Etichetă: PACS–Pact Civil de Solidaritate

În ceea ce privește, Gang(ul) de la Brise de mer (aflat „în slujba”/custodia a 6 familii: Costa, Castelli-Santucci-Mattei-Orsini, Natali, respectiv, frații Voillemier, Guazzelli și Patacchini) este o grupare criminală corsicană (mafia corsicană) „mitică și feroce”, mult mai bine organizată și structurată (cu filiere tentaculare), activă efectiv, de peste un sfert de secol, care, și el își datorează numele unui bar „La Brise de Mer”, aflat în cartierul portului vechi din Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), fost, printre altele și QG („Cartierul general”) al bandei, unde, în principiu, erau planificate și organizate majoritatea infracțiunilor criminale de către leaderii grupării, iar acesta, spre deosebire de gangul „Le Petit Bar” are contacte (și legături) profunde atât cu mișcările naționaliste corsicane cât și cu mediul politic, cel puțin, local (regional). Reputat pentru acțiunile sale militare violente, gangul ar fi responsabil pentru cca 100 de jafuri (atacuri) armate, cu precădere în Franța și Corsica, dar și în Elveția, unde „lovitura” lor pe 25 martie 1990, considerată „jaful secolului” (în valoare de 31,4 FCh/30 Mil€–cca 220kg de bancnote) de la o agenție a Union de Banques Suisses în Geneva, rămâne celebră atât în istoria bandei cât și în istoria marii criminalități corsicane (crima organizată).André Benedetti, Alexandre Chevrière, Thierry Bringuier respectiv, fratii Joël si Jacques Patacchini vor fi inculpați în dosar, iar după 14 ani de la eveniment (2004) ei vor foi achitați de către Curtea cu Jurați de la Paris. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea III). Jafuri remarcabile în Europa, comise cu „armă de foc,...).Dar, „actul de debut” al bandei, poate fi considerat jaful armat de la Crédit Lyonnais din Bastia, din strada César Campinchi nr.22 (în proximitatea Cmisariatului de Poliție) pe 12 aprilie 1982, unde, după neutralizarea sistemului de alarmă, în week end-ul de Paște, 159 de căsuțe cu valori vor fi sparte (în valoare de cca 30 Mil Ffr/cca 11 Mil €) de către membrii acestuia, după care au continuat să opereze între Saint-Laurent-du-Var și Angoulême (în sudul Franței).În cursul anului 1984, în luna mai, 7 membri (cagulați) ai bandei vor sparge 90 de casete de valori la o Casă de Economii (și Consemnațiuni), la Toulouse, unde în urma unei fuziade (schimb intens de focuri) cu funcționarii de poliție, unul dintre gangsteri, François G. va fi interpelat la locul crimei, iar pe 3 octombrie la Neuilly-sur-Seine (Métropole du Grand Paris), într-un atac asemănător ați 3 infractori (membri ai gangului) vor fi arestați, după ce pe e 22 iunie, Philippe Tortosa (care se va sinucide în celula sa în 1987, la vârsta de 39 mde ani), considerat șef al bandei va fi arestat (împreună cu alți 5 complici) în timp de pregătea un atac asermănător la o agenție a băncii Société Générale la Nisa, ude an gangster legendar, Albert Spaggiari a comis „jaful secolului”, cu 8 ani în urmă (între 16–18 iulie 1976), în valoare de cca 50MilFFr (cca 30Mil€PPA). (A se vedea „Jaful secolului” (Partea I). Jaful secolului în mediul periurban. Umbra lui Spaggiari..., Incursiune în istoria marilor jafuri ale „secolului” din lumea contemprană, a revizuirii condamnărilor penale...Cele mai mari jafuri din istoria contemporană, comise cu sau fără violență...) În curs de diversificare a activităților crimminale și de „profesionalizare”, la intrevale scurte banda va comite și alte tipuri de atacuri (jafuri armate), printre care și asupra furgoanelor blindate (transportoare de fonduri în cash) ceea ce, de altfel, va și permite anchetatorilor identificarea ei.Dintre acestea menționez cel de pe 16 august 1983, când 5 membri ai gangului (echipați cu armament de război) atacă un furgon blindat (tranportor de fonduri în cash) al STF (Société de Transport de Fonds) pe șoseau Impériale în proximitatea orașului Bastia (prefectura departamentului Haute de Corse/Corsica de Nord) și dezramează însoțitorii acestuia, sustrăgând suma de 170.000Ffr (cca 55.000€). (A se vedea Istoria nu iartă! „Jaful Secolului” (la Lyon), fără violență, fără precedent în istoria...). Un eveniment asemănător va avea loc și pe 4 noiembrie 1988 la Pietralba, când 5 membri ai gangului, cagulați și înarmați cu echipament militar (pistoale mitralieră semiautomate și arancătoare de grenade RPG7–Ruchnoy Protivotankoviy Granatomyot, portable, unguided, shoulder-launched, anti-tank, rocket-propelled grenade launcher) atacă un furgon blindat al societății SECSO care revenea dintr-o colectare de fonduri în Balagne cu cca 1Mil Ffr (cca 320.000€PPA).Cei 3 însoțitori vor recunoasște (rapid) complicitatea lor la atacul armat și îi vor denunța pe organizatorii operațiunii și membri comandoului (format din Guy și Gilbert Voillemier, François Santucci, Francis Guazzelli, Christian Leoni și Joël Pattachini) ceea ce va permite interpelarea fraților Voillemier și a