia) ar fi fost înregistrată pe 29 aprilie 1997, iar ultimul dintre ei, la întoarcerea sa de la Moscova, în decembrie 1997, ar fi avut asupra lui (în urma unui control) suma de 48.000 Ffr (cca 10.000€) „câștigată la jocurile de noroc”. Pe 13 iulie 1999 autoritățile ruse ar fi confirmat că, într-adevăr, la Kemerovo ar fi funcționat, „legal”, mai multe „societăți comerciale”, printre care și cazionul „Las Vegas", cu sprijinul financiar al „Kuzbassky transporty bank" în cadrul căruia „lucrează” și 3 cetățeni francezi, Olivier Cecini (directorul), Jacques Nahnmany (controlor de jocuri) și un „necunoscut” autorităților polțienești, Loran Martines (casier).Gangul ar fi avut legături „solide” și cu naționaliștii cosicani.Pe vremea activității „lucrative” a FLNC-Canal Historique (fondat între 1990-1991, care pe 23 decembrie fuzionează cu FLNC du 5 mai, cu Fronte Ribellu și grupul Clandestinu pentru a deveni FLNC UC) în anii 1990, 2 dintre leaderii aceștia ar fi „simpatizat” cu membri ai gangului „Brise de Mer”.Este vorba de Charles Pieri (n.1950, tatăl lui Christophe Pieri și Elodie Pieri, naționalist corsican înregistrat în fișierul central al marelui banditism) cu Francis Mariani (n.1949, mort în explozia de la Casevecchie, la Pianicce, Antisanti și Aleria în Haute-Corse/Corsica de Nord, pe 15 ianuarie 2009) și François Santoni (n.1960, asasinat la o nuntă pe 17 august 2001, la Monacia-d'Aullène în Corse-du-Sud) cu Richard Casanova (n.1959, asasinat la Porto-Vecchio pe 23 aprilie 2008).După ce a părăsit organizația FLNC-Canal Historique și a fondat Armata Corsa, Santoni denunță „derivele de tip mafiot” în cadrul FLNC (Frontul Național de Eliberare Corse), iar Pieri se va apropia de membrii organizației FLNC-Canal Habituel pentru a fonda FLNC-Union des Combattants) cărora se va alătura și „Brise de Mer”. În cadrul acestei lupte influență, membii presupuși ai organizației criminale „Brise de Mer” ar fi executat mai mulți membri ai grupului naționalist Armata Corsa, iae legat de aceasta, un dosar criminal de mare anvergură (instrumentat de către judecătorul de instrucție Charles Duchaine) a fost judecat de către Curtea cu Jurați a departamentului Val de Marne (sub președinția lui Anny Dauvillaire cu François-Louis Coste, avocat general), la Créteil (Métropole du Grand Paris), în care Jacques Mariani (apărat de actualul ministru al justiției, Eric Dupont-Moretti) fiul lui Francis Mariani, împreună cu Joseph Menconi (apărat de către Jean-Louis Seatelli) au fost judecați într-un proces care va debuta pe 20 iunie 2006.În acest dosar, un loc central ocupă asasinarea lui Dominique Marcelli (în vârstă de 25 de ani, fost activist de frunte al organizației Armata Corsa) pe 21 august 2001 (în jurul prânzului) în vehiculul său, cu care a părăsit Cervioni (domicilul său din Haute-Corse) și la volanul căruia se afla Jean-Christophe Marcelli (în vârstă de 24 de ani, fără nicio legătură de rudenie cu defunctul). Cei 2 vor fi găsiți câteva ore mai târziu, la câțiva km de Moriani-Plage, ciuruiți cu 24 de gloanțe (dintre care jumăate în cap), cu cadavrele lor (semi)carbonizate în vehiculul incendiat.Michèle Marcelli, văduva lui Dominique (reprezentat de către Jean-Michel Marriaggi),, va face o serie de dezvăluiri, care îi vor incrimina pe cei 3 membri ai gangului „Brise de Mer” cu alți 3 complici ai lor.În verdictul ei din seara zilei de 3 iulie (foarte probabil grație celebrului și prestigiosului avocat penalist Eric Dupont–Moretti, „campionul” achitărilor–devenit minstru al justiției), Curtea îi achită pe cei 2 inculpați principali, Jacques Mariani și Joseph Menconi (în vârstă de 40 de ani)René Agostini (în vârstă de 28 de ani) și Jean-Marie Struffi (în vârstă de 30 de ani), acuzați de complicitate și sechestrare, respectiv, Ange-Marie Fraticelli (în vârstă de 32 de ani), acuzat de mărturie mincinoasă cu circumstanțe agravante, au fost și ei achitați. Atât președintele cât și prim-ministrul erau convinși că Erignac va fi în Corsica, „omul potrivit, la locul potrivit”, ceea ce de altfel n-ar fi fost așa, cum nici (re)aducerea legendarului erou național „cel mai ilustru dintre francez” Charles de Gaulle (1890–1970), în fruntea statului pentru soluționarea „crizei coloniale” (și în special a „Algeriei franceze”) în care Franța era profund angajată prin războiul de independență al Ageriei (1954–1962). (A se vedea In memoriam Charles de Gaulle. O dublă comemorare în luna noiembrie: 50 de ani..., Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”...., Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”...., Serviciul de Acțiune Civică (SAC) al lui Charles de Gaulle și Masacrul de...). Pentru că Colectivitatea teritorială Corse (Corsica) cu „statut unic”, particular, nu seamănă cu celelate colectivități terioriale (ultramarine/DOM– TOM) sau Collectivités d'Outre-Mer (COM–conform art. art. 74 din Constituție, Saint-Pierre-et-Miquelon, Saint-Barthélemy, Saint-Martin, Wallis-et-Futuna și Polynésie française) și nici populuția