Acasă Etichete „Rolului pozitiv al colonizarii”

Etichetă: „Rolului pozitiv al colonizarii”

Protejat: Calul Troian în Conjectura lui Grumberg! News sau Fake news?...

Dacă îți permiți să spui ceea ce gândeșți, dacă îți permiți să faci ceea ce dorești, în orice fel de împrejurări, fără să-ți fie teamă de eventuale constrângeri din partea celor cu care interacționezi, direct sau indirect și reușești  să supraviețuiești, înseamnă că  într-adevăr, ești un om că mine, un om liber !    Cu un deceniu în urmă, cu ocazia unei deplasări (vizite) la Marrakech (via Tanger și Casablanca), am fost uimit (și surprins !) de modul barbar și inuman în care a fost reprimată sângeros,  (cu numeroși răniți grav și morți!), fără niciun fel de milă, o tentativă de trecere frauduloasă (în masă !) a frontierelor Uniunii Europene, de către imigranți clandestini, originari în special din Magreb (Maroc, Algeria, Tunisia și Libia), respectiv, din Africa Subsahariană (Sierra Leona, Senegal, Mauritania, Mali, Congo și Niger), în orașele autonome  Ceuta  (Riful occidental, în proximitatea Stramtorii Gibraltar, cca 85.000 de loc/19 km2) și Melilla (Riful Oriental, cca 80.000 de loc/13km2), două enclave (exclave) spaniole în Maroc. Profund impresionat (și dezamăgit!), la revenirea mea în România, legat de acest eveniment, am publicat două articole în Ziarul Poliția Capitalei cu titlul: „Masacru la frontieră U.E.” și  „Combaterea crimei organizate care exploatează mizeria umană" (vezi Bibliografie [1]) care apără interesele candidatului la imigrare ilegală (clandestină) în Uniunea Europeană (prin aceste frontiere spaniole ale sale, „fragile"), iar ulterior, un al treilea, în care, din contra, pun accentul pe problemele grave pe care le crează imigrația clandestină necontrolată în statele membre ale Uniunii Europeane (și în special, în cele mari, că Germania, Franța, Italia, Marea Britanie și Spania, dar și în cele mai mici, că Olanda,  Belgia și Portugalia), din punctul de vedere al delincvenței și al criminalității (crimei)  organizate, inclusiv, al atacurilor teroriste islamiste, cu titlul: „Imigrația clandestină și cota ridicată a infracționalității, elemente vulnerabile ale Constituției Europene" (vezi Bibliografie [1]). De atunci, în deceniul care a trecut, am abordat aceste tematici (imigrația clandestină prin frontierele „fragile" ale UE - Insulele Canare, Lampedusa, Ceuta și Melilla, precum și consecințele dramatice ale acesteia) într-o serie de alte articole de investigație, mai mult sau mai puțîn laborioase (încercând să fiu obiectiv și imparțial!), pe de o parte, atât în Ziarul (și ulterior, Revista) Poliția Capitalei (https://b.politiaromana.ro), respectiv, Monitorul Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului (www.oado.ro), publicații cu circuit închis, cât, pe de altă parte și în presă online de largă circulație la care am avut acces (Le Parisien, Acum, Necenzuratmm, etc.), întocmai pentru a alertă autoritățile competente, însă, din păcate, fără rezultate remarcabile (notabiele, vezi Bibilografie [1]).

Protejat: Radicalizarea islamiștilor – extremiști și „înregimentarea” lor în Jihad –...