lui Guazzelli, dar care, evident, vor neaga participarea lor la operațiune.Până la urmă, pe 22 noiembrie 1988, juedcătorul de instrucție care instrumenta dosarul va fi obligat să-i pună în libertate pe Gilbert Voillemier și pe Francis Guazzelli datorită alibiilor „solide” pe care le-ar fi furnizat.Din contră, Leoni, va fi interpelat pe 18 martie 1989 și va fi încarcerat în detenție provizorie.Dar însoțitorii (gardienii) de fonduri se vor retracta, ceea ce îl obligă pe judecătorul de instrucție ca să ordone pe 16 mai 1989 punerea în libertate atât a lui Leoni, cât și a lui Guy Voillemier, ceea ce va fi confirmată de către Camera de Acazuare din Bastia pentru primul pe 16 mai 1989, dar va fi refuzată pentru cel de-al doilea.Până la urmă, judecătorul de instrucție va ordona și eliberarea celor 3 însoțitori (gardieni) ai furgonului pe 23 octombrie 1989 (confirmată și de Camera de Acuzare pe 22 noiembrie 1989) iar dosarul va transfera din procedura „criminală” (judecată de o Curte cu Jurați formată din 3 magistrați și 6 cetățeni aleși de pe listele electorale–în Prima instanță, respectiv, 9 în Apel, care pronunță pedepse cu închisoarea de la 10 ani de recluziune criminală până la închisoare pe viață) în procedura „corecțională” (judecată de o Curte Corecțională compusă doar din 3 magistrați, care pronunță pedepse până la 10 ani de detenție criminală).Într-un asemenea context, TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) din Bastia îi condamnă pe 1 iulie 1997 pe Guy Voillemier și Francis Guazzelli (probabil, țapi ispășitori!) la 3 ani de închisoare, iar pe cei 3 însoțitori de fonduri (furgon) la 2 ani de închisoare.Ceea ce va permite gangului să „recidiveaze” și ca urmare, pe 22 octombriie 1992, mai mulți membri ai bandei vor ataca cu o Bazooka (Rocket-propelled-grenade RPG, utilizat în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial și puști mitraliere), din nou, un furgon blindat pe strada Capanelles la Bastia aparținâns societății SecuriPost din care vor sustrage suma de 6,65Mil Ffr (cca 2,22 Mil€PPA), după ce pe 10 septembrie, 2 dintre ei (tot cagulați) și înarmați cu echipament militar, au interceptat la Cordo (departamentul Haute Corse/Corsica de Nord) un furgon blindat al societății de transport fonduri Transbank în cabina căruia se aflau soții Giordani.Luându-i ostatici, ei vor sustrage din camionetă suma de 3 Mil Ffr (cca 1 Mil€PPA).Un jandarm aflat în permisie și martor la eveniment îl identifică pe unul dintre autoeri în persoana lui Michel Chiappalone, care va fi interpelat.Dar pe 1 decembrie 1992, în urma unei confruntări și dezbateri contradictorii acesta va fi pus în liberate (sub control judiciar) „în beneficiul îndoielii”, cu atât mai mult cu cât el era „perfect” integrat în societatea civilă, find, oficial, directorul–gestionar/administrator al braseriei/cafenelei „Palais des Glaces" din Bastia.Până la urma, utilizând tot un transfer al dosarului din procedura criminală în cea corecțională, Michel Chiappalone va fi condamnat de către Curtea Corețională a TGI Bastia, pe 8 iulie 1997 la 5 ani de închisoare, dar tribunalul nu va delivra mandatul de încarcerare contra condamnatului pentru că acesta a făcut Apel.Dar datorită formalităților administrative (judiciciare), Curtea de Apel nu va confirma pedeapsa acestuia, decât pe 10 martie 1999, când din păcate pentru magistrați și din fericire pentru Michel Chiappalone, acesta nu mai putea fi arestat pentru că era deja, „de ceva vreme”, în cavală (fugă), nefiind interpelat încă, nici astăzi.Nu știu însă, cum a reușit, totuși, să se sustragă libertății condiționate sub control judiciar, fără ca autoritățile polițienești din Corsica să se (auto)sesizeze. În sfârșit, în afară de jafuri armate din bănci și din furgoane blindate, gangul este implicat și în jocuri de noroc ilegale, în cluburi de noapte „fictive” (care practică prostitulia „deghizată”), în extorcare de fonduri, etc și poate nu în ultumul rând, și în spălare de bani, în strânsă legătură cu clubul de fotbal de la Bastia (prefectura departamentului Haute Corse/Corsica de Nord), ca de altfel și cel de la „Micul Bar”, în legătură cu clubul de fotbal de la Ajaccio (prefectura departamentului Corsica de Sud/Corse du Sud).