acestora, cum de altfel, nici naționalismul acestora nu poate fi comparat, sub nicio formă, cu (ultra)naționalismul corsican transmis din generații în generații prin intermediul unor mecanisme de îndoctrinare social–politice cu caracter economic, care permite acestora asocierea lor cu marea criminalitate (crima organizată). Acest lucru am înțeles, din păcate, mult prea târziu, ceea ce nu mi-a mai permis să pot face ceva pentru salvarea vieții lui Claude Erignac. (....). Notă. Celebra închisoare Carabanchel a Provinciei Madrid (construită în timpul regimului franchist, dat în folosință pe 16 ianuarie 1940 și inaugurat pe 22 iunie 1944 de către ministrul justiției falangist Eduardo Aunós, până în 1999 și distrusă în 2008), în care (alături de închisoarea Model de Barcelone) erau încarcerați majoritatea naționaliștilor sepratiști după Războiul Spaniei (17 iulie 1936–1 aprilie 1939), între republicani și naționaliști, terminată cu victoria celor din urmă. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu...Terorismul nu are religie (Partea II). Terorismul independentist (separatist, autonomist) în Lumea Occidentală). Printre celebrități încarcerate la închisoarea Carabanchel menționez pe celebrul sindicalist spaniol Marcelino Camacho Abad (1918–2010, fost prim-secretar al Commissions Ouvrières între 1976–1987 și deputat comunist de Madrid 1977–1981), celebrul filosof, eseist, scriitor, jurnalist, profesor și traducător Fernando Savater (n.1947, anti-franchist, distins în 2000 cu premiul Sakharov și cu alte câteva zeci de premii literare), omul politic spaniol (comunist) Simón Sánchez Montero (1915–2006, șeful Partidului Comunist Spaniol, încarcerat timp de un sfert de secol), pe militantul comunist Enrique Múgica (1932–decedat de Covid pe 10 aprilie 2020, devenit deputat basc și ministru al justiției între 1988–1991), pe jurnalistul și scriitorul Fernando Sánchez-Dragó (1939–2014, devenit ministru al economiei și finanțelor între 1982–1985), pe celebrul umorist Miguel Gila (1919–2001, emigrat în 1968 în Argentina), pe poetul, dramaturgul, romancierul, eseistul și cineastul Fernando Arrabal (n.1932, stabilit în Franța din 1955 ca „desterrado”, distins cu Prix Nadal–1982, Prix national de Littérature dramatique–2003), pe poetul, scriitorul și jurnalistul Marcos Ana (1920–2016, prizonierul politic încarcerat cel mai mult timp în inchisorile franchiste, printre care și Porlier Prison, Lagărul de concentrare de la Albatera, respectiv, de la Los Almendros–din 1939, Ocaña Prison–din depuis 1944, Burgos Penitenciary Center între 1946-1961), pe economistul și profesorul universitar Francisco Bustelo García del Real (n.1933, fost rector al Universității Complutense din Madrid între 1981–1983, deputat socialist între 1977–1979) și poate nu în ultimul rând pe legendarul răufăcător și gangster francez, „regele evadării”, François Besse (n.1944, autor a 7 evadări, asociat în crima organizată cu legendarul criminal Jacques Mesrine, fost „inamicul public nr.1” al poporului francez, evadat din închisoare pe 16 februarie 1982). (A se vedea „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez/MCF. Brand-uri...)

Nota Autorului.În peste 100 de pagini, lucrarea abordează originele Insulei Corsica si anexarea acesteia Franței, naționalismul corsican, problema independenței, atacurile teroriste ale organizției criminale FLNC - Canal Istoric și conexiunile acesteia cu Yvan Colonna (simbolul independenței), viața și activitatea politică a prefectului Claude Erignac, implicarea lui în „îmblânzirea mielor” din Corsica, în „anii de plumb”, etc. Este vorba de o lucrare fără precedent în literatura de specialitate, cel puțin românească, în contectul unei incursiuni în istoria Franței, în care încerc restabilirea adevărului istoric în celebrul dosar criminal Colonna - Erignac. Rezumat. Cu un deceniu în urmă, în zilele de 11, 15 și 19 martie („șirul lui Merah” un șir aritmetic definit de relația a(n+1)=a(n)+r (rația r, n≥0 și natural), (lumpen)teroristul franco-algerian Moham(m)ed Merah (în vârstă de 23 de ani) va asasina la Toulouse (și în regiuna sa urbană, la Montauban), fără milă și fără compasiune 7 persoane (3 militari de confesiune musulmană, 3 elevi evrei, împreună cu profesorul lor-tatăl a doi dintre elevii uciși) și va răni foarte grav un alt militar, care, practic, „trebuia să moară” (dar din fericire scapă cu viață–chiar dacă rămâne tetraplegic) ceea ce ar fi generat cel de-al doilea „șir Merah”, de forma a(n+1) = n(an), (n≥1 și natural). Aceste atacuri teroriste islamiste, lovesc, simultan atât în comunitatea evreiască cât și în cea musulmană. Este primul „set„ de atacuri teroriste islamiste în Franța, în acest secol (și mileniu) care va îndolia Franța și preceda un lung șir de atentate (lumpen)teroriste pe teritoriul său național, în care 280 de persoane își vor pierde viața (inclusiv, naționalistul Corsican Yvan Colonna, pe 21 martie 2022, la închisoarea de maximă siguranță din Arles). Dacă n-ar fi fost ucis (asasinat), „ciobanul din Cargèse” Yvan Colonna (1960–2022), „icoana” naționalismului corsican ar fi împlinit astăzi, pe 7 aprilie, 62 de ani. În 2013, urma să-l vizitez la închisoarea de maximă siguranță din Arles (cu un efectiv de 156 de persoane, pe o suprafață de 110 000 m2) dar din motive de siguranță (națională), administrația penitenciară l-a transferat în centrul penitenciar (modern) Réau (în sudul regiunii urbane pariziene, cu o capacitate de 798 de locuri, dat în folosință începând cu luna octombrie 2011) pentru câteva săptămâni, sub pretextul că ar fi existat suspiciuni (cu mai multe variante), conform cărora, acesta, împreună cu alți naționaliști corsicani, ar fi pus la cale evadarea lui cu ajutorul unui important arsenal explozibil „de distrugere în masă”). Personal, eu l-am considerat, întotdeauna, nu vinovatul, dar țapul ispășitor în dosarul asasinatului prefectutului de Corsica Claude Erignac, motiv pentru care de-a lungul anilor, în cadrul anchetei mele (private), am încercat (și reușit) să adun o serie de „elemente noi” în dosar (foarte probabil, cunoscute și lui !) care îi puneau, serios, la îndoiala vinovăția și pe care urma să le fac cunoscute avocaților săi încă din 2020. Din păcate, însă, pandemia covid-19 a defavorizat acest demers, iar acum este, deja, mult prea târziu pentru el, dar nu și pentru familia lui și mai ales pentru restabilirea adevărului istoric într-un dosar criminal, cu caracter terorist în care victima este un înalt funcționar al statului francez.Conform acestor „elemente noi” Colonna nu ar fi putut participa (fizic), nici la atacul contra Jandarmeriei din Pietroaella și nici la asasinatul prefectului de Corsica, Claude Erignac. Alți 4 complici ai săi (interpelați puțin timp după asasinat) ar fi declarat (în timpul audierilor - interogatoriilor lor) că ar fi fost el „trăgătorul” comandoului care l-a executat pe prefect, probabil pentru că el se afla în cavală (fugă) până la arestarea lui pe 4 iulie 2003, cănd aceștia s-au retractat.După părerea mea, el a fost „obligat” (mai mult sau mai puțin) să „acopere” o decizie și acțiune politică (a unor „miei de rang înalt”), motiv, pentru care ar fi acceptat, formal, implicarea lui în asasinat. I s-au făcut multe promisiuni și bani dar foarte probabil, că „mieii au tăcut” și nici n-ar făcut „mare lucru” pentru el, iar punererea lui în libertate condiționată sub control judiciar (ceea ce urma, relativ, în scurt timp – având în vedere că, practic, i-a executat pe cei 18 ani de recluziune criminală–sancțiune penală minimă în cazul condamnării la închisoare pe viață fără perioadă de siguranță) i-ar fi pus, pe aceștia, pe gânduri, că „icoana” ar putea „vorbi” și evident, ceea ce „nu trebuie”. Ca urmare, tot conform unei decizii politice, „mieii” au hotărât lichidarea lui, imediat, când acest lucru va fi posibil.În acest context, camerunezul Franck Elong Abé (condamnat la 9 ani de detenție criminală pentru asociere de răufăcători într-un dosar de „planificare” de acte de terorism) a fost un alt țap ispășitor ideal, numai că este puțin credibil faptul că un „terorist aspirant” cu un debut „modest” în cadrul organizației criminale Boko Haram (fondată în 2002, operativă în Nigeria, Niger, Camerun si Ciad) care intenționa să adere la Statul Islamic (ISIS, Daesh, fondat în 2006, operativ în Irak, Siria, Liban, Libia, Nigeria, Niger, Algeria, Maroc, Yemen, Arabia Saudită, Palestina-Fâșia Gaza) și în scurt timp, și el, coniționabil, să ucidă un alt „terorist”, Yvan Colonna fost membru al FLNC (Frontul de Eliberare Natională Corsican, creat în 1976) clasat de asemenea organizație criminală, care nu ar fi fost nici dușmani dar din contră, îi lega o cauza pierdută pentru care luptau. Primul pentru triumful și prosperitatea Statului Islamic, ca o „entitate națională independentă” iar celălalt pentru independența Insulei Corsica.Totuși, ca urmare a evenimentului dramatic, asasinarea lui Yvan Colonna, FLNC a amenințat autoritățile locale (și naționale) pe 16 martie (când încă victima era în viață, dar într-o comă profundă) că are de gând să reia lupta armată, după o scurtă pauză. Inculpat pentru participarea sa la atacul (armat) contra Jandarmeriei din Pietrosella (departamentul Corsica de Sud, regiunea administrativă Corsica–„ Ile de Beauté, colectivitate teritorială franceză unică) pe 6 septembrie 1997, precum și pentru participarea sa la asasinarea prefectului de Corsica, Claude Érignac (1937 - 1998) la Ajaccio (prefectura departamentului Corsica de Sud și a regiunii administrative Corsica), cu armele furate de la 2 jandarmi dezarmați (Daniel Herniaux și Didier Paniez) pe 6 februarie 1998, „Ciobanul din Cargèse”, fiului fostului deputat socialist al departamentului Alpes-Maritimes, Jean-Hugues Colonna (n.1934, fost profesor de ducație fizăcă și sportivă), dispare fără urmă pe 23 mai 1999, dar după o lungă cavală (sustragere de la judecată, „fugă de jusiție”), el este interpelat, pe baza unui mandat de arestare (european) emis de