Acasă Cultura Misterioasa Coco Chanel, stilul preferat al secolului trecut

Misterioasa Coco Chanel, stilul preferat al secolului trecut

110
0

Gabrielle Bonheur („Coco Chanel”) s-a născut pe 19 august 1883 într-o familie săracă în departamentul Maine-et-Loire (vestul Franței  situat în regiunea administratvă Pays de la Loire, unul dintre departamentele originale ale Franței create în urma Revoluției din 1790, datorând numele după râurile Maine și Loara care îl traversează). Tatăl ei, Albert, era vânzător ambulant de țesături, iar mama, Jeanne Devolle, era spălătoreasă la un spital de caritate construit de Soeurs de la Providence, o congregație catolică feminină. Cuplul mai avea o fetiță, Jeanne, născută cu un an înainte și au mai urmat încă patru copii–Alphonse, născut în 1885, Antoinette, născută un an mai târziu, Lucien și apoi Augustin, care a murit după șase luni de la naștere, și au trăit toți înghesuiți într-o locuință cu o singură cameră din orașul Brive-la-Gaillarde (sub-prefectură a departamentului Corrèze în fosta regiune administrativă LimousinNoua Achitanie-de la i ianuarie 2016, cel mai populat oraș al departamentului și al 2-lea al regiunii Limousin, după Limoges)

Mama copiilor a murit la vârsta de 32 de ani, pe când Gabrielle Bonheur  avea doar 11 ani. Tatăl i-a trimis pe cei doi fii să muncească la diverse ferme din zonă, iar pe cele trei fete le-a înscris la mănăstirea Aubazine, care avea un orfelinat condus de călugărițele Congregației Sfintei Inimi a Mariei. Gabrielle Bonheur a petrecut șase ani în orfelinatul bisericii catolice, unde a avut o viață dură, plină de privațiuni, dar unde a învățat să coasă. Ajunsă la optsprezece ani, tânăra depășise limita de vârstă pentru a putea rămâne la Mănăstirea Aubazine, așa că a fost trimisă într-o pensiune pentru fete catolice în orașul Moulins.

 

Aici s-a angajat mai întâi ca cusătoreasă, apoi a început să cânte la cafeneaua „Moulins La Rotonde” (vezi articolul Sur les pas de Coco Chanel à Moulins) și, în aceeași perioadă, își găsește un loc de muncă într-un magazin de stofe. La Caffè Rotond admiratorii o alintau Coco, nume provenit de la melodiile pe care obișnuia să le cânte: „Qui a vu Coco?” și  „Ko-Ko-Ri-Ko”.

În 1904, cunoaște un bărbat foarte influent care îi va schimba viața, pe baronul Étienne Balsan a cărui familie avea afaceri în industria textilă. Coco Chanel devine amanta lui și se mută într-una din casele baronului. Începe, din pasiune și doar pentru uz propriu, să creeze pălării care vor fi apreciate de toate doamnele bine situate din aristocraţia pariziană. Pasiunea ei se va transforma în curând într-o o mică afacere, devenind creatoare de pălării în 1908.

În 1909, Coco Chanel deschide un magazin la parterul apartamentelor lui Balsan din Paris și acesta devine locul de întâlnire al doamnelor bogate care formau clientela stilistei de pălării. Așa l-a cunoscut și pe Arthur Capel, care a ajutat-o să-și transfere activitatea pe Rue Cambon, iar în 1913 Coco Chanel deschide un alt magazin la Deauville, în 1915 unul la Biarritz (oraș din sud-vestul Franței situat în departamentul Pyrénées-Atlantiques, în regiunea administrativă Aquitania, una dintre cele mai apreciate stațiuni turistice franceze la Oceanul Atlantic, plajele ei fiind printre cele mai apreciate atât de cei care vor să beneficieze de țărmul însorit al Golfului Biscaya, cât și pentru surferi) și în 1921 se lansează pe piața parfumurilor şi, convinsă că parfumurile pe bază de flori și mosc nu au viitor, promovează o rețetă pe bază de aldehide și zahăr fermentat.Relația cu Capel a durat nouă ani, dar chiar și după ce acesta s-a căsătorit cu o aristocrată engleză, Lady Diana Wyndham, în 1918, nu s-a despărțit complet de Coco. El murit într-un accident de mașină pe 21 decembrie 1919 și s-a spus atunci că accidentul lui Capel a fost pus la cale chiar de creatoarea de modă. La douăzeci și cinci de ani de la eveniment, Coco Chanel, care locuia atunci în Elveția, i-a mărturisit prietenului ei, Paul Morand: „Moartea lui a fost o lovitură teribilă pentru mine. Cu pierderea lui Capel, am pierdut totul. Ceea ce a urmat nu a fost o viață fericită, trebuie să spun asta.

