Acasă Carte A încremenit orașul…(Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist,...

A încremenit orașul…(Corespondență de la Dr. Anna-Nora Rotaru-Papadimitriou, poet, prozator și eseist, Grecia – Atena)

Târziu, trecut de miezul nopții… e ora când partea mare-a omenirii oftează în somnu-i adânc, alții copleșiți de grijile zilei căutând o evadare din faldurile grele ale neputinței și dezamăgirii, alții, pierduți, rătăcitori printre vise, cautând să răzbată intr-o lume ideală, onirică, departe de toate cele de fiecare zi, care în ultimul timp le tulburară liniștea! Târziu… dar nu pentru mine, care încă mai sorb câtiva stropi din cafeaua rămasă în cupă, într-o amorțeală plăcută, deși paralizantă, o visare cu ochii deschiși, deși ceasul de mult a arătat trecut de miezul nopții; vreau însă cu încăpăținare să mai trag de ziua scursă, după cum mi-aș trage capătul de cearșaf peste cap refuzând să cred că așa s-a mai dus o zi din calendar amăgindu-mă. De ce ? Nu știu, poate din cauză ca n-am nimic prea bun de prevăzut, ci o infiripată teamă de necunoscut, o incertitudine a zilei ce va veni, doar știind că ce mi-a fost azi, mi-a fost bine, liniștit, mâine fiind alta… cum va fi ? De-un timp am invățat să apreciez mult timpul, fiecare zi, fiecare oră, adunând momente de ferice, știind lecția, că fericirea o aduni strop cu strop și că depinde de intensitatea fiecărui moment trăit frumos.

Tărziu… fac pași de du-te vino pe balcon, mai sorb un strop de cafea rece, amăruie și privesc cerul plumburiu, miroase a ploaie. Cu siguranță undeva plouă, în nări parcă-i simt mirosul și deodată un vântuleț șuieră zbârlindu-mi părul și stârnind ceva frunze gălbejite ale florilor din glastră și-ale glicinei ce-mi acoperă veranda. Plouă cu funze m-am găndit zâmbind pal și îndepărtând cu mișcări domoale câteva șuvițe rebele de pe frunte. E ceva și asta mi-am zis, măcar vântul mai tulbură liniștea asta ce-a năpădit orașul. Ce pustiu, o liniște de cremene… niciodată parcă atât de scufundat în negura nopții. Nu știu de ce, dar imediat îmi răsar boabe de lacrimi în ochi… mă simt impresionată, nu e romantica noapte ce-am vrea mulți s-o punem în versuri sau pe note muzicale, nu-i Serenada lui Schubert, nici Moonlight de Beethoven, ci-i mai mult un Adagio de Sebastian Bach ce-mi sună ușor în urechi de la tranzistorașul meu. E… Carantina… mă trezesc la un moment din visare analizând cuvântul; pare atât de frumos la pronunție, Ca-ran-ti-na… ce sonoritate muzicala are, ca un nume de femeie, ce rezonață, plin de vocale, dar și consoane, ce frumos se intercalează și se împletesc unele cu altele. Pan-de-mi-a… și ea are o sonoritate muzicală. Îmi scutur capul să mă trezesc din gănduri, ce nebunie… auzi, frumos cuvânt Carantina și Pandemia. Am inebunit de tot ? Cum poate fi ? Are atâta încărcătura negativă, cuprinde atâta suferintă, atâta grijă omenească, atâta teamă, atâta incertitudine pentru ziua ce va veni, atâta singurătate, atâta izolare.

Mă găndesc la câtă durere există, unele ființe s-au dus, altele se duc chiar în momentul de față, altele se vor duce, mă gândesc la cei neajutorați, la cei ce-așteaptă o lumină, o speranță în zare, o miluire, binecuvântare… Privesc cerul, la fiecare 5 minute sau mai puține moare un om… câte oare suflete se îndreaptă spre cer acum ? Căte oare mă privesc de sus cu ochi nedumeriți ? Câte vise destrămate ? Câtă durere-a despărțirilor? Și unii mai aveau încă multe de facut pe-astă lume, multe de dăruit, încă multe socoteli de închis cu viața! Ce stranie senzație, mă furnică pe spate și tresalt de-un fior glacial, de parcă m-ar atinge șira spiării cu o bucată de gheață, ca gheara Morții.