către autoritățile judiciare franceze pe 24 mai 1998, pe 4 iulie 2003, de către o unitate de intervenție de elită RAID (Recherche– Assistance–Intervention–Dissuasion) a Poliției Naționale lângă Olmeto (Corsica de Sud, circumscripția Sartène), într-o ascunzătoare amenajată în machia (maquis, macchia–asociație vegetală formată din tufărișuri xerofile sempervirescente–veșnic dense, cu înălțimea de 8—10 m, dezvoltate în climatul uscat mediteranean, greu de străbătut care se întinde pe tot țărmul nordic al Mediteranei–pe dealuri de până la 400—600 m altitudine, formate din roci și soluri silicioase, pe litoralul occidental al Italiei, sudul Portugaliei, Grecia, în insulele Sardinia, Sicilia și Corsica în care ocupă aproape ¼ din suprafața insulei). Notă. A se vedea lucrarea„ Subiect de teză de doctorat. Structurile (unitățile, forțele) de elită ale Poliției (PN) și Jandarmeriei Naționale (GN) franceze care intervin în combaterea marii criminalități (intervențiile lor spectaculoase, detaliate și controversate, în conflicte și jafuri armate, atacuri teroriste, kidnapping, etc.). Regimul armelor şi muniţiilor în Franța (clasificări, legislația în vigoare).”Încarcerat în detenție provizorie din 5 iulie 2003 la celebra închisoare pariziană La Santé (de pe str. Santé nr.42 în cartierul Montparnasse, sectorul/arondismentul 14) tranzitată de către majoritatea brand-urilor legendare ale marii criminalități franceze printre care și François Besse (jafuri armate, evadări spectaculoase), Antonio Ferrara (jafuri armate, atacuri de furgoane blindate transportoare fonduri în cash, evadări), „inamicul public nr.1” Jacques Mesrine (jafuri armate, asasinate, răpiri, evadări), Toni Musulin (deturnare de furgon blindat transportor de fonduri în cash), Pascal Payet (jafuri armate de furgoane blindate, asasinat, evadare), Albert Spaggiari (autorul „jafului secolului” de la banca Societé Générale de la Nisa în 1976), Carlos (Ilich Ramírez Sánchez, terorism internațional), etc, el este condamnat, în prima instanță, de către Juriul Popular Special de la Paris (compus din 5 magistrați în calitate de „jurați”) într-un proces desfășurat între 12 noiembrie–13 decembrie 2007 la închisoare pe viață, fără perioadă de siguranță (deci „condiționabi”–adică, liberabil condiționat sub control judiciar, teoretic, după o pedeapsă privată de liberate de 18 ani), pe care Curtea de Apel Paris, ca urmare a recursului, o confirmă pe 27 martie 2009 dar căreia va anexa și o „perioadă de siguranță” (înainte de care mi poate fi „condiționabil”) de 22 de ani (maximă). Notă. A se vedea lucrarea „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez (MCF). Brand-uri..., Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria..., Terorismul nu are religie (Partea II). Terorismul independentist (separatist, autonomist) în Lumea Occidentală Dar pe 30 iunie 2010, Curtea de Casație anulează sentința Curții de Apel Paris (cu Juriu Popular Special) pentru „viciu de procedură” având în vedere faptul că înalta jurisdicție sub președinția lui Didier Wacogne n-a răspuns la întrebările ridicate de către Apărare (reprezentată atunci de către avocatul Patrice Spinosi) într-un document depus pe 13 februarie 2009, conform căruia un martor al apărării care făcea o „depoziție la bară”, în mod spontan, a fost întrerupt de către avocații părții civile, motiv pentru care declarația acestuia, nu ar fi fost luată în considerare (ccea ce corespunde din punct de vedere juridic la nerespectarea art.331 din Codul de Procedură Penală). În ciuda faptului că pe 23 iunie 2010, avocatul general al Acuzării (Ministerul Public) Christian Raysséguier, a susținut (estimat) că „toate drepturile Apărării au fost respectate”. Ca urmare, prin casarea sentinței, va avea loc cel de-al 3-lea proces (având ca avocat general pe Annie Grenier – care solicita aceași pedepsă ca și cea acordată în prima instanță, cu 22 de ani ca perioadă de siguranță) care se va derula între 2 mai–20 iunie 2011 la care Yvan Colonna va fi asistat de o echipă de avocați prestigioși, Gilles Simeoni, Antoine Sollacaro, Pascal Garbarini, cărora se va alătura și celebrul avocat franco-italian Éric Dupond-Moretti, („campionul” achitărilor în dosarele infracționale criminale de mare anvergură–cu care am avut ocazia să colaborez la mai multe procese, devenit din 6 iulie 2020 ministrul Justiției). Dar, din păcate, „Ciobanul din Cargèse” (care întotdeauna și-a susținut nevinovăția), este recunoscut de către Curtea cu Jurați Specială (prezidată de către Hervé Stephan) ca asasinul prefectului Erignac, adică, „trăgătorul” comandoului care a executat misiunea și va fi condamnat la aceași pedepsă ca și în primul său proces 12 noiembrie–13 decembrie 2007, adică, la închisoare pe viață, fără perioadă de siguranță, o sancțiune penală, care astfel, rămâne definitivă. Între timp însă, pe 8 iulie 2010, el va fi condamnat la un an de 1 închisoare cu executare, într-un alt dosar infracțional (corecțional) pentru deținere și transport a