În principiu, cca 10 „familii” (importante) vor susține activitățile infracționale (delictuale) ale gangului de la Barul Brise de Mer, care dispunea de un patrimoniu („capital „social”) de cca 140–150 Mil€ (provenind din bracaje/jafuri armate, spălare de bani, extorcare de fonduri, etc. pe însulă cu care au fost aciziționate hoteluri, localuri/baruri de noapte, restaurante, braserii, complexuri turistice, cazinouri/sală de jocuri, etc., cu „filiale” în Italia și Africa)Iar cadrul acestor activități infracționale vor avea loc și o serie de asasinate în bătălia pentru „teritoriu” și mai ales în detrimentul fraților Ziglioli, Paul Quatana, Joseph Silvagnoli, Dominique Cortopass, etc.QG (Cartierul general) „principal” al bandei este „Challenger" (deschis în Île Rousse în 1984, considerat cel mai frumos local/club de nopate din Europa), alături de care vor funcționa si alte QG „secundare” cum sunt „Starlight" și „Biblos" (incendiat în 1986), din Calvi, „Palladium” din Saint Florent, „Midnight" de la Cervione, „New-Club" (devenit, ulterior „L'Aventure") de la Corte și „L'Apocalypse” din Bastia (route de la Marane) inaugurat de către celebrul actor francez Alain Delon.Mai multe atacuri și atentate vor favoriza renunțarea la acestea, în genul celui comis asupra lui Joël Martin (victimă a unui atentat la Algajola, motiv pentru care va ceda pentru o sumă modică comerțul său lui Benoit Grisoni administrator și gestionar al Sarl Corsica. Pe 17 octombrie 1986 în virtutea unei comisii rogatorii delivrată de către judecătorul de instrucție Michel Huber de la TGI (Tribunalul de Înaltă Instanță) Bastia, polițiștii de OCRB (Oficiul de Central pentru Reprimarea Banditismului–devenit OCLCO–Oficiul Central de Luptă contra Crimei Organizate din 6 mai 2006), apaținând Direcției Centrale ale Poliției Judiciare (DCPJ) și de SRPJ (Serviciul Regional al Poliției Judiciare) Ajaccio, asistați de către anchetatorii BNEE (Brigada Națională de Anchete Economice) vor opera (efectua) mai multe interpelări și percheziții, printre care și la proprietarii localurilor din Bastia: cafeneaua (braseria) „Palais des Glaces”, discoteca (clubul de noapte) „Le Saint-Nicolas" și barul „Le Continental", respectiv, în discoteca „L'Apocalypse" (de pe șoseaua Marane) din Biguglia. Pe lista celor 13 persoane reținute vor figura și Robert Moracchini (barmanul și asociatul de la barul „Le Continental” din Bastia), respectiv, Gilbert Voillemier (administratorul discotecii „L'Apocalypse").Din păcate însă, nimic nu va permite anchetatorilor inculparea membrilor localurilor de mai sus, într-un dosar infracțional de „asociere de răufăcători”, având ca scop „evaziunea fiscală și spălarea de bani”, așa cum spera după arestarea lor, magistratul instructor. O altă percheziție însoțită de alte interpelări are loc la girantul societății „Forum” Srl care exploata discoteca „Le Challenger" în Île rousse (departamentul Haute-Corse), cartierul general al gangului de la barul Brise de Mer.La domiciliul lui Francis Navarro constructorul discotecii „Le Challenger", este identificată o dublă facturare în profitul societății Forum Srl legată de lucrări de renovare a discotecii la solicitarea lui Alexandre Rutily (girantul/gestionarul discotecii) cu scopul spălării în cash a sumei de 600.000 FrF (cca 170.000€PPA) dar a sumei de 1,4Mil FrF (cca 385.000€PPA) rezultată din vânzarea diferitelor bunuri sociale.În cursul lunii februarie 1987, pe lângă procedura judiciară în curs DNVSF (Direcția Națională de Verificare a Situațiilor Fiscale) va descoperi și alte neregularități la membrii gangului de la micul bar din cartierul Vieux Port (Marsilia) „La Brise de Mer”, care, până la urmă se vor concretiza cu niște pedepse „lejere” (cu suspendare) și amenzi în valoare de 13 Mil FrF (cca 3,6 Mil€PPA), însă plata acestora nu ar fi fost niciodată consemnată.Din contră, un eveniment major (foarte grav) neașteptat, va bulversa societatea civilă din insulă. Este vorba de cel care a avut loc pe 23 august 1998, în care Georges Seatelli (atunci, în vârstă de 48 de ani, unul dintre baronii gangului de la Brise de Mer), fratele actalului decan al baroului din Bastia, Jean-Louis Seatelli (care astăzi, la vârsta de 75 de ani este decanul Marii Adunări Naționale din Corsica) și fost cumnat al avocatei naționaliste Marie-Hélène Mattéi (figură marcantă a A Cuncolta Independentista–fost partid politic naționalist corsican fondat în 1998, rezultat din A cuncolta naziunalista prin fuziune cu Corsica Viva, Partitu per independenza, Associu per a suvranità și Cullettivu naziunale devenit în 2001 Partidul Indipendenza) este asasinat de către un comando compus din 2 bărbați cagulați de pe o motocicletă (cu 15 gloanțe de calibrul 9mm și 11,43), în jurul orei 1800, pe sezlongul său lângă piscina de pe terasa hotelului Pineto din Bastia. Acesta, împreună cu alți presupuși membri ai gangului de la barul Brise de Mer, printre care și frații Voillemier, frații Guazelli și Robert Moracchini (asociat al barului Continental din Bastia) au fost plsați în GAV (Garde à vue–arest la sediul Poliției Judiciare) de către anchetorii diviziei antiteroriste după asasinarea prefctului de Corsica Claude Eirgnac pe 6 februarie 1998 (în jurul orei 21h15, la ieșirea din sala de spectacol) de către naționaliștii (independentiști) corsicani, dintre care unul ar fi fost Yvan Colonna. Reglarea de conturi în acest dosar de asasinat, după oărerea mea nu ar îndoielnică, dacă ținem cont de faptul că pe 14 septembrie 1982, David Ziglioli (comerciant de vinuri și băuturi spirtoase) este asasinat, iar peste 7 luni (în cursul lunii aprilie 1983) este asasinat și fratele său Daniel Ziglioli (proprietar al unui