Acasă Apărarea Drepturilor Cetățenilor (Omului) De ce în România nu reciclăm cum ar trebui? Oare de ce?

De ce în România nu reciclăm cum ar trebui? Oare de ce?

Paradoxul situaţiei: liniile de reciclare a materialelor nu au materie primă dar gropile de gunoi răsar și în vârful muntelui! Interesant, nu-i așa?

Informaţiile pe care le-am adunat până în prezent sunt în egală măsură uimitoare şi stânjenitoare totodată. Românii aruncă cu 70% mai mult gunoi decât danezii! De ce? Pentru că se aruncă la grămadă! Tot, recuperabile și refolosibile împreună cu deșeurile vegetale. Rata de recuperare în România este mult sub cea medie europeană. Și totul ține de tipologia locală. Celebra zicala “Merge și așa” ne este încă far călăuzitor! Mentalitate ucigătoare!

Probabil aţi crezut şi dvs. că România este deficitară la acest punct (reciclarea materiilor prime) din cauză că nu avem resurse financiare pentru investiţii în linii tehnologice adecvate, moderne și mai ales, eficiente. Ei bine, nu este cazul! Aceste linii tehnologice chiar există, și, după cum m-am convins singur, există dar, – surpriză!!! –, duc lipsa de … materie primă. În țară PET-urilor împrăștiate pe te miri unde, firmele de reciclare duc lipsa tocmai de materie prima – Sticlă PET!

Cum e posibil ca într-o ţară care stă să se înece la propriu în PET-uri (lacurile, râurile, Dunărea la vărsare, Oltul, Mureșul, Valea Prahovei este inundată de sticlele de PET și se adună munți când unii pornesc o inițiativa locală!), și totuși oamenii care se ocupă cu reciclarea acestor deșeuri nu au de lucru? Simple paradoxuri românești!

Răspunsul care ne e cel mai la îndemână este unul devenit deja unul stereotipic: autorităţile nu se implică. Autorităţile nu pun la dispoziţia cetăţenilor mijoacele necesare pentru selectarea diferenţiată a deşeurilor. Autorităţile sunt de vină. Ele, nu Noi!

Dar, dureros, dovezile adunate nu converg în acest sens. Multe firme din domeniu au derulat propria lor campanie de recuperare a maselor plastice de la cetăţeni, prin amplasarea de tomberoane marcate, tot ei ocupându-se apoi şi de transportul acestora la linia de reciclare proprie. Însă… din totalul deşeurilor adunate doar 20% erau mase plastice, restul fiind gunoi menajer.

Tot acum aflăm că linii performanțe de reciclare a materialelor plastice cu capacități de prelucrare de 1 tonă deşeuri/oră sau mai mari există, ele putând funcţiona în 3 schimburi, 24 de ore din 24. La momentul acesta însă, unele linii lucrează într-un singur schimb și ăla intermitent, uneori având materie primă doar pentru câteva ore în plus.

Concluzia tristă: Problema sunten noi înşine, adică!

Ce este de făcut?

Aşa cum stă bine românului, vin şi cu nişte soluţii care se doresc a remedia sau măcar a atenua problema. Fără a avea pretenţia că epuizez gama de soluții, vă propun doar câteva, încercând să cuprind mai toţi factorii umani implicăţi:

1. Sancţionarea cetăţenilor care nu-şi selectează deşeurile!

2. Firmele de salubritate să-şi stabilească un program concret de recuperare a deşeurilor plastice/ a hârtiei/ a sticlei – program comunicat şi cetăţenilor – după sistemul celui de recuperare a gunoiului menajer. De exemplu, întrucât poate că într-o gospodărie se adună mai puţînă sticlă sau metal, nu va fi cazul că turele de recuperare a acestora să fie la fel de frecvente că de pildă pentru gunoiul menajer (să zicem o dată pe lună poate că ar fi suficient).

3. Verificarea personalului de serviciu care se ocupă cu recuperarea şi transportul gunoiului. Din păcate sunt mult prea dese situaţiile în care se semnalează că aceste persoane amestecă deşeurile gata sortate. Mă întreb … cei care au fost martori ai acestor acţiuni iresponsabile vor mai avea tragere de inimă să depună un efort pentru a selecta deşeurile ştiind că cineva îşi bate efectiv joc de muncă lor? Mă îndoiesc! Probabil efortul de a-i convinge se va dublă. Asta presupune alţi bani pentru campaniile de publicitate, alte fonduri pentru motivarea cetăţenilor de a face acest lucru.

În încheiere, pot concluziona că mai sunt multe de făcut până când România îşi va merită statutul de ţară civilizată în direcţia reciclării materilor prime. Şi, primii vizaţi în această acțiune suntem, din păcate, chiar noi, noi înșine, fiecare în parte. Parte în parte adică!