unei arme de prima categorie (fără permis/autorizație), pedeapsă confirmată și în apel pe 11 iulie 2010, după ce pe 23 septembrie 2005, judecătorul de instrucție Gilbert Thiel care a instrumentat dosarul „atacului de la Jandarmeria din Pietrosella” din 6 septembrie 1997 (ocazie cu care a fost furată pistoletul Beretta n°A00199, cu care prefectul Claude Ericnac a fost ucis), îl trimite pe Yvan Colonna în fața Curții cu Jurați de la Paris. El era cercetat penal în dosar pentru „distrugere de bunuri cu substanțe explozive/explozibile, răpire și sechestrare în bandă organizată, furt și violență asupra unui agent de ordine publică–depozitar al autorității publice, toate în relație cu o întreprindere/organizație teroristă”, fapte sancționabile cu închisoarea pe viață. Dar în cursul lunii mai 2006, magistrații Parchetului hotâresc joncțiunea celor două dosare, adică, ale „atacului de la Jandarmeria din Pietrosella” și „asasinatului prefectului Claude Ericnac”, având în vedere „legătura organică” dintre acestea, ceea va avea ca efect judecarea ambelor, simultan, în cadrul procesului lui Yvan Colonna. Cum s-a procedat de altfel, și cu presupușii complici ai lui Yvan Colona, în ambele dosare au fost deja condamnați (în ambele dosare) într-un proces care se va derula (cu puțin timp după interpelarea lui) între 2 iunie–11 iulie 2003 (după o instrucție care a durat peste 3 ani). Cei 2 inculpați „principlali” Pierre Alessandri și Alain Ferrandi vor fi condamnați la închisoare pe viață, ceilalți 6 „secundari” la recluziuni criminale cuprinse între 15 și 30 de ani (maximă îin executare) și alți 2 „periferici”, la 1 an de închisoare cu executare. De remarcat este aici și faptul că la cel de-al 3-le proces al lui Yvan Colonna (în care de altfel, sentința rămâne definitivă, după confirmarea ei de către Curtea de Casație pe 11 iulie 2012) este prima oară în istoria judiciară franceză când o Curte cu Jurați își justifică (motivează) verdictul, conform unei jurisprudențe europene, generată de către o serie de procese infracționale criminale belgiene postbelice. Notă. A se vedea lucrarea „Subiect de teză de doctorat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale). Brabantul în haos și sub teroare (integral). „Letopisețul” marii ciminalități belgiene postbelice (inclusiv, a „anilor de plumb”).” Nu pot să nu menționez aici faptul că, este sau nu vorba de o coincidență, pe 16 octombrie 2012, unul dintre avocații lui Yvan Colonna, Antoine Sollacaro, a fost asasinat într-o stație de alimentare cu carburant pe șoseaua Îles Sanguinaires. Totuși, considerându-se nevinovat în dosarul asasinatului prefectului Erignac, ca de altfel și în cel al atacului Jandarmeriei de la Pietrosella (unde urma să fie plasată o bombă artizanală), dar mai ales, convins de faptul că nu ar fi avut parte de procese echitabile pe teritoriuul național (francez), pe 11 ianuarie 2013, Yvan Colonna va sesiza CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) prin intermediul avocatului său „principal” Patrice Spinosi, ceea ce, cel puțin teoretic, ar fi permis revizuirea procesului său, adică, șansa de a fi judecat pentru a 4-a oară în cele două dosar joncționate, în care, întotdeauna, avocații săi au solicitat achitarea lui. Dar șansa nu-i va surâde, din nefericire, acestuia pentru că în verdictul său din 8 decembrie 2016, CEDO consideră că acesta nu poate beneficia de Art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Convenția"–care garantează dreptul la un proces echitabil) și proclamă principiul supremației legii, pe care este construită o societate democratică, precum și rolul primordial al sistemului judiciar în administrarea justiției, detaliat în Art. 47 (Dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil: „Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege.Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată și reprezentată. Asistența juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiție.”) În sfărșit, încarcerat la Centrul Penitenciar Fresnes (departamentul Val de Marne, Métropole du Grand Paris, cea mai mare închisoare din Europa, dată în folosință în 1898 cu o capacitate de 1.700 de locuri și trecut pe lista patrimoniului cultural), după 8 ani de detenție criminală, Yvan Colonna va fi transferat la Toulon (oraș-port la Marea Mediterană, prefectura departamentului Var, numit „Micul Chicago” în timpul activității organizației criminale „French Connexion”), de unde după 1 ani la închisoarea de maximă siguranță (Maison Centrale) din Arles (sediul unor monumente romane și romanice înscrise în anul 1981 pe lista patrimoniului cultural mondial Unesco, sub-prefectură a departamentului Bouches-du-Rhône, în regiunea administrativă PACA-Provence-Alpi-Coasta de Azur) cu scopul de a se „apropia” de familia sa din Corsica (locul de reședință al acestuia). Montaje financiare frauduloase în legătură cu organizația criminală „French Connexion” (Montages financiers frauduleux... Între timp, în cursul anului 2013 (când