Etichetă: Omar Raddad

Nota autorului. Legat de libertatea presei occidentale. Numărul excesiv de mare de vizualizări (peste 10.000) în mai puțin de 36 de ore de la publicarea articolului consacrat revizuirii procesului lui Dany Leprince, Jurnalul Bucureștiului a fost „somat” de către Ministerul Justiției (la sugestia serviciilor de informații) pentru ca acesta să treacă în faza de „protejat” (adică, invizibil pentru public) având în vedere faptul că există „riscul” de a influența decizia CCR (Curtea de Revizuirea & Reexaminare) care se va pronunța asupra acestuia în cursul anului 2026. Consider această constrângere o încălcare a drepturilor fundamentale a omului și a libertății presei și vom continua să luptăm pentru revizuirea procesului lui Dany care a exacutat peste 17 ani de recluziune criminală, fiind nevinovat, ceea ce de altfel am probat (utilizând tehnici de investigații ale sociologiei matematice-sisteme complexe și formale, teoria grafurilor și cercetări operaționale) într-o scrisoare-memoriu adresat viitorului președinte Hollande în 2012, urmare căreia condamnatul a fost pus în libertate condiționată „sub sechestru electronic”. Mă întreb dacă CRR își va face datoria? Din experiența mea de două decenii de investigații criminale și științifice, CCR chiar dacă este convinsă de nevinovăția condamnatului, nu-i anulează sentința de condamnare (ceea ce echivalează oarecum, cu recunoaștere erorii judiciare din dosar, oficial) atât timp cât apărarea nu-i oferă un nou posibil vinovat....În orice caz, pentru orice eventualitate, am atașat articolului protejat un „rezumat” care prezintă situația dar si algoritmul complex al revizuirii proceslor în Franța, care după cel de-al Doilea Război Mondial nu s-a întâmplat decât în 16 cazuri din zeci de mii de cereri. Vive la Répulique, Vive la France. Acum când celebrul dosar de cvadruplu asasinat (dublu familicid și dublu pedicid, comise în noaptea de 4/5 septembrie 1994) Dany Leprince (condamnat la închisoare pe viață cu o perioadă de siguranță de 22 de ani de recluziune criminală pe 16 decembrie 1997 și eliberat condiționat sub control judiciar–sub „sechestru electronic” pe 19 octombrie 2012, după 18 ani de recluzine criminală) se află în fața CRCP/CRR (Curtea de Revizuire a Condamnărilor Penale/Curtea de Revizuire și Reexaminare) unde a fost expediat (transferat) pe 23 ianuarie 2025 de către Comisia de Revizuire pentru „soluționare” (având în vedere suspiciunea comiterii unei grave erori judiciare atunci când a fost judecat de către Curtea cu Jurați a departamentului Sarthe) după o reexaminare minuțioasă (care s-a derulat între 1 martie 2021–data depunerii cererii și 12 decembrie 2024–data avizului favorabil, după audierea condamnatului), vom analiza în contextul actual șansele reale în privința revizuirii procesului său, în urma căruia urmează să fie achitat și ulterior, reabilitat în fața societății civile. Înainte de prezentarea detaliată a unor exemple concrete (recente) de revizuire a unor condamnări penale, menționez faptul că de la condamnarea lui Dany Leprince și până acum un deceniu, 55 de cereri de revizuire a condamnării penale au fost depuse pentru reexaminare, dintre care 16 nu au foat acceptate, 7 au fost respinse, deci numai 31 au fost reexaminte. De atunci și până în 2021 numai două cereri au fost depuse pentru reexaminare, dintre care una de către Dany Leprince pe 1 martie 2021. După această dată numai în două dosare penale, cel al franco–marocanului Farid El Haïry (în procedura criminală) și al egipteanului Aymen Ibrahim (în procedura corecțională) cei condamnați au fost reabilitați, după ce pe 15 decembrie 2022, respectivc, pe 18 ianuarie 2024, Curtea de Revizuire a Condamnărilor Penale (Curtea de Revizuire și Reexaminare) anulează condamnările lor. Dacă primul în 1998 (atunci minor, în vârstă de 17 ani) era acuzat de comiterea unui viol asupra unei adolescente (elevă de liceu, care după 19 ani de la eveniment și-a retras plângerea contra acestuia), pe 19 decembrie 2003 a fost condamnat la 5 ani de închisoare de către Curtea cu Jurați pentru minori a departamentului Nod (regiunea administrativă Hauts de France), pentru ca în 2022 să fie achitat de către aceași Curte, cel din urmă (în vârstă de 44 de ani), a fost condamnat pe baza unui fals PV (Proces verbal) întocmit pe 17 aprilie 2017, în sectorul 18 (Paris), semnat de către 2 polițiști de la BAC (Brigada de Anticriminalitate), Aaron Berkane și Karim Mamèche, pentru trafic de stpefiante care în urma unui control de rutină. ar fi găsit asupra condamnatului 35,5 gramme de cocaină. În plus, cei doi funcționari de poliție i-ar fi sustras acestuia (în timpul interpelării și percheziționării) și suma de 450€. În sfârșit, după cel de-al 2-lea Razboi Mondial, CRCP (CRR), până în prezent, a achitat doar 16 acuzați și condamnați (cu sentința rămasă definitivă), dintre care ultimii 2 după depunerea cererii de revizuire de către Dany Leprince sunt Farid El Haïry și Aymen Ibrahim. Ceilalți 14 achitați sunt: Jean Dehays (1955), Renée Laffite (1956), Agapito Solera (1961), Roland Agret (1985), Kurt Schaeffer (1990), Rida Daalouche (1999), Patrick Dils (2002), Guilherme Ventura (2010), Loïc Sécher (2011), Marc Machin (2012), Abderrahim El Jabri și Abdelkader Azzimani (2014), Christian Iacono (2014), Pouvana’a a Oopa (2018). Din contră, refuzul revizuirii condamnării (a procesului) a fost pronunțat în următoarele dosare criminale: Seznec (1923, revizuirea refuzată în 1926, 1928, 1932, 1935, 1949, 1953, 1957, 1996 și 2006), Dominici (1952, revizuirea refuzată în 1959, 1961, 1982,1986, 1994, 1995 și 1998), Christian Ranucci (1974, revizuirea refuzată în 1979, 1987 și 1991), Guy