Apariția primelor cazinouri în lume

Săptămâna aceasta este decisivă pentru viitorul jocurilor de noroc în Statele Unite, unde mai mulți legislatori lucrează la un plan care promite să aducă 2,5 miliarde de dolari la bugetul de stat în următorii 5 ani. Faptul că jocurile de noroc au ajuns să contribuie într-o măsură atât de mare la PIB este o evoluție incredibilă față de atitudinea cu care erau văzute aceste jocuri în trecut. Pentru majoritatea oamenilor din antichitate și Evul Mediu jocurile de cărți, zaruri și table erau printre puținele surse colective de distracție. Și în ciuda faptului că acestea au pornit ca un obicei al clasei muncitoare, jocurile de noroc au reușit, în timp, să se infiltreze la toate nivelele societății.

1. Tavernele și hanurile, predecesoarele cazinourilor de azi

Hanurile au început să apară în Anglia în secolele XII, iar în următorii 300 de ani existau hanuri pe toate drumurile. Mai exact, în orașe sau sătucuri, de obicei în piața principală sau la intersecții de căi comerciale. În Franța și în Imperiul Roman, hanurile erau veritabile centre comerciale, puncte de întâlnire pentru negustorii ambulanți, care preferau să își vândă marfa înainte să între într-un oraș mare, unde puteau avea probleme cu soldații sau tâlharii. Deși scopul principal al hanurilor era de a oferi cazare călătorilor, toate schimburile de bani și mărfuri, dar și nevoia de distracție a oaspeților au făcut ca jocurile de noroc să devină activitatea preferată a clienților. De obicei, hangiii aveau roluri de bancheri și agenți de amanet, oferind bani în schimbul a diverse obiecte valoroase clienților care voiau să continue să joace. Jocurile de zaruri erau interzise în multe orașe, deoarece se întâmpla frecvent ca oamenii să-și piardă inclusiv hainele la un astfel de joc.

Spre deosebire de hanuri, tavernele erau în principal locuri unde se servea băutură, acestea căutând să satisfacă nevoile unei pături mai prospere a societății. Totuși, deși majoritatea clienților bogați vedeau jocurile de noroc ca pe un obicei murdar, tavernele încurajau și ele practica, realizând că nici cel mai pretențios client nu se va putea abține de la un joc-două de cărți sau zaruri după ce a consumat suficient alcool. Tavernele încurajau socializarea prin intermediul băuturilor și jocurilor, oferind clienților jocuri de cărți, jocuri de masă și jocuri de zaruri medievale. Nu existau dealeri sau crupieri; în schimb, jucătorii țineau cu rândul rolul băncii dacă jocul cerea asta.Deși jocurile nu erau la fel de organizate ca și astăzi, ele erau cu siguranță esențiale ca formă de divertisment, mai ales pentru viața de noapte a cetățenilor. În afară de cărți și zaruri, unul dintre cele mai comune jocuri pe care se puneau pariuri în evul mediu era tirul cu arcul, care, odată cu dezvoltarea tehnologiei, a evoluat în Darts. Clienții tavernelor jucau inclusiv jocuri de tip bowling pe aleile dintre clădiri, de unde a pornit și termenul de „alee de bowling”. Până acum am vorbit despre hanuri și taverne, dar existau cazinouri în Europa medievală?Nu tocmai. Prima casă de jocuri de noroc recunoscută ca și cazinou, numită Ridotto, a fost construită în Veneția în 1638, deci după încheierea Evului Mediu.

2. Jocuri de zaruri medievale

Zarurile cubice au apărut încă din secolul al VII-lea î.e.n. și au devenit rapid unul dintre cele mai populare forme de divertisment. Spre deosebire de jocurile de masă sau de cărți, unde aveai nevoie de o tactică, la zaruri nu era nevoie decât de bani gheață, ceea ce le-a făcut extrem de populare la acea vreme. De-a lungul vremii, ele au cunoscut diverse variante: Passe-dix este unul dintre cele mai vechi jocuri de zaruri din istorie. Acesta a fost menționat în Evanghelia lui Matei (Matei 27:35) ca și jocul jucat de către gardienii romani sub locul crucificării lui Iisus. Acesta se joacă cu trei zaruri și un număr nelimitat de jucători, iar jocul are nevoie de un „bancher”, care se schimbă după fiecare rundă.

Hazard, un strămoș al faimosului Craps, este unul dintre cele mai vechi jocuri de zaruri medievale englezești, menționat chiar în celebra colecție a lui Chaucer, „Poveștile din Canterbury”, în secolul al XIV-lea. Acesta era jucat cu două zaruri și avea reguli destul de complicate, dar a rămas totuși unul dintre cele mai populare jocuri de zaruri din secolele XVII și XVIII. Jocul Craps a evoluat din Hazard în secolul al 19-lea, printr-o simplificare a regulilor.

Un joc medieval simplu, Highest Points (Care Dă Mai Mult) necesită 2 zaruri cu șase fețe și 2 jucători. Fiecare aruncă zarurile, iar suma cea mai mare câștigă. Deoarece era atât de simplu, practic versiunea cu zaruri a jocului Război, era printre cele mai puțin populare jocuri divertisment în evul mediu. Raffle sau Tombola era un joc de zaruri extrem de popular, în care câștiga persoana care arunca toate cele trei zaruri la fel sau care avea cea mai mare pereche. De obicei se juca în taverne și atrăgea trișori care, dacă erau prinși, trebuiau fie să aibă zarurile false trecute prin palme, fie să le poarte la gât.