l-aș fi putut vizita cu scopul de a mă întreține cu el în privința revizuirii procesului său, ca urmare a rezultatelor unor investigații de-ale mele, care aduceau „elemente noi” în dosarul său, dar mai ales în privința nevinovăției sale), datorită unor suspiciuni conform cărora ar planifica o evadare cu explozibil, Colonna (devenit între timp „Icoana naționalismului corsican”) a fost transferat câteva săptămâni la închisoarea din Réau (departamentul Seine et Marne, regiunea pariziană), înainte de a fi readus la Arles, unde pe 22 martie 2022 este agresat (printr-0 sufocare/ștrangulare de lungă durată) în sala de sport de către un fundamentalist radicalizat și jihadist musulman de origine cameruneză, aresta în Afganistan, Franck Elong Abé (în vârstă de 36 de ani, însărcinat cu întreținerea sălii), condamnat la 9 ani de detenție criminală într-un dosar de „asociere de răufăcători în vederea perpetrării de atacuri teroriste”. Internat în regim de urgență la Spitalul regional din Arles, el va fi transferat la spitalul Nord de la Marsilia (din cartierul Notre Dame Limite, aflat în sectorul 15) într-o stare gravă (de comă/moarte cerebrală), unde moare pe 21 martie 2022. Pe 22 martie, colectivitatea teritorială din Corsica, pentru a-și exprima tristețea, anunță coborârea drapelurilor (steagurilor) în bernă, după ce 15 martie după maoi multe zile de violență în care cca 130 de persoane au fost rănite, ministrul de Interne Gérald Darmanin a declarat că guvernul este pregătit să-i acorde insulei chiar și autonomie teritorială. Crearea Frontului de Eliberare Națională Corsican Corse (FLNC) are loc mult mai târziu, în noaptea de 4–5 mai 1976, având ca bază „Fronte paesanu di liberazone di a Corsica” (FPCL) și Ghjustizia paolina (organizație presupusă că ar fi fost o branșă armată a ARC), după ce Corsica ar fi „epuizat”, deja, practic, complet, toate „mijloacele” pentru a deveni independentă pe „cale pașnică”, inclusiv, proiectul Actiunii regionaliste corsicane (ARC), ceea a determinat-o să ia măsuri mult mai radicale. Acesta pare să fi avut ca sursă de „inspirațite” FLN (Frontul Național de Eliberare din Algeria), un partid politic de stânga (de ideologie social–democrată, social– liberală, socialistă, naționalistă algeriană, socialită arabă, naționalistă arabă), fondat de către Krim Belkacem, Mostefa Ben Boulaïd, Larbi Ben M'Hidi, Mohamed Boudiaf, Rabah Bitat și Didouche Mourad, cu cca 1,2 milioane de aderenți) creat special cu scopul de duce (dezlănțui) o luptă politică contra Administrației franceze pentru obținerea independenței (dar și armată cu branșa sa Armata de Eliberare Națională–ALN), fost membru consultativ al Internaționalei Socialiste din 5 februarie 2013 expulzată ca urmare a manifestațiilor din 2019. Ca urmare, „nașterea” (înființarea) acesteia va debuta cu o serie de atentate (cu explozibil și bombe artizanale sau profesionale) și atacuri armate (cu echipament militar de război), având caracter terorist naționalist, mai ales, după conferința de presă de la Couvent Saint-Antoine de la Casabianca („Cunventu Sant'Antone di a Casabianca”) un loc simbolic al Insulei Corsica, unde a fost votată Constituția, iar în 1755, Pascal Paoli a declarat indepența ei), care până în 2011–2012 au continuat fără întrerupere sub o formă mai mult sau mai puțin gravă (aproape zilnic, pentru ca în ultimul deceniu să fie, comparativ, mult mai rare), cu distrugeri materiale (cu bombe plasate în special în imobile administrative, incluusiv, socio-judiciare și polițienești sau direct, în „vehicule capcană”) dar și cu victime omenești (cca 70 de persoane ucise), cu precădere, în timpul nopții, dintre care cele mai semnificative ar fi ar fi din așa numite „Nuit bleue” (Noaptea albastră) și care, în afară de noaptea inființării organizației FLNC (fondată de către Jean-Michel Rossi și Yves Stella, cu peste 1.500 de membri, având ca ideologie naționalismul corsican, „independentismul”, francofobia–ură față de galofobie/ostilitate față de tot ceea ce aparține sau provine de la francezi, anticolonialism, antiimperialism, marxism-leninism și maoism), prin fuziunea dintre PCS, GP și FPCL („U partitu corsu pà u sucialismu”, „Ghjustizia Paolina” și „Frontu paesanu corsu di liberazione”) cu 22 de atentate în diferite cartiere din Corsica, Nisa și Marsilia, sunt cele din noaptea de 31 mai–1 aprilie 1976, la Paris (din nou, cu 22 de atentate) sau din noaptea de 19–20 august 1982, cele mai violente din istoria conflictului dintre Insula Corsica și Franța metropolitană (cu 99 de atentate) sau mult mai recent, cele perpetrate cu un deceniu în urmă, în noaptea de 7–8 decembrie 2012 (21 de atentate), cu precădere, contrara rezidențelor secundare din insulă. (https://youtu.be/5Yh0Ph3ZfjI, https://youtu.be/15i2KqpmyBo).Subliniez aici faptul că în paralel cu FLNC (care, oficial, ar fi „depus armele”, adică ar fi pus capăt luptei armate pe 24 iunie 2014, până când ar fi comis peste 10.000 de atentate, dintre care 4.700 ar fi fost și revendicate) au mai existat și multe alte organizații naționaliste (rivale !) care au militat pentru independența (autonomia) insulei, dar acestea nu au „reușit” să se ridice, din fericire, la nivelul acesteia.