Mauvillain (1975, revizuirea refuzată în 1982), Luc Tangorre (1981, revizuirea refuzată în 1984 și 1988), Omar Raddad (1991, revizuirea refuzată în 2002 și 2022), Deperroisr (1994, revizuirea refuzată în 2002, 2009 și 2024), Leprince (1994, revizuirea refuzată în 2011), iar în Mis et Thiennot (1946), reexaminarea este în curs (de către Comisia de Revizuire). De remarcat este și faptul că din cele 3.172 de verdicte anunțate timp de un sfert de scol (între 1990–2014) Comisia de Revizuire nu a transmis CRCP (CRR) decât 85 de dosare (criminale și corecționale), dintre care aceasta a respins 33, deci nu a pronunțat decât 52 de decizii de anulare, adică, în total cca 1,6%, în rest, 19% au fost trimise spre judecare în fața altor jurisdicții. Ca urmare, între 2014–2021 Curtea a fost sesizată cu numai 8 cereri dintre care doar 5 au fost acceptate (cu 2 achitări, iar celelate 3 trimise în fața altor jurisdicții). Pentru a înțelege complexitatea revizuirii unei condamnări penale, merită să atrag atenția și asupra faptului că, în principiu, CCR nu anulează o sentință judecătorească (fie în criminal, fie în corecțional) dacă nu există „probe materiale” fiabile (un test ADN, retragerea unei plângeri nefondate, identificarea unui alt posibil vinovat, etc.) care nu să pună, numai, la îndoială vinovăția celui (celor) inculpat (inculpați), dar să-i și disculpe, efectiv, ceea ce se întâmplă foarte rar. Din acest motiv, numărul revizuirii proceselor este atât de mic. Așa cum rezultă și din ultimele două cazuri de revizuire a condamnării penele, în cel al franco–marocanului Farid El Haïry (în criminal) și în cel al egipteanului Aymen Ibrahim (în corecțional) au existat „probe fiabile” care au permis acest lucru. În primul caz, victima și-a retras plângerea și a recunoscut că a mințit atunci când l-a acuzat pe El Haïry, iar în cel de-al 2-lea, polițiștii corupți care l-au interpelat pe Ibrahim, au fost găsiți vinovați și condamnați pentru fapte de fals în înscrisuri și uz de fals, arestări (interpelări) abuzive și extorcare de fonduri în bandă organizată sub formă continuată (timp de peste un deceniu și jumătate) în legătură cu traficul de stupefiante. În particular, în Dosarul criminal Leprince, nu este suficient că am demonstrat (într-un memoriu de 267 de pagini), cu ajutorul unui model matematic bazat pe teoria grafurilor și a sistemelor formale nevinovăția lui (pe care adresându-l în 2012 în preajma alegerilor prezidențiale viitorului președinte al Franței François Hollande, a contribuit substanțial la eliberarea lui condiționată sub control judiciar și „sub sechestru electronic” timp de un an, pe 19 octombrie, ca urmare a anulării perioadei de siguranță de 22 de ani de recluziune criminală de către acesta, ca de altfel și lucrările jurnalistului de investigație Frank Johannès de la cotidianul Le Monde, respectiv, ale anchetatorului privat Ronand Agret–fost și el victimă a unei grave erori judiciare recunosctă oficial de către Justiția franceză, atunci președinte al organizației „Action justice”, decedat în 2016), dar este nevoie și de un „nou” vinovat, care ar putea fi identificat în persoana fostei sale soții Martine Compain, cea care de altel ar fi jucat un rol important în cvadruplul asasinat abominabil al familiei Christian Leprince. Acest dosar l-am prezentat detaliat atât la Congresul Internațațional (anual) al Universității Apollonia cât și la Sesiunea științifică (anuală) a Academiei germano– române din Baden–Baden. (Germania) În ceea ce privește cererea de revizuire a unei decizii penale (definitive) poate fi solicitată, în principiu, în cazul în care apar „elemente noi” în dosar care nu erau cunoscute justiției până la pronunțarea sentinței și care pun la îndoială (cel puțin !) nevinovăția condamnatului de către condamnat (dacă este în viață), de către rudele apropiate (de prim rang al acestuia în caz de decesul lui), de către ministrul justiției, de către procurorii generali de pe lângă Curțile de Apel, respectiv, de către procurorul general de pe lângă Curtea de Casație. Curtea de revizuire și Reexaminare (CRR, fosta CRCP) este compusă din 18 magistrați și este prezidată de către președintele Camerei Criminale a Curții de Casație. Alți 17 magistrați sunt desemnați de către Adunarea generală a Curții de Casație pentru o perioadă de 3 ani, iar fiecare Cameră a Curții de Casație este reprezentată prin 3 membri ai săi. CRR desemnează pentru o perioadă de 3 ani (renuvlabil o singură dată) 5 magistrați titulari și 5 magistrați supleanți pentru Comisia de instrucție (instrumentare) a cererilor de revizuire și reexaminare a deciziilor penale. Alți 13 magistrați completează sunt asociați Curții de Revizuire și Reexaminare, care intervin în dosarele de mare complexitate. Parchetul general al Curții de Casație asigură funcția de Minister Public în fața Comisiei de Instrucție (instrumentare) a dosarelor penale și pronunțare a hotărârilor judecătorești. Cererea de revizuire a unei decizii penale trebuie adresate Comisiei de Revizuire și Reexaminare care se va pronunța asupra admiterii sau refuzul acesteia care va fi justificat și este incontestabil, adică decizia Comisiei nu este susceptibilă unui recurs. În cazul admiterii cererii (în urma unor studii aprofundate ale dosarului care poate dura chiar și ani), aceasta va sesiza CRR care, dacă consideră că condițiile de revizuire a deciziei nu sunt întrunite, respinge cererea, iar hotărârea ei nu poate fi contestată. Din contră, dacă consideră că sunt suficiente „elemente noi” pentru disculparea condamnatului atunci ea anulează sentința de condamnare a acestuia. Deși teoretic, după anularea sentinței CRR are dreptul de a achita condamnatul, ceea