Mă cuprinde frica, mi se cuibărește în sân și mă roade încet, cu satisfacția învingătorului. Mă scutur de parcă aș vrea s-o alung din mine, de pe mine și de pe toți cei suferinzi. Doamne, de-aș avea putere, de-aș putea, ca printr-o vrajă, aș alunga această năpastă căzută peste omenire.Vreau să mă pot reîntoarce la viața de dinainte, așa cum ne-a fost la fiecare, mai bună, mai puțin bună, dar atunci trăiam cel puțin, poate cu neajunsuri, dar cu speranțe, cu visuri…doar când pierzi ceva îî poți înțelege valoarea adevărată. Ce-avem azi ? Peste câteva ore se va lumina de-o nouă zi… ce ne va aștepta ? Vreo minune la răscruce de drum, în haosul în care trăim, vreo lumină poate în bezna unde sutem azvâliți ? Vreun zori de zi trandafiriu cu exuberanța unei vieți adevarate și nu coșmarul ce-l trăim de-un timp? Ne-om ridica de jos, de cum azi suntem îngenuncheați în fața unei sorți nemeritate ? Avem vreo vină că ne-am înmulțit prea mult pe-acest Pământ ce nu mai vrea să ne suporte deasupra lui ? Ne cere lutul îndărăt? Nu mai vrea el sau… câțiva care dispun de viețile noastre, noi reprezentând doar simple cifre, vrând să ne treiere ca spicii, să ne decimeze ? Care oare ni-i stăpânul sau… stăpânii ? Vreau viața înapoi și-o vreau liniștită, calmă, în pace și armonie; nu vreau nici bogății, nici ranguri, nu vreau nimic ce nu pot lua cu mine! Îi vreau pe ai mei lângă mine și eu pe lângă ei, trăind fericiți, doar pentru că putem trăi! Cer mult ? Vreau să văd iar orașul meu plin de viață până târziu, plin de luminile vitrinelor și lampioanelor, vreau să simt cu toate simțurile ascutite forfota străzilor, scrâșnetul roților și claxoanele mașinilor ce-ți străpungeau auzul, atât de enervante altădată, vreau să aud voci și strigăte, chemări pe nume, glume și râsete zglobii, hârjoana copiilor după terminarea școlii, plimbările îndrăgostițițor, mână de mână ; vreau luminițele de sărbătoare să strălucească pe străzile azi pustii, vreau ca la fiecare fereastră unde azi se-ascunde teama sub storurile trase și închise ermetic, să lucească globurile colorate-n pomii de iarnă, vreau la balcoane să pâlpâie beculețe de toate culorile, îl vreau pe Moș Crăciun să ne vină la fiecare în prag cu sacul plin de visele ce le-am pierdut, ce s-au zdrobit de-un zid dur, pe care scrie nu, de visele ce le-am mai putea încăface… Ah, cât de multe vreau, ca un copil mic și dornic de tot ce vede, că-mi tresaltă inima și sufletul avid de dorințe… vreau să trăim iar clipa de azi precum ne-a fost odată, prezentul și viitorul, că prea mai trăim ascunși prin faldurile treculului, pierduți prin vălurile amintirilor, intr-un „a fost odată, ca niciodată…”

Furată de gândurile ce m-au exaltat pe moment și m-au purtat într-o altă dimensiune, un alt univers, poate paralel, mă trezesc la realitatea crudă, cu ochii ațintiți pe strada pustie cu felinarele-i împăienjenite și melancolice, cu tristetea scursă peste lume ca un văl de doliu. Privesc apoi cerul întunecat, pe-alocuri plumburiu, doar că pe coama munților din zare mijesc zorile, semn că noaptea cu-ncetul se destramă și-n față steaua asta mare, (Luceafăr e ?) îmi clipește parcă din ochi, spunându-mi: „hai,noptateco, du-te și te culcă, vine-o zi nouă, ceva bun poate te va aștepta, cine știe ? Mă ridic și eu de la observatorul meu, mai fac ceva pași, ținănd atârnată cupa goală de cafea… goală ca mintea mea, dar cel puțin mai liniștită după spovedania în tumultul gândirilor și dorințelor mele. Steaua asta mare a zorilor îmi trimite parcă o undă de speranță să-mi lucească-n negura sufletească și să-mi spună că, „mâine-i o altă zi ”! Poate că va fi… poate…

La magazinul de vis-a-vis s-a aprins lumina la vitrină, deci, se va așterne la treabă brutarul și după puțin timp, tot acel vântișor șugubăț de dinainte îmi aduce până sus la mine, mireasma îmbietoare de pâine proaspătă și de cozonaci, gata ieșiți din cuptoare ! Aah, fantastic, se-nvălurește peste tot mirosul ăsta de pâine caldă, de jur-împrejur, îmi gâdilă nările și papilele gustative, e ca o trezire a speranței și dacă aș fi dormit n-aș fi prins acest simbol minunat, acest mesaj. Pâi-ne… Mâi-ne… Da, daaa, firește, ca un joc de cuvinte: va fi pâine pentru mâine, cuptorul va coace mereu pentr-un mâine adică… și-un alt mâine… Cu pâinea asta caldă înmugurește o nouă zi, ca o punte din neființă spre trezire la viață și mie îmi pare un semn de bun augur, pâinea – trupul Domnului. Nu, nu-i ceva întâmplător, ceva m-a împins în noaptea asta spre veghere, trebuia să trăiesc acest moment ce-mi pare divin, de parcă ar fi răspunsul la temerile mele. Acuși vor apare și primii cumpărători să-și ia pâinea, „cea de toate zilele”, fierbinte, aburindă s-o ducă în casele lor. Simt în mine că un flux de speranță mă năpădește, mă trezește din starea asta letargică a neputinței și-a delăsării de sine, pulsul îmi bate iar la poarta inimii și-a minții mele răvășite. Doamne, câte sentimente îmi trezește mirosul de pâine caldă… precum Marcel Proust în cartea sa, À la recherche du temps perdu, mă poartă și pe mine mirosul, cu ani în urmă, la casa părintească, unde mama și bunica mea coceau noaptea pâinea mirodată și cozonacii de sărbători și nu numai… Ce vremuri de basm, parcă de necrezut și câtă discordanță cu cele ce trăim azi dar, cine știe, poate va fi bine, poate… Mireasma pâinii calde mi-a fost parcă raspunsul venit de la D-zeu sau poate de la dragii mei de dincolo, de Pe tărâmuri neumblate sau, din-„Spre zarea celor care nu cuvântă”, fiind o încurajare că viața-și va continua drumul…