În 1999, însă, își face apariția pe lista organizațiilot teroriste naționaliste corsicane și Armata Corsa (activă până în 2001), care ar fi fost fondată de către François Santoni (n.1960, fost șef al FLNC, asasinat pe 17 august 2001) și Jean-Michel Rossi (n.1956, unul dintre fondatorii FLNC, asasinat pe 7 august 2000).În scurta sa activitate (1999–2001), Armata Corsa („în ruptură” cu FLNC) care ar fi comis mai multe atentate și asasinate (cu precădere la Paris și Strasbourg) se opune (categoric) atât revendicărilor politice ale FLNC cât și negocierilor cu Guvernul francez pentru normalizarea situației politice și social–economice în insulă, iar în perioada 2000 – 2001, mai mulți membri ai săi sunt asasinați datorită rivalității dintre organizațiile naționaliste corsicane, dar mai ales ca urmare a implicării în lupta lor armată (naționalistă) a gangului (bandei) de la Brise de mer („Gangul de la Briza de mării”–o grupare criminală de drept comun, armată care activă începând cu sfârșitul anilor 1970, specializată în jafuri armate, spălare de bani, racket și extorcare de fonduri, proxenetism și prostituție, escrocherii financiare–montaje financiare frauduloase, evaziune fiscală, asasinates, administrare de săli de joc - jocuri de noroc ilegale și de hoteluri, restaurante, cluburi de fotbal, etc.) care se compune, în principiu, din 6 „familii (Castelli-Santucci-Mattei-Orsini, Natali și frații Voillemier, respectiv, Guazzelli, Patacchini) cu o serie de legături și cu paradisurile fiscale. Presenza Naziunale, un partid politic reprezentând interesele naționaliste corsicane rezultând ca urmare a scindării partidului A Cuncolta Naziunalista, în 1998 (fonat de cuplul François Santoni și Jean-Michel Rossi) ar fi avut ca branșă armată, Armata Corsa.Alți 2 naționaliști corsicani, foști leaderi ai FLNC–Canal Istoric, ar fi simpatatizat cu 2 membri ai organizațieiu criminale Gang de la Brise de Mer, Charles Pieri cu Francis Mariani și François Santoni cu Richard Casanova (asasinați amândoi, ulterior), ceea ce l-ar fi determinat pe Santoni să părăsească FLNC–Canal Istoric și să fondeze Armata Corsa, ai căror membri ar fi comandidat asasinate membrilor gangului de la Brise de Mer, într-un dosar criminal în care au fost judecați și condamnați Jacques Mariani, fiul lui Francis Mariani și Joseph Menconi (n.1965, specializat în jafuri armate și evadări, condamnat la 12 ani de recluziune de către TGI – Tribunalul de Înaltă Instanță din Grasse în cursul lunii octombrie 2003 pentru un jaf armat de la Saint Laurent din departamentul Var, în timp în noiembrie 2003, condamnarea sa inițială pentru prima sa evadare, la 10 ani de detenție criminală va fi redusă de către Curtea de Apel din Bastia la 6 ani de închisoare, pentru ca în cursul lunii decembrie 2003 să fie din nou condamnat de către Curtea cu Jurați din Bastia la 5 ani de închisoare pentru complicitatea sa la asasinarea unui legionarului la Calvi, la care se va adăga pe 18 decembrie 2008, cea de-a doua condamnare a sa de către Tribunalul Corecțional din Bastia pentru o altă evadare cu ajutorul unei false lansatoare de grenade, pentru ca, în sfârșit, pe 29 septembrie 2020 să fie interpelat pentru rolul său logistic pe care l-ar fi jucat în tentativa de asasinare a lui Guy Orsoni, fiul omului politic corsican Alain Orsoni–care și el la rândul său a făcut obiectul unei tentative de asasinat în 2008 la Ajaccio, pentru care care 6 naționaliști – criminali ai bandei Le Petit Bar, printre care și Stéphane Raybier – considerat instigatorul au fost condamnați la închisoare în 2011). Menționez aici și faptul după punerea în libertate a lui Menconi în 2016 (după 13 ani de recluziune criminală) acesta aderă (oficial sau nu) la „Banda (Gangul) din Micul Bar (Barul Mic)” un grup de criminalite (crimă) organizată corsican (activ în Corsica de Sud) rezultat prin destrămarea bandei lui Jean-Jérôme Colonna (Jean-Baptiste Jérôme/„Jean-Jé”, n.1939, naționalist-independentist, decedat într-un accident de mașină pe p1 1 noiembrie 2006) fără nicio legătură cu Yvan Colonna, specializat în extorcare de fonduri, șantaj și în „protecția” (contra unei taxe importante!) a micilor comercianți. Numele bandei este îmrumutat de la numele localului (cafenelei, berăriei) „Micul Bar” din Ajaccio, al cărui patron era Ange-Marie Michelosi (n.1954 – asasinat pe 8 iulie 2008 pe un teren de golf pe malul de sud al Golfului Ajaccio), locotenet al lui „Jean-Jé”, fratele lui Marie-Jeanne Bozzi (primarul din Grosseto-Prugna-Porticcio) asasinată în 2011, și tatăl lui Ange-Marie Michelosi Jr. (n.1989) condamnat la 2 ani de închisoare pentru deținere de armă de prima categorie[1] (letală) în cadrul dosarului tentativei de asasinat Alain Orsini, nepotul lui Guy Orsoni (asasinat pe 17 iunie 1983). În acest dosar vor