Unul dintre cele mai populare jocuri de zaruri din Evul Mediu era Zara, care era atât de la modă încât a fost menționat chiar de Dante Alighieri în Divina Comedie. În acest joc, se striga un număr de la 3 la 18, iar jucătorii aruncau câte 3 zaruri, încercând să se apropie cât mai mult de suma strigată. Pierzătorul era numit „Zara”.

Glückshaus, tradus ca și „Casa Norocului”, este un joc medieval de zaruri datând din secolele XV-XVI, destinat mai multor jucători. Pentru a-l juca aveai nevoie de două zaruri și de o tablă numerotată până la 12. Destul de complicat de jucat, acesta presupunea ca un număr de monede să fie așezate pe anumite spații de pe tablă, runda fiind câștigată de jucătorul care a câștigat toate monedele.

3. Jocuri de cărți medievale

Jocurile de cărți au devenit rapid cea mai populară metodă de divertisment din evul mediu, pe măsură ce popularitatea jocurilor de zaruri a început să scadă începând cu secolul XV. Cărțile au ajuns în Europa din Asia, Orientul Mijlociu și Arabia și s-au răspândit în întregul continent până la sfârșitul secolului al XVI-lea.

Jocurile de cărți erau legale doar pentru nobilime, însă nu exista categorie socială care să nu se bucure de această nouă sursă de divertisment. Imediat ce un joc era interzis, jucătorii deștepți și inovatori implementau câteva mici schimbări pentru a-l face să nu se plieze legilor scrise și începeau să-l joace sub un nou nume. Motiv pentru care au apărut nenumărate variații, în continuare urmând să le prezentăm pe cele mai populare dintre acestea. Basset, cunoscut și sub numele de barbacole și hocca, era un joc de cărți cu priză în rândul oamenilor cu bani, deoarece ducea adesea la pierderi sau câștiguri enorme. Era considerat unul dintre cele mai pretențioase jocuri ale vremii, semănând, în esență, cu o loterie. Se crede că acest joc își are originea în secolul al XV-lea. Apărând pentru prima dată în Bavaria, în 1426, Karnöffel este cel mai vechi joc de cărți european identificabil din istorie. Jocul este jucat într-o formă similară chiar și astăzi.

Trionfi era un joc de cărți italian din secolul al XV-lea, care reprezenta o alegorie legată de cărțile de tarot. Trionfi este originea expresiei englezești „trump card” și a celei germane „trumpfen”, ambele traduse ca „asul din mânecă”. De la primii astragali folosiți ca zaruri la jocurile de live casino atât de populare astăzi, este clar că omenirea a fost fascinată de pariuri și jocuri de noroc încă de la apariția acestora. Și având în vedere că hobby-ul este mai popular ca niciodată, este interesant de imaginat cum vor ajunge jocurile de cazino peste încă 500 de ani (Ovidiu Vranceanu)

Notă. A se vedea și lucrările de mai jos care sunt susceptibile să facă obiectul unei Teze de Doctorat (cu bursă de studii în Franța, între 3-5 ani, din fonduri europene pentru cercetare științifică, cu ALR – Alocație de cercetare în valoare de 1.88o €/lună și APL – Ajutor personalizat pentru locuință, cca 65% din costul chiriei).

Procesul secolului. „Războiul cazionourilor” de pe Coasta de Azur în anii de plumb. Cine a ucis-o pe Agnès – Gloria Le Roux? O nouă pistă după 30 de ani. În căutarea adevărului istoric! (Le Procès du siècle. „La guerre des casinos des années de plomb”. Qui a tué Agnès – Gloria Le Roux? Une nouvelle piste après 30 ans. En quête de vérité). Corespondență din Franța (Prof. univ. dr. Thomas CSINTA – atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)

„Războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur în anii de plumb. Dosarul criminal Agnès – Gloria Le Roux/Jean – Maurice Agnelet. Începutul unui sfârșit dramatic. În căutarea adevărului istoric. („La guerre des casinos des années de plomb”. Le dossier criminel Agnès – Gloria Le Roux/Jean – Maurice Agnelet. Le debut d’une fin dramatique. En quête de vérité). Corespondență de la prof. univ. dr. Thomas CSINTA (atașat de presă al Poliției Capitalei în Franța și al OADO – Națiunile Unite)

„Războiul cazinourilor” de pe Coasta de Azur în „anii de plumb”. Dosarul criminal Agnès – Gloria Le Roux/Jean – Maurice Agnelet. Sfârșitul unui calvar legendar după (aproape) 44 de ani într-un dosar în care adevărul istoric rămâne, mai mult decât, incert („La guerre des casinos des années de plomb”. Le dossier criminel Agnès–Gloria Le Roux/Jean–Maurice Agnelet. La fin d’un calvaire légendaire après, presque, 44 ans dans un dossier dans lequel la vérité reste est plus qu’incertaine). Corespondență din Franța (Prof. dr. Thomas CSINTA, atașat de presă al OADO – Națiunile Unite)

L-ar fi „plagiat” Cristian Ciocă în dosarul Dispariției lui Elodia Ghinescu (2007), pe Jean-Maurice Agnelet în dosarul Dispariției lui Agnès Le Roux (1977)? In memoriam „Procesul secolului XX” în secolul XXI, după 40 de ani de la evenimentul istoric!