club de noapte).Presupușii asasini vor fi Robert Moracchini, Pierre-Marie Santucci și Georges Seatelli. O altă „mișcare” a membrilor gangului „Brise de Mer” (Michel Chiappalone, Jean-Jacques Voillemier și Jan Meganck, însosiți de către Réginald Léger, Jacques Nahmany și Olivier Cecini) cu destinația Novossibirsk (tot în Rusia) ar fi fost înregistrată pe 29 aprilie 1997, iar ultimul dintre ei, la întoarcerea sa de la Moscova, în decembrie 1997, ar fi avut asupra lui (în urma unui control) suma de 48.000 Ffr (cca 10.000€) „câștigată la jocurile de noroc”. Pe 13 iulie 1999 autoritățile ruse ar fi confirmat că, într-adevăr, la Kemerovo ar fi funcționat, „legal”, mai multe „societăți comerciale”, printre care și cazionul „Las Vegas", cu sprijinul financiar al „Kuzbassky transporty bank" în cadrul căruia „lucrează” și 3 cetățeni francezi, Olivier Cecini (directorul), Jacques Nahnmany (controlor de jocuri) și un „necunoscut” autorităților polțienești, Loran Martines (casier).Gangul ar fi avut legături „solide” și cu naționaliștii cosicani.Pe vremea activității „lucrative” a FLNC-Canal Historique (fondat între 1990-1991, care pe 23 decembrie fuzionează cu FLNC du 5 mai, cu Fronte Ribellu și grupul Clandestinu pentru a deveni FLNC UC) în anii 1990, 2 dintre leaderii aceștia ar fi „simpatizat” cu membri ai gangului „Brise de Mer”.Este vorba de Charles Pieri (n.1950, tatăl lui Christophe Pieri și Elodie Pieri, naționalist corsican înregistrat în fișierul central al marelui banditism) cu Francis Mariani (n.1949, mort în explozia de la Casevecchie, la Pianicce, Antisanti și Aleria în Haute-Corse/Corsica de Nord, pe 15 ianuarie 2009) și François Santoni (n.1960, asasinat la o nuntă pe 17 august 2001, la Monacia-d'Aullène în Corse-du-Sud) cu Richard Casanova (n.1959, asasinat la Porto-Vecchio pe 23 aprilie 2008).După ce a părăsit organizația FLNC-Canal Historique și a fondat Armata Corsa, Santoni denunță „derivele de tip mafiot” în cadrul FLNC (Frontul Național de Eliberare Corse), iar Pieri se va apropia de membrii organizației FLNC-Canal Habituel pentru a fonda FLNC-Union des Combattants) cărora se va alătura și „Brise de Mer”. În cadrul acestei lupte influență, membii presupuși ai organizației criminale „Brise de Mer” ar fi executat mai mulți membri ai grupului naționalist Armata Corsa, iae legat de aceasta, un dosar criminal de mare anvergură (instrumentat de către judecătorul de instrucție Charles Duchaine) a fost judecat de către Curtea cu Jurați a departamentului Val de Marne (sub președinția lui Anny Dauvillaire cu François-Louis Coste, avocat general), la Créteil (Métropole du Grand Paris), în care Jacques Mariani (apărat de actualul ministru al justiției, Eric Dupont-Moretti) fiul lui Francis Mariani, împreună cu Joseph Menconi (apărat de către Jean-Louis Seatelli) au fost judecați într-un proces care va debuta pe 20 iunie 2006.În acest dosar, un loc central ocupă asasinarea lui Dominique Marcelli (în vârstă de 25 de ani, fost activist de frunte al organizației Armata Corsa) pe 21 august 2001 (în jurul prânzului) în vehiculul său, cu care a părăsit Cervioni (domicilul său din Haute-Corse) și la volanul căruia se afla Jean-Christophe Marcelli (în vârstă de 24 de ani, fără nicio legătură de rudenie cu defunctul). Cei 2 vor fi găsiți câteva ore mai târziu, la câțiva km de Moriani-Plage, ciuruiți cu 24 de gloanțe (dintre care jumăate în cap), cu cadavrele lor (semi)carbonizate în vehiculul incendiat.Michèle Marcelli, văduva lui Dominique (reprezentat de către Jean-Michel Marriaggi),, va face o serie de dezvăluiri, care îi vor incrimina pe cei 3 membri ai gangului „Brise de Mer” cu alți 3 complici ai lor.În verdictul ei din seara zilei de 3 iulie (foarte probabil grație celebrului și prestigiosului avocat penalist Eric Dupont–Moretti, „campionul” achitărilor–devenit minstru al justiției), Curtea îi achită pe cei 2 inculpați principali, Jacques Mariani și Joseph Menconi (în vârstă de 40 de ani)René Agostini (în vârstă de 28 de ani) și Jean-Marie Struffi (în vârstă de 30 de ani), acuzați de complicitate și sechestrare, respectiv, Ange-Marie Fraticelli (în vârstă de 32 de ani), acuzat de mărturie mincinoasă cu circumstanțe agravante, au fost și ei achitați. Atât președintele cât și prim-ministrul erau convinși că Erignac va fi în Corsica, „omul potrivit, la locul potrivit”, ceea ce de altfel n-ar fi fost așa, cum nici (re)aducerea legendarului erou național „cel mai ilustru dintre francez” Charles de Gaulle (1890–1970), în fruntea statului pentru soluționarea „crizei coloniale” (și în special a „Algeriei franceze”) în care Franța era profund angajată prin războiul de independență al Ageriei (1954–1962). (A se vedea In memoriam Charles de Gaulle. O dublă comemorare în luna noiembrie: 50 de ani..., Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”...., Remember: 1959–1969. „Il faut tuer De Gaulle (1970–2020)”, „le plus illustre des Français”...., Serviciul de Acțiune