Acum, că am lămurit situația, mă întorc la titlu. Evident că are legătură cu panourile care au apărut prin București în care o mamaie spune că e bisexuală și un tataie că e gay. Firește că nu ne interesează, chiar dacă autorii acelor vorbe nu-s cei din imaginile luate de pe internet. Problema e că acele panouri cuprind si o trimitere către un site. Nu l-am accesat și nici nu o voi face, pentru că nu mă interesează. Vor citi însă copiii și ei sunt curioși. Ce înseamnă cuvintele și ce conține site-ul. Așa, mintea lor neformată poate fi pervertită. Oricum am spune, riscă să fie afectați.
Ok, veți spune că e dreptul minorităților sexuale și că e trendul cu minunata și aberanta corectitudine politică. Legal poate fi dreptul lor, dar nu e și moral. Minoritarii vor intra în mintea unora care nu e formată, care doar absoarbe informația și experimentează. Astfel, veți fi în locul judecătorilor care au stabilit că fetele minore (de la 10 ani în sus) au avut discernământ când au făcut sex cu bărbați maturi. Degeaba părinții au spus că acele copile n-au fost capabile intelectual sau că au fost amenințate. Magistrații au decis împotriva legii. În acest caz chiar e vorba de lege. În situația panourilor e vorba de legea morală. E fix treaba fiecăruia ce face în dormitor și nu privește pe nimeni viața privată, dar lasă-i pe copii să crească și să privească informația prin mintea formată.
Nu-s vreun habotnic religios și nici unul care se opune educației sexuale, dar asta nu se face pe stradă. Dacă vouă vă place ideea, nu aveți decât să aplaudați și să vă dați cu fundul de pământ că am ceva cu minoritarii sexuali. N-am atât timp cât nu abuzează copiii. În acest caz, ei asta fac.

Sura Abuzul cu panoul







![Bilingual technology – financial article (Articol tehnologic – financiar bilingv). The innovative financial event–money 2020 (Money 2020–a journey through the financial world), June 3–5, 2025 [Evenimentul financiar inovator–Money 2020 (Money 2020–o călătorie prin lumea financiară)–3/5 iunie 2025] – cu Florentina Csinta, manager general al Jurnalului Bucureștiului (publicație cultural – educațională și științifică franco – română cu caracter academic al CUFR – Centre of French Graduate and Postgraduate advice, education and R&D)](https://www.jurnalul-bucurestiului.ro/wp-content/uploads/2026/05/8a99c6a7-7a86-4050-9bf5-b0aff04cb6e-100x75.jpeg)

Excelent articol! Din nefericire, trăim în țara în care trei vietăți cărora Dumnnezeu nu le-a dat privilegiul de a avea copii, fiindcă îi urăsc pe prichindeii care dau suprem rost vieții (la KWI, Dan Barna și Dacian Julien Cioloș mă refer) au izbutit să determine milioane de creiere netede să boicoteze referendumul pentru familie, în 2018, astfel că pedofilii, proxeneții, violatorii se plimbă precum vodă prin lobodă prin România. Să nemai mirăm de astfel de mizerii publicitare puse la vedere în Capitală? Sinistru!
DUMNEZEU, mai sus. Eram prea indignată și nu mi-am recitit comentariul, înainte de a-l posta. Îmi cer scuze!