ce automat, implică recunoașterea unei erori judiciare comise de către jursdicția care a pronunțat-o, aceasta nu-și asumă această răspundere, motiv pentru care, în practică, după casarea (anularea) sentinței, ea va trimite spre rejudecare dosarul în fața unei alte instanțe judecătorești (Curte cu Jurați, Curte Criminală sau Curte Corețională, în funcție de caz) care va pronunța o nouă sentință (un nou verdict), în principiu, favorabil inculpatului, adică, achitarea lui ceea ce deschide calea către recunoașterea unei erori judiciare în dosarul acestuia și implicit, către obținerea unor aune (despăgubiri) materiale și morale pe perioada detenției sale. În cazuri rare, noile instanțe judecătorești, numite pentru rejudecarea dosarelor penale, confirmă fie verdictul din hotărârea judecătoreascxă rămasă definitivă, anulată de către CRR, fie pronunță o altă sentință care poate consta în minorarea sau majorarea pedepsei. Version en langue française. Le professeur Thomas Csinta a joué un rôle de premier plan en tant que journaliste d'investigation et chercheur en soutenant activement la thèse de l'innocence de Dany Leprince. Ce dernier, surnommé à l'époque „le boucher de la Sarthe”, a été condamné à la perpétuité en 1997 pour le quadruple meurtre de son frère, de sa belle-sœur et de ses deux nièces en 1994. * L'implication et le travail de Thomas Csinta. En tant que rédacteur en chef et spécialiste des affaires judiciaires fraçaises, Thomas Csinta a mené de longues recherches indépendantes sur les zones d'ombre du dossier. * Citation dans les ouvrages de référence. Ses contributions et ses conclusions scientifiques sont explicitement citées aux côtés de grands journalistes français dans le livre de Dany Leprince et Bernard Nicolas, intitulé „Ils ont volé ma vie”. * Approche par la modélisation. En tant qu'enseignant-chercheur en mathématiques appliquées aux sciences sociales et criminelles, il a utilisé une approche rigoureuse pour analyser les incohérences des témoignages et l'absence de preuves matérielles contre Leprince. * Les points clés partagés avec la défense. Thomas Csinta a régulièrement dénoncé les failles de cette affaire à travers ses articles et publications scientifiques et aux congrès internationaux s'appuyant sur plusieurs anomalies majeures: l'absence totale de preuves d'ADN ou de traces physiques reliant directement Dany Leprince au bain de sang; les aveux extorqués après une garde à vue éprouvante de 46 heures, sur lesquels l'accusé s'était rétracté presque immédiatement; les revirements et contradictions des témoignages clés de l'ex-épouse (Martine Compain) et de la fille de l'accusé, Célia. * Actualité de l'affaire (Mai 2026). Le combat de longue date mené par les avocats de Dany Leprince et soutenu par des observateurs comme le professeur Csinta a connu une avancée historique: Réévaluation judiciaire. La commission de révision a accepté de transmettre le dossier à la CCR (Cour de Révision et Réexamen). * Audience récente. La CCR à Paris a officiellement examiné la seconde requête en annulation le 7 mai 2026. * Verdict imminent. La décision finale concernant l'annulation de sa condamnation et l'organisation d'un nouveau procès est attendue pour le 2 juillet 2026. Par contre, la théorie de Thomas Csinta, concernant l'affaire Leprince, met en cuse l'entourage de Chirstian Leprince (avec la complicité de Martine Compain, l'ex-femme de Dany Leprince), une piste jamais eploatée (profondement) par la justice française. Vresiunea în limba română. Profesorul și jurnalistul de investigație Thomas Csinta are legătură cu dosarul Dany Leprince în calitate de expert independent și investigator care a demonstrat existența unor grave erori judiciare și vicii de procedură în acest caz de cvadruplu asasinat. * Redactarea unui memoriu de amploare. Thomas Csinta a realizat o analiză detaliată a cazului, materializată într-un memoriu de 267 de pagini (publicată și prezentată la conferințe și congrese) în care demonstrează nevinovăția lui Dany Leprince. * Recunoașterea în literatura de specialitate. Rezultatele investigațiilor sale sunt recunoscute la nivel internațional. În cartea „Ils ont volé ma vie” (scrisă de Dany Leprince și Bernard Nicolas), Csinta este citat alături de cei mai celebri jurnaliști de investigație francezi pentru aportul său în acest dosar. * Utilizarea modelelor matematice. În calitate de profesor de matematici aplicate, acesta a abordat erorile judiciare și viciile de procedură din dosar inclusiv prin prisma modelării matematice aplicate în științele sociale și jurnalismul de investigație. * Susținerea revizuirii cazului. Prin articolele publicate în ediții precum Jurnalul Bucureștiului, el a monitorizat activ demersurile trimise în fața Curții de Revizuire și Reexaminare (CRR) din Franța pentru anularea condamnării pe viață a lui Leprince. * Actualizare caz (mai 2026). Lupta îndelungată dusă de avocații lui Dany Leprince și susținuți de observatori precum profesorul Csinta a atins o „o cotă istorică” Reevaluarea judiciară. Comisia de revizuire a fost de acord să transmită cazul la CRR (Curtea de Revizuire și Reexaminare). * Audiență recentă. CCR din Paris a examinat oficial al doilea recurs în anulare pe 7 mai 2026. * Verdict iminent. Decizia finală privind anularea condamnării sale și organizarea unui nou proces este așteptată pe 2 iulie 2026. Cu toate acestea, teoria lui Thomas Csinta privind cazul Dany Leprince, diferă de ce a avocaților săi. În cadrul acesteia ar fi implicați cei din anturajul lui Christian Leprince (cu complicitatea fostei soții a lui Dany Leprince, Martinei Compain) o pistă „nouă” care nu a fost exploatată niciodată de justiția franceză.

