Pentru câteva zile în fiecare octombrie, Iaşul îşi dublează sau chiar îşi triplează populaţia, în calitate de „zonă sfântă a Europei Centrale”. Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva stă în centrul zilelor Iaşului, un eveniment de anvergură, din punct de vedere spiritual, economic, turistic şi, ceea ce îi lipseşte cu seamă Iaşului-cultural. În mijlocul unei aglomeraţii demne de capitală, stă cinstirea ocrotitoarei Moldovei în general şi a Iaşului în special, ale cărei moaşte sunt aşezate în catedrala Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Fenomenul se va repeta, la o anvergură comparabilă, în Bucureşti, peste două săptămâni, cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul capitalei.
Ce determină sute de mii de credincioşi să aştepte în frig, în tăcere, între 10-15 ore în dăţile de 13 şi 14 octombrie pentru a ajunge să sărute moaştele sfintei tocmai de ziua ei? Pentru cei care se grăbesc să atace ortodoxia şi pe ortodocşi, acest comportament este de neînţeles, chiar luat în râs. Adevărul este însă că, Sf. Parascheva având o viaţă simplă, modestă, oameni din toate categoriile sociale, din toate regiunile, de toate vârstele, îşi rup din timpul lor pentru a face un popas spiritual. Efortul de a aştepta la o coadă atât de mare este justificat pe bună dreptate, întrucât Sfânta Parascheva a făcut multe minuni, care s-au scris cu amănuntul în cărţi. Vă invit să aruncaţi numai o privire la o selecţie din aceste minuni– sunt povestiri care poate nu au fost „verificate ştiinţific” la scrierea lor, însă multe altele au fost verificate şi confirmate, atestate ca minuni, îndeosebi în cazuri de vindecări ale unor boli foarte grave. Desigur, minunea centrală care adună atâţia oameni este că moaştele Sf. Parascheva sunt neputrezite de peste 1000 de ani şi răspândesc o bună mireasmă pentru oricine doreşte să le cerceteze.
Minunile în faţa cărora nu ştim cum să reacţionăm. Mulţi sunt cei care şi le doresc, care caută în asta o dovadă că Dumnezeu nu i-a părăsit, şi mulţi sunt şi alţii care se arată sceptici în faţa lor. Dacă Dosarele X popularizează o lume în care cele m ai multe explicaţii vin de la diavol (satanism, voodoo, posedări, magie neagră, blesteme, poltergeist, etc.), ortodoxia ne înfăţişează o realitate a comunicării vii cu sfinţii, ce răspund fiecăruia după rugăciune. Această comunicare hrăneşte sufletul creştinului şi îl apropie de Biserică. Este o formă de a răspunde în viaţa fiecăruia. Ortodoxia nu poate fi încadrată într-o abordare de tipul „teorie vs. practică”, întrucât ea se cere trăită. Cei care se duc la moaşte nu fac un exerciţiu practic de credinţă, ei îşi trăiesc credinţa prin fapte. Dacă un teolog îşi propovăduieşte credinţa prin cuvinte, un teofor îşi trăieşte credinţa în întreaga sa existenţă.
PF Hristodoulos, primatul Bisericii Greciei, care a asistat într-un an la sărbătorirea hramului la Iaşi, a afirmat: „În aceste zile deosebite, sfintii se fac ei insisi pelerini pentru a-i intalni pe oameni, daruindu-le binecuvantarea si harul de la Dumnezeu. Ce poate fi mai frumos pe pamant decat o multime de oameni adunati in rugaciune, dincolo de conditia lor trecatoare, asteptand cu rabdare sa se inchine la sfintele moaste?“. „A spune că numai minunea este semn al prezenţei şi al existenţei lui Dumnezeu este greşit. Dar şi a respinge existenta minunilor înseamnă a nega lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, a nega prezenţa reală a lui Hristos în Sfânta Taină a euharistiei, a nega posibilitatea omului contemporan de a se sfinţi şi mântui. De aceea credem că trebuie să-i acordăm minunii locul pe care îl merită în viaţă duhovnicească creştină din zilele noastre. Dacă noi credem sau nu în Dumnezeu este, până la urmă, o problemă personală. Dumnezeu nu are nevoie de credinţa noastră. El există dinaintea veacurilor şi are grijă de creaţia Sa, este Duh şi lucrează în lume prin energiile Sale necreate, fiinţa divină fiind cu totul altfel decât tot ce există în lumea creată şi cu totul de neatins pentru om. Minunile se produc prin har, prin lucrarea energiei divine necreate, care lucrează mijlocit şi prin sfinţii care s-au împărtăşit de el veşnic, în împărăţia lui Dumnezeu şi datorită credinţei oamenilor, care le devine lor folositoare astfel.” (Dr. Iuliana Bancescu, fragment din volumul Crestinismul popular, intre teologie si etnologie, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2007, citat de aici – chiar vă recomand să citiţi în întregime articolul, abordează în amploarea cuvenită evenimentul)
Credincioşii speră să obţină dezlegări, minuni, ajutor şi se roagă cu speranţă, punându-şi nădejdea întâi în Dumnezeu şi abia apoi în forţele lor. A o vizita şi a o cinsti pe Sfânta Parascheva chiar de ziua ei este un semn de respect faţă de cea care face parte integrantă din viaţa ieşenilor. Catedrala mitropolitană din Iaşi este zi, de zi, în tăcere, în rugăciune sau în cântece bisericeşti, locul în care fiecare îşi poate reculege gândurile, suferinţele şi să le împărtăşească sfintei, pentru alinare, pentru binecuvântare, pentru sprijin şi pentru iertare.