avea loc o serie de asasinate în perioada 2008–2012, care sunt atribuite gangului de la Brise de Mer : Richard Casanova (23 aprilie 2008, Porto-Vecchio), Daniel Vittini (6 iulie 2008, Poggio-di-Venaco), Francis Mariani (descoperit mort pe 15 ianuarie 2009, Haute-Corse), Pierre-Marie Santucci (10 februarie 2009, Vescovato), Francis Guazzelli (15 noiembrie 2009), Benoît Grisoni (25 februarie 2010, Monticello), François-Antoine Mattei (22 februarie 2011 Corscia, Haute-Corse, regiunea Niolu), Christian Leoni (28 octombrie 2011, Moriani-Plage), Ange Pietrucci (8 noiembrie 2011, Casalta en Haute-Corse) și Maurice Costa (7 august 2012, Ponte-Leccia en Haute-Corse).Alte victime ale gangului de la Brise de Mer ar fi fost și Dominique Marcelli și Jean-Christophe Marcelli, găsiți ciuruiți de gloanțe pîntr-un vehicul pe 21 august 2001, după câteva zile de la asasinarea lui Santoni.Cu câteva săptămâni mai târziu, sunt asasinați, succesiv, Nicolas Montigny (5 septembrie 2001), Nicolas Gros (26 octombrie 2001), Jean-Jacques Navarra și Pierre Martelli (13 decembrie 2001), toți foști meimbri ai organizației Armata Corsa. În dosarul asasinatelor fraților Marcelli, Jacques Mariani și Joseph Menconi, membri gangului dela Brise de Mer/Briza de Mare au fost judecați de către Tribunalul Créteil în departamentul Val-de-Marne/Métropole du Grand Paris).Conform autorităților polițienești, asasinatele s-ar datora unor reglări de conturi între membri gangului și din 2008 războiului dintre cele două clanuri rezultate ca urmare a scindării acestuia, partea rămasă și „Bande des bergers de Venzolasca" (Banda ciobabilor din Venzolasca), dirijată multă vreme de către Ange-Toussaint Federici („ATF”, figură a marelui banditism din Marsilia și Corsica, condamnat la 30 de ani de recluziune criminală în 2012 pentru un tiplu asasinat pe 4 aprilie 2006 în barul „Des Marronniers” în sectorul 13 la Marsilia: Farid Berrahma/1966-2006, ucis cu 9 gloante ; Radouane Baha în vârstă de 28 de an, ucis cu 3 gloanțe ; Heddie Djendeli, în vârstă de 32 de ani, rănit mortal, decedat în cursul zilei următoare și încarcerat în închisoarea ultrasecurizată din Alençon - Condé-sur-Sarthe în departamentul Orne), ) și din care ar fi făcut parte, printre alții și Jean-François Federici („JFF”, în cavală/fugă între 2012–2015, deținut în Centrul penitenciar de maximă siguranță din Toulon-La Farlède, condamnat tot la 30 de ani de recluziune criminală pentru omicidere voluntară cu premeditare și în bandă organizată, de către cei 2 veri ai săi Jean-Baptiste Mattei și François-Antoine Mattei, în cursul lunii februarie 2011 în contextul unei confruntări între familiile Mattei și Costa în Haute Corse–Corsica de Nord).Din contră, asasinarea lui Christian Leoni (leaderul bandei de la Brise de Mer/Briza de Mare, probabil, asasinul lui Philippe Paoli) în octombrie 2011, a fost revendicată de către FLNC (deci în acest dosar gangul de la Brise de Mer a fost disculpat).Este prima revendicare a FLNC după 1993.Iată aici și o listă cu persoanele assassinate în Corsica.În sfărșit, în anii 2000, chiar dacă numărul atacurilor teroriste se reduce semnificativ în raport cu anii 1970, ostilitățile naționaliștilor insulei față de politica social -economică a Franței în insulă nu încetează și asta în ciuda numeroaselor interpelări, inculpări în dosare infracționale criminale și condamnări ale membrilor ogranizației (clandestine) teroriste criminale FLNC (FLNC-UC și FLNC din 22 Octombrie) care va rezista și va supraviețui, pentru ca pe 22 iulie 2009 (la ora 0605) să comită un atentat cu un vehicul capcană contra unei foste cazărmi a Jandarmeriei din Vescovatu (la cca 30km de Bastia) pe RN(DN) 198.Mai tărziu, pe 1 februarie 2010, FLNC reunificat va comite alte 24 de atentate teroriste naționaliste, iar pe 29 noiembrie 2011, acesta va revendica alte 38 acțiuni clandestine, dintre care 33 contra „speculației imobiliare” și 5 contra statului francez.Pe 9 iulie 2012 FLNC crează un grup dizident (cunoscut și sub numele de „FLNC du 9 juillet”), iar acesta revendică pe 19 decembrie 2012 „noaptea albastră” din noaptea de 7 decembrie (34 de acțiuni teroriste pe întregul teritoriu corsican).Peste 2 ani, pe 25 iunie 2014, acesta anunță că intenționează o demilitarizare și o „iesire progresivă” din clandestinitate.Pe 28 iulie 2016, militanții „FLNC du 22 octobre” vor anunța un triplu mesaj în insulă.Primul, „musulmanilor din Corsica”, cărora solicit să ia o poziție fremă, alături de ei, contra islamismului radical, apoi, „musulmanilor radicalizați” calificați (considerați) „pescarii morții” (cu o filosofie medievală) , cărora le atrag atenția că orice atac contra poporului va genera o „ofensivă” sângeroasă, fără nicio remușcare, iar cel de-al 3-lea contra Statului francez, căruia „îi atrag atenția că acesta trebuie să înceteze să intervină „militarește” în problemele lor interne și să le dea lecții de democrație, pentru că altfel boomerangul aruncat contra lor va reveni pe teritoriul ei național”.