Condamnat la închisoare pe viață în timpul președnției lui VGE (Valéry Giscard d'Estaing) și liberabil, teoretic, în 2036, pe 24 ianuarie 2014, după 38 de ani de recluziune criminală, fără să fi comis crime de sânge, Philippe El-Shennawy (în vârstă de 59 de ani) este eliberat din celebrul Centru penitenciar Fresnes (cu o capacitate operaționă de 1.700 de locuri în 1.467 de celule, dat în folosință în 1898 și construit în perioada 1895–1898 sub directia arhitectului Henri Poussin). Niciodată, în Franta, un infractor de drept comun, care nu a comis crime de sânge nu a fost încarcerat atât de mult timp. Cine este  acest Philippe El-Shennawy? Un fost infractor „hors du commun”, „hors norme”, fascinant, care rar am avut ocazia să întâlnesc în „umbra vieții”. Arestat pentru prima oară în 1972, pentru o serie de bracaje (jafuri armate) de bancă și încarcerat în 1975, și transferat apoi, în 2014, până la punerea sa în libertate condiționată sub control judiciar în Penitenciarul de Maximă Siguranță Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea urbană pariziană) Mahmoud-Philippe El Shennawy ar fi fost cel mai vechi deținut în Franța (înaintea lui Lucin Léger–pus în libertate după 41 de ani de recluziune criminală pentru uciderea pe 26 mai 1964 a lui Luc Taron-un copil în vârstă de 9 ani), dar și în întreaga Europă (înaintea lui John Straffen din Marea Britanie, încarcerat timp de 55 de ani), daca și-ar fi executat integral (complet) pedeapsa! În sfârșit, pentru a putea percepe (înțelege) într-o manieră cât de cât reală profilul infacțional criminal al lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, trebuie sa ne „teleportăm” într-un reper (referențial) social-economic si politic al anilor 1970-1980 („anii de plumb”), când acesta s-a format ca răufăcător (profesionist!), „specializându-se” în jafuri armate, spargeri, evadări, etc. Nu s-a întâmplat niciodată în mediul carceral (francez), ca un deținut să devină „instituționalizat” pe viață (chiar în cazul în care era un deținut „profesionist”!), în adevăratul sens (înțeles) al cuvântului! Mai exact, să-și petreacă viață în întregime în închisoare, fără posibilitatea unei eliberări condiționate sub control judiciar (mai puțin în caz de deces, „înainte de termen”, intervenit ca urmare a unei agresiuni fizice sau din motive de sănătate!) ceea ce în principiu, cel puțîn teoretic, întotdeauna este posibil, chiar și în cazul în care este vorba de „închisoarea pe viață” reală, incompresibilă. (A se vedea și articolele detaliate ale autorului pe această tematică cu exemple mai puțin cunoscute: „Whole Life Tariff”/„Gringo Justice”, instaurată prin legea 94-89 din 1 februarie 1994, in timpul lui Pierre Méhaignerie (ca Ministru al Justiției). În majoritatea cazurilor, sancțiunii penale de recluziune criminală (închisoare) pe viață (RCV) pronunțată de către legislator este asociată și o (aumită) perioadă de siguranță (PS), înainte de excutarea  căreia (integral), condamnatul nu poate fi eliberat condiționat  din penitenciar sub control judiciar (procedeu cunoscut în jurisdicție sub numele de „amenajare" a pedepsei, ca de altfel și suspendarea ei: plasarea în exterior pentru o activitate lucrativă, permisul de ieșire, semi-liberatea, etc.). Această perioadă de siguranță (maximă) prevăzută de lege este limitată la 22 de ani în cazul închisorii pe viață (a se vedea și articolele autorului consacrate Dosarului Criminal de excepție a lui Dany Leprince, considerat de către societatea civilă ca unul dintre cele mai mari, posibile, erori judiciare din întreagă istorie criminală a Rebulicii Franceze) și la 30 de ani în cazul închisorii pe viață, reală (a se vedea și articolul autorului consacrat Dosarului Criminal Michel Fourniret, cel de-al treilea condamnat la închisoare pe viață, reală, după Pierre Bodein și Christian Beaulieu), decât din motive de sănătate sau în caz de grațiere prezidențială, practic, imposibilă, care corespunde de-altfel și pedepsei maxime de executare „în timp”, introdusă printr-o lege în noiembrie 1978 de către guvernul Raymond Barre (și nu se aplică în cazul minorilor !), la care poate fi condamnat o persoană (fizică) de către un Tribunal Criminal (Juriul Popular, Curte cu Jurați), conform art.132-23 din CPF (Codul Penal Francez), respectiv, art.720-2,3,4,5 din CPPF (Codul de Procedura Penală Francez). Singurul încarcerat de profesie „deținut” (francez) în istoria criminalității franceze a fost considerat Lucien Léger (cunoscut și sub numele de „Strangulatorul N°1”). Liberabil încă din 1979, el a făcut, de atunci, nu mai puţin de 13 cereri de eliberare condiţionată şi 3 de graţiere prezidenţială, însă, fără nici un succes. În sfârşit, la ultima sa cerere de eliberare condiţionată (a 14-a, la  vârsta de 68 de ani, după 41 de ani de detenţie-cea mai îndelungată din Franţa şi a doua din Europa, după John Straffen) el a fost eliberat pe 3 octombrie 2005. (A se vedea și