Civică (SAC) al lui Charles de Gaulle și Masacrul de...). Pentru că Colectivitatea teritorială Corse (Corsica) cu „statut unic”, particular, nu seamănă cu celelate colectivități terioriale (ultramarine/DOM– TOM) sau Collectivités d'Outre-Mer (COM–conform art. art. 74 din Constituție, Saint-Pierre-et-Miquelon, Saint-Barthélemy, Saint-Martin, Wallis-et-Futuna și Polynésie française) și nici populuția acestora, cum de altfel, nici naționalismul acestora nu poate fi comparat, sub nicio formă, cu (ultra)naționalismul corsican transmis din generații în generații prin intermediul unor mecanisme de îndoctrinare social–politice cu caracter economic, care permite acestora asocierea lor cu marea criminalitate (crima organizată). Acest lucru am înțeles, din păcate, mult prea târziu, ceea ce nu mi-a mai permis să pot face ceva pentru salvarea vieții lui Claude Erignac. (....). Notă. Celebra închisoare Carabanchel a Provinciei Madrid (construită în timpul regimului franchist, dat în folosință pe 16 ianuarie 1940 și inaugurat pe 22 iunie 1944 de către ministrul justiției falangist Eduardo Aunós, până în 1999 și distrusă în 2008), în care (alături de închisoarea Model de Barcelone) erau încarcerați majoritatea naționaliștilor sepratiști după Războiul Spaniei (17 iulie 1936–1 aprilie 1939), între republicani și naționaliști, terminată cu victoria celor din urmă. (A se vedea „Jaful secolului” (Partea IV). Jafuri remarcabile în Europa comise în acest secol, cu...Terorismul nu are religie (Partea II). Terorismul independentist (separatist, autonomist) în Lumea Occidentală). Printre celebrități încarcerate la închisoarea Carabanchel menționez pe celebrul sindicalist spaniol Marcelino Camacho Abad (1918–2010, fost prim-secretar al Commissions Ouvrières între 1976–1987 și deputat comunist de Madrid 1977–1981), celebrul filosof, eseist, scriitor, jurnalist, profesor și traducător Fernando Savater (n.1947, anti-franchist, distins în 2000 cu premiul Sakharov și cu alte câteva zeci de premii literare), omul politic spaniol (comunist) Simón Sánchez Montero (1915–2006, șeful Partidului Comunist Spaniol, încarcerat timp de un sfert de secol), pe militantul comunist Enrique Múgica (1932–decedat de Covid pe 10 aprilie 2020, devenit deputat basc și ministru al justiției între 1988–1991), pe jurnalistul și scriitorul Fernando Sánchez-Dragó (1939–2014, devenit ministru al economiei și finanțelor între 1982–1985), pe celebrul umorist Miguel Gila (1919–2001, emigrat în 1968 în Argentina), pe poetul, dramaturgul, romancierul, eseistul și cineastul Fernando Arrabal (n.1932, stabilit în Franța din 1955 ca „desterrado”, distins cu Prix Nadal–1982, Prix national de Littérature dramatique–2003), pe poetul, scriitorul și jurnalistul Marcos Ana (1920–2016, prizonierul politic încarcerat cel mai mult timp în inchisorile franchiste, printre care și Porlier Prison, Lagărul de concentrare de la Albatera, respectiv, de la Los Almendros–din 1939, Ocaña Prison–din depuis 1944, Burgos Penitenciary Center între 1946-1961), pe economistul și profesorul universitar Francisco Bustelo García del Real (n.1933, fost rector al Universității Complutense din Madrid între 1981–1983, deputat socialist între 1977–1979) și poate nu în ultimul rând pe legendarul răufăcător și gangster francez, „regele evadării”, François Besse (n.1944, autor a 7 evadări, asociat în crima organizată cu legendarul criminal Jacques Mesrine, fost „inamicul public nr.1” al poporului francez, evadat din închisoare pe 16 februarie 1982). (A se vedea „În umbra vieții″ (Partea III). Corespondență din mediul (sistemul) carceral francez/MCF. Brand-uri...)

Notă. Există în materialul pe care îl prezint o serie de informații care sunt clasate (considerate) de către PNAT (Parchetul Național Antiterorist) de la Paris, „secret de instrucție”, specfic, de altfel, dosarelor criminale instrumentate de către judecătorii responsabili cu instrumentarea lor (de instrucție) în cadrul jurisdicțiilor care sunt de tip „inchizitorial” (în special, în Franța și în Belgia), model juridic implementat prin Codul penal al lui Naopleon (Dreptul Criminal), pe 12 februarie 1810, promulgat pe 3 iunie 2010 și aplicat în Franta până pe 1 martie 1994, care, cu „ mici” modificări, este valabil și astăzi. Ca urmare, chiar dacă sunt în posesia acestora, nu le voi putea divulga (face publice)! La ora 2oh50 Karim Cheurfi (1977–2017), echipat cu o pușcă de asalt (semi)automată de tip Kalașnikov, aflat bordul unui vehicul marca Audi 80 (de culoare gri) garată la colțul străzii Berri cu avenue Champs-Élysées pornește și se va gara la nr.102, în spatele unui furgon de poliție aparținând celei de a 32-a companii de intervenție al DOPC (Direcția de Ordine Publică și Circulație) a PP (Prefectura de Poliție) Paris, aflată într-o misiune de supraveghere și protejare (protecție) a zonei, având în vedere faptul că la această adresă (serviciul cultural și de informare a Ambasadei Turciei) avea