Unul dintre cele mai (ne)plăcute aspecte ale dispozitivului de „Discrimnare pozitivă” în Franța, este dispariția (constanța) a hiper-politeții (ipocriziei) franceze în Serviciul Public (Învățământ, Sănătate, Administrație, Poliție, Justiție, etc.) pentru că în cadrul acestui dispozitiv, cei recrutați, pe de o parte, nu au beneficiat de o educație „aleasă”, iar pe de altă parte, pentru că înainte de a fi angajați, conform acestuia,  s-au săturat să fie refuzați (respinși) și marginalizați de către societatea civilă cu formula de politețe: „Veuillez agréer Madame, Monsieur, mes salutations dinstinguées”. În contextul social-istoric al mileniului mileniului trei, când majoritatea responsabililor politici ai fostelor țări (puteri) coloniale erau încă convinși de „rolul pozitiv al colonizării”, Jacques Chirac, pe atunci Președinte al Republicii Franceze (1995-2007), a hotărât, în 2006, sub presiunea politică a țărilor din Magreb (în special Algeria, dar și Maroc, respectiv, Tunisia) să renunțe la Alin. 2 al Art.4 din Legea 23 februarie 2005, adică la „rolul pozitiv al prezenței franceze în teritoriile nemetropolitane (neeuropene, colectivitățile teritoriale „Outre Mer”) și în special în cele din nordul Africii (Magreb). Acest „pas istoric” a fost considerat, pe de o parte, atât de către apărătorii drepturilor fundamentale ale omului, francezi, cât, pe de altă parte și de către responsabilii politici din fostele țări „victime” ale colonizării, o condiție „sine qua non”, pentru perpetuarea relațiilor de prietene și colaborare socio-economică, respectiv, politică, dintre popoarele lor și Republica Franceză. Președintele  Jacques Chirac  ia această decizie, în ciuda faptului că acesta este ferm convins că „noi (n.r. francezii) putem fi mândri de istoria noastră......(...) chiar dacă putem recunoaște și zone de umbră în evoluția ei....”, nu la întâmplare, dar în special, după critica dura adusă acestei legi (Legea din 23 februarie 2005), pe 2 iulie 2006, de către Abdelaziz Bouteflika, atunci, Președintele Algeriei (din 27 aprilie 1999). Rolul „pozitiv" al colonizării, din punctul de vedere al țărilor coloniale, ar fi permis „civilizarea", „modernizarea" și „democratizarea" sclavilor din colonii (o imensă majoritate dintre ei de confesiune musulmană!), având ca efect, mobilitatea lor, în general, dar mai ales, migrația lor către țările coloniale „mamă", în particular, nu cu scopul cum cred unii, de a cucerii lumea, dar din contră, pentru îmbunătățirea condițiilor lor de viață, pentru creșterea nivelului lor de trai, mai exact, pentru realizarea lor pe plan material și spiritual, ceea ce în colonii era de neconceput. Din păcate însă, o mare  majoritate dintre ei, nu au reușit să se integreze din punct de vedere socio-cultural și profesional, în special datorită dispozitivelor sociale inadecvate (necorespunzătoare) puse la dispoziția lor, ceea ce a avut că efect orientarea lor către delincvență și criminalitate, însă tot cu același scop: realizarea lor pe plan material și spiritual.Celor care au reușit să se mențînă, cât de cât în limitele normale ale legilor  de conviețuire în cadrul societății civile, dispozitivul de „Discriminare  pozitivă", ca o „prelungire prin continuitate" a „Rolului pozitiv al colonizării", le-a permis accesul în insituțiile publice ale Administrației de Stat (Prefctura, Primărie, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Administrația Penitenciarelor, etc.), ceea ce contribuie esențial la scurgerea de informații către organizațiile islamiste extremiste, salafiste, respectiv, teroriste,  iar prin dispozitivul de manipulare,  la radicalizarea islamiștilor încarcerați, de manieră generală, nu neapărat pentru terorism, dar, cel puțin, pentru delicte sau crime de drept comun. Unii dintre ei, într-un eșec total în libertate, în toate planurile vieții sociale, dezorientați și fragili din punct de vedere psihic, ușor manipulabili, ar încerca să se „realizeze" în viață, prin moarte, ca martiri ai lui Allah,  în „Războiul Sfânt"!  „Discrimanare pozitivă" (instaurarea inegalității pentru promovarea egalității!), ca dispozitiv social, creat cu scopul de a lupta contra discriminării rasiale a apărut pentru prima dată în SUA („țara tuturor posibilităților” și a unei mixități sociale ieșite din comun!), având  în vedere statutul special al acesteia de țară deschisă imigrației „selective”, prin tradiție.Primul care ar fi utulizat expresia: „Affirmative action” (Action positive), conform unor documente de arhivă, se pare că ar fi fost John Fitzgerald Kennedy (foarte probabil, unul dintre motivile pentru care ar fi fost și asasinat!), urmat de către Lyndon Baines Johnson, succesorul său.Scopul acesteia, în principiu, ar fi fost ca negri (o minoritate etnică afro-americană, importantă), respectiv, hispanicii (o minoritate etnică hispanoamericana), etc., să fie mai mult „prezenți” în cadrul unori activități lucrative de înalta calificare, de prestigiu, în instituțiile statului, respectiv, ale Administației centrale și locale de Stat, în Universități, în Mass-media, în unitățile Medico-Sanitare, în Politică, etc.). Și într-adevăr, începând cu anii 1970, „Afirmative Action”, începe să se manifeste „masiv” în cadrul diferitelor programe educative, în special în statele mari, cu democrație avansată: California, New York, Illinois, etc., dar nu peste mult timp, acesta  începe să fie controvesat și contestat, astfel încât în 1978 Curtea Supremă de Justie a SUA condamnă cota-urile Facultății de Medicină a Universității California (Los Angeles) prin sentința Bakke. Iar în 1996, un Referendum de Inițiativa Populară, pune capăt dispozitivului  „Affirmative Action” în universitățile publice californiene (Propoziția 209). Mai târziu, în Florida (2000) și ulterior până în 2003, în statele Washington, Michigan și Nebraska, Texas și Mississippi. În 2007, Curtea Supremă de Justiție a SUA, interzice  (cu 5 voturi contra 4) „Affirmative Action” în întregul sistem educativ public american. Și totuși, dispozitivul în SUA, ar fi avut un succes considerabil, pentru că dacă la începutul anilor 60 (în timpul Administrației Kennedy), numai cca 13% dintre afro-american făceau parte din clasa medie, peste trei decenii, la începutul mileniului acesta (când încă în Franța, Alin.2 al Art.4, Legea din 23 februarie 2005 era în vigoare), procentul acestora ar fi crescut la 68%.Însă, din studiile pe care le-am efectuat, reiese că încă și astăzi, în principiu, negrii afro-americani sunt de cca 5 ori mai puțin bogați decât albii și că decalajul dintre ei ar fi crescut considerabil în ultimul secol.În Franța, dispozitivul de „Discriminare Pozitivă”, este introdus prin Legea din 10 iulie 1987, în favoarea persoanelor cu dizabilități, prin care întreprinderile cu peste 20 de salariați vor fi „obligate” să angajeze cel puțîn 6%, salariați cu handicap (în special fizic).Începând cu mileniul trei (anul universitar 2000-2001), acest dispozitiv este „preluat”, cu un oarecare entuziasm și de către Conferință Școlilor Superioare de Înalte Studii (Conférences des Grandes Ecoles-CGE), un sistem de învățământ superior ultra elitist, unic în lume, în care accesul are loc numai în urmă unui concurs de admitere foarte sever (scris, respectiv, oral) și accesibil numai absolvenților de Clase Pregătitoare-Classes Prépas aux Grandes Ecoles (primul ciclu universitar de 2/3 ani de studii universitare post-bac, postliceale, echivalent cu Licență), în care sunt admiși anual numai cca 6-7% (cei mai buni !) dintre cei peste 