articolul autorului consacrat „Strangulatorului N°1”, care și-a susținut nevinovătia până la desesul său, intervenit în iulie 2008, la puțin timp după ce a sesizat CEDO-Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru violarea  art.5§1a) și a art.3 din Convenția Curții). Menționez aici că în 2012, jurnaliștii de investigație, Jean-Louis Ivani și Stéphane Troplain, în cartea lor, pun la îndoială culpabilitatea sa în uciderea pe 26 mai 1964, a copilului în vârstă de 11 ani, Luc Taron, în ciuda mărturiei sale, conform căreia el l-ar fi strangulat dintr-o „plăcere patologică de recunoștință”! (Jean-Louis Ivani, Stéphane Troplain, „Le voleur de crimes. Affaire Léger–1964”, Éditions du Ravin Bleu, 2012, 800 p.). În sfârșit, fără să fi comis crime de sânge (fără să fi ucis!), arestat pentru prima oară în 1972, și încarcerat în 1975, Mahmoud-Philippe El Shennawy, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Poissy (Departamentul Yvelines, Regiunea pariziană) pentru o serie de bracaje de bancă și jafuri armate, era liberabil (ne)condiționat sub control judiciar pe 14 august 2032, când ar fi împlinit vârstă de 78 de ani! Cu alte cuvinte, dacă până la eliberarea lui necondiționată (efectuarea integrală a pedepsei), el ar rămas închis și ar fi executat complet (integral) pedeapsa, sigur, ar fi fost cel mai vechi deținut în Franța (înaintea lui Lucien Léger), dar și în întreaga Europă (înaintea lui John Straffen din Marea Britanie). Pentru că pe 18 mai 2012, Curtea de Apel de la Versailles (Regiunea pariziană) i-a refuzat o „contopire semnificativă de pedepse”, reducând, astfel, data executării integrale a pedepsei sale doar la anul 2032 din 2036 (în loc de 2017, ceea ce ar fi fost posibil!), motiv pentru care el, care se simte „obosit” de detenție (de profesia de „deținut”!), începând din ziua de miercuri, 23 mai a „încetat să se mai alimenteze”, hotărând să-și pună astfel capăt zilelor cum „nu mai are nimic de așteptat de la viață”! Încarcerat (definitiv) din 1975 (după Hold up-ul din Avenue Breteuil la Paris, cu luare de ostatici), pe atunci în vârstă de 21 de ani, fiind condamnat la închisoare pe viață, soția sa Martine El-Shennawy (din 1987, cu care se căsătorește în închisoare), mama unui copil, Christophe, conceput cu el în 1979 (născut în 1980), în timpul unor vizite („bébé-parloir”) în penitenciar, nu a avut parte decât de 33 de luni de libertate alături de el, dintre care 24 în timpul cavalei sale (fugar, aflat în UG). Conferința de Presă a avocatului ei, Virginie Bianchi din 7 iunie 2012 (Maison du Barreau, Salle Jean Martel, 2, rue de Harlay), m-a impresionat profund și de atunci m-am tot întrebat dacă, un răufăcător, care în zeci de ani de detenție s-a schimbat radical (în bine!), care nu a comis în timpul fărdălegilor sale nicio crimă de sânge și la care riscul de recidivă este practic nul (având în vedere „specialitatea” și vârstă lui lui: jaf armat/bracaj de bancă, evadarea, etc.), care, practic, și-a plătit datoria față de societatea civilă, precum și atașamentul familiei sale (soția, copilul, nepoții, etc., care îl așteaptă acasă cu dragoste!), merită sau nu să mai fie încarcerat și izolat de societate?! Cu atât mai mult cu cât, cred că el ar putea fi util societății și semenilor săi (datorită experienței sale acumulate în mediul carceral, !), poate, mai mult în libertate, decât în detenție. Pentru a putea percepe într-o manieră cât de cât reală profilul criminal al lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, trebuie să ne situăm în contextul social-economic și politic al anilor 1970-1980 („anii de plumb”), când acesta „s-a format” ca răufăcător (profesionist!), „specializându-se” în jafuri armate, spargeri, evadări, etc. Dintr-un tată dentist-chirurg, un exponent al marii burghezii egiptene și o mamă de origine franceză, născut în 1954 la Alexandria (Egipt), Mahmoud-Philippe El Shennawy, răsfățat, și-a petrecut copilăria în lux, pe malul Nilului, cel puțin până la vârstă de 11 ani (când familia lui se întoarce în Franța, la Paris) și el este plasat în cămin devinind astfel un „electron liber” în „spațiu și timp”, pe de o parte, care își căuta o „identitate” prin intermediul ansamblului de manifestațîi și mișcări populare, antiautoritare, greve, etc., declanșată în mai 1968 în cadrul unor revolte spontane sociale, politice, culturale, culturale, sexuale, etc., contra capitalismului și imperialismului american, iar pe de altă parte, în care, crima organizată (le grand banditisme) este în plină desfășurare, prin intermediul celei mai mari rețele de trafic de droguri transatlantic (în special, cel de heroină), „French connexion” („Corsican Connexion”) în cadrul căruia producătorii sud-estului asiatic, turci și sirieni (prin intermediul laboratoarelor de rafinare din Marsilia), transormau morfina în heroină și își distribuiau „marfa” în SUA și Canada, în medie 270 kg/luna (cca 42 de tone, în medie/în