loc o adunare a kurzilor. Coborând din vehicul, el va deschide, practic, instantaneu, focul către furgonul poliției și ucide (cu două gloanțe în cap) pe agentul de ordine (gardien de la paix) Xavier Jugelé (în vârstă de 37 de ani, originar din Bourges–departamentul Cher, regiunea administrativă Centre–Val de Loire) aflat la volanul acestuia.Cotinuând fuziada, acesta rănește, grav, un al 2-lea polițist sub-brigadier (subofițer, în vârstă de 35 de ani), cu un glonț la fese și cu un altul la cutia toracică, care va ricoșa pe colegul său, dar vesta sa antiglonți îl va proteja și nu va fi rănit decât lejer.Ripostând, colegii celor 3 polițști implicați în fuziadă (schimb intens de focuri de armă), vor trage 27 de cartușe, dintre care 13 vor lovi „ținta”, adică, corpul teroristului, care va deceda pe loc.Polițistul decedat era în post de 6 ani, după ce timp de 5 ani a fost jandarm adjunct de securitate voluntar (militar care îi asistă pe funcționarii Jandarmeriei Naționale în misiunile lor) și a participat cu unitățile de jandarmerie, printre altele (în Grecia–pentru securizarea fluxului migrator din Orientul Mijlociu, respectiv, gestionarea crizei migratoare din 2015–2016) și la anihilarea teroriștilor islamiști de la sala cu ocazia atacului de la sala de concerte Bataclan pe 13 noiembri 2015.Xavier Jugelé (1979–2017, gay, în PACS–Pact Civil de Solidaritate cu Étienne Cardilès–diplomat la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe) urma să fie mutat în câteva săptămâni la SCOPOL (Serviciul de Cooparare Tehnică Internațională al Poliției) al PJ[2] (Poliția Judiciară). [A se vedea pentru detalii și articolul Pactul Civil de Solidaritate (PACS), un angajament de tip matrimonial cu obligații minime. Moartea acestuia succede mortea altor polițiști: Clarissa Jean-Philippe, Franck Brinsolaro și Ahmed Merabet cu ocazia atacurilor teroriste din 7–9 ianuarie de la Paris și Jean–Baptiste Salvaing si Jessica Schneider de la Magnanville (regiunea urbană pariziană) pe 13 iunie 2016.În jurul orei 22h15, secția antiteroristă a Parchetului de la Paris (al TJP– Tribunalul Judiciar Paris) va deschide o anchetă pentru „asasinat și tentativă de asasinat asupra unei persoane depozitară a autorității publice în relație cu o întreprindere (organizație) terroristă” și „asociere de răufăcători teroriști criminali în vederea pregătirii de atentate contra unor instituții depozitare a autorității publice” [A se vedea pentru detalii articolul autorului Corespondență de la TJP (Tribunalul Judiciar Paris). Imagini inedite și explicații...].Pentru că lângă cadavrul acestuia, polițiștii găsesc un mesaj scris de mână (pe o bucată de hârtie) în care teroristul confirmă atașamentul său față de Daesh (presupus cu puțin timp în urmă), iar după cel îi percheziționeaza vehicul (Audi A80 gri), cu ajutorul PTS (Poliției Științifice și Tehnice), aceștia descoperă o serie de notițe (scrisă de mână) cu adresele Comisariatului de poliție din Lagny-sur-Marne (departamentul Seine et Marne, unitatea urbană/regiunea urbană pariziană, la cca 28km–est de Paris–intramuros), ale DGSI[1] (Direcția Generală a Informațiilor Interne), înregistrade de altfel, și GPS -ul vehiculului și 3 adrese ale unor armurerii. În portbagajul acestuia, într-o geantă de sport (voiaj) vor fi găsite, deasemenea, o pușcă de tip pump-action (slide-action, repeating firearm action) cu acțiune la pompă (tip de pușcă de vânătoare, aproape întotdeauna cu țeava lisă, care utilizează un mecanism numit „sistem de alunecare" sau pompare pentru a aduce încărca un nou cartuș), cu muniție de calibrul 12, arme albe (2 cuțite de bucătărie și o foarfecă de curățat pomi fructiferi) și un exemplar din Coran. În jurul orei 22h30 anchetatorii vor percheziționa deja și domiciliul său (o casă de dimensiuni mai mici) din Chelles (departamentul Seine et Marne, Unitatea urbană parziană) din estul metropolei, unde acesta trăia cu mama lui.„Elemente de radicalizare” sunt identificate în calculatorul (și mobilul) său, iar în camera lui vor fi găsite și alte probe materiale fiabile, printre care un livret de salafist, un pat de pușcă, o țeavă de pușcă, covor de rugăciuni, o soliciatre (cerere) de permis de port armă (pentru o pușcă de vânătoare) și un Coran. Cu alte cuvinte, se pare că mujahedinul Daesh nu avea de gând să moară pe Champs-Élysées sau poate avea și alte opțiuni, dintre care, atacul pe care l-a comis, l-ar fi considerat cel mai adecvat dintre toate.Cu ocazia descinderii polițiștilor la domiciliul său, alți 3 presupuși complici, din anturajul său, vor fi interpelați, dar pe 27 aprilie vor fi eliberați din lipsă de probe suficiente........În sfârșit, înainte de drama de la Comisariatul de poliție de la Rambouillet (pe 23 aprilie 2021), în care agenta administrativă Stéphanie Monfermé va fi asasinată de către teroristul islamist tunisian Jamel Gorchane (1984–2021), ucis, la rândul său, de către colegii funcționarei, are loc un ultim atac terorist islamist, într-o celebră instituție a Ministerului de Interne, la Prfectura de Poliție (PP) Paris (fondată pe 29 martie 1667 și reorganizată pe 17 februarie 1800), cu un efectiv, corespunzând unui oraș (cca 43.000 de funcționari), avându-l ca prefect pe Didier Lallement (din 21 martie 2019), responsabilă cu ansamblul dispozitivului de securitate internă pe întregul teritoriu al metropolei pariziene (Métropole du Grand Paris), cu cele 5 direcții active (principale) ale sale: DSPAP (Direcția Securității de Proximitate a Aglomerației Urbane Pariziene, creat pe 14 septembrie 2009, prin Decretul n° 2009-898 du 24/07/2009), DOPC (Direcția Ordinii Publice și a Circulației, creat pe 24 iulie 2009 prin decretul n° 2009-898), DRPP (Direcția de Informații a Prefecturii de Poliție Paris, creată printr-o lege pe 27 iunie 2008), DRPJ (Direcția Regională a Poliției Judiciare, creată pe 3 august 1913) și DILT (Direcția de Inovare a Logisticii și a Tehnologiei).Pe 3 octombrie 2019, Mickaël Harpon (n.1974, metis din Franța peste Mări, adjunct administrativ, informatician la DRPP din 2003, aparținând mișcării Terorismul islamist, cu un profil „hibrid” de „psiho–terorist”, adică, un individ cu înclinații către terorism datorită unei instabilități psihice) va înjunghia 4 colegi de-ai săi (3 polițiști și un agent administrativ), înainte de a fi anihilat (ucis) și el, de către un polițist stagiar. Între orele 11h21 și 11h50, el va comunica cu soția sa prin intermediul a 33 mesaje SMS (în exclusivitate, cu caracter religios), după care la ora 12h18 el părăsește instituția și la ora 12h45 el cumpără două cuțite de bucătărie (unul cu o lamă de 20cm și un cuțit pentru deschiderea scoicilor).Ulterior, într-un SMS trimis soției sale el îi împărtășește planul, la care aceasta îi va răspunde „Numai Domnul te va judeca. Allahu Akbar”.El era rezident într-un imobil la Gonesse (departamentul Val-d’Oise, unitatea urbană pariziană) unde pe 25 iulie 2000, aeronava Concorde–Sierra Charilie („pasărea alba”) cu numărul de înmatriculare F–BTSC al zborului charter AF4590, care asigura legătura dintre Paris (CDG) și New York (JFK), după numai 90s de la decolarea sa de pe Complexul aeroportuar internațional Paris–Charles de Gaulle (CDG), devenită între timp o „bombă incendiară” se prăbușește (la intersecția drumului județean D902 cu cel național N17, înainte de a putea ateriza pe Aeroportul parizian Le Bourget, aflat la numai 6,5km distanță), făcând 113 victime. [A se vedea pentru detalii articolul autorului In memoriam AF 4590 Concorde F-BTSC. The last flight. Destinul funest al unei...].Cu un profil psihologic „foarte fragil, foarte șters”, el era căsătorit din 2014 și s-ar fi convertit la Islam cu cca 1 an și jumătate înainte de a comite atacul terrorist, timp în care a frecventat cu regularitate moscheea din cartier.În sfârșit, revenind în instituție (fără a fi controlat) cu cuțitele disimulate, exact, la ora 12h53 el ucide, prin surprindere, 3 colegi de-ai săi, în două birouri distincte ale primului etaj al clădirii, după care coborând scările pentru a ajunge în curtea instituției, rănește mortal, o a 4-a persoană, o femeie care, de fapt, s-ar fi aflat în calea lui.Este vorba de Damien Ernest (în vârstă de 50 de ani, subofițer, responsabil a unei unități în cadrul DRPP, 28 de ani de vechime), Anthony Lancelot (în vârstă de 39 de ani, tatăl a doi copii, subofițer, agent de ordine publică/gardian al păcii în cadrul DSPAP cu 11 ani vechime), Brice Le Mescam (în vârstă de 38 de ani, adjunct administrativ principal în cadrul DRPP, cu 6 ani vechime) și Aurélia Trifiro (în vârstă de 39 de ani, subofițer, agent de ordine publică în cadrul DSPAP, cu 17 ani vechime, mama a doi copii cu vârstele de 5 și 8 ani).În plus, la parter, rănește la gît o altă femeie (adjunct administrativ) care era în așteptarea ascensorului (liftului) și nu departe de aceasta o altă persoană, ambele necesitând spitalizare îin regim de urgență.El va fi anihilat (ucis) în jurul orei 13h00 de mai multe gloanțe HK G36 (trase cu Gewehr 36–pușcă de asalt de calibrul 5,56 mm fabricată de firma germană de armament Heckler & Koch și introdusă ca armă standard a Forțelor Armate Germane în 1997, în locul modelului predecesor, carabina de calibrul 7,62 mm) dintre care cu cel puțin unul în cap, după ce a fost somat să se predea, de către un polițist stagiar (în vărstă de 24 de ani) de la DOPC, care urma să fie atacat și el, și nu ar fi fost în post decât numai de 6 zile!Notă. În Franța, prin agent administrativ, se înțelege un funcționar (public) de categoria C, care exersează, în general, funcții administrative care necesită o diplomă de bacalaureat, spre deosebire cel de categoria B, care necesită o diplomă universitară de scurtă durată (BTS–Brevet de tehnician Superior/DUT–Diplomă universitară de tehnologie, corespunzătoare a unu nivel de 2 ani post-bac sau Licență – post-bac în 3 ani) sau de categoria A, care necesită diplomă universitară