650.000 de absolvenți de liceu. Acest dispozitiv (foarte controversat de altfel!), la care vor adera și câteva școli de înalte studii foarte prestigioase (Sciences Po, ESSEC, INSA, Prépă-Henri IV, etc.), din câteva sute (de ingineri, economice și de comerț, respectiv, de management, social-politice, etc.) membre ale CGE, va permite unui număr considerabil de absolvenți de liceu, care fără să fi absolvit  „Classe Prepa” (dar numai un simplu învățământ universitar de scurtă durata/primul ciclu universitar, de tip Bac+2 ani: DEUG-Diplomă de Studii Universitare Generale, DUT-Diplomă Universitară de Tehnologie, respectiv, DUST-Diplomă Universitară de Științe și Tehnologie sau BTS-Brevet de Tehnician Superior, etc., în ZEP-Zonele de Educație Prioritare, din cadrul ZUS-Zone Urbane Sensibile ale marilor cartiere defavorizate din regiunile urbane ale metropolelor franceze, dominate de șomaj, trafic de stupefiante,  de insecuritate, de abandonul și eșecul școlar), să poată fi admiși în școli de elită, rezervate, cu prioritate, unei clase de intelectuali, de excepție. (A se vedea pentru detalii și articolul http://cufr-prpagrandesecolesfranaises.blogspot.com/2012/11/zus-les-zones-urbaines-sensibles-en.html).În acest caz, vorbim (într-o mai mare sau mai mică măsură), deja, de o „democratizare” a învățământului universitar elitist tradițional francez, prezent de câteva secole în toate domeniile de vârf ale activității social-economice și politice franceze.În sfârșit, începând cu ultimul deceniu, dispozitivul de discriminare pozitivă (în materie de educație, de angajare, de fiscalitate, în materie politică, etc.) este preluat și de către majoritatea instituțiilor publice locale și centrale ale Statului (Primărie, Prefectura, Învățământ, Sănătate, Poliție, Jandarmerie, Justiție, Forțele de Muncă, etc.), care va permite persoanelor, în special, celor de origine musulmană (negrii sau arabii) fără Cazier Judiciar (cu Buletinele B2 și B3 vide), aflate, oarecum, în eșec școlar sau în reinserție socio-profesională să devină funcționari (publici) al Statului.Organele abilitate ale statului în materie de reinserție socio-profesională consideră că dispozitivul ar fi un bun „integrator” social al populației defavorizate (și că acesta ar mari „egalitatea de șanse” pentru cei „oropsiți ai vieții”), având în vedere faptul că accesul acesteia pe piață de competență în sistemul privat, ar fi minim.Deși, în majoritatea cazurilor ei vor integra structurile de jos ale Administrației Publice de categoria E (Fără calificare profesională) și D (cu Diplomă de calificare profesională: BEP, CAP- Brevete și Certificate de Aptitudini Profesionale), unii dintre ei vor reuși și concursul de funcționar categoria C (cu Diplomă de Bacalaureat), respectiv, B (cu Diplomă de  învățământ universitar de scurtă durata: bac+2 ani de studii superioare: BTS, DUT sau Bac+3 ani de studii superioare: Licență) și chiar A (cu Diplomă de învățământ universitar de lungă durata: Master sau chiar și Grande Ecole).În 2007 Lotfi Bel Hadj, Președintele Observatorului Economic al Regiunilor Urbane Metropolitane, afirmă în lucrarea să „Trop Français ou Français de trop"  că dispozitivul ar fi un concept de inspirație rasistă! Și că „un asemenea sistem mărește ura și tensiunile rasiale, motiv pentru care el constituie un punct de ruptură cu istoria noastră”. Acest dispozitiv de „dicriminare pozitivă” va permite angajarea masivă în ministerele de Interne (Poliție), al Armelor (Jandarmerie) și al Justiție (gardieni de închisori) a minorităților de confesiune musulmană (negrii și arabi) care vor avea un rol important (direct sau indirect, prin acțiunile lor) în promovarea proselitismului islamist extremist, al radicalizării și al jihadului în mediul carceral. .