anii 1970, reprezentând 90% din consumul de heroină american). Finanțat din bani de la „Carlingue” (fostul Gestapo francez), prin intermediul lui Auguste Ricord (supranumit „Îl Comamandante” sau „Mr. Heroină”), apropiat a lui Henri Chamberlin („Henri Lafont”), fostul Șef al Gestapoului francez în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (arestat în septembrie 1972, judecat și condamnat în SUA), French Connexion avea ca reprezentanți de frunte (nu rareori organizați în bande rivale!) pe: Paul Carbone, François Spirito, Gaëtan (Tany) Zampa, Gilbert Hoareau („Gilbert le Libanais”, apropiat a lui Zampa, asasinat în 1983), Jacques Imbert (Jacy le Mat-„nebunul”), Jean Toci (asasinat în mai 1997 la Istres), Frații Guérini (Antoine, Barthélémy-„Mémé”, François, Pascal, Pierre, Lucien și Paul Mondolini, fiul lui Barthélémy), Gilbert Ciaramaglia, Daniel Danty și familiile: Francisci, Orsini și Lotti; Dominique (Nick) Venturi (decorat cu „Crucea Războiului” pentru rolul său în Rezistență franceză, fratele lui Jean Venturi, reprezentantul celebrului pastis „Ricard” în America de Nord), Francis Vanverberghe („Francis le Belge”, încă din 1968, de la vârstă de 22 de ani, repertoriat în fișierul central al marelui banditism francez), Christian Betta, Gérard Vigier, Joseph Lomini („Toreadorul”), Ansan Bistoni („Aga Khan”), Antoine Rinieri (arestat cu 247.000$US în SUA și închis șase luni, apoi extradat în Franța), Jean-Baptiste Croce, Joseph Cesari („chimistul”), Robert Di Russo, Jean-Claude Bonello, Daniel Lamberti, Jean-Claude Kella, Salvatore Greco, mafioții italo-americani de mare influență Lucky Luciano și Meyer Lansky, Vincent Papa, Anthony Loria Sr, Virgil Alessi, Richard Berdin (traficant francez arestat la New York în flagrant delict în momentul „recepționării” unui vehicul cu 90 de kg de heroină pură, dar care va beneficia de programul de protecție al martorilor, denunțând o rețea de 40 de traficanți), etc. În ciuda faptului că este încarcerat între 1966-1970 (căsătorindu-se în închisoare în 1966), legendarul Gaëtan (Tany) Zampa figură emblematică a infracționalității criminale din acea perioadă, care își „reclamă” supremația, se extinde și „cucerește teren” în cadrul rețelei. Astfel, când este eliberat, el devine noul stăpân la Marsilia. Antoine Guérini este ucis pe 23 iunie 1967 (foarte probabil din ordinul lui, de către Jacy le Mat, pentru a răzbună moartea Comisarului Robert Blémant, de la DST-Departamentul pentru Supravegherea Teritoriului, în 1965, fost coleg și amic cu tatăl său Mathieu Zampa din 1940 la serviciul de contraspionaj francez, asasinat din ordinul lui Guérini), iar fratele său „Mémé” este încarcerat, fiind prins într-o capcană, pusă la punct tot de către oamenii lui Zampa! În anii 1970, Tany se ocupă și cu traficul de arme către organizația teroristă bască ETA și se presupune că este și cel care a comanditat asasinarea lui Pierre Goldman în contul GAL (spaniol), grupul antiterorist de eliberare. (...). În urmă lichidării French Connexion, la ideea lui Gaetano Badalamenti, membru al familiei (mafiote) din „Cinisi” (comună din Provincia Palermo în Sicilia), ea va fi înlocuită cu organizația criminală „Pizza Connexion”, în activitate între 1974-1985, având ca principali șefi pe: Gaetano Badalamenti, Santo Traficante Jr. („ratasat” familiei Tampa din Florida, una dintre cele 25 de familii membre ale Cosa Nostra-Mafia Siciliană din SUA), Paolo Cuntrera (exilat împreună cu vărul sau Salvatore Caruana în America de Sud, unde ei răspundeau de traficul de cocaină), Stefano Bontate (șeful Mafiei siciliene, capul  familiei Santa Maria di Gessù la Palermo, cunoscut și sub numele de „Prințul de Villagrazia” sau „Îl falco”), repectiv, pe Michele Greco (membru al familiei Greco, nepotul lui  Don Giuseppe piddu u tenenti Greco, „ratasat” familiei Ciaculli, supranumit și „Pape”, pentru că întotdeauna avea în posesia lui Biblia, decedat în închisoare pe 13 februarie 2008 la Roma). Pizza Connexion a fost anihilată în urmă unui proces de mare anvergură (cunoscut ca cel mai lung în Districtul de Manhattan din New York), care a durat între 24 octombrie 1985-2 martie 1987, în urma căruia șefii ei au fost foarte sever sancționați. Simultan cu „epoca de aur” a traficului transatlantic de stupefiante, French Connexion, bracajele de bancă și de furgoane blindate, respectiv, jafului armat, sunt și ele bine „implementate” în acea perioadă, fie în legătură directă cu acesta fie independent, prin „remarcabilele” activități criminale ale lui Jacques Mesrine („Robin Hood” francez!), „specialist” și în evadări, figura legendră a cimiei organizate franceze, considerat „Inamicul public n°1” al societății civile, Michel Ardouin (botezat „Porte-avions” de către Mesrine datorită staturii sale impoznate și echipamentului militrar, de război pe care îl avea în dotare în timpul „desfășurării” celor 24 de bracaje de bancă pe care le-a comis