Într-o vacanță la Biarritz, Coco Chanel l-a întâlnit pe Marele Duce Dimitri Pavlovici al Rusiei (1891-1941), exilat după Revoluția din Octombrie (Revoluția bolșevică) în Franța. Cei doi au avut o aventură, apoi au rămas în relații foarte apropiate și acesta a încurajat-o să-și dezvolte afacerile. A ajuns astfel să fie foarte interesată de industria cosmetică și de parfumerie. Parfumurile create cu ajutorul unui chimist i-au fost prezentate în niște sticluțe numerotate de la 1 la 5 și de la 20 la 24. Stilista a ales două parfumuri, dar până la urmă a rămas la numărul 5 căruia nu i-a schimbat numele și care a devenit, în scurt timp, parfumul cel mai vândut în lume.

În 1923, Vera Bate Lombardi, fiica nelegitimă a marchizului de Cambridge, i-a făcut intrarea în cele mai selecte cercuri ale aristocrației britanice și a ajuns să facă parte dintr-un grup de elită în care se aflau personalități precum politicianul Winston Churchill, aristocrați precum Ducele de Westminster sau Edward, Prinț de Wales. La Monte Carlo, în 1923, Coco Chanel, care avea vârsta de patruzeci de ani, i-a fost prezentată lui Hugh Richard Arthur Grosvenor, duce de Westminster. A început o relație care a durat zece ani cu acesta, timp în care ducele i-a oferit bijuterii extravagante, obiecte de artă și o casă în prestigiosul cartier Mayfair din Londra.

În 1927, Ducele de Westminster i-a făcut cadou lui Coco Chanel o parcelă de teren pe care o cumpărase în Roquebrune-Cap-Martin, pe Riviera Franceză, unde ea și-a construit o vilă, pe care a numit-o La Pausa. Când a fost întrebată de ce nu s-a căsătorit cu ducele, ar fi spus: „Au fost mai multe ducese de Westminster. Există o singură Chanel.” În 1929 a început să creeze pantofi, bijuterii, genți, eșarfe, curele și bijuterii, iar atelierul ei din Rue Cambon 21 a devenit un punct de reper pentru pentru toate doamnele la modă. În 1926 Coco Chanel a ieșit pe piață cu „petit noir”, mica rochie neagră, considerată piesa cea mai importantă din istoria îmbrăcămintei de până acum. În 1932 atelierele ei ofereau locuri de muncă pentru 4000 de persoane, iar vânzările hainelor sale au ajuns la circa 28 de mii de modele pe an.

În 1939, când începe cel de-al Doilea Război Mondial, Coco Chanel închide atelierul și își concediază toți angajații din Rue Cambon, lăsând doar parfumeria deschisă. 4.000 de femei au rămas pe drumuri, iar Coco Chanel  s-a retras într-un apartament de lux la Hotelul Ritz, acolo unde se afla și comandamentul general al ocupanților naziști. De remarcat că a avut în această perioadă o relație cu baronul Hans Günther von Dincklage, diplomat german la Paris, fost ofițer și procuror general al Armatei Prusace, care era agent în serviciile de informații militare încă din 1920. De altfel, după război Coco Chanel a fost acuzată de colaborare cu naziștii și s-a retras în Elveția, vânzând toate drepturile mărcii Coco Chanel  lui Pierre Wertheimer (veziCoco Chanel’s secret life as a Nazi Agent). Ajunsă la 70 de ani, bătrâna doamnă decide să își reia afacerea. Îl descoperă pe tânărul stilist Christian Dior și, pe 5 februarie 1954, la boutique-ul din Rue Cambon 21 prezintă o nouă colecție bazată pe stilul anilor ’20.

Gabrielle Bonheur („Coco Chanel”)  va muri pe 10 ianuarie 1971, la vârsta de 87 de ani, în apartamentul ei din Hotel Ritz din Paris. Ceremonia funerară a avut loc la Église de la Madeleine, iar sicriul ei a fost acoperit cu flori albe—camelii, gardenia, orhidee, azalee și câțiva trandafiri roșii, fiind apoi înmormântată în cimitirul Bois-de-Vaux din Lausanne, Elveția. La sfârșitul anului 2014, agențiile franceze de informații au declasificat și au publicat documente care confirmă fără tăgadă rolul de spion în favoarea naziștilor pe care Gabrielle Bonheur („Coco Chanel”)  l-a avut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Bibliografie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.