Pe când eram student la Iaşi şi mergeam la catedrală, la slujbe sau ca să mă închin sfintei, în orice zi, observam mereu, invariabil, o mulţime de tineri, mulţi din ei elevi şi studenţi, care făceau o coadă care uneori înconjura interiorul bisericii. Pentru câteva zeci de minute, parcă timpul se oprea în loc, iar comportamentul fiecăruia indica un respect solemn, pe care este foarte greu să îl găseşti în alte părţi. Senzaţia cu care pleci de la moaştele Sf. Parascheva este întotdeauna unul de bucurie şi de uşurare.
Căutarea de modele între cei vii poate fi una înşelătoare şi dificilă, dar avem întotdeauna la îndemână modelele pe care sfinţii, cuvioşii, mucenicii ni le mărturisesc în fiecare zi, vieţile lor fiind adesea la distanţă de 2-3click-uri. Este oare şi inima noastră, la fel de aproape de ei? Ei sunt mărturia vie, după moarte, a prezenţei Duhului Sfânt în omul îndumnezeit. Şi tu poţi vorbi cu Sf. Parascheva, în rugăciune.
Această sărbătoare a românilor şi mai ales a ieşenilor este cinstită la nivel naţional, iar anul acesta chiar cu atât mai mult, cu cât pică duminică şi nu în timpul restului săptămânii, prin urmare cei peste 50.000 de români care îşi sărbătoresc onomastica (fie că îi cheamă Paraschiva, Parascheva, Paraschiv sau Chiva, Chivuţa, Vuţa, Chivu sau Petcu) o pot face călcând de dimineaţa pe la Biserică. Pentru aceia dintre voi care doresc să facă urări creştine acestora, vă recomand să vă inspiraţi de aici.
Acatistul Sfintei Parascheva
Viaţa ei, acatistul ei, cântări bisericeşti închinate ei, pot fi consultate pe unul din site-urile închinate sfintei: Sfânta Parascheva. Icoane ale sfintei Parascheva din întreaga lume pot să fie văzute aici. Site-ul doxologia.ro are o secţiune de ştiri pe acest subiect, precum şi o arhivă a evenimentelor care s-au organizat în oct.2013, 2012, 2011, 2010, 2009, 2008, 2007,2006, 2005.
Cuvioasa Parascheva este cunoscută în popor şi sub numele de Sfânta Vineri, datorită faptului că a fost o mare postitoare. A nu se confunda cu Sf. Muceniţă Paraschevi din Roma, care este sărbătorită la 26 iulie, şi care are o parte din moaşte în mănăstirea Sf. Antim din Bucureşti. Sinaxarul zilei de 14 octombrie poate fi consultat aici.
Multe biserici ortodoxe din întreaga lume poartă hramul Sf. Parascheva (inclusiv: parohia „Sf. Parascheva” din Bruxelles şi cea din Paris). În Iaşi, centrul de pelerinaj coordonat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se numeşte „Sf. Parascheva”. Mai există, de asemenea, o grădiniţă, un centru medical şi un cămin de bătrâni care poartă numele sfintei.
Veşmintele Sfintei Parascheva sunt preparate într-un ritual religios, iar moaştele sunt schimbate de veşminte într-o manieră foarte strictă. Câteva detalii în plus, aici şi aici.
Nota redacției
Investigations Criminelles (Investigații Criminale)
Direction Centrale de la Police Judiciaire (DCPJ)