în compania acestuia în 18 luni, între 1972-1973), Christian David (supranumit „Le beau Serge”, fost membru al SAC-Serviciul de Acțiune Civică, activ între 1960-1981 în serviciul Generalului Charles de Gaulle, implicat în Dosarul criminal Mehdi Ben Barka, om politic marocan, principalul opozant socialist a lui Hassan II și leader al mișcării „tiers-mondiste” și „pan-africaniste”),  Albert Spaggiari (fost soldat în războiul Indochinei, partizan al OAS-Organization of American States, scriitor și fotograf, considerat „creierul” în „Lovitura secolului” de la Société Générale din Nisa în iulie 1976, Jean-Claude Bonnal (supranumit „Chinezul”, recuoscut vinovat pentru 6 crime comise în timpul bracajelor sale), „Le gang des lyonnais” (bandă organizată de răufăcători specializată în jaf armat și bracaje de banca, activ între 1966-1977, din regiunea Lyon Metropole, avându-i ca „protagoniști”, la început pe Johanny Chavel și Pierre Pourrat-„Doctorul”, cărora se vor alătură mai târziu și Edmond Vidal, Nicolas Caclamano-„Nick Grecul”), Jean-Jacques și Philippe Maurice (condamnat la moarte în 1980 pentru uciderea a doi polițiști, grațiat de către Mitterrand în 1981, după câștigarea alegerilor prezidențiale prin comutarea pedepsei la recluziune criminală pe viață, eliberat condiționat în 2000 în urma unei petiții semnate de către 150 de oameni de știință de renume mondial, astăzi renumit profesor și cercetător științific în Istoria Evului Mediu la EHESS-Școala de Înalte Studii în Științe Sociale și la CNRS-Centrul Național de Cercetare Științifică). Această perioadă este și o perioada de „glorie” a unei hiperactivități în domeniul atentatelor și terorismului comise de către marile organizații criminale teroriste teritoriale, pe de o parte, cea separatistă bască ETA (organizație teroristă de retorică marxistă, revoluționară, creată de tineri naționaliști pe 31 iulie 1959) din Țara Bască (oficial, Comunitatea Autonomă Bască), care lupta pentru independența țării de Spania (nord) și de Franța (sud), activă în sudul Franței și nordul Spaniei, iar pe de altă parte, cea de extremă stânga „Action Directe” (având ca  ideologie „Mișcarea autonomă în Franța” și ca obiectiv „Revoluția proletariatului”), utilizând ca model operatoar atentatele cu bombă, asasinatele, etc., iar pentru finanțarea lor, bracajele de bancă și de furgoane blindate, jaful armat, etc., activ în timpul primului mandat socialist francez al celei de-a V-a Republici (al lui François Mitterrand, 1981-1988),  în care, organizația, a comis 80 de atentate, ucigând 12 persoane și rănind 26. (...) În sfârșit, în ceea ce privește revenirea în 1965 din Egipt a lui Mahmoud-Philippe El Shennawy, în Franța (cu mama sa) era inevitabilă, având în vedere faptul că începând din acest an, modelul economic egiptean a început să între într-o profundă criză în absența exporturilor, datorită epuizării devizelor străine, iar în urma unori negocieri cu FMI, Lira egipteană a fost obligată să fie devaluata cu 40%, în ciuda creșterii prețurilor și scăderii investițiilor, respectiv, a creșterii importante a copiilor școlarizați (cca 4,6 milioane în 1965). Într-un asemenea context social-economic, Gamal Abdel Nasser, cel de-al doilea Președinte al Republicii Egipt (23 iunie 1956-23 septembrie 1970), lansează o politică de planning familial în noiembrie 1965 (până în 1975), care să permită o scădere a creșterii demografice (cca 2,6%/an), în condițiile în care, Egiptul era o țară predominant rurală (numai 38% dintre locuitori trăiesc în orașe, din care numai 22% în orașe de peste 100.000 de locuitori). Tot în această perioada are loc și „Războiul de șase zile” (5-10 iunie 1967), declanșat că un „atac preventiv”, în care Israel va înfruntă Egiptul, Iordania, Siria și Irak, ca urmare a blocusului Strâmtorii Tiran (o strâmtoare îngustă, cu o lățime de 13 km formată între Peninsula Sinai și Peninsula Arabică, care separă Golful Aqaba de Marea Roșie), impus navelor israeliene pe 23 mai 1967 de către Nasser. În seara primei zile de război, jumătatea aviației arabe este distrusă, iar în seara celei de-a două zile de război, armatele egiptene, siriene și iordaniene sunt învinse, pentru ca în seara celei de-a șasea zile, Statul Israel să-și tripleze suprafața: Egitul pierde „Fâșia Gaza” și „Peninsula Sinai”; Siria pierde „Platoul Golan”, iar Iordania, Cisiordania și Ierusalim-Est. Și mai simbolic pentru înfrângerea coaliției arabe este faptul că Israel, ocupă și Orașul vechi al Ierusalim-ului. Menționez că și în Franța, în această perioadă, au loc o serie manifestații și mișcări populare spontane (începând  din mai și până în iunie 1968), simultan, de natură culturală, socială și politică, dirijată contra societățîi tradiționale, Capitalismul, Imperialismul, respectiv, contra Gaulle-ismului aflat la „putere”. Lansate de către studenții parizieni, în scurt timp ele vor cuprinde mișcarea muncitoreasa, iar ceva mai