Luând cu mine mirosul de păine caldă, m-am retras încet, ca să nu destram șirul visului nostalgic și plăcut și să-l pot continua cu ochii închiși, în somnu-mi lin, fuior, împletind cu el speranța unor zile mai bune ce poate vor veni. Vă las cu bine oameni buni, Carantina și Pandemia ne poate încremeni orașul, ni-l va pustii, dar important e ca sufletul, mintea să nu ne încremenească, să ne fie pline de încredere în viitor. Viața își va continua mai departe urcușul, trăgându-și încet vagoanele pe drumu-i nesfârșit, plin de ocolișuri poate, plin de obstacole, numai că noi trebuie să rămânem in acest tren, chiar și-agățați de bară, nu contează, chiar de-am ține în mână doar un coltuc din pâinea asta caldă s-o îmbucăm și nimic mai mult n-am avea nevoie. Credeți-mă… să facem speranța să-nflorească, poate-odată ne va zâmbi iar viața aceea adevărată, nu asta falsă, in care suntem doar niște pioni !

Cu D-zeu înainte !

Lucrări științifice publicate de autor sub egidaJurnalul Bucureştiului

 

Articolul precedentCel mai nou studiu realizat de American Dental Association
Articolul următorCharlie Hebdo: Remarques sur ce qui nous arrive… par Yannick Haenel
Fizician teoretician și matematiciancian de formaţie pluri-inter și transdisciplinară, adept şi promotor al educaţiei de excelenţă (gifted education) şi jurnalist de investigaţii criminale francez, de origine română, specializat în MASS (Matematici Aplicate în Științe Sociale), în studiul fenomenelor socio - judiciare cu ajutorul unor structuri matematice complexe (teoria haosului - sisteme complexe, teoria ergodică, teoria teoria categoriilor și rețelelor, cercetarea operațională și teoria sistemelor formale de tip Gödel). Cofondator al IRSCA Gifted Education (Institutul Român pentru Studii şi Cercetări Avansate în Educaţia de Excelenţă), de peste un deceniu și jumătate, este Director de studii în cadrul CUFR România (Conseil Universitaire-Formation-Rechereche auprès des Grandes Ecoles Françaises-Consultanţă Universitară, Studii şi Cercetări de pe lângă Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii), organism educaţional franco-român agreat de stat, având ca obiectiv, consilierea, orientarea şi pregătirea candidaţilor români cu Diplomă de bacalaureat, respectiv ai studenţilor din primul ciclu universitar (Licenţă), la concursurile de admitere în sistemul elitist de învatamânt superior „La conférence des grandes écoles françaises” (Şcolile Superioare Franceze de Înalte Studii - CPGE-Classes Préparatoires aux Grandes Ecoles, Grandes Ecoles) şi Universităţile elitiste franceze (Licenţă, Master). Este autor a peste 600 de lucrări cu caracter științifico–didactic (articole și cărți de matematică și fizică, respectiv, de investigație jurnalistică – atât în limba română cât și în limba franceză, repertoriate și în BNF – Bilibioteca Națională a Franței, „François, Mitterrand”), care au contribuit la promovarea culturii și civilizației franceze în lume, precum și la admiterea a peste 1.000 de tineri români cu abilități intelectuale înalte (absolvenți de liceu și studenți) în școlile superioare franceze de înalte studii – Les Grandes Ecoles (un sistem educațional elitist și unic în lume), în special, în cele științifico–inginerești și economico–comerciale, dintre care, astăzi, majoritatea ca absolvenți, contribuie în calitate de cadre superioare sau de conducere la prosperitatea spirituală și materială a națiunii franceze în cadrul unor prestigioase instituții de învatamânt superior și de cercetare, mari companii private sau de stat, civile si militare, multinaționale, specializate în tehnologia de vârf, respectiv, în cadrul administrației locale și centrale de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.