de lungă durată (Master sau Doctorat). În sfârșit, contextul în care are loc acest atac terorist (cu caracter islamist) se înscrie, de altfel, în valul de atentate teroriste care debutează în Franța cu cele ale lui franco–algerianului Mohammed Merah în 2012 la Toulouse, în cursul lunii martie [în zilele de 11, 15 și 19, coresponzând unei progresii aritmetice cu rație r=4) în care 7 persoane vor fi ucise. [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Moham(m)ed Merah: Adevărul despre drama teroristă islamistă de la Toulouse. De ce Moham(m)ed...,Toulouse („focar” al islamismului radical), „plânge cu lacrimi de sânge”! Verdictul în dosarele..., Euro(lumpen)jihadologia virală, modernă. Conexiunea dintre „Gemenii de la Toulouse” și procesul lui Abdelkader...].Acestea preced alegerile prezidențiale (cea de-a 10-a, a celei de a V-a Republici franceze–din 1958) în perioada 22 aprilie–6 mai 2012 și pe care le va câștiga candidatul socialist François Hollande (n.1954, în funcție între 15 mai 2012–14 mai 2017), contra candidatului de dreapta Nicolas Sarkozy (n.1955, în funție între 16 mai 2007–15 mai 2012) [A se vedea pentru detalii lucrările autorului Cele 7 păcate „capitale” ale unui fost președinte de stat francez. Incursiune în..., Legi nescrise ale Republicii Franceze. Un „păcat” fatal al unui fost Preșetdinte de...].După acest eveniment dramatic, numărul victimelor atacurilor teroriste (decedate) în Franța se ridica la 263.....Originar din Msaken (oraș în nord-estul Tunisiei), Jamel Gorchane (posesor al unei diplome de tehnician în mecanică de nivel C) sosește ilegal în Franța, în 2009 (statut în care se va afla cca un deceniu până la regularizarea lui), dar fiind „depresiv și „suferind de grave tulburări psihologice” el era (deja) trata de către un psihiatru. În 2019 după un deceniu de clandestinitate, el beneficiază de o autorizație excepțională de sejur de salariat, iar mai târziu, în decembrie 2020 obține o carte se sejur (valabil un an), adică până în luna decembrie 2021.Ca urmare, în momentul comiterii actului său criminal, teroristul tunisian avea un statut legal de ședere în Franța.Conform unor investigații aprofundate, se pare că Jamel Gorchene ar fi originar din același loc ca și Mohamed Boulhel autorul atacului terorist de la Nisa (pe 14 iulie 2016, pe Promenade des Anglais) și că amândoi ar fi fost îndoctrinați cu jihadul de către imamul salafist, Bechir Ben Hassen. Este curios faptul că serviciile de informații franceze (DGSI[1] și DGSE[3]) nu au reușit să facă legătura dintre cei 2 după atacul terorist de la Nisa (care a făcut 86 morți și 458 de răniți), cu atât mai mult cu cât după sosirea acestuia pe teritoriul francez, Jamel Gorchene îl contactează, imediat, pe Mohamed Lahouaiej Bouhlel (1985–2016) care rezida în Franța deja de 5 ani, iar cei 2 ar fi fost prieteni de copilărie la Msaken, aflat în regiunea urbană a Sousse (de unde sunt originari mulți imigranți legali sau ilegali din Nisa).Acesta din urmă, în cei anii petrecuți în Franța (între 2010-2016), s-a făcut, deja, cunoscut autorităților polițienești franceze pentru o serie de infracțiuni, printre care amenințare și violență voluntară doomestică (contra concubinei sale), furt și degradare de bunuri, etc.Din contră, Gorchene, nu era cunoscut, așa cum am menționat, deloc, nici autorităților polițienești și nici serviciului intern de informatii DGSI.Probabil pentru că a avut un statut ilegal în Franța, iar până în 2020 nu posta pe pagina sa de Facebook decât publicații cu caracter contestar al islamofobiei (ceea ce nu era contrar legii) șau altele cu caracter de apărarea a comunității musulmane, din care nu ar fi lipsit nici declarațiile polemistului Éric Zemmour (jurnalist politic, eseist, scriitor, în principiu, de extremă dreptă, originară dintr-o familie de evrei din Algeria care se consideră francez de origine berberă).Iar la început, în 2010, cânta karaoke și nici n-ar fi postat decât videoclipuri cu Sexion, Assaut și Orelsan sau comenta serialul NICS (Anchetă militară–Naval Criminal Investigative Service/Serviciul Naval de Investigații Criminale, serial american de investigații criminale care urmărește o echipă ficțională de agenți speciali ai Serviciului Naval de Investigații Criminale), pentru ca după atacurile teroriste din 13 noiembrie 2015 să adauge pozei sale de profil steagul francez (în semn de mândrie).Apoi, până în 2018 nu apar „elemente” semnificative în postările sale, când începe să pblice asiduu comentarii în care îl atacă pe islamofobul și polemistul Eric Zemmour și îl susține pe Marwan Muhammad, fost director al CCIF (Colectivul Contra Islamofobiei în Franța).Ceea ce s-ar fi schimbat radical, începând cu luna aprilie 2020, Jamel Gorchene, în plină pandemie Covid-19, când acesta începe să publice texte cu rugăciuni și versete din Coran, ceea ce ar putea pune în evidență, printre altele și faptul că el ar fi făcut obiectul unei radicalizări lente dar progresive.