târziu, toate categoriile socio-profesionale, pe întregul teritoriu național, astfel încât ele generează cea mai importantă mișcare socială din istoria Franței al secolului XX. În această perioadă, „Răul francez” se înscrie, de- ltfel, într-un ansamblu de evenimente în mediul studențesc și muncitoresc, într-un număr mare de țări(Germania, Italia, SUA, Japonia, Mexic, Brazilia, fosta Cehoslovacia, China, etc.), iar din 13 mai 1968 ele conduc la cea mai importantă greva generală din istoria cele de-a V-a Republici (paralizand complet țară timp de mai multe săptămâni, în toate instituțiile social-economice: întreprinderi, universități, licee, teatre, centre de tineret, administrația centrală și cele locale, casele de cultură, etc.), depășind pe cea  din iunie 1936 după Frontul Poular.Istoric vorbind, este debutul ,„nelegiurilor” comise de către membri ai SAC (Serviciul de Acțiune Civică), un organism „independent″ de Partidul Gaulle-ist, în legalitate între 1960-1981, creat după întoarcerea lui Charles de Gaulle la putere în 1958 de către o „gardă de fideli″ și devotați necondiționat (sine qua non) gaulle-ismului, (sub formă unei asociațîi conform legii specifice ONG-urilor din 1901) în serviciul Generalului Charles de Gaulle și apoi în serviciul „succesiunilor″ gaulle-iste, considerat și ca o „Poliție paralelă″! Conceput și organizat conform ideologiei gaulle-iste, SAC-ul avea ca „obiect de activitate″ (principalul scop!) mobilizarea poporului francez în lupta contra comunismumlui!Însă, datorită epurațiilor efectuate, în particular, în anii 1968-1969, dar în general, până în 1981, numeroși membri ai SAC au fost țârâți în fața tribunalelor, acuzați și condamnați pentru: vătămări (voluntare) corporale grave, port ilegal de armă, agresiuni (jafuri) armate, escrocherii, viol, fals și uz de fals, falsificare de bani, proxenetism, șantaj, incendii voluntare, racket, trafic de droguri, hold-upuri, abus de încredere, atentate, furturi și comercializare de obiecte furate, asociere de reufacatori în bandă organizată, degradare de bunuri materiale și vehicule, utilizare de cecuri falsificate, ultraj și tot felul de tâlhării, mulți dintre membri săi spre sfârșitul existenței sale figurând chiar și în fișierele tâlhăriei la „drumul mare" („Le grand Banditism"), precum și în cele ale organizațiilor teroriste de exrema dreapta. În sfârșit, într-un asemenea context deosebit de criminogen, pe care l-am prezentat, Mahmoud-Philippe El Shennawy comite primul sau hold-up la 16 ani (furt calificat-jaf la patronul lui!) fiind denunțat de către tatăl său (căruia îi poveste „evenimentul” cu detalii!). Primul sejur în închisoare îl petrece în urmă condamnării la vârstă de 17 ani (într-o procedura juridică penală criminală) la 3 ani de închisoare,  de către un Juriu Popular (Curte cu Jurați) pentru minori, iar pe 8 septembrie 1975, pentru hold-up-ul (cu încă un complice), cu luare de ostatici, eliberați contra 600 „briques”-6 Mil. FrF (aproape 1Milion de €, niciodată recuperați, conform Comisarului Broussard de la Brigada Antigang) la Banca CIC (Crédit Industriel et Commercial) din „Avenue de Breteuil” la Paris, pe atunci în vârstă de 21 de ani, este condamnat (cu complicele său) în 1977, la RCV (închisoare pe viață), comutată, ulterior (în 1986), la 20 de recluziune criminală.Considerat noul „Inamic public n°1” (după Mesrine, ucis la vârstă de 42 de ani, pe 2 noiembrie 1979 la Paris), cu mult înainte de a beneficia de eliberare condiționată sub control judiciar pe 15 mai 1990, el se căsătorește în închisoare în 1987, cu Martine (o prietenă din copilărie) și se stabilește cu această în Corsica, unde crește iepuri de casă! Fiind „interzis de sejur” la Paris, unde se deplasează totuși (în ilegalitate!) pentru a-și vizită fiul bolnav, joacă la Casinoul d'Enghien (Departamentul Val d’Oise, Regiunea pariziană). Recunoscut de către un „fizionomist”, dispare (fără să mai respecte regulile eliberării condiționate sub control judiciar!), motiv pentru care în 1991 i se retrage „libertatea condiționată”. Fiind arestat și inculpat cu capul de acuzare: „asociere de raufacatatori” pentru atacul unui furgon blindat (din stradă Choron, Paris) pe 5 noiembrie 1990, la care el nu a participat (la momentul respectiv, era în compania unori jandarmi cu care participa la un joc de societate în Corsica!), este elibert șase luni mai târziu.......

Thomas CSINTA, Redactor – Corespondent (Franta) AFFAIRES CRIMINELLES FRANCAISES  [Test de connaissances en 22 questions] Épreuve de Culture Générale

Condamnat la RCV (Recluziune Criminala pe Viata-inchisoare pe viata) in iunie 2006 pentru asasinarea a cinci membri al familiei Flactif in aprilie 2003, David Hotyat, principalul inculpat in dosar,...

Printr-o procedura penala intelegem interventia autoritatilor statului, incepand cu depunerea unei plangeri de catre victima (denuntarea sau